Eveniment
Caracatita WHITE TOWER (XIII – A) scoate la iveala putregaiul din IPJ Prahova si din varful MAI – Ziarul Incisiv de Prahova
Procurorii continuă să facă ample investigații într-o afacere imobiliară suspectă. Vorbim despre un dosar penal deschis în urma perchezițiilor care au scos la iveală fapte de corupție, trafic de influenţă, efectuare de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, constituirea unui grup infracţional organizat, cumpărare de influenţă, dare de mită, luare de mită, bancrută frauduloasă.
Din datele, înregistrările și documentele primite primite de redacția Incisiv de Prahova, în cazul deja celebrului dosar „White Tower”, par a fi implicați oameni de afaceri, notari publici, avocați, funcționari din Primăria Ploiești și chiar din instituțiile statului, dar și un ziarist santajist si spagar.
Țeapa imobiliară de la WHITE TOWER nu înseamnă doar cea mai mare fraudă din istoria Ploieștiului, acoperita de politisti corupti din IPJ Prahova si de chestorul Eduard Miritescu!
Va dezvaluiam ca aceasta cercetare s-a efectuat de politsiti din IPJ Dambovita deoarece existau suspiciuni rezonabile ca eterna coruptie bantuie pe holurile IPJ Prahova.
“LA PIOVRA” Prahoveana din varful IPJ Prahova si din varful MAI/Alt prejudiciu de aproximativ 1 milion de euro!
Secretara domnului cms.sef Ginel Preda, o prietena de familie, este numita Hagiu Monica, care, in fapt este angajata la Ordine Publica. Sotul acesteia, un “maistru mecanic” (Hagiu Gabriel) a lucrat la Garajul institutiei de unde, pe bani publici ai IPJ Prahova, ii repara autoturismul personal maharului (asta pana cand un sef din IPJ Prahova i-a reprosat lui Ginel, in plina sedinta ca nu este normal ca autospecialele cu care se deplaseaza in misiuni sa figureze ca reparate, dar să fie defecte, dar în schimb se repara autoturisme personale pe banii institutiei).
Procurorii din dosarul WHITE TOWER au “gripat” caracatita din IPJ Prahova.
Astfel, la varful IPJ Prahova s-a format o retea de camatari.
Despre aceasta retea am primit informatii inca din luna octombrie 2023, de la o sursa din varful M.A.I si nu ne venea să credem.
Sursa a revenit in ianuarie 2024 si ne-a dat numarul de dosar penal si numele procurorului care efectueaza cercetarile penale, intr-un dosar in care foarte multi politisti din IPJ Prahova au solicitat credite (unii dintre acestia nici macar nu stiau de acest aspect), in acest dosar fiind descoperite si adeverinte false. Cu o mare parte dintre acesti politisti reprezentantii ziarului Incisiv de Prahova au discutat, confirmand in totalitate dezvaluirile de azi.
Modus operandi
Secretara si prietena domnului cms.sef Ginel Preda a făcut zeci de credite pe numele unor politisti, unii dintre acestia au stiut, altii nu, pe tip suveica caritas. Singura conditie a fost ca secretara sa le achite ratele ca ei nu isi permit asa ceva.
Iata cum procurorii din dosarul WHITE TOWER au “gripat” caracatita din IPJ Prahova, aparand mari intarzieri in achitarea ratelor pana cand un numar mare de politisti si/sau fosti politisti s-au deplasat la poarta institutiei sa solicite achitarea ratelor la creditele efectuate pe numele acestora de catre Hagiu Nicoleta, intalnirea derulandu-se intr-un mare scandal.
Pentru Corpul de Control al Ministrului Afacerilor Interne, DGA si/sau DGPI va prezentam numele politistilor care au luat astfel de credite in reteaua infiintata de Hagiu Nicoleta – secretara domnului cms.sef Ginel Preda, pe sectii, ca sa fie mai usor de urmarit.
Sectia 4
Badica, Badea, Dogea, Rafira, Popa.
Mai adaugam doua nume ca sa se stie unde ne indreptam in numarul viitor: Chivu S, Neacsu S.
Potrivit Direcţiei Generale Anticorupţie din cadrul M.A.I, doar în anul 2021 peste 176 de lucrători ai M.A.I. au primit calitatea de suspect, in dosare penale.
În 2022, numărul lucrătorilor M.A.I. declaraţi suspecţi a crescut la 189. Cel mai recent, pe 29 ianuarie 2024, şase poliţişti de frontieră au fost condamnaţi definitiv pentru luare de mită în formă continuată.
Si, pana atunci mai „spicuim” dintr-o declaratie data de un sef din cadrul IPJ Prahova, in fata organelor de cercetare penala:
“S-a prezentat in biroul meu un ziarist care il tot vedeam, aprope zilnic, la adjunctul sefului IPJ Prahova. Era insosit chiar de catre cms.sef Ginel Preda. Acesta mi-a propus o colaborare institutionala dar mi-am dat seama din agitatia lui ca altul era scopul. Avea o frustare vadita si m-a rugat sa ii intermediez o intalnire cu seful inspoectoratului deoarece el este obisnuit sa isi bea cafeaua de dimineata cu sefii institutiei si actualul sef nu doreste sa il primeasca. Mi-a zis ca daca reusesc sa ii intermediez aceasta intalnire ma poate muta in secunda zero la IGPR pe o functie mai mare ca sa pot iesi la pensie cu o solda mult marita. A scos telefonul mobil si mi-a zis ca il suna acum pe Miriterscu si pe _____, ca ii sunt prieteni si ma muta pe loc. Aceasta oferta mi-a fost facuta de fata cu cms.sef Ginel Preda, probabil pentru a da mai multa greutate acestei propuneri. I-am transmis ziaristului ca eu, personal, nu imi permit sa ii cer o astfel de favoare sefului inspectoratului, ca eu am cu acesta doar o relatie institutionala. Ulterior am vazut in ziarul acestuia cum era atacat seful inspectoratului care refuzase sa isi bea cafeaua cu acesta”….
In afara de latura penala exista o mare vulnerabilitate deoarece, se pare ca, fiica secretarei “sifonului” gruparii de criminalitate economico-financiar organizata este, la randul sau, secretara la “ditamai” seful de la DGPI. Oare cum se simt politistii verticali din aceasta institutie ca o simpla angajata la Ordine Publica sa primeasca sporuri si alte drepturi specifice acestui serviciu si sa „faca” pe secretara, o secretara care a format o retea chiar in cadrul institutiei statului de drept -„Siguranță și încredere”? Se simt discriminați? O sa aflam impreuna cu dumneavoastra!
Vom reveni. (Cristina T.).






















Eveniment
Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă
Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.
„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.
Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei.

Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.
Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.
Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.
După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.
Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanța, de la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.
Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.
Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.
De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.
Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.
În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.
Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.
Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.
O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.
TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro
Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.
Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.
„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.
Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS
Producător: Claudiu Boboc
Producător executiv: Adela Mara
Manager producție: Iulia Cezara Roșu
Casting: ELEPHANT MEDIA
Realizat cu sprijinul:
Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON
Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.
Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/
Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA
Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.
Cultură
The Grand Ball of Princes and Princesses Monte-Carlo: O noapte cu strălucire la Iași
O experiență unică în viață, adusă de unul dintre cele mai importante evenimente din Monaco, care va avea loc în Palatul Culturii – Iași.

Se desfășoară încet, sub șoaptele aurite ale istoriei și ecourile măreției regale, o noapte de splendoare unică care va avea loc în inima României. Pe 6 septembrie 2025, Balul Grandios al Prinților și Prințeselor de la Monte-Carlo va umple sălile Palatului Culturii din Iași, aducând cu el eleganța atemporală a celor mai ilustre tradiții monegasce.
De secole, Monte-Carlo este sinonim cu grația, noblețea și arta celebrării — o lume în care prinții și prințesele, împodobiți cu mătase și diamante, dansează pe podele de marmură sub lumina a mii de candelabre. Acum, această moștenire a rafinamentului părăsește Coasta de Azur și aduce cu ea spiritul Balului Grandios, un spectacol care depășește granițele și transformă visele în realitate.
–
O noapte de opulență și farmec
Când ușile Palatului Culturii se vor deschide, oaspeții vor păși într-o lume unde fantezia devine realitate. Balul Grandios va aduce în fața invitaților un spectacol de simfonii orchestrale, valsuri care plutesc prin aer ca niște ecouri ale trecutului, și cine cu lumânări demne de regalitate.
Nobili din toată Europa și nu numai se vor reuni, uniți sub semnul grației, moștenirii și eleganței. Fiecare detaliu va purta semnătura stilului Monte Carlo: strălucirea cupelor de șampanie, foșnetul mătăsii pe podelele poleite, și mirosul florilor de sezon, toate într-o atmosferă regală.
Va fi o celebrare nu doar a frumuseții și rafinamentului, ci și a legăturii dintre trecut și prezent, între aristocrația românească și farmecul etern al Monaco-ului.
–
Iași: Oraș al culturii și patrimoniului regal
Nu există loc mai potrivit pentru acest eveniment grandios decât Iașiul, un oraș a cărui esență este pătrunsă de eleganță aristocratică și prestigiu cultural. Cunoscut drept Capitala Culturală a Europei și Oraș Regal, Iașiul a fost de multă vreme un simbol al intelectului, rafinamentului și strălucirii artistice.
Străzile sale spun povești cu poeți și regi, iar palatele și monumentele sale aduc un omagiu trecutului nobil. În centrul acestei sărbători se află Palatul Culturii, o bijuterie arhitecturală neo-gotică, considerată una dintre cele mai impunătoare clădiri din țară.
Construit între 1906 și 1925, palatul a fost ridicat pe ruinele fostei Curți Domnești a Moldovei. Acum, în aceste săli încărcate de istorie, Balul va prinde viață — un spectacol de coroane strălucitoare, rochii ample și amintiri ale unui timp regal care nu va fi uitat.
–
O moștenire a eleganței care continuă
Balul Grandios al Prinților și Prințeselor din Monte-Carlo este o celebrare a tradiției și nobleței, o călătorie prin istorie și o reafirmare a valorilor regale.
Acum, pentru prima dată, Iașiul devine scena acestui spectacol unic, aducând magia Monaco-ului în inima României. În noaptea de 6 septembrie, sub candelabrele de cristal ale Palatului Culturii, trecutul și prezentul vor dansa împreună, iar strălucirea Monte-Carlo-ului va găsi un nou cămin în orașul regal al României.
Pentru cei care visează în aur și dansuri nobile, acesta nu este doar un eveniment. Este istorie în devenire.
Get in touch
NOBLE MONTE-CARLO
8 Rue des Oliviers, Monte-Carlo
98000 – Principality of Monaco
Phone number: +377607934575 (Monaco)
Email: grandbal@noblemontecarlo.mc
Eveniment
Restaurant botez București – Primul eveniment special al copilului tău la Restaurant Casa Brândușa
-
Culturăacum 3 luniCe comportamente „nevinovate” pot ascunde nevoia de consiliere la copii
-
Exclusivacum 3 luniReturnare Mașină Închiriată în Bacău: Ghid Complet pentru Închirieri One-Way de la Otopeni
-
Afaceriacum 3 luniParfumuri pentru Ziua Femeii: idei elegante de cadou în luna martie
-
Exclusivacum 2 luniCum să protejezi suspensia mașinii când este încărcată? Află toate informațiile aici
-
Știri din județacum 3 luniMetabolismul după 30 de ani: Ce contează cu adevărat (și ce e mit)
-
Turismacum 3 luniCum să folosești promoțiile Viva Holidays pentru a upgrada camera sau masa?
-
Socialacum 2 luniCe materiale sunt cele mai potrivite pentru pijamalele de damă în sezonul cald?
-
Afaceriacum 2 luni546 de creatori inscrisi intr-o competitie de beauty: cum pot castiga bani din recomandari online

