Connect with us

Uncategorized

Studiu Kärcher 2023: diferențe globale în obiceiurile de curățenie și importanța acordată sustenabilității

Publicat

pe

  • Pentru 93% dintre respondenți este important sau chiar foarte important să trăiască într-o casă curată;
  • Polonia este țara care acordă cea mai mare importanță curățeniei (97%), urmată fiind de Franța (95%) și Marea Britanie (93%);
  • Satisfacția este cea mai comună emoție generată de curățare, pentru mai mult de 30% dintre respondenți. La polul opus, 23% dintre japonezi se declară iritați atunci când vine vorba de curățenie;
  • Pentru 75% dintre respondenți, sustenabilitatea este un aspect crucial în curățenie;
  • În Germania, curățenia este motivată de așteptările socialeși de menținerea armoniei în familie: 44% dintre femei și 42% dintre bărbați.

București, 23 noiembrie 2023 – Un nou studiu reprezentativ realizat de Kärcher privind comportamentul de curățare la nivel global relevă diferențe regionale, de gen și generaționale în modul în care facem curățenie. Studiul, care a inclus mai mult de 6.000 de persoane, cu vârste cuprinse între 18 și 65 de ani, s-a concentrat, de asemenea, asupra importanței sustenabilității în curățenie.

Cum se simt oamenii din întreaga lume atunci când fac curățenie în casă?

Curățenia declanșează o gamă de emoții și, în cea mai mare parte, oferă oamenilor o senzație de satisfacție.

Pentru cea mai mare parte a respondenților (93%), este important sau chiar foarte important să trăiască într-o casă curată. Țara care acordă cea mai mare importanță curățeniei este Polonia (97%), urmată fiind de Franța (95%) și Marea Britanie (93%), cea din urmă la egalitate cu SUA (93%). Germania se află în mijlocul clasamentului internațional, cu un procent de 90%.

Dacă facem referire la cea mai comună emoție generată de curățare, atunci satisfacția este cea care conduce topul la nivel internațional: 33% dintre respondenți spun că se simt satisfăcuți odată ce curățenia este încheiată. Senzația de satisfacție este cea mai puternică în Franța, unde aproape jumătate dintre cei chestionați (43%) consideră că treburile casnice îi fac să se simtă bine. În Marea Britanie și SUA, 40% dintre cei chestionați împărtășesc această opinie, iar Germania (28%), Polonia (27%) și Japonia (22%) se află în coada clasamentului.

În unele țări, însă, curățenia este asociată și cu sentimente negative: aproximativ 23% dintre respondenții japonezi se declară iritați atunci când vine vorba de curățenie. În Germania, de asemenea, foarte puțini respondenți (6%) se simt fericiți când fac curățenie. Aceștia consideră că a face curățenie în propria casă este fie plictisitor (18%), fie stresant (13%), ceea ce reprezintă și cea mai mare rată de stres înregistrată în cadrul studiului Kärcher.

De la Tokyo la Berlin – o comparație internațională a importanței sustenabilității în procesul de curățenie

Pentru 75% dintre respondenți, sustenabilitatea este un aspect crucial în curățenie. Mai mult de jumătate (52%) dintre respondenți au afirmat că adoptă metode de curățare prietenoase cu mediul. Cu toate acestea, se observă o diferență semnificativă între generații, în toate țările analizate în acest sondaj: în grupa de vârstă 18-24 de ani, 84% spun că sustenabilitatea este importantă pentru ei atunci când fac curățenie, în timp ce pentru grupa de vârstă 55-65 de ani, procentul înregistrat este de 69%. Japonia acordă cea mai mare importanță curățeniei durabile, cu 85% dintre respondenți afirmând că se gândesc la mediu atunci când fac curățenie. În clasament, următoarele poziții sunt ocupate de Polonia, cu 80%, și Franța, cu un procent de 77%.

Unul dintre cele mai importante subiecte ce țin de o curățenie eficientă și responsabilă îl reprezintă interesul consumatorilor pentru reducerea consumului de apă. Peste două treimi (70%) dintre respondenți se asigură că folosesc cât mai puțină apă posibil atunci când fac curățenie acasă. Utilizarea detergenților prietenoși cu mediul este, de asemenea, foarte populară: aproape două treimi (63%) dintre respondenți, la nivel mondial, sunt în favoarea acestora.

Tehnologia câștigă teren în rândul generației mai tinere

Studiul Kärcher relevă, de asemenea, că există diferențe între generații în ceea ce privește așteptările față de tehnologie și modul în care o utilizează. 25% dintre respondenții, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani, cred că aparatele inteligente fac viața mult mai ușoară și economisesc timp. De cealaltă parte, în grupa de vârstă 55 – 65 de ani, acest procent este de doar 11%. Cu toate acestea, în toate generațiile analizate, peste jumătate dintre respondenți (56%) cred că produsele autonome fac curățenia mai ușoară.

La cumpărarea de produse pentru curățenia și îngrijirea gospodăriilor, germanii sunt atenți la raportul calitate – preț (90%), performanța înaltă (89%) și produse sustenabile (89%). Femeile acordă o importanță ușor mai mare aspectelor de mediu, cum ar fi economisirea apei și energiei, folosirea ambalajelor durabile. Tehnologia de ultimă generație este un factor decisiv în deciziile de cumpărare ale bărbaților.

Obiceiuri de curățenie în Germania: femeile fac curățenie când așteaptă vizitatori, iar bărbații pentru a menține armonia în familie

Noul studiu reprezentativ internațional al comportamentului de curățare, realizat de Kärcher, dezvăluie secretele și diferențele de gen ale curățeniei în casele germane.

Sondajul arată că doar 6% dintre angajații care lucrează de acasă își curăță casele în timpul programului de lucru al companiei. În Germania, curățenia este motivată mai mult de așteptările sociale și este de obicei făcută atunci când vin vizitatori. Unul din doi tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani, din Germania, își fac casele strălucitoare atunci când așteaptă companie. Grupa de vârstă 55-65 de ani pare să fie mai relaxată în privința acestui aspect – doar 23% dintre ei fac ordine înainte de a veni familia în vizită.

Mai multe femei (44%) decât bărbați (27%) consideră vizitatorii un motiv foarte important pentru a face ordine. Bărbații sunt mai predispuși să folosească un aspirator pentru a evita conflictele în gospodărie (bărbați: 42%, femei: 34%). Pentru generația mai în vârstă (45 – 65 de ani), vizitele prietenilor sunt principala motivație.

Informații despre sondaj:

Datele utilizate se bazează pe sondaje online realizate de Dynata, la care au participat în total 6.004 de persoane, cu vârste cuprinse între 18 și 65 de ani, în august 2023. Sondajul a fost reprezentativ la nivel național – incluzând cote pentru gen, vârstă și regiune. Sondajul a fost realizat în Germania, Franța, Marea Britanie, Polonia, Japonia și SUA.

Despre Kärcher

La Kärcher, o echipă de 15.330 de oameni, din 80 de țări, lucrează împreună pentru a face din lume un loc mai curat. În calitate de lider de piață în domeniul tehnologiei de curățare, Kärcher oferă soluții extinse de curățare și îngrijire, generând o cifră de afaceri de 3,16 miliarde de euro în 2022.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

Samsung The Movingstyle: ecranul care merge acolo unde mergi tu

Publicat

pe

De

Ecranul QHD tactil și portabil de 27 inch redefinește experiența de vizionare la tine acasă, fiind detașabil, wireless și personalizabil cu inteligența artificială

București, 22 iunie 2026 – Samsung Electronics Co., Ltd. aduce în prim-plan The Movingstyle (LSM7F), ecranul smart portabil care schimbă modul în care ne raportăm la spațiul din jurul nostru. Conceput pentru utilizatorii care nu vor să fie limitați de o priză sau de un perete, The Movingstyle combină rezoluția QHD, interacțiunea tactilă intuitivă și o baterie internă cu autonomie de până la 3 ore, totul într-un design subțire de 21.9 mm, gata să se adapteze oricărui moment al zilei și oricărui spațiu, fie că vorbim despre living, dormitor, balcon sau terasă.

Un ecran conceput pentru libertate totală de mișcare

The Movingstyle poate fi scos din suport printr-o simplă apăsare de buton și transportat oriunde datorită mânerului integrat pe spatele ecranului. Fără stand, panoul cântărește doar 5,2 kg, ceea ce face din mobilitate o experiență cu adevărat lipsită de efort. Suportul de podea cu roți ascunse asigură mobilitate ușoară prin casă, fără efort, iar suportul integrat funcționează simultan ca mâner și ca picior de masă cu unghi reglabil. Prin Full Motion Support, ecranul poate fi înclinat cu ±35°, rotit cu ±30°, pivotat cu ±90° și reglat pe înălțime cu până la 23 cm, astfel încât unghiul perfect există întotdeauna, indiferent unde l-ai așezat.

Conectat la tot ce contează

Ecranul tactil permite navigare directă cu vârful degetelor și afișează telecomanda virtuală on-screen pentru control simplificat. Prin Connect Flexibility, utilizatorii pot oglindi conținut de pe smartphone sau tabletă prin USB-C sau HDMI cu suport tactil complet, iar Storage Share permite transferul conținutului multimedia stocat pe dispozitivele Galaxy. Google Cast și Apple AirPlay sunt integrate nativ pentru streaming wireless direct din aplicațiile preferate, iar conectivitatea Wi-Fi 5 și Bluetooth 5.3 completează un ecosistem gata de utilizare imediată, fără cabluri inutile. Camera opțională Slim-Fit se conectează wireless pentru apeluri video FHD și monitorizare smart home prin SmartThings, iar comenzile vocale Bixby asigură control hands-free. One UI Tizen, sistemul de operare al The Movingstyle, beneficiază de actualizări de sistem pentru până la șapte ani.

Performanță pentru gaming și conținut dinamic

Dincolo de vizionarea pasivă, The Movingstyle este pregătit și pentru sesiuni de gaming. Auto Game Mode (ALLM) detectează automat consola sau PC-ul conectat și optimizează instantaneu setările de imagine, în timp ce Motion Xcelerator 120Hz reduce blurul de mișcare pentru o acțiune fluidă. Funcții precum Game Bar, Super Ultra Wide Game View și Mini Map Zoom oferă control suplimentar asupra experienței de joc, indiferent dacă preferi titluri competitive sau sesiuni relaxate.

Un ecran cu personalitate proprie

Procesorul NQ4 AI Gen2 livrează rezoluție QHD (2560 x 1440) la 120 Hz, optimizare automată a imaginii prin AI Picture și o gamă de tehnologii dedicate calității vizuale, printre care Micro Dimming Pro, Color Booster Pro, Real Depth Enhancer și suport HDR10+ Adaptive. La capitolul sunet, sistemul de 10W pe 2 canale cu Dolby Atmos este completat de Object Tracking Sound Lite și Adaptive Sound Pro, pentru o experiență audio care se adaptează automat conținutului redat. Prin Art Store, utilizatorii pot afișa 3.500 de opere de artă din galerii și muzee de renume mondial. Cu Generative Wallpaper, AI-ul generează imagini unice pornind de la cuvinte cheie alese de utilizator, transformând ecranul într-o extensie a propriei personalități. Daily Board activează widgeturi utile precum vreme, știri, memo-uri, chiar și când ecranul este oprit, iar Samsung Daily+ reunește aplicații de sănătate, fitness, karaoke și control SmartThings într-un singur loc accesibil.

The Movingstyle vine, de asemenea, cu o serie de funcții de accesibilitate menite să îl facă prietenos pentru cât mai mulți utilizatori, de la subtitrări audio și mărire de imagine, până la suport pentru limbaj al semnelor și control adaptat persoanelor cu mobilitate redusă.

The Movingstyle este disponibil în dimensiunea de 27 inch pe https://www.samsung.com/ro/movable-screens/the-movingstyle/lsm7f-27-inch-ue27lsm7faxxxh/.

Pentru mai multe informații, vizitați www.samsung.com/ro.

Citeste in continuare

Uncategorized

Confortul invizibil: cum influențează temperatura și calitatea aerului starea de bine

Publicat

pe

De

Vara aduce cu sine una dintre cele mai plăcute perioade ale anului: zile lungi, seri petrecute în aer liber și ritmul mai relaxat al sezonului vacanțelor. Este momentul în care ne dorim să ne bucurăm de mai mult timp pentru noi, de confort și de starea de bine pe care o asociem cu lunile calde.

Însă, pe măsură ce temperaturile continuă să crească de la an la an, experiența verii capătă și o altă dimensiune. Căldura persistentă nu rămâne doar afară, ci își face simțită prezența și în interiorul locuințelor, transformând spațiul care ar trebui să fie un refugiu într-un mediu uneori dificil de gestionat. Aerul devine mai apăsător, nopțile mai puțin odihnitoare, iar senzația de confort este tot mai greu de menținut.

În acest context, starea de bine nu mai este influențată exclusiv de temperatura indicată de termometru. La fel de importantă este și calitatea aerului pe care îl respirăm în fiecare zi. De la nivelul de umiditate și circulația aerului, până la particulele invizibile care se acumulează în spațiile închise, toate contribuie la modul în care ne simțim acasă. Astfel, adevăratul confort al verii înseamnă mai mult decât răcoare – înseamnă un mediu echilibrat, care susține relaxarea, odihna și starea generală de bine.

În perioadele caniculare, locuințele acumulează căldură constant pe parcursul zilei. În același timp, ferestrele rămân adesea închise pentru a păstra răcoarea, ceea ce înseamnă că aerul circulă mai puțin. O combinație de temperaturi ridicate, aer stagnant, particule de praf, polen și alți poluanți care se acumulează în spațiile închise. Chiar și atunci când nu observăm aceste elemente, le simțim efectele: senzația de aer „închis”, disconfort în timpul somnului sau dificultatea de a ne relaxa complet după o zi toridă.

Când confortul înseamnă mai mult decât răcoare

Pe măsură ce așteptările noastre legate de confort evoluează, simpla răcorire a unei încăperi nu mai este suficientă. Din acest motiv, tot mai mulți consumatori se îndreaptă către soluții care îmbină două beneficii esențiale într-un singur dispozitiv: senzația de răcoare și purificarea aerului. Noile generații de purificatoare cu funcție de răcorire sunt concepute pentru a crea un mediu mai plăcut și mai echilibrat, oferind nu doar un flux constant de aer, ci și o experiență de confort adaptată nevoilor actuale.

Astfel, răcoarea și purificarea nu mai sunt două nevoi separate, ci două componente complementare ale unui stil de viață orientat către echilibru și stare de bine.

Dyson HushJet™: răcoare puternică pentru zilele în care căldura nu îți dă pauză

Atunci când temperaturile urcă constant, ai nevoie de mai mult decât un ventilator convențional. Ai nevoie de o soluție care să creeze o senzație reală de confort în întreaga încăpere.

Dyson HushJet™ este conceput exact pentru acest tip de context. Tehnologia sa proiectează un flux de aer puternic și direcționat, capabil să ofere o senzație de răcorire eficientă chiar și în zilele cele mai călduroase.

În același timp, dispozitivul contribuie la purificarea aerului din locuință, astfel încât experiența nu se rezumă doar la temperatură, ci și la calitatea mediului în care petreci timpul.

Pentru living, spații open space sau camere în care familia se adună în timpul verii, Dyson HushJet™ devine un aliat discret care lucrează constant pentru un nivel mai ridicat de confort.

Confortul verii, oriunde te poartă ziua

De la diminețile petrecute în drum spre birou și după-amiezile la piscină, până la escapadele de weekend, vacanțe sau serile petrecute la festivaluri și pe terase, sezonul cald ne invită să fim în permanentă mișcare.

Conceput pentru acest ritm de viață dinamic, Dyson HushJet™ Mini aduce o nouă perspectivă asupra confortului personal. Compact, ușor și discret, dispozitivul este creat pentru a te însoți oriunde ai nevoie de o senzație imediată de răcoare, fără compromisuri în ceea ce privește portabilitatea sau experiența de utilizare.

Fie că își găsește locul în bagajul de vacanță, în geanta de zi cu zi sau pe masa unei terase însorite, Dyson HushJet™ Mini se adaptează cu naturalețe momentelor care definesc vara. Este soluția care oferă confort exact acolo unde ai nevoie de el, transformând răcoarea într-o experiență personală și accesibilă în orice context.

Dacă Dyson HushJet™ este conceput pentru a crea un climat confortabil la nivelul întregii locuințe, Dyson HushJet™ Mini devine partenerul ideal al zilelor petrecute în mișcare – o extensie firească a stilului de viață modern, pregătită să te însoțească oriunde te poartă vara.

Astăzi, confortul nu mai este legat de un singur spațiu. Îl căutăm acasă, în timpul orelor de lucru, în vacanță, în oraș sau oriunde alegem să ne petrecem timpul în sezonul cald.

Fie că vorbim despre Dyson HushJet™, conceput pentru a contribui la crearea unui mediu mai plăcut și mai confortabil în locuință sau despre Dyson HushJet™ Mini, gândit pentru a oferi o senzație personală de răcoare oriunde te-ai afla, ambele soluții pornesc de la aceeași idee: aceea de a-ți permite să te bucuri pe deplin de vară, fără ca temperaturile ridicate să îți influențeze experiențele de zi cu zi.

Prin inovațiile sale constante, Dyson continuă să redefinească modul în care tehnologia se integrează în viața de zi cu zi, dezvoltând produse care răspund nevoilor reale ale consumatorilor și anticipează provocările stilului de viață modern. De la îngrijirea părului și curățenia locuinței până la confortul ambiental, compania investește permanent în cercetare, inginerie și design pentru a crea soluții performante, intuitive și eficiente.

Citeste in continuare

Uncategorized

Samsung Art Store aduce Art Basel în casele din întreaga lume cu o nouă colecție selectată

Publicat

pe

De

Utilizatorii pot explora o selecție de lucrări de la Art Basel din Basel, care prezintă diversitatea artei contemporane elvețiene

București, 19 iunie 2026 – Samsung Electronics Co., Ltd., lider mondial în domeniul afișajelor și furnizor al Art TV oficial al Art Basel, a anunțat lansarea colecției Art Basel în Basel (ABB) 2026, o expoziție digitală disponibilă exclusiv pe Samsung Art Store. Colecția reunește 24 de lucrări ale unor artiști elvețieni și cu sediul în Elveția, provenind de la opt galerii renumite care expun la Art Basel în Basel 2026, eveniment care se desfășoară în perioada 18-21 iunie în Elveția.

„Basel ocupă un loc distinct în lumea artei, iar această colecție reflectă diversitatea creativă care face ca târgul să fie atât de semnificativ”, a declarat Hun Lee, Vicepreședinte Executiv al diviziei Visual Display (VD) Business la Samsung Electronics. „Prin parteneriatul nostru de lungă durată cu Art Basel, îi ajutăm pe clienți să-și transforme ecranele într-un spațiu personal pentru descoperirea, expunerea și trăirea alături de artă.”

Reflectând diversitatea vocilor artistice din scena artistică elvețiană, colecția ABB 2026 va fi disponibilă pe Samsung Art Store începând de astăzi. Colecția digitală este o continuare a parteneriatului global dintre Samsung și Art Basel și aduce lucrări selectate de la târgurile Art Basel utilizatorilor Samsung Art TV din întreaga lume.

O privire mai atentă asupra colecției ABB 2026

Colecția ABB 2026 oferă o perspectivă regională asupra Art Basel în Basel prin intermediul unor nume consacrate și talente în ascensiune din opt galerii. Galeriile participante includ Mai 36, von Bartha, Skopia și Blue Velvet din Elveția, alături de Fanta MLN, Hoffmann Donahue, Lars Friedrich, Sans titre și Felix Gaudlitz.

În esență, colecția pune în evidență trei artiști de origine elvețiană, care acoperă mai multe generații de practică contemporană:

„16.7.2024” de Thomas Huber reflectă abordarea sa distinctivă a picturii, în care imaginea și textul converg pentru a explora spațiul pictural ca o construcție atât vizuală, cât și filosofică.

„The Japan Collection” a lui Tobias Kaspar examinează sistemele de valori, gusturi și dorințe printr-o practică multidisciplinară care face legătura între artă și modă.

„Stillleben (Reflection on longings and belongings)” de Athene Galiciadis prezintă un limbaj vizual bogat stratificat, combinând forme geometrice și organice cu referințe la artizanat, design, știință și spiritualitate.

„Basel este un oraș în care arta este experimentată cu mare profunzime și atenție, și mă bucur că acest spirit se reflectă în colecția ABB 2026 a Samsung Art Store”, a declarat Maike Cruse, Directorul Art Basel din Basel. „Împreună cu Samsung, punem în valoare artiști cu sediul în Elveția. Colecția reflectă bogăția, diversitatea și vitalitatea regiunii, consolidând în același timp angajamentul nostru de a conecta scenele regionale cu un public global.”

Samsung Art Store prinde viață la Art Basel

La ediția din acest an a Art Basel în Basel, vizitatorii pot experimenta Samsung Art Store printr-o instalație imersivă care arată cum arta poate depăși limitele galeriei și poate pătrunde în spațiile cotidiene. Experiența va include un Art Wall în stil galerie, compus din ecranele gamei de televizoare Samsung Art TV 2026, inclusiv Micro RGB, OLED, The Frame Pro și The Frame. Art Wall va prezenta lucrări selectate pe baza preferințelor vizuale ale participanților și va oferi o previzualizare a colecției ABB 2026, evidențiind modul în care tehnologia de afișare Samsung poate face arta să se simtă mai personală în casă.

Expoziția Samsung de la Art Basel va include, de asemenea, o colaborare cu artistul vizual Daniel Arsham, noul ambasador Art TV al Samsung. Concepută pentru The Frame Pro, rama personalizată de Arsham transformă cadrul televizorului într-o suprafață sculpturală, cu un model tridimensional inspirat de datele cartografice topografice. Aceasta este asociată cu opere de artă afișate pe ecran, inspirate de modele de eroziune și forme cristaline, extinzând opera în spațiul înconjurător și reflectând explorarea lui Arsham asupra timpului, materialelor și obiectelor cotidiene.

Samsung Art Store: artă aleasă pentru spațiile cotidiene

Samsung Art Store reunește peste 5.000 de opere de artă în format 4K, realizate de peste 800 de artiști și mai mult de 80 de parteneri, într-un singur serviciu de abonament. Disponibilă pe întreaga gamă extinsă de televizoare Samsung Art TV din 2026, inclusiv modelele The Frame, The Frame Pro, Micro RGB, Neo QLED și OLED, platforma oferă utilizatorilor acces la opere din muzee și galerii prin intermediul unor ecrane concepute să se integreze natural în orice interior.

În calitate de lider mondial pe piața televizoarelor de 20 de ani consecutiv, Samsung continuă să dezvolte tehnologia de afișare care prezintă arta cu claritate, detalii și precizie a culorilor. Prin Samsung Art Store, utilizatorii pot explora o gamă largă de opere de artă, inclusiv Colecția ABB 2026, și pot aduce piese selectate în spațiile lor de zi cu zi.

Pentru mai multe informații, vizitați www.samsung.com.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

20 de ore inainte

Parfum de vară care rezistă mai mult: cum funcționează layering-ul și ce produse să combini

Vara ne schimbă rutina de frumusețe, inclusiv modul în care purtăm parfumurile. Căldura intensifică aromele, dar le face și să...

Afaceri3 zile inainte

Eurodeal — Ghid Complet al Cursurilor de Calificare Autorizate din România

Eurodeal (cursuridecalificare.ro) este unul dintre cei mai longevivi furnizori de cursuri de calificare autorizate din România, activ neîntrerupt din 2002....

Uncategorized3 zile inainte

Samsung The Movingstyle: ecranul care merge acolo unde mergi tu

Ecranul QHD tactil și portabil de 27 inch redefinește experiența de vizionare la tine acasă, fiind detașabil, wireless și personalizabil...

Uncategorized6 zile inainte

Confortul invizibil: cum influențează temperatura și calitatea aerului starea de bine

Vara aduce cu sine una dintre cele mai plăcute perioade ale anului: zile lungi, seri petrecute în aer liber și...

Eveniment6 zile inainte

Caravana medicală „Obezitatea este o boală” aduce evaluări gratuite în Palas Iași

În perioada 14-23 iunie, compania Lilly România aduce în Palas Iași Caravana medicală „Obezitatea este o boală”, un program de...

Uncategorized6 zile inainte

Samsung Art Store aduce Art Basel în casele din întreaga lume cu o nouă colecție selectată

Utilizatorii pot explora o selecție de lucrări de la Art Basel din Basel, care prezintă diversitatea artei contemporane elvețiene București,...

Uncategorized7 zile inainte

Caravana medicală „Obezitatea este o boală” aduce evaluări gratuite în Palas Iași

În perioada 14-23 iunie, compania Lilly România aduce în Palas Iași Caravana medicală „Obezitatea este o boală”, un program de...

Uncategorized7 zile inainte

Dezavantajele achiziționării unor anvelope second hand

Anvelopele second-hand pot părea o soluție convenabilă atunci când bugetul este strâns, dar trebuie să acceptați că ar putea fi...

Social7 zile inainte

Uzucapiunea de teren: cum transformă trecerea timpului posesia în drept de proprietate

În practica juridică românească, uzucapiunea de teren apare adesea acolo unde documentele lipsesc, dar realitatea din teren spune altceva. Nu...

Uncategorized7 zile inainte

Ce se întâmplă când dai unui telefon o galerie de artă? Vino să afli la CINA, 19 – 20 iunie

Weekendul 19 – 20 iunie aduce experiențe interactive la CINA și marchează ultimele zile de vizitare a expoziției „Desene animate...

Uncategorizedo săptămână inainte

Brother Romania acorda premiile „Life on Land” 2026

Bucuresti, 17 June 2026 – Brother Romania continua initiativa „Life on Land”, prin care sustine formarea noii generatii de specialisti in...

Afacerio săptămână inainte

Anatomia unui look perfect: de ce croiala înseamnă totul la un costum mire

Dacă ai crezut că alegerea unui costum de mire se rezumă la găsirea mărimii potrivite, este momentul să privești lucrurile...

Afacerio săptămână inainte

Cum alegi gazonul artificial potrivit pentru fiecare tip de spațiu

Tot mai multe proiecte rezidențiale, comerciale și sportive includ astăzi gazon artificial datorită aspectului uniform, rezistenței în timp și necesarului...

Afacerio săptămână inainte

Lectura la 6-7 ani: ce tipuri de cărți îi captivează pe cei mici

Vârsta de 6-7 ani reprezintă o perioadă în care copiii descoperă tot mai mult plăcerea lecturii și își dezvoltă propriile...

Uncategorizedo săptămână inainte

Dezmembrări Nissan – Piese pentru Modelele Nissan Utilizate în Fiecare Zi

Nissan este un brand cunoscut pentru diversitatea modelelor sale, de la autoturisme compacte și economice până la SUV-uri, crossovere și...

Afacerio săptămână inainte

SAINT-GOBAIN ROMÂNIA LANSEAZĂ EDIȚIA 2026 A „SAINT-GOBAIN NATIONAL TROPHY”, COMPETIȚIE DEDICATĂ PROIECTELOR CARE DEFINESC VIITORUL CONSTRUCȚIILOR SUSTENABILE

Saint-Gobain România anunță lansarea înscrierilor pentru participarea la ediția 2026 a competiției „Saint-Gobain National Trophy” prin care sunt recunoscute cele...

Știrile Săptămânii