Eveniment
10 secrete despre costumele din game of thrones accesorii cumparate de pe e-bay si costume copiate de fanii serialului – Ziarul Incisiv de Prahova
Distribuie pe rețelele tale sociale:
Oameni. De toate vîrstele. De toate condițiile. Oameni foarte tineri. Oameni la maturitate. Oameni ce se îndreaptă, maiestuos, spre vîrsta a treia. Oamenii senectuții, oamenii care nu mai au ce pierde. Doar viața.
Sînt, toți, oamenii de lîngă noi. Pot fi părinții noștri, colegii din anii de școală, sau foștii colegi de serviciu, pot fi rude, pot fi doar oamenii pe care i-am cunoscut întîmplător pe stradă, în metrou, în concediu, sau în peregrinări pe alte meleaguri, sau la un tîrg de carte, într-o expoziție sau un muzeu, sau tîrg de antichități, sau într-o vizită.
Oameni. Oameni pentru care, la fel ca și pentru noi, timpul nu s-a oprit. Încă. Sînt cei care vor și mai pot să fie activi, sînt cei care nu se abandonează, sînt cei care doresc să-și prelungească viața activă.
Dar sînt și oamenii pe care, fără să ne dăm seama, cîndva, destul de repede, nu o să-i mai vedem.
O să întrebăm, cînd va fi prea tîrziu, unde sînt? Ne vom mira, atunci cînd vom afla că nu mai sînt și abia atunci, poate, vom suferi că nu i-am prețuit cît ar fi trebuit să o facem, că nu le-am ascultat istoriile, că am trecut pe lîngă ei, uneori fără să-i observăm. Vom mai suferi și pentru că nu le-am acultat sfaturile, sau că nu am reținut niciodată titlurile cărților ce le stăteau întotdeauna pe noptieră și că am aruncat într-un pod întunecos tot ce a rămas din viața ce a fost cîndva a lor, dar și a noastră.
Oameni. Oameni pe care, astăzi, nimeni nu-i mai observă, aceiași oameni pe care, nu cu multă vreme în urmă, lumea îi cultiva, îi curta, le aducea osanale, îi lăuda exagerat și necuviincios, nu necuvenit, pentru că, făcîndu-le plecăciuni mincinoase, cultivîndu-i, doreau, meschin, să obțină ceva de la ei: o promovare, un salariu mai bun, un loc mai călduț, o aducere în prim-planul instituțional sau social, o intermediere sau intervenție, o mică și nevinovată influență, sau cine știe cîte altele. Cu alte cuvinte, aveau nevoie de ceva. Sau de cineva.
Acum, cînd vremurile s-au schimbat, cînd cei de atunci au devenit, doar din pricina vîrstei, foști, nu-i mai caută aproape nimeni. Doar puțini. Doar acei care nu au uitat, pentru că nu pot să uite, doar acei pentru care valoarea unui om nu se corelează matematic, precis și rece, cu vîrsta sau cu funcția, ci cu ceea ce au realizat pentru cei din jur, pentru profesia lor, pentru familie și pentru cei năpăstuiți de soartă, pentru bătrîni, pentru pensionari, pentru copiii abandonați, pentru femeile singure agresate de bărbați ”puternici”, la fel cum nu se corelează nici cu starea materială, ci doar cu morala, cu credința, cu dragostea pentru cei din jur.
Nici măcar fizionomia, acum, sigur, modificată de arșițele sau gerurile vieții, nu poate șterge la acești, pe nedrept, uitați sau foști, limpezimea privirii, sclipirea de inteligență, aura care înnobilează chipul înconjurat de nimbul alb, mai frumos și mai nobil decît oricare chip prelucrat de chimia laboratoarelor de înfrumusețare.
Noblețea părului alb, finețea atitudinii, dinstincția, rafinamentul educației, acuratețea și farmecul limbajului, spontaneitatea și cultura profundă, la care numai școala temeinică de altădată și apoi lecturile la fel de profunde și de temeinice te trimit, e drept, doar dacă ai ochi să vezi, spre universuri nebănuite, sau dorite, sperate, așteptate, și de-a dreptul incredibile, într-o lume murdară, ce uită prea repede și care aruncă la o ladă imaginară a inutilităților, suflete.
Oameni. Oamenii de lîngă noi, oamenii pe care aproape nimeni nu-i mai vede. Li se uită sau li se neagă trecutul. Sînt considerați, de către unii, expirați. Un cuvînt urît, prea urît pentru a-l asocia omului. Li s-au uitat meritele, le sînt aruncate în derizoriu realizările profesionale, atitudinile, reacțiile, chiar și riscurile, atunci cînd au avut curajul să nu accepte, să se împotrivească. Se ironizează dizidența lor autentică, acum, cînd este ușor să o faci, acum, cînd poți spune orice, acum, cînd poți nega orice, deși la acea vreme împotrivirea tacită sau manifestă, publică, avea conotații diferite de cea actuală, ale așa-zisei pseudodizidențe, aducătoare astăzi doar de profit și vizibilitate publică, nicidecum de respectabilitate.
Dar cine le neagă? Oamenii fără omenie, tocmai profitorii pozițiilor lor de altădată, tocmai cei care au fost ajutați și, ca nemernicia să le fie completă, tocmai cei care nu au realizat mare lucru, cei care au parcurs profesional trasee marcate de cei pe care acum încearcă să-i trimită în derizoriu, să le minimalizeze riscurile, realizările, viața profesională și, uneori, chiar și viața personală.
Oameni. Am întîlnit astfel de oameni speciali. Oameni pe care-i stimez, oameni care merită mult, mult mai mult decît li se oferă. În planul recunoașterii. Cît despre recompensele materiale, pe care statul, în sărăcia, dar și în disprețul lui, le dă acestor oameni, ele nu fac decît să umilească, așa cum, în general, sînt umiliți cei care, din cauza vîrstei, au ieșit forțat din viața activă.
Oameni. Oamenii care, în vremurile de altădată, au condus instituțiile, „întreprinderile socialiste” ale vremurilor, alții care au reprezentat țara în organisme internaționale, alții care au dezvoltat cercetarea și învățămîntul universitar românesc, mulți care au creat presa din care, mai apoi, au fost recrutați viitori cronicari, liderii de opinie de astăzi.
Au mai fost artiști plastici, scriitori, muzicieni, actori. Unii au făcut compromisuri. Puțini, probabil, din convingeri politice. Unii doar pentru a le merge mai bine, alții din lașitate, alții, însă, pentru a fi lăsați în pace să creeze operele ce nu ar fi fost create dacă șicanele, obstacolele ideologice, poate, le-ar fi stat în față. Dar toți, absolut toți au obținut realizări notabile pentru țară.
Acum sînt uitați. Ba, mai mult, le sînt aruncate în derizoriu realizările, sînt huliți, sînt ironizați, se fac glume mizerabile despre ceea ce, la vremea respectivă, au fost dizidențe autentice, a fost curaj, a fost verticalitate.
Oameni. Am cunoscut astfel de oameni. Îi iubesc. Îi stimez. Îi cultiv, atît cîtă putere îmi dau și îmi permit sănătatea, mediul relativ ostil, încă, în care relaționăm, într-o societate anomică, după mai mult de 30 de ani de cînd s-a vrut un alt mod de organizare socială.
Am cunoscut bărbați puternici din această stirpe. Dar am cunoscut și femei puternice. Am cunoscut femei cărora trebuia să te adresezi cu condescendență, utilizînd apelativul Doamnă, chiar și atunci cînd vremurile te obligau să le spui „tovarășă”. Erau, însă, din multe puncte de vedere, tovarășe. Tovarășele noastre de viață, de serviciu, de…
Dar noi le spuneam și atunci Doamne. Meritau. Erau Doamnele în fața cărora trebuia să-ți pleci capul. Și o făceam atunci, la fel cum o facem și acum, ori de cîte ori viața ne oferă prilejul.
Am cunoscut de-a lungul anilor Domni și Doamne proveniți din din lumea celor simpli, oamenii pe care i-am prețuit și pe care-i respect, pe care i-am admirat și continui să o fac și acum, deși de ani s-au retras în singurătate, refuzînd să mai accepte implicarea sau atragerea în capcanele politice ale unora sau altora.
Lecturile bune și continue, pasiunea neostoită pentru informare, preocuparea neimpusă pentru actualizare în tot ceea ce este astăzi important pentru oameni, apoi acceptarea izolării, determinată de imposibilitatea de a comunica sau de a avea alături parteneri de conversație, interlocutori potriviți măsurii sale, fac și astăzi din acești Oameni remarcabili foarte plăcuți și interesanți parteneri de dialog, în compania căruia timpul fuge mult prea repede.
Lecturile lor sînt și acum excelente, la zi, la fel ca și periodicele pe care se străduiesc cu banii drămuiți să le procure într-o lume ce începe să se piardă, în care intelectualii nu mai contează demult, în care sărăcia a îndepărtat pe oamenii de preocupări care, altădată, făceau mîndria locurilor.
Ei, în schimb, nu au renunțat. Nu s-au abandonat. Continuă să fie egali cu ei înșiși, așa cum s-au străduit să fie mereu, continuă să fie prezenți într-o lume, astăzi risipitoare, care, vai, aparent, nu mai are nevoie de ei, într-o lume tristă, ce și-a abandonat valorile, respectabilitatea, demnitatea, cinstea, patriotismul și, ceea ce este cel mai grav, morala.
Oameni. Oamenii de lîngă noi. Oamenii abandonați de o societate bolnavă, de o societate ce aruncă, paradoxal, în derizoriu calitatea de „bătrîn”, pentru că, se știe, orice societate, de-a lungul veacurilor, și-a prețuit „bătrînii”, înțelepții. Ei erau instanțele care cenzurau deciziile celor mai tineri și mai impetuoși, mai nerăbdători să decidă, fără o judecată profundă. Și tocmai pentru a nu greși și nu a produce victime erau chemați bătrînii înțelepți să judece și să decidă. Astăzi sînt marginali într-o societate anomică ce nu-i prețuiește. Li se stabilesc, discriminatoriu, măsuri, chipurile, de protecție, li se gestionează cu obrăznicie și cu nesimțire, fără a-i consulta, timpul, orele cînd pot ieși din casă, cînd își pot scoate la plimbare tovarășul necuvîntător, singurul care, poate, le-a mai rămas. Au devenit povară pentru un buget sărăcit, sînt amenințați zilnic cu calculări și recalculări de pensii, cu majorări mincinoase, li se interzice să mai activeze acolo unde expertiza lor poate aduce încă foloase, sînt abandonați de copiii plecați cît au văzut cu ochii în speranța unui trai mai bun. Nu mai au valoare de întrebuințare. Au devenit paria într-o țară în care au pus decisiv umărul și mintea la construcția ei. Circulă în vorbirea curentă o butadă, cum că „cine nu are un bătrîni, să-i cumpere”. Noi îi avem. Cînd ne vom decide să le dăm respectul ce li se cuvine?
Oameni. Oamenii de lîngă noi. Pe lîngă care trecem fără să-i vedem…
Eveniment
Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă
Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.
„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.
Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei.

Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.
Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.
Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.
După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.
Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanța, de la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.
Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.
Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.
De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.
Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.
În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.
Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.
Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.
O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.
TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro
Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.
Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.
„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.
Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS
Producător: Claudiu Boboc
Producător executiv: Adela Mara
Manager producție: Iulia Cezara Roșu
Casting: ELEPHANT MEDIA
Realizat cu sprijinul:
Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON
Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.
Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/
Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA
Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.
Cultură
The Grand Ball of Princes and Princesses Monte-Carlo: O noapte cu strălucire la Iași
O experiență unică în viață, adusă de unul dintre cele mai importante evenimente din Monaco, care va avea loc în Palatul Culturii – Iași.

Se desfășoară încet, sub șoaptele aurite ale istoriei și ecourile măreției regale, o noapte de splendoare unică care va avea loc în inima României. Pe 6 septembrie 2025, Balul Grandios al Prinților și Prințeselor de la Monte-Carlo va umple sălile Palatului Culturii din Iași, aducând cu el eleganța atemporală a celor mai ilustre tradiții monegasce.
De secole, Monte-Carlo este sinonim cu grația, noblețea și arta celebrării — o lume în care prinții și prințesele, împodobiți cu mătase și diamante, dansează pe podele de marmură sub lumina a mii de candelabre. Acum, această moștenire a rafinamentului părăsește Coasta de Azur și aduce cu ea spiritul Balului Grandios, un spectacol care depășește granițele și transformă visele în realitate.
–
O noapte de opulență și farmec
Când ușile Palatului Culturii se vor deschide, oaspeții vor păși într-o lume unde fantezia devine realitate. Balul Grandios va aduce în fața invitaților un spectacol de simfonii orchestrale, valsuri care plutesc prin aer ca niște ecouri ale trecutului, și cine cu lumânări demne de regalitate.
Nobili din toată Europa și nu numai se vor reuni, uniți sub semnul grației, moștenirii și eleganței. Fiecare detaliu va purta semnătura stilului Monte Carlo: strălucirea cupelor de șampanie, foșnetul mătăsii pe podelele poleite, și mirosul florilor de sezon, toate într-o atmosferă regală.
Va fi o celebrare nu doar a frumuseții și rafinamentului, ci și a legăturii dintre trecut și prezent, între aristocrația românească și farmecul etern al Monaco-ului.
–
Iași: Oraș al culturii și patrimoniului regal
Nu există loc mai potrivit pentru acest eveniment grandios decât Iașiul, un oraș a cărui esență este pătrunsă de eleganță aristocratică și prestigiu cultural. Cunoscut drept Capitala Culturală a Europei și Oraș Regal, Iașiul a fost de multă vreme un simbol al intelectului, rafinamentului și strălucirii artistice.
Străzile sale spun povești cu poeți și regi, iar palatele și monumentele sale aduc un omagiu trecutului nobil. În centrul acestei sărbători se află Palatul Culturii, o bijuterie arhitecturală neo-gotică, considerată una dintre cele mai impunătoare clădiri din țară.
Construit între 1906 și 1925, palatul a fost ridicat pe ruinele fostei Curți Domnești a Moldovei. Acum, în aceste săli încărcate de istorie, Balul va prinde viață — un spectacol de coroane strălucitoare, rochii ample și amintiri ale unui timp regal care nu va fi uitat.
–
O moștenire a eleganței care continuă
Balul Grandios al Prinților și Prințeselor din Monte-Carlo este o celebrare a tradiției și nobleței, o călătorie prin istorie și o reafirmare a valorilor regale.
Acum, pentru prima dată, Iașiul devine scena acestui spectacol unic, aducând magia Monaco-ului în inima României. În noaptea de 6 septembrie, sub candelabrele de cristal ale Palatului Culturii, trecutul și prezentul vor dansa împreună, iar strălucirea Monte-Carlo-ului va găsi un nou cămin în orașul regal al României.
Pentru cei care visează în aur și dansuri nobile, acesta nu este doar un eveniment. Este istorie în devenire.
Get in touch
NOBLE MONTE-CARLO
8 Rue des Oliviers, Monte-Carlo
98000 – Principality of Monaco
Phone number: +377607934575 (Monaco)
Email: grandbal@noblemontecarlo.mc
Eveniment
Restaurant botez București – Primul eveniment special al copilului tău la Restaurant Casa Brândușa
-
Socialacum 3 luniÎnvață ESG aplicat, cu traineri real-life. Înscrie-te acum la CES ESG Institute – primul program privat de corporate learning ESG din România
-
Culturăacum 2 luniCe comportamente „nevinovate” pot ascunde nevoia de consiliere la copii
-
Exclusivacum 3 luniCafeaua Arabica, cea mai consumată cafea din lume
-
Exclusivacum 3 luniStirea zilei din lumea auto – jantele de tabla, o alegere inspirata sau un compromis acceptat?
-
Exclusivacum 2 luniReturnare Mașină Închiriată în Bacău: Ghid Complet pentru Închirieri One-Way de la Otopeni
-
Afaceriacum 3 luniParfumuri pentru Ziua Femeii: idei elegante de cadou în luna martie
-
Sportacum 3 luni
Proiectul F.E.I.B. demarează: Uniunea Europeană sprijină incluziunea socială prin scrimă
-
Știri din județacum 2 luniMetabolismul după 30 de ani: Ce contează cu adevărat (și ce e mit)

