„Pot să anunţ astăzi o nouă ambiţie. Până în 2022, vreau ca Marea Britanie să devină primul investitor dintre ţările G7 în Africa”, a declarat May...
Au fost finanţate 319 proiecte de investiţii de utilitate publică în realizarea şi modernizarea de unităţi de învăţământ cu suma de 118 mil. euro. Tot prin...
La peste 2.000 de metri, pe munţii din Italia şi Austria, stratul de zăpadă a ajuns la 30 de centimetri, în timp ce viteza vântului a...
Tamaş a menţionat, conform postării sale, că în comuna unde este primar nu va permite nimanui să ia animalele din curţile oamenilor, ba mai mult, el...
„În vederea organizării activităţii organelor fiscale centrale teritoriale, precum şi derulării în mod unitar a procesului de emitere şi transmitere a deciziilor de impunere prin care...
Automobilele care merg la inspecţia tehnică periodică cu parbrizul crăpat nu vor mai primi dreptul de circulaţie. Chiar dacă crăpăturile din parbriz nu influenţează vizibilitatea şoferului...
Compania americană Apple a făcut un anunț care îi va binedispune pe fanii iPhone, informează Bloomberg.
Echilibrul dintre viaţa profesională şi cea personală a devenit unul dintre cele mai importante criterii la angajare. Iar angajatorii încearcă pe cât posibil să ofere acest...
După Dinamo, Stadionul Rapid este al doilea din cele patru arene anunţate iniţial că vor fi refăcute până la debutul Campionatului European unde Guvernul întâmpină dificultăţi....
„Am găsit maşina lovită, în parcare”. O situaţie foarte întâlnită în România şi nu doar atunci când eşti la cumpărături ci chiar în parcarea din faţa...