Connect with us

Eveniment

Iata cine este „salvatorul” echipei Petrolul Ploiesti: masonul arab, Mohammad Murad de la Phoenicia, securistul de dinainte de 89, cel care avea legaturi cu teroristi

Publicat

pe

Omul de afaceri Mohammad Murad (55 de ani), care are o avere de peste 150 de milioane de euro, a fost în ultimele săptămâni în tratative pentru preluarea pachetului majoritar de acțiuni de la Dinamo, însă se pare că s-a răzgândit și ar fi în negocieri cu echipa Petrolul Ploiești, potrivit digisport.ro.
Mohammad Murad a intrat în viața politică în martie 2022, fiind numit președinte executiv al Partidului Ecologist Român.
Mohammad Murad, miliardarul libanez care s-a vrut primarul Constantei, ulterior al Mangaliei, dar n-a fost pe placul prea multora, retragandu-se din cursa pentru primaria Constantei cand a fost publicat un articol in Libertatea de Opinie cu privire la trecutul sau.

Milionarul Mohammad Murad a fost prins în flagrant, de oamenii legii, în timp ce împărțea bani din portbagaj, in campania pentru alegerile din Mangalia. El a fost reținut de Poliție, pentru mită electorală, conform universul.net.

Rolul agenților arabi în România înainte și după decembrie 1989
Versiunea prezentată oficial românilor despre așa-zisa „Revoluție” din 1989 afirmă că în desfășurarea acelor evenimente dramatice nu au acționat niciun fel de teroriști, iar cei peste 1000 de morți și 3000 de răniți au fost doar rezultatul confuziilor și al unor diversiuni. Există însă o largă serie de mărturii și documente (de exemplu aici sau aici) care atestă că dincolo de uriașa manipulare care, fără îndoială, a fost operată în acea perioadă, au existat în mod cert și persoane care au tras în mod deliberat în populație și despre care se poate afirma cu deplină justificare că au fost teroriști. Mai exact, printre acești teroriști au fost numeroși agenți arabi care fuseseră special antrenați în acest scop.
Astfel de mărturii au fost făcute, de exemplu, de Liviu Viorel Crăciun – fost membru al trupelor speciale USLA devenit ministru de interne în 22 decembrie 1989; de Roland Vasilevici – fost ofițer de Direcția 1 a Securității la Timișoara; de căpitanul Soare Ovidiu din fosta Direcție a V-a a Securității; sau de Ion Aurel Rogojan care a fost șeful de cabinet al ultimului director al Securității, generalul Iulian Vlad.
Într-un document cu data de 1 martie 1990, Aurel Rogojan a precizat că Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă (USLA) a derulat un protocol de colaborare, semnat în 1979, cu unitatea specială Al-Fatah a OEP (Organizația pentru Eliberarea Palestinei). În conformitate cu acel protocol, mii de tineri arabi au venit în România între 1980-1990 sub acoperirea de „studenți” și au fost pregătiți de ofițerii de Securitate români prin diverse tabere de antrenament și de instruire teroristă din România.
Într-un articol apărut în data de 2 aprilie 1990 în revista americană The New Yorkera fost publicat un raport ce prezenta o investigație cu privire la evenimentele din decembrie 1989. Autorul investigației, Robert Cullen, dezvăluia că „Nu toți luptătorii Securității (implicați în luptele din decembrie ʼ89, n.n.) erau români. Un membru al Frontului Salvării Naționale mi-a spus că cei care au luptat cel mai mult provin din Siria, Irak, Libia și alte țări cu istorii de implicare în terorism. Ei au venit în România în mod aparent ca studenți, dar au primit, de fapt, pregătire de comando și au fost de acord să servească Securitatea timp de mai mulți ani. Pe măsură ce acești străini au fost capturați (în cadrul luptelor din decembrie 1989, n.n.), iar zvonurile despre originea lor au început să se răspândească, Frontul (Salvării Naționale, n.n.) a negat public că arabii fuseseră implicați în Securitate.”
Într-adevăr, este un fapt cunoscut că în perioada comunistă studenții arabi umpleau facultățile din România. Sub directa îndrumare a lui Ceaușescu, România încheiase contracte de sute de milioane de dolari cu numeroase state arabe, cu beneficii uriașe pentru economia românească. Astfel, pe lângă cele peste două miliarde de dolari lăsați de Ceaușescu în conturi după achitarea integrală a datoriei externe, în martie 1989, România mai avea de încasat circa opt miliarde de dolari de la parteneri externi, majoritatea din Africa și Orientul Mijlociu. La cea care avea să fie ultima sa vizită în Orientul Mijlociu (cu o săptămână înainte de a fi asasinat), Ceaușescu pregătea înființarea unei Bănci prin care România, alături de alți parteneri, să ofere împrumuturi mult mai avantajoase decât FMI țărilor slab dezvoltate.
În ceea ce privește colaborarea pe linie de educație, pentru țările arabe și africane instituțiile de învățământ superior din România erau considerate școli de vârf, iar pe de altă parte acești studenți erau o prețioasă sursă de valută pentru statul român. Conform statisticilor oficiale, în perioada 1980-1990 aproape 500.000 (jumătate de milion!) de arabi au făcut studii în România. Însă – așa cum arătam mai sus – mulți dintre ei aveau doar acoperirea de „studenți”, pentru că în realitate veniseră ca urmare a unui protocol de colaborare a serviciilor secrete.
Unii dintre acești „studenți” erau deja membri ai unor agenții secrete arabe, cum ar fi Al-Fatah, Hezbollah, Al Mathaba, dar aveau conexiuni și cu CIA, KGB sau MOSSAD. După data de 22 decembrie, când Ceaușescu fusese arestat, acești agenți arabi au declanșat – la comanda unor șefi ai serviciilor secrete române și străine – operațiuni specifice de terorism și au ucis sute de cetățeni români cu scopul de a-i alunga din stradă. În prima parte a scenariului, până pe 22 decembrie, populația (masa de manevră) fusese scoasă în stradă pentru a se crea impresia că lovitura de stat ar fi fost chipurile o mișcare populară. După 22 decembrie, când lovitura de stat avusese deja loc și noua conducere pucistă a fost instalată, mulțimea trebuia gonită din stradă pentru ca elanul „revoluționar” să nu se mai amestece în resetarea politică ce era operată în acele zile și în acest scop oamenii trebuiau distrași prin teroare. După ce și această etapă s-a încheiat și cei care organizaseră „Loviluția” și-au stabilizat puterea și autoritatea, hocus-pocus, oficial s-a susținut – și așa a rămas până în prezent – că de fapt nici nu au existat teroriști și că „nu știm cine a tras în noi”.
După 1989 o parte dintre „cârtiţele” securiste arabe au rămas în România şi au devenit agenţi DIE, SRI, DIA, fiind infiltrați în instituţiile statului român, în timp ce alții au devenit prosperi oameni de afaceri. Ei au fost protejați permanent de masonii, evreii și sataniștii care au dat lovitura de stat și care apoi au distrus și exploatat la sânge România. Mulți dintre agenții arabi au primit case, întreprinderi, terenuri, păduri – toate fiind furate de la cetăţenii României prin manevre judiciare înfăptuite cu complicitatea întregii clase politice ce s-a aflat la guvernare în ultimii 27 de ani.
Un exemplu concludent de colaborare de tip mafiot între rețelele de teroriști arabi și instituțiile de forță ale statului român a fost celebra „răpire” din anul 2005 a celor trei jurnaliști români (împreună cu așa-zisul lor „ghid”, Mohammed Munaf) în Irak. Acest foarte mediatizat incident a fost în realitate o înscenare organizată de serviciile de informaţii româneşti SRI şi SIE şi de serviciile secrete americane CIA. Există indicii clare că doi dintre jurnaliști – Marie Jeanne Ion și Sorin Mișcoci – știau dinainte că vor fi răpiți, Marie-Jeanne fiind chiar fiica fostului senator PSD Ion Vasile.
Autoritățile irakiene care au investigat cazul au ajuns rapid la concluzia că operațiunea a fost pusă la punct în România. Această concluzie rezultă din documentele aflate în dosarul Curții de Apel București, care relevă că Hayssam și Munaf au fost simpli pioni, adevăratele manevre fiind operate de înalți oficiali români din jurul fostului președinte al țării, Traian Băsescu, care au colaborat cu o rețea teroristă arabă (vezi detalii aici).
Însuși procurorul român care a anchetat dosarul, Ciprian Nastasiu, fost șef-adjunct al DIICOT (Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism) a scris o carte despre acest caz, intitulată Prădarea României, în care dezvăluie că Hayssam și Munaf sunt agenți ai unor servicii secrete și că întreaga operațiune era conexă cu o vastă operațiune de trafic de armament care se făcea cu complicitatea lui Băsescu. Nastasiu mai dezvăluie că rețeaua arabă a efectuat sponsorizări masive pentru campaniile electorale ale PSD sau pentru afacerile lui Adrian Năstase și Gabriel Oprea și că fostul ministru al Justiției Rodica Stănoiu a fost implicată în muşamalizarea unui dosar al lui Omar Hayssam.
De asemenea, unul dintre cei trei jurnaliști răpiți, Ovidiu Ohanesian, a scris mai multe articole și două cărți despre răpirea din Irak, în care prezintă numeroase indicii și documente că „Toate duc la dosarul 628, la dosarul «Armamentul». Asta ascund ei în dosarul ăsta cu răpirea din Irak: ruşinea României! Sunt 30-40 de ani de când se face trafic cu armament, adică fapte grave, infracţiuni şi conexiuni cu state care sprijină terorismul internațional”. De aproape 12 ani Ovidiu Ohanesian solicită redeschiderea dosarelor conexe cu răpirea sa, dosare clasificate abuziv, și afirmă că „o suită de instituții, inclusiv judiciare, i-au favorizat pe făptuitori atât în timpul așa-zisei crize generate de răpire, dar mai ales cu câțiva ani înainte, favorizându-le teroriștilor sprijin logistic, financiar, politic și chiar diplomatic, contribuind astfel la susținerea terorismului și a traficului internațional de armament.” (mai multe detalii aici sau aici).
Cu ocazia răpirii ziariştilor români din Irak, SRI a nominalizat o rețea mai vastă de agenţi arabi care au activat şi pe teritoriul României, respectiv pe Hakim Ziab Hussein Al-Samarai (supranumit Abu Sahar, verigă de legătură între răpitorii jurnaliştilor români şi brigăzile Muad Ibn Jabal), Mahmud Khaled Al Omar (frate al lui Omar Hayssam), Abdel Jabbar Abbas, Jasem Al-Salmani, Ibrahim Zasssin Al-Jaburi și Yussef Munaf (fratele lui Mohamed Munaf).
Așa-zisa „eliberare a jurnaliștilor din Irak” a reprezentat obținerea de mare popularitate pentru președintele Băsescu și în același timp a însemnat propulsarea într-o carieră fulminantă a lui Florian Coldea, care a fost desemnat în scurt timp (cu susținerea determinantă a CIA) director operativ al SRI. Toate acestea au avut loc prin intermediul cârdășiei cu mafia arabă a unor foarte influenți politicieni români și a SRI.
Cu privire la activitatea ilicită a rețelei arabe în România înainte și după 1989, informații bine documentate au fost făcute publice în noiembrie 2016 de către istoricul Marius Oprea în cartea sa Mafia arabă în România. De la Ceauşescu la Iliescu (o scurtă prezentare a cărții este disponibilă aici). În calitatea de consilier prezidențial al lui Emil Constantinescu, Marius Oprea a consultat sute de rapoarte despre activitatea mafiei arabe din România. El arată în cartea sa, de exemplu, că până în 1997 două treimi dintre țigările care intrau în țară erau de contrabandă, prin rețeaua mafiei arabe. România a pierdut între 1990 și 1997 aproximativ 1.500 de miliarde de lei anual din neîncasarea taxelor vamale și a accizelor la țigări, cu complicitatea unor oameni politici extrem de influenți, a unor înalți funcționari publici (șefi în Garda Financiară, în Inspectoratul Poliției) și mai ales a șefilor serviciilor secrete. Marius Oprea mai arată că a identificat în arhivele statului un document care atestă că în 1995 un general prim-adjunct al SRI a trimis o adresă (un ordin) către Direcția Generală a Vămilor ca 22 dintre cele mai importante firme arabe efectiv să NU fie controlate la vamă!
Banii obținuți de traficanții arabi au sponsorizat nu doar clasa politică din România, dar și importante structuri teroriste și mafiote pe plan internațional, printre care Al-Qaeda. Foarte multe dintre documentele și rapoartele autorităților cu privire la activitățile firmelor arabe au fost distruse la finalul guvernării PSD din 1996. În prezent banii obținuți „la negru” din afacerile de contrabandă ale rețelelor arabe în cârdășie cu clasa politică au început să fie legalizați cu impertinență chiar sub ochii românilor prin vânzarea către străini (în majoritate arabi) a peste 40% din suprafața agricolă a țării.
Vă prezentăm în continuare mai multe detalii despre cei mai importanți agenți arabi ai diferitelor servicii secrete care au activat pe teritoriul României după 1990. Unii dintre ei au o mare influență și în prezent.
Omar Hayssam este nepotul lui Mahmud Farzat (şeful serviciilor secrete siriene din Europa de Est) și a fost adus de acesta pentru studii în România în 1980. Omar Hayssam este un multiplu agent (sirian, SRI, FSB), iar după decembrie 1989 a avut sarcina – trasată de serviciile ruse KGB – ca sub acoperirea de „om de afaceri” să participe la stabilirea unor raporturi de putere în România, având sprijin politic şi logistic din partea PSD, KGB, SRI-SIE şi CIA. Hayssam a fost principalul sponsor al partidului de guvernământ după 1990 (FSN-PDSR-PSD) și un apropiat al lui Ion Iliescu, pe care l-a însoţit în avion şi în numeroase delegaţii oficiale în străinătate.
A preluat structurile rețelei de contrabandă dezvoltată de sirianul Jamal At, care a fugit din țară după scandalul Țigareta II.
A fost direct implicat – prin serviciile secrete – în operațiuni de trafic de arme. Astfel, împreună cu serviciile secrete române (SRI, SIE, SIA) şi străine (CIA, FSB-KGB, Mossad, MI5) şi cu complicitatea autorităţilor turce de la Istanbul, în anul 2002 a livrat arme separatiștilor kurzi din Turcia şi Irak şi suniților din Irak pentru a-i ataca pe şiiţii lui Saddam Hussein din Irak. În aceeași manieră a furnizat din partea ONU, UE, NATO (şi alţii) arme pentru albanezii din Kosovo, bosniacilor musulmani (şi altora) pentru a ataca armata şi populaţia sârbă condusă de președintele fostei Iugoslavii, Slobodan Miloșevici.
Pentru operațiunea de trafic de arme cu destinația Kosovo, Omar Hayssam a achiziţionat din România o navă cu suma de 100.000 de euro, care a fost asigurată la firma Lloyd`s pentru 500.000 de euro. În acte s-a specificat fictiv că se transportă azotat de amoniu şi piese de schimb pentru tractoare. După ce s-a făcut transbordarea armamentului în altă navă, nava cu care veniseră din România a fost scufundată deliberat de oamenii lui Hayssam în apropierea coastelor Turciei. În această afacere Omar Hayssam a avut parteneri doi cetăţeni arabi şi doi oameni de afaceri români, membri ai PUR. Pe lângă faptul că a câştigat milioane de euro din această afacere, Hayssam a mai încasat şi asigurarea de 500.000 de euro pentru nava scufundată.
Omar Hayssam figurează la Centrul de recrutare al sectorului 4 București cu gradul de maior al armatei române. Are o avere estimată la 90-100 milioane dolari (nr- acum la cca 150), obținuți prin multiplele societăți comerciale pe care le deține în România, cu afaceri în domenii ca imobiliare, industria lemnului, ape minerale, autoturisme.
Mohamed Munaf este un agent irakian, are cetățenie americană și este de asemenea agent CIA. Ca și Omar Hayssam a fost student și informator al securității în România înainte de 1989. Prin anii ’80 familia lui Munaf – beneficiind de sprijinul fostului președinte SUA Richard Nixon – ajunsese să vândă armatei lui Saddam Hussein uniforme şi accesorii fabricate de o secţie specială a APACA (Atelierele de Producţie Armament şi Confecţii ale Armatei) din București.
Munaf are mai multe firme în România, dar s-a ocupat şi cu administrarea firmelor lui Omar Hayssam, poziție din care a acționat pentru protejarea, spălarea și ascunderea fondurilor și bunurilor folosite în acțiuni teroriste de acoliții lui Hayssam.
Jucând rolul de „ghid” al jurnaliștilor români ce au fost în anul 2005 răpiți în Irak, Munaf nu a putut fi adus timp de mai mult de 10 ani în România pentru a fi anchetat deoarece a fost luat sub protecția forțelor speciale americane. La sfârșitul anului 2015 Munaf a fost până la urmă predat de americani autorităților române și în prezent ispășește o condamnare de 10 ani. În cursul anchetelor Munaf a vorbit despre traficul ilegal cu armament și activitățile de crimă organizată desfășurate pe teritoriul României de clanul Hayssam, operațiuni conexe cu dosarele Răpirea din Irak, Armamentul și Țigareta II.
Kamel Kader este agent palestinian, SRI și KGB, fost lider al studenţiilor palestinieni din România, membru al grupărilor teroriste Al Fatah şi Abu Nidal, combatant al Frontului de Vest din Liban și membru al OEP (Organizația pentru Eliberarea Palestinei).
A venit în România în anii ’80 sub acoperirea de student la medicină în Timișoara și a fost racolat rapid ca informator pentru Securitate. În schimbul unor rapoarte despre colegii săi arabi şi români deopotrivă, a fost protejat de securiști să obţină vize şi paşapoarte pentru intrarea în România a mii de cetăţeni palestinieni (100 de dolari bucata) prin colonelul Oreleanu, care era şef la Direcţia paşapoarte Timiş.
După 1989 a primit din partea FSN-PDSR certificat de „luptător în Revoluție”. A intrat în rețeaua de contrabandă a sirianului Zaher Iskandarani, protejată de securiști și PSD și a ajuns în 1994 patron a 14 firme din Timişoara şi București. Cu banii obținuți a finanţat în 1992 campania electorală a PDSR cu suma uriașă (mai ales la acea vreme) de un milion de dolari. Mai mult, i s-a oferit funcţia de consilier prezidențial al lui Ion Iliescu, funcţia de consilier al secretarului general al Guvernului României (adică al lui Viorel Hrebenciuc, în a cărui casă a locuit o perioadă) și a făcut parte din Comisia de Protocol pentru Relaţii Externe a Guvernului. Generalul (r) Ion Pitulescu, fost șef al Politiei române între 1995 și 1997, declara pentru EvZ că „Toți mafioții arabi – Zaher Iskandarani, Omar Hayssam și ceilalti – erau foarte apropiati de PDSR și țineau legătura cu Viorel Hrebenciuc prin intermediul lui Kamel Kader”.
Fiind un reprezentant al minorităţii palestiniene în România, Kader a obținut un credit în valoare de 995.000 de dolari de la Bancorex, pe care însă nu l-a mai returnat. Intra la Guvern pe intrarea oficială, înarmat cu pistol, fără a se supune vreunui control. Avea acces la telexul şi faxul Guvernului şi la documente secrete. Așa se face că a sustras din incinta Guvernului 42 de acte confidenţiale, ceea ce a dus la declasificarea lor pentru ca Viorel Hrebenciuc să nu ajungă în pușcărie. Trebuie precizat că telegramele dispărute de la Secretariatul General al Guvernului (din biroul lui Viorel Hrebenciuc) au fost primite de la diverse ambasade, iar sistemul de comunicare cifrată a acestora nu ţine de MAE, ci există un serviciu special al cifrului, care este în subordinea serviciilor secrete SIE și care era cunoscut de către Rusia, America şi aliaţii lor și care a fost deconspirat astfel și arabilor. Situația a necesitat schimbarea cifrului de stat al României, ceea ce a costat o sumă uriașă.
În urma acestor abuzuri Kader a fost până la urmă scos pe linie moartă şi în 1994 a plecat în Palestina şi a fost numit șef al serviciului de informaţii al liderului palestinian Yasser Arafat.
Zaher Iskandarani agent sirian, SRI și FSB, om de legătură al serviciilor de informaţii siriene şi sovietice-ruse, implicat în afaceri de trafic cu ţigări şi arme, inclusiv în afacerea Țigareta I, Iskandarani a primit de la însuși Ion Iliescu certificat de „luptător în Revoluţia din decembrie 1989”. Este văr cu Kamel Kader şi l-a introdus pe Kader în mediul prezidențial de la Palatul Cotroceni, lângă Ion Iliescu, prin Viorel Hrebenciuc.
Zaher Iskandarani şi Kamel Kader au sponsorizat Forumul internațional Crans-Montana (întâlniri între oamenii de afaceri și politicieni din diverse state), la care au participat Ion Iliescu şi întreaga clasă politică.
Iskandarani a fost închis pentru uciderea unui cetăţean sirian la Timişoara împreună cu alţi cetăţeni de origine arabă, dar a fost scos din puşcărie şi din ţară de colonelul Truțulescu pentru suma de un milion de dolari.
În cadrul anchetei Ţigareta I demarată în 1994, la o descindere a Poliției din 17 mai 2005 la unul dintre sediile lui Zaher Iskandarani din Timişoara s-au descoperit sigilii false româneşti, bulgăreşti şi maghiare, o ştampilă a MAE, matriţe ale mărcilor contrafăcute de ţigări, timbre cu serii duble, cartoane tipărite cu mărcile de ţigări contrafăcute, sigilii şi ștanţe vamale, CD-uri conţinând modele, design-uri şi elemente de siguranţă ale mărcilor de ţigarete care urmau să fie falsificate. Locotenenții lui au încercat să distrugă probele incriminatoare și au exercitat presiuni asupra unor martori importanţi. În perioada arestării sale, Iskandarani țipa cât îl ţinea gura că este un abuz al autorităţilor şi că va face dezvăluiri importante la adresa autorităţilor. Amenințările sale au avut efect și, pentru a nu mai face „valuri”, iată că pe data de 2 iunie 2005 Iskandarani a fost eliberat.
Vedem așadar că deși Iskandarani atentează la siguranţa naţională utilizând date şi acte false în afaceri de contrabandă, el nu este cercetat penal de Justiţia română şi nu îi calculează nimeni prejudiciul adus statului român. În schimb, pe cei de la Școala de Yoga MISA așa-zisa Justiție îi vânează în continuare, le fabrică acte şi dovezi false, aşa cum numai fosta Securitate, devenită SRI, ştie să le fabrice. Justiţia română este pusă în slujba acestor mafioţi şi criminali internaţionali și pentru a le îndeplini scopurile recurge adeseori la vânarea şi distrugerea cetăţenilor români.
Fathi Taher, cetățean iordanian, este considerat a fi cel mai bogat arab din România și unul dintre cei mai bogați 100 de oameni din lume. A făcut afaceri pe spatele românilor, venind în România încă din 1970. Cu o avere greu de estimat (sute de milioane de dolari), a fost un răsfățat al tuturor regimurilor de după 1989, fiind susținut și protejat de Ion Iliescu, Adrian Năstase, Viorel Hrebenciuc și mulți alți politicieni. Deține în România grupul Excelent Kandia, Hotelul Marriott din București, fabrica de combustibili pentru avioane Petrom Aviation, firma de asigurări AGI România devenită Omniasig, compania Griro care produce utilaje pentru industria chimică, petrochimică și nucleară. Mai deține Școala Româno-Americană din Pipera și, mai nou, uzina Electroputere Craiova.
Mai multe surse (de exemplu aici) arată că încă de la venirea sa în România, Taher era un agent al OEP, dar în anii ’80 a lucrat în favoarea Mossad-ului.
Omar Mohamad este fratele lui Omar Hayssam și a fost și el agent sirian, SRI, KGB, CIA. În martie 1998 el a oferit un împrumut de consumaţie, pe un an de zile, în valoare de 1.420.000 dolari, acţionarului majoritar Thodor Stanis de la firma SC Rio Soft Drinks SA din Timişoara, şi fiindcă termenul nu a fost respectat şi Stanis nu a returnat împrumutul, în aprilie 1999 Omar Mohamad a devenit principalul acţionar al firmei. Acţionară la SC Rio Soft Drinks SA era şi Carmen Rădulescu, soţia fostului şef al Serviciului Economic Timiş, colonelul (r) Pavel Rădulescu, care era agent SRI-KGB. Mohamad a cumpărat acţiunile de la aproape toţi acţionarii minoritari şi a mutat sediul social al firmei la Bucureşti. La filiala din Timişoara a fost numit director Mihai Petrechioiu, şeful Serviciului Economic Timiş. La sediul din Bucureşti precum şi la o firmă a fratelui său, Omar Hayssam, Bucovina Mineral Water, au fost numiţi colonelul Croitoru şi colonelul Mustață, care erau şefi în Direcţia Economică a Inspectoratului General al Poliţiei Bucureşti.Pe baza acestor „pile” afacerile i-au fost substanțial favorizate (ilegal), iar ca răsplată pentru sprijinul primit, Omar Mohamad a finanţat din belșug PSD.
Khaled Deiab Abdallaa Matar a fost un agent al mai multor servicii secrete străine (palestiniene, FSB, CIA), dar a activat și în România cu grad de colonel în Securitate, având în subordine ofiţeri români. Matar a fost o vreme și şeful agenturii O.E.P. din România. După 1989 a primit certificat de luptător în Revoluţia română din 1989 și a intrat în politică. A finanţat PUNR și a devenit deputat în Parlamentul României, ca membru al PUNR.
În anul 1992 Khaled Deiab Abdallaa Matar, împreună cu agentul palestinian-SRI-FSB Abdel Mohmed Hadi Rahman (care ulterior și-a schimbat numele în Hadi Jaradat și și-a luat cetăţenia română) şi împreună cu câţiva profesori de la Universitatea Babeș-Bolay din Cluj, a înființat o universitate particulară la Baia Mare, numită „Universtitatea Româno-Arabă”. Această universitate a fost mutată ulterior la Cluj şi în 1995 i-a fost schimbat numele în „Universitatea Bogdan-Vodă”, avându-l ca președinte pe Abdel Mohmed Hadi Rahman, alias Hadi Jaradat. UBV a ajuns în decembrie 2004 să aibă o datorie la statul român de aproape 12 miliarde lei, iar Flaviu Fărcaş de la Direcţia de Finanţe Cluj declara că a avut o discuţie pe această temă cu membri din conducerea UBV şi aceştia au afirmat că refuză să plătească.
Khaled Deiab Abdallaa Matar și-a deschis în 1997 firma Khaled Import-export 97 SRL, care avea ca obiect de activitate obţinerea de vize şi locuri de muncă în SUA. În realitate Matar facilita ieşirea cetăţenilor arabi din România şi intrarea lor în SUA cu acte false (invitaţii, diplome de studii, contracte de muncă, atestate de cunoaşterea limbii engleze). Această activitate era în secret susţinută şi protejată de Consulatul SUA din România, de CIA, FSB, SIE şi SRI.
Victor Michelle Issa este cetăţean libanez, absolvent al studiilor superioare economice la prestigioasa Universitate California din Los Angeles. A înființat în România un lanț întreg de firme și societăți comerciale fictive, fiind precursorul folosirii „firmelor fantomă” în acoperirea fraudelor vamale. A construit o întreagă rețea bazată pe operațiuni ilegale, care au avut ca ultim scop scoaterea unor sume mari de valută din România, prin operațiuni specifice de spălare de bani. Issa a introdus pe cale maritimă și rutieră în România peste 100 milioane de pachete de țigări. Printr-un exces de zel, organele vamale l-au trimis în 1993 în judecată, cu interdicția de a ieși din țară. După doar câteva luni de la demararea procesului, prin intervenția președintelui Iliescu și a ministrului PSD Dăescu, Victor Issa a fost însă „scăpat” peste graniță, recuperându-și și țigările confiscate. A ajuns la Kiev, unde și-a continuat activitatea de trafic de ţigări, cu sprijinul KGB. Se estimează că a scos ilegal peste granița României peste 35 de milioane de dolari, pe care i-a transferat în Liban prin intermediul unor bănci din Germania și Elveția.
Istoricul Marius Oprea a relatatcă a găsit stupefiat în arhiva la Cotroceni felicitări foarte cordiale trimise de la Moscova de către Victor Issa lui Ion Iliescu. Se pare că până și ceasul Rollex cu care s-a fotografiat la mână Ion Iliescu pentru campania electorală din 1996 era primit tot de la Victor Issa.
Frații Nassar (Elias şi Mike) sunt agenţi libanezi Al Mathaba și traficanţi de arme, ţigări şi produse de contrabandă cu mărfuri din Orientul Apropiat spre Europa. Au venit în România în anul 1991 prin intermediul Consulatului român de la Beirut și au fost puși în legătură cu SRI și cu autorități militare române care urmăreau să achiziționeze armament. Mai exact, contactul s-a făcut prin Mohamed Shrech (alias Abu Rami), consilier al Ambasadei Palestinei la Bucureşti, care era și agent SRI. Frații Nassar veniseră cu un mare transport de țigări de contrabandă, care au fost depozitate cu supravegherea SRI în depozite ale armatei de pe Calea Plevnei din București și de la aeroportul Clinceni. De acolo țigările au fost vândute prin firme ale unor arabi din România (foști studenți) iar banii au fost vărsați în conturile Romtehnica. În schimb Romtehnica livra artilerie ușoară în Liban.
Această afacere, care a implicat cantități imense de țigări și arme, a fost în 1992 deconspirată și a primit denumirea de „Țigareta I – Țigări contra arme”. Elias Nassar a fost arestat, dar după trei săptămâni a fost eliberat cu acordul șefului SRI de atunci, Virgil Măgureanu, întrucât fratele său Mike Nassar a oferit cinci milioane de dolari „pentru cauțiune”. Din cele cinci milioane de dolari Măgureanu a declarat oficial doar trei milioane, și este interesant că la vremea respectivă în Codul penal român nici nu exista prevederea de „eliberare pe cauțiune”. Cu siguranță dosarul Țigareta I a avut implicații la nivel de ministru al Apărării și prim-ministru, dar ca de obicei în România, ancheta s-a stins prin mușamalizare. Frații Nassar au plecat la Moscova, unde au continuat activitatea de contrabandă cu ţigări şi arme (cumpărate din România), fiind protejaţi de KGB-ul sovietic.
Frații Ghadban (Thaer, Wael și Samer) au fost agenți palestinieni și CIA, cooptați și de SRI cu grad de ofițeri. Au fost membri ai Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei şi ai grupării teroriste Al Fatah. Samer Ghadban era utilizat și ca translator din partea SRI pentru ofiţerii grupării teroriste Al Fatah veniți în România înainte de 1989.
Frații Ghadban au fost aduşi ca specialiști în armament în România în 1990, în urma demersurilor făcute de un traficant de arme libanez la ambasada română de la Beirut. În România, fraţii Ghadban au intrat în legătură cu fraţii Elias şi Mike Nassar, care i-au pus în contact cu organele de informaţii ale armatei de la Romtehnica și au intrat în afacerea „Țigări contra arme”. Țigările erau aduse în România cu acoperirea generalilor Gheorghe Florică și Popa Florentin de la M.Ap.N. şi al colonelului Bogza de la aeroportul Clinceni, toți aceștia fiind agenţi SRI care le facilitau trecerea prin vamă a ţigărilor prin eludarea platei taxelor legale. Ţigările se vindeau în România prin firmele: Palesta, Genah, Bela Iordania, Samer, Samira, Silvia, Elma, Azico, Amege, Karelia şi altele. Cu banii proveniţi din vânzarea ţigărilor se cumpărau arme în numele traficantului libanez. Operaţiunile de export de armament şi muniţie au fost aprobate şi monitorizate de structuri informative străine, printre care CIA, Mossad, fără plata taxelor vamale legale.
Wael Ghadban a fost în 1992 acuzat în dosarul Țigareta I, dar întrucât fusese pus în urmărire în stare de libertate a reușit să o șteargă din țară. După anul 2000 fapta s-a prescris și s-a întors în România, unde și-a continuat afacerile. În prezent conduce un mare holding din România, Top Brands Distributions, al cărei jurist este Ioana Băsescu (fiica lui Traian Băsescu).
SRI-ul și PSD-ul au avut interesul să mușamalizeze afacerile de contrabandă internaţională cu arme şi ţigări pentru că investigațiile aprofundate ar duce la deconspirarea multor agenţi SRI, KGB, CIA şi arabi care au participat la lovitura de stat din decembrie 1989 din România.
Frații Murad (Mohammad și Ahmed) au venit în România la începutul anilor ’90 ca agenți libanezi Al Mathaba, Hezbollah și KGB și au fost recrutați și în SRI. Au făcut afaceri de trafic de ţigări şi cafea şi din specula obținută au deschis lanţul de magazine-restaurant ce poartă numele Spring Time. Mai dețin fabrica de conserve Mandy, firma de construcții Triumf și lanțul de hoteluri Perla și Majestic din Mamaia. Mohammad, care a fost cotat în urmă cu câțiva ani ca fiind „cel mai tare investitor străin de pe litoral”, era un apropiat al fostului ministru al turismului din guvernarea PSD, Dan Matei Agathon, care obișnuia să-l prezinte în anumite cercuri ca fiind „fratele său”. La inaugurarea „imperiului” de pe litoral al lui Mohammad Murad a fost invitat și Ion Ilescu. După unele estimări fraţii Murad au produs României o pagubă de 19 milioane de dolari.
Frații Samer (Mehlem și Amer) au fost agenți libanezi Al Mathaba, SRI, KGB, colaboratori cu SRI, iar în România s-au ocupat cu traficul de ţigări. Au fost coordonaţi de fraţii Murad și au devenit patronii discotecii Why Not.
Frații Youssef (Michel și Elias) au fost și ei agenți libanezi ai Al Mathaba și KGB, cooptați și în SRI. În România s-au ocupat cu traficul de țigări împreună cu Emil Badran (fost ambasador al Libanului la Bucureşti) şi Mohamed Shrech (consilier al ambasadei palestiniene la Bucureşti). Toți aceștia au introdus ţigări în România prin firma Bela Iordanian a fraţilor Nassar şi Gadban.
Salah Kobrossly a fost agent libanez Al Mathaba, dar și informator SRI. S-a ocupat cu traficul de ţigări livrând ţigările Marlboro şi LM în România. Împreună cu cipriotul Balliety şi libanezul Victor Issa au produs o pagubă de 47 milioane de dolari statului român.
Observăm așadar că cetăţenii României sunt vânaţi şi daţi afară din locuinţe de mafia care s-a instaurat după decembrie 1989 pentru faptul că nu au bani să-şi plătească întreţinerea, lumina şi ratele la locuinţe, în timp ce mafia de agenţi arabi, români şi internaţionali, corporațiile și aşa-zişii „investitori”, sunt scutiţi de taxe şi impozite. Mai mult decât atât, prin manevre financiare și falsuri în acte le sunt rambursate și TVA-urile în valoare de sute de milioane de dolari, bani care sunt furați tot de la poporul român. (Cristina T.).

Eveniment

Academia de Poliție nu și-a suspendat activitatea pentru că le pasă de studenți, ci au trecut în online și i-au trimis acasă pentru a nu mai avea scurgeri de informații din tot ceea ce se întâmplă în instituția de învățământ. – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

De

„Jurnalistul” de șantaje Catalin Stavri, purtătorul de cuvânt pe afaceri murdare al primarului Volosevici/DOCUMENTE/Inregistrari audio (IV)

Boși, locotenenți, soldați:

Mafia din interiorul Poliției Române, filiala Prahova . Poluarea și corupția au fost mereu în topul problemelor din Prahova; de ce ar face excepție de la regula asta oamenii legii din județ. Beneficiind de protecție la cel mai înalt nivel, inspectorul general adjunct al Poliției Române, Eduard Mirițescu, a pus la punct in Prahova o structură de crimă organizată operând chiar în cadrul poliției. Increngătura mafiotă include polițiști de toate gradele, oameni politici, un jurnalist specializat pe șantaje, ocupând funcția informală de hoț-șef peste infractorii mărunți dintr-o zonă a județului.

Jurnalistul Cătălin Stavri, șantajist, șpăgar și intermediar de voturi

Jurnalistul Cătălin Stavri este omul de teren, scos la înaintare ca interfață vizibilă a ilegalităților, ultima verigă, cea aflată la vedere, a ilegalităților grupării. Omul s-a specializat în jurnalism de șantaj, încât, după ce a dat pe față mai multe bube ale chestorului Mirițescu, au dat-o la pace devenind „partners in crime”, de fapt jurnalistul devenind unul dintre acoliții săi – să o spunem în limbajul lor mafiot: devenind soldatul grupării.

Beneficiind de ponturile informative date de politisti corupti si de intervenția directă a chestorului Mirițescu, Cătălin Stavri solicită și primește în mod direct avantaje financiare din partea agenților economici din Prahova, care sunt șantajati prin amenințarea cu publicarea unor materiale de presă defăimatoare sau cu anchete penale. O practică uzuală este aceea de sesizare a Serviciului de Apel Unic de Urgență 112 cu privire la suspiciuni de încălcare a legii, urmate de trimiterea unor semnale de posibile rezolvări a „problemei”, daca se… cotizează. O astfel de acțiune a avut loc de curând, cu scopul rezilierii unei contract comercial dintre două societăți cu capital privat. DGA Prahova a intrat în posesia mai multor înregistrări făcute de diverse grupuri de interse în care jurnalistul solicita, în numele lui Volosevici și al influenței din Poliție, bani și alte foloase pentru rezolvarea „problemelor”, inclusiv în spețele mai sus amintite. Toate aceste probe au fost blocate si sunt blocate la ordinele chestorului Miritescu, chestorului Ginel, Balan si Frangulea.

Neluându-se măsurile legale, pe plan local, unii dintre păgubiți au sesizat direct DNA București, motiv pentru care „jurnalistul” santajist si spagar pentru a scapa de raspunderea penala care il incumba a inceput o „sarabanda” de plangeri penale efectuate de el personal si de acolitii din aceasta grupare si cu sprijinul politistilor corupti isi continua activitatea infractionala. Mai mult, a trecut la filaje, bara la bara, la denuntatorii din dosarul DNA, pentru intimidarea acestora.

Acum sa explicam pe larg cititorilor cine sunt asa -zisi  „interlopi” din mafia  deseurilor care au fost „retinuti” si motivele acestui dosar fabricat: santajul mafiei adevarate ale deseurilor al carui exponent este „jurnalistul” santajist si spagar Stavri Catalin.

Reamintim ca, dintre cei 12 reținuți în dosarul mafiei deșeurilor din Prahova, 4 au fost duși în fața instanței cu propunere de arestare preventivă: Adrian Vuță Nistoroiu, Cristina Dobre, Cristian Burlacu și Florin George Simion.

I. Adrian Vuță Nistoroiu este cel care i-a achizitionat de pe firma sa „jurnalistului” santajist si spagar (Catalin Stavri) doua autoturisme de lux, atat pentru el, cat si pentru sotia acestuia. O mare parte din aceste sume de bani au fost achitate de Adruan Vuta Nistoroiu.

Documentele cu facturile celor doua autoturisme si contractele:

CamScanner 12-03-2023

Tot Adrian Vuta Nistoroiu este cel care i-a achitat „jurnalistului” spagar si santajist zeci de vacante de Lux in locatii exclusiviste.

Ultimii bani pe care i-a dat „jurnalistului” santajist si spagar la solicitarea acestuia a fost cand jurnalistul „spagar” si santajist a pierdut procesul de calomnie cu comisarul Adrian Radulescu de la DGA Prahova. Atunci, Adrian Vuta Nistoroiu i-a transmis sa nu il mai caute și sa nu îl mai „tapeze” de bani ca NU mai primeste un leu de la acesta si iata, peste noapte a devenit seful mafiei, doar pentru ca a refuzat sa mai „cotizeze” si sa se supuna santajelor acestui individ si al mafiei pe care o reprezinta.

Reamintim ca, „jurnalistul” santajist si spagar a dus o adevarata campanie de denigrare impotriva comisarului Adrian Radulescu  doar pentru a il apara pe Ginel Preda deoarece comisarul Radulescu avea in lucru un dosar la DGA cu ofiteri corupti din IPJ Prahova, printre care era si Ginel Preda.

In prezent, asa cum dezvaluiam la inceputul articolului, comisarul Adrian Radulescu a fost potcovit, din nou, de aceeasi mafie si pentru aceleasi motive.

recent, DGA Prahova a intrat în posesia mai multor înregistrări făcute de diverse grupuri de interse în care jurnalistul solicita, în numele lui Volosevici și al influenței din Poliție, bani și alte foloase pentru rezolvarea „problemelor”, inclusiv în spețele mai sus amintite. Toate aceste probe au fost blocate si sunt blocate la ordinele chestorului Miritescu, chestorului Ginel, Balan si Frangulea.

Jurnalistul „spagar” si santajist a publicat din nou un articol denigrator la adresa comisarului Adrian Radulescu si comisarul-şef de poliţie Sandu Frangulea i-a intocmit un raport pentru a il indeparta de la Prahova unde erau documentate faptele de coruptie ale politistilor si cu sprijinul mnemijlocit al comisarului Miritescu acest demers s-a realizat.

Reamintim ca, neluându-se măsurile legale, pe plan local, unii dintre păgubiți au sesizat direct DNA București.

II. Cristian Burlacu, al doilea personaj, care a fost retinut si inculpat doar ca a REFUZAT sa mai cotizeze la aceasta mafie.

Cristian Burlacu este sau a fost administratorul firmei BLUE PLANET. Va dezvaluiam de ceva timp ca toate, absolut toate contractele pe care le incheie primaria psd-istului Andrei Volosevici au un „parandarat”, de minim 10%, o spaga pe limbajul acestora.

Astfel, intre Blue Planet si firma „jurnalistului” spagar si santajist a fost incheiat un contract de „publicitate” la o valoare de 10% din contractul incheiat de Blue Planet si Primaria Ploiesti. Vom publica si contractul si facturile.

Cand firma in cauza (datorita problemelor financiare) a mai refuzat sa se supuna santajaului si sa ii mai achite spagarului santajist cei 10%, au inceput amenintarile care s-au concretizat cu inculparea lui Cristian Burlacu, in acest dosar fabricat.

Ultima discutie intre jurnalistul spagar si reprezentantii Blue Planet imbraca formele ridicolului (vom publica print screen dupa aceasta convorbire). „Jurnalistul” santajist si spagar solicita, ca sa fie bine si sa nu fie rau, ca firma Blue Planet sa ii achizitioneze un autoturism BMW X6 in contul facturilor restante. Au refuzat si aceasta incercare noua de santaj si, cu politistii corupti din aceasta caracatita, a ajuns inculpat.

III. Si firma Rosal a refuzat sa mai „cotizeze” si sa se mai supuna santajului. Sotia si mama „jurnalistului” spagar si santajist au fost angajate la aceasta societate pe care aceasta grupare a mulso’ din toate pozitiile.

In doi ani de zile „jurnalistul” spagar si santajist a „primit” de la Rosal cca 7 miliarde de lei. Cand au incetat sa se mai supuna santajului au inceput, pe de o parte, atacul lui Andrei Volosevici, pe de alta parte un atac mediatic de proportii. Nu ne-ar mira ca ancheta cu dosarul fabricat de politistii corupti sa se indrepte si spre cei de la Rosal pentru a le aplica o corectie ca au REFUZAT sa mai cotizeze si sa se supuna santajului. (vom publica toate facturile si platile efectuate catre firma santajistului, precum si catre sotia si mama spagarului).

Cine sunt politsitii care au intocmit acest dosar care este, in fapt, un santaj in forma continuata, ochestrata de „jurnalistul” santajist si spagar cu sprijinul institutiilor statului?

  1. La comanda era in aceea zi renumitul….ati ghicit….Ginel Preda – cel indicat mai sus….

2. Dosarul a fost „efectuat” de Marcel BĂLAN, personaj care musamalizeaza dosarele membrilor acestei grupari, la care vom reveni.

3. Cine a fost in perchezitie la SWO ? Normal, comisarul Frangulea.

Marcel Balan incearca sa musamalizeze dosarul in care Catalin Muresan din mafia gunoaielor este acuzat de actiuni specifice crimei organizate cand a incercat sa intimideze familia unui concurent de pe piata.

Comisarul Sandu Frangulea, revenit la arme si munitii, incearca sa musamalizeze dosarul lui Catalin Muresan de la Recop, cel cu deseurile periculoase.

Ginel Preda incearca sa musamalizeze dosarul mafiei imobiliare si sa blocheze dosarul penal nr 37/P/2023 disujns la Parchetul de pe langa Tribunalul Prahova. Se incearca musamalizarea tuturor acestor dosare penale. Normal, o mana spala pe alta, una sare in ajutorul alteia si invers.

In cel cu mafia imobiliara este doar implicata sora chestorului Eduard Miritescu …

Emisiune preluată de pe YouTube, emisiune ealizata de Republika News Tv

Daca mai recapitulam pentru opinia publica, avem intreaga „facatura”, o „facatura” prin care organele statului roman au fost utilizate in actiuni de santaj:

  1. Cu o zi inainte de perchezitii, marele deontolog al acestor doua grupari de crima organizata a publicat, din nou, „globul”, pe care il publica cand era in tandem cu „Portocala” si „preciza” la comanda, ori pentru santaje, ori pentru promovarea unor dosare „fabricate” cine si ce urmeaza a/ar fi victima/victime. Cu un tupeu nemarginit pentru aceasta grupare de criminalitate economico-financiar organizata, a postat si mesajul sugestiv: „Deranj Mare”…”Daca va era dor” (ultima expresie este daca va era dor de globul prin care preciza/”previziona” ce va urma, da, ce sa zicem, mare prezicator este acest baietas fara liceu macar);
  2. A doua zi, surpriza, au fost perchezitii la asa zisa mare grupare a „mafiei” gunoaielor, cum a vazut maria sa in „GLOB”, grupare a gunoaielor, caci asa o numeste cel care a primit el si familia sa bani de la firmele pe care acum le ataca, precum si de la firmele de salubrizare .
  3. Tot a doua zi, a facut o gafa de proportii/monumentala, probabil imbatat de succes, a dat pe „goarna” aceasta facatura si a publicat un „articol” prin care specifica ca la orele 08.20  cei din asa zisa mafie a gunoaielor au primit ordonanta de retinere, in contextul in care ei au fost pusi sub invinuire la orele 10.00. HILAR si distractiv cum se dau de gol cei din aceasta mafie.

4. Un avocat al apararii a solicitat Onoratei Instante si procurorului de sedinta sa explice cum este un proces echitabil si corect daca pe un site obscur (cu referire si cu nominalizare numelui jurralistului santajist Catalin Stavri, PRECIZAT in clar), a fost publicat un articol (pe care l-a aratat) prin care minciuna a fost preluată, gonflată și rostogolită, precum celor in cauza le-au fost emise ordonate de retinere pentru 24 de ore, articol publicat pe „surse”, conform carora aceste aordonante s-au emis la orele 08.20, cand cei in cauza de abia la orele 10.00 au fost pusi sub invinuire. Probabil si sursele respective ale spagarului/santajist au fost tot din „GLOBUL pantentat de Stavri-Portocala”, acum a evoluat la Stavri – „Gigel” si „Portocala”. Unde sunt trei, puterea creste, nu?

5. In timpul acestor interventii in care gruparea de crima organizata a FOST data de gol/ devoalata pana si de avocati, a fost observat un politist care „butona” la un telefon, probabil transmitea mesaje catre „seful” acestui site obscur si la orele 19.00 s-a produs „minunea”: stirea a fost modificata, cei drept, tardiv, foarte tardiv, caci avocatii, si nu numai, aveau deja print screen-urile dupa articolul initial.

In acest context nu este de mirare ca legea este pentru „catei”, din moment ce „jurnalistul” spagar si santajist se pozeaza cu insemnele politiei romane si pe masinile IPJ Prahova. Probabil transmite mesaje gruparii ca este protejat si intangibil:

Si celelalt protejat din gasca „jurnalistului” santajist si spagar (Catalin Muresan) are toate autoturismele de pe firma inregistrate cu COP, oamenii astia chiar conduc politia.

Reamintim ca, procurorul sef de sectie din cadrul DNA ST Ploiesti, Matei Adrian George a constatat mai multe fapte penale savarsite de jurnalistul santajist si de acesta grupare de criminalitate economico – financiara organizata si a disjuns cauza catre Parchetul de pe langa Tribunalul Prahova cu toate probele si inregistrarile audio: „inregistrarile audio ambientale si cele efectuate prin intermediul aplicatiilor telefonice au fost transcrise in procese-verbale de catre lucratorii Serviciului Tehnic al DNA in baza ordonantelor de delegare in cauza”.

„Jurnalistul” santajist si spagar s-a implicat direct in cumpărarea pentru Andrei Volosevici a voturilor cetățenilor de etnie romă din Ploiești, oferind bani pentru voturi și luând contact cu șefi informali ai comunităților rome din oraș pentru finalizarea tranzacției.

Dovada ca primarul PSD-ist Andrei Volosevici era parte din aceste infractiuni

Exponentul mafiei gunoialor, Catalin Stavri (cel care a obtinut bani iliciti din aceste operatiuni, nu o zicem noi, ci un procuror sef din DNA), ca sa elimine o posibila concurenta si-a desfasurat „fortele” vizibile si invizibile in actiuni tipice crimei organiuzate, implicand in aceste actiuni politisti corupti, sesizam ca si posibili procurori dar si o parte din media.

In dosarul penal nr 37/P/2023, procurorul sef de sectie din cadrul DNA ST Ploiesti, Matei Adrian George a constatat mai multe fapte penale savarsite de jurnalistul santajist si de acesta grupare de criminalitate economico – financiara organizata si a disjuns cauza catre Parchetul de pe langa Tribunalul Prahova cu toate probele si inregistrarile audio: „inregistrarile audio ambientale si cele efectuate prin intermediul aplicatiilor telefonice au fost transcrise in procese-verbale de catre lucratorii Serviciului Tehnic al DNA in baza ordonantelor de delegare in cauza”.

Probabil ca cei de la Parchetul de pe langa Tribunalul Prahova sunt tintuiti pe scaun de mafia din politie (IPJ Prahova si MAI).

In fapt, polititii corupti asta incearca sa musamalizeze!

La alegerile locale din 2020, C.S. a fost omul de legătură dintre Volosevici, omul de afaceri rom G.V., ca sponsor, și șefii informali din zone ploieștene populate preponderent de romi săraci.

Este vorba de cartierele Mimiu (1800 potențiali votanți romi), Radu de la Afumați (500 votanți) și Bariera Basarab (300 votanți).

Prin intermedierea lui C.S., părțile au agreat asupra oferirii unei mici atenții de 100 de lei pentru fiecare votant. In plus, s-a decis alocarea a 20.000 – 30.000 lei pentru organizarea pentru romi a unei petreceri în ziua votului, cu mâncare și băutură. Suma totală calculată de C.S fost între 200.000 – 300.000 lei, care avea să fie oferită de omul de afaceri G.V. în schimbul obținerii, ulterior, al unor contracte vizând prelucrarea apelor uzate din județ, prin care să-și recupereze investiția. Singura promisiune care viza îmbunătățirea condițiilor de locuit ale romilor a fost astfaltarea cartierului Mimiu.

C.S. i-a cerut 300.000 lei omului de afaceri, care a fost de acord să o plătească în mai multe tranșe, până în ziua alegerilor. Cu trei zile înainte de alegeri, G.V. i-a oferit 130.000 de lei lui C.S., din care 80.000 de lei, via C.S., au ajuns la liderul rom al comunității din Mimiu. 70.000 de lei din sumă a fost împărțită votanților sub forma cadoului de 100 de lei, iar restul de 10.000 a fost reținut de lider, sub motivul că a trebuit să-și plătească verii care l-au ajutat la împărțirea pomenii electorale în comunitatea Mimiu. Ce s-a întâmplat cu restul de 50.000 de lei rămași din totalul de 130.000? Au fost reținuți de C. S., cu argumentul că sunt necesari pentru alte cheltuieli electorale.

In zilele următoare, antreprenorul rom i-a mai oferit lui C.S. 80.000 de lei pentru mită electorală adresată romilor din cartierele Radu Afumați și Bariera Basarab. Din aceștia, 10.000 de lei au fost dați celor patru lideri informali din cele două cartiere pentru mobilizarea electorală a romilor, nefiind clar ce s-a întâmplat cu restul de 70.000. La votanți n-au ajuns, în orice caz.

Surpriza din dosarul penal

Asa cum va dezvaluiam, la dosarul cauzei sunt probe cum au fost obtinuti BANI ILEGAL DE JURNALISTUL CATALIN STAVRI SI GRUPAREA indicata DIN MAFIA DESEURILOR

Timp de șase luni, omul de afaceri a solicitat onorarea promisiunii vizând acordarea contractelor preferențiale ale Primăriei firmei sale, dar C.S., purtătorul de cuvânt al lui Volosevici pe afaceri dubioase, l-a aburit și tot amânat, încât până la urmă planul s-a topit în ceață și nu s-a mai finalizat în niciun fel. Pe românește, omul rom de afaceri a fost aburit și țepuit de 210.000 lei de niște bărbați albi, stâlpi ai societății. Bani îngropați de C.S. în contul de la Bellu. Ca să nu rămână chiar în pagubă, omul de afaceri i-a solicitat lui C.S., printr-un apropiat, să pună o vorbă bună ca să obțină prelungirea unui contract aflat in derulare cu fabrica de sucuri Timbark vizând apele uzate, precum și o clauză de exclusivitate pe această activitate. C.S. a fost de acord să intervină, dar cu condiția ca G.V. să-i cedeze 50% din viitorul contract, pe firma unui prieten, Claudiu Bellu, proprietar al unui restaurant. Omul de afaceri a acceptat propunerea, dar și-a băgat în combinație și o rudă cu care C.S. să împartă partea de 50%.

Prin urmare, profitul s-ar fi dus 50% la G.V., 25% la C.S. (și Bellu) și 25% la ruda lui G.V.

Ulterior, C.S. a mai obținut de la G.V. 10.000 lei, pe care să-i dea șpagă directorului Timbark pentru a obține mult dorita exclusivitate și, ca bonus, suplimentarea activității de exploatare a apelor uzate.

Surpriza de abia acum incepe

Tot la dosarul cauzei sunt probe si inregistrari audio/video (pe care le vom publica) conform carora pentru campania electorala s-a implicat si un alt personaj din mafia deseurilor, Catalin Muresan de la Pleasa.

Acesta din urma, pentru coruperea alegatorilor, a „donat” pentru campanie porci si o mare suma de bani. Vom reveni cu documente urmate de inregistari audio explicite, pe fiecare document.

De asemenea, vom reveni cu un interviu bomba luat de Incisiv TV domnului Vuta Adrian, la inceputul lunii octombrie de cand s-a auzit in „piata” despre fabricarea dosarului si retinerea lor. Sa mai spunem ca domnul comisar Balan s-a dus cu acest dosar, intai, la DNA de unde a fost trimis la plimbare pentru ca procurorui acestei institutii nu au vazut nimic ilegal? Ar fi de prisos. Ca in epoca lui „Portocala” s-a creat un „culoar” in justitia din Prahova!(Cristina T.).

N.R – Vom reveni și cu inregistrarea audio din care reiese cum își negocia santajistul -spaga de 10% din contractul pe care o firmă de salbrizare l-a încheiat cu Primaria Ploiesti. Mentionam ca o parte a acestui santaj a fost facturat și sumele santajului încasate.

Asta se incearca a se musamaliza, unele dosare penale sunt ascunse (pe numele celor din aceasta grupare de criminalitate economico-financiar organizata) si sunt fabricate altele, tot cu sprijinul si/sau la comanda acestor interlopi. Vom reveni cu documente si inregistrari audio. (Cristina T.).

Bomba ecologica de la Pleasa/Atentat la siguranta nationala/IPJ Prahova, Penitenciarul Ploiesti si Tymbark

Cum protejează Primăria Ploiești caracatița imobiliară din municipiu

 

De ce se implica IGPR in protejarea Mafiei imobiliare din Ploiesti/IGPR a luat locul procurorului “Portocala” pentru apararea mafiei si fabricarea de dosare penale?

Gruparea de crima organizata locala acoperita de mafia din IPJ Prahova si de la varful MAI a fost devoalata pana si de avocati, in instanta

 

 

 

 

 

 

 

Citeste in continuare

Eveniment

Chaka Sobhani se alătură DDB WW în calitate de Președinte, CCO International

Publicat

pe

De

Un lider creativ premiat părăsește Leo Burnett WW pentru a se alătura rețelei DDB

București, 6 decembrie 2023 – DDB Worldwide anunță că Chaka Sobhani devine Președinte, CCO International. Sobhani părăsește Leo Burnett Worldwide pentru a se alătura rețelei globale DDB.

Sobhani îi va raporta CEO-ului DDB Worldwide, Alex Lubar, cu care va lucra alături de echipa de conducere globală a DDB pentru a continua să crească rețeaua DDB, dar și să ducă mai departe moștenirea sa de excelență creativă și eficacitate.

Sobhani a fost numită Lider Creativ de către Campaign în 2022 și a figurat în mod constant în Top 10 Lideri Creativi ai publicației în ultimii cinci ani, precum și în Adweek’s Creative 100. În timpul mandatului ei, Leo Burnett London a fost desemnată Agenția Anului 2022, în timp ce ultimii cinci ani ai agenției Leo Burnett, Worldwide au adus cele mai multe premii. Mai mult, a fost desemnată Rețeaua Anului la Clios, ADC, Dubai Lynx și Spikes. Printre campaniile premiate de mai multe ori se numără „Raise your Arches” și „Lights On” pentru McDonalds, „The Missing Chapter” pentru P&G, „One House” pentru Suncorp” și „Lost Class”.

Foarte premiată la toate concursurile și festivalurile importante, Sobhani a fost, de asemenea, membră și președinte al juriului de numeroase ori la concursuri precum Cannes, D&AD, One Show, Andy’s, Art Directors Club, Eurobest, Clios, LIA’s, IPA, Creative Circle și British Arrows.

„Chaka este un adevărat lider. Conduce prin acțiune, inspirând și înțelegând profund oamenii din jurul ei și clienții cu care lucrează. Energia ei este contagioasă și neobosită, iar dedicarea ei pentru a oferi clienților săi un produs creativ remarcabil este de necontestat. Este genul de lider care te face să vrei să fii și să faci totul mai bine. Avem o comunitate creativă remarcabilă la DDB, iar alăturarea lui Chaka va continua să ridice ștacheta produselor noastre creative la nivel international. Pe scurt, astăzi este o excelentă pentru DDB Worldwide”, a declarat Alex Lubar, CEO global al DDB Worldwide.

Sobhani face parte din Comitetul pentru Afaceri Externe al Design Museum, precum și din consiliul de administrație al D&AD, The One Show, British Arrows, Creative Circle și Facebook EMEA Creative Council, Snapchat Global Creative Council și WARC Advisory Board.

Înainte de Leo Burnett, Sobhani a petrecut mai mulți ani la Mother, agenție independentă de top, unde a condus conturi cheie și a dezvoltat capacitatea de creare de conținut a acesteia. Totodată, noul membru al echipei DDB a lucrat pentru o serie de mari branduri globale, printre care McDonalds, Coca Cola, Google, Kelloggs, Samsung, Boots, Skoda, Disney, AXA, Morrisons, Tui, Premier Inn, Sky, P&G, General Motors, Stella Artois, National Lottery, Agent Provocateur și Adidas.

Sobhani a petrecut, de asemenea, peste un deceniu ca regizor de film și Creative Director de televiziune, câștigând și în acest rol diverse premii. Tot ea a înființat prima agenție de creație internă a ITV, timp în care rețeaua a redobândit poziția de numărul 1 în Marea Britanie, a creat cele mai de succes formate și conținuturi globale în emisiuni precum X Factor și Downton Abbey și a câștigat pentru prima dată prestigiosul premiu Channel of the Year, precum și numeroase premii BAFTA, Globuri de Aur și prestigiosul Rose D’Or.

Sobhani își va desfășura activitatea la sediul european al DDB din Londra și va colabora îndeaproape cu Rick Brim, Global CCO al adam&eve DDB.

Despre DDB Worldwide 

DDB Worldwide (www.ddb.com) este una dintre cele mai mari și mai influente rețele de publicitate și marketing din lume, care include agențiile de brand DDB, alături de adam&eveDDB (Londra, Berlin, New York), DM9 și Africa (ambele în Brazilia), alma (Miami), Mango, Track și Rodgers Townsend. DDB a primit numeroase distincții de la cele mai importante festivaluri de premii din industrie, inclusiv Rețeaua globală a anului 2023 de la Festivalul Internațional de Creativitate Cannes Lions, Rețeaua de agenții D&AD a anului pentru trei ani consecutivi 2021, 2022, 2023 și Agenția americană Effies a anului în 2022 și 2023. WARC a numit DDB ca fiind una dintre cele mai bune 3 rețele globale din ultimii 15 ani. Printre clienții rețelei se numără MARS, McDonald’s, Molson Coors, Volkswagen, Reynolds Consumer Products, Peloton, JetBlue, Adidas, Lucozade, CALM, PlayStation, Marmite, Waitrose & Partners și armata americană, printre alții. Fondată în 1949, DDB face parte din Omnicom (NYSE: OMC) și este formată din peste 8.000 de angajați în 140 de birouri din peste 60 de țări, cu sediul central în New York, NY.

Citeste in continuare

Eveniment

AGON by AOC lansează monitoarele ultrawide CU34G2XE/BK și CU34G2XP/BK dedicate pasionaților de gaming

Publicat

pe

De

București, 5 decembrie 2023 – AGON by AOC, unul dintre cele mai importante branduri de monitoare pentru gaming și accesorii IT din lume, anunță lansarea a două noi monitoare dedicate gamingului, ambele cu diagonale de 34″ (86 cm): AOC GAMING CU34G2XE/BK și modelul mai avansat, CU34G2XP/BK. Aceste două monitoare au fost proiectate pentru a împinge granițele imersivității în jocurile video, oferind în același timp un raport preț/performanță foarte bun. Modelele CU34G2XE/BK și CU34G2XP/BK au fost concepute pentru a oferi jucătorilor o imagine panoramică de înaltă calitate.

La baza acestor monitoare se află un panou VA curbat 1500R, care dispune de o rezoluție WQHD (3440×1440, aspect 21:9). În timp ce modelul CU34G2XE/BK excelează prin rata de reîmprospătare de 144 Hz și suportul HDR10, modelul CU34G2XP/BK dispune de limitele cu timpi de răspuns de până la 1 ms GtG și o rată de reîmprospătare de 180 Hz asociată cu suportul DisplayHDR 400. Aceste caracteristici asigură imagini vibrante si un gameplay deosebit de fluid.

                    Două monitoare mari de la AGON by AOC

CU34G2XE_1200x628

CU34G2XE/BK: Jocuri fără întreruperi

Datorită panoului VA curbat 1500R, a rezoluției WQHD (3440×1440) și a ratei de reîmprospătare de 144 Hz, modelul CU34G2XE/BK oferă rețeta ideală pentru imagini clare și un gameplay fluid. Funcția MBR (Motion Blur Reduction) permite monitorului să atingă un timp de răspuns MPRT de 1 ms, ceea ce se traduce prin minimizarea completă a efectului de ghosting. Compatibilitatea ecranului cu standardul HDR10 permite monitorului să afișeze conținut HDR, adăugând un nou nivel de realism jocurilor.

Conectivitatea este asigurată de un conector DisplayPort 1.4 și de un conector HDMI 2.0. Modelul CU34G2XE/BK a fost dezvoltat cu focus pe funcționalitate și flexibilitate. CU34G2XE/BK este prevăzut cu un suport simplu, dar robust, care oferă reglarea înclinării, permițând utilizatorilor să găsească astfel unghiul de vizualizare perfect. În plus, montura VESA 100 permite utilizarea unui braț pentru monitoare, cum ar fi AM420B de la AOC.

CU34G2XP_bk_1200x628

CU34G2XP/BK: Mai rapid și mai precis

Pentru utilizatorii care sunt în căutarea unei experiențe de joc mai sofisticate, CU34G2XP/BK dispune de o rată de reîmprospătare mai rapidă de 180 Hz. Datorită capacităților sale de supratactare a pixelilor (Overdrive), ecranul atinge timpi de răspuns de până la 1 ms GtG, fiind astfel o alegere potrivită chiar și pentru scenariile competitive. Cu toate acestea, CU34G2XP/BK nu se rezumă doar la viteză. Ecranul certificat VESA DisplayHDR 400, asigură un  contrast profund și imagini vii în titlurile single player, cu ritm mai lent și bazate pe poveste.

Timpul de răspuns MPRT de 1 ms, realizabil prin intermediul modului MBR, permite o persistență scăzută a pixelilor, ceea ce îl face ideal în scenarii competitive unde fiecare milisecundă contează.

Modelul este o alegere potrivită nu doar pentru gaming ci și pentru crearea conținutului digital. Acoperirea de 99% a spațiului de culoare sRGB asigură o acuratețe a culorilor foarte bună pentru sarcinile ce necesită precizie cromatică.

Acest model oferă conectivitate suplimentară cu doi conectori DisplayPort 1.4 și doi conectori HDMI 2.0. Suportul ergonomic permite reglajul pe înălțime, înclinare și pivotare asigurând astfel o utilizare ergonomică și confortabilă.

Caracteristici comune

Ambele modele oferă suport pentru Adaptive-Sync, iar modelul CU34G23XP/BK dispune de suport AMD FreeSync Premium pentru experiență de gaming fără efecte de tearing. De asenea, răspunsul imaginii este aproape instantaneu, datorită lag-ului de intrare redus.

Cele două modele pot fi controlate și prin suita software G-Menu creată special de AOC pentru a controla meniul OSD, îmbunătățind astfel experiența utilizatorului. Cu tehnologia Flicker-Free, Low Blue Mode și Shadow Control, AOC protejează ochii utilizatorilor, acordându-le în același timp un avantaj în scenariile de joc slab iluminate. Fiecare model suportă, de asemenea, modurile Picture-in-Picture și Picture-by-Picture pentru a afișa două surse simultan.

Preț și disponibilitate

AOC GAMING CU34G2XE/BK va fi disponibil din decembrie 2023 la prețul recomandat de 1784 lei. AOC GAMING CU34G2XE/BK va fi disponibil începând din decembrie 2023 la prețul recomandat de 1983 lei.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Uncategorizedo oră inainte

TikTok celebrează comunitatea globală prin raportul Anul văzut pe TikTok: 2023

Raportul celebrează cele mai populare trenduri, creatorii care s-au remarcat și momentele frumoase din acest an, inspirate de comunitatea globală...

Uncategorized5 ore inainte

PENNY România deschide magazinul cu numărul 360

PENNY România continuă în ritm alert planul de expansiune și deschide magazinul cu numărul 360 în  Segarcea, județul Dolj. Începând...

Uncategorized5 ore inainte

Nokian Tyres introduce noi versiuni ale selecției sale de anvelope de vară

Nokian Tyres își actualizează gama de anvelope de vară pentru Europa Centrală pentru autoturisme, vehiculele utilitare sport și vehicule crossroad....

Eveniment6 ore inainte

Academia de Poliție nu și-a suspendat activitatea pentru că le pasă de studenți, ci au trecut în online și i-au trimis acasă pentru a nu mai avea scurgeri de informații din tot ceea ce se întâmplă în instituția de învățământ. – Ziarul Incisiv de Prahova

„Jurnalistul” de șantaje Catalin Stavri, purtătorul de cuvânt pe afaceri murdare al primarului Volosevici/DOCUMENTE/Inregistrari audio (IV) Boși, locotenenți, soldați: Mafia...

Eveniment6 ore inainte

Chaka Sobhani se alătură DDB WW în calitate de Președinte, CCO International

Un lider creativ premiat părăsește Leo Burnett WW pentru a se alătura rețelei DDB București, 6 decembrie 2023 – DDB Worldwide anunță că...

Uncategorized7 ore inainte

25 de proiecte inovatoare merg mai departe în etapa a II-a a competiției Solve for Tomorrow organizată de Samsung România

313 idei au fost înscrise în cea de-a treia ediție a competiției Solve for Tomorrow. Ediția din acest an este...

UncategorizedO zi inainte

TikTok stabilește noi standarde de securitate și sustenabilitate prin Proiectul Clover în valoare de 12 miliarde de Euro

București, 5 decembrie 2023 –  Peste 150 de milioane de oameni din Europa vin în fiecare lună pe TikTok ca să...

EvenimentO zi inainte

AGON by AOC lansează monitoarele ultrawide CU34G2XE/BK și CU34G2XP/BK dedicate pasionaților de gaming

București, 5 decembrie 2023 – AGON by AOC, unul dintre cele mai importante branduri de monitoare pentru gaming și accesorii IT din...

EvenimentO zi inainte

PC Garage lansează campaniile speciale de sărbători

Promoții și oferte până la Crăciun Începe campania “Te echipăm gratuit: cadou carcasă sau sursă la alegere” Încep cele mai tari...

UncategorizedO zi inainte

Kärcher lansează RCF 3 – mopul robotizat, de ultimă generație, care asigură o curățare autonomă

RCF 3 oferă o curățare complet autonomă, similară cu cea folosită de mopurile electrice Kärcher; Tehnologia cu sistem de curățare...

EvenimentO zi inainte

Studiu Aqurate: Sărbătorile de iarnă aduc vânzări cu 28% mai mari decât media lunară anuală, în rândul magazinelor online monitorizate

Cele mai mari creșteri apar în categoriile Mobilier, Echipamente și Accesorii și produse pentru Copii și bebeluși Studiul a fost...

EvenimentO zi inainte

Fapte care nu pot fi acceptate într-un stat care se vrea a fi „de drept”, „nu de drepți” – Ziarul Incisiv de Prahova

„Jurnalistul” de șantaje Catalin Stavri, purtătorul de cuvânt pe afaceri murdare al primarului Volosevici/DOCUMENTE/Inregistrari audio (IV) Boși, locotenenți, soldați: Mafia...

Eveniment2 zile inainte

HONOR anunță viitorul smartphone-urilor pliabile și tehnologiei centrate pe nevoile utilizatorului la Forumul Global Fortune 2023

Brandul global de tehnologie HONOR a participat la Forumul Global Fortune 2023 din Abu Dhabi pentru a discuta despre viitorul...

Uncategorized2 zile inainte

Samsung Galaxy Tab A9 și Galaxy Tab A9+ acum disponibile și în România: Divertisment și Productivitate, accesibile tuturor românilor

Descoperă o lume nouă și captivantă a vizionării imersive, multitasking-ului simplu și conectivității fără întreruperi în ecosistemul Galaxy București, România –...

dozator apa cu bidon dozator apa cu bidon
Uncategorized2 zile inainte

Cum ti se schimba obiceiurile dupa ce achizitionezi un dozator de apa cu bidon?

In lumea agitata de astazi, sa ne amintim sa ne hidratam corespunzator poate fi o provocare! Cu toate acestea, achizitionarea...

Eveniment3 zile inainte

SANTAJELE MAFIEI CU AUTORITATI ale statului roman/Grupul de crima financiar – organizata locala cu sprijinul politistilor corupti si cu sprijinul parchetelor si instantelor/Documente si inregistrari audio, in exclusivitate/Azi, orele 13.00

Noua mafie a lui Portocală, prejudicii de milioane de euro! Noi detalii despre mafia procurorului ”Portocală” ies la iveală! Contractele...

Știrile Săptămânii