Eveniment
ȘOC! Cât au pierdut participanţii la fondurile de pensii! | BacauAZI

Bursa, care are o capitalizare de 33 de miliarde de euro, a pierdut într-o singură zi 10%, iar participanţii la fondurile de pensii circa 300 de milioane de euro, a declarat, miercuri, Adela Jansen, coordonatorul Coaliţiei pentru Dezvoltarea României (CDR), într-o conferinţă de presă, citat de Agerpres. CDR doreşte să oprească proiectul de ordonanţă de urgenţă privind noile măsuri fiscale. „Pierderea de 300 de milioane de euro suferită de participanţii la fondurile de pensii provine din scăderea bursei. Fondurile de pensii îşi actualizează activul zilnic. Prin reactualizarea activului la preţurile de închidere astăzi, în şedinţa bursieră, practic activele fondurilor de pensii sunt mai mici cu aproape 300 de milioane de euro”, a precizat, pentru Agerpres, Cristian Agalopol, reprezentantul Camerei de Comerţ Americane în România (AmCham). De asemenea, preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Germană, Dragoş Anastasiu, a transmis populaţiei că dacă se va continua în acelaşi mod stilul de legiferare nu se vor putea plăti toate cheltuielile care sunt deja antamate. „Ce aş vrea să transmitem noi este că, pentru ca o economie să funcţioneze, pentru ca economia României să funcţioneze în aşa fel încât să poată plăti pensiile crescute – şi ne bucurăm, salariile bugetarilor crescute – şi ne bucurăm, salariile în general crescute – şi ne bucurăm, dar în acelaşi timp să poată să construiască autostrăzi, spitale şi mai ales să refacă educaţia este nevoie de încredere. Fără acest sentiment nimic nu funcţionează în societate, nimic nu funcţionează în economie, avem nevoie de încrederea populaţiei pentru a consuma şi de încrederea investitorilor pentru a se dezvolta şi a merge mai departe. Metoda de a legifera prin ordonanţă de urgenţă dată de azi pe mâine, cu termen de implementare peste 10 zile, fără niciun fel de dialog real, fără niciun fel de studiu de impact nu face altceva decât să distrugă şi bruma de încredere care a mai rămas în societatea românească în general – suntem un popor în general cu un grad de încredere scăzut – şi în economie în mod special. În loc să stăm la masă şi să analizăm problemele reale cu care ne confruntăm, de la forţa de muncă până la emigraţie, educaţie etc – mediul economic este supus acestui tip de abuz ca de azi pe mâine să îşi lase toate treburile deoparte şi să se ocupe de teme pe care Guvernul, în diverse laboratoare, le pune la dospit”, a spus acesta. Anastasiu a atras atenţia asupra faptului că stigmatizarea unor bresle la modul general sau a capitalului străin la modul general, antagonizarea capitalului românesc cu capitalul străin nu fac altceva decât să adâncească această lipsă de încredere. „Folosirea unor cuvinte precum lăcomie în dezbaterea publică, darămite într-o ordonanţă de urgenţă, nu face altceva decât să distrugă iremediabil probabil încrederea de care avem atâta nevoie. Economia funcţionează ca un ansamblu, breslele trebuie să coopereze, capitalul străin-capitalul român, multe firme din România care sunt dependente de capitalul străin, de bănci, de multinaţionale etc. trebuie să funcţioneze împreună coerent şi unitar. Avem nevoie unii de ceilalţi şi avem nevoie de încredere. De aceea, mesajul nostru către populaţie este că dacă se va continua în acest stil de legiferare nu se vor putea plăti toate cheltuielile care sunt deja antamate. Noi, mediul privat, am face invers. Mai întâi ne-am asigura că avem banii, apoi am face cheltuieli. Economia românească trebuie să ruleze la maxim în următorii 5 ani şi economia nu poate rula fără acest sentiment de încredere şi atunci transmitem celor care guvernează ‘Stop OUG!’ şi haideţi la masă să reconstruim această necesară încredere”, a subliniat el. Una dintre cele mai importante măsuri anunţate marţi de ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, vizează o ”taxă pe lăcomie” care să se aplice, de la 1 ianuarie 2019, instituţiilor financiar-bancare, în cazul în care ratele ROBOR la 3 şi 6 luni depăşesc o anumită valoare. Autorităţile estimează la trei miliarde de lei impactul acestei măsuri. De asemenea, Executivul are în vedere plafonarea preţului la gazele naturale din producţia internă la 68 lei/MWh, pe o perioadă de trei ani, până în februarie 2022, dar şi scăderea comisionului de administrare pentru Pilonul II de pensii de la 2,5% la 1% şi retragerea unei persoană de la un fond de pensii, după minimum cinci ani de participare. În sectorul energetic, potrivit proiectului de act normativ, contribuţia bănească percepută de la operatori economici care desfăşoară activităţi în domeniul energiei electrice şi termice va fi de 3% din cifra de afaceri realizată de aceştia.
Miercuri după-amiaza la ora 16:00, volumul tranzacţiilor pe Bursa de Valori Bucureşti a trecut de un miliard de lei, iar indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide 15 acţiuni, a scăzut la 11,76%. Cele mai mari pierderi le-au consemnat acţiunile băncilor şi cele ale companiilor din energie.
Eveniment
Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă
Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.
„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.
Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei.

Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.
Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.
Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.
După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.
Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanța, de la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.
Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.
Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.
De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.
Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.
În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.
Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.
Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.
O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.
TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro
Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.
Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.
„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.
Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS
Producător: Claudiu Boboc
Producător executiv: Adela Mara
Manager producție: Iulia Cezara Roșu
Casting: ELEPHANT MEDIA
Realizat cu sprijinul:
Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON
Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.
Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/
Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA
Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.
Cultură
The Grand Ball of Princes and Princesses Monte-Carlo: O noapte cu strălucire la Iași
O experiență unică în viață, adusă de unul dintre cele mai importante evenimente din Monaco, care va avea loc în Palatul Culturii – Iași.

Se desfășoară încet, sub șoaptele aurite ale istoriei și ecourile măreției regale, o noapte de splendoare unică care va avea loc în inima României. Pe 6 septembrie 2025, Balul Grandios al Prinților și Prințeselor de la Monte-Carlo va umple sălile Palatului Culturii din Iași, aducând cu el eleganța atemporală a celor mai ilustre tradiții monegasce.
De secole, Monte-Carlo este sinonim cu grația, noblețea și arta celebrării — o lume în care prinții și prințesele, împodobiți cu mătase și diamante, dansează pe podele de marmură sub lumina a mii de candelabre. Acum, această moștenire a rafinamentului părăsește Coasta de Azur și aduce cu ea spiritul Balului Grandios, un spectacol care depășește granițele și transformă visele în realitate.
–
O noapte de opulență și farmec
Când ușile Palatului Culturii se vor deschide, oaspeții vor păși într-o lume unde fantezia devine realitate. Balul Grandios va aduce în fața invitaților un spectacol de simfonii orchestrale, valsuri care plutesc prin aer ca niște ecouri ale trecutului, și cine cu lumânări demne de regalitate.
Nobili din toată Europa și nu numai se vor reuni, uniți sub semnul grației, moștenirii și eleganței. Fiecare detaliu va purta semnătura stilului Monte Carlo: strălucirea cupelor de șampanie, foșnetul mătăsii pe podelele poleite, și mirosul florilor de sezon, toate într-o atmosferă regală.
Va fi o celebrare nu doar a frumuseții și rafinamentului, ci și a legăturii dintre trecut și prezent, între aristocrația românească și farmecul etern al Monaco-ului.
–
Iași: Oraș al culturii și patrimoniului regal
Nu există loc mai potrivit pentru acest eveniment grandios decât Iașiul, un oraș a cărui esență este pătrunsă de eleganță aristocratică și prestigiu cultural. Cunoscut drept Capitala Culturală a Europei și Oraș Regal, Iașiul a fost de multă vreme un simbol al intelectului, rafinamentului și strălucirii artistice.
Străzile sale spun povești cu poeți și regi, iar palatele și monumentele sale aduc un omagiu trecutului nobil. În centrul acestei sărbători se află Palatul Culturii, o bijuterie arhitecturală neo-gotică, considerată una dintre cele mai impunătoare clădiri din țară.
Construit între 1906 și 1925, palatul a fost ridicat pe ruinele fostei Curți Domnești a Moldovei. Acum, în aceste săli încărcate de istorie, Balul va prinde viață — un spectacol de coroane strălucitoare, rochii ample și amintiri ale unui timp regal care nu va fi uitat.
–
O moștenire a eleganței care continuă
Balul Grandios al Prinților și Prințeselor din Monte-Carlo este o celebrare a tradiției și nobleței, o călătorie prin istorie și o reafirmare a valorilor regale.
Acum, pentru prima dată, Iașiul devine scena acestui spectacol unic, aducând magia Monaco-ului în inima României. În noaptea de 6 septembrie, sub candelabrele de cristal ale Palatului Culturii, trecutul și prezentul vor dansa împreună, iar strălucirea Monte-Carlo-ului va găsi un nou cămin în orașul regal al României.
Pentru cei care visează în aur și dansuri nobile, acesta nu este doar un eveniment. Este istorie în devenire.
Get in touch
NOBLE MONTE-CARLO
8 Rue des Oliviers, Monte-Carlo
98000 – Principality of Monaco
Phone number: +377607934575 (Monaco)
Email: grandbal@noblemontecarlo.mc
Eveniment
Restaurant botez București – Primul eveniment special al copilului tău la Restaurant Casa Brândușa
-
Socialacum 3 luniÎnvață ESG aplicat, cu traineri real-life. Înscrie-te acum la CES ESG Institute – primul program privat de corporate learning ESG din România
-
Culturăacum 2 luniCe comportamente „nevinovate” pot ascunde nevoia de consiliere la copii
-
Exclusivacum 3 luniCafeaua Arabica, cea mai consumată cafea din lume
-
Exclusivacum 3 luniStirea zilei din lumea auto – jantele de tabla, o alegere inspirata sau un compromis acceptat?
-
Exclusivacum 2 luniReturnare Mașină Închiriată în Bacău: Ghid Complet pentru Închirieri One-Way de la Otopeni
-
Afaceriacum 3 luniParfumuri pentru Ziua Femeii: idei elegante de cadou în luna martie
-
Sportacum 3 luni
Proiectul F.E.I.B. demarează: Uniunea Europeană sprijină incluziunea socială prin scrimă
-
Știri din județacum 2 luniMetabolismul după 30 de ani: Ce contează cu adevărat (și ce e mit)

