Connect with us

Eveniment

TikTok investește în lupta împotriva dezinformării

Publicat

pe

București, 26 septembrie 2023 – TikTok publică al doilea raport al platformei sub Codul UE de Bune Practici privind Dezinformarea, care include peste 2.600 de data points din cadrul a 30 de țări membre UE și SEE (Spațiul Economic European) pentru perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2023. Acesta are la bază primul raport de referință de la începutul acestui an și oferă comunității o actualizare a progresului pe care platforma l-a făcut pentru a combate răspândirea dezinformării, alături de partenerii din industrie.

Încurajarea rezilienței în comunitatea europeană

Pe lângă protejarea experienței TikTok prin eliminarea dezinformării dăunătoare, platforma continuă să investească în inițiative pentru a conecta comunitatea la informații oficiale.

  • Competențele media în Europa de Est: În primele șase luni ale anului 2023, TikTok a lansat campanii de media literacy în opt țări est-europene pentru le oferi oamenilor informații atunci când interacționează cu conținutul legat de războiul din Ucraina care poate conține dezinformare. În România și alte țări din regiune, TikTok a lucrat cu Lead Stories pentru a crea o serie de videoclipuri care să îi ajute pe oameni să învețe cum să evalueze critic sursele conținutului pe care îl văd online.
  • Educarea privind schimbările climatice: În aprilie 2023, TikTok a lansat o nouă funcție de căutareîn Europa și în lume, pentru a-i direcționa pe oamenii care caută conținut legat de schimbările climatice spre informații oficiale pe care platforma le-a organizat în parteneriat cu ONU. În trei luni, au existat aproximativ 1,8 milioane de afișări pentru funcția de căutare în Europa.
  • Investiții în competențele AI: Săptămâna trecută, TikTok a lansat un nou instrumentpentru a ajuta creatorii să eticheteze conținutul generat cu AI. De asemenea, platforma a început să testeze modalități pentru a eticheta automat conținutul generat cu AI. Acest pas face parte din activitățile continue pe care TikTok le ia în legătură cu media sintetică (synthetic media), care includ și o politică pe care platforma a introdus-o în acest an. De asemenea, TikTok va participa proactiv la subgrupa AI Generativă care va fi stabilită în cadrul Codului, recunoscând importanța și evoluția acestui domeniu în contextul dezinformării.

Protejarea integrității alegerilor în Europa

Ca parte a angajamentului global al TikTok de a proteja integritatea alegerilor, platforma a conectat comunitatea din țările europene care au organizat alegeri în perioada de raportare la informații privind aceste momente civice importante.

  • Centrul Electoral din aplicația TikTok a încurajat comunitatea din Grecia să folosească paginaAFP Global Fact Check pentru a afla informații despre dezinformarea electorală și a demonta unele afirmații.
  • În perioada premergătoare alegerilor din Spania, TikTok a colaborat cu Newtral, partenerul de fact-checking al platformei și cu Maldita, organizație de fact-checking și partenerul de media literacy al platformei, pentru a realiza videoclipuri educative privind procesul electoral și dezinformarea electorală.
  • Pentru alegerile din Finlanda, TikTok a lansat un ghid de căutare pentru a oferi utilizatorilor informații actualizate și a colaborat cu Institutul Național al Audiovizualului pentru a direcționa oamenii pe website-ul lor de Media Literacy.

TikTok a lucrat, de asemenea, cu experți regionali independenți pentru a informa echipele din aceste țări legat de contextul local și politic și modul în care acesta poate influența comportamentele online. În continuare, platforma va considera lecțiile învățate în timpul acestor cicluri electorale pe măsură ce va sprijini comunitatea pe parcursul viitoarelor alegeri pentru Parlamentul European. TikTok se bucură că este, de asemenea, copreședinte al Grupului de lucru pentru Alegeri, grup recent format în cadrul Codului.

Parteneriate cu organizații de fact-checking

La nivel global, TikTok lucrează cu 15 organizații de fact-checking acreditate de International Fact-Checking Network, care include peste 50 de limbi și ajută platforma să aplice măsuri stricte împotriva dezinformării într-un mod corect și responsabil prin evaluarea acurateței informațiilor, ulterior puse în aplicare de echipa de moderare TikTok.

În Europa, TikTok se bucură să anunțe că în primele șase luni ale acestui an și-a extins programele de fact-checking în alte nouă țări din UE și SEE. Astfel, platforma depășește angajamentul de a acoperi alte patru țări din SEE. Această extindere a contribuit la o mai bună aplicare a măsurilor împotriva dezinformării în ultimele șase luni.

Angajamentul TikTok față de transparență

Codul de Bune Practici împotriva Dezinformării continuă să aducă împreună industria pe măsură ce lucrează pentru un obiectiv comun, acela de a limita răspândirea dezinformării dăunătoare și de a consolida reziliența comunităților online. TikTok va continua să prioritizeze siguranța astfel încât comunitatea – din Europa și din întreaga lume – să aibă experiențe creative și vesele pe TikTok.

Pentru a citi raportul complet TikTok sub Codul de Bune Practici privind Dezinformarea, consultați următorul link.

Despre TikTok:

TikTok este destinația principală pentru conținut video scurt pentru mobil. Misiunea noastră este de a inspira creativitate și de a aduce bucurie. TikTok are birouri globale în Los Angeles, New York, London, Paris, Berlin, Polonia, Israel, Dubai, Singapore, Jakarta, Seul și Tokyo.

https://www.tiktok.com/ro/

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Eveniment

Cinci publicații online de business intră pe piața media din România

Publicat

pe

De

SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro.

Timișoara, 10 august 2026 – SEO Digital S.R.L. anunță lansarea a cinci publicații online independente dedicate mediului de afaceri din România. Cele cinci site-uri, capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro, acoperă știri și analize din economie, finanțe, companii, antreprenoriat, piețe și industrii, tehnologie, marketing și carieră.

Lansarea vine într-un moment în care mediul de afaceri românesc trece printr-un val de schimbări legislative și economice: peste 3.100 de firme și PFA au intrat în insolvență doar în primele cinci luni din 2026, salariul minim a fost majorat de la 1 iulie, iar noile reguli fiscale au modificat impozitarea dividendelor, regimul microîntreprinderilor și obligațiile de raportare electronică. În paralel, piața de fuziuni și achiziții a atins un nivel record, cu tranzacții de aproximativ 6 miliarde de dolari în prima jumătate a anului.

„Antreprenorii și managerii au nevoie de informație verificată, explicată pe înțelesul lor și livrată rapid. Am construit aceste publicații pornind de la o observație simplă: multe schimbări care afectează direct o firmă mică sau mijlocie ajung la ea prea târziu sau într-un limbaj greu de aplicat în practică. Ne propunem să acoperim exact acest gol”, declară Eduard, fondator SEO Digital.

Cele cinci publicații și adresele lor

Capital Business – capitalbusiness.ro
Business Mag – businessmag.ro
Bilanț Business – bilantbusiness.ro
Gazeta Economică – gazetaeconomica.ro
Ziarul Companiilor – ziarulcompaniilor.ro

Fiecare dintre cele cinci publicații are propria structură editorială și propriul unghi de abordare, dar toate pornesc de la aceleași principii: informație documentată pe surse oficiale, actualizată constant și orientată către decizia de business. Conținutul este organizat pe categorii precum Afaceri și companii, Antreprenoriat, Economie și finanțe, Piețe și industrii, Marketing și vânzări, Tehnologie și inovație, Carieră și dezvoltare.

Publicațiile sunt disponibile gratuit, fără paywall, și pot fi accesate de pe orice dispozitiv. Cititorii pot urmări noutățile direct pe site sau prin canalele de social media asociate fiecărei publicații.

Rețeaua este operată de SEO Digital S.R.L., companie fondată în decembrie 2024 și dezvoltatoare a platformei seodigital.ro, care conectează advertiserii cu peste 3.000 de publicații verificate din România pentru advertoriale, comunicate de presă și campanii de vizibilitate online.

Despre SEO Digital S.R.L.

SEO Digital S.R.L. este o companie românească specializată în marketing de conținut și SEO, cu sediul în Timișoara, județul Timiș. Operează platforma seodigital.ro, agenția targetseo.ro și o rețea de publicații online din domenii diverse, de la business și economie la lifestyle și tehnologie.

Citeste in continuare

Eveniment

Caravana medicală „Obezitatea este o boală” aduce evaluări gratuite în Palas Iași

Publicat

pe

De

În perioada 14-23 iunie, compania Lilly România aduce în Palas Iași Caravana medicală „Obezitatea este o boală”, un program de evaluare gratuită dedicat publicului larg. Inițiativa își propune să crească nivelul de informare privind obezitatea și impactul acesteia asupra sănătății, prin acces facil la evaluare și consiliere de specialitate.

Ce este obezitatea?

Obezitatea este, conform ghidurilor medicale internaționale, o boală cronică, progresivă și complexă, tot mai frecventă în România, asociată cu peste 200 de complicații cronice: de la diabet zaharat și hipertensiune arterială până la tulburări metabolice și impact emoțional semnificativ.

Un studiu recent realizat de Ipsos, una dintre cele mai importante companii de cercetare de piață din lume, dezvăluie că 79% dintre românii care trăiesc cu obezitate consideră că afecțiunea lor „se poate preveni prin alegeri personale” – cea mai mare cifră din toate țările studiate și cu mult peste media globală de 66%. Această cifră subliniază nevoia de a înțelege că, dincolo de stilul de viață, există o rezistență biologică ce face procesul de slăbire dificil fără ajutor specializat.

Cum știu dacă am obezitate? Rolul IMC și al evaluării medicale

Deși Indicele de Masă Corporală (IMC) este utilizat frecvent pentru clasificarea

obezității, acest indicator nu spune întreaga poveste. Medicul poate lua în considerare raportul talie–înălțime, impactul asupra sănătății, calitatea vieții, prezența complicațiilor și altele. Interesant este faptul că doar 20% dintre românii care trăiesc cu obezitate se declară îngrijorați de starea lor de sănătate din prezent (sub media globală), însă procentul celor care se tem pentru sănătatea lor pe termen lung este aproape dublu. Această preocupare pentru viitor vine din faptul că românii sunt mult mai conștienți de afecțiunile asociate: cele mai cunoscute fiind diabetul de tip 2 (66%) și problemele cardiovasculare (64%). Evaluarea medicală la momentul potrivit poate preveni aceste complicații.

De ce este esențial consultul medical?

Pentru că scăderea în greutate nu este un efort individual, ci unul ce necesită expertiză medicală. Fiindcă tratamentele, fie că vorbim de modificări ale stilului de viață, medicație sau intervenții chirurgicale, trebuie personalizate. Doar un medic poate recomanda soluția potrivită. Aici poți găsi un medic specialist din zona ta.

Discuția cu un medic este cu atât mai importantă cu cât, potrivit studiului Ipsos, doar 20% dintre respondenții care trăiesc cu obezitate în România se declară îngrijorați de starea lor de sănătate din prezent, cu mai mult de 20 de puncte procentuale sub media globală.

Vrei să faci primul pas? Îl poți face gratuit, în mall

Pentru a susține publicul în adoptarea unor decizii informate privind sănătatea, Caravana medicală „Obezitatea este o boală” va fi prezentă în Palas Iași – unde va amenaja un spațiu dedicat evaluării statusului ponderal.

Ce te așteaptă în spațiul dedicat pentru evaluare?

  • spațiu propriu și prietenos, creat pentru confortul tău
  • analiza a compoziției corporale cu ajutorul cântarului profesional
  • discuție individuală cu un nutriționist
  • recomandări personalizate pentru un stil de viață sănătos
  • broșuri și materiale informative utile

De ce să participi?

Pentru mulți oameni, un astfel de eveniment reprezintă primul pas spre înțelegerea reală a propriei stări de sănătate. Dialogul cu un specialist te poate ajuta să clarifici ceea ce simți, să îți validezi eforturile depuse și să primești îndrumări sigure, bazate pe dovezi științifice, adaptate nevoilor tale.

Caravana medicală „Obezitatea este o boală” este mai mult decât un eveniment de informare — este o invitație la conștientizare, prevenție și grijă față de propria sănătate. Prin accesul la evaluări gratuite și la specialiști, fiecare pas făcut contează. Implică-te, informează-te și oferă-ți șansa unui început mai sănătos.

Citeste in continuare

Eveniment

„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată

Publicat

pe

De

Peste 1.000 de brașoveni au participat sâmbătă, 23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele mai ample inițiative de educație și conștientizare rutieră organizate la nivel local de Rotaract Kronstadt, alături de autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei auto și motorsportului. Timp de mai multe ore, participanții au avut ocazia să experimenteze, într-un mod controlat și interactiv, efectele reale ale accidentelor rutiere și importanța adoptării unui comportament responsabil în trafic.

Evenimentul, organizat împreună cu autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei automotive și motorsportului, a avut ca obiectiv principal transformarea prevenției într-o experiență practică și accesibilă publicului larg.

Siguranța rutieră, adusă mai aproape de comunitate

Datele privind accidentele rutiere din România continuă să evidențieze necesitatea unor inițiative de educație și prevenție. În 2025, peste 3.000 de persoane au fost rănite grav în accidente rutiere, iar mai mult de 1.300 și-au pierdut viața pe șoselele din țară.

În acest context, campania „Condu Prudent! Alege Viața!” își propune să transforme informația teoretică într-o experiență directă, prin simulări și demonstrații care îi ajută pe participanți să înțeleagă concret impactul deciziilor luate în trafic.

Comunitatea și colaborarea dintre instituții fac diferența

Unul dintre cele mai importante elemente ale evenimentului a fost colaborarea dintre voluntari, autorități și partenerii implicați în proiect. Participanții au avut acces la demonstrații realizate de reprezentanții ISU Brașov, experiențe VR care simulează efectele consumului de alcool și ale distragerii atenției la volan, sesiuni dedicate siguranței copiilor în mașină și expoziții de automobile de competiție.

„Succesul acestui eveniment a fost posibil datorită unei colaborări solide între voluntari, autorități și parteneri privați. Suntem recunoscători instituțiilor locale – IPJ, ISU și Inspectoratului de Jandarmerie Brașov – precum și tuturor companiilor și organizațiilor care au susținut proiectul. Împreună am reușit să transmitem un mesaj clar: siguranța rutieră trebuie să devină o prioritate pentru întreaga comunitate”, a precizat Teodor Filip, Project Manager.

Conducerea defensivă și motorsportul, explicate direct de profesioniști

Pe parcursul evenimentului, participanții au avut ocazia să interacționeze cu instructori auto, specialiști în conducere defensivă și piloți de motorsport, care au explicat diferența dintre condusul sportiv și comportamentul responsabil în trafic.

„Poligonul este esențial în formarea unui șofer, pentru că acolo înveți gabaritul mașinii, poziționarea, frânarea, utilizarea oglinzilor și reacțiile de bază, fără presiunea traficului real. Abia după aceea ar trebui făcut pasul către circulația urbană. La fel de importantă este și înțelegerea sistemelor de siguranță ale mașinii: airbag-ul este proiectat să funcționeze împreună cu centura de siguranță, iar fără centură corpul ajunge prea repede în contact cu airbag-ul, care poate deveni periculos în loc să protejeze. Cele două sisteme trebuie privite ca un ansamblu de siguranță”, explică Alexandru Păun, trainer Academia Titi Aur.

Zona dedicată motorsportului a atras, de asemenea, un număr mare de participanți, care au putut vedea îndeaproape mașini de competiție și au discutat cu piloți profesioniști despre importanța disciplinei și a reflexelor corecte în trafic.

„Cele mai multe accidente se produc pentru că oamenii sunt grăbiți și conduc sub presiunea timpului. Noi încercăm să le transmitem că viața de zi cu zi nu este o probă specială de raliu și că prioritatea trebuie să fie întotdeauna siguranța. Am venit la acest eveniment pentru a fi mai aproape de comunitatea din Brașov și pentru a le arăta oamenilor că motorsportul înseamnă, înainte de toate, disciplină, responsabilitate și siguranță. Pe lângă prezentarea mașinilor de competiție, încercăm să le explicăm participanților cât de importante sunt reflexele corecte și deciziile responsabile în trafic”, a declarat Andrei Gîrtofan, pilot la ProRally.

Campania „Condu Prudent! Alege Viața!” face parte dintr-un proiect național desfășurat în mai multe orașe din România, printre care București, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Sibiu și Târgu Mureș, având ca obiectiv principal reducerea numărului de accidente prin educație, prevenție și implicarea activă a comunității.

Proiectul a fost organizat cu sprijinul partenerilor și sponsorilor: Allianz Țiriac, Accenture, Coresi, Autoliv, Academia Titi Aur, ISU, IPJ, IJJ, Pro Rally Racing Team (ERA), OC Racing Team, LS Driving Academy, Siguranța Auto Copii, Lifetime Events, Ugly Bikers, Oaki, Crust Focacceria și Panoramic.

Despre Rotaract

Rotaract este o organizație internațională dedicată tinerilor cu vârste de peste 18 ani, care dezvoltă proiecte de voluntariat, educație, leadership și implicare comunitară. Parte a familiei Rotary International, Rotaract reunește tineri profesioniști și studenți care își propun să genereze schimbări pozitive în comunitățile din care fac parte, prin inițiative sociale, educaționale, culturale și civice.

Sursa articol: BVON.ro

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

o zi inainte

Evenimente gratuite București azi: ELECTROCLASSIC, cu Clara Cernat și Phil St. George, la MARe

Cei care caută evenimente gratuite în București azi, 6 septembrie 2026, pot găsi pe EvenimenteGratuite.ro informații despre „ELECTROCLASSIC. Poezia unei...

Uncategorized3 zile inainte

Acer prezintă primul său monitor de gaming FHD cu rată de refresh de 1.000 Hz, Predator XB253Q U1

Modelul este lansat alături de o nouă gamă de ecrane pentru gameri și creatori, cu tehnologie QD-OLED Penta Tandem™, rezoluție...

Uncategorized3 zile inainte

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Gingii care sângerează: de la o urmă de roz în chiuvetă la pierderea osului Gingii care sângerează: de la o urmă de roz în chiuvetă la pierderea osului
Uncategorized3 zile inainte

Gingii care sângerează: de la o urmă de roz în chiuvetă la pierderea osului

Puțini oameni ajung la stomatolog pentru că le sângerează gingiile. Ajung pentru o durere de măsea, pentru o plombă căzută...

3 zile inainte

Sound of Fantasy, în Parcul Rozelor din Timișoara. Intrare liberă la concertele cu 300 de artiști

„Sound of Fantasy” are loc în 4 și 5 septembrie, de la ora 21:00, în Parcul Rozelor din Timișoara. Intrarea...

Uncategorized3 zile inainte

Elite Bride Fest – Ediția a II-a, între 20 și 22 noiembrie 2026, la Sala Romsilva din București

Trei zile dedicate viitorilor miri, bilete de la numai 5 lei, oferte speciale de târg și un cadou garantat în...

Uncategorized4 zile inainte

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

Cluj-Napoca, 3 septembrie 2026 – Cluj Business Campus (CBC), proiect de real estate urban și workplace experience din Cluj-Napoca, dezvoltă o...

Cadouri pentru evenimente de familie: cum alegi între plic, obiect și experiență Cadouri pentru evenimente de familie: cum alegi între plic, obiect și experiență
Uncategorized4 zile inainte

Cadouri pentru evenimente de familie: cum alegi între plic, obiect și experiență

Un cadou pentru un eveniment se alege după alte reguli decât unul personal La o aniversare între prieteni contează, în...

Uncategorized4 zile inainte

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

4 zile inainte

Canale online și Decizia CNA nr. 116/2026: criteriile pentru obligația de notificare

Un canal poate avea obligația de notificare numai dacă îndeplinește cumulativ criteriile și condițiile stabilite prin Decizia CNA nr. 116/2026....

Uncategorized5 zile inainte

Cât costă fațetele dentare în Bacău și ce factori influențează prețul unui zâmbet nou?

Prețul fațetelor dentare în Bacău nu este o cifră fixă, ci un interval care depinde de mai mulți factori: materialul...

Uncategorized5 zile inainte

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

5 zile inainte

Uniunea Societăților de Expediții din România solicită intervenția urgentă a autorităților române și europene pentru evitarea blocării frontierelor UE – Balcanii de Vest din 14 septembrie 2026

Uniunea Societăților de Expediții din România (USER) solicită autorităților române și instituțiilor europene să se implice de urgență în identificarea...

Turism5 zile inainte

FPIOR: HoReCa a pierdut 25.000 de angajați în doi ani. Federația propune Guvernului 10 măsuri pentru perioada 2026-2029

Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR) susține că industria HoReCa are cu aproximativ 25.000 de angajați mai puțin...

Afaceri6 zile inainte

Cat de mult conteaza alegerea celui mai bun expert Contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, contabilitatea reprezinta una dintre componentele esentiale ale unei afaceri bine organizate. Dincolo de cifre, documente si declaratii...

6 zile inainte

O nouă serie de cursuri pentru obținerea Diplomei FIATA în Expediții de Mărfuri începe pe 21 septembrie 2026

Într-un domeniu în care activitatea unui expeditor presupune astăzi mult mai mult decât organizarea unui transport din punctul A în...

Știrile Săptămânii