Eveniment
La IPJ Brașov cerul a tunat și a adunat camarila atotputernicului și atotștiutorului pentru a decide soarta oamenilor din subordine
Nu de puține ori mi-a fost dat să văd oameni mici cocoțați în funcții mari. Preocupat însă de propășirea individuală, fie i-am ignorat, fie tolerat. Nu-mi erau de niciun folos, de ce le-aș fi acordat din timpul meu!? Acum pot spune că mi-am atins toate obiectivele majore din carieră și mi-am făcut timp și pentru ei, parveniții din lumea din care făceam și eu parte până de curând, Poliția Română. Nu mi-am dorit asta, sunt tolerant și aleg întotdeauna medierea ca primă soluție posibilă a conflictului. Fac excepție in situația dovezilor crase de răutate, de nimicnicie, mai ales când aceasta este îndreptată împotriva celor din aceeași breaslă. Cu atât mai mult când victime sunt cei cărora acei așa-ziși virtuoși ai actului managerial le cer să presteze cât pentru trei angajați, penurie fiind de personal. Lipsă, firește, cauzată tot de calitatea actului amintit.
Așadar, iată! La IPJ Brașov cerul a tunat și a adunat camarila atotputernicului și atotștiutorului pentru a decide soarta oamenilor din subordine care au îndrăznit să se bucure odată cu intrarea în vigoare a HG 1198/2002 de o nesperată normalizare în ceea ce privește drepturile de transport la și de la locul de muncă. Firește, o bucurie reținută, dat fiind că art.27 din actul menționat prevedea că în aplicarea actului în cauză urma să se emită normele metodologice în termen de 90 de zile. Nici mai mult, nici mai puțin.
Rețineți că în hotărârea în cauză nu există nicio referire cu privire la termene, conținut și condiții de înregistrare a cererii, formă, fond sau emitent al documentelor de atașat la aceasta. Toate acestea au fost stipulate în cuprinsul Normelor Metodologice aprobate prin OMAI 181/2022 și sunt aplicabile odată cu publicarea sa în MOfR din data de 29 noiembrie 2022.
Reticența venea mai mult de la temerea colegilor care beneficiau deja de acest drept la data intrării în vigoare a HG 1198/2022, 11.10.2022, și anume aceea că vidul legislativ creat prin abrogarea la aceeași dată a actului normativ în domeniu anterior, HG 1292/2003, suspendarea plăților ar fi putut însemna de fapt pierderea efectivă a dreptului în plată până cel puțin la data la care vor fi fost publicate normele.
Ziua de 29.11.2022 a adus o briză de speranță. Ordinul MAI nr. 181/2022 prevede în art.4, alin 2 că, în cazul deplasărilor la și de la locul de muncă solicitate sau aprobate anterior intrării în vigoare a normelor metodologice, decontarea cheltuielilor de transport și/sau acordarea contravalorii transportului sub forma unor sume forfetare se realizează de la data la care persoana solicitantă ar fi îndeplinit condițiile prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022, conform procedurii stabilite de normele metodologice. Orice angajat al oricărei instituții de apărare, ordine publică și securitate națională de bună-credință ar interpreta în același mod ca și mine aceste prevederi. Structura logică a articolului 4 este incompletă, se completează, așadar, cu cele ale Normelor Metodologice. Se completează, stimaților, vă știți voi care, nu sunt eludate. Mai lesne de înțeles, în cazul celor care aveau deja o cerere de acest gen solicitată/aprobată anterior datei de 11.10.2022, procedurile sunt respectate de la data intrării în vigoare a OMAI 181/2022 iar dreptul se naște odată cu ziua în care personalul solicitant îndeplinea condițiile prevăzute în art.9 din HG 1298/2022. Tot nu este clar?
Greutatea înțelegerii vine de la prevederea legiuitorului regăsită în art. 4 alin 5 din Normele Metodologice: ”pentru personalul care îndeplinește condițiile de acordare în cursul unui an calendaristic, alocarea la suma forfetară lunară/săptămânală/ bilunară se face de la data înregistrării cererii la secretariatul unității până la finele anului calendaristic.” Ce să faci în acest caz? Această normă juridică incompletă este pe deasupra și una de trimitere. Adică se completează cu norme din același act normativ, Normele Metodologice. Și toate aceste norme sunt onerative d.p.d.v. al caracterului conduitei, adică obligă la efectuarea acțiunilor cerute. TOATE. De aici, confuzia.
Recapitulând, este de reținut că în același act normativ avem două obligații ale ordonatorului de credite, cea prevăzută de art. 4 alin. 2 din OMAI 181/2022, de acordare a contravalorii transportului de la data la care personalul solicitant ar fi îndeplinit condițiile din HG 1198/2022 și cea de-a doua, prevăzută de art.5 alin. 4 din Normele Metodologice, de acordare la suma forfetară de la data înregistrării cererii pentru personalul care îndeplinește condițiile de acordare în cursul unui an calendaristic. Probabil că la o singură lectură lucrurile nu pot fi clare. Este normal. La a doua lectură reușești să observi că într-unul dintre cele șase (6) articole ale sale Ordinul face referire în mod expres la una dintre cele două situații în care personalul din instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională se poate regăsi: personalul deja alocat la decontarea cheltuielilor de transport sau care a solicitat acest drept anterior intrării în vigoare a HG 1198/2022. Cea de-a doua, firește, este cea în care cel care a solicitat acest drept a făcut-o ulterior datei de 11.10.2022. Revenind la structura logică incompletă a art.4 din Ordin, acesta face trimitere la prevederile Normelor Metodologice ce reglementează modalitatea de acordare a contravalorii transportului sub forma sumelor forfetare lunare/săptămânale/bilunare la care personalul Ministerului Afacerilor Interne are dreptul potrivit art. 9 alin. (1) lit. h)-j) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022 privind drepturile de transport, norme care nu discern între cele două situații, obligând membrii comisiei să aplice procedura de urmat în raportandu-se la situația solicitantului. Nu ar fi logic ca legiuitorul să aleagă să completeze o normă cu una contrară acesteia. Prevederile art. 5 alin.4 din Normele de aplicare nu pot fi aplicate în completarea art.4 lin 2 din Ordin. Personalul solicitant care are dreptul la acordarea contravalorii transportului de la data la care ar fi îndeplinit condițiile din HG 1198/2022 nu poate fi alocat la suma forfetară doar de la data înregistrării cererii. Pentru că legea prevede altfel și pentru că, așa cum ați reținut, sper, de mai sus, nu ar fi putut cunoaște termenul la care să depună, forma și fondul acesteia și unde să ceară să fie înregistrată înainte de emiterea normelor metodologice.
Ați înțeles acum?
Așa cum am scris la început, sunt tolerant. Îi înțeleg pe cei săraci cu duhul. Dar, mă repet, nu sufăr răutatea. La ce ma refer, cu exactitate? La faptul ca oameni importanți din această instituție au validat ceea ce m-am străduit să explic celor vizați. Directorii Direcției Resurse Umane, Direcției Juridice, Direcției Financiare din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române au emis un punct de vedere comun în care dau precizări cu privire la modalitatea de aplicare a actelor normative ce reglementează condițiile de acordare a drepturilor de transport, pe teritoriul național, ale personalului din instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională. Slujbașii IPJ Brașov atât de încercați în manipularea resursei umane au ales să se comporte arogant la adresa forului superior, să ignore aceste recomandări și să lezeze drepturile oamenilor cărora le cer să le fie loiali. Să îi oblige să-și îndrepte parte din resursele și așa modeste către justiție pentru a fi puși în drepturi. Aceasta atitudine m-a făcut sa scriu aceste rânduri, ca ei sa inteleaga la ce fărădelege sunt părtași iar cei de mai sus de ei sa stie cat respect le poarta.
Asa, fără vreun motiv anume, la final, îmi trece prin minte vorba aia, peștele de la cap se-mpute…dezvaluie Silviu Anton -Presedinte SPRD Brasov. (Irinel I.).
Eveniment
Cinci publicații online de business intră pe piața media din România
SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro.
Timișoara, 10 august 2026 – SEO Digital S.R.L. anunță lansarea a cinci publicații online independente dedicate mediului de afaceri din România. Cele cinci site-uri, capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro, acoperă știri și analize din economie, finanțe, companii, antreprenoriat, piețe și industrii, tehnologie, marketing și carieră.
Lansarea vine într-un moment în care mediul de afaceri românesc trece printr-un val de schimbări legislative și economice: peste 3.100 de firme și PFA au intrat în insolvență doar în primele cinci luni din 2026, salariul minim a fost majorat de la 1 iulie, iar noile reguli fiscale au modificat impozitarea dividendelor, regimul microîntreprinderilor și obligațiile de raportare electronică. În paralel, piața de fuziuni și achiziții a atins un nivel record, cu tranzacții de aproximativ 6 miliarde de dolari în prima jumătate a anului.
„Antreprenorii și managerii au nevoie de informație verificată, explicată pe înțelesul lor și livrată rapid. Am construit aceste publicații pornind de la o observație simplă: multe schimbări care afectează direct o firmă mică sau mijlocie ajung la ea prea târziu sau într-un limbaj greu de aplicat în practică. Ne propunem să acoperim exact acest gol”, declară Eduard, fondator SEO Digital.
Cele cinci publicații și adresele lor
Capital Business – capitalbusiness.ro
Business Mag – businessmag.ro
Bilanț Business – bilantbusiness.ro
Gazeta Economică – gazetaeconomica.ro
Ziarul Companiilor – ziarulcompaniilor.ro
Fiecare dintre cele cinci publicații are propria structură editorială și propriul unghi de abordare, dar toate pornesc de la aceleași principii: informație documentată pe surse oficiale, actualizată constant și orientată către decizia de business. Conținutul este organizat pe categorii precum Afaceri și companii, Antreprenoriat, Economie și finanțe, Piețe și industrii, Marketing și vânzări, Tehnologie și inovație, Carieră și dezvoltare.
Publicațiile sunt disponibile gratuit, fără paywall, și pot fi accesate de pe orice dispozitiv. Cititorii pot urmări noutățile direct pe site sau prin canalele de social media asociate fiecărei publicații.
Rețeaua este operată de SEO Digital S.R.L., companie fondată în decembrie 2024 și dezvoltatoare a platformei seodigital.ro, care conectează advertiserii cu peste 3.000 de publicații verificate din România pentru advertoriale, comunicate de presă și campanii de vizibilitate online.
Despre SEO Digital S.R.L.
SEO Digital S.R.L. este o companie românească specializată în marketing de conținut și SEO, cu sediul în Timișoara, județul Timiș. Operează platforma seodigital.ro, agenția targetseo.ro și o rețea de publicații online din domenii diverse, de la business și economie la lifestyle și tehnologie.
Eveniment
Caravana medicală „Obezitatea este o boală” aduce evaluări gratuite în Palas Iași
În perioada 14-23 iunie, compania Lilly România aduce în Palas Iași Caravana medicală „Obezitatea este o boală”, un program de evaluare gratuită dedicat publicului larg. Inițiativa își propune să crească nivelul de informare privind obezitatea și impactul acesteia asupra sănătății, prin acces facil la evaluare și consiliere de specialitate.
Ce este obezitatea?
Obezitatea este, conform ghidurilor medicale internaționale, o boală cronică, progresivă și complexă, tot mai frecventă în România, asociată cu peste 200 de complicații cronice: de la diabet zaharat și hipertensiune arterială până la tulburări metabolice și impact emoțional semnificativ.
Un studiu recent realizat de Ipsos, una dintre cele mai importante companii de cercetare de piață din lume, dezvăluie că 79% dintre românii care trăiesc cu obezitate consideră că afecțiunea lor „se poate preveni prin alegeri personale” – cea mai mare cifră din toate țările studiate și cu mult peste media globală de 66%. Această cifră subliniază nevoia de a înțelege că, dincolo de stilul de viață, există o rezistență biologică ce face procesul de slăbire dificil fără ajutor specializat.

Cum știu dacă am obezitate? Rolul IMC și al evaluării medicale
Deși Indicele de Masă Corporală (IMC) este utilizat frecvent pentru clasificarea
obezității, acest indicator nu spune întreaga poveste. Medicul poate lua în considerare raportul talie–înălțime, impactul asupra sănătății, calitatea vieții, prezența complicațiilor și altele. Interesant este faptul că doar 20% dintre românii care trăiesc cu obezitate se declară îngrijorați de starea lor de sănătate din prezent (sub media globală), însă procentul celor care se tem pentru sănătatea lor pe termen lung este aproape dublu. Această preocupare pentru viitor vine din faptul că românii sunt mult mai conștienți de afecțiunile asociate: cele mai cunoscute fiind diabetul de tip 2 (66%) și problemele cardiovasculare (64%). Evaluarea medicală la momentul potrivit poate preveni aceste complicații.
De ce este esențial consultul medical?
Pentru că scăderea în greutate nu este un efort individual, ci unul ce necesită expertiză medicală. Fiindcă tratamentele, fie că vorbim de modificări ale stilului de viață, medicație sau intervenții chirurgicale, trebuie personalizate. Doar un medic poate recomanda soluția potrivită. Aici poți găsi un medic specialist din zona ta.
Discuția cu un medic este cu atât mai importantă cu cât, potrivit studiului Ipsos, doar 20% dintre respondenții care trăiesc cu obezitate în România se declară îngrijorați de starea lor de sănătate din prezent, cu mai mult de 20 de puncte procentuale sub media globală.

Vrei să faci primul pas? Îl poți face gratuit, în mall
Pentru a susține publicul în adoptarea unor decizii informate privind sănătatea, Caravana medicală „Obezitatea este o boală” va fi prezentă în Palas Iași – unde va amenaja un spațiu dedicat evaluării statusului ponderal.
Ce te așteaptă în spațiul dedicat pentru evaluare?
- spațiu propriu și prietenos, creat pentru confortul tău
- analiza a compoziției corporale cu ajutorul cântarului profesional
- discuție individuală cu un nutriționist
- recomandări personalizate pentru un stil de viață sănătos
- broșuri și materiale informative utile
De ce să participi?
Pentru mulți oameni, un astfel de eveniment reprezintă primul pas spre înțelegerea reală a propriei stări de sănătate. Dialogul cu un specialist te poate ajuta să clarifici ceea ce simți, să îți validezi eforturile depuse și să primești îndrumări sigure, bazate pe dovezi științifice, adaptate nevoilor tale.
Caravana medicală „Obezitatea este o boală” este mai mult decât un eveniment de informare — este o invitație la conștientizare, prevenție și grijă față de propria sănătate. Prin accesul la evaluări gratuite și la specialiști, fiecare pas făcut contează. Implică-te, informează-te și oferă-ți șansa unui început mai sănătos.
Eveniment
„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată
Peste 1.000 de brașoveni au participat sâmbătă, 23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele mai ample inițiative de educație și conștientizare rutieră organizate la nivel local de Rotaract Kronstadt, alături de autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei auto și motorsportului. Timp de mai multe ore, participanții au avut ocazia să experimenteze, într-un mod controlat și interactiv, efectele reale ale accidentelor rutiere și importanța adoptării unui comportament responsabil în trafic.
Evenimentul, organizat împreună cu autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei automotive și motorsportului, a avut ca obiectiv principal transformarea prevenției într-o experiență practică și accesibilă publicului larg.

Siguranța rutieră, adusă mai aproape de comunitate
Datele privind accidentele rutiere din România continuă să evidențieze necesitatea unor inițiative de educație și prevenție. În 2025, peste 3.000 de persoane au fost rănite grav în accidente rutiere, iar mai mult de 1.300 și-au pierdut viața pe șoselele din țară.
În acest context, campania „Condu Prudent! Alege Viața!” își propune să transforme informația teoretică într-o experiență directă, prin simulări și demonstrații care îi ajută pe participanți să înțeleagă concret impactul deciziilor luate în trafic.
Comunitatea și colaborarea dintre instituții fac diferența
Unul dintre cele mai importante elemente ale evenimentului a fost colaborarea dintre voluntari, autorități și partenerii implicați în proiect. Participanții au avut acces la demonstrații realizate de reprezentanții ISU Brașov, experiențe VR care simulează efectele consumului de alcool și ale distragerii atenției la volan, sesiuni dedicate siguranței copiilor în mașină și expoziții de automobile de competiție.
„Succesul acestui eveniment a fost posibil datorită unei colaborări solide între voluntari, autorități și parteneri privați. Suntem recunoscători instituțiilor locale – IPJ, ISU și Inspectoratului de Jandarmerie Brașov – precum și tuturor companiilor și organizațiilor care au susținut proiectul. Împreună am reușit să transmitem un mesaj clar: siguranța rutieră trebuie să devină o prioritate pentru întreaga comunitate”, a precizat Teodor Filip, Project Manager.
Conducerea defensivă și motorsportul, explicate direct de profesioniști
Pe parcursul evenimentului, participanții au avut ocazia să interacționeze cu instructori auto, specialiști în conducere defensivă și piloți de motorsport, care au explicat diferența dintre condusul sportiv și comportamentul responsabil în trafic.
„Poligonul este esențial în formarea unui șofer, pentru că acolo înveți gabaritul mașinii, poziționarea, frânarea, utilizarea oglinzilor și reacțiile de bază, fără presiunea traficului real. Abia după aceea ar trebui făcut pasul către circulația urbană. La fel de importantă este și înțelegerea sistemelor de siguranță ale mașinii: airbag-ul este proiectat să funcționeze împreună cu centura de siguranță, iar fără centură corpul ajunge prea repede în contact cu airbag-ul, care poate deveni periculos în loc să protejeze. Cele două sisteme trebuie privite ca un ansamblu de siguranță”, explică Alexandru Păun, trainer Academia Titi Aur.
Zona dedicată motorsportului a atras, de asemenea, un număr mare de participanți, care au putut vedea îndeaproape mașini de competiție și au discutat cu piloți profesioniști despre importanța disciplinei și a reflexelor corecte în trafic.

„Cele mai multe accidente se produc pentru că oamenii sunt grăbiți și conduc sub presiunea timpului. Noi încercăm să le transmitem că viața de zi cu zi nu este o probă specială de raliu și că prioritatea trebuie să fie întotdeauna siguranța. Am venit la acest eveniment pentru a fi mai aproape de comunitatea din Brașov și pentru a le arăta oamenilor că motorsportul înseamnă, înainte de toate, disciplină, responsabilitate și siguranță. Pe lângă prezentarea mașinilor de competiție, încercăm să le explicăm participanților cât de importante sunt reflexele corecte și deciziile responsabile în trafic”, a declarat Andrei Gîrtofan, pilot la ProRally.

Campania „Condu Prudent! Alege Viața!” face parte dintr-un proiect național desfășurat în mai multe orașe din România, printre care București, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Sibiu și Târgu Mureș, având ca obiectiv principal reducerea numărului de accidente prin educație, prevenție și implicarea activă a comunității.
Proiectul a fost organizat cu sprijinul partenerilor și sponsorilor: Allianz Țiriac, Accenture, Coresi, Autoliv, Academia Titi Aur, ISU, IPJ, IJJ, Pro Rally Racing Team (ERA), OC Racing Team, LS Driving Academy, Siguranța Auto Copii, Lifetime Events, Ugly Bikers, Oaki, Crust Focacceria și Panoramic.
Despre Rotaract
Rotaract este o organizație internațională dedicată tinerilor cu vârste de peste 18 ani, care dezvoltă proiecte de voluntariat, educație, leadership și implicare comunitară. Parte a familiei Rotary International, Rotaract reunește tineri profesioniști și studenți care își propun să genereze schimbări pozitive în comunitățile din care fac parte, prin inițiative sociale, educaționale, culturale și civice.
Sursa articol: BVON.ro
-
Exclusivacum 3 luniRMN Bacău: de ce contează aparatura și echipa medicală, nu doar prețul
-
Evenimentacum 2 luni„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată
-
acum 3 luniOriflame revine la Cannes cu Glam Studio, celebrând expresia de sine, storytelling-ul și antreprenoriatul
-
Uncategorizedacum o lunăOrase inteligente mai usor de administrat
-
Uncategorizedacum 2 luniCommerce Innovation Summit 2026: Ce funcționează cu adevărat în retail, eCommerce și payments în era AI
-
Uncategorizedacum o lunăHONOR aduce în România noul HONOR Watch 6
-
Afaceriacum 2 luniSAINT-GOBAIN ROMÂNIA LANSEAZĂ EDIȚIA 2026 A „SAINT-GOBAIN NATIONAL TROPHY”, COMPETIȚIE DEDICATĂ PROIECTELOR CARE DEFINESC VIITORUL CONSTRUCȚIILOR SUSTENABILE
-
Uncategorizedacum 4 săptămâniMAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

