BERBEC Una dintre cele mai bune zile ale anului. Altă zi mai bună nu poţi să mai ai, la noapte 2018 se termină. Urmează-ţi programul de...
Premierul a recunoscut că a avut mai multe momente tensionate în relaţia cu preşedintele PSD, menţionând că a fost obligată de mai multe ori să-i spună...
Ministrul Apărării Naționale, Gabriel Leș, susține că mandatului șefului Armatei expiră la sfârșitul anului, precizând că atribuțiile sale vor fi preluate de locțiitor , iar ulterior...
„Ar fi un lucru nefiresc (sa preia preşedinţia Consiliului UE), e deţinută de premier şi de Guvern, tot ce înseamnă legislaţie, a conduce consiliile le conduc...
Astfel, de la 1 ianuarie 2019, toate statele membre vor aplica cinci măsuri antiabuz cu caracter juridic obligatoriu, care vizează principalele forme de evitare a obligaţiilor...
Potrivit specialistului, în noaptea de Revelion, la nivel naţional, inclusiv în Bucureşti, cerul va fi mai mult noros, cu valori termice normale pentru această perioadă. ...
„Guvernul rus a decis să interzică intrarea în Federaţia Rusă a unor mărfuri care provin din Ucraina sau care tranzitează teritoriul ucrainean”, se arată într-un comunicat...
Iată ce a prevăzut faimosul numerolog pentru perioada următoare, la Antena 3. HOROSCOP. Berbec Este un an cu multe schimbări majore şi schimbările astea...
De la 1 ianuarie, preţurile la carburanţi pot să crească, ca urmare a indexării a accizei la carburanţi cu inflaţia. „Se încearcă o asociere cu Ordonanţa...
Potrivit Legii 196/2018, asociaţiile de proprietari sunt obligate, până în luna septembrie a anului viitor, să adopte un document prin care se stabilesc regulile de comportament...