Connect with us

Eveniment

Prețurile le gaze și energie electrică vor fi majorate de la 1 iulie. Cât ar putea plăti în plus în românii – Capital |

Publicat

pe

Răzvan Nicolescu, fostul ministru al energiei a vorbit despre creșterea taxelor de la 1 iulie făcând și un calcul. Potrivit acestuia, un bucureștean care consumă 125 de kW pe lună s-ar putea trezi de la 1 iulie cu o factură mai mare cu 15 lei la energie electrică. De cealaltă parte, pentru același consum, un clujean ar putea plăti cu 90 de lei mai mult.

De menționat este faptul că, de la 1 iulie, scumpirile la gaz vor varia 20 și 25 la sută „cam pentru toată lumea”, în timp ce la energie electrică, pentru cei care nu au schimbat contractul, creșterile se vor situa între 5 și 7 la sută de la 1 iulie și probabil că va mai fi o creștere similară la sfârșitul anului, spune Răzvan Nicolescu, fost ministru al energiei.

„Vorbim despre o medie a valorii facturii. În unele localități, mă aștept să fie o creștere mai mare, în altele, o creștere mai mică. Cred că cea mai mare creștere o vom vedea la Cluj, Brașov, Ploiești, Craiova, iar cea mai mică creștere cred că va fi la București. În simularea pe care am făcut-o, am luat un abonament normal, cineva care consumă în jur de 125 kW pe lună.

La București, creșterea valorii este undeva în jur de 15 lei la factură, la Cluj este undeva de 90 de lei la factură”, a declarat la Digi24 Răzvan Nicolescu, fost ministru al enegiei, în prezent președinte al Asociației pentru Energie Curată și Combaterea Schimbărilor Climatice.

Cine va plăti mai mult

Totodată, acesta a explicat și noul calcul. Potrivit fostului ministru, cei care nu au trecut în piața concurențială vor fi cei care ar putea plăti mai mult.

„Calculul îi vizează în special pe cei care, pe un deficit de informație, nu au trecut în piața concurențială”, a precizat Răzvan Nicolescu, estimând că numărul acestor consumatori este în jur de 3 milioane.

„Ei sunt sub un tarif penalizator, se numește tariful pentru serviciu universal. Autoritățile nu le-au spus ce trebuie să facă, oamenii nu știu încă ce trebuie să facă – să meargă la furnizor, să ceară oferte, să semneze un contract -, n-au făcut acest lucru și vor plăti aceste penalități – și plătesc și în prezent un tarif mai mare”, spune Răzvan Nicolescu.

Totodată, fostul ministru a mai adăugat că el recomandă un contract pe bază de abonament în cazul celor care au un consum constant, adică nu au fluctuații mari de consum de la o lună la alta și care nu merg foarte mult în concediu, au aceleași televizoare, aceleași frigidere, instalații acasă etc.

El a mai adăugat că persoanele care schimbă furnizorul, în urma calculelor făcute, ar putea salva chiar și până la 400 de lei la factura anuală, însă acest lucru trebuie învățat de toți românii.

„Ofertele nu seamănă unele cu altele și aici oamenii trebuie să învețe singuri să compare aceste oferte. În Marea Britanie, sunt sute de mii de oameni care își schimbă furnizorul de la o lună la alta. Au ajuns la această performanță. Pur și simplu știu ce să facă și se duc, negociază, schimbă de la o lună la alta.

Dacă în România ai schimba furnizorul, din calculul pe care l-am făcut chiar zilele acestea, salvez undeva între 300 și 400 de lei la factura anuală. Dacă nu ai un contract ferm pe un an, poți să-ți schimbi chiar mai mulți furnizori, dar trebuie să învățăm acest exercițiu”, a explicat fostul ministru al energiei.

România importă la niveluri fără precedent

Răzvan Nicolescu a vorbit și despre importurile de gaz, dar și despre legătura cu majorarea prețurilor. Potrivit fostului ministrului, România a făcut importuri fără precedent în ultimii zece ani.

În ceea ce privește gazul, calculele fostului ministru arată că de la 1 iulie facturile vor crește cu circa 25 la sută, dar aici scumpirea va fi valabilă „cam pentru toată lumea”.

Mai exact, cauzele sunt legate de scăderea producției naționale și de imoprturile pe care România le face.

„Sunt niște cauze legate de scăderea producției naționale, noile rezerve pe care le avem în Marea Neagră încă nu sunt exploatate, sunt întârzieri chiar și de 5 ani la unele proiecte, am importat foarte mult gaz, cred că anul acesta o să atingem aproape o treime din consum din import, lucru care nu s-a mai întâmplat cel puțin în ultimii 10 ani”, a explicat Răzvan Nicolescu.

În acest context, fostul ministru susține că deși România are rezerve de gaz, preferă să nu le exploateze și să importe din Rusia, accentuând astfel dependența de importuri.

„Așa o să ajungem în primul rând să punem populația României în brațele rușilor, tot conectând-o la gaz și noi accentuându-ne dependența de importuri. Păi, cine exportă în regiune? Gazpromul! Direct sau prin intermediari. Și vom ajunge probabil de la Bruxelles să ne vină o taxă”, a arătat Răzvan Nicolescu.

Un alt subiect abordat a fost posibila taxă pentru centralele de apartament pe gaz. Mai exact, în maxim șase ani, Comisia Europeană ar putea introduce o taxă pentru centralele de apartament pe gaz, pentru că sunt poluante, o variantă care nu ar fi prea benefică pentru cei care au astfel de centrale.

Fostul ministru susține că totul depinde de modul în care această taxă va fi formulată. Chiar dacă centralele poluează, este nevoie de o decizie care să nu afecteze prea mult consumatorii. El a mai adăugat că există și sisteme mai puțin poluante care folosesc tot gazul.

„Există sisteme care sunt mai puțin poluante, deși folosesc tot gaz. Depinde cum va fi formulată această taxă. Ideea este că gazul este un combustibil poluant, este o realitate științifică, n-o putem nega. Sigur că poluează mult mai puțin decât cărbunele, de exemplu, dar este un combustibil poluant.

Or, efortul și decizia Uniunii Europene de a lupta activ împotriva schimbărilor climatice este luată. Acum au alte priorități, au probleme cu centralele pe cărbuni, au alte lucruri, dar în 5-6 ani o astfel de taxă o să apară, se discută deja în mediul de la Bruxelles. Oamenii trebuie să știe la ce să se aștepte”, a subliniat Răzvan Nicolescu.

Eveniment

Cinci publicații online de business intră pe piața media din România

Publicat

pe

De

SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro.

Timișoara, 10 august 2026 – SEO Digital S.R.L. anunță lansarea a cinci publicații online independente dedicate mediului de afaceri din România. Cele cinci site-uri, capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro, acoperă știri și analize din economie, finanțe, companii, antreprenoriat, piețe și industrii, tehnologie, marketing și carieră.

Lansarea vine într-un moment în care mediul de afaceri românesc trece printr-un val de schimbări legislative și economice: peste 3.100 de firme și PFA au intrat în insolvență doar în primele cinci luni din 2026, salariul minim a fost majorat de la 1 iulie, iar noile reguli fiscale au modificat impozitarea dividendelor, regimul microîntreprinderilor și obligațiile de raportare electronică. În paralel, piața de fuziuni și achiziții a atins un nivel record, cu tranzacții de aproximativ 6 miliarde de dolari în prima jumătate a anului.

„Antreprenorii și managerii au nevoie de informație verificată, explicată pe înțelesul lor și livrată rapid. Am construit aceste publicații pornind de la o observație simplă: multe schimbări care afectează direct o firmă mică sau mijlocie ajung la ea prea târziu sau într-un limbaj greu de aplicat în practică. Ne propunem să acoperim exact acest gol”, declară Eduard, fondator SEO Digital.

Cele cinci publicații și adresele lor

Capital Business – capitalbusiness.ro
Business Mag – businessmag.ro
Bilanț Business – bilantbusiness.ro
Gazeta Economică – gazetaeconomica.ro
Ziarul Companiilor – ziarulcompaniilor.ro

Fiecare dintre cele cinci publicații are propria structură editorială și propriul unghi de abordare, dar toate pornesc de la aceleași principii: informație documentată pe surse oficiale, actualizată constant și orientată către decizia de business. Conținutul este organizat pe categorii precum Afaceri și companii, Antreprenoriat, Economie și finanțe, Piețe și industrii, Marketing și vânzări, Tehnologie și inovație, Carieră și dezvoltare.

Publicațiile sunt disponibile gratuit, fără paywall, și pot fi accesate de pe orice dispozitiv. Cititorii pot urmări noutățile direct pe site sau prin canalele de social media asociate fiecărei publicații.

Rețeaua este operată de SEO Digital S.R.L., companie fondată în decembrie 2024 și dezvoltatoare a platformei seodigital.ro, care conectează advertiserii cu peste 3.000 de publicații verificate din România pentru advertoriale, comunicate de presă și campanii de vizibilitate online.

Despre SEO Digital S.R.L.

SEO Digital S.R.L. este o companie românească specializată în marketing de conținut și SEO, cu sediul în Timișoara, județul Timiș. Operează platforma seodigital.ro, agenția targetseo.ro și o rețea de publicații online din domenii diverse, de la business și economie la lifestyle și tehnologie.

Citeste in continuare

Eveniment

Caravana medicală „Obezitatea este o boală” aduce evaluări gratuite în Palas Iași

Publicat

pe

De

În perioada 14-23 iunie, compania Lilly România aduce în Palas Iași Caravana medicală „Obezitatea este o boală”, un program de evaluare gratuită dedicat publicului larg. Inițiativa își propune să crească nivelul de informare privind obezitatea și impactul acesteia asupra sănătății, prin acces facil la evaluare și consiliere de specialitate.

Ce este obezitatea?

Obezitatea este, conform ghidurilor medicale internaționale, o boală cronică, progresivă și complexă, tot mai frecventă în România, asociată cu peste 200 de complicații cronice: de la diabet zaharat și hipertensiune arterială până la tulburări metabolice și impact emoțional semnificativ.

Un studiu recent realizat de Ipsos, una dintre cele mai importante companii de cercetare de piață din lume, dezvăluie că 79% dintre românii care trăiesc cu obezitate consideră că afecțiunea lor „se poate preveni prin alegeri personale” – cea mai mare cifră din toate țările studiate și cu mult peste media globală de 66%. Această cifră subliniază nevoia de a înțelege că, dincolo de stilul de viață, există o rezistență biologică ce face procesul de slăbire dificil fără ajutor specializat.

Cum știu dacă am obezitate? Rolul IMC și al evaluării medicale

Deși Indicele de Masă Corporală (IMC) este utilizat frecvent pentru clasificarea

obezității, acest indicator nu spune întreaga poveste. Medicul poate lua în considerare raportul talie–înălțime, impactul asupra sănătății, calitatea vieții, prezența complicațiilor și altele. Interesant este faptul că doar 20% dintre românii care trăiesc cu obezitate se declară îngrijorați de starea lor de sănătate din prezent (sub media globală), însă procentul celor care se tem pentru sănătatea lor pe termen lung este aproape dublu. Această preocupare pentru viitor vine din faptul că românii sunt mult mai conștienți de afecțiunile asociate: cele mai cunoscute fiind diabetul de tip 2 (66%) și problemele cardiovasculare (64%). Evaluarea medicală la momentul potrivit poate preveni aceste complicații.

De ce este esențial consultul medical?

Pentru că scăderea în greutate nu este un efort individual, ci unul ce necesită expertiză medicală. Fiindcă tratamentele, fie că vorbim de modificări ale stilului de viață, medicație sau intervenții chirurgicale, trebuie personalizate. Doar un medic poate recomanda soluția potrivită. Aici poți găsi un medic specialist din zona ta.

Discuția cu un medic este cu atât mai importantă cu cât, potrivit studiului Ipsos, doar 20% dintre respondenții care trăiesc cu obezitate în România se declară îngrijorați de starea lor de sănătate din prezent, cu mai mult de 20 de puncte procentuale sub media globală.

Vrei să faci primul pas? Îl poți face gratuit, în mall

Pentru a susține publicul în adoptarea unor decizii informate privind sănătatea, Caravana medicală „Obezitatea este o boală” va fi prezentă în Palas Iași – unde va amenaja un spațiu dedicat evaluării statusului ponderal.

Ce te așteaptă în spațiul dedicat pentru evaluare?

  • spațiu propriu și prietenos, creat pentru confortul tău
  • analiza a compoziției corporale cu ajutorul cântarului profesional
  • discuție individuală cu un nutriționist
  • recomandări personalizate pentru un stil de viață sănătos
  • broșuri și materiale informative utile

De ce să participi?

Pentru mulți oameni, un astfel de eveniment reprezintă primul pas spre înțelegerea reală a propriei stări de sănătate. Dialogul cu un specialist te poate ajuta să clarifici ceea ce simți, să îți validezi eforturile depuse și să primești îndrumări sigure, bazate pe dovezi științifice, adaptate nevoilor tale.

Caravana medicală „Obezitatea este o boală” este mai mult decât un eveniment de informare — este o invitație la conștientizare, prevenție și grijă față de propria sănătate. Prin accesul la evaluări gratuite și la specialiști, fiecare pas făcut contează. Implică-te, informează-te și oferă-ți șansa unui început mai sănătos.

Citeste in continuare

Eveniment

„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată

Publicat

pe

De

Peste 1.000 de brașoveni au participat sâmbătă, 23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele mai ample inițiative de educație și conștientizare rutieră organizate la nivel local de Rotaract Kronstadt, alături de autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei auto și motorsportului. Timp de mai multe ore, participanții au avut ocazia să experimenteze, într-un mod controlat și interactiv, efectele reale ale accidentelor rutiere și importanța adoptării unui comportament responsabil în trafic.

Evenimentul, organizat împreună cu autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei automotive și motorsportului, a avut ca obiectiv principal transformarea prevenției într-o experiență practică și accesibilă publicului larg.

Siguranța rutieră, adusă mai aproape de comunitate

Datele privind accidentele rutiere din România continuă să evidențieze necesitatea unor inițiative de educație și prevenție. În 2025, peste 3.000 de persoane au fost rănite grav în accidente rutiere, iar mai mult de 1.300 și-au pierdut viața pe șoselele din țară.

În acest context, campania „Condu Prudent! Alege Viața!” își propune să transforme informația teoretică într-o experiență directă, prin simulări și demonstrații care îi ajută pe participanți să înțeleagă concret impactul deciziilor luate în trafic.

Comunitatea și colaborarea dintre instituții fac diferența

Unul dintre cele mai importante elemente ale evenimentului a fost colaborarea dintre voluntari, autorități și partenerii implicați în proiect. Participanții au avut acces la demonstrații realizate de reprezentanții ISU Brașov, experiențe VR care simulează efectele consumului de alcool și ale distragerii atenției la volan, sesiuni dedicate siguranței copiilor în mașină și expoziții de automobile de competiție.

„Succesul acestui eveniment a fost posibil datorită unei colaborări solide între voluntari, autorități și parteneri privați. Suntem recunoscători instituțiilor locale – IPJ, ISU și Inspectoratului de Jandarmerie Brașov – precum și tuturor companiilor și organizațiilor care au susținut proiectul. Împreună am reușit să transmitem un mesaj clar: siguranța rutieră trebuie să devină o prioritate pentru întreaga comunitate”, a precizat Teodor Filip, Project Manager.

Conducerea defensivă și motorsportul, explicate direct de profesioniști

Pe parcursul evenimentului, participanții au avut ocazia să interacționeze cu instructori auto, specialiști în conducere defensivă și piloți de motorsport, care au explicat diferența dintre condusul sportiv și comportamentul responsabil în trafic.

„Poligonul este esențial în formarea unui șofer, pentru că acolo înveți gabaritul mașinii, poziționarea, frânarea, utilizarea oglinzilor și reacțiile de bază, fără presiunea traficului real. Abia după aceea ar trebui făcut pasul către circulația urbană. La fel de importantă este și înțelegerea sistemelor de siguranță ale mașinii: airbag-ul este proiectat să funcționeze împreună cu centura de siguranță, iar fără centură corpul ajunge prea repede în contact cu airbag-ul, care poate deveni periculos în loc să protejeze. Cele două sisteme trebuie privite ca un ansamblu de siguranță”, explică Alexandru Păun, trainer Academia Titi Aur.

Zona dedicată motorsportului a atras, de asemenea, un număr mare de participanți, care au putut vedea îndeaproape mașini de competiție și au discutat cu piloți profesioniști despre importanța disciplinei și a reflexelor corecte în trafic.

„Cele mai multe accidente se produc pentru că oamenii sunt grăbiți și conduc sub presiunea timpului. Noi încercăm să le transmitem că viața de zi cu zi nu este o probă specială de raliu și că prioritatea trebuie să fie întotdeauna siguranța. Am venit la acest eveniment pentru a fi mai aproape de comunitatea din Brașov și pentru a le arăta oamenilor că motorsportul înseamnă, înainte de toate, disciplină, responsabilitate și siguranță. Pe lângă prezentarea mașinilor de competiție, încercăm să le explicăm participanților cât de importante sunt reflexele corecte și deciziile responsabile în trafic”, a declarat Andrei Gîrtofan, pilot la ProRally.

Campania „Condu Prudent! Alege Viața!” face parte dintr-un proiect național desfășurat în mai multe orașe din România, printre care București, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Sibiu și Târgu Mureș, având ca obiectiv principal reducerea numărului de accidente prin educație, prevenție și implicarea activă a comunității.

Proiectul a fost organizat cu sprijinul partenerilor și sponsorilor: Allianz Țiriac, Accenture, Coresi, Autoliv, Academia Titi Aur, ISU, IPJ, IJJ, Pro Rally Racing Team (ERA), OC Racing Team, LS Driving Academy, Siguranța Auto Copii, Lifetime Events, Ugly Bikers, Oaki, Crust Focacceria și Panoramic.

Despre Rotaract

Rotaract este o organizație internațională dedicată tinerilor cu vârste de peste 18 ani, care dezvoltă proiecte de voluntariat, educație, leadership și implicare comunitară. Parte a familiei Rotary International, Rotaract reunește tineri profesioniști și studenți care își propun să genereze schimbări pozitive în comunitățile din care fac parte, prin inițiative sociale, educaționale, culturale și civice.

Sursa articol: BVON.ro

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Uncategorizedo zi inainte

Samsung va prezenta cele mai noi inovații în domeniul jocurilor la Gamescom 2026

București – 12 august 2026 – Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat participarea sa la Gamescom 2026, care va avea loc la Koelnmesse...

Eveniment3 zile inainte

Cinci publicații online de business intră pe piața media din România

SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro. Timișoara,...

Uncategorized3 zile inainte

HONOR invită familiile la Big Little Festival 2026 și lansează un concurs cu premii pe Facebook și Instagram

București, 10 august 2026 – HONOR anunță prezența la Big Little Festival 2026, unul dintre cele mai așteptate evenimente dedicate copiilor și...

Uncategorized6 zile inainte

HONOR aduce fluxul de lucru cinematografic ARRI în universul creației pe mobil, odată cu lansarea noilor tehnologii de imagine

HONOR prezintă motorul de imagine AiMAGE construit pe arhitectura cip-dispozitiv-cloud, anunță înființarea unui laborator comun de tehnologie imagistică împreună cu...

Afaceri6 zile inainte

EvenimenteGratuite.ro promovează online evenimentele cu acces gratuit din România

EvenimenteGratuite.ro este o platformă online dedicată promovării evenimentelor cu acces gratuit din România, care permite publicului să le descopere în...

Uncategorizedo săptămână inainte

Tot ce trebuie sa stii inainte de Summer Well 2026. Ghidul complet pentru editia aniversara de 15 ani

Countdown-ul aproape s-a incheiat. In doar cateva zile, Domeniul Stirbey din Buftea devine din nou locul in care zeci de...

Uncategorizedo săptămână inainte

Mașinile de spălat și uscătoarele bazate pe inteligență artificială îți cunosc hainele mai bine decât tine

București – 5 august 2026 – În toată Europa, așteptările legate de electrocasnice se schimbă rapid. Gama Bespoke AI de la...

Afacerio săptămână inainte

În ce mod tehnologia utilizată în toaletele publice îmbunătățește experiența utilizatorilor

În ultimii ani, tehnologia a adus schimbări semnificative în multe aspecte ale vieții cotidiene, iar toaletele publice nu fac excepție....

Nicușor Dan Nicușor Dan
Politică locală2 săptămâni inainte

Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate

Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică –...

Alexandru Nazare Alexandru Nazare
Politică locală2 săptămâni inainte

România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important

România a reușit să își păstreze calificativul recomandat investițiilor din partea agenției internaționale Fitch, evitând astfel trecerea în JUNK, un...

Uncategorized2 săptămâni inainte

SUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august

Exista festivaluri la care mergi pentru un concert. Si exista Summer Well – locul in care muzica este doar inceputul....

Uncategorized2 săptămâni inainte

HONOR Magic V6: designul care se poartă

HONOR propune o nouă perspectivă asupra telefoanelor pliabile: din dispozitive tehnologice în accesorii de stil personal București, 31.07.2026: După prezentarea...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Zyxel Networks îmbunătățește guvernanța în materie de securitate a produselor pentru a proteja IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP)

Pe măsură ce amenințările cibernetice bazate pe inteligența artificială (AI) iau amploare și reglementările privind securitatea cibernetică devin tot mai...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Care este diferența dintre un brand coreean și unul european? Și de ce Geek & Gorgeous a împrumutat trăsături coreene

Am stabilit deja două lucruri: ce înseamnă K-Beauty și faptul că un brand ca Geek & Gorgeous — deși pare...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Dincolo de capacitatea bateriei: cum regândește HONOR Magic V6 autonomia unui telefon pliabil

Tehnologia siliciu-carbon aduce 6.660 mAh într-un design ultra-subțire, construit pentru utilizare pe termen lung București, 30 iulie 2026 – Există momente...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Axis lanseaza o carcasa pentru conectarea camerelor video IP la retele celulare private

Axis Communications anunta o carcasa cu conectivitate celulara, care ofera o solutie completa si eficienta din punct de vedere al...

Știrile Săptămânii