Eveniment
Ce au in comun cei doi fosti PMP-isti – Andrei Volosevici si Elena Udrea?/In afara de traseism politic?/Cele mai uimitoare și bizare coincidențe intre cei doi fosti PMP-isti!/Articol pentru cunoscatori si pentru cei din sistemele de siguranta nationala – Ziarul Incisiv de Prahova
Un spațiu dezvoltat de ONG-ul Curba de Cultură într-o comună din Prahova, cu fonduri europene, pentru activități dedicate tinerilor din rural, a fost preluat de consilieri locali PMP și PSD, printr-o hotărâre de Consiliu Local. O sală va fi folosită pentru ședințele CL, iar cealaltă, pentru repetițiile unui ansamblu folcloric.
Într-o încăpere spațioasă, prin geamurile căreia se văd șoseaua și, puțin mai în spate, pădurile din Teișani, județul Prahova, cinci tineri, de naționalități diferite, discută ultimele modificări la un film la care lucrează, la final de septembrie.
Voluntari și angajați ai organizației Curba de Cultură discută în sala unde consilierii locali vor să își țină ședințele
„Suntem în ultima etapă de editare a unui film despre locuitorii din Teișani. Are 20 de minute. Acum venim cu feedback-ul”, explică Cristina, din Slovenia. Cu toții sunt voluntari internaționali sau parte din stafful organizației neguvernamentale Curba de Cultură, care a deschis două centre pentru tineret în două comune din Prahova, Izvoarele și Teișani, precum și un centrul mobil, care organizează, printre altele, proiecții de filme pentru copiii și tinerii din satele din județ. Încăperea în care aceștia dezbat modificările la film, renovată de alți voluntari internaționali în toamna anului trecut, a devenit, de curând, obiectul unei dispute politice.
Consilierii PMP și PSD vor să preia spațiul centrului de tineret În 14 septembrie, un grup de consilieri locali, patru de la PMP și doi de la PSD, a depus un proiect de hotărâre locală (HCL) prin care revendică una dintre cele două încăperi mari din Centrul de Tineret Teișani, amenajat de Curba de Cultură, pentru a-și organiza acolo ședințele de consiliu local.
Explicația oficială: în prezent, consilierii își țin ședințele în „condiții improprii pe holul primăriei”, iar sala respectivă, pe care o cer, are „conexiune la internet” și „acces la un grup sanitar”, precizează proiectul de HCL. Cosmin Catană, fondatorul ONG-ului Curba de Cultură, spune însă că motivația reală e alta.
Am picat practic la mijloc într-o răfuiala dintre primar (de la PNL, n.r.) și gruparea asta de consilieri locali.
Cosmin Catană a pus bazele Centrului de Tineret din Teișani
Cosmin Catană: Amenajat de un ONG, un centru de tineri din Prahova e luat de consilierii locali PSD și PMP ca să facă ședințe, cununii și folclor Cosmin Catană a pus bazele Centrului de Tineret din Teișani Centrul de Tineret Teișani funcționează într-unul dintre corpurile Căminului Cultural din comună, dat în folosință ONG-ului de către primărie pentru o perioadă de cinci ani, printr-o hotărâre de consiliu local din decembrie anul trecut. „Șicanele au început în timpul campaniei electorale (pentru alegerile locale din septembrie 2020, n.r.). Faptul că noi aveam acces aici gratuit a fost comunicat ca «Primăria a vândut gratis căminul cultural la Curba de Cultură»”, spune Catană.
Consilierii au ridicat miza, solicitând ambele încăperi În ședința de Consiliu Local (CL) din seara de joi, 30 septembrie, consilierii au adus un amendament proiectului, prin care să preia și a doua sală mare a centrului de tineret, sala media, ca să facă acolo, în paralel cu activitatea centrului de tineret, un spațiu de repetiții pentru un ansamblu folcloric. Proiectul de hotărâre a fost votat cu 7 voturi din 12 la ședința de Consiliu Local de pe 30 septembrie.
Sala multimedia din Centrul de Tineret din Teișani va fi folosită pentru repetițiile ansamblului folcloric, în urma votului consilierilor
„Ar fi votat toată lumea proiectul ăsta, dar cine a avut puțină temere nu a votat. V-am zis, au fost niște presiuni, tot felul de acțiuni de intimidare ale acestui ONG, nu are sens să intru în detalii, că nu are rost”, explică pentru Libertatea Cătălin Marghioala, consilier local din partea PMP și unul dintre inițiatorii proiectului.
Cine sunt inițiatorii proiectului de HCL? Diniță Ştefan – consilier local PMP Marghioala Cătălin – consilier local PMP Hangiu Florentin – consilier local PMP Dafina Irinel – consilier local PMP Oprescu Petre – consilier local PSD Mareș Rocxana – consilier local PSD „Noi suntem o echipă, nu contează partidele, contează că luptăm pentru interesele comunității”, adaugă Marghioala. „Suntem un grup unit, care ne consultăm și acționăm unitar.” Consilier PMP: „ONG-ul a investit abuziv în acele spații publice” Consilierul Cătălin Marghioala precizează că ONG-ul Curba de Cultură a ocupat și a investit „abuziv” în acele spații și că este o „problemă de legalitate”. Întrebat dacă a depus o plângere penală, având în vedere acuzele de ilegalitate, Marghioala spune că nu
„Nu avem de ce să facem plângere penală. Ce s-a întâmplat, ce nu s-a întâmplat, noi trebuie să recuperăm acele spații și să le folosim în interesul cetățenilor comunei pe care o reprezentăm”, menționează Marghioala. Recunoaște că acele spații nu erau folosite de nimeni anterior proiectului ONG-ului.
Consilierul PMP Cătălin Marghioala | Sursă: Facebook
Consilierul precizează că Cosmin Catană, fondatorul ONG-ului, a refuzat să discute cu Consiliul Local. „A avut ocazia să ne spună, la o comisie de anchetă pe care noi am înființat-o, care e scopul, ce vor să dezvolte. Am fost tratați de sus”.
Primarul: „Sunt niște ambiții politice” Primarul comunei, Gheorghe Stanciu, spune că la baza hotărârii de consiliu local stau niște „ambiții politice”. „Doi dintre consilieri sunt foști candidați la funcția de primar. Cătălin Marghioala, de la PMP, și Petre Oprescu, de la PSD”, spune primarul PNL
Johannes, unul dintre voluntari, povestește că toți sătenii fac mișto de el că are același nume cu președintele țării. Locuiește în comună de 10 luni și organizează seri de joc Dungeons & Dragons cu tinerii din Teișani
Primăria nu plătește nimic pentru aceste activități dedicate tinerilor, doar a pus la dispoziție niște spații, precizează primarul. „Alți primari au directori de cămin cultural, consumă foarte mulți bani ca să se întâmple ceva în comunele respective, și nu se întâmplă ceea ce avem noi. Iar la noi totul se întâmplă gratuit, datorită acestui ONG care câștigă proiecte și face activități cu tinerii”, completează Gheorghe Stanciu.
Voluntarii ajung în Teișani sau în Izvoarele prin programe europene de voluntariat, foarte populare, mai ales, în rândul tinerilor din țări vestice. Stau între 2 și 12 luni și lucrează cu adolescenți și tineri din rural.
Centru de tineret amenajat în casa bunicilor Povestea organizației Curba de Cultură a pornit din Izvoarele, județul Prahova, unde Cosmin Catană și-a petrecut verile în copilărie și adolescență. Absolvent de kinetoterapie, management și antropologie socială și culturală, Catană, în vârstă de 40 de ani, a lucrat mereu în sectorul neguvernamental. Până în 2012, a fost directorul programului național de voluntariat la organizația Habitat for Humanity for Romania. Apoi, în urma unei experiențe de voluntariat în China, și-a dat demisia și a pus bazele propriei organizații, care urma să lucreze cu adolescenți din mediul rural. „Sistemul de valori se construiește în adolescență. Există vorba asta: Aoleo, nu se poate discuta cu ei. Ba da, se poate, dar pe limba lor, când și cum vor ei. Noi asta facem. Oferim acest spațiu sigur, unde ei să poată să se întâlnească, să nu existe judecăți”, explică Catană. În mediul rural, adolescenții nu au prea multe opțiuni când vine vorba de petrecerea timpului liber, crede bărbatul. În plus, judecata și presiunea de grup sunt mai puternice la sat decât în oraș. „Comunitățile fiind mai mici, emanciparea ia alte forme, care nu sunt întotdeauna sănătoase pentru dezvoltarea ulterioară”.
Un grup de voluntare din Spania, Franța și Polonia renovează centrul de tineret din Izvoarele
Având o casă moștenită în comuna Izvoarele, Cosmin a decis să pună acolo bazele unui centru de tineret în 2012. Programele urmau să se desfășoare cu ajutorul unor voluntari internaționali. Invitat de primărie să amenajeze un centru în Teișani La Teișani a ajuns șapte ani mai târziu, în urma invitației primarului. Gheorghe Stanciu i-a propus să amenajeze în comună un centru pentru tineri, ca la Izvoarele, povestește Cosmin Catană. „Unul dintre cei doi fii ai lui a făcut parte din programele noastre de tineret de la Izvoarele”, povestește fondatorul ONG-ului. „Am colaborat cu multe autorități locale, însă nu am mai primit așa o invitație”, adaugă acesta.
Printr-o hotărâre de consiliu local din 2019, s-a realizat o asociere între primărie și ONG pentru dezvoltarea unui program de centru de tineret. Primăria a oferit, mai întâi, ONG-ului un spațiu dezafectat pentru a înființa centrul de tineret. Clădirea nu s-a dovedit însă viabilă din punct de vedere tehnic. Era aproape imposibil să fie renovată, a arătat o expertiză tehnică.
Clădirea pusă la dispoziție de primărie inițial nu a putut fi renovată
Așa că autoritatea locală a pus la dispoziția ONG-ului, pentru folosire, un alt corp de clădire, parte din Căminul Cultural, în care să înființeze centrul de tineret. În trecut funcționase acolo o grădiniță. A oferit spațiul în baza unui proces verbal de primire-predare, apoi printr-o hotărâre de consiliu local. Tot primăria a permis organizației să folosească un corp de clădire dintr-o bază sportivă a comunei în care să fie amenajat un hostel pentru voluntarii internaționali. Consilierii locali au contestat și asta, printr-un alt proiect de hotărâre de pe 14 septembrie anul acesta.
Una dintre camerele în care stau voluntarii internaționali care ajută la funcționarea celor două centre de tineret
Centrul de tineret, renovat cu ajutorul voluntarilor Cosmin Catană a renovat spațiul din Căminul Cultural din Teișani, revendicat acum de consilierii locali, în toamna anului trecut, cu ajutorul voluntarilor și cu finanțare de la Corpul European de Solidaritate. Cum arată spațiul, la câteva luni după ce a fost renovat?
Urări în mai multe limbi, pe holul Centrului de Tineret din Teișani
La parter, atracția principală e o masă de fotbal. La etaj sunt două săli mari. Într-una funcționează un spațiu multimedia, folosit și ca studio de înregistrare pentru podcasturi, unde pereții sunt tapetați cu cofraje de ouă, ca să reducă din ecoul încăperii. A doua e camera de socializare, cu o bibliotecă colorată și un televizor. Prin decizia de pe 30 septembrie a consilierilor locali, cele două camere, amenajate de către Curba de Cultură, vor fi folosite pentru: Ședințele de Consiliu Local și cununii civile; Repetițiile ansamblului folcloric. „Într-o zi plină, plină, sunt 30. Într-o zi mai puțin plină, 2, 3, 1”, spune Catană despre numărul de tineri din satele din zonă care vin la centru.
Paco, unul dintre voluntari, se ocupă de centrul mobil de tineret, o dubă convertită în spațiu de evenimente, „un Volkswagen Crafter cu băncuțe de stat jos, băncuțe de scos afară, jocuri, playstation, independent energetic, are un generator, are internet mobil, și o ducem oriunde”
Numărul celor care vin la centru variază în funcție de „fân, de prune, de ploaie, de vânt, de bani, pentru că au nevoie de bani să ia microbuzul. Aici, la Teișani, vin și de la Cerașu. Cerașu e la o jumătate de oră de mers cu mașina”, explică bărbatul. „Nu sunt omul primarului” Sprijinul primarului din Teișani a fost ulterior folosit împotriva lui, spune Cosmin Catană. „Noi așa suntem percepuți, sau eu, că sunt omul primarului. Iar eu nu sunt omul primarului. Nu sunt membru în niciun partid politic. Am făcut parte din administrația centrală. Am fost din echipa de consilieri a secretarului de stat pe tineret în perioada tehnocrată”, adaugă acesta. În decembrie 2020, într-o ședință de consiliu local extraordinară, mai mulți consilieri PMP și PSD au HCL 41 au cerut înființarea unei comisii care să verifice „oportunitatea asocierii” între primărie și ONG. Comisia urma să verifice „legalitatea transformărilor” efectuate de către ONG în spațiile oferite de primărie pentru amenajarea centrului cultural și a hostelului unde sunt cazați voluntarii internaționali. Tot comisia urma să depună un raport până la sfârșitul lui martie 2021.

Centrul de tineret din Izvoarele
Raportul propunea un centru pentru conservarea tradițiilor populare „Considerăm că sunt foarte multe semne de întrebare cu privire la acțiunile întreprinse de asociația Curba de Cultură pe raza comunei Teişani, drept pentru care nu se justifică punerea la dispoziție a spațiilor şi propunerea comisiei este de a se modifica acordul de parteneriat și eliberarea spațiilor puse la dispoziție”, concluzionează raportul. Documentul precizează că primăria a investit pentru amenajarea clădirii în care funcționează acum hostelul unde sunt cazați voluntarii internaționali, cu preponderență în 2018. Însă în 2018, ONG-ul Curba de Cultură nici măcar nu activa la Teișani. La final, comisia propune înființarea unui alt centru în comună. Acesta va avea ca obiective principale elaborarea de programe specifice, sprijinirea tinerilor şi artiștilor valoroși în afirmarea lor, cercetarea, conservarea și promovarea tradițiilor populare. Raport: „Centrul Cultural poate oferi diverse cursuri şi programe gratuite pentru copiii și tinerii din localitate sub supravegherea personalului specializat, precum şi activități pentru persoanele vârstnice”, se mai arată în document. „Cine sunt străinii ăștia?” Pe lângă disputa politică, situația de la Teișani a scos la iveală și un conflict cultural. „Aici, în comună, am auzit alte lucruri despre noi. «Cine sunt străinii ăștia, sunt niște infiltrați?»”, adaugă Cosmin Catană. Când lucrezi la sistemul de valori al unei comunități, se creează niște valuri. Dar valurile pe care vrem să le dăm noi mai departe sunt lucrul în echipă, încrederea, toleranța, nu instigarea la ură.
Cristina, parte din stafful ONG-ului, spune că observi schimbări uriașe la tinerii care participă la programe timp de mai mulți ani. Sunt învățați să își ceară drepturile, să se exprime, nu să rămână „tăcuți și cuminți”. „Schimbările sunt în felul în care interacționează, cum vorbesc engleză, cum iau decizii, cum relaționează cu autoritățile, cât de capabili sunt să vină cu inițiative. Mulți vin la 13 ani, când stima de sine, abilitatea de a vorbi cu adulții, sunt încă la un nivel scăzut. Asta pentru că sunt învățați să fie tăcuți și să asculte. Apoi pe la 15, 16 ani, după ce stau cu noi mai mulți ani, pot să facă orice. Nu le mai e frică să vorbească nici cu un ministru”, adaugă aceasta. „E foarte nasol să muncești mult și să vezi că cineva cu oarecare putere poate să distrugă lucrurile atât de ușor. Sunt nouă ani de muncă”, concluzionează Cosmin Catană.
Sursa:
https://www.libertatea.ro/stiri/un-centru-de-tineri-din-prahova-e-luat-de-consilierii-locali-psd-pmp-pentru-sedine-are-internet-grup-sanitar-3768581?fbclid=IwAR1HGVfhmDXI52kN2LietZhDgocp35RgZ7tET3hjF-DjKWeSk2_Gp1322Sc
Eveniment
Caravana medicală „Obezitatea este o boală” aduce evaluări gratuite în Palas Iași
În perioada 14-23 iunie, compania Lilly România aduce în Palas Iași Caravana medicală „Obezitatea este o boală”, un program de evaluare gratuită dedicat publicului larg. Inițiativa își propune să crească nivelul de informare privind obezitatea și impactul acesteia asupra sănătății, prin acces facil la evaluare și consiliere de specialitate.
Ce este obezitatea?
Obezitatea este, conform ghidurilor medicale internaționale, o boală cronică, progresivă și complexă, tot mai frecventă în România, asociată cu peste 200 de complicații cronice: de la diabet zaharat și hipertensiune arterială până la tulburări metabolice și impact emoțional semnificativ.
Un studiu recent realizat de Ipsos, una dintre cele mai importante companii de cercetare de piață din lume, dezvăluie că 79% dintre românii care trăiesc cu obezitate consideră că afecțiunea lor „se poate preveni prin alegeri personale” – cea mai mare cifră din toate țările studiate și cu mult peste media globală de 66%. Această cifră subliniază nevoia de a înțelege că, dincolo de stilul de viață, există o rezistență biologică ce face procesul de slăbire dificil fără ajutor specializat.

Cum știu dacă am obezitate? Rolul IMC și al evaluării medicale
Deși Indicele de Masă Corporală (IMC) este utilizat frecvent pentru clasificarea
obezității, acest indicator nu spune întreaga poveste. Medicul poate lua în considerare raportul talie–înălțime, impactul asupra sănătății, calitatea vieții, prezența complicațiilor și altele. Interesant este faptul că doar 20% dintre românii care trăiesc cu obezitate se declară îngrijorați de starea lor de sănătate din prezent (sub media globală), însă procentul celor care se tem pentru sănătatea lor pe termen lung este aproape dublu. Această preocupare pentru viitor vine din faptul că românii sunt mult mai conștienți de afecțiunile asociate: cele mai cunoscute fiind diabetul de tip 2 (66%) și problemele cardiovasculare (64%). Evaluarea medicală la momentul potrivit poate preveni aceste complicații.
De ce este esențial consultul medical?
Pentru că scăderea în greutate nu este un efort individual, ci unul ce necesită expertiză medicală. Fiindcă tratamentele, fie că vorbim de modificări ale stilului de viață, medicație sau intervenții chirurgicale, trebuie personalizate. Doar un medic poate recomanda soluția potrivită. Aici poți găsi un medic specialist din zona ta.
Discuția cu un medic este cu atât mai importantă cu cât, potrivit studiului Ipsos, doar 20% dintre respondenții care trăiesc cu obezitate în România se declară îngrijorați de starea lor de sănătate din prezent, cu mai mult de 20 de puncte procentuale sub media globală.

Vrei să faci primul pas? Îl poți face gratuit, în mall
Pentru a susține publicul în adoptarea unor decizii informate privind sănătatea, Caravana medicală „Obezitatea este o boală” va fi prezentă în Palas Iași – unde va amenaja un spațiu dedicat evaluării statusului ponderal.
Ce te așteaptă în spațiul dedicat pentru evaluare?
- spațiu propriu și prietenos, creat pentru confortul tău
- analiza a compoziției corporale cu ajutorul cântarului profesional
- discuție individuală cu un nutriționist
- recomandări personalizate pentru un stil de viață sănătos
- broșuri și materiale informative utile
De ce să participi?
Pentru mulți oameni, un astfel de eveniment reprezintă primul pas spre înțelegerea reală a propriei stări de sănătate. Dialogul cu un specialist te poate ajuta să clarifici ceea ce simți, să îți validezi eforturile depuse și să primești îndrumări sigure, bazate pe dovezi științifice, adaptate nevoilor tale.
Caravana medicală „Obezitatea este o boală” este mai mult decât un eveniment de informare — este o invitație la conștientizare, prevenție și grijă față de propria sănătate. Prin accesul la evaluări gratuite și la specialiști, fiecare pas făcut contează. Implică-te, informează-te și oferă-ți șansa unui început mai sănătos.
Eveniment
„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată
Peste 1.000 de brașoveni au participat sâmbătă, 23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele mai ample inițiative de educație și conștientizare rutieră organizate la nivel local de Rotaract Kronstadt, alături de autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei auto și motorsportului. Timp de mai multe ore, participanții au avut ocazia să experimenteze, într-un mod controlat și interactiv, efectele reale ale accidentelor rutiere și importanța adoptării unui comportament responsabil în trafic.
Evenimentul, organizat împreună cu autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei automotive și motorsportului, a avut ca obiectiv principal transformarea prevenției într-o experiență practică și accesibilă publicului larg.

Siguranța rutieră, adusă mai aproape de comunitate
Datele privind accidentele rutiere din România continuă să evidențieze necesitatea unor inițiative de educație și prevenție. În 2025, peste 3.000 de persoane au fost rănite grav în accidente rutiere, iar mai mult de 1.300 și-au pierdut viața pe șoselele din țară.
În acest context, campania „Condu Prudent! Alege Viața!” își propune să transforme informația teoretică într-o experiență directă, prin simulări și demonstrații care îi ajută pe participanți să înțeleagă concret impactul deciziilor luate în trafic.
Comunitatea și colaborarea dintre instituții fac diferența
Unul dintre cele mai importante elemente ale evenimentului a fost colaborarea dintre voluntari, autorități și partenerii implicați în proiect. Participanții au avut acces la demonstrații realizate de reprezentanții ISU Brașov, experiențe VR care simulează efectele consumului de alcool și ale distragerii atenției la volan, sesiuni dedicate siguranței copiilor în mașină și expoziții de automobile de competiție.
„Succesul acestui eveniment a fost posibil datorită unei colaborări solide între voluntari, autorități și parteneri privați. Suntem recunoscători instituțiilor locale – IPJ, ISU și Inspectoratului de Jandarmerie Brașov – precum și tuturor companiilor și organizațiilor care au susținut proiectul. Împreună am reușit să transmitem un mesaj clar: siguranța rutieră trebuie să devină o prioritate pentru întreaga comunitate”, a precizat Teodor Filip, Project Manager.
Conducerea defensivă și motorsportul, explicate direct de profesioniști
Pe parcursul evenimentului, participanții au avut ocazia să interacționeze cu instructori auto, specialiști în conducere defensivă și piloți de motorsport, care au explicat diferența dintre condusul sportiv și comportamentul responsabil în trafic.
„Poligonul este esențial în formarea unui șofer, pentru că acolo înveți gabaritul mașinii, poziționarea, frânarea, utilizarea oglinzilor și reacțiile de bază, fără presiunea traficului real. Abia după aceea ar trebui făcut pasul către circulația urbană. La fel de importantă este și înțelegerea sistemelor de siguranță ale mașinii: airbag-ul este proiectat să funcționeze împreună cu centura de siguranță, iar fără centură corpul ajunge prea repede în contact cu airbag-ul, care poate deveni periculos în loc să protejeze. Cele două sisteme trebuie privite ca un ansamblu de siguranță”, explică Alexandru Păun, trainer Academia Titi Aur.
Zona dedicată motorsportului a atras, de asemenea, un număr mare de participanți, care au putut vedea îndeaproape mașini de competiție și au discutat cu piloți profesioniști despre importanța disciplinei și a reflexelor corecte în trafic.

„Cele mai multe accidente se produc pentru că oamenii sunt grăbiți și conduc sub presiunea timpului. Noi încercăm să le transmitem că viața de zi cu zi nu este o probă specială de raliu și că prioritatea trebuie să fie întotdeauna siguranța. Am venit la acest eveniment pentru a fi mai aproape de comunitatea din Brașov și pentru a le arăta oamenilor că motorsportul înseamnă, înainte de toate, disciplină, responsabilitate și siguranță. Pe lângă prezentarea mașinilor de competiție, încercăm să le explicăm participanților cât de importante sunt reflexele corecte și deciziile responsabile în trafic”, a declarat Andrei Gîrtofan, pilot la ProRally.

Campania „Condu Prudent! Alege Viața!” face parte dintr-un proiect național desfășurat în mai multe orașe din România, printre care București, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Sibiu și Târgu Mureș, având ca obiectiv principal reducerea numărului de accidente prin educație, prevenție și implicarea activă a comunității.
Proiectul a fost organizat cu sprijinul partenerilor și sponsorilor: Allianz Țiriac, Accenture, Coresi, Autoliv, Academia Titi Aur, ISU, IPJ, IJJ, Pro Rally Racing Team (ERA), OC Racing Team, LS Driving Academy, Siguranța Auto Copii, Lifetime Events, Ugly Bikers, Oaki, Crust Focacceria și Panoramic.
Despre Rotaract
Rotaract este o organizație internațională dedicată tinerilor cu vârste de peste 18 ani, care dezvoltă proiecte de voluntariat, educație, leadership și implicare comunitară. Parte a familiei Rotary International, Rotaract reunește tineri profesioniști și studenți care își propun să genereze schimbări pozitive în comunitățile din care fac parte, prin inițiative sociale, educaționale, culturale și civice.
Sursa articol: BVON.ro
Eveniment
Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă
Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.
„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.
Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei.

Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.
Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.
Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.
După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.
Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanța, de la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.
Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.
Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.
De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.
Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.
În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.
Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.
Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.
O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.
TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro
Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.
Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.
„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.
Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS
Producător: Claudiu Boboc
Producător executiv: Adela Mara
Manager producție: Iulia Cezara Roșu
Casting: ELEPHANT MEDIA
Realizat cu sprijinul:
Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON
Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.
Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/
Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA
Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.
-
Uncategorizedacum 3 luni
Samsung lansează gama completă de televizoare cu AI pentru 2026
-
Afaceriacum 3 luniStrategia Magic 5: Comunicare asumată pentru rezultate serioase
-
Exclusivacum 2 luniRMN Bacău: de ce contează aparatura și echipa medicală, nu doar prețul
-
acum 3 luniCITY PROTECT SECURITY accelerează expansiunea națională: noi parteneriate în retail, intrare în mall-uri și extindere în bricolaj
-
Uncategorizedacum 3 luniUn nou orizont terapeutic în diabetul de tip 2 la adolescenți: Semaglutida orală își confirmă eficacitatea superioară în studiile clinice
-
Evenimentacum 2 luni„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată
-
Uncategorizedacum 3 luniGPeC SUMMIT 26 Mai 2026 – Conferință, Expo și Networking cu 800+ actori relevanți din E-Commerce și Digital Marketing
-
Exclusivacum 3 luniDincolo de simpla ambalare: Descoperă avantajele unor pungi BOPP de la Snick Ambalaje în toată România

