Eveniment
Focar de infectie la cea mai mare escrocherie imobiliară din istoria Ploieştiului/Politia Locala Ploiesti si Garda de Mediu Prahova se fac ca „ploua” – Ziarul Incisiv de Prahova
Cum de azi intrăm în Săptămâna Patimilor, ne-am decis să vă vorbim despre ceea ce a contat din primul moment pentru cei care s-au îngrămădit în a „ajuta” Asociația de proprietari MRS din Ploiești să devină una cu pământul: CALICIA LA BANII PROPRIETARILOR a celor doi vinovați direcți: administratorul Aramis Ionuț „Atestat” Corcodel și președintele Asociației D’Artagnan Vlad „Minciunică” Socoleanu.
Deoarece, încă de la început am dorit să analizăm situația nepărtinitori, astăzi vrem să mai facem o precizare pe care nu am subliniat-o până acum, dar care este foarte importantă. Expresia <peștele de la cap se împute> se aplică și în această situație, căci… indiferent de ce dorea Aramis să facă în calitatea lui de administrator, nu putea dacă nu era aprobat de președintele D’Artagnan .
Orice sumă a unui contract încheiat, orice punere în plată, orice ar însemna costuri este aprobat de președinte. Președintele „Minciunică” este cel ce și-a bătut joc de cei pe care îi conduce, ajutat fiind de administrator și, așa cum am arătat prin dovezi în episodul trecut, de ”apropiații lingăi„ din Comitetul executiv. Desigur, Comitetul și cenzorul aveau și ei de semnat si avizat toate aceste plăți… dar aplicarea Legii 196/2018 este, pe bună dreptate, pentru cei care o și citesc și doresc să nu fie prinși mințind, nu pentru „Minciunică” și ai lui Cavaleri.
Vă puteți imagina că niciunul dintre Cavalerii Mesei Rotunde nu ar fi comentat de ce au dispărut adnotările lui Prâslea (acesta este membrul din C.E. ce încearcă să devină și el un Don Quijote, cu dorința de a conduce asociația) și de ce la proprietari a apărut „varianta îmbunătățită”!?
Situație tristă când te gândești că majoritatea proprietarilor consideră că apariția acestor membrii ai comitetului s-a făcut pentru interesul Asociației…
Da, am spus majoritatea și ne asumăm acest lucru cu dovezi. Vă oferim una de bun simț, care nu are nevoie de surse: dacă proprietarii se trezeau din starea de beatitudine și credeau pe cei 3 Don Quijote de la Mancha, care arătau pe lege ce se întâmplă la ei în condominium, mai erau aici acești spadasini cu tot cu cavalerii lor asociați după 3 ani la aceeași masă? Garantăm că nu!
Mai subliniem faptul că, cu toate că au existat dorințe și insistențe ca despre Aramis Ionuț „Atestat” Corcodel să îi pomenim și situațiile întâlnite în alte Asociații pe care le administrează la supraprețuri (cumva situații similare), până nu vor existe mai multe documente așa cum le publicăm pe cele de la MRS, atâta timp cât proprietarilor le este frică sau/și rușine să își apere banii și de ce nu, respectul de a nu fi considerați doar vite de muls, ne pare rău… dar nu vom avea de ce să ne implicăm.
A nu se înțelege că nu am face-o dar dorința schimbării trebuie să vina de la dvs., proprietarii. Caracatița găsită la această Asociație atestă tentaculele lungi și groase care există prin multele dovezi avute la probatoriu. Avem făcute 7 Ep. de investigații și mai sunt multe de verificat și de arătat.
Prin urmare, permiteți-ne să fim sinceri: suntem oricând alături de orice Don Quijote și luptăm alături de dvs. pentru aflarea adevărului, dar nu vom fi cei care vor duce lupta în locul dvs.!
Și asta pentru un simplu argument spus de la început: „ce pentru unii este mumă, pentru alții este ciumă”, ce servicii veți avea și cu ce oameni doriți să lucrați, dvs. veți decideți, nu noi!

Exemplul 14:
În Ep.5 HALTE! de data trecută, am călători în timp la bunurile începuturi ale Asociației MRS Smart.
Mult așteptatul calcul al celebrei sume de 150.000 euro pierduți de proprietari, câștigați de spadasinii noștri și ai lor prieteni, începe fix de atunci. Paroliști fiind, azi vă vom face calcului…
Vom pleca de la lucruri știute de cei din această asociație, spuse de către Don Quijote de la Mancha Alfa, regăsite chiar în propunerile de data trecută pentru Adunarea generală a proprietarilor dar nu numai.
Au fost următoarele propuneri pe care le vom analiza sub aspect pecuniar, de care am avut cunoștință înainte ca spadasinii să blocheze accesul proprietarilor la NOILE CONTRACTE ILEGALE semnate:
– contract de administrare: actualmente asociația plătește aprox. 20.000 lei/lună. În A.G.P. din 2022 s-a propus de Don Quijote de la Mancha Alfa administrator cu 5000 lei. Prin urmare 15.000 lei erau salvați/lună.
– contract de odorizante: aprox. 3000 lei/lună, propunerea a fost eradicarea lor, unde sunt destui care nu le doresc, dar le e frică să vorbească. Desigur, ca nu miroase nimic pe hol, pereții sunt murdari, loviți, etc… dar știți vorba despre prostul fudul…. Alți 3000 lei salvați.
– contractul de mandat al președintelui plătit și așa ilegal cu 6500 lei. Cum „Minciunică” este un zero în ceea ce privește cunoștințele de președinte… considerăm oportun ca 0 să fie și suma de bani cu care să fie remunerat. Plus că și-a atribuit banii singur. Deci, alți 6500 lei salvați.
– Contractul de curățenie, susținut chiar de Comitet în A.G.P. „că nu au ales unul de 3000 lei căci e prea puțin și din calculul Comitetului nu se poate face treaba la banii ăștia”.(Ne asumăm hilaritatea informațiilor, pe care vă asigurăm că sunt reale – aceasta este scuza pentru care ei nu au ales un așa contract ieftin). Prin urmare au calculat cu integrală de 1… și cei din Comitet conduși de D’Artagnan Mincinosul și Prâslea nu doar au propus, dar și au aprobat de unii singuri (amintiți-vă de plafonul Comitetului de a lua decizii pentru sume de 3000 lei, per eveniment) un contract de… 20.000 lei/lună.
Ținând cont că pe spațiu verde au fost doar câteva strângeri de frunze, fără toaletare decât 2 ori pe an… în anul al treilea al existenței lor, cei din Asociație putea strânge de aici 17.000 lei. Garantat că la 6000 lei aveau și greblarea spațiilor asigurată, dar nu cu asemenea oameni la conducere. Prin urmare, punem câștigul să fie echitabil cu 15000 lei/lună.
Acum facem calculele: 15.000+ 3000+ 6500+ 15.000= 39.500 lei/lună salvați, adică 7900 euro. Rezultă 94.800 euro pe an salvați la această asociație… sau dați de pomană la prieteni, după cum preferați dvs. Având în vedere că ei au 3 ani… și la Asociație din 3 blocuri au devenit 7… considerăm că cei 150.000 euro pierduți sunt REALI, chiar prea PUȚINI considerați:
NOTA REDACȚIEI: Nu am luat în considerare mici „contracte” inexistente dar lunar plățile… contracte de 250 lei – Afilierea la AAPP-ul lui Athos muschetarul, plăți către constructorul MRS, etc… DAR NICI alt mare contract controversat de peste 25000 lei/lună…„ paza” cu bătrânei ai Asociației MRS Smart…
Din informațiile noastre populație condominiului este tânără dar probabil cultura Hipster-ilor îi face să fie doar bătăioși pe Instagram… având nevoie de bătrânei cu armată să se simtă în siguranță.
Indiferent din ce motiv, acel contract… cât și variante la el, NU a fost discutat în calcul.
Deci, minim 5000 euro rămân în discuție pe lună, oricând…
Gândindu-ne la acești bani „donați” muschetarilor noștri și prietenilor lor… nu putem să nu ne pară rău de unii dintre acești proprietari care meritau altceva. Sau pur și simplu alte activități. Sunt totuși 150,000 euro!!!
Aceste calcule au fost aduse la cunoștința proprietarilor încă de la început de 2 dintre Don Quijote de la Mancha, dar…
Pentru că este totuși o perioadă sfântă(pentru cei care plătesc și se roagă să vină cineva să oprească robinetul dar și pentru cei care sunt plătiți și se roagă să continue asta cât mai mult) astăzi ne oprim aici, cu toate că am promis să vorbim și despre adunările generale ale proprietarilor…
Dar nu e grabă, oricum președintele Mincinosul D’Artagnan. nu caută să își piardă banii dați de proprietarii naivi… și se face că se caută de ouă… pascale în această perioadă și nu știe ce trebuie să facă.
Vom reveni noi cu amănunte…
N.R. Nu uitați Ingredientele succesului: Iți trebuie niște proprietari creduli și intre ei unii loiali ție ca președinte de asociație, un Comitet favorabil, un administrator care unge rotile la primărie, un cenzor care e „prieten” cu administratorul, un Compartiment Specializat al Primăriei care accepta atențiile de la administrator si un monarh adevărat ca primar care lasă treaba să „meargă ca unsă”.
Vă mulțumim pentru asta și ne-am gândit să vă cerem sprijinul, căci puterea presei este puterea poporului, în final.. dacă nimeni nu ne-ar citi, nu am însemna nimic: dacă empatizați cu ale noastre concluzii și cu expunerea acestora, cu poveștile spadasinilor noștri, vă rugăm SĂ DAȚI LIKE ȘI SĂ REPOSTAȚI ARTICOLELE CARE V-AU PLACUT.
Așa cum spadasinii noștri încearcă să blocheze aflarea adevărului și expunerea lui aici, este de datoria noastră să contraatacăm.
ATTAQUE! (Cristina T.).
https://www.libris.ro/cei-trei-muschetari-a106663–p27506143.html
Eveniment
Cinci publicații online de business intră pe piața media din România
SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro.
Timișoara, 10 august 2026 – SEO Digital S.R.L. anunță lansarea a cinci publicații online independente dedicate mediului de afaceri din România. Cele cinci site-uri, capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro, acoperă știri și analize din economie, finanțe, companii, antreprenoriat, piețe și industrii, tehnologie, marketing și carieră.
Lansarea vine într-un moment în care mediul de afaceri românesc trece printr-un val de schimbări legislative și economice: peste 3.100 de firme și PFA au intrat în insolvență doar în primele cinci luni din 2026, salariul minim a fost majorat de la 1 iulie, iar noile reguli fiscale au modificat impozitarea dividendelor, regimul microîntreprinderilor și obligațiile de raportare electronică. În paralel, piața de fuziuni și achiziții a atins un nivel record, cu tranzacții de aproximativ 6 miliarde de dolari în prima jumătate a anului.
„Antreprenorii și managerii au nevoie de informație verificată, explicată pe înțelesul lor și livrată rapid. Am construit aceste publicații pornind de la o observație simplă: multe schimbări care afectează direct o firmă mică sau mijlocie ajung la ea prea târziu sau într-un limbaj greu de aplicat în practică. Ne propunem să acoperim exact acest gol”, declară Eduard, fondator SEO Digital.
Cele cinci publicații și adresele lor
Capital Business – capitalbusiness.ro
Business Mag – businessmag.ro
Bilanț Business – bilantbusiness.ro
Gazeta Economică – gazetaeconomica.ro
Ziarul Companiilor – ziarulcompaniilor.ro
Fiecare dintre cele cinci publicații are propria structură editorială și propriul unghi de abordare, dar toate pornesc de la aceleași principii: informație documentată pe surse oficiale, actualizată constant și orientată către decizia de business. Conținutul este organizat pe categorii precum Afaceri și companii, Antreprenoriat, Economie și finanțe, Piețe și industrii, Marketing și vânzări, Tehnologie și inovație, Carieră și dezvoltare.
Publicațiile sunt disponibile gratuit, fără paywall, și pot fi accesate de pe orice dispozitiv. Cititorii pot urmări noutățile direct pe site sau prin canalele de social media asociate fiecărei publicații.
Rețeaua este operată de SEO Digital S.R.L., companie fondată în decembrie 2024 și dezvoltatoare a platformei seodigital.ro, care conectează advertiserii cu peste 3.000 de publicații verificate din România pentru advertoriale, comunicate de presă și campanii de vizibilitate online.
Despre SEO Digital S.R.L.
SEO Digital S.R.L. este o companie românească specializată în marketing de conținut și SEO, cu sediul în Timișoara, județul Timiș. Operează platforma seodigital.ro, agenția targetseo.ro și o rețea de publicații online din domenii diverse, de la business și economie la lifestyle și tehnologie.
Eveniment
Solisti.ro, platformă online pentru soliști, formații și artiști la nunți și alte evenimente
Solisti.ro este o platformă online dedicată promovării soliștilor, formațiilor și artiștilor care oferă servicii muzicale pentru nunți și alte evenimente, precum botezuri, majorate, petreceri private și alte tipuri de evenimente.
Prin Solisti.ro, artiștii care doresc să își facă serviciile mai cunoscute și să primească solicitări pentru evenimente au la dispoziție un spațiu online de promovare.
Platforma se adresează atât soliștilor, cât și trupelor și formațiilor care activează în zona evenimentelor private și care vor să ajungă mai ușor la publicul interesat de servicii artistice.
Promovare pentru soliști, trupe și formații
Solisti.ro este dedicată artiștilor care cântă la nunți și alte evenimente și care doresc să își crească vizibilitatea.
Platforma poate include soliști vocali, trupe și formații care oferă muzică pentru nunți, botezuri, majorate, petreceri private și alte evenimente.
Prin prezența pe Solisti.ro, artiștii își pot prezenta serviciile și pot fi descoperiți de persoane interesate să contracteze momente muzicale pentru diverse tipuri de evenimente.
Promovare gratuită în această lună
În această lună, Solisti.ro oferă promovare gratuită pentru soliștii, trupele și formațiile care oferă muzică pentru nunți și alte evenimente.
Oferta se adresează artiștilor care vor să fie incluși pe platformă și să își promoveze serviciile către publicul interesat.
Cei care doresc să beneficieze de această promovare pot transmite informațiile necesare pentru includerea în platformă.
Muzică pentru nunți, botezuri și petreceri private
Solisti.ro se adresează în special artiștilor care activează în zona evenimentelor private.
Printre tipurile de evenimente pentru care platforma menționează servicii muzicale se numără nunțile, botezurile, majoratele și petrecerile private.
Pot fi promovate și alte tipuri de evenimente, în funcție de serviciile oferite de fiecare artist, trupă sau formație.
Cum poate fi contactată Solisti.ro
Pentru includerea pe platformă și promovarea serviciilor artistice, Solisti.ro poate fi contactată prin e-mail sau WhatsApp.
Email: info@solisti.roWhatsApp: 0773 826 750
Eveniment
Caravana medicală „Obezitatea este o boală” aduce evaluări gratuite în Palas Iași
În perioada 14-23 iunie, compania Lilly România aduce în Palas Iași Caravana medicală „Obezitatea este o boală”, un program de evaluare gratuită dedicat publicului larg. Inițiativa își propune să crească nivelul de informare privind obezitatea și impactul acesteia asupra sănătății, prin acces facil la evaluare și consiliere de specialitate.
Ce este obezitatea?
Obezitatea este, conform ghidurilor medicale internaționale, o boală cronică, progresivă și complexă, tot mai frecventă în România, asociată cu peste 200 de complicații cronice: de la diabet zaharat și hipertensiune arterială până la tulburări metabolice și impact emoțional semnificativ.
Un studiu recent realizat de Ipsos, una dintre cele mai importante companii de cercetare de piață din lume, dezvăluie că 79% dintre românii care trăiesc cu obezitate consideră că afecțiunea lor „se poate preveni prin alegeri personale” – cea mai mare cifră din toate țările studiate și cu mult peste media globală de 66%. Această cifră subliniază nevoia de a înțelege că, dincolo de stilul de viață, există o rezistență biologică ce face procesul de slăbire dificil fără ajutor specializat.

Cum știu dacă am obezitate? Rolul IMC și al evaluării medicale
Deși Indicele de Masă Corporală (IMC) este utilizat frecvent pentru clasificarea
obezității, acest indicator nu spune întreaga poveste. Medicul poate lua în considerare raportul talie–înălțime, impactul asupra sănătății, calitatea vieții, prezența complicațiilor și altele. Interesant este faptul că doar 20% dintre românii care trăiesc cu obezitate se declară îngrijorați de starea lor de sănătate din prezent (sub media globală), însă procentul celor care se tem pentru sănătatea lor pe termen lung este aproape dublu. Această preocupare pentru viitor vine din faptul că românii sunt mult mai conștienți de afecțiunile asociate: cele mai cunoscute fiind diabetul de tip 2 (66%) și problemele cardiovasculare (64%). Evaluarea medicală la momentul potrivit poate preveni aceste complicații.
De ce este esențial consultul medical?
Pentru că scăderea în greutate nu este un efort individual, ci unul ce necesită expertiză medicală. Fiindcă tratamentele, fie că vorbim de modificări ale stilului de viață, medicație sau intervenții chirurgicale, trebuie personalizate. Doar un medic poate recomanda soluția potrivită. Aici poți găsi un medic specialist din zona ta.
Discuția cu un medic este cu atât mai importantă cu cât, potrivit studiului Ipsos, doar 20% dintre respondenții care trăiesc cu obezitate în România se declară îngrijorați de starea lor de sănătate din prezent, cu mai mult de 20 de puncte procentuale sub media globală.

Vrei să faci primul pas? Îl poți face gratuit, în mall
Pentru a susține publicul în adoptarea unor decizii informate privind sănătatea, Caravana medicală „Obezitatea este o boală” va fi prezentă în Palas Iași – unde va amenaja un spațiu dedicat evaluării statusului ponderal.
Ce te așteaptă în spațiul dedicat pentru evaluare?
- spațiu propriu și prietenos, creat pentru confortul tău
- analiza a compoziției corporale cu ajutorul cântarului profesional
- discuție individuală cu un nutriționist
- recomandări personalizate pentru un stil de viață sănătos
- broșuri și materiale informative utile
De ce să participi?
Pentru mulți oameni, un astfel de eveniment reprezintă primul pas spre înțelegerea reală a propriei stări de sănătate. Dialogul cu un specialist te poate ajuta să clarifici ceea ce simți, să îți validezi eforturile depuse și să primești îndrumări sigure, bazate pe dovezi științifice, adaptate nevoilor tale.
Caravana medicală „Obezitatea este o boală” este mai mult decât un eveniment de informare — este o invitație la conștientizare, prevenție și grijă față de propria sănătate. Prin accesul la evaluări gratuite și la specialiști, fiecare pas făcut contează. Implică-te, informează-te și oferă-ți șansa unui început mai sănătos.
-
Uncategorizedacum o lunăEleganță și Confort Absolut: Gama de Paturi și Dormitoare de Lux de la HOMEMOBILI Timișoara
-
Uncategorizedacum 3 luniOrase inteligente mai usor de administrat
-
Uncategorizedacum 3 luniHONOR aduce în România noul HONOR Watch 6
-
Uncategorizedacum 3 luniMAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară
-
Socialacum 3 luniȚuca Zbârcea & Asociații câștigă cinci premii la Gala Avocați de Top
-
Afaceriacum 3 luniSun Leader extinde infrastructura turistică de la Castelul Bethlen-Haller la o suprafață de 2.600 de metri pătrați outdoor amenajați cu pergole retractabile
-
acum 2 luniZiua Timișoarei 2026, sărbătorită prin patru zile de evenimente
-
Afaceriacum 3 luniNorth Bucharest Investments își extinde portofoliul prin parteneriatul cu VIVO Residence

