Connect with us

Eveniment

Cu o inflatie anuala declarata la 5 la suta (in fapt mai apropiata de 10 la suta), cresterea economica se topeste – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

La șmecherul Monaco Săvulescu este o întreagă complicățenie legală:

– are o pedeapsă cu executare la 5 ani jumătate în România dată în 2019

– are un mandat european de arestare emis tot de România încă valabil în ciuda comutării pedepsei

– are o pedeapsă comutată de Italia la 2 ani jumătate cu suspendare în care Italia a judecat și mandatul de arestare emis.

Deci:

*Cum naiba a intrat și ieșit Săvulescu în Franța ( că înainte de Grecia a fost în Franța)? De ce Franța n-a operat ca Grecia mandatul de arestare prin Interpol dacă acesta încă nu fusese retras de România în urma deciziei Curții din Napoli?

*Cum a intrat în Grecia fără să fie arestat/ pe aceeași idee (mandatul european era încă valabil)?

*Ce decizie vor lua Grecii pentru că avem 2 pedepse diferite pe același dosar date de 2 instante diferite din 2 tari diferite, același teritoriu UE, și 1 mandat de arestare european încă valabil, dezvaluie Sorina Ruxandra Matei?

De altfel, sursa citata a publicat o investigatie compleza inca din 12 februarie 2019: „EXCLUSIV. #JafulRetrocedărilor. În timp ce în România trafichează drepturi litigioase, milionarul condamnat la închisoare al grupării Monaco, Dragoş Săvulescu s-a mutat în Los Angeles, lângă Beverly Hills, şi-a făcut un trai într-un lux orbitor şi stă într-o vilă evaluată la peste 6,6 milioane de dolari”

Datele oficiale ale Secretariatului de Stat al Californiei arată că omul de afaceri, Dragoş Emil Săvulescu, condamnat definitiv în România la 5 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în dosarul Retrocedărilor şi, ca pedeapsă complementară după executarea pedepsei, 3 ani interzicerea unor drepturi, este înregistrat de 4 ani ca agent pe teritoriul american, în Los Angeles, California, în numele firmelor pe care le-a înfiinţat în 2015 şi 2016 şi pe care le controlează – Amber Alert Entertainment Inc şi Rising Glen Entertainment Inc.

Aceleaşi date arată că de cel puţin 4 ani, Dragoş Emil Săvulescu, acum dat în urmărire internaţională de către autorităţile române, şi-a trecut ca rezidenţă atât pentru el cât şi pentru corporaţiile sale, vila din Los Angeles de aproape 4000 de metri pătraţi, evaluată pe piaţa imobiliară americană la 6,68 milioane de euro. În iunie 2018, pe aceeaşi vilă din Los Angeles, West Hollywood, de lângă Beverly Hills unde locuieşte de multă vreme, Dragoş Emil Săvulescu a înregistrat şi o societate ce aparţine noii sale soţii, fotomodelul albanez, Angela Martini, şi a înregistrat-o şi pe aceasta ca agent la aceeaşi adresă, cei doi mutându-se împreună.

Din 2016, după ce a întâlnit-o pe Martini în Los Angeles, California, viaţa afaceristului român samsar de terenuri în România, asociat al grupării Monaco, a devenit, aşa cum şi mărturiseşte, “un film”: călătorii numai cu avioane private sau elicoptere, diamante, maşini de lux cadou, petreceri de Oscar şi sejururi scumpe peste tot în lume.


Dragoş Săvulescu, băiatul din Rahova, asociat al grupării Monaco, ajuns în 6 ani milionar al României din imobiliare, drepturi litigioase şi fotbal

Dragoş Emil Săvulescu (46 de ani) este un băiat din cartierul Rahova. “M-am chinuit, am făcut business, am intrat în afaceri imobiliare, m-am chinuit şi acolo mulţi ani de zile, am muncit foarte mulţi ani de luni dimineaţa la prima oră până duminică seara până la, nu ştiu, ora 21.00, 22.00. Am fost foarte stresat. Părinţii mei mi-au asigurat totul, părinţii mei sunt ingineri. Dar am vrut mai mult decât acel “obişnuit”, decât doar să am ce să mănânc şi să dorm. În Rahova stăteam. E foarte greu, sunt foarte puţini oameni norocoşi”, mărturisea în februarie 2018, Săvulescu pentru Antena Stars. Visul băiatului din cartierul Rahova, după cum povesteşte chiar Săvulescu, a fost să facă bani: “Sunt o persoană care face afaceri, este adevărat, care trăiește într-un mediu strălucitor astăzi, numai că valorile care stau la baza a ceea ce sunt acum sunt de natură morală și spirituală. Îmi voi aminti întotdeauna de un moment din copilărie, când am văzut un bolid, în Rahova, acolo unde locuiam eu și mă întrebam dacă vreodată voi putea să am propria mașină, o astfel de mașină. Părea un vis, ceva foarte greu de realizat pe atunci”.

Astfel că din 2004, de acum 15 ani, de la 31 de ani, băiatul din Rahova se apucă de afaceri. Presă, fotbal şi imobiliare. Închiriere şi subînchiriere de bunuri imobiliare, agenţii imobiliare, tranzacţionând de-a lungul timpului drepturi litigioase din care a câştigat bani, mulţi bani.

Revista Forbes îl cota la nivelul anilor 2010-2011 pe Dragoş Săvulescu în topul primilor 500 milionari ai României, cu o avere între 12 şi 15 milioane de euro, cu un parc auto de lux de invidiat (Lamborghini LP640 Roadster, un Porsche GT, o limuzină Mercedes S65 AMG şi un SUV Mercedes G55 AMG), cheltuind la nuntă de 500.000 de euro, nuntă făcută la Palatul Regal în Sala Tronului, Săvulescu fiind în tot acest timp un răsfăţat al presei sportive şi al showbizului românesc.

Datele oficiale arată că din 2004 şi până în prezent, Dragoş Săvulescu a fost implicat în mai multe societăţi comerciale sau pe acţiuni care au avut legătură cu presa, domeniul imboliliar sau sportul/fotbalul.

În 2004, Dragoş Săvulescu apare în acţionariatul SC High Life Trust SRL, alături de afaceristul Dragoş Dobrescu, lider al grupării Monaco specializat în afaceri imobiliare, alături de Oreste Scarlat Alexandru Teodorescu şi Felix Aurelian Rache, şi alte personaje, milionari ai grupării Monaco. Societatea SC High Life Trust SRL a fost dizolvată chiar pe 15 noiembrie 2018, din ea mai făcând parte la acel moment doar Ioan Radu Budeanu, tot din gruparea Monaco şi Dragoş Săvulescu.

Dragoş Săvulescu a mai făcut parte ca acţionar şi/sau administrator din SC Fastserv Prodcom SRL/imobiliare, SC Expoinvestment SRL/imobiliare, SC Global Invest Group Societate de Investiţii şi Dezvoltare SA/imobiliare alături de afaceristul Dragoş Dobrescu, SC Four Seasons Imobconsult SRL/imobiliare, SC Mandrake Productions SRL/film, SC Ivana Chubbuck Mandragora Movies Acting Studio SRL/film şi SC Dinamo 1948 SA unde a deţinut şi 20,8 % din societate, a fost membru în Consiliul de Administraţie, finanţator şi asociat în acţionariat de-a lungul anilor cu Nicolae Badea, Vladimir Cohn, Gheorghe Neţoiu, Vasile Turcu, Cristian Borcea, iranianul Karimzadeh Hagh Mohammad Bagher, Corneliu Dinu şi Florian Bucşă/Florian Walter.


Din România, Dragoş Săvulescu pleacă în Los Angeles şi îşi face două societăţi de “film making”, una chiar cu denumirea străzii pe care locuieşte

În timp ce în România a continuat să tranzacţioneze drepturi litigioase din retrocedări până chiar la finele anului trecut, afaceristul Dragoş Săvulescu, trecut prin divorţ, a decis la sfârşitul lui 2012 să plece de la Dinamo şi ulterior să plece şi din ţară în SUA.

Datele Secretariatului de Stat al Californiei arată că pe 13 noiembrie 2015, Dragoş Săvulescu îşi înregistra prima societate pe teritoriul american: Amber Alert Entertainment Inc, unde este şi unic acţionar şi administrator. Tipul afacerii în care se reprofila Săvulescu: “film making”, devenind astfel agent înregistrat oficial pe teritoriul american al firmei cu sediul afacerii şi adresă chiar în casa în care locuia: 1889 Rising Glen Road, Los Angeles, California.

După doar 4 luni, registrele statului american arată că Dragoş Săvulescu mai înregistrează o societate. Pe 22 martie 2016, Săvulescu înfiinţează tot în Los Angeles, California şi societatea Rising Glen Entertainment Inc, cu acelaşi profil ca şi precedenta “film making” şi cu denumire chiar adresa sa. Aşa se face că Săvulescu devine agent înregistrat pe teritoriu american şi al acestei societăţi. Iar după ce se căsătoreşte în decembrie 2017 cu modelul albanez Angela Martini, după 6 luni, pe 19 iunie 2018, mai înregistrează o societate. De această dată, pe numele soţiei.

Societatea nouă- a treia înregistrată- se numeşte May23 Inc, cu denumire chiar ziua de naştere a soţiei, acţionar şi administrator este Angela Martini, domeniul în care activează este “beauty business” însă adresa este aceeaşi, 1889 Rising Glen Road, Los Angeles, California, Angela Marini mutându-se cu Dragoş Săvulescu. Astfel că pe adresa lui Dragoş Săvulescu din Los Angeles sunt înregistrate oficial la Secretariatul de Stat al Californiei, trei societăţi- două ale lui Dragoş Săvulescu: Amber Alert Entertainment Inc şi Rising Glen Entertainment Inc, una a soţiei: May23 Inc şi doi agenţi: Dragoş Săvulescu şi Angela Martini.  


Vila de lux de aproape 4000 de metri pătraţi din Los Angeles în care a stat în ultimii 5 ani afaceristul Dragoş Săvulescu, evaluată la 6,68 milioane de dolari

Începând cu 2014 până în 2018, Dragoş Săvulescu încearcă să se lipească de lumea Hollywoodului, joacă diverse roluri în filme ca Love by Design, Palatul Pionierilor, Criminal, High Strung, Limani şi shot drama ca A Way Out şi îşi încearcă norocul şi ca producător prin SUA şi România.

În acelaşi timp, Săvulescu îşi stabileşte cartierul general în Los Angeles, California, pe Rising Glen Road, aşa cum şi-a denumit şi una dintre firmele de producţie, numărul 1889.

Vila de 3821 de metri pătraţi, construită în 1960 şi recondiţionată după 2010, înălţată şi cu un etaj, este situată în West Hollywood (WeHo), Los Angeles, lângă Beverly Hills.

Datele Registrului Proprietăţilor din Los Angeles, California, arată că vila din Los Angeles în care stă Dragoş Săvulescu are 4 dormitoare, 3 băi, piscină, terasă, spa, remodelată, refinisată, cu îmbunătăţiri şi înălţări de-a lungul timpului, deşi prima oară a fost vândută în 1998 pentru 1 milion de dolari, deşi are o valoare numai a terenului de 1,98 milioane de dolari, este în prezent evaluată pe piaţa imobiliară din SUA la 6,68 milioane de dolari SUA.

În ciuda faptului că a afaceristul a anunţat în ianuarie 2018 presa de showbiz că şi-a cumpărat casă cu 3 milioane de dolari, pe care şi-a şi filmat-o singur de mai multe ori, datele Registrului Proprietăţilor din Los Angeles arată că pe 25 septembrie 2018, vila din 1889 Rising Glen Road, Los Angeles, California, îl avea în continuare proprietar pe dezvoltatorul imobiliar al Los Angelesului, West Hollywood, Malibu, Bel Air şi Beverly Hills, Stephen Resnick.

Astfel că proprietatea în care stătea de câţiva ani Dragoş Săvulescu şi ulterior şi soţia sa, Angela Martini, aparţine Stephen B Resnick 2014 Living Trust şi Resnick Stephen B Trustee care au de plătit o datorie pentru vilă la banca Premier America Credit Union până în 2033 de 1.380.000 de dolari. Contactat pentru a lămuri situaţia imobiliară a lui Dragoş Săvulescu în legătură cu proprietatea de pe 1889 Rising Glen Road, până în prezent, dezvoltatorul Stephen Resnick nu a oferit niciun răspuns. Piaţa imobiliară americană evaluează chiria pentru vila în care stă Dragoş Săvulescu în Los Angeles între 6500 şi 10.000 de dolari pe lună.


Din 2016, după ce a întâlnit-o pe Angela Martini, viaţa lui Dragoş Săvulescu devine un film: luxury private jets, elicoptere, yachturi, diamante, maşini de lux cadou, petreceri de Oscar, şi ia globul la picior în sejururi de lux

La începutul lui 2016, afaceristul Dragoş Săvulescu începe să se afişeze cu modelul Angela Martini. Angjela Martini (33 de ani) este un fotomodel născut în Albania şi crescut în Elveţia care a câştigat titlul Miss Universe Albania în 2010, a plecat în SUA, a lucrat în New York pentru Elite Model Management, a adus Martini Bikini la Miami fashion week în Miami în 2012 şi acum este “life coach” în SUA.

Odată mutată în Los Angeles “să-şi întâlnească dragostea”, Martini l-a întâlnit la o petrecere dată în casa afaceristului, pe 1889 Rising Glen Road, chiar pe afaceristul Dragoş Săvulescu. Iar totul a început să se transforme într-un film, viaţa celor doi derulându-se într-un lux orbitor.

Eu am vrut să intru în filme şi am intrat atât de mult în filme încât viaţa mea proprie a devenit un film. Da, de câţiva ani, practic de când am făcut pasul din România, nu pot să spun că m-am mutat total, dar o bună parte, cea mai mare parte a timpului sunt în Los Angeles şi probabil că pe măsură ce va trece timpul voi fi şi mai mult timp în Los Angeles. Cam din momentul ăla viaţa s-a schimbat pentru că locaţia şi lumea de acolo şi ceea ce faci şi modul în care interacţionezi cu oamenii şi totul, absolut totul te inspiră şi te motivează şi, într-adevăr, viaţa mea a devenit un film. Dar sigur în ultimii 2 ani de zile viaţa mea a devenit într-adevăr un film pentru că atunci când eşti împlinit într-adevăr viaţa devine ca un film”, mărturisea Săvulescu, încântat şi entuziasmat, la începutul lui 2018.

Angela Martini s-a mutat în vila unde locuieşte românul afaceristul din Los Angeles, California iar Săvulescu a început să-şi umple aleasa de cadouri scumpe, bijuterii cu diamante, maşini de lux, călătorii la fel de scumpe, multe dintre ele făcute cu luxury private jets. Astfel, au călătorit împreună în Zurich/Eveţia, în Roma/Italia, la Festivalul de Cannes/Franţa, în Dubai/Emiratele Arabe Unite, în Maldive, pe yachturi, vacanţe, hoteluri şi tot felul de petreceri de lux.

În iulie 2016, cei doi ajung şi la Bucureşti, inclusiv prin cluburile din Mamaia, ca apoi să se ducă în Londra, în Mykonos cu private jet şi în Zurich cu un elicopter. Tot în vara lui 2016, Dragoş Săvulescu şi Angela Martini filmează şi un videoclip în casa din 1889 Rising Glen Road, Los Angeles, participă în Elveţia la nunta finanţatorului britanic, Nat Rothschild, din familia Rothchild, se întorc în România, se văd şi cu Ilie Năstase, naşul lui Săvulescu din precedenta căsătorie, se duc la Paris, în Ibiza Spania, pe yachturi, se întorc la Bucureşti şi după aceea pleacă în Los Angeles.

Cei doi îşi petrec apoi ceva vreme în New York participând la tot felul de petreceri, în Londra, la invitaţia lordului John Alderdice, iar mama Angelei Martini este invitata premierului albanez la primul summit al Diasporei organizat la Tirana. Crăciunul 2016 cei doi şi-l fac în Los Angeles ca apoi Revelionul să-l petreacă, călătorind iar cu un private jet, în Miami, pe un yacht, şi apoi în Mexic.

În 2017, Dragoş Săvulescu începe să dea petreceri de Oscar la casa sa din Los Angeles, apoi pleacă iar cu Angela Martini în Roma, petrec acolo Paştele iar cu o lună înainte de ziua sa, Martini primeşte de la Săvulescu un SUV AMG G63 Class Luxury Off Road Mercedes ce ajunge şi până la 255.000 de dolari.

Apoi cei doi iar călătoresc la Festivalul de la Cannes, în iunie 2017 revin în Bucureşti, fac antrenamente în poligon, se duc la Mamaia, ca apoi să se întoarcă vara în aceeaşi casă din Ibiza Spania, unde călătoresc iar cu jetul. Vara lui 2017, Săvulescu este numai alături de Angela Martini prin petreceri, yachturi şi jeturi, călătorind din Spania în Italia, din Ibiza, în Marbella, în Pisa, Sardinia, ca în Septembrie să se întoarcă în Los Angeles. În octombrie 2017, de ziua lui Săvulescu, cei doi se duc în Viena, vin apoi la Bucureşti, ca în noiembrie să se întoarcă în New York şi apoi Los Angeles.

În decembrie 2017, Dragoş Săvulescu se căsătoreşte intempestiv cu Angela Martini în Las Vegas. Iar Săvulescu îi cumpără lui Martini, devenită soţie, un Bentley decapotabil de alte câteva sute de mii de dolari. Apoi cei doi se întorc în California şi filmează împreună un videoclip. Revelionul 2017, Dragoş Săvulescu şi-l face cu Angela Martini în Elveţia.

În ianuarie 2018, cei doi se duc în insulele Seychelles într-un resort de lux de luna de miere. Apoi se duc la Zurich ca să ia “inelul” şi vin în Februarie la Bucureşti. Lunile următoare cei doi şi le petrec în California, în casa din Los Angeles, mai trag câteva videoclipuri, se duc la Disneyland/Paris, vin în Bucureşti, ca ziua de naştere a lui Martini, în mai, să se ducă amândoi în Maldive, afaceristul rezervând cu această ocazie toată plaja şi restaurantul resortului pentru soţia sa.

Cei doi se întorc apoi în Los Angeles, în iulie revin în România, ca apoi să călătorească tot cu un private jet în Turcia. Se duc în restaurante celebre ca cel al lui Nusret, unde sunt serviţi de celebrul chef şi, ulterior, ajung tot cu un luxury private jet la Bodrum.

În vara lui 2018, cei doi ajung din Turcia în Grecia, în Mikonos, şi ulterior în Italia. În Santorini pe yachturi, apoi tot pe yachturi şi cu luxury private jets în Capri, Italia, în vile luxoase din Positano, în Porto Cervo, Sardinia. Cei doi ajung în toamnă iar în Bucureşti unde sărbătoresc ziua lui Săvulescu cu Ilie Năstase, Delia, alţi priteni dar şi un tort cu chipul afaceristului. Angela Martini se mai duce în Milano, se întoarce în Los Angeles unde îşi prezintă casa de lux din Los Angeles televiziunilor din Albania, pentru ca în decembrie cei doi să se întoarcă în România. Crăciunul şi-l făcuseră în Saint Moritz, Elveţia. Dragoş Săvulescu şi Angela Martini au petrecut Revelionul 2018 – 2019 în România.

Nu poţi să-ţi dai seama cât timp, câtă energie, câte resurse cheltuiesc bărbaţii pentru măcar o clipă cu o asemenea persoană”- afaceristul grupului Monaco, Dragoş Săvulescu, despre viaţa sa după ce a întâlnit-o pe Angela Martini.


Samsar de terenuri şi traficant de drepturi litigioase, afaceristul grupării Monaco, Dragoş Emil Săvulescu a fost condamnat în februarie 2019 la 5 ani şi 6 luni de închisoare cu executare şi, ca pedeapsă complementară, alţi 3 ani de interzicere a unor drepturi. Dragoş Săvulescu este în prezent dat în urmărire internaţională

După o anchetă care a durat 2 ani, în octombrie 2008, Dragoş Emil Săvulescu este trimis în judecată de DNA alături de alte 36 de persoane, pentru infracţiuni comise în tranzacţionarea drepturilor litigioase pentru terenuri, plaje şi faleze preţioase şi întinse aflate în Constanţa, unde Săvulescu, alături de alţi reprezentanţi ai grupării Monaco, acţionau ca mandatari sau cesionari cumpărători de drepturi succesorale.

În uriaşul dosarul de corupţie le mai fuseseră reţinute o serie de infracţiuni lui Radu Mazăre, primarul Constanţei, lui Nicuşor Constantinescu, preşedinte al CJ Constanţa, milionarului grupului Monaco, Georgică Giurgiucanu, milionarului asociat cu el Cristian Borcea, notarului Andrei Aurel Jean, soţul celei care a devenit ulterior şefa Tribunalului Bucureşti, funcţionarilor din primărie, funcţionari din cadrul Oficiului de Cadastru şi Publictate Imobiliară, moştenitori, membri ai comisiei de aplicare a Legii 10/2001 din cadrul Primăriei Constanţa, cesionari cumpărători de drepturi succesorale, interpuşi cumpărători de terenuri şi evaluatori agreaţi de primăria Constanţa, faptele petrecându-se în perioada noiembrie 2002-iulie 2005, prejudiciul adus statului român evaluat la această oră fiind de peste 500 de milioane de euro.

Procurorii stabiliseră că membrii grupului Monaco, milionarii Cristian Borcea, Georgică Giurgiucanu şi Dragoş Emil Săvulescu s-au asociat în societatea Holiday Club Neptun SA şi au intrat ilegal în posesia unor drepturi succesorale ce aparţineau unei persoane în vârstă, Aline Ivonne Movilă Buzescu. Aceasta moştenise proprietăţi impresionante în Bucureşti şi Constanţa şi lăsase partea ei de moştenire de fapt Academiei Române, printr-un testament încheiat în primăvara lui 2001.

Cu complictatea notarilor, milionarii grupului Monaco au acţionat ca mandatari au moştenitoarei şi au solicitat Primăriei Constanţa să intre în posesia unor suprafeţe uriaşe de teren. Apoi, milionarii au vândut succesiv drepturile succesorale unor cunoscuţi sau rude la alte preţuri.

Samsar de terenuri şi traficant de drepturi litigioase, după 9 ani de judecată, afaceristul Dragoş Emil Săvulescu, în iulie 2017, în timp ce se afla în România, a fost condamnat în primă instanţă de Curtea de Apel Bucureşti la 3 ani de închisoare cu suspendare.

Pe 7 februarie 2019, după 11 ani de judecată, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-au găsit vinovat în mod definitiv pe Dragoş Emil Săvulescu de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, îl condamnă la 5 ani şi 6 luni de închisoare cu executare şi, ca pedeapsă complementară, îi interzice după executarea pedepsei, pentru următorii 3 ani, o parte din drepturi.

Toate acestea în condiţiile în care în cazul afaceristului Dragoş Săvulescu încetase procesul penal pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, complicitate la fals intelectual, fals în formă continuată, instigare la complicitate de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, mai multe fapte de instigare la fals intelectual, instigare la uz de fals, ca urmare a intervenirii prescripţiei penale.

Alături de 32 de inculpaţi şi condamnaţi din dosar şi chiar şi de mama sa, Geta Săvulescu, Dragoş Săvulescu are de plătit şi el 33.000 de lei cheltuieli judiciare către stat.

Eveniment

Cinci publicații online de business intră pe piața media din România

Publicat

pe

De

SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro.

Timișoara, 10 august 2026 – SEO Digital S.R.L. anunță lansarea a cinci publicații online independente dedicate mediului de afaceri din România. Cele cinci site-uri, capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro, acoperă știri și analize din economie, finanțe, companii, antreprenoriat, piețe și industrii, tehnologie, marketing și carieră.

Lansarea vine într-un moment în care mediul de afaceri românesc trece printr-un val de schimbări legislative și economice: peste 3.100 de firme și PFA au intrat în insolvență doar în primele cinci luni din 2026, salariul minim a fost majorat de la 1 iulie, iar noile reguli fiscale au modificat impozitarea dividendelor, regimul microîntreprinderilor și obligațiile de raportare electronică. În paralel, piața de fuziuni și achiziții a atins un nivel record, cu tranzacții de aproximativ 6 miliarde de dolari în prima jumătate a anului.

„Antreprenorii și managerii au nevoie de informație verificată, explicată pe înțelesul lor și livrată rapid. Am construit aceste publicații pornind de la o observație simplă: multe schimbări care afectează direct o firmă mică sau mijlocie ajung la ea prea târziu sau într-un limbaj greu de aplicat în practică. Ne propunem să acoperim exact acest gol”, declară Eduard, fondator SEO Digital.

Cele cinci publicații și adresele lor

Capital Business – capitalbusiness.ro
Business Mag – businessmag.ro
Bilanț Business – bilantbusiness.ro
Gazeta Economică – gazetaeconomica.ro
Ziarul Companiilor – ziarulcompaniilor.ro

Fiecare dintre cele cinci publicații are propria structură editorială și propriul unghi de abordare, dar toate pornesc de la aceleași principii: informație documentată pe surse oficiale, actualizată constant și orientată către decizia de business. Conținutul este organizat pe categorii precum Afaceri și companii, Antreprenoriat, Economie și finanțe, Piețe și industrii, Marketing și vânzări, Tehnologie și inovație, Carieră și dezvoltare.

Publicațiile sunt disponibile gratuit, fără paywall, și pot fi accesate de pe orice dispozitiv. Cititorii pot urmări noutățile direct pe site sau prin canalele de social media asociate fiecărei publicații.

Rețeaua este operată de SEO Digital S.R.L., companie fondată în decembrie 2024 și dezvoltatoare a platformei seodigital.ro, care conectează advertiserii cu peste 3.000 de publicații verificate din România pentru advertoriale, comunicate de presă și campanii de vizibilitate online.

Despre SEO Digital S.R.L.

SEO Digital S.R.L. este o companie românească specializată în marketing de conținut și SEO, cu sediul în Timișoara, județul Timiș. Operează platforma seodigital.ro, agenția targetseo.ro și o rețea de publicații online din domenii diverse, de la business și economie la lifestyle și tehnologie.

Citeste in continuare

Eveniment

Caravana medicală „Obezitatea este o boală” aduce evaluări gratuite în Palas Iași

Publicat

pe

De

În perioada 14-23 iunie, compania Lilly România aduce în Palas Iași Caravana medicală „Obezitatea este o boală”, un program de evaluare gratuită dedicat publicului larg. Inițiativa își propune să crească nivelul de informare privind obezitatea și impactul acesteia asupra sănătății, prin acces facil la evaluare și consiliere de specialitate.

Ce este obezitatea?

Obezitatea este, conform ghidurilor medicale internaționale, o boală cronică, progresivă și complexă, tot mai frecventă în România, asociată cu peste 200 de complicații cronice: de la diabet zaharat și hipertensiune arterială până la tulburări metabolice și impact emoțional semnificativ.

Un studiu recent realizat de Ipsos, una dintre cele mai importante companii de cercetare de piață din lume, dezvăluie că 79% dintre românii care trăiesc cu obezitate consideră că afecțiunea lor „se poate preveni prin alegeri personale” – cea mai mare cifră din toate țările studiate și cu mult peste media globală de 66%. Această cifră subliniază nevoia de a înțelege că, dincolo de stilul de viață, există o rezistență biologică ce face procesul de slăbire dificil fără ajutor specializat.

Cum știu dacă am obezitate? Rolul IMC și al evaluării medicale

Deși Indicele de Masă Corporală (IMC) este utilizat frecvent pentru clasificarea

obezității, acest indicator nu spune întreaga poveste. Medicul poate lua în considerare raportul talie–înălțime, impactul asupra sănătății, calitatea vieții, prezența complicațiilor și altele. Interesant este faptul că doar 20% dintre românii care trăiesc cu obezitate se declară îngrijorați de starea lor de sănătate din prezent (sub media globală), însă procentul celor care se tem pentru sănătatea lor pe termen lung este aproape dublu. Această preocupare pentru viitor vine din faptul că românii sunt mult mai conștienți de afecțiunile asociate: cele mai cunoscute fiind diabetul de tip 2 (66%) și problemele cardiovasculare (64%). Evaluarea medicală la momentul potrivit poate preveni aceste complicații.

De ce este esențial consultul medical?

Pentru că scăderea în greutate nu este un efort individual, ci unul ce necesită expertiză medicală. Fiindcă tratamentele, fie că vorbim de modificări ale stilului de viață, medicație sau intervenții chirurgicale, trebuie personalizate. Doar un medic poate recomanda soluția potrivită. Aici poți găsi un medic specialist din zona ta.

Discuția cu un medic este cu atât mai importantă cu cât, potrivit studiului Ipsos, doar 20% dintre respondenții care trăiesc cu obezitate în România se declară îngrijorați de starea lor de sănătate din prezent, cu mai mult de 20 de puncte procentuale sub media globală.

Vrei să faci primul pas? Îl poți face gratuit, în mall

Pentru a susține publicul în adoptarea unor decizii informate privind sănătatea, Caravana medicală „Obezitatea este o boală” va fi prezentă în Palas Iași – unde va amenaja un spațiu dedicat evaluării statusului ponderal.

Ce te așteaptă în spațiul dedicat pentru evaluare?

  • spațiu propriu și prietenos, creat pentru confortul tău
  • analiza a compoziției corporale cu ajutorul cântarului profesional
  • discuție individuală cu un nutriționist
  • recomandări personalizate pentru un stil de viață sănătos
  • broșuri și materiale informative utile

De ce să participi?

Pentru mulți oameni, un astfel de eveniment reprezintă primul pas spre înțelegerea reală a propriei stări de sănătate. Dialogul cu un specialist te poate ajuta să clarifici ceea ce simți, să îți validezi eforturile depuse și să primești îndrumări sigure, bazate pe dovezi științifice, adaptate nevoilor tale.

Caravana medicală „Obezitatea este o boală” este mai mult decât un eveniment de informare — este o invitație la conștientizare, prevenție și grijă față de propria sănătate. Prin accesul la evaluări gratuite și la specialiști, fiecare pas făcut contează. Implică-te, informează-te și oferă-ți șansa unui început mai sănătos.

Citeste in continuare

Eveniment

„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată

Publicat

pe

De

Peste 1.000 de brașoveni au participat sâmbătă, 23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele mai ample inițiative de educație și conștientizare rutieră organizate la nivel local de Rotaract Kronstadt, alături de autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei auto și motorsportului. Timp de mai multe ore, participanții au avut ocazia să experimenteze, într-un mod controlat și interactiv, efectele reale ale accidentelor rutiere și importanța adoptării unui comportament responsabil în trafic.

Evenimentul, organizat împreună cu autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei automotive și motorsportului, a avut ca obiectiv principal transformarea prevenției într-o experiență practică și accesibilă publicului larg.

Siguranța rutieră, adusă mai aproape de comunitate

Datele privind accidentele rutiere din România continuă să evidențieze necesitatea unor inițiative de educație și prevenție. În 2025, peste 3.000 de persoane au fost rănite grav în accidente rutiere, iar mai mult de 1.300 și-au pierdut viața pe șoselele din țară.

În acest context, campania „Condu Prudent! Alege Viața!” își propune să transforme informația teoretică într-o experiență directă, prin simulări și demonstrații care îi ajută pe participanți să înțeleagă concret impactul deciziilor luate în trafic.

Comunitatea și colaborarea dintre instituții fac diferența

Unul dintre cele mai importante elemente ale evenimentului a fost colaborarea dintre voluntari, autorități și partenerii implicați în proiect. Participanții au avut acces la demonstrații realizate de reprezentanții ISU Brașov, experiențe VR care simulează efectele consumului de alcool și ale distragerii atenției la volan, sesiuni dedicate siguranței copiilor în mașină și expoziții de automobile de competiție.

„Succesul acestui eveniment a fost posibil datorită unei colaborări solide între voluntari, autorități și parteneri privați. Suntem recunoscători instituțiilor locale – IPJ, ISU și Inspectoratului de Jandarmerie Brașov – precum și tuturor companiilor și organizațiilor care au susținut proiectul. Împreună am reușit să transmitem un mesaj clar: siguranța rutieră trebuie să devină o prioritate pentru întreaga comunitate”, a precizat Teodor Filip, Project Manager.

Conducerea defensivă și motorsportul, explicate direct de profesioniști

Pe parcursul evenimentului, participanții au avut ocazia să interacționeze cu instructori auto, specialiști în conducere defensivă și piloți de motorsport, care au explicat diferența dintre condusul sportiv și comportamentul responsabil în trafic.

„Poligonul este esențial în formarea unui șofer, pentru că acolo înveți gabaritul mașinii, poziționarea, frânarea, utilizarea oglinzilor și reacțiile de bază, fără presiunea traficului real. Abia după aceea ar trebui făcut pasul către circulația urbană. La fel de importantă este și înțelegerea sistemelor de siguranță ale mașinii: airbag-ul este proiectat să funcționeze împreună cu centura de siguranță, iar fără centură corpul ajunge prea repede în contact cu airbag-ul, care poate deveni periculos în loc să protejeze. Cele două sisteme trebuie privite ca un ansamblu de siguranță”, explică Alexandru Păun, trainer Academia Titi Aur.

Zona dedicată motorsportului a atras, de asemenea, un număr mare de participanți, care au putut vedea îndeaproape mașini de competiție și au discutat cu piloți profesioniști despre importanța disciplinei și a reflexelor corecte în trafic.

„Cele mai multe accidente se produc pentru că oamenii sunt grăbiți și conduc sub presiunea timpului. Noi încercăm să le transmitem că viața de zi cu zi nu este o probă specială de raliu și că prioritatea trebuie să fie întotdeauna siguranța. Am venit la acest eveniment pentru a fi mai aproape de comunitatea din Brașov și pentru a le arăta oamenilor că motorsportul înseamnă, înainte de toate, disciplină, responsabilitate și siguranță. Pe lângă prezentarea mașinilor de competiție, încercăm să le explicăm participanților cât de importante sunt reflexele corecte și deciziile responsabile în trafic”, a declarat Andrei Gîrtofan, pilot la ProRally.

Campania „Condu Prudent! Alege Viața!” face parte dintr-un proiect național desfășurat în mai multe orașe din România, printre care București, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Sibiu și Târgu Mureș, având ca obiectiv principal reducerea numărului de accidente prin educație, prevenție și implicarea activă a comunității.

Proiectul a fost organizat cu sprijinul partenerilor și sponsorilor: Allianz Țiriac, Accenture, Coresi, Autoliv, Academia Titi Aur, ISU, IPJ, IJJ, Pro Rally Racing Team (ERA), OC Racing Team, LS Driving Academy, Siguranța Auto Copii, Lifetime Events, Ugly Bikers, Oaki, Crust Focacceria și Panoramic.

Despre Rotaract

Rotaract este o organizație internațională dedicată tinerilor cu vârste de peste 18 ani, care dezvoltă proiecte de voluntariat, educație, leadership și implicare comunitară. Parte a familiei Rotary International, Rotaract reunește tineri profesioniști și studenți care își propun să genereze schimbări pozitive în comunitățile din care fac parte, prin inițiative sociale, educaționale, culturale și civice.

Sursa articol: BVON.ro

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Eveniment3 zile inainte

Cinci publicații online de business intră pe piața media din România

SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro. Timișoara,...

Uncategorized3 zile inainte

HONOR invită familiile la Big Little Festival 2026 și lansează un concurs cu premii pe Facebook și Instagram

București, 10 august 2026 – HONOR anunță prezența la Big Little Festival 2026, unul dintre cele mai așteptate evenimente dedicate copiilor și...

Uncategorized6 zile inainte

HONOR aduce fluxul de lucru cinematografic ARRI în universul creației pe mobil, odată cu lansarea noilor tehnologii de imagine

HONOR prezintă motorul de imagine AiMAGE construit pe arhitectura cip-dispozitiv-cloud, anunță înființarea unui laborator comun de tehnologie imagistică împreună cu...

Afaceri6 zile inainte

EvenimenteGratuite.ro promovează online evenimentele cu acces gratuit din România

EvenimenteGratuite.ro este o platformă online dedicată promovării evenimentelor cu acces gratuit din România, care permite publicului să le descopere în...

Uncategorizedo săptămână inainte

Tot ce trebuie sa stii inainte de Summer Well 2026. Ghidul complet pentru editia aniversara de 15 ani

Countdown-ul aproape s-a incheiat. In doar cateva zile, Domeniul Stirbey din Buftea devine din nou locul in care zeci de...

Uncategorizedo săptămână inainte

Mașinile de spălat și uscătoarele bazate pe inteligență artificială îți cunosc hainele mai bine decât tine

București – 5 august 2026 – În toată Europa, așteptările legate de electrocasnice se schimbă rapid. Gama Bespoke AI de la...

Afacerio săptămână inainte

În ce mod tehnologia utilizată în toaletele publice îmbunătățește experiența utilizatorilor

În ultimii ani, tehnologia a adus schimbări semnificative în multe aspecte ale vieții cotidiene, iar toaletele publice nu fac excepție....

Nicușor Dan Nicușor Dan
Politică locală2 săptămâni inainte

Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate

Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică –...

Alexandru Nazare Alexandru Nazare
Politică locală2 săptămâni inainte

România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important

România a reușit să își păstreze calificativul recomandat investițiilor din partea agenției internaționale Fitch, evitând astfel trecerea în JUNK, un...

Uncategorized2 săptămâni inainte

SUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august

Exista festivaluri la care mergi pentru un concert. Si exista Summer Well – locul in care muzica este doar inceputul....

Uncategorized2 săptămâni inainte

HONOR Magic V6: designul care se poartă

HONOR propune o nouă perspectivă asupra telefoanelor pliabile: din dispozitive tehnologice în accesorii de stil personal București, 31.07.2026: După prezentarea...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Zyxel Networks îmbunătățește guvernanța în materie de securitate a produselor pentru a proteja IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP)

Pe măsură ce amenințările cibernetice bazate pe inteligența artificială (AI) iau amploare și reglementările privind securitatea cibernetică devin tot mai...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Care este diferența dintre un brand coreean și unul european? Și de ce Geek & Gorgeous a împrumutat trăsături coreene

Am stabilit deja două lucruri: ce înseamnă K-Beauty și faptul că un brand ca Geek & Gorgeous — deși pare...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Dincolo de capacitatea bateriei: cum regândește HONOR Magic V6 autonomia unui telefon pliabil

Tehnologia siliciu-carbon aduce 6.660 mAh într-un design ultra-subțire, construit pentru utilizare pe termen lung București, 30 iulie 2026 – Există momente...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Axis lanseaza o carcasa pentru conectarea camerelor video IP la retele celulare private

Axis Communications anunta o carcasa cu conectivitate celulara, care ofera o solutie completa si eficienta din punct de vedere al...

2 săptămâni inainte

Ziua Timișoarei 2026, sărbătorită prin patru zile de evenimente

Programul Zilei Timișoarei 2026 începe pe 31 iulie și se încheie pe 3 august, cu manifestări organizate în mai multe...

Știrile Săptămânii