Eveniment
Viziunea Samsung ‘AI for All’ dezvăluită la CES 2024
Samsung conturează strategia de utilizare a tehnologiei AI, pentru ca experiența de utilizare a dispozitivelor conectate să devină mai sigură, mai incluzivă și mai eficientă din punct de vedere energetic
București, România – 9 ianuarie 2023 – Samsung Electronics și-a împărtășit viziunea asupra modului în care tehnologia inteligenței artificiale (AI) va permite oamenilor să își gestioneze dispozitivele mai intuitiv și mai convenabil decât oricând. Prezentând aceste idei în cadrul unei conferințe de presă la CES® 2024, Samsung a făcut echipă cu parteneri cheie pentru a evidenția tehnologia din spatele acestei viziuni și modul în care noile produse și servicii folosesc competențele AI, pentru a ne face viața mai ușoară.
Jong-Hee (JH) Han, Vice Chairman, CEO și Head al Samsung’s Device eXperience (DX) Division, a deschis conferința de presă, prezentând modul prin care inteligența artificială va permite tehnologiilor conectate să îmbunătățească viața de zi cu zi a oamenilor, rămânând „în fundal”, neinvazivă în viața oamenilor. Strategia pe care el și alții (alți membri) au subliniat-o s-a concentrat pe rolul AI în procesul îmbunătățirii experiențelor conectate, care sunt atât simple, cât și utile. Pe parcursul conferinței de presă, Samsung a prezentat o serie de produse și servicii care ajută la atingerea acestor obiective.
„Odată cu apariția inteligenței artificiale, experiențe mai bune și mai inteligente vor redefini modul în care trăim”, a declarat Han. „Portofoliul larg al Samsung cu dispozitive de impact, alături de căutarea unei colaborări deschise, va contribui la aducerea inteligenței artificiale și hiperconectivității în atenția tuturor.”
Produsele Visual Display și Dispozitivele Digitale Activate cu Inteligență Artificială Aduc Noi Experiențe Acasă
Pe parcursul conferinței de presă din cadrul CES, Jonathan Gabrio, Head of Connected Experience Center al Samsung Electronics America, a subliniat cum tehnologia AI transformă modul în care sunt utilizate produsele Visual Display și electrocanicele (Digital Appliances). De exemplu, Samsung Neo QLED 8K QN900D are un procesor AI încorporat, NQ8 AI Gen 3, echipat cu o de 8 ori mai multe rețele neurale AI și un NPU de două ori mai rapid decât predecesorul său. Datorită procesorului NQ8 AI Gen3, Samsung Neo QLED 8K îmbunătățește automat conținutul cu rezoluție joasă, pentru a oferi utilizatorilor o experiență de vizionare de până la 8K, precum și claritatea imaginilor în mișcare rapidă prin intermediul AI Motion Enhancer Pro. Samsung Neo QLED 8K dispune și de Active Voice Amplifier Pro, care analizează vocea și zgomotul de fundal prin AI, pentru a optimiza experiența de ascultare, astfel încât utilizatorii se pot bucura de conținut variat, ca și cum s-ar afla în primul rând al unui stadion sau al unui cinematograf. Samsung Neo QLED 8K beneficiază și de Tizen OS Home, care oferă cele mai recente aplicații, servicii, conținut personalizat și recomandări de servicii pentru o experiență mai bună.
În ceea ce privește telespectatorii cu nevoi diferite, Samsung oferă și funcții inovatoare de accesibilitate. Funcția Samsung Neo QLED de limbaj al semnelor poate fi controlată facil prin gesturi, fiind dedicată persoanelor cu deficiențe de auz, iar funcția de subtitrare audio transformă subtitrarea textului în cuvinte rostite în timp real, adresându-se persoanelor cu deficiențe de vedere.
În plus, Samsung introduce noul Premiere 8K, un proiector care nu dispune doar de un ecran de pana la 150 de inci, ci și de prima transmisie wireless 8K din lume pe un proiector. Cu Premiere 8K, utilizatorii se vor putea bucura de experiența vizionării la scară largă, precum cea a cinematografului, în confortul propriei case.
Referitor la sunet, Samsung a introdus și Music Frame, un difuzor cu o copertă personalizabilă care se integrează perfect în casele utilizatorilor. Prin caracteristica Q-Symphony, Music Frame se sincronizează cu televizoarele și soundbar-urile Samsung, oferind basul puternic și sunetul surround al wooferelor duale încorporate in confortul propriei case, cu un efort minim.
De asemenea, Samsung a făcut actualizări majore la Ballie, robotul inteligent prezentat pentru prima dată la CES 2020. Ballie a evoluat acum într-un partener AI capabil să interacționeze cu alte dispozitive inteligente, pentru a oferi servicii personalizate, precum îndeplinirea sarcinilor mai complexe sau proiectarea imaginilor și videoclipurilor pe un perete, astfel încât utilizatorii să poată vizualiza informații cheie pentru viața lor de zi cu zi, cum ar fi vremea sau alt conținut relevant, oriunde s-ar afla.
Pentru a îmbunătăți experiențele gastronomice din bucătărie, Samsung dezvăluie frigiderul Bespoke 4-Door Flex™ cu AI Family Hub™+[1] [2]. Acest frigider are un ecran de 32 de inci care prezintă noul AI Vision Inside[3], funcție ce utilizează o cameră internă pentru a recunoaște până la 33 de alimente diferite care sunt introduse și scoase din frigider și, totodată, sugerează rețete care includ ingredientele respective. Utilizatorii pot seta, de asemenea, „date limită de consum” pentru alimente pe ecranul frigiderului Bespoke 4-Door Flex™ cu AI Family Hub™, ceea ce permite apoi frigiderului să trimită o notificare atunci când se apropie data stabilită. Ajutând convenabil la economisirea banilor prin diminuarea risipei de alimente, aceste funcții AI permit stiluri de viață responsabile față de mediu. Gama Anyplace Induction duce conectivitatea AI cu un pas mai departe, deoarece rețetele salvate pe Samsung Food pot fi partajate pe ecranul de 7 inci al plitei, astfel încât utilizatorii să le poată urmări cu ușurință în timp ce gătesc.
Aspiratorul robot Bespoke Jet Bot Combo™[4]utilizează tehnologia AI pentru a oferi o experiență de curățare mai convenabilă și mai eficientă. Cu funcția inteligentă de recunoaștere a obiectelor, actualizată față de seria anterioară, acesta va putea distinge mai multe obiecte, precum și să detecteze petele și spațiile[5]. Bespoke Jet Bot Combo™ recunoaște, de asemenea, tipul de podea pe care o întâlnește – împreună cu lungimea covorului – și își ajustează setările în consecință.
Conectarea Mai Bună a Utilizatorilor și a Dispozitivelor Prin Intermediul Inteligenței Spațiale
Jaeyeon Jung, Executive Vice President and Head al SmartThings, a evidențiat noile moduri interesante prin care tehnologia AI influențează relația dintre utilizatori și dispozitivele lor, inclusiv viziunea Samsung pentru SmartThings: cu cât un client utilizează mai multe dispozitive Samsung, cu atât dispozitivele respective devin mai inteligente și pot înțelege mai bine nevoile utilizatorilor.
AI spațial este cheia pentru a permite această viziune, ajutând dispozitivele să înțeleagă spațiul de locuit și rutinele utilizatorului, permițând astfel o experiență de management personalizată a casei. SmartThings folosește LiDAR[6] pe dispozitivele conectate, cum ar fi aspiratoarele robot, pentru a crea planuri digitale per etaj, astfel încât utilizatorii să poată verifica cu ușurință starea și locația tuturor dispozitivelor lor. În martie, SmartThings va lansa vizualizarea hărții 3D actualizată pentru o experiență mai detaliată pe televizoarele și smartphone-urile Samsung. Mai mult, un cod QR simplu va permite utilizatorilor să adauge membrii familiei și prieteni în ecosistemul lor SmartThings, astfel încât fiecare persoană din gospodărie să își poată crea propriile rutine.
Folosind senzori inteligenți și AI, SmartThings poate detecta circumstanțe neobișnuite, cum ar fi o cădere, și poate trimite alerte familiei desemnate și îngrijitorilor. De asemenea, datorită Galaxy SmartTag2, utilizatorii pot urmări activitățile animalelor de companie și pot stoca digital informațiile de identificare prin atașarea Smart Tag-ului la un guler sau un ham[7].
Un alt punct pe care l-a discutat EVP Jung a fost modul în care asistentul vocal Bixby permite caselor inteligente să devină mai dinamice cu abilitățile sale îmbunătățite de AI. Bixby poate acum direcționa automat comenzile către cele mai potrivite dispozitive, pe baza înțelegerii locației și activităților utilizatorului. Tehnologii cheie, cum ar fi Multi Device Wakeup, combinate cu un protocol partajat de comunicare, îi permit lui Bixby să asculte comenzile cu toate dispozitivele dintr-o cameră, dar apoi să efectueze acțiunea solicitată doar pe cel mai relevant dispozitiv. Deci, dacă un utilizator se află în bucătărie și urmărește un videoclip cu o rețetă pe Family Hub™ și poate striga: „Hei, Bixby! Reda muzică!” În acel moment, muzica va fi redată din difuzorul inteligent al utilizatorului, dar videoclipul cu rețetă va continua să fie redat pe Family Hub™, fără întreruperi.
Televizorul, cu serviciul Samsung Daily+, va deveni din ce în ce mai mult un hub central pentru o mare parte a acestei funcționalități de casă inteligentă, oferind în același timp acces la o varietate de servicii suplimentare. Acestea includ apeluri video prin ConnecTime, servicii de consultanță video veterinară[8] și Workout Tracker — prin care datele de antrenament pot fi transferate pe ceasurile inteligente Samsung. Samsung a anunțat, de asemenea, noul serviciu Samsung Now+, care afișează informații utile despre casele utilizatorilor, cum ar fi vremea sau fluxul live de camere de securitate de la un sistem de securitate la domiciliu, fără ca televizorul să fie pornit. Precum în cazul funcțiilor SmartThings, utilizatorii pot accesa aceste informații și prin comandă vocală.
Casa și Mașina Mai Aproape Împreună, cu capacitățile Home-to-Car
De asemenea, Samsung a anunțat evoluții în industria auto, începând cu un parteneriat cu Hyundai Motor Group. Samsung și Hyundai au semnat un document de acord (MOU), care a fost anunțat înainte de CES 2024. Conform acordului, utilizatorii vor avea acces la serviciile Home-to-Car și Car-to-Home, datorită conectivitatii SmartThings. Haeyoung Kwon, Head of Infotainment Development Center and SDV[9] Execution Sub-Division la Hyundai Motor Group, a făcut observații cu privire la parteneriat.
„Folosind vehiculul definit de software al Hyundai Motor Group, SmartThings va funcționa acum cu vehiculele Hyundai, Kia și Genesis prin intermediul aplicației”, a spus Kwon. „Toți cei de la Hyundai Motor Group apreciem parteneriatul nostru cu Samsung și suntem încântați de noile funcții pe care le aducem vehiculelor dumneavoastră prin conectivitate mai inteligentă.”
Prin SmartThings, utilizatorii vor putea utiliza comenzile vocale pentru activarea de la distanță a funcțiilor mașinii, cum ar fi încălzirea în avans sau deschiderea și închiderea geamurilor. Conectivitatea SmartThings funcționează și invers, astfel încât utilizatorii pot controla funcțiile casei din vehiculul lor. Utilizatorii vor putea deschide și închide automat ușile garajului în funcție de locația mașinii, precum și să regleze temperatura casei. Toate aceste acțiuni pot fi efectuate prin comenzi vocale.
În plus, Samsung a aprofundat și mai mult parteneriatul de lungă durată cu HARMAN pentru a îmbunătăți modul în care utilizatorii experimentează condusul. Michelle Gattuso, Vice President of Product Management la HARMAN, a discutat despre modul în care cele două companii construiesc noi tehnologii pentru a îmbunătăți experiența de condus.
„Poziția de lider al Samsung în tehnologia consumatorilor – împreună cu expertiza HARMAN în domeniul auto – a deschis ușa către experiențe noi, cum ar fi HARMAN Ready Care, Ready Vision și Ready Display”, a spus Gattuso. „Dar acum, munca pe care o facem cu Samsung devine și mai integrată. Samsung și HARMAN lucrează împreună pentru a oferi experiențe de impact întregului ecosistem.”
HARMAN’s Ready Care, concentrat pe siguranța șoferului, utilizează tehnici avansate de rețele neuronale profunde pentru a monitoriza mișcarea și nivelul de alertă cognitivă al șoferului, oferind avertizări și mementouri personalizate. În plus, Ready Care poate detecta dacă pasagerii sunt adulți sau copii și poate ajusta setările airbag-urilor în consecință.
În plus, Ready Vision oferă un afișaj intuitiv direct pe parbriz – datorită realității augmentate – în raza vizuală a șoferilor, chiar atunci când au nevoie de el. De exemplu, șoferii au acces la o hartă care se actualizează în funcție de rute în timp real, precum și la recomandări pentru cea mai rapidă rută sau unde se pot opri pentru o cafea. Un alt produs HARMAN, Ready Upgrade, permite producătorilor auto să actualizeze frecvent hardware-ul și software-ul vehiculului. Acest lucru menține vehiculele relevante, moderne și eficiente pentru mai mult timp.
Samsung se Concentrează pe Securitate și Confidențialitate Între Dispozitive
În acest viitor al dispozitivelor activate cu inteligență artificială, puternic interconectate, Samsung recunoaște că securitatea și confidențialitatea sunt esențiale. Shin Baik din cadrul echipei Mobile Experience Security a discutat despre soluțiile de securitate ale companiei ca bază pentru era hiper-conectată.
O astfel de soluție este Samsung Knox Matrix, care oferă acum criptare end-to-end pe multe smartphone-uri și televizoare inteligente Samsung Galaxy. Tehnologia va permite dispozitivelor să se monitorizeze reciproc pentru a identifica și izola amenințările de securitate. Knox Vault, care ajută la păstrarea în siguranță a datelor utilizatorilor pe unele dintre cele mai populare dispozitive Samsung, a fost extins pentru a acoperi mai multe dispozitive conectate prin SmartThings, cum ar fi televizoarele Samsung Neo QLED 8K. În plus, parteneriatele Samsung cu cele mai mari companii tehnologice permit utilizatorilor să experimenteze securitatea și confidențialitatea într-un mod adaptat nevoilor lor specifice.
Progresul Samsung către Materiale Responsabile, Management al Energiei și Accesibilitate
Între timp, Inhee Chung, Vice President al Samsung Corporate Sustainability Center, a evidențiat planurile Samsung pentru o economie mai circulară. Ca parte a acestor planuri, Samsung încorporează din ce în ce mai mult materiale reciclate în produsele sale – inclusiv plasticul reciclat provenit din plasele de pescuit aruncate, în dispozitivele Galaxy[10], plastic reciclat în televizoare și aluminiu reciclat în frigiderele Bespoke[11]. În plus, programul Certified ReNewed al companiei – disponibil în SUA și în anumite țări europene – oferă telefoane recondiționate la prețuri accesibile, în timp ce Galaxy Upcycling permite consumatorilor să își reutilizeze vechile telefoane în moduri creative. Compania intenționează să extindă și reciclarea și upcyclingul.
În ceea ce privește modul în care tehnologia Samsung contribuie la eforturile de sustenabilitate, compania utilizează AI pentru a face utilizarea produselor sale mai eficientă din punct de vedere energetic, prin funcții precum SmartThings AI Energy Mode, optimizând automat utilizarea energiei pentru a ajuta utilizatorii să economisească energie electrică. Aceste caracteristici sunt încă un exemplu al modului în care tehnologia AI nu numai că va face viața mai ușoară, dar va permite și consumatorilor să trăiască într-un mod mai responsabil din punct de vedere ecologic și economic.
Datorită unei noi colaborări cu Tesla, SmartThings Energy devine și mai util atât în interiorul, cât și în exteriorul casei. Colaborarea a integrat SmartThings Energy cu produsele Tesla, inclusiv vehicule electrice (EV), bateria Powerwall de casă, Solar Inverter și soluția de încărcare Wall Connector EV. Un alt beneficiu este că utilizatorii SmartThings Energy pot profita de funcția Powerwall „Storm Watch” a aplicației Tesla, care semnalează vremea severă prin SmartThings, nu numai în aplicația Tesla, ci și pe televizoarele și telefoanele mobile Samsung conectate. De asemenea, SmartThings poate ajuta utilizatorii să se pregătească pentru întreruperi de curent, prin activarea modului AI Energy, pentru a prelungi timpul de utilizare a energiei de rezervă stocată în Tesla Powerwall-urile lor.
Samsung adaugă noi funcții pentru a crește accesibilitatea dispozitivului, cum ar fi aparatele digitale care răspund la gesturile hands-free. În plus, dispozitivele mobile oferă subtitrări generate automat în timpul apelurilor, iar televizoarele și ecranele oferă o nouă funcție de transformare a textului în vorbire, activată AI, care convertește subtitrările în sunet vorbit. Pentru a-i ajuta și mai mult pe cei cu vedere slabă, Relumino Together este un nou mod de vizionare pentru televizoarele Samsung care permite tuturor utilizatorilor să se uite la televizor împreună, cu sau fără ajustări vizuale. Acum, toată lumea se poate bucura împreună de divertismentul acasă în același timp.
*Este important de precizat că unele dintre produsele și serviciile menționate în acest comunicat pot avea o aplicabilitate regională, în funcție de disponibilitatea și acoperirea lor pe piețele externe. Informațiile referitoare la disponibilitatea și lansarea acestora pe piața din România vor fi furnizate pe măsură ce noile modele devin disponibile pentru această regiune.
Eveniment
Caravana medicală „Obezitatea este o boală” aduce evaluări gratuite în Palas Iași
În perioada 14-23 iunie, compania Lilly România aduce în Palas Iași Caravana medicală „Obezitatea este o boală”, un program de evaluare gratuită dedicat publicului larg. Inițiativa își propune să crească nivelul de informare privind obezitatea și impactul acesteia asupra sănătății, prin acces facil la evaluare și consiliere de specialitate.
Ce este obezitatea?
Obezitatea este, conform ghidurilor medicale internaționale, o boală cronică, progresivă și complexă, tot mai frecventă în România, asociată cu peste 200 de complicații cronice: de la diabet zaharat și hipertensiune arterială până la tulburări metabolice și impact emoțional semnificativ.
Un studiu recent realizat de Ipsos, una dintre cele mai importante companii de cercetare de piață din lume, dezvăluie că 79% dintre românii care trăiesc cu obezitate consideră că afecțiunea lor „se poate preveni prin alegeri personale” – cea mai mare cifră din toate țările studiate și cu mult peste media globală de 66%. Această cifră subliniază nevoia de a înțelege că, dincolo de stilul de viață, există o rezistență biologică ce face procesul de slăbire dificil fără ajutor specializat.

Cum știu dacă am obezitate? Rolul IMC și al evaluării medicale
Deși Indicele de Masă Corporală (IMC) este utilizat frecvent pentru clasificarea
obezității, acest indicator nu spune întreaga poveste. Medicul poate lua în considerare raportul talie–înălțime, impactul asupra sănătății, calitatea vieții, prezența complicațiilor și altele. Interesant este faptul că doar 20% dintre românii care trăiesc cu obezitate se declară îngrijorați de starea lor de sănătate din prezent (sub media globală), însă procentul celor care se tem pentru sănătatea lor pe termen lung este aproape dublu. Această preocupare pentru viitor vine din faptul că românii sunt mult mai conștienți de afecțiunile asociate: cele mai cunoscute fiind diabetul de tip 2 (66%) și problemele cardiovasculare (64%). Evaluarea medicală la momentul potrivit poate preveni aceste complicații.
De ce este esențial consultul medical?
Pentru că scăderea în greutate nu este un efort individual, ci unul ce necesită expertiză medicală. Fiindcă tratamentele, fie că vorbim de modificări ale stilului de viață, medicație sau intervenții chirurgicale, trebuie personalizate. Doar un medic poate recomanda soluția potrivită. Aici poți găsi un medic specialist din zona ta.
Discuția cu un medic este cu atât mai importantă cu cât, potrivit studiului Ipsos, doar 20% dintre respondenții care trăiesc cu obezitate în România se declară îngrijorați de starea lor de sănătate din prezent, cu mai mult de 20 de puncte procentuale sub media globală.

Vrei să faci primul pas? Îl poți face gratuit, în mall
Pentru a susține publicul în adoptarea unor decizii informate privind sănătatea, Caravana medicală „Obezitatea este o boală” va fi prezentă în Palas Iași – unde va amenaja un spațiu dedicat evaluării statusului ponderal.
Ce te așteaptă în spațiul dedicat pentru evaluare?
- spațiu propriu și prietenos, creat pentru confortul tău
- analiza a compoziției corporale cu ajutorul cântarului profesional
- discuție individuală cu un nutriționist
- recomandări personalizate pentru un stil de viață sănătos
- broșuri și materiale informative utile
De ce să participi?
Pentru mulți oameni, un astfel de eveniment reprezintă primul pas spre înțelegerea reală a propriei stări de sănătate. Dialogul cu un specialist te poate ajuta să clarifici ceea ce simți, să îți validezi eforturile depuse și să primești îndrumări sigure, bazate pe dovezi științifice, adaptate nevoilor tale.
Caravana medicală „Obezitatea este o boală” este mai mult decât un eveniment de informare — este o invitație la conștientizare, prevenție și grijă față de propria sănătate. Prin accesul la evaluări gratuite și la specialiști, fiecare pas făcut contează. Implică-te, informează-te și oferă-ți șansa unui început mai sănătos.
Eveniment
„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată
Peste 1.000 de brașoveni au participat sâmbătă, 23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele mai ample inițiative de educație și conștientizare rutieră organizate la nivel local de Rotaract Kronstadt, alături de autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei auto și motorsportului. Timp de mai multe ore, participanții au avut ocazia să experimenteze, într-un mod controlat și interactiv, efectele reale ale accidentelor rutiere și importanța adoptării unui comportament responsabil în trafic.
Evenimentul, organizat împreună cu autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei automotive și motorsportului, a avut ca obiectiv principal transformarea prevenției într-o experiență practică și accesibilă publicului larg.

Siguranța rutieră, adusă mai aproape de comunitate
Datele privind accidentele rutiere din România continuă să evidențieze necesitatea unor inițiative de educație și prevenție. În 2025, peste 3.000 de persoane au fost rănite grav în accidente rutiere, iar mai mult de 1.300 și-au pierdut viața pe șoselele din țară.
În acest context, campania „Condu Prudent! Alege Viața!” își propune să transforme informația teoretică într-o experiență directă, prin simulări și demonstrații care îi ajută pe participanți să înțeleagă concret impactul deciziilor luate în trafic.
Comunitatea și colaborarea dintre instituții fac diferența
Unul dintre cele mai importante elemente ale evenimentului a fost colaborarea dintre voluntari, autorități și partenerii implicați în proiect. Participanții au avut acces la demonstrații realizate de reprezentanții ISU Brașov, experiențe VR care simulează efectele consumului de alcool și ale distragerii atenției la volan, sesiuni dedicate siguranței copiilor în mașină și expoziții de automobile de competiție.
„Succesul acestui eveniment a fost posibil datorită unei colaborări solide între voluntari, autorități și parteneri privați. Suntem recunoscători instituțiilor locale – IPJ, ISU și Inspectoratului de Jandarmerie Brașov – precum și tuturor companiilor și organizațiilor care au susținut proiectul. Împreună am reușit să transmitem un mesaj clar: siguranța rutieră trebuie să devină o prioritate pentru întreaga comunitate”, a precizat Teodor Filip, Project Manager.
Conducerea defensivă și motorsportul, explicate direct de profesioniști
Pe parcursul evenimentului, participanții au avut ocazia să interacționeze cu instructori auto, specialiști în conducere defensivă și piloți de motorsport, care au explicat diferența dintre condusul sportiv și comportamentul responsabil în trafic.
„Poligonul este esențial în formarea unui șofer, pentru că acolo înveți gabaritul mașinii, poziționarea, frânarea, utilizarea oglinzilor și reacțiile de bază, fără presiunea traficului real. Abia după aceea ar trebui făcut pasul către circulația urbană. La fel de importantă este și înțelegerea sistemelor de siguranță ale mașinii: airbag-ul este proiectat să funcționeze împreună cu centura de siguranță, iar fără centură corpul ajunge prea repede în contact cu airbag-ul, care poate deveni periculos în loc să protejeze. Cele două sisteme trebuie privite ca un ansamblu de siguranță”, explică Alexandru Păun, trainer Academia Titi Aur.
Zona dedicată motorsportului a atras, de asemenea, un număr mare de participanți, care au putut vedea îndeaproape mașini de competiție și au discutat cu piloți profesioniști despre importanța disciplinei și a reflexelor corecte în trafic.

„Cele mai multe accidente se produc pentru că oamenii sunt grăbiți și conduc sub presiunea timpului. Noi încercăm să le transmitem că viața de zi cu zi nu este o probă specială de raliu și că prioritatea trebuie să fie întotdeauna siguranța. Am venit la acest eveniment pentru a fi mai aproape de comunitatea din Brașov și pentru a le arăta oamenilor că motorsportul înseamnă, înainte de toate, disciplină, responsabilitate și siguranță. Pe lângă prezentarea mașinilor de competiție, încercăm să le explicăm participanților cât de importante sunt reflexele corecte și deciziile responsabile în trafic”, a declarat Andrei Gîrtofan, pilot la ProRally.

Campania „Condu Prudent! Alege Viața!” face parte dintr-un proiect național desfășurat în mai multe orașe din România, printre care București, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Sibiu și Târgu Mureș, având ca obiectiv principal reducerea numărului de accidente prin educație, prevenție și implicarea activă a comunității.
Proiectul a fost organizat cu sprijinul partenerilor și sponsorilor: Allianz Țiriac, Accenture, Coresi, Autoliv, Academia Titi Aur, ISU, IPJ, IJJ, Pro Rally Racing Team (ERA), OC Racing Team, LS Driving Academy, Siguranța Auto Copii, Lifetime Events, Ugly Bikers, Oaki, Crust Focacceria și Panoramic.
Despre Rotaract
Rotaract este o organizație internațională dedicată tinerilor cu vârste de peste 18 ani, care dezvoltă proiecte de voluntariat, educație, leadership și implicare comunitară. Parte a familiei Rotary International, Rotaract reunește tineri profesioniști și studenți care își propun să genereze schimbări pozitive în comunitățile din care fac parte, prin inițiative sociale, educaționale, culturale și civice.
Sursa articol: BVON.ro
Eveniment
Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă
Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.
„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.
Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei.

Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.
Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.
Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.
După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.
Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanța, de la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.
Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.
Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.
De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.
Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.
În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.
Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.
Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.
O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.
TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro
Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.
Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.
„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.
Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS
Producător: Claudiu Boboc
Producător executiv: Adela Mara
Manager producție: Iulia Cezara Roșu
Casting: ELEPHANT MEDIA
Realizat cu sprijinul:
Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON
Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.
Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/
Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA
Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.
-
Exclusivacum 3 luniCum să protejezi suspensia mașinii când este încărcată? Află toate informațiile aici
-
Afaceriacum 3 luni546 de creatori inscrisi intr-o competitie de beauty: cum pot castiga bani din recomandari online
-
Socialacum 3 luniCe materiale sunt cele mai potrivite pentru pijamalele de damă în sezonul cald?
-
Uncategorizedacum 3 luniParcarea la Otopeni în 2026: cum rezervi, cât costă și ce să verifici?
-
Uncategorizedacum 2 luni
Samsung lansează gama completă de televizoare cu AI pentru 2026
-
Afaceriacum 2 luniStrategia Magic 5: Comunicare asumată pentru rezultate serioase
-
acum 2 luniCITY PROTECT SECURITY accelerează expansiunea națională: noi parteneriate în retail, intrare în mall-uri și extindere în bricolaj
-
Afaceriacum 3 luniCirco Bellucci a sosit la Shopping City Timișoara cu spectacolul „Viaggio nel Tempo”

