Eveniment
Seria HUAWEI MatePad se extinde: Noua tabletă MatePad aduce performanțe și funcții multimedia mai puternice
București, 31 martie 2021 – Huawei Consumer Business Group România anunță lansarea unei noi tablete din seria HUAWEI MatePad pe piața din România. Noul dispozitiv HUAWEI MatePad, de 10,4 inci și echipat cu un chipset Kirin 820, aduce performanță și funcții multimedia de ultimă oră în viața consumatorilor. Tableta este disponibilă local în nuanța Midnight Grey și poate fi achiziționată la prețul recomandat de 1.299 lei, începând cu data de 8 aprilie 2021.
HUAWEI MatePad aduce performanțe îmbunătățite și o suită bogată de funcții multimedia. Standardul Wi-Fi 6 oferă conectivitate rapidă, iar EMUI 10.1 vine cu funcții integrate pentru toate scenariile – MeeTime și Cross Device Photo Gallery – pentru o experiență de utilizare de ultimă generație.
Ecran nou, plin de culoare
Cu design-ul FullView emblematic al seriei HUAWEI MatePad, noua tabletă de 10,4 inci oferă imagini captivante datorită ecranului cu margine subțire, aspect 16:9.6 și raport ecran-corp de 84%, o precizie uimitoare a culorilor cu suport pentru 100% din gama de culori sRGB și detalii incredibile datorită rezoluției native de 2000×1200 și densității de pixeli de 225ppi. Tehnologia HUAWEI ClariVu cu care este echipat ecranul adoptă o abordare algoritmică pentru optimizarea calității imaginii, adaptând dinamic saturația culorilor și claritatea la conținutul vizionat. În plus, ecranul HUAWEI MatePad este certificat de TÜV Rheinland pentru emisiile reduse de lumină albastră.
Construită pentru viteză și performanță
Chipset-ul Kirin 820 de 7 nm al noului model HUAWEI MatePad oferă o experiență extrem de rapidă, cu un nou procesor octa-core care rulează până la 2,36 GHz pentru a face față cu succes celor mai complexe aplicații și solicitări multi-tasking. GPU-ul integrat Mali-G57 oferă performanțe fluide pentru gaming, redare video și multe altele. Un nou NPU, construit pe arhitectura Da Vinci, care oferă o performanță de calcul AI cu 73% mai mare decât generația anterioară, aduce o experiență AI mai bogată pentru orice scenariu, de la recunoașterea scenei, generarea de colaje și până la numărarea caloriilor alimentare. HUAWEI MatePad permite Wi-Fi 6 pentru o viteză maximă de descărcare a datelor de până la 2.400 Mbps pentru streaming video, fără buffer, și pentru transferuri rapide de fișiere.
Experiențe multimedia de ultimă oră
Sunetul bogat este reprodus fidel datorită sistemului de sunet cu 4 difuzoare, certificat de Harman Kardon și optimizat la nivelul chipset-ului pentru a permite ieșire sonoră pe mai multe canale. Noua tehnologie HUAWEI Histen 6.1 permite sunet spațial 3D și oferă utilizatorilor control complet asupra experienței lor de ascultare, cu ajutorul egalizatorului integrat. În plus, funcția Bass Booster analizează inteligent sursa și aplică optimizarea volumului și a detaliilor. Modul natural activat garantează că sunetul rămâne fidel sursei pentru a oferi o experiență de ascultare autentică.
Sinergie cu ecosistemul Huawei pentru toate scenariile
Funcția App Multiplier de pe noua tabletă HUAWEI MatePad oferă două caracteristici suplimentare. Ferestrele aplicației pot fi acum redimensionate prin glisarea separatorului în mijlocul ecranului. În plus, utilizatorii pot seta modul de afișare implicit al fiecărei aplicații compatibile cu App Multiplier. De exemplu, aplicațiile eBook acceptate pot fi acum setate în mod implicit pe ecran complet, în timp ce aplicațiile de productivitate, precum procesoarele de text, pot fi vizualizate în modul splitscreen.
În același timp, MeeTime oferă o experiență de apelare video HD cu tehnologia de optimizare a imaginii, care îmbunătățește luminozitatea în zonele întunecate, și tehnologia Super Resolution, care sporește calitatea video pentru a compensa pierderea calității imaginii atunci când conexiunea este instabilă.
Bazată pe tehnologia Huawei de distribuire a conținutului pe mai multe echipamente, Cross Device Photo Gallery le oferă utilizatorilor un mod confortabil de a-și gestiona Galeria Foto pe dispozitive Huawei diferite. Această funcție conectează toate aplicațiile Galerie înregistrate pe un ID HUAWEI și le permite utilizatorilor să acceseze toate fișierele media de pe un singur dispozitiv. Aceștia pot naviga, vizualiza și descărca rapid conținut media salvat pe alte dispozitive și, în plus, pot utiliza funcția Căutare pentru a identifica rapid o imagine sau un videoclip, indiferent de locul în care sunt salvate.
Despre Huawei Consumer Business Group
Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania deține 14 centre R&D în țări precum Statele Unite ale Americii, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una din cele 3 filiale ale companiei și include telefoane inteligente, computere și tablete, dispozitive purtabile și servicii cloud, etc. Cu peste 33 de ani de expertiză în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare pentru consumatorii de pretutindeni.
Pentru mai multe informații, vizitați: http://consumer.huawei.com/ro
Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmăriți-ne pe:
Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/
Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/
Eveniment
Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă
Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.
„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.
Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei.

Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.
Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.
Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.
După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.
Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanța, de la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.
Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.
Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.
De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.
Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.
În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.
Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.
Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.
O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.
TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro
Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.
Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.
„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.
Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS
Producător: Claudiu Boboc
Producător executiv: Adela Mara
Manager producție: Iulia Cezara Roșu
Casting: ELEPHANT MEDIA
Realizat cu sprijinul:
Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON
Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.
Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/
Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA
Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.
Cultură
The Grand Ball of Princes and Princesses Monte-Carlo: O noapte cu strălucire la Iași
O experiență unică în viață, adusă de unul dintre cele mai importante evenimente din Monaco, care va avea loc în Palatul Culturii – Iași.

Se desfășoară încet, sub șoaptele aurite ale istoriei și ecourile măreției regale, o noapte de splendoare unică care va avea loc în inima României. Pe 6 septembrie 2025, Balul Grandios al Prinților și Prințeselor de la Monte-Carlo va umple sălile Palatului Culturii din Iași, aducând cu el eleganța atemporală a celor mai ilustre tradiții monegasce.
De secole, Monte-Carlo este sinonim cu grația, noblețea și arta celebrării — o lume în care prinții și prințesele, împodobiți cu mătase și diamante, dansează pe podele de marmură sub lumina a mii de candelabre. Acum, această moștenire a rafinamentului părăsește Coasta de Azur și aduce cu ea spiritul Balului Grandios, un spectacol care depășește granițele și transformă visele în realitate.
–
O noapte de opulență și farmec
Când ușile Palatului Culturii se vor deschide, oaspeții vor păși într-o lume unde fantezia devine realitate. Balul Grandios va aduce în fața invitaților un spectacol de simfonii orchestrale, valsuri care plutesc prin aer ca niște ecouri ale trecutului, și cine cu lumânări demne de regalitate.
Nobili din toată Europa și nu numai se vor reuni, uniți sub semnul grației, moștenirii și eleganței. Fiecare detaliu va purta semnătura stilului Monte Carlo: strălucirea cupelor de șampanie, foșnetul mătăsii pe podelele poleite, și mirosul florilor de sezon, toate într-o atmosferă regală.
Va fi o celebrare nu doar a frumuseții și rafinamentului, ci și a legăturii dintre trecut și prezent, între aristocrația românească și farmecul etern al Monaco-ului.
–
Iași: Oraș al culturii și patrimoniului regal
Nu există loc mai potrivit pentru acest eveniment grandios decât Iașiul, un oraș a cărui esență este pătrunsă de eleganță aristocratică și prestigiu cultural. Cunoscut drept Capitala Culturală a Europei și Oraș Regal, Iașiul a fost de multă vreme un simbol al intelectului, rafinamentului și strălucirii artistice.
Străzile sale spun povești cu poeți și regi, iar palatele și monumentele sale aduc un omagiu trecutului nobil. În centrul acestei sărbători se află Palatul Culturii, o bijuterie arhitecturală neo-gotică, considerată una dintre cele mai impunătoare clădiri din țară.
Construit între 1906 și 1925, palatul a fost ridicat pe ruinele fostei Curți Domnești a Moldovei. Acum, în aceste săli încărcate de istorie, Balul va prinde viață — un spectacol de coroane strălucitoare, rochii ample și amintiri ale unui timp regal care nu va fi uitat.
–
O moștenire a eleganței care continuă
Balul Grandios al Prinților și Prințeselor din Monte-Carlo este o celebrare a tradiției și nobleței, o călătorie prin istorie și o reafirmare a valorilor regale.
Acum, pentru prima dată, Iașiul devine scena acestui spectacol unic, aducând magia Monaco-ului în inima României. În noaptea de 6 septembrie, sub candelabrele de cristal ale Palatului Culturii, trecutul și prezentul vor dansa împreună, iar strălucirea Monte-Carlo-ului va găsi un nou cămin în orașul regal al României.
Pentru cei care visează în aur și dansuri nobile, acesta nu este doar un eveniment. Este istorie în devenire.
Get in touch
NOBLE MONTE-CARLO
8 Rue des Oliviers, Monte-Carlo
98000 – Principality of Monaco
Phone number: +377607934575 (Monaco)
Email: grandbal@noblemontecarlo.mc
Eveniment
Restaurant botez București – Primul eveniment special al copilului tău la Restaurant Casa Brândușa
-
Culturăacum 3 luniCe comportamente „nevinovate” pot ascunde nevoia de consiliere la copii
-
Exclusivacum 3 luniReturnare Mașină Închiriată în Bacău: Ghid Complet pentru Închirieri One-Way de la Otopeni
-
Afaceriacum 3 luniParfumuri pentru Ziua Femeii: idei elegante de cadou în luna martie
-
Exclusivacum 2 luniCum să protejezi suspensia mașinii când este încărcată? Află toate informațiile aici
-
Știri din județacum 3 luniMetabolismul după 30 de ani: Ce contează cu adevărat (și ce e mit)
-
Turismacum 3 luniCum să folosești promoțiile Viva Holidays pentru a upgrada camera sau masa?
-
Socialacum 2 luniCe materiale sunt cele mai potrivite pentru pijamalele de damă în sezonul cald?
-
Afaceriacum 2 luni546 de creatori inscrisi intr-o competitie de beauty: cum pot castiga bani din recomandari online



