Eveniment
Horoscop duminică, 27 iunie! Zodia care are interzis la cumpărături! Ce cumpără se strică imediat – Capital |
Horoscop duminică, 27 iunie! Zodia care are interzis la cumpărături! Ce cumpără se strică imediat
BERBEC Ai impresia că în această duminică ceva sună fals! Poate este vorba de vremea capricioasă? Propunerile celor din jur îţi par fade şi lipsite de interes. In această zi, trebuie sa lupti din greu ca sa-ti aperi convingerile si ideile tale, dar nu duci lipsa nici de argumente nici de inspiratie. Primeşti, sau faci vizite. Seara te poţi găsi într-o colectivitate favorabilă care, până la urmă, îţi aprobă ideile.
TAUR În această duminică încerci să-ţi urmezi destinul, aşa cum crezi tu că a fost scris. Domeniul sentimental e avantajat, în sensul unor trăiri, emoţii noi, nuanţe de viaţă, poate şi oameni noi! Nu ai frică, pastreaza speranţa şi portile succesului sunt larg deschise pentru tine. Gândeşte bine înainte de a face sau accepta ceva. Duminică seara te bucuri pentru că o problemă emoţională, sentimentală, care te obseda, pare că se rezolvă, dar realizezi că depinde de altcineva, nu de tine.
GEMENI De obicei eşti direct şi chiar ironic. În această duminică nu prea ai ce să reproşezi, programul se desfăşoară cum l-ai prevăzut. Dar nu exagera în domeniul sentimental, e aspectat mediocru! Ceea ce nu trebuie să faci: să cumperi un bun, sau mai multe, de folosinţă îndelungată, pe net. Ori se strică, ori costă foarte mult, ori când ajunge acasă nu-ţi mai place. Seară romantică, poate acasă, poate la un spectacol.
RAC Forţa argumentaţiei tale logice este convingătoare! Luna, patroana ta, te favorizează cu darul intuiţiei şi al inspiraţiei. Te gândeşti la o posibilă recompensă, eşti aşa de iscusit! În această duminică, sfatul stelelor e să-ţi oferi o pauză, nu te îngriji de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Se pare că ai nevoie de mai multă energie, de mai mult efort. Poţi să prevalezi printr-o mai bună organizare, dar şi prin odihnă suficientă.
Horoscop duminică, 27 iunie! Zodia care are interzis la cumpărături! Ce cumpără se strică imediat
LEU Un program de duminică obişnuit, banal, care nu îţi ridică probleme. Dacă gospodăria îţi cere să faci ceva muncă, concentrează-te şi termină repede. Trebuie să te odihneşti mai mult şi să recuperezi! Ocupă-te de lucruri plăcute, de un hobby, dacă ai, fă-ți rezerve de starea de bine și de plăcere. Nimeni nu trebuie să știe problemele tale personale, poate depresia prin care treci, discreția este calea către rezolvarea lor.
FECIOARĂ În această duminică evită neclarităţile, exprimarea incompletă. Exprimă-te clar, propriu, exact, aşa poţi da impresia de competenţă, sinceritate şi empatie. Nu pleca la drum lung! Altfel, cam tot ce iţi propui iţi iese – asta pentru că dai dovada de mult realism si bun simţ. Este timpul unor decizii, mai mult sau mai putin importante şi dacă ai tărie de caracter, voinţă, poți să dobândeşti mai multe avantaje.
BALANŢĂ Eşti cam distrat, dar gata să muţi şi munţii din loc. Un exemplu clar de nepotrivire între voinţă şi putinţă! Concentrează-te, fii alert, astăzi poate fi o zi importantă pentru tine, în plan familial, emoțional! Nu te grabi, dar nici nu refuza. O atitudine inteligentă poate aduce mai multe informaţii la suprafaţa, asa incat decizia sa fie justa. O duminică care trece repede și fără urme.
SCORPION Proiectele tale de duminică par să prindă contur, aspectele astrologice sunt favorabile. Atenţie la o posibilă dispută în familie sau cu partenerul de viaţa. Dacă lucrurile se înfierbântă, poţi invoca o durere de măsele sau o problemă extrem de importantă şi rupe contactul, cum se zice in armată. Ai de facut un drum, poate la munte, poate la ţară. Un drum, dar cu profit – poate fi şi o expediţie de aprovizionare.
Horoscop duminică, 27 iunie! Zodia care are interzis la cumpărături! Ce cumpără se strică imediat
SĂGETĂTOR Astăzi este ziua acţiunii. Tot ceea ce faci în interesul propriu este sprijinit de conjunctură, care te poate ajuta astăzi să faci progrese serioase, mai ales în domeniul relaţiilor de familie. Dimineața probabil ca te duci la cumpăraturi, apoi o să vrei să faci puţină curaţenie în casă şi în suflet. Totuşi, în această duminică ai un moment de inspiraţie în care crezi că ai găsit o solutie pentru rezolvarea unor probleme.
CAPRICORN Eşti mai puţin vulnerabil. Foloseşte duminica ca să pui la punct unele situaţii sentimentale, în care nu te simţeai confortabil. Se anunţă o schimbare importantă şi trebuie să-i faci faţă! Duminică, lenea, comoditatea, este o arta. Nu fii original cu orice pret. De obicei modul acesta de abordare sperie si instraineaza, in loc sa atraga! Trebuie doar sa inspiri incredere. Ia-o mai uşor, nu te ambala peste măsură, pentru că nu este cazul.
VĂRSĂTOR Trebuie să ai mai mult discernământ! Nu te mai lăsa emoţionat de ştirile negative, care au drept scop doar să te terorizeze, să-ți controleze viaţa. Astăzi ocupă-te de ce este bine pentru tine şi familia ta. Cu unele apecte favorabile, ai totuşi mai multe oportunităţi şi posibilităţi, pe care cu înţelepciune şi chibzuinţă nu o să le risipeşti, cum faci de obicei. Duminică, în ultima zi din weekend îţi este mai uşor să învingi dificultăţile vieţii cotidiene – doar este duminică. Poţi să vorbești cu o persoană deosebită, un prieten și/sau să te distrezi.
PEŞTI Te simţi gata să faci faţă oricărei situaţii. Eşti ca peştele în apă şi nu ai niciun complex. În această duminică poţi rezolva o parte oarecare dintre relaţiile tale sociale suspendate în timp! Trudeşti din greu la o realizare, dai un examene care poate fi şi o apariţie-şoc la o petrecere – in orice caz este vorba de un termen, de trecerea unui obstacol. Duminică seara este bine să te limitezi la zâmbete plate şi să eviţi o atitudine prea dinamică, sau chiar agresivă.
Horoscop duminică, 27 iunie! Zodia care are interzis la cumpărături! Ce cumpără se strică imediat
Eveniment
Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă
Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.
„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.
Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei.

Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.
Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.
Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.
După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.
Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanța, de la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.
Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.
Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.
De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.
Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.
În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.
Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.
Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.
O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.
TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro
Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.
Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.
„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.
Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS
Producător: Claudiu Boboc
Producător executiv: Adela Mara
Manager producție: Iulia Cezara Roșu
Casting: ELEPHANT MEDIA
Realizat cu sprijinul:
Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON
Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.
Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/
Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA
Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.
Cultură
The Grand Ball of Princes and Princesses Monte-Carlo: O noapte cu strălucire la Iași
O experiență unică în viață, adusă de unul dintre cele mai importante evenimente din Monaco, care va avea loc în Palatul Culturii – Iași.

Se desfășoară încet, sub șoaptele aurite ale istoriei și ecourile măreției regale, o noapte de splendoare unică care va avea loc în inima României. Pe 6 septembrie 2025, Balul Grandios al Prinților și Prințeselor de la Monte-Carlo va umple sălile Palatului Culturii din Iași, aducând cu el eleganța atemporală a celor mai ilustre tradiții monegasce.
De secole, Monte-Carlo este sinonim cu grația, noblețea și arta celebrării — o lume în care prinții și prințesele, împodobiți cu mătase și diamante, dansează pe podele de marmură sub lumina a mii de candelabre. Acum, această moștenire a rafinamentului părăsește Coasta de Azur și aduce cu ea spiritul Balului Grandios, un spectacol care depășește granițele și transformă visele în realitate.
–
O noapte de opulență și farmec
Când ușile Palatului Culturii se vor deschide, oaspeții vor păși într-o lume unde fantezia devine realitate. Balul Grandios va aduce în fața invitaților un spectacol de simfonii orchestrale, valsuri care plutesc prin aer ca niște ecouri ale trecutului, și cine cu lumânări demne de regalitate.
Nobili din toată Europa și nu numai se vor reuni, uniți sub semnul grației, moștenirii și eleganței. Fiecare detaliu va purta semnătura stilului Monte Carlo: strălucirea cupelor de șampanie, foșnetul mătăsii pe podelele poleite, și mirosul florilor de sezon, toate într-o atmosferă regală.
Va fi o celebrare nu doar a frumuseții și rafinamentului, ci și a legăturii dintre trecut și prezent, între aristocrația românească și farmecul etern al Monaco-ului.
–
Iași: Oraș al culturii și patrimoniului regal
Nu există loc mai potrivit pentru acest eveniment grandios decât Iașiul, un oraș a cărui esență este pătrunsă de eleganță aristocratică și prestigiu cultural. Cunoscut drept Capitala Culturală a Europei și Oraș Regal, Iașiul a fost de multă vreme un simbol al intelectului, rafinamentului și strălucirii artistice.
Străzile sale spun povești cu poeți și regi, iar palatele și monumentele sale aduc un omagiu trecutului nobil. În centrul acestei sărbători se află Palatul Culturii, o bijuterie arhitecturală neo-gotică, considerată una dintre cele mai impunătoare clădiri din țară.
Construit între 1906 și 1925, palatul a fost ridicat pe ruinele fostei Curți Domnești a Moldovei. Acum, în aceste săli încărcate de istorie, Balul va prinde viață — un spectacol de coroane strălucitoare, rochii ample și amintiri ale unui timp regal care nu va fi uitat.
–
O moștenire a eleganței care continuă
Balul Grandios al Prinților și Prințeselor din Monte-Carlo este o celebrare a tradiției și nobleței, o călătorie prin istorie și o reafirmare a valorilor regale.
Acum, pentru prima dată, Iașiul devine scena acestui spectacol unic, aducând magia Monaco-ului în inima României. În noaptea de 6 septembrie, sub candelabrele de cristal ale Palatului Culturii, trecutul și prezentul vor dansa împreună, iar strălucirea Monte-Carlo-ului va găsi un nou cămin în orașul regal al României.
Pentru cei care visează în aur și dansuri nobile, acesta nu este doar un eveniment. Este istorie în devenire.
Get in touch
NOBLE MONTE-CARLO
8 Rue des Oliviers, Monte-Carlo
98000 – Principality of Monaco
Phone number: +377607934575 (Monaco)
Email: grandbal@noblemontecarlo.mc
Eveniment
Restaurant botez București – Primul eveniment special al copilului tău la Restaurant Casa Brândușa
-
Culturăacum 3 luniCe comportamente „nevinovate” pot ascunde nevoia de consiliere la copii
-
Exclusivacum 3 luniReturnare Mașină Închiriată în Bacău: Ghid Complet pentru Închirieri One-Way de la Otopeni
-
Afaceriacum 3 luniParfumuri pentru Ziua Femeii: idei elegante de cadou în luna martie
-
Exclusivacum 2 luniCum să protejezi suspensia mașinii când este încărcată? Află toate informațiile aici
-
Știri din județacum 3 luniMetabolismul după 30 de ani: Ce contează cu adevărat (și ce e mit)
-
Afaceriacum 3 luniAnaliza NBI | Axa Fabrica de Glucoză – Floreasca rescrie harta rezidențialului premium din București
-
Turismacum 3 luniCum să folosești promoțiile Viva Holidays pentru a upgrada camera sau masa?
-
Socialacum 2 luniCe materiale sunt cele mai potrivite pentru pijamalele de damă în sezonul cald?

