Connect with us

Eveniment

De ce se implica IGPR in protejarea Mafiei imobiliare din Ploiesti/IGPR a luat locul procurorului “Portocala” pentru apararea mafiei si fabricarea de dosare penale?

Publicat

pe

Ploieștiul este raiul familiilor bine instalate în administrația publică. Soți, unchi, nepoate, veri, nasi, fini si fine, dacă studiezi organigramele instituțiilor publice din Ploiești vei constata că vorbim despre o imensă familie. Foarte greu cineva bine pregătit profesional, dar fără rude suspuse, are șansa de a prinde un job bine plătit în administrația publică.

Legătura dintre aceștia ar putea fi și faptul că majoritatea au fost angajați la Conpet SA.

Andrei Volosevici, un fost avocat suplu si zambitor, promitea marea cu sarea ploiestenilor. Sub aparenta unui program bine structurat, atat fostul cat si actualul primar Andrei Volosevici a vandut niste gogosi pentru care ar trebui sa-i fie rusine.

Imediat după preluarea mandatului de primar, Andrei Volosevici o angajează în funcția de consilier personal. Apoi o numește city manager al Ploieștiului pe Simona Albu.

În decembrie 2020, primarul Volosevici face toate diligențele necesare pentru ca Simona Băicoianu, omul său de încredere, să fie numită în funcția de președinte al CA la SC Hale și Piețe SA. Societatea este aflată în patrimoniul Primăriei Ploiești.
În martie 2021, Băicoianu obține votul unanim al Consiliului de Administrație și îl numește în funcția de director general al SC Hale și Piețe SA pe Răzvan Lungu. Acesta are ca principală calitate faptul că este finul lui Adrian Semcu, fost parlamentar, demis de la șefia SC HidroPrahova SA, societate a Consiliului Județean Prahova.

La începutul lunii iulie 2021, Andrei Volosevici, primarul Ploieștiului, anunță că are un nou consilier personal. Acesta este nimeni altul decât Adrian Semcu, demisul de la Hidro Prahova. Numai că Semcu fusese demis la presiunea consilierilor județeni care l-au acuzat pe acesta de incompetență și de proasta gestionare a companiei care asigură alimentarea cu apă în majoritatea localităților prahovene.
Telenovela continuă, iar același primar al Ploieștiului decide ca proaspătul său consilier personal să fie detașat în funcția de director adjunct al SGU Ploiești. Societatea se ocupă cu îngrijirea spațiilor verzi din municipiul condus de Volosevici. Probabil o simplă coincidență, ar spune unii…

Ulterior, Adrian Semcu ajunge director “plin” la SGU Ploiesti si Simona Băicoianu trece de la SC Hale și Piețe SA direct in functia de director la CSM Ploiesti, fiind recomandata pentru acest post doar pentru “experienta” si “talentul” sau.

Tot în luna iulie 2021, primarul Volosevici îl numește la șefia Poliției Locale Ploiești pe Cătălin Albu, soțul Simonei Albu, administratorul public.

Chiar dacă era angajat al Poliției Locale Ploiești, iar acest lucru ar fi trebuit să îl țină deoparte de politică, Albu s-a remarcat în campania electorală de la alegerile locale prin susținerea publică a lui Volosevici. Acesta apare inclusiv în fotografiile de campanie ale primarului, dar nicio instituție a statului nu s-a sesizat în legătură cu acest lucru. Semn că la Ploiești, totul este permis!

Înainte de numirea ca șef, Albu a fost șef al Serviciului de Protecția Mediului, poziție din care nu s-a remarcat în niciun fel.
Venirea lui Cătălin Albu la șefia Poliției Locale nu a transformat instituția într-una mult mai vizibilă, din contra. Printre primele măsuri luate de acesta s-a numărat schimbarea componenței Comisiei de Disciplină a instituției, numind în aceasta doar oameni apropiați. Mai mult, Albu a început o vânătoare de vrăjitoare împotriva celor pe care îi consideră impotriva finului sau, edilul Andrei Volosevici.

Chiar daca a vandut doar “gogosi” ploiestenilor si bugetul local a fost praduit de “camarila” sa la toate nivelurile si din toate partile, protectia pe care o clama ca o are pare sa nu ii fie de ajuns.

Probabil, nici prietenia Simonei Albu cu o sefa de instanta din Prahova nu ii va fi de ajuns pentru o protectie efectiva.

Iata ca, Albu Simona, nasa edilului si city manager al municipiului Ploiesti, este în vizorul Agenției Naționale de Integritate in doua dosare deschise pe numele acesteia.

La data de 07.07.2022, prin adresa nr 30227/64, Agenția Naționala de Integritate solicita Primariei Ploiesti date despre nasa edilului, in unul din cele doua dosare deschise pe numele acesteia.

Se solicita situatia functiilor detinute de catre Simona Albu si activitatile desfasurate pe langa functia de baza (membru in comisii, comisii de administrare, etc). Ups, ceva Veolia, Apa Nova, etc?

Azi, va prezentam primul caz aflat pe rolul Agenției Naționale de Integritate: INCOMPATIBILITATEA in care s-a aflat din postura de director la Directia Juridica si in CA-ul Hale si Piete (a “supt” bugetul local cu doua maini):

Comisia din cadrul Primăriei Ploiești care s-a ocupat de selecția dosarelor a declarat eligibili numai trei candidați, respectiv pe Constantin Stănescu, Marian Iordache și Simona Albu (director în cadrul Primăriei Ploiești).
Deci, era director la Directia Juridică in momentul in care a aplicat la CA-ul Hale și Piețe
Când a depus declarația de avere era secretarul primăriei.

ALBU SIMONA 4

Vom reveni cu alta incompatibilitate ce face obiectul verificarilor in celalat dosar de la Agenția Naționala de Integritate. (Ec Adrian Radu).

Eveniment

Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă

Publicat

pe

De

Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.

„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.

Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei. 


Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.

Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială  „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.


Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.

După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.

Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanțade la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.

Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.

Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.

De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall  Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.

Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.

În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.

Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.

Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.

O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.

TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro

Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de FacebookInstagramTikTok.

Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.

 „În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES. 

Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS 

Producător: Claudiu Boboc

Producător  executiv: Adela Mara

Manager producție: Iulia Cezara Roșu

Casting: ELEPHANT MEDIA  

Realizat cu sprijinul: 

Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON

Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI

Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.

Partener social: Asociația „România Zâmbește”.

Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/

Partener media principalVIRGIN RADIO ROMANIA

Parteneri mediaCineFanNews.roZile și NopțiCinemapRevista FILMPlaytechHapp.roCinefiliaDaily MagazineFilme-cartiMovieNewsThe MovienatorMunteanu.

Citeste in continuare

Cultură

The Grand Ball of Princes and Princesses Monte-Carlo: O noapte cu strălucire la Iași

Publicat

pe

De

O experiență unică în viață, adusă de unul dintre cele mai importante evenimente din Monaco, care va avea loc în Palatul Culturii – Iași.

Se desfășoară încet, sub șoaptele aurite ale istoriei și ecourile măreției regale, o noapte de splendoare unică care va avea loc în inima României. Pe 6 septembrie 2025, Balul Grandios al Prinților și Prințeselor de la Monte-Carlo va umple sălile Palatului Culturii din Iași, aducând cu el eleganța atemporală a celor mai ilustre tradiții monegasce.

De secole, Monte-Carlo este sinonim cu grația, noblețea și arta celebrării — o lume în care prinții și prințesele, împodobiți cu mătase și diamante, dansează pe podele de marmură sub lumina a mii de candelabre. Acum, această moștenire a rafinamentului părăsește Coasta de Azur și aduce cu ea spiritul Balului Grandios, un spectacol care depășește granițele și transformă visele în realitate.

O noapte de opulență și farmec

Când ușile Palatului Culturii se vor deschide, oaspeții vor păși într-o lume unde fantezia devine realitate. Balul Grandios va aduce în fața invitaților un spectacol de simfonii orchestrale, valsuri care plutesc prin aer ca niște ecouri ale trecutului, și cine cu lumânări demne de regalitate.

Nobili din toată Europa și nu numai se vor reuni, uniți sub semnul grației, moștenirii și eleganței. Fiecare detaliu va purta semnătura stilului Monte Carlo: strălucirea cupelor de șampanie, foșnetul mătăsii pe podelele poleite, și mirosul florilor de sezon, toate într-o atmosferă regală.

Va fi o celebrare nu doar a frumuseții și rafinamentului, ci și a legăturii dintre trecut și prezent, între aristocrația românească și farmecul etern al Monaco-ului.

Iași: Oraș al culturii și patrimoniului regal

Nu există loc mai potrivit pentru acest eveniment grandios decât Iașiul, un oraș a cărui esență este pătrunsă de eleganță aristocratică și prestigiu cultural. Cunoscut drept Capitala Culturală a Europei și Oraș Regal, Iașiul a fost de multă vreme un simbol al intelectului, rafinamentului și strălucirii artistice.

Străzile sale spun povești cu poeți și regi, iar palatele și monumentele sale aduc un omagiu trecutului nobil. În centrul acestei sărbători se află Palatul Culturii, o bijuterie arhitecturală neo-gotică, considerată una dintre cele mai impunătoare clădiri din țară.

Construit între 1906 și 1925, palatul a fost ridicat pe ruinele fostei Curți Domnești a Moldovei. Acum, în aceste săli încărcate de istorie, Balul va prinde viață — un spectacol de coroane strălucitoare, rochii ample și amintiri ale unui timp regal care nu va fi uitat.

O moștenire a eleganței care continuă

Balul Grandios al Prinților și Prințeselor din Monte-Carlo este o celebrare a tradiției și nobleței, o călătorie prin istorie și o reafirmare a valorilor regale.

Acum, pentru prima dată, Iașiul devine scena acestui spectacol unic, aducând magia Monaco-ului în inima României. În noaptea de 6 septembrie, sub candelabrele de cristal ale Palatului Culturii, trecutul și prezentul vor dansa împreună, iar strălucirea Monte-Carlo-ului va găsi un nou cămin în orașul regal al României.

Pentru cei care visează în aur și dansuri nobile, acesta nu este doar un eveniment. Este istorie în devenire.

Get in touch
NOBLE MONTE-CARLO
8 Rue des Oliviers, Monte-Carlo
98000 – Principality of Monaco
Phone number: +377607934575 (Monaco)
Email: grandbal@noblemontecarlo.mc

Citeste in continuare

Eveniment

Restaurant botez București – Primul eveniment special al copilului tău la Restaurant Casa Brândușa

Publicat

pe

Salon decorat cu delicatețe pentru un botez intim sau grandios

Primul eveniment important din viața unui copil merită să fie celebrat într-un cadru cald, rafinat și adaptat momentului festiv. Restaurant Casa Brândușa pune la dispoziție un salon elegant, care se remarcă printr-un decor versatil, capabil să susțină atât botezuri restrânse, cu o notă intimă, cât și evenimente ample, cu un număr mare de invitați. Întreaga amenajare interioară este gândită pentru a inspira delicatețe, liniște și eleganță, elemente esențiale pentru o atmosferă plăcută și armonioasă, potrivită unei astfel de sărbători în familie.

Spațiul este luminat natural, completat de accente decorative moderne, care pot fi personalizate în funcție de preferințele părinților. Mobilierul este confortabil, iar aranjamentele florale, elementele de decor și fundalurile tematice pot fi adaptate ușor pentru a reflecta stilul evenimentului, indiferent că este vorba despre un botez clasic sau despre unul cu o tematică specială. Restaurantul oferă un cadru ideal pentru realizarea unor fotografii memorabile și pentru desfășurarea unui eveniment lipsit de griji, într-un spațiu generos și primitor.

Meniuri diversificate pentru toate preferințele invitaților

O petrecere de botez reușită presupune și un meniu atent conceput, capabil să satisfacă gusturi variate și să ofere o experiență culinară autentică. Restaurant Casa Brândușa pune accent pe calitatea preparatelor, oferind meniuri variate care îmbină preparate tradiționale reinterpretate cu opțiuni moderne, toate pregătite cu ingrediente proaspete și prezentate cu eleganță. Bucătarii restaurantului propun combinații rafinate de arome și texturi, astfel încât fiecare invitat să se poată bucura de un festin pe măsura momentului.

Fiecare meniu poate fi personalizat în funcție de cerințele familiei, incluzând opțiuni pentru copii, meniuri vegetariene, preparate fără alergeni sau sugestii internaționale, astfel încât preferințele fiecărui participant să fie respectate cu seriozitate. Servirea este impecabilă, iar personalul este atent instruit pentru a oferi o experiență completă, de la primul fel până la desert. Prin această atenție la detalii, restaurant botez devine alegerea ideală pentru familiile care își doresc un eveniment elegant și gustos în același timp.

Experiență în organizarea evenimentelor de familie

Organizarea unui botez presupune mai mult decât alegerea unui loc – implică un partener de încredere care cunoaște specificul evenimentelor de familie și poate gestiona toate aspectele organizatorice. Restaurant Casa Brândușa beneficiază de o experiență solidă în desfășurarea acestui tip de evenimente, oferind părinților consultanță și sprijin în toate etapele planificării. De la alegerea meniului și stabilirea programului, până la recomandări privind decorul, muzica și coordonarea momentelor-cheie, echipa restaurantului acționează cu profesionalism și eficiență.

Fiecare botez organizat aici se bucură de o atenție personalizată, astfel încât să reflecte stilul și dorințele părinților. Echipa dedicată evenimentelor oferă soluții rapide și adaptate, propunând variante eficiente și rafinate pentru ca totul să decurgă fără stres. Având la bază o reputație construită prin evenimente de succes, Restaurant Casa Brândușa devine un reper în peisajul organizării de evenimente de familie din București, fiind apreciat pentru profesionalismul său, seriozitatea cu care abordează fiecare detaliu și atmosfera caldă pe care o oferă.

Acces ușor și parcare dedicată pentru invitați

Un aspect esențial în alegerea locației pentru un botez îl constituie accesibilitatea pentru invitați. Restaurant Casa Brândușa este amplasat într-o zonă centrală a Bucureștiului, cu acces facil atât din zonele principale ale orașului, cât și din exterior. Locația este bine conectată la rețeaua de transport, ceea ce permite o deplasare comodă pentru toți participanții. Amplasarea strategică oferă un plus de confort părinților și invitaților, care se pot concentra exclusiv pe bucuria evenimentului, fără grija logisticii.

În plus, restaurantul dispune de o parcare dedicată, un element deosebit de important pentru evenimentele de familie, unde prezența invitaților din mai multe generații impune confort și siguranță. Posibilitatea de a parca ușor, aproape de intrare, contribuie semnificativ la starea de bine a tuturor celor prezenți. Acest detaliu, adesea trecut cu vederea, reflectă grija restaurantului față de oaspeții săi și dorința de a crea o experiență completă. Pentru orice familie în căutarea unui restaurant botez bucuresti care să îmbine eleganța, funcționalitatea și ospitalitatea autentică, Casa Brândușa se dovedește a fi alegerea ideală.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Uncategorized17 ore inainte

Samsung Electronics lansează serviciul prioritar Premium Plus în România, oferind reparații în următoarea zi lucrătoare pentru anumite modele de televizoare

Noul serviciu este conceput pentru a minimiza neplăcerile cauzate de defectarea unui televizor din casă Clienții care dețin televizoare din...

Uncategorized2 zile inainte

Samsung aduce experiența de vizionare la un nou nivel în România, alături de Antena 1

București – 19 mai 2026 – Samsung, lider global în tehnologie și brandul numărul 1 mondial pe piața televizoarelor timp de...

Afaceri2 zile inainte

Sub conducerea Costinei Petrescu, ESTÉ Agency marchează un an de activitate în marketing, publicitate și PR. Valoarea businessurilor din portofoliu depășește 200 de milioane de euro

ESTÉ Agency aniversează primul an de activitate, consolidându-și poziția ca agenție de marketing, publicitate și PR pe piața autohtonă. În acest...

2 zile inainte

Festivalul Internațional Shakespeare Craiova – program 2026

Festivalul Internațional Shakespeare Craiova va avea loc în perioada 21 – 31 mai 2026 și va include peste 450 de...

Uncategorized3 zile inainte

Cat de diferite pot fi societatile in comandita simpla

In peisajul juridic si economic din Romania, societatea in comandita simpla (SCS) reprezinta una dintre cele mai putin utilizate forme...

Turism3 zile inainte

Restaurantele devin noile muzee ale Europei: cum poate transforma titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028 viitorul Banatului si ce efect a avut titlul pentru alte regiuni

Banatul a câstigat titlul Regiune Gastronomica Europeana la finalul lunii aprilie. Îi vor urma Harghita si Dobrogea, care au depus...

3 zile inainte

Timișoara va reprezenta România la competiția internațională Saint-Gobain de la Belgrad

Creativitate, viziune urbană și soluții sustenabile pentru orașele viitorului – acestea sunt elementele care au definit proiectele premiate în cadrul...

Afaceri5 zile inainte

Bogdan Dumitrache, fondatorul CITY PROTECT, invitat special la gala 40 under 40 din New York

Bogdan Dumitrache, fondatorul și CEO-ul CITY PROTECT GROUP, își continuă parcursul internațional început odată cu recunoașterea obținută în cadrul Business...

5 zile inainte

Oriflame revine la Cannes cu Glam Studio, celebrând expresia de sine, storytelling-ul și antreprenoriatul

Oriflame, una dintre companiile globale de top în domeniul frumuseții și wellness-ului, revine la Festivalul Internațional de Film de la...

5 zile inainte

PresaImobiliara.ro, platforma media online despre piața imobiliară din Romania

Vineri, 15 mai 2026, a fost lansată PresaImobiliara.ro – platforma media online dedicată pieței imobiliare din România. Potrivit prezentării oficiale,...

Uncategorized6 zile inainte

Zyxel Networks lansează soluția GenAI Protection pentru a combate riscurile asociate cu „shadow AI”

Noile funcționalități ale firewall-ului, împreună cu platforma AnyInsight.ai, oferă acces securizat și controlat la aplicațiile GenAI pentru IMM-uri. Zyxel Networks,...

Uncategorized6 zile inainte

Samsung adoptă noul Cod de conduită al UE privind aparatele electrocasnice inteligente și eficiente energetic

Inițiativa voluntară a UE va promova aparatele conectate care pot sprijini interoperabilitateaSemnarea acestui acord consolidează angajamentul Samsung de a ajuta...

Uncategorized6 zile inainte

Dezmembrez BMW: piese originale pentru reparații, întreținere și înlocuiri rapide

BMW este un brand apreciat pentru performanță, confort și tehnologie, dar întreținerea corectă poate veni uneori cu costuri ridicate. Atunci...

Uncategorized6 zile inainte

Apartamente 3 camere Militari: locuințe spațioase într-o zonă bine conectată a Bucureștiului

Militari este una dintre cele mai dinamice zone din vestul Capitalei, căutată atât de familii, cât și de cumpărători care...

Uncategorized7 zile inainte

HONOR redefinește experiența smartphone prin AI integrat la nivel de sistem

Seria HONOR 600 și MagicOS pregătesc terenul pentru smartphone-uri cu adevărat autonome București, 14 mai 2026 – HONOR își prezintă viziunea...

Uncategorized7 zile inainte

Mai puțin timp pentru curățenie, mai mult timp pentru familie: Roborock lansează Qrevo Edge 2 în România

Conceput pentru locuințele cu copii și animale de companie, noul Roborock Qrevo Edge 2 combină curățarea eficientă, întreținerea automată și...

Știrile Săptămânii