Eveniment
Huawei începe vânzarea de mașini electrice bazate pe tehnologia proprie – Ziarul Incisiv de Prahova
Urmare a plangerii penale a fostului director al Politiei Locale Ploiesti, efectuata in anul 2013 si tinuta la sertar de celebrul procuror „Portocala”(si repusa pe tapet de colegii lui Negulescu Mircea dupa ce acesta a iesit din scena in modul rusinos pe care il relateaza toata presa), STOICHICIU CEZAR DAN, este judecat pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 Cod penal anterior şi fals intelectual în formă continuată (116 acte materiale), prevăzută de art. 289 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) Cod penal anterior şi art. 5 Cod penal împreună cu: IONESCU MARIANA, BALACI CRISTIAN şi BARBU ADRIAN, parte vătămată fiind POLIŢIA LOCALĂ PLOIEŞTI din subordinea CONSILIULUI LOCAL PLOIEŞTI, căreia indivizii sus menţionaţi au prejudiciat bugetul Politiei Locale Ploiesti, cu câteva miliarde de lei vechi. În plângerea penală a Poliţiei Locale Ploieşti cu nr.6857/08.10.2013, înregistrată la poziţia nr. 16/08.10.2013 din registrul procurorului de serviciu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, prejudicial fusese estimat la “modica” sumă de 4.854.046.600 ROL!!
Pe fond, in mod bizar, Cezar Dan Stoichiciu a luat clasare cu mentinerea prejudiciului de recuperat, pe cale civila.
Ieri, in dosarul nr 1525/281/2017, Curtea de Apel Ploiesti a ramas in pronuntare, stabilind deliberarea si pronuntarea pentru data de 06.05.2021.

Iata ca o decizie favorabila a Curtii de Apel Ploiesti ar putea da peste cap bugetul local, o decizie favorabila impunand achitarea salariilor acestuia pe o perioada de cca 4 ani de zile.
Reamintim ca, achizitia sistemului software//hardware AVL, a fost efectuata prin factura nr 61/11.08.2010 si achitata prin OP nr 948/24.08.2010 si OP nr OP 949/24.08.2010.
Astfel, devine dubioasa actiunea in aparare a inculpatilor in procesul de la Judecatoria Ploiesti cu un Proces-Verbal incheiat intre STS si Politia Locala Ploiesti la data de 06.05.2011 si inregistrat la Politia Locala Ploiesti sub nr 1552/10.05.2011, avand in vedere ca achizitia a fost efectuata prin factura nr 61/11.08.2010 in baza unui Caiet de Sarcini ce nu a fost respectat, ce prevedea achizitia unor elemente ce nu au ajuns in cadrul institutiei dar si termene precise de maxim 60 de zile.

In Caietul de Sarcini conform “Planului anual de achzitii publice” prin care s-a atribuit contractul de furnizare, prin aplicarea procedurii de achizitie publica “Licitatie Deschisa”, pentru “Statii emisie receptie portabile si fixa in standard TETRA” COD CPV 32570000-9 Software dispecerat AVL gestionare terminale COD CPV 482190000-6 , conform anexei nr 1 al Caietului de Sarcini, se prevad urmatoarele:
“…Termenele de livrare al echipamentelor este de maxim 15 zile de la data semnarii contractului…
Plata echipamentelor achizitionate se va face in lei, prin virament bancar, in cont deschis la unitatea de trezorerie a ofertantului declarat castigator, in termen de 20 de zile de la data primirii facturii fiscale cu conditia constituirii in prealabil a garantiei de buna executie”.
In fapt, conditia de a se achita in termen de 20 de zile a fost singurul lucru respectat din Caietul de Sarcini, factura nr 61 fiind emisa la data de 11.08.2010 si achitata prin OP nr 948/24.08.2010 si OP nr OP 949/24.08.2010.
Astfel, in caietul de sarcini privind achizitia sistemului software-hardware AVL in anul 2010 erau incluse doua componente, o parte hardware, insemnand o statie de lucru (computer, placa de baza, procesor, hard disk, placa video) pe care urma sa fie implementat softul si una software.
Acest aspect este cuprins in anexa 1 (atasata).
Din apararea publica si in instanta a inculpatilor de pana in prezent reiese ca acestia au declarat ca a “existat” un CD cu sistemul software-hardware AVL ce era pe un calculator din dispeceratul institutiei, si NU se pomeneste despre statia de lucru (computer, placa de baza, procesor, hard disk, placa video) ce trebuia livrata de catre SC BARBY ROUTE SRL Braşov conform Caietului de Sarcini.
In fapt, aceasta statie de lucru (computer, placa de baza, procesor, hard disk, placa video) NU a existat NICIODATA la Politia Locala Ploiesti si NU exista niciun proces-verbal de receptie. Vom reveni cu dezvaluiri privind aceasta achizitie “fantoma”.
II. Totodata, Cezar Dan Stoichiciu a prejudiciat grav si bugetul CSM Ploiesti unde vremelnic a fost numit de politic.
Entitatea ale cărei patrimoniu şi interese au fost păgubite/lezate este Clubul Sportiv Municipal Ploieşti (CSM), structură sportivă de drept public organizată sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Ploieşti (HCL nr. 108/31.08.2004 şi Legea nr. 69/2000 privind educaţia fizică şi sportul) şi coordonată de Primarul Municipiului Ploieşti
- Aspecte comune:
- a) Faptele de natură penală s-au săvârşit în perioada 11.2015–30.06.2017 în timpul mandatului de director al numitului STOICHICIU CEZAR DAN, dar si in prezent.
- b) Niciun contract juridic plătit din fonduri publice încheiat de CSM ca beneficiar nu a fost supus aprobării Consiliului de Administraţie al clubului sportiv.
- c) Există suspiciunea rezonabilă că s-a conferit raporturilor juridice, prin utilizarea unor diverse tertipuri, la încheierea actelor ori pe parcursul executării, o aparenţă de legalitate pentru a se masca încălcarea dispoziţiilor OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii (cu completările şi modificările ulterioare), sau, după caz, ale Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice (care a abrogat OUG nr.34/2006), aşa cum se va observa în continuare din descrierea faptelor.
Raporturile juridice stabilite între CSM Ploieşti şi SC SOFEXPERT PROJECT SRL Tăriceni, Şirna
- Între CSM Ploieşti şi SC SOFEXPERT PROJECT SRL s-a încheiat Contractul nr. 72 / 23.05.2017 având ca obiect executare lucrări de reabilitare a Bazinului de înot „Vega”. Valoarea iniţială a contractului a fost de 481.687, 24 lei, fără TVA (cca. 108.000 Euro).
Prin Actul adiţional nr. 1/13.07.2017:
– S-a diminuat preţul contractului cu suma de 40.575,57 lei fără TVA, conform unei Note de renunţare;
– S-au suplimentat (sic!) lucrările cuprinse în proiectul de execuţie conform unei Dispoziţii de şantier în valoare de 40.483, 61 lei fără TVA, 12.464, 22 lei fără TVA şi, respectiv, 22.619, 35 lei fără TVA, rezultând o majorare mascată a valorii contractuale cu 75.567, 18 lei fără TVA.
Defic ienţele identificate în derularea acestui contract mai sunt şi următoarele:
– Neexecutarea, în realitate, a unei mari părţi din lucrările contractate, dar decontate;
– Executarea necorespunzătoare a altor lucrări, pentru remedierea deficienţelor CSM Ploieşti fiind obligat să cheltuiască suplimentar alţi bani pentru a se face recepţia şi a se reda în folosinţă bazinul.
- Între CSM Ploieşti şi SC SOFEXPERT PROJECT SRL s-a încheiat un alt Contract de executare de lucrări necesare în vederea omologării Arenei „Ilie Oană” de către FIFA şi UEFA pentru competiţii internaţionale de fotbal, precum şi pentru acreditarea complexului sportiv la nivelul Ligii I de fotbal.
Lucrările au început în a doua jumătate a lunii august 2017. Deficienţele de execuţie au fost identificate a fi de aceeaşi natură cu cele de la Bazinul „Vega”, CSM fiind din nou obligat să cheltuiască suplimentar pentru remedierea defecţiunilor lăsate de constructor (exemplu elocvent lucrările de proastă calitate şi incomplete de la Loja VIP).
- Raporturile juridice stabilite de CSM Ploieşti cu FUNDAŢIA CENTRUL de FORMARE APSAP
FUNDAŢIA CENTRUL de FORMARE APSAP (CIF RO33269758, cu sediul în Bucureşti, str. Ştefan cel Mare nr. 38, bl. 30 A, sc. B, ap. 52, Sector 2) este ofertanta pe care numita ALBU FELICIA ISABEL, şef Birou achiziţii publice şi organizare competiţii la CSM Ploieşti, a propus-o prin Referatul nr. 4346/06.07.2017 să i se atribuie serviciul Cursuri de perfecţionare profesională prin achiziţie directă.
Serviciile au inclus formare profesională pe 2017 şi pachet servicii hoteliere pentru 25 de persoane.
Menţionăm că Nota justificativă privind valoarea estimată şi aprobare achiziţie directă nr. 3801/16.06.2017 este un fals material, modificându-se vizibil / grosolan data şi nr. documentului. Atât ofertele FUNDAŢIEI CENTRUL de FORMARE APSAP cât şi celelalte documente interne ale CSM Ploieşti (rapoarte, referate, note justificative) în legătură cu această achiziţie, sunt întocmite concordant, în înţelegere, pentru a crea aparenţa de legalitate, respectiv de respectare a Legii nr. 98 / 201 privind achiziţiile publice, observându-se eforturile conjugate ale mai multor salariaţi de a favoriza unicul ofertant, FUNDAŢIA CENTRUL de FORMARE APSAP.
„Perfecţionările” au avut loc în lunile iulie-august 2017, în următoarele „centre” de pregătire:
MAMAIA – HOTEL GRAND ASTORIA, HOTEL COMANDOR AMIRAL ORFEU,
EFORIE NORD – HOTEL STEAUA DE MARE
COSTINEŞTI – VOX MARIS GRAND RESORT
BĂILE FELIX – HOTEL PRESIDENT
POIANA BRAŞOV – HOTEL ALPIN
Valoarea integrală totală plătită depăşeşte cuantumul pentru care legea prevede încredinţare directă. În secundar, este necesar a se evalua utilitate şi oportunitatea unor astfel de cheltuieli, în condiţiile în care situaţia financiară a clubului este precară, s-a aflat în incapacitate de platză / încetare de plăţi.
În acelaşi context, este necesar a se verifica şi documenta dacă aceste aşa-zise cursuri nu sunt o ficţiune şi sunt, în realitate, vacanţe oferite salariaţilor CSM din bani publici.
ADDENDUM
Precizăm că aceeaşi schemă de fraudare a bugetului public de la acest pct. 4, a fost aplicată de numita ALBU FELICIA ISABEL şi la Poliţia Locală Ploieşti, dar din poziţia de prestator de astfel de servicii de pregătire/formare profesională angajată / reprezentantă la ASOCIATIA PENTRU SPRIJIN SI TRAINING RESURSE UMANE (A.S.T.R.U.) şi ASOCIATIA „SANSE LA UN VIITOR MAI BUN”.
Cauza se află pe rolul DNA – Structura Centrala şi face obiectul dosarului nr. 162/P/2019
III.
Entitatea ale cărei patrimoniu şi interese au fost păgubite/lezate este Clubul Sportiv Municipal Ploieşti (CSM), structură sportivă de drept public organizată sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Ploieşti (HCL nr. 108/31.08.2004 şi Legea nr. 69/2000 privind educaţia fizică şi sportul) şi coordonată de Primarul Municipiului Ploieşti.
Practici prin care s-a sifonat banul public la Clubul Sportiv Municipal Ploieşti (CSM)! (I)

Komekt Magic Expert SRL, Atelier Vintage Conf SRL si Tesa Med Solutions SRL, ultima prin doua achizitii.
Prin adresa nr 805/17.02.2021, sub semnatura aceluiasi sef de birou Achizitii din cadrul CSM Ploiesti sunt specificate urmatoarele societati de unde s-au achizitionat masti de catre institutia publica: Lara Green SRL, Atelier Vintage Conf SRL, si Tesa Med Solutions SRL.
Deci, din adresa 805/10.02.2021 emisa de seful de birou Achizitii din cadrul CSM Ploiesti, Ilie Constantin, a disparut firma Komekt Magic Expert SRL si a aparut societatea Lara Green SRL.
Detinem date conform carora, motivarea sefului de birou Achizitii din cadrul CSM Ploiesti in fata conducerii actuale privind achizitia directa este ca ofertele au fost luate de pe SEAP.
Curios cum poti sa iei o oferta de pe SEAP de la o societate care nu are cont si nu este inscrisa.
Pentru a putea depune o oferta pentru licitatiile deschise este nevoie ca ofertantii sa fie inregistrati pe SEAP si sa aiba un Certificat Digital valabil.
Curiosi din fire am verificat si pe SEAP nu se afla cateva din societatile de unde au fost achizitionate aceste masti neconforme, printre acestea fiind si Atelier Vintage Conf SRL, o firma al carui administrator traieste in concubinaj cu fostul director al CSM Ploiesti, in speta cu acelasi Dan Cezar Stoichiciu.

Faptele de natură penală la CSM Ploiesti s-au săvârşit începand cu perioada 24.11.2015, unde, chiar de la aceea data, niciun contract juridic plătit din fonduri publice încheiat de CSM ca beneficiar nu a fost supus aprobării Consiliului de Administraţie al clubului sportiv.
Astfel, s-a conferit raporturilor juridice, prin utilizarea unor diverse tertipuri, la încheierea actelor ori pe parcursul executării, o aparenţă de legalitate pentru a se masca încălcarea dispoziţiilor OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii (cu completările şi modificările ulterioare), sau, după caz, ale Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice (care a abrogat OUG nr.34/2006), aşa cum se va observa în continuare din descrierea faptelor. Vom reveni. (Cristina T.).
Eveniment
Cinci publicații online de business intră pe piața media din România
SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro.
Timișoara, 10 august 2026 – SEO Digital S.R.L. anunță lansarea a cinci publicații online independente dedicate mediului de afaceri din România. Cele cinci site-uri, capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro, acoperă știri și analize din economie, finanțe, companii, antreprenoriat, piețe și industrii, tehnologie, marketing și carieră.
Lansarea vine într-un moment în care mediul de afaceri românesc trece printr-un val de schimbări legislative și economice: peste 3.100 de firme și PFA au intrat în insolvență doar în primele cinci luni din 2026, salariul minim a fost majorat de la 1 iulie, iar noile reguli fiscale au modificat impozitarea dividendelor, regimul microîntreprinderilor și obligațiile de raportare electronică. În paralel, piața de fuziuni și achiziții a atins un nivel record, cu tranzacții de aproximativ 6 miliarde de dolari în prima jumătate a anului.
„Antreprenorii și managerii au nevoie de informație verificată, explicată pe înțelesul lor și livrată rapid. Am construit aceste publicații pornind de la o observație simplă: multe schimbări care afectează direct o firmă mică sau mijlocie ajung la ea prea târziu sau într-un limbaj greu de aplicat în practică. Ne propunem să acoperim exact acest gol”, declară Eduard, fondator SEO Digital.
Cele cinci publicații și adresele lor
Capital Business – capitalbusiness.ro
Business Mag – businessmag.ro
Bilanț Business – bilantbusiness.ro
Gazeta Economică – gazetaeconomica.ro
Ziarul Companiilor – ziarulcompaniilor.ro
Fiecare dintre cele cinci publicații are propria structură editorială și propriul unghi de abordare, dar toate pornesc de la aceleași principii: informație documentată pe surse oficiale, actualizată constant și orientată către decizia de business. Conținutul este organizat pe categorii precum Afaceri și companii, Antreprenoriat, Economie și finanțe, Piețe și industrii, Marketing și vânzări, Tehnologie și inovație, Carieră și dezvoltare.
Publicațiile sunt disponibile gratuit, fără paywall, și pot fi accesate de pe orice dispozitiv. Cititorii pot urmări noutățile direct pe site sau prin canalele de social media asociate fiecărei publicații.
Rețeaua este operată de SEO Digital S.R.L., companie fondată în decembrie 2024 și dezvoltatoare a platformei seodigital.ro, care conectează advertiserii cu peste 3.000 de publicații verificate din România pentru advertoriale, comunicate de presă și campanii de vizibilitate online.
Despre SEO Digital S.R.L.
SEO Digital S.R.L. este o companie românească specializată în marketing de conținut și SEO, cu sediul în Timișoara, județul Timiș. Operează platforma seodigital.ro, agenția targetseo.ro și o rețea de publicații online din domenii diverse, de la business și economie la lifestyle și tehnologie.
Eveniment
Caravana medicală „Obezitatea este o boală” aduce evaluări gratuite în Palas Iași
În perioada 14-23 iunie, compania Lilly România aduce în Palas Iași Caravana medicală „Obezitatea este o boală”, un program de evaluare gratuită dedicat publicului larg. Inițiativa își propune să crească nivelul de informare privind obezitatea și impactul acesteia asupra sănătății, prin acces facil la evaluare și consiliere de specialitate.
Ce este obezitatea?
Obezitatea este, conform ghidurilor medicale internaționale, o boală cronică, progresivă și complexă, tot mai frecventă în România, asociată cu peste 200 de complicații cronice: de la diabet zaharat și hipertensiune arterială până la tulburări metabolice și impact emoțional semnificativ.
Un studiu recent realizat de Ipsos, una dintre cele mai importante companii de cercetare de piață din lume, dezvăluie că 79% dintre românii care trăiesc cu obezitate consideră că afecțiunea lor „se poate preveni prin alegeri personale” – cea mai mare cifră din toate țările studiate și cu mult peste media globală de 66%. Această cifră subliniază nevoia de a înțelege că, dincolo de stilul de viață, există o rezistență biologică ce face procesul de slăbire dificil fără ajutor specializat.

Cum știu dacă am obezitate? Rolul IMC și al evaluării medicale
Deși Indicele de Masă Corporală (IMC) este utilizat frecvent pentru clasificarea
obezității, acest indicator nu spune întreaga poveste. Medicul poate lua în considerare raportul talie–înălțime, impactul asupra sănătății, calitatea vieții, prezența complicațiilor și altele. Interesant este faptul că doar 20% dintre românii care trăiesc cu obezitate se declară îngrijorați de starea lor de sănătate din prezent (sub media globală), însă procentul celor care se tem pentru sănătatea lor pe termen lung este aproape dublu. Această preocupare pentru viitor vine din faptul că românii sunt mult mai conștienți de afecțiunile asociate: cele mai cunoscute fiind diabetul de tip 2 (66%) și problemele cardiovasculare (64%). Evaluarea medicală la momentul potrivit poate preveni aceste complicații.
De ce este esențial consultul medical?
Pentru că scăderea în greutate nu este un efort individual, ci unul ce necesită expertiză medicală. Fiindcă tratamentele, fie că vorbim de modificări ale stilului de viață, medicație sau intervenții chirurgicale, trebuie personalizate. Doar un medic poate recomanda soluția potrivită. Aici poți găsi un medic specialist din zona ta.
Discuția cu un medic este cu atât mai importantă cu cât, potrivit studiului Ipsos, doar 20% dintre respondenții care trăiesc cu obezitate în România se declară îngrijorați de starea lor de sănătate din prezent, cu mai mult de 20 de puncte procentuale sub media globală.

Vrei să faci primul pas? Îl poți face gratuit, în mall
Pentru a susține publicul în adoptarea unor decizii informate privind sănătatea, Caravana medicală „Obezitatea este o boală” va fi prezentă în Palas Iași – unde va amenaja un spațiu dedicat evaluării statusului ponderal.
Ce te așteaptă în spațiul dedicat pentru evaluare?
- spațiu propriu și prietenos, creat pentru confortul tău
- analiza a compoziției corporale cu ajutorul cântarului profesional
- discuție individuală cu un nutriționist
- recomandări personalizate pentru un stil de viață sănătos
- broșuri și materiale informative utile
De ce să participi?
Pentru mulți oameni, un astfel de eveniment reprezintă primul pas spre înțelegerea reală a propriei stări de sănătate. Dialogul cu un specialist te poate ajuta să clarifici ceea ce simți, să îți validezi eforturile depuse și să primești îndrumări sigure, bazate pe dovezi științifice, adaptate nevoilor tale.
Caravana medicală „Obezitatea este o boală” este mai mult decât un eveniment de informare — este o invitație la conștientizare, prevenție și grijă față de propria sănătate. Prin accesul la evaluări gratuite și la specialiști, fiecare pas făcut contează. Implică-te, informează-te și oferă-ți șansa unui început mai sănătos.
Eveniment
„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată
Peste 1.000 de brașoveni au participat sâmbătă, 23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele mai ample inițiative de educație și conștientizare rutieră organizate la nivel local de Rotaract Kronstadt, alături de autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei auto și motorsportului. Timp de mai multe ore, participanții au avut ocazia să experimenteze, într-un mod controlat și interactiv, efectele reale ale accidentelor rutiere și importanța adoptării unui comportament responsabil în trafic.
Evenimentul, organizat împreună cu autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei automotive și motorsportului, a avut ca obiectiv principal transformarea prevenției într-o experiență practică și accesibilă publicului larg.

Siguranța rutieră, adusă mai aproape de comunitate
Datele privind accidentele rutiere din România continuă să evidențieze necesitatea unor inițiative de educație și prevenție. În 2025, peste 3.000 de persoane au fost rănite grav în accidente rutiere, iar mai mult de 1.300 și-au pierdut viața pe șoselele din țară.
În acest context, campania „Condu Prudent! Alege Viața!” își propune să transforme informația teoretică într-o experiență directă, prin simulări și demonstrații care îi ajută pe participanți să înțeleagă concret impactul deciziilor luate în trafic.
Comunitatea și colaborarea dintre instituții fac diferența
Unul dintre cele mai importante elemente ale evenimentului a fost colaborarea dintre voluntari, autorități și partenerii implicați în proiect. Participanții au avut acces la demonstrații realizate de reprezentanții ISU Brașov, experiențe VR care simulează efectele consumului de alcool și ale distragerii atenției la volan, sesiuni dedicate siguranței copiilor în mașină și expoziții de automobile de competiție.
„Succesul acestui eveniment a fost posibil datorită unei colaborări solide între voluntari, autorități și parteneri privați. Suntem recunoscători instituțiilor locale – IPJ, ISU și Inspectoratului de Jandarmerie Brașov – precum și tuturor companiilor și organizațiilor care au susținut proiectul. Împreună am reușit să transmitem un mesaj clar: siguranța rutieră trebuie să devină o prioritate pentru întreaga comunitate”, a precizat Teodor Filip, Project Manager.
Conducerea defensivă și motorsportul, explicate direct de profesioniști
Pe parcursul evenimentului, participanții au avut ocazia să interacționeze cu instructori auto, specialiști în conducere defensivă și piloți de motorsport, care au explicat diferența dintre condusul sportiv și comportamentul responsabil în trafic.
„Poligonul este esențial în formarea unui șofer, pentru că acolo înveți gabaritul mașinii, poziționarea, frânarea, utilizarea oglinzilor și reacțiile de bază, fără presiunea traficului real. Abia după aceea ar trebui făcut pasul către circulația urbană. La fel de importantă este și înțelegerea sistemelor de siguranță ale mașinii: airbag-ul este proiectat să funcționeze împreună cu centura de siguranță, iar fără centură corpul ajunge prea repede în contact cu airbag-ul, care poate deveni periculos în loc să protejeze. Cele două sisteme trebuie privite ca un ansamblu de siguranță”, explică Alexandru Păun, trainer Academia Titi Aur.
Zona dedicată motorsportului a atras, de asemenea, un număr mare de participanți, care au putut vedea îndeaproape mașini de competiție și au discutat cu piloți profesioniști despre importanța disciplinei și a reflexelor corecte în trafic.

„Cele mai multe accidente se produc pentru că oamenii sunt grăbiți și conduc sub presiunea timpului. Noi încercăm să le transmitem că viața de zi cu zi nu este o probă specială de raliu și că prioritatea trebuie să fie întotdeauna siguranța. Am venit la acest eveniment pentru a fi mai aproape de comunitatea din Brașov și pentru a le arăta oamenilor că motorsportul înseamnă, înainte de toate, disciplină, responsabilitate și siguranță. Pe lângă prezentarea mașinilor de competiție, încercăm să le explicăm participanților cât de importante sunt reflexele corecte și deciziile responsabile în trafic”, a declarat Andrei Gîrtofan, pilot la ProRally.

Campania „Condu Prudent! Alege Viața!” face parte dintr-un proiect național desfășurat în mai multe orașe din România, printre care București, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Sibiu și Târgu Mureș, având ca obiectiv principal reducerea numărului de accidente prin educație, prevenție și implicarea activă a comunității.
Proiectul a fost organizat cu sprijinul partenerilor și sponsorilor: Allianz Țiriac, Accenture, Coresi, Autoliv, Academia Titi Aur, ISU, IPJ, IJJ, Pro Rally Racing Team (ERA), OC Racing Team, LS Driving Academy, Siguranța Auto Copii, Lifetime Events, Ugly Bikers, Oaki, Crust Focacceria și Panoramic.
Despre Rotaract
Rotaract este o organizație internațională dedicată tinerilor cu vârste de peste 18 ani, care dezvoltă proiecte de voluntariat, educație, leadership și implicare comunitară. Parte a familiei Rotary International, Rotaract reunește tineri profesioniști și studenți care își propun să genereze schimbări pozitive în comunitățile din care fac parte, prin inițiative sociale, educaționale, culturale și civice.
Sursa articol: BVON.ro
-
Exclusivacum 3 luniRMN Bacău: de ce contează aparatura și echipa medicală, nu doar prețul
-
Evenimentacum 2 luni„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată
-
acum 3 luniOriflame revine la Cannes cu Glam Studio, celebrând expresia de sine, storytelling-ul și antreprenoriatul
-
Uncategorizedacum o lunăOrase inteligente mai usor de administrat
-
Uncategorizedacum 2 luniCommerce Innovation Summit 2026: Ce funcționează cu adevărat în retail, eCommerce și payments în era AI
-
Uncategorizedacum o lunăHONOR aduce în România noul HONOR Watch 6
-
Afaceriacum 2 luniSAINT-GOBAIN ROMÂNIA LANSEAZĂ EDIȚIA 2026 A „SAINT-GOBAIN NATIONAL TROPHY”, COMPETIȚIE DEDICATĂ PROIECTELOR CARE DEFINESC VIITORUL CONSTRUCȚIILOR SUSTENABILE
-
Uncategorizedacum 4 săptămâniMAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

