Connect with us

Uncategorized

HONOR redefinește experiența smartphone prin AI integrat la nivel de sistem

Publicat

pe

Seria HONOR 600 și MagicOS pregătesc terenul pentru smartphone-uri cu adevărat autonome

București, 14 mai 2026 – HONOR își prezintă viziunea asupra viitorului inteligenței artificiale mobile, în care AI-ul nu mai funcționează ca o simplă funcție separată, ci ca „motorul invizibil” integrat în întreaga experiență de utilizare a smartphone-ului. Prin seria HONOR Magic și noua serie HONOR 600, compania face trecerea de la funcții AI individuale la o integrare profundă la nivel de sistem, capabilă să optimizeze discret fotografia, conectivitatea și performanța generală a dispozitivului.

Inteligența artificială mobilă evoluează de la o funcție vizibilă la motorul invizibil al smartphone-ului. Obiectivul nostru este ca utilizatorii să nu se mai gândească la activarea AI-ului. Dispozitivul trebuie pur și simplu să fie mai inteligent și mai bine adaptat nevoilor de fiecare dată când este folosit”, a declarat Songjian Shi, arhitect AI și Product Manager în cadrul HONOR.

Motorul invizibil al experienței de utilizare

Pe HONOR 600 Pro și în MagicOS, inteligența artificială funcționează deja în mare măsură în fundal, integrată natural în experiența de utilizare. În fotografie, sistemul AiMAGE utilizează AI pentru a optimiza expunerea, stabilizarea, culorile și nivelul de detaliu, în special în scenarii dificile, precum fotografiile realizate pe timp de noapte.

La nivel de performanță și conectivitate, AI-ul învață obiceiurile utilizatorului, preîncarcă aplicațiile folosite frecvent și contribuie la menținerea unei experiențe fluide și stabile, indiferent de condițiile de rețea. În același timp, sistemul distribuie inteligent resursele pentru a păstra dispozitivul rapid și eficient pe tot parcursul zilei.

AI-ul nu mai reacționează doar la o scenă sau la o comandă vocală. Acum înțelege contextul. Poate identifica ceea ce utilizatorul încearcă să facă și adaptează în timp real camera, conectivitatea, performanța și consumul de energie pentru a susține acel obiectiv”, a adăugat Songjian Shi.

Tehnologia care înțelege cu adevărat intențiile utilizatorilor

Filosofia HONOR pornește de la ideea că tehnologia trebuie să se adapteze oamenilor, nu invers. Acest lucru înseamnă trecerea de la simple comenzi la sisteme capabile să înțeleagă intențiile utilizatorului și să răspundă natural nevoilor acestuia.

Cu funcția AI Image to Video 2.0 din seria HONOR 600, utilizatorii pot transforma imagini statice în secvențe video cinematografice folosind instrucțiuni formulate în limbaj natural. Modelul multimodal de generare video înțelege atât conținutul imaginii, cât și tipul de poveste pe care utilizatorul dorește să îl creeze.

AI Photos Agent permite editarea fotografiilor prin simple descrieri text, fără ajustări manuale complexe. În plus, butonul dedicat AI adaugă inteligență contextuală oricărui ecran, identifică informațiile afișate și sugerează acțiuni relevante, precum traducerea, rezumarea sau accesarea unor instrumente creative.

De cele mai multe ori, utilizatorii știu exact ce își doresc: o fotografie mai clară, un rezumat rapid sau indicații către următoarea întâlnire. Instrumentele tradiționale implică însă prea mulți pași pentru a ajunge la un rezultat. HONOR AI simplifică acest proces și transformă intențiile utilizatorilor în acțiuni rapide și intuitive, cu un efort minim.

Performanță constantă în timp

HONOR consideră că AI-ul joacă un rol esențial în menținerea unei experiențe premium pe întreaga durată de viață a dispozitivului. În seria HONOR 600, motoarele inteligente de optimizare învață tiparele de utilizare și echilibrează în timp real performanța și eficiența energetică, astfel încât telefonul să rămână rapid și receptiv chiar și atunci când sarcinile devin mai complexe.

La nivel de sistem, AI-ul optimizează permanent procesele din fundal pentru ca funcțiile avansate bazate pe inteligență artificială să nu afecteze fluiditatea utilizării zilnice. În plus, mecanismele inteligente de securitate oferă un nivel suplimentar de protecție prin detectarea anomaliilor și măsuri adaptive de siguranță.

Împreună, aceste tehnologii contribuie la menținerea unei experiențe stabile și fluide, comparabile cu cea oferită de un model flagship, mult timp după despachetarea telefonului.

Pași concreți către smartphone-uri autonome

Odată cu HONOR Magic8 Pro, compania a început implementarea unui sistem de operare conceput nativ pentru AI, care integrează inteligența artificială în mii de funcții ale sistemului. În seria HONOR 600, această integrare este și mai profundă, făcând dispozitivele mai inteligente,  mai receptive și pregătind terenul către smartphone-uri cu adevărat autonome.

Integrat direct în MagicOS, AI-ul permite reacții mai rapide, preîncărcarea inteligentă a aplicațiilor și interacțiuni mai fluide între aplicații. Totodată, conceptul emergent HONOR AI Agent, accesibil inclusiv prin butonul AI, conturează un viitor în care telefonul va putea gestiona sarcini complexe în mai multe etape, de la organizarea informațiilor până la planificarea unei călătorii, cu intervenție minimă din partea utilizatorului.

Această abordare se bazează pe o arhitectură hibridă, care combină procesarea locală, pentru viteză și protecția datelor, cu resursele din cloud, necesare pentru sarcini generative complexe.

Trecem de la un AI care îmbunătățește funcții individuale la un AI care acționează ca un strat unificator de inteligență la nivelul întregului dispozitiv. Fiecare nouă generație, inclusiv seria HONOR 600, ne apropie de smartphone-uri capabile să preia în siguranță activitățile de rutină și să devină parteneri de încredere în viața de zi cu zi” a declarat Songjian Shi.

Seria HONOR 600, o privire către viitor

Seria HONOR 600 Series este prima din gama Number Series care transpune pe deplin această viziune într-o experiență accesibilă unui public larg. Modelele oferă funcții AI de nivel flagship pentru fotografie, editare în limbaj natural și experiența oferită de butonul dedicat AI, aducând capabilități avansate de inteligență artificială în utilizarea de zi cu zi.

De la transformarea unei fotografii într-o secvență video cinematică până la sugerarea celui mai relevant shortcut exact la momentul potrivit, seria HONOR 600 este concepută pentru ca inteligența artificială să fie intuitivă, utilă și ușor de folosit în activitățile cotidiene.

Seria HONOR 600 este deja disponibilă în România prin partenerii oficiali HONOR, aducând către un public mai larg, noua generație de smartphone-uri construite nativ în jurul inteligenței artificiale.

O strategie centrată pe oameni

Privind spre viitor, HONOR va continua să dezvolte integrarea AI pe baza a trei principii fundamentale: utilitate, transparență și control din partea utilizatorului. Fiecare funcție bazată pe inteligență artificială trebuie să răspundă unei nevoi reale, utilizatorii trebuie să înțeleagă cum funcționează AI-ul și de ce ia anumite decizii, iar controlul final trebuie să le aparțină întotdeauna.

Pentru HONOR, cea mai eficientă formă de inteligență este cea care funcționează aproape invizibil. În loc să atragă constant atenția asupra sa, AI-ul trebuie să contribuie discret la o experiență mai fluidă, mai intuitivă și mai adaptată ritmului de viață al utilizatorului.

Pentru mai multe detalii despre seria HONOR 600, accesați: https://www.honor.com/ro/phones/

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Publicat

pe

De

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice

Costinești se pregătește să intre într-o nouă etapă a turismului și divertismentului de pe litoralul românesc. Miercuri, 16 iulie, începând cu ora 18:00, va avea loc inaugurarea oficială a Nibiru, un amplu complex de agrement și evenimente care promite să transforme stațiunea într-unul dintre cele mai importante puncte de atracție din România.

Deschiderea oficială va fi marcată printr-un spectacol de amploare, cu concerte live, demonstrații aeriene, acrobații, focuri de artificii și numeroase activități dedicate atât copiilor, cât și adulților.

O inaugurare spectaculoasă

Pe scena principală vor urca artiști consacrați ai muzicii românești, printre care Delia, Puya și Mario, iar publicul va putea urmări și reprezentațiile impresionante ale trupei Circus of Wonders, care pregătește un spectacol de dans și acrobații.

Momentul oficial al inaugurării îi va avea ca invitați speciali pe Selly, Dan Negru și cosmonautul Dumitru Prunariu, simbol al performanței românești.

Programul include și un impresionant show aviatic susținut de Aeroclubul României, zboruri cu balonul cu aer cald, spectacole pe tiroliană, focuri de artificii, artiști stradali, caricaturiști și numeroase momente interactive pentru întreaga familie.

O experiență completă de divertisment

Nibiru nu înseamnă doar concerte.

Vizitatorii vor putea explora numeroase zone tematice, printre care:

  • Muzeul Planetelor;
  • expoziția de reptile;
  • parc de distracții;
  • instalații imersive;
  • zone de gaming și experiențe interactive;
  • peste 30 de restaurante și spații gastronomice;
  • zonă dedicată modei și shoppingului.

Organizatorii spun că noul complex va funcționa zilnic până la finalul lunii august, găzduind concerte, festivaluri și evenimente pentru toate categoriile de public.

Începe și Galaxia Festival

Seara inaugurală continuă cu Astral Night, eveniment care marchează debutul Galaxia Festival.

Pe scenă vor urca Dirty Nano, Pado Belu, Deny, Ozlemek, Alina Eremia, JO și Adi Istrate, iar în zilele următoare festivalul va aduce artiști internaționali de renume precum Ozuna, Nicky Jam, Hugel și Salvatore Ganacci.

Potrivit organizatorilor, peste 500 de artiști români și internaționali vor evolua pe cele șapte scene tematice amenajate în cadrul complexului.

Selly: „Se deschide o nouă stațiune pe litoralul românesc”

În cadrul conferinței de presă organizate înaintea inaugurării, inițiatorul proiectului, Selly, a descris Nibiru drept unul dintre cele mai ambițioase proiecte de divertisment realizate în România în ultimii ani.

„Se deschide o nouă stațiune pe litoralul românesc. Acum trei ani terenul pe care ne aflăm era în paragină. Astăzi vedem rezultatul a trei ani de muncă. Pentru mine este un moment cu o semnificație aparte.”

Acesta a subliniat că proiectul este destinat tuturor generațiilor și că obiectivul este ca tinerii de astăzi să își creeze propriile amintiri în Costinești, la fel cum au făcut generațiile anterioare.

Accent pe siguranță

Organizatorii susțin că siguranța vizitatorilor reprezintă o prioritate.

Complexul beneficiază de:

  • puncte de prim ajutor;
  • spital mobil;
  • sute de agenți de pază;
  • dispozitive ale Poliției și Jandarmeriei;
  • măsuri speciale pentru gestionarea fluxului mare de participanți.

„Vreau să mulțumesc autorităților statului român. Ca să vă dați seama cât de sigur este proiectul, noi avem toate forțele de ordine prezente permanent în complex”, a declarat Selly.

Accesul la inaugurare

Accesul pe promenada Nibiru se realizează pe baza unui voucher de consumație în valoare de 25 de lei, rezervat online.

Persoanele care dețin bilete la Beach, Please! sau la unul dintre festivalurile organizate în cadrul Nibiru beneficiază de acces gratuit.

Un nou reper pentru litoralul românesc

Prin investițiile realizate și amploarea programului artistic, Nibiru își propune să devină una dintre cele mai importante destinații de entertainment din România, reunind într-un singur loc muzică, gastronomie, tehnologie, experiențe interactive și activități pentru toate vârstele.

Inaugurarea de la Costinești marchează începutul unui sezon plin de festivaluri și evenimente, într-un proiect care își propune să redefinească modul în care este perceput divertismentul pe litoralul românesc.

Citeste in continuare

Uncategorized

Wegovy devine primul tratament oral GLP-1 aprobat în UE pentru managementul greutății

Publicat

pe

De

Pentru persoanele care trăiesc cu obezitate sau suprapondere și care au nevoie de tratament medicamentos, apare o nouă opțiune în Europa: un comprimat administrat o dată pe zi.

Comisia Europeană a aprobat Wegovy sub formă orală, cu semaglutidă în doză de 25 mg, acesta devenind primul agonist al receptorului GLP-1 disponibil sub formă de comprimat pentru managementul greutății în toate statele membre ale Uniunii Europene.

Tratamentul este destinat adulților cu obezitate, adică un indice de masă corporală de minimum 30 kg/m², precum și adulților supraponderali, cu un indice de masă corporală de cel puțin 27 kg/m², care au și minimum o afecțiune asociată greutății. Acesta este utilizat împreună cu o alimentație cu aport caloric redus și cu mai multă activitate fizică.

O alternativă pentru persoanele care preferă tratamentele orale

Până acum, tratamentele GLP-1 pentru managementul greutății erau cunoscute în special în forma injectabilă. Noua aprobare aduce și varianta unui comprimat administrat zilnic, care poate fi mai ușor de acceptat de către anumite persoane.

„Pentru multe persoane, un comprimat poate fi o modalitate mai simplă de a începe și de a continua tratamentul”, a declarat Mike Doustdar, președinte și CEO al Novo Nordisk.

Reprezentantul companiei a subliniat și importanța existenței mai multor opțiuni terapeutice, în contextul în care obezitatea este o boală cronică gravă, care necesită o abordare pe termen lung.

Aprobarea Comisiei Europene vine după opinia pozitivă emisă în mai 2026 de Comitetul pentru Medicamente de Uz Uman al Agenției Europene pentru Medicamente. Forma orală a Wegovy a mai primit aprobări în Statele Unite ale Americii, Regatul Unit, Emiratele Arabe Unite și Bahrain.

Ce au arătat studiile clinice

Decizia autorităților europene se bazează pe programul de studii clinice OASIS și, în special, pe rezultatele studiului OASIS 4.

Cercetarea a evaluat administrarea zilnică a semaglutidei orale în doză de 25 mg la adulți cu obezitate sau suprapondere și cel puțin o afecțiune asociată greutății. Participanții au urmat, în același timp, recomandări privind alimentația și activitatea fizică.

Persoanele care au urmat tratamentul conform protocolului au obținut o scădere medie în greutate de aproximativ 17%, comparativ cu 3% în cazul celor care au primit placebo. În plus, aproximativ una din trei persoane a pierdut cel puțin 20% din greutatea corporală.

OASIS 4 a fost un studiu de fază 3b, desfășurat pe parcursul a 64 de săptămâni, care a inclus 307 adulți. În total, programul clinic OASIS a cuprins patru studii și aproximativ 1.300 de participanți cu obezitate sau suprapondere și una sau mai multe afecțiuni asociate.

Ce se știe despre profilul de siguranță

Potrivit informațiilor comunicate de companie, profilul de siguranță și tolerabilitate al semaglutidei orale este similar celui deja cunoscut pentru forma injectabilă a semaglutidei.

În studiul OASIS 4, 6,9% dintre participanții care au primit semaglutidă orală au întrerupt tratamentul din cauza reacțiilor adverse, comparativ cu 5,9% în grupul placebo.

A fost aprobată și o doză injectabilă mai mare

Comisia Europeană a aprobat, în același timp, și Wegovy injectabil în doză de 7,2 mg, disponibil într-un stilou injector preumplut, de unică folosință.

Potrivit datelor prezentate de Novo Nordisk, această doză a fost asociată în studiile clinice cu o scădere medie în greutate de aproximativ 21% în rândul persoanelor care au urmat tratamentul conform protocolului.

Forma orală Wegovy este disponibilă în prezent în Statele Unite, Regatul Unit și Emiratele Arabe Unite, iar compania intenționează să o lanseze în mai multe țări în a doua jumătate a anului 2026.

Citeste in continuare

Uncategorized

Dezmembrări Toyota – piese originale pentru reparații sigure și accesibile

Publicat

pe

Toyota este un brand cunoscut pentru fiabilitate, durabilitate și costuri de întreținere echilibrate. Modelele Toyota sunt apreciate de șoferi tocmai pentru faptul că pot rămâne funcționale mulți ani, dacă sunt întreținute corect. Totuși, chiar și cele mai rezistente mașini pot avea nevoie, în timp, de înlocuirea unor componente. În astfel de situații, soluția de dezmembrări Toyota poate fi una practică, eficientă și avantajoasă din punct de vedere financiar.

DDG Dezmembrări oferă piese auto second-hand provenite din dezmembrări pentru diferite modele Toyota, verificate înainte de vânzare și pregătite pentru reutilizare. Pentru proprietarii care caută componente originale, compatibile și disponibile la prețuri mai accesibile decât piesele noi, această variantă poate fi o alegere foarte bună.

Piese originale Toyota la prețuri mai avantajoase

Unul dintre principalele avantaje ale pieselor din dezmembrări Toyota este faptul că acestea provin de pe autoturisme compatibile și păstrează standardul original al producătorului. Acest lucru este important mai ales atunci când piesa trebuie să se potrivească exact, fără modificări suplimentare sau adaptări care pot afecta funcționarea mașinii.

În multe cazuri, o piesă originală second-hand poate fi mai potrivită decât o piesă aftermarket de calitate slabă. Compatibilitatea, rezistența materialelor și montajul corect contează foarte mult, mai ales în cazul componentelor de caroserie, pieselor electrice, elementelor de interior, sistemului de transmisie sau pieselor mecanice. Alegerea unei componente originale din dezmembrări poate ajuta la păstrarea mașinii într-o stare bună de funcționare, fără costuri exagerate.

Dezmembrări Toyota pentru întreținere și reparații eficiente

În timp, orice autoturism poate avea nevoie de reparații. Unele componente se uzează natural, altele pot fi afectate de accidente, probleme electrice sau defecțiuni mecanice. Pentru un proprietar Toyota, piesele din dezmembrări Toyota pot reprezenta o soluție rapidă și economică, mai ales atunci când piesa nouă are un preț ridicat sau este greu de găsit.

Această variantă este potrivită atât pentru reparații obișnuite, cât și pentru înlocuirea unor componente mai costisitoare. Fie că este vorba despre o piesă de motor, o componentă de caroserie, un element electric, o piesă de interior sau o componentă de suspensie, DDG Dezmembrări poate ajuta la identificarea piesei potrivite în funcție de modelul mașinii și de stocul disponibil.

Compatibilitatea pieselor Toyota trebuie verificată atent

Gama Toyota include modele foarte diferite, de la autoturisme compacte și sedanuri, până la SUV-uri, hibride și utilitare. Din acest motiv, compatibilitatea pieselor trebuie verificată cu atenție înainte de achiziție. Un model Toyota Corolla poate avea componente diferite față de Toyota Avensis, Yaris, Auris, RAV4, Prius, Hilux sau Land Cruiser, iar diferențele dintre generații, motorizări și echipări pot influența alegerea corectă a piesei.

La DDG Dezmembrări, identificarea pieselor se poate face în funcție de informațiile mașinii, codul componentei vechi sau seria VIN. Acest proces ajută la evitarea comenzilor greșite și oferă clientului mai multă siguranță înainte de cumpărare. O piesă verificată corect înseamnă o reparație mai rapidă, costuri mai bine controlate și mai puține probleme la montaj.

DDG Dezmembrări – soluția potrivită pentru piese Toyota

Când cauți dezmembrări Toyota, ai nevoie de un furnizor care oferă piese verificate, informații clare și suport în alegerea componentelor potrivite. DDG Dezmembrări pune accent pe seriozitate, disponibilitate și identificarea corectă a pieselor, astfel încât fiecare client să poată găsi o soluție adaptată mașinii sale.

Piesele originale second-hand sunt o alegere practică pentru proprietarii care vor să repare mașina eficient, fără investiții inutile. În loc să alegi o piesă nouă costisitoare sau o componentă aftermarket incertă, poți opta pentru piese provenite din dezmembrări, verificate și compatibile cu modelul tău Toyota.

Dacă ai nevoie de piese auto din dezmembrări Toyota, DDG Dezmembrări îți oferă o alternativă accesibilă, rapidă și eficientă pentru întreținerea sau repararea mașinii tale.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Uncategorized14 ore inainte

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice...

Sport16 ore inainte

România își reconfirmă statutul de lider al padbolului mondial: Campioni Internaționali, Vicecampioni Internaționali și MVP-ul turneului

După cele 4 zile de meciuri spectaculoase, adversari de top și emoții trăite la intensitate maximă, delegația României s-a întors...

Uncategorized17 ore inainte

Wegovy devine primul tratament oral GLP-1 aprobat în UE pentru managementul greutății

Pentru persoanele care trăiesc cu obezitate sau suprapondere și care au nevoie de tratament medicamentos, apare o nouă opțiune în...

Uncategorized2 zile inainte

Dezmembrări Toyota – piese originale pentru reparații sigure și accesibile

Toyota este un brand cunoscut pentru fiabilitate, durabilitate și costuri de întreținere echilibrate. Modelele Toyota sunt apreciate de șoferi tocmai...

Afaceri2 zile inainte

Aplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună

(Advertorial) Inteligența artificială redefinește modul în care românii caută și aleg o locuință, iar aplicația North Bucharest, dezvoltată de North Bucharest Investments,...

Uncategorized3 zile inainte

Consumatorii au trimis cu 40% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile în cadrul CSALB. Ce au solicitat?

14 iulie, București. În prima jumătate a acestui an consumatorii au trimis un număr record de cereri de negociere cu...

Afaceri3 zile inainte

D’Olive a organizat un eveniment în Piața Unirii din Cluj-Napoca

Peste 1.000 de persoane au participat la un eveniment organizat de D’Olive în Piața Unirii din Cluj-Napoca, conform unui comunicat...

Tuca Zbarcea Tuca Zbarcea
Social6 zile inainte

Țuca Zbârcea & Asociații câștigă cinci premii la Gala Avocați de Top

Țuca Zbârcea & Asociații a fost desemnată „Firma de Avocatură a Anului 2025” în cadrul Galei Avocați de Top ediția 2026....

Uncategorized7 zile inainte

Samsung Climate Solutions deschide la Schiphol, Amsterdam, cel mai mare centru de training din Europa

Bucharest, România – 10 iulie 2026 – Samsung Climate Solutions anunță inaugurarea unui nou centru de training de ultimă generație în Amsterdam....

Uncategorized7 zile inainte

HONOR Magic V6 și HONOR Watch 6 au transformat o lansare de tehnologie într-o experiență inspirată de artă, la Art Safari București

București, 10 iulie 2026 – La Art Safari, tehnologia a intrat pe teritoriul artei. HONOR a lansat în România noile...

Uncategorizedo săptămână inainte

ELKO Romania aduce in atentia pietei locale noul display LG MAGNIT Micro LED pentru spatii comerciale premium

Noua solutie LG MAGNIT Micro LED ofera imagini de inalta definitie, instalare simplificata si fiabilitate operationala sporita pentru proiecte B2B...

Uncategorizedo săptămână inainte

Roborock lansează noua gamă de roboți de tuns gazonul

Noile modele RockNeo Q1, RockMow S1, RockMow Z1 și RockMow Z1 LiDAR aduc navigație inteligentă, cartografiere asistată de AI și...

Uncategorizedo săptămână inainte

O iubire construită pe crestele munților. Filmul „Hoinari prin Munți” ajunge la Craiova, pe 11 iulie

Publicul din Craiova are ocazia să descopere una dintre cele mai inspiraționale povești despre munte, iubire și libertate. Documentarul „Hoinari...

Afacerio săptămână inainte

North Bucharest Investments își extinde portofoliul prin parteneriatul cu VIVO Residence

North Bucharest Investments (NBI) continuă să dezvolte unul dintre cele mai complexe ecosisteme rezidențiale din România prin integrarea proiectului VIVO Residence în portofoliul...

Uncategorizedo săptămână inainte

HONOR aduce în România noul HONOR Watch 6

Design premium inspirat din lumea motorsportului, autonomie de până la 35 de zile și inteligență dedicată sănătății și performanței sportive...

Uncategorizedo săptămână inainte

HONOR lansează în România noul smartphone pliabil HONOR Magic V6

Design ultra-subțire, autonomie de top, inteligență artificială avansată și conectare fluidă între ecosisteme, pentru o productivitate dusă la un nivel...

Știrile Săptămânii