Connect with us

Eveniment

Doar in mintea lui exista aceste restrangeri de drepturi constitutionale prin norme infralegale!

Publicat

pe

Dupa ce seful Politiei Locale Ploiesti l-a confundat pe seful Poliţiei Municipiului Ploieşti, comisar şef de poliţie Cristian Gelu MANEA, cu primarul Adrian Dobre si a incercat sa se stearga la partea dorsala cu ordinele acestuia, politistii locali de la Ordine Publica incearca sa demonstreze ca ei au ramas tot la stadiul de comunitari.

Adrian Vaida il confunda pe seful Poliţiei Municipiului Ploieşti, comisar şef de poliţie Cristian Gelu MANEA, cu primarul Adrian Dobre si se sterge la partea dorsala cu ordinele acestuia


Pe durata starii de urgenta instituite prin Decretul nr. 195/2020 si a starii de alerta, Politia Romana conduce operational, prin inspectoratele de politie judetene/ Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti, politia locala care functioneaza in raza de competenta a acestora”, stabileste articolul 1 al ordinului.
Resursele necesare desfasurarii activitatii politiei locale sunt asigurate, in continuare, de catre unitatile administrativ-teritoriale din care fac parte.
Cu toate ca seful Poliţiei Municipiului Ploieşti, comisar şef de poliţie Cristian Gelu MANEA, in calitate de coordonator activ al Politiei Locale Ploiesti a venit in sprijinul cetatenilor si a dispus ca la toate instructajele cu cei de la Ordine Publica din Politia Locala, la fiecare schimb sa le fie alocata o cutie cu masti de protectie pentru a efectua controale in mijloacele de transport TCE Ploiesti in vederea constientizarii populatiei de necesitatea purtarii acesteia si cei care nu detin masti sa le fie repartizate de catre cei de la Ordine Publica, acestia intr-un exces de zel si o necunoastere a legii procedeaza exact pe invers.
Mai mult, cu toate ca dispozitiile nu sunt pentru intocmirea proceselor verbale de contraventie, comunitarii nostri se apuca sa amendeze si sa amenite vatmanii ca le vor aplica amenzi pentru ca acestia in spatiul lor inchis nu poarta masca.
Ziceti dumneavoastra daca ati mai auzit o asemenea gogamanie si prostie crasa…?!
Reamintim ca cei de la TCE Ploiesti au investit in construirea unor cabine, la toate cele 27 de tramvaie, cabine care sa separe pe vatmani de calatori, atat pentru protejarea angajatilor sai cat si pentru protejarea calatorilor.
Contactat telefonic, directorul TCE – Nae Alecsandri – a confirmat pentru redactia Incisiv de Prahova excesele de zel ale comunitarilor de la Ordine Publica.
Mentionam ca mai sunt „smecheri” de la Ordine Publica, deci tot comunitari care incearca sa isi faca de cap si sa nu execute ordinele primite la instructajul efectuat de cei de la Politia Nationala.
Acestia plini de „smecherie” si sub acoperire isi suna alti colegi din Politia Locala si incearca sa le paseze sarcinile primite de la sefii de tura din Politia Nationala.
Avem impresia ca acesti comunitari incearca sa creeze haos si in curtea comisarului şef de poliţie Cristian Gelu MANEA asa cum au fost obisnuiti la Politia Locala Ploiesti. (Cristina T.).

Eveniment

Cititi si veti intelege ce nemernicie au indus guvernantii liberari in societate, cu atat mai mult acestia insista si acum in stare de alerta prin masuri coercitive si limitative/restrictive de drepturi!

Publicat

pe

De

”Fomiștii” statului român, din nou la coadă la Ambasadele SUA și Franței

În plin război mai mult cu românii, decât cu pandemia, Guvernul României a întrunit Comitetul Național pentru Situații de Urgență pentru a emite Hotărârea nr. 32 din 29.06 2020 privind propunerea unor măsuri necesare a fi aplicate după data de 01.07.2020 precum și instituirea excepției de la măsura carantinării/izolării pentru unele țări din Uniunea Europeană și din Spațiul Economic European. Hotărâre luată ”ținând cont de analiza efectuată de Institutul Național de Sănătate Publică privind evoluția situației infecțiilor SARS CoV-2 în statele UE și din spațiul Economic European , întocmită potrivit prevederilor pct. 2 din anexa nr. 2 a HG nr. 476 din 16 iunie 2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID -19”.

Doar străinii au voie să facă în România ”grătare” fără limită de invitați

Hotărâre care are doar 3 articole! Dintre care art. 1 cuprinde ”Lista cu statele pentru care nu se impune măsura izolării/carantinei”. Iar art. 3 prevede doar că ”prezenta hotărâre se comunică, pentru punere în aplicare, tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență. Însă după cum susțin sursele noastre,  Hotărârea nr. 32 din 29.06.2020, semnată de premierul Ludovic Orban a fost de fapt dată doar pentru ”dedicația” de la art. 2, acolo unde Guvernul României ”dă dezlegare” la ”permiterea organizării și desfășurării activităților specifice din domeniul diplomatic, la sediile ambasadelor, organizate în aer liber, astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 4mp pentru fiecare persoană participantă și respectarea regulilor de protecție sanitară”. Adică, în timp ce românii sunt în continuare ”captivi” unor decizii care le impun ca până și botezurile și nunțile să le țină în aer liber cu un număr limitat de persoane, Guvernul s-a reunit de urgență pentru a da o Hotărâre prin care ”parangheliile” diplomatice pe care Ambasadele Franței și Statelor Unite ale Americii la București le vor organiza pe 4 iulie și 14 iulie să fie unele ”fără număr”…

”Grătare” doar pentru francezi și americani

”Marea relaxare” cea atât de trâmbițată de Guvernul României nu mai vine, astfel că petrecerile, fie ele și în aer liber, rămân astfel cât se poate  de procedurizate de prevederile fostelor Ordonanțe privind starea de alertă. Și chiar dacă starea de alertă va fi rdicată pe data de 15 iulie, relaxarea petrecerilor tot nu mai putea ajuta Amabasadele la București ale  Statelor Unite ale Americii și Franței.

Hotărârea din 29 iunie 2020, dată exclusiv pentru americani și francezi

Pentru că acestea vor musai să păstreze tradiția și să organizeze astfel de recepții pe data de 4 iulie – ziua națională a SUA- și 14 iulie – ziua națională a Franței. Astfel că nici nu au apucat bine să deschidă gura mesagerii celor două state, că doar ambasadorii nu s-au coborât nici măcar la acest nivel, că premierul Ludovic Orban a și convocat Consiliul Național pentru Situații de Urgență pentru a da liber ”organizării și desfășurării activităților specifice din domeniul diplomatic, la sediile ambasadelor”. Adică a ambasadelor SUA și Franței, că doar acestea au de organizat ”activități specifice în aer liber” până pe 15 iulie. Iar dacă orice cetățean român nu poate invita decât un număr limitat de persoane chiar și la propria nuntă, efectuată în aer liber, Guvernul României a găsit și aici o soluție pentru ca americanilor și francezilor să nu li se impună o astfel de ”umilință”. Drept urmare, singura obligație pe care o au cele două ambasade la ”câmpeneștile” de zilele viitoare este să ”asigure o suprafață de minimum 4mp pentru fiecare persoană participantă”. Astfel că dacă românii pot chema doar 50 de invitați la o nuntă în aer liber, americanii și francezii pot chema câți vor ei!

Astfel că nici măcar nu ar mai trebui să ne mirăm de comportamentul pe care ni-l aplică ”stăpânii coloniei”, dacă și în plină stare de alertă Guvernul României afișează un asemenea comportanent de slugă! Ca să nu mai vorbim de cozile umilitoare pe care politicienii și demnitarii români le vor forma la intrarea la respectivele recepții, fotografiile cu ”crema” României atârnând la un pahar de bere făcând din nou deliciul marilor Cancelarii ale lumii. Încât cel puțin premierul trebuia să fie franc până la urmă și să denumească barem oficial documentul din 29 iunie drept Hotărârea pentru grătarele Amabasadelor SUA și Franței!

 

Citeste in continuare

Eveniment

Procurorii respectivi trebuiau cercetați pentru infracțiuni contra umanității în cazul cărora nu operează prescripția răspunderii penale, motiv pentru care nu există în cauză posibilitatea clasării acestei cauze pe motivul prescripției

Publicat

pe

De

În lunile mai- iunie 1990, pe raza Municipiului București , în Piața Universității, a avut loc cea mai mare și cea mai lungă demonstrație pașnică anticomunistă din epoca contemporană a României.

Această manifestație a fost brutal întreruptă în dimineața de 13 iunie 1990 de forțele de ordine ale statului neocomunist român, care, în încercarea de a alunga protestatarii din piață, au înconjurat zona centrală a orașului agresând și reținând nelegal sute de cetățeni nevinovați, care erau simpli trecători prin zona respectivă.

Aceste victime inocente au fost transportate ”în arest” la sediul U.M.0505 Măgurele, de unde, la presiunea opiniei publice au fost eliberate în după amiaza aceleași zile.

Este de notorietate că tot atunci conducerea statului român, prin persoana președintelui proaspăt ales Ion Iliescu, a chemat masele de mineri și muncitori din diferite zone industriale ale țării pentru a ” apăra” statul care era chipurile victima unei lovituri de stat” de natură legionară”.

În realitate, prin chemarea minerilor și muncitorilor, s-a urmărit exercitarea unei represiuni brutale îndreptată împotriva tuturor celor ce contestau legitimitatea noului regim neocomunist proaspăt instalat la conducerea țării.

Urmările acestei chemări sunt la fel de notorii, respectiv șase persoane ucise, peste 1200 de persoane retinute nelegal si alte aproape 2000 agresate și vătămate.

Tot atunci au fost devastate de mineri ,și nu numai, 63 de sedii ale partidelor de opoziție, ale unor instituții de învățământ superior sau ale unor asociații nonguvernamentale.

La fel de notoriu este faptul că cele 1200 de persoane reținute nelegal au fost „cazate” la sediile actualei Academii de Politie” A.I.CUZA” și la cel al U.M. 0505 Măgurele, niciuna dintre aceste persoane nu avea întocmită vreo formă legală de reținere, cei în cauză fiind practic luați” cu japca” de pe stradă de mineri, agresați, tâlhăriți și apoi transportați la cele două unități militare.

Din dimineața de 15.06,1990 la sediile celor două unități s-au prezentat două echipe de procurori de la Procuratura Municipiului București care, în loc să ia măsuri pentru eliberarea imediată a celor 1200 de persoane și intrarea în legalitate, au dispus ca acestea să fie reținute în continuare în mod nelegal, pentru ca, abia dupa cîteva zile de tortură fizică și psihică, o parte din aceste persoane să fie eliberate iar cca. 200 dintre acestea să fie arestate preventiv pentru căteva luni, fără ca procurorii să aibă probe că aceste persoane ar fi încălcat legile statului român.

Datorită lipsei probelor majoritatea celor arestați au primit soluții de netrimitere în judecată iar cei 60 trimiși în instanță au fost achitați pentru inexistența faptelor.

La scurt timp, procurorii inspectori din cadru aceleași unități de parchet s-au sesizat din oficiu cu privire la abuzurile și ilegalitățile săvârșite de colegii lor, concluzia materialului de control fiind aceea că cele mai multe persoane fuseseră reținute de procurori fără niciun temei legal și fără nicio probă care să ateste că acele persoane ar fi săvârșit vreo faptă penală, motiv pentru care au sesizat conducerea Procuraturii Generale a României să-i cerceteze penal pe procurorii abuzivi, fapt care nu s-a petrecut.

La mult timp după aceasta, procurorii militari care au efectuat cercetări în dos.pen. nr.47/P/2014( în prezent trimis la Î.C.C.J.) au observat că o participație la săvârșirea crimelor împotriva umanității săvârșite în iunie 1990, o pot avea și procurorii ce au arestat oameni nevinovați, și cum „corb la corb nu-și scoate ochii” au disjuns din dosarul mare numai partea cu procurorii pe care au declinat-o la procurorii civili din P.Î.C.C.J., aceștia dispunînd ulterior clasare pe temeiul că ar fi intervenit prescrierea faptelor, clasarea fiind dispusă în dos.pen.nr. 514/p/2015.

Atâta timp cât obiectul dosarului 47/P/2014 instrumentat de procurorii militari au avut drept obiect infracțiuni contra umanității săvârșite în iunie 1990, aceste fapte fiind imprescriptibile, la săvârșirea acestora participând și procurorii cercetați, este clar că pentru aceștia din urmă nu se poate dispune clasarea cauzei pe temeiul prescripției răspunderii penale care nu poate opera în acest caz.

Cel mai puternic argument pe care noi îl invocăm în sprijinul susținerilor de mai sus este chiar conținutul textului de lege care incriminează infracțiunea contra umanității, mai precis art. 439 C.p., din analiza acestui text putându-se constata că acestă infracțiune poate fi săvârșită în mai multe variante normative, inclusiv cea a întemnițării nelegale sau a lipsirii de libertate cu încălcarea principiilor generale ale dreptului internațional, cu condiția ca, acestea să fie săvârșite în cadrul unui atac generalizat și sistematic executat împotriva unor sau unei categorii  de persoane civile inocente.

Astfel, dacă vom studia atât Codul penal din 1968, cât și Codul penal din 2014, vom constata că ambele definesc, în partea generală, “ infracțiunea complexă” ca fiind acea infracțiune care are în conținutul său, ca element constitutiv sau ca element circumstanțial agravant, o acțiune sau inacțiune care constituie prin ea însăși o faptă prevăzută de legea penală.

Analizand în continuare modalitățile normative de săvârșire a faptei prevăzute în art. 439 din Noul Cod penal, care incriminează “ infracțiuni contra umanității”, vom constata că această infracțiune este una complexă ce poate fi săvârșită într-o multitudine de forme, respectiv : uciderea unor persoane, sclavia, traficul de ființe umane, deportarea sau transferarea forțată a unor persoane, torturarea unor persoane, violul, agresiunea sexuală, vătămarea fizică sau psihică, persecutarea unui grup prin primarea de drepturi ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestor drepturi pe motive de ordin politic, rasial, naționa, întemnițării nelegale sau a lipsirii de libertate cu încălcarea principiilor generale ale dreptului internațional ….(ș.a.).

Condiția de baza continuta de textul de lege pentru ca una din faptele penale mai sus descrise să poată fi considerată ca variantă normativă de săvârșire a infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 439 Noul Cod penal, este aceea ca faptele respective să fie săvârșite “ în cadrul unui atac generalizat sau sistematic, lansat împotriva unei populații civile…”.

In raport cu cele mai sus expuse se pune mai întîi problema dacă faptele penale săvârșite în perioada evenimentelor din 13-15.06.1990 vor fi încadrate distinct, ca infracțiuni de drept comun (omor, tentativă de omor, lipsire de libertate în mod ilegal, vătămare corporală, distrugere, ș.a.), sau aceste fapte vor fi considerate absorbite, ca elemente constitutive, de infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 439 Noul Cod penal (infracțiunea contra umanității).

Dacă aceste fapte vor fi considerate ca fiind simple elemente constitutive ale infracțiunii prevăzuta și pedepsita de art. 439 Noul Cod penal, ele își vor “ pierde existența proprie” ca infracțiuni și vor fi absorbite de infracțiunea complexă invocată puțin mai sus, situație în care vor căpăta caracter imprescriptibil.

Această aparentă dilemă nu mai există în realitate la acest moment, deoarece ea a fost de mult clarificată, fără nici un dubiu, de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, prin Hotărârea din 17.09.2014, pronunțată de C.E.D.O. – Marea Cameră în Cauza  “Mocanu și alții împotriva României”, cauză care se referă tocmai la evenimentele din 13-15 iunie 1990 din România, curtea a condamnat statul român, în hotărârea dată reținându-se, în esență, următoarele :

  • „ toate faptele penale săvârșite în cadrul evenimentelor din 13-15.06.1990 se înscriu în cadrul represiunii organizate de stat și săvârșite de echipe mixte de civili și militari…” (pct. 63-65 din hotărâre);

brutalitatea represiunii a fost subliniată de numeroase hotărâri interne dar și de către Curte ( pct. 37, 39, 50, 75 și 81 din hotărâre);

  • această politică represivă a fost desfășurată cu participarea poliției, armatei și a unor civili mobilizați, folosindu-se tancuri și muniții grele, deși manifestanții aveau obiective politice non-violente. Mobilizarea, transportarea și cazarea în București a peste 5.000 de mineri și alți muncitori înarmați cu topoare, lanțuri și cabluri metalice era partea principală a acestui plan;
  • în Opinia Concordantă la hotărârea Marii Camere a Curții, hotărârea pronunțată la data de 17.09.2014 în cauza “Mocanu și alții împotriva României”, opinie exprimată de judecătorul Pinta de Albuquerque, la care a aderat Nebojsa Vuenique, se analizeaza și expliciteaza considerentele din hotărârea Marii Camere, în sensul că autoritățile judiciare românești, timp de 26 de ani, ar fi procedat în mod “incoerent”, prin încadrarea faptelor penale săvârșite în cadrul evenimentelor din 13-15.06.1990 ca infracțiuni distincte, de “drept comun”, care sunt supuse prescriptibilității, în condițiile în care faptele respective reprezintă elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 439 Noul Cod penal, mai precis “infracțiuni contra umanității” ;
  • în acest sens redăm textual următoarele din punctul nr. 14 al Opiniei Concordante : independent de încadrarea lor juridică în dreptul intern la momentul faptelor, evenimentele menționate anterior reprezintă încălcări în masă ale dreptului la viață, dreptului la integritate fizică și sexuală, dreptul la proprietate și ale altor drepturi fundamentale ale cetățenilor și persoanelor juridice române, victime ale represiunii politice a statului, îndreptată împotriva opozanților Guvernului de la acea vreme. În terminologia juridică nu există decât o singură încadrare aplicabilă faptelor în cauză: evenimentele din iunie 1990 constituie o crimă împotriva umanității săvârșită în cadrul unui atac generalizat și sistematic, lansat împotriva unei populații civile.”
  • din punctul 17 al opiniei Concordante redăm următoarele: “Acum este necesară încadrarea corectă a faptelor din speță, ceea ce nu au făcut cele mai înalte autorități judiciare și de urmărire penală interne.

Manipularea încadrării juridice a evenimentelor în litigiu, astfel încât acestea să facă obiectul unor termene de prescripție, care nu ar fi fost aplicabile dacă aceste evenimente ar fi fost încadrate corect, contravine însuși obiectului și scopului articolelor 2 și 3 din Convenție și art. 1 din ”Convenția privind imprescriptibilitatea împotriva umanității.”

– pentru a elimina orice dubiu cu privire la sensul concluziilor celor doi magistrați europeni, redăm textual din pct. 18 al concluziei : ”Trecerea timpului nu scutește statul român de respectarea obligațiilor sale internaționale și nici autorii încălcărilor de răspunderea penală individuală a acestora. Obligațiile procedurale care decurg din art. 2 și 3  din Convenție impun desfășurarea unui proces echitabil pentru a judeca responsabilii pentru crimele împotriva umanității săvârșite împotriva unor civili români…!”

Chestiunea este mult mai vastă : este vorba despre a le face dreptate tuturor cetățenilor români care, pentru instaurarea unui regim politic pe deplin democratic, au fost nevoiți să îndure, din partea statului, o represiune organizată și inumană ”.

Aceste considerente din hotărârea CEDO  au fost preluate în mod evident și de Ordonanța Procurorului General nr.3/C3/2015 din 05.02.2015 prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale în prezenta cauză, în sensul că violențele exercitate de grupurile de mineri asupra populației civile trebuie considerate de fapt, modalități normative de savarsire ale infracțiunii contra umanității, având astfel un caracter imprescriptibil.

Pentru edificare redăm textual susținerile Procurorului General care se regăsesc la pagina 36 din Ordonanța  :” “…Pe de altă parte, însă, chiar în condițiile în care pentru unele dintre aceste infracțiuni a intervenit prescripția răspunderii penale, faptele respective vor fi avute în vedere în cursul urmăririi penale ca modalități normative alternative de săvârșite a infracțiunilor contra păcii și omenirii din Codul penal din 1968 și, respectiv, a infracțiunilor de genocid și contra umanității din actualul Cod Penal. ”

În alta ordine de idei, dacă studiem probele cauzei, vom mai vedea că, de fapt, aproape întreaga responsabilitate a continuării reținerii celor 1200 de persoane din dimineața de 15.06.1990 revine unei echipe de procurori și ofițeri de cercetare penală, procurorii fiind din cadrul foste Procuraturi a Municipiului București, deoarece in dimineața zilei de 15.06.1990 aceștia s-au deplasat în incinta celor două unități militare pentru a-i selecta pe cei reținuți acolo, împarțindu-i în două categorii : ”vinovați” și ”nevinovați”, în conditiile in care această anchetă s-a desfășurat timp de mai multe zile cu persoanele cercetate în stare faptică de reținere supuse unui regim demn de lagărele sovietice și chiar naziste (bătăi, violuri, lipsă hrană, alimentație si medicamentație, supunerea la intoxicare cu gaz de eșapament,  amenințări cu moartea  etc.)

Este evident că orice procuror prezent în astfel de loc, ar fi avut în realitate o singură obligație, adică să dispună de îndată punerea în libertate a tuturor persoanelor reținute ilegal.

Echipa de procurori și-a încalcat această obligație, de restaurare a legalității, dispunând pentru câteva zile menținerea stării în care se aflau cele 1200 de persoane reținute, având ordin de la superiorii lor să caute vinovați acolo unde de fapt ei nu erau, sa-i aresteze preventiv, în scopul trimiterii în judecată.

În acest context, echipa de procurori a dispus arestarea preventivă a circa 200 de persoane, fără să dețină în realitate probe că persoanele arestate ar fi săvârșit vreo faptă penală, aceste arestări fiind vădit nelegale și dispuse ca masuri procesual penale doar de natura sa duca la întemnitarea pe nedrept a pretinșilor opozanți politici ai regimului Iliescu.

Celelalte persoane care nu au fost arestate preventiv au fost eliberate începând cu data de 19.06.1990.

Imediat după ce au fost arestate cele 200 de persoane, deoarece aceste măsuri erau profund nelegale, în cadrul unității respective de procuratură s-a creat un alt curent de opinie, conform căruia măsurile de arestare preventivă  erau total nelegale si profund abuzive. Pe acest fond, conducerea unității de procuratură, cu aprobarea conducerii Procuraturii Generale a României, a dispus efectuatea unor verificări ce urmau a fi făcute de către procurorii inspectori, abilitați de lege să desfășoare astfel de activități.

În urma acestor verificări s-a confirmat pe deplin, atat nelegalitatea, cât si lipsa de netemeinicie a măsurilor preventive dispuse, stabilindu-se că într-un număr de 72 dosare penale, 72 de persoane au fost arestate fără sa existe nici o probă în acuzarea lor. Pentru aceste motive, și în scopul reinstaurării legalității, cele 72 de dosare penale au fost preluate de procurorii inspectori de la vechea echipă de procurori și, în toate aceste cauze, s-au dispus măsuri de punere deîndată în libertate a inculpaților și la final aceste dosare au fost închise prin  soluții de netrimitere în judecată.

Această stare tensionată din cadrul Parchetului a durat circa doi ani, la finalul căreia procurorii inspectori din cadrul Procuraturii Municipiului București a întocmit raportul S55/I/3/1992 (18 iunie 1992).

Raportul în cauză, este conceput ca o analiză succintă a fiecăruia din cele 72 de dosare penale și, însăși din preambulul său, este menționată textual și concluzia raportului, care este următoarea : ”……constatând că in 59 de cazuri măsura arestării preventive, a fost total nelegală și profund netemeinică, imputabilă procurorilor”.

Cu privire la concluziile si masurile propuse și dipuse prin acest raport, se menționează următoarele :

– cele 1200 de persoane au fost reținute nelegal, într-un interval cuprins intre 1 si 8 zile în două unități militare, motiv pentru care va fi sesizată Direcția Procuraturilor Militare pentru tragerea la răspundere penală a cadrelor militare, dar și a civililor vinovați .

-înaintarea materialului de control la Procuratura Generală a României (Direcția I), singura competentă la vremea respectivă să efectueze cercetări cu caracter penal asupra procurorilor implicați și a : ” cauzelor care au determinat această eroare judiciară colectivă ”.

Pentru exemplificare redăm din materialul respectiv, situația următoarelor dosare penale :

  1. A. Dosar nr 1309/P/1991 privind pe NĂSTASE OVIDIU (procuror ȚUCULEANU ALEXANDRU), persoana în cauză a fost arestata preventiv la data de 21 iunie 1990, măsura ce a fost prelungită ulterior cu 30 de zile după care la data de 23 iunie 1990 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.

Fapta penală pentru care s-a emis mandatul de arestare a fost infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea linistii publice, reținându-se în fapt, că cel în cauză ar fi participat in data de 14 iunie la manifestații și că ar fi aruncat cu pietre în organele de poliție.

La momentul arestării la dosar nu se afla nici o probă în afară de declarația inculpatului care a negat faptele ce erau reținute în sarcina sa, propunând și 5 martori prin care urma să demonstreze că in ziua și în noaptea de 13 iunie 1990 acesta s-ar fi aflat în alt loc decât în Piața Universității impreună cu cei cinci martori.

Inculpatul a fost arestat preventiv, la dosar aflându-se la acel moment numai declarația sa, în care nu recunoscuse faptele.

Cei cinci martori au fost audiați abia pe datele de 17-18 august 1990, martorii confirmând că, inculpatul a fost cu ei in ziua și în noaptea de 13 iunie la o întrunire de familie, neavând cum să participe la evenimentele din piață.

Din dosar mai reiese că, inculpatul a fost reținut in dimineata zilei de 14 iunie 1990 de un grup de mineri, in timp ce se deplasa la dominciliul mamei sale și că minerii l-au predat poliției pe motivul că ar fi vinovat de ce se intâmplase cu o zi inainte in capitală.

Concluzie ce se poate trage, este faptul că, NĂSTASE OVIDIU a fost victima unui grav abuz inițiat de un grup neidentificat de mineri și continuat in mod evident de procurorul anchetator.

  1. Dosar nr. 1426/P/1991 privind pe VELEA LILIANA (procuror DINU EMIL DUMITRU), care a fost reținută și arestată in data de 16 iunie 1990, măsură care a fost prelungită de acelasi procuror de două ori cate 30 de zile (arestarea preventivă durând in total 90 de zile).

Din studierea dosarului rezultă că, la momentul arestării la dosarul cauzei, în afară de declarația inculpatei nu mai exista altă probă. Din cuprinsul declarației rezultă că VELEA LILIANA era vânzător autorizat de ziare pe care le-a vândut din aprilie până in iunie in Piața Universitătii.

Ca și in cazul anterior se constată că, in dimineața zilei de 14 iunie un grup de mineri care devastau sediul central al PNȚ – CD din București  după ce au agresat-o pe VELEA LILIANA  au predat-o organelor de poliție fără ca aceasta să fi săvârșit vreo faptă penală.

  1. Dosar nr. 1536/P/1991 privind pe BOGDAN VASILE (procuror BUNECI PETRE), la data de 19 iunie 1990 s-a dispus arestarea preventivă a lui BOGDAN VASILE pe timp de 30 de zile, masură prelungită de două ori (în total 90 de zile).

La momentul arestării și nici ulterior, nu a existat nici o probă că cel in cauză, ar fi săvârșit vreo faptă penală existând dovezi că in dimineata zilei de 14 iunie 1990, BOGDAN VASILE a fost reținut pe stradă de un grup de mineri, agresat și dus la secția 14 poliție, reținut în mod nelegal pana pe 19.06.1990 când a și fost arestat preventiv.

D . Dosar nr. 1293/P/1990 privind pe OLARIU NICOLETA (procuror DINU EMILIAN DUMITRU). La data de 19 iunie 1990, inculpata a fost arestată preventiv, măsura ce a fost prelungită pâna la data de 19 august 1990. Ulterior la data de 20 septembrie 1991 s-a dispus scoaterea acesteia de sub urmărire penală.

La momentul arestării preventive la dosarul cauzei nu exista decât declaratia lui OLARIU NICOLETA,  din care rezultă că in dimineața de 14 iunie in jurul orelor 04 se afla ca trecător in zona centrală a capitalei cand a fost reținută de poliție si ulterior dusă la unitatea militara de la Măgurele in stare de reținere.

  1. E. Dosar nr. 1429/P/1991 privind pe GHIC DUMITRU (procuror ȚUCULEANU ALEXANDRU). La data de 21 iunie 1990, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, măsură ce a fost prelungită de două ori câte 30 de zile (in total 90 de zile). Prin ordonanta din 28 iulie 1991 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.

În mandatul de arestare preventivă, se menționează pe scurt și fapta pentru care s-a dispus arestarea, mai precis :” Că in perioada mai-iunie 1990 a aderat la grupul de manifestanți din Piața Universității, împiedicând buna circulație rutieră din zonă”         Din dosar rezultă, că la momentul arestării, în afară de declarația inculpatului nu existau alte probe. Din cuprinsul declarației sale rezultă că in perioada manifestației din Piața Universitătii acesta a vândut ziare pentru a-și câstiga mijloacele de trai. Retinerea acestui s-a facut in dimineta zilei de 14 iunie 1900 de ” o echipă ” formată din mineri si polițisti, motivul reținerii si conducerii la secția de politie fiind acela că nu avea asupra sa actul de identitate.

  1. Dosar nr. 814/P/1991 privind pe APOSTOL ANDREI (procuror ȚUCULEANU ALEXANDRU). La data de 16 iunie 1990 s – a dispus arestarea preventivă a lui APOSTOL ANDREI, măsură ce a fost prelungita pana la data de 13 septembrie 1990. În cuprinsul mandatului de arestare preventivă, se mentionează pe scurt ” fapta săvârșită” , respectiv aceea că : ”În perioada mai-iunie 1990 a participat la manifestația neautorizată din Piata Universității București”.

La momentul arestării preventive, la dosarul cauzei, se aflau două declarații ale lui Apostol ANDREI în care acesta recunostea că a participat pașnic la manifestații motivând ca are convingeri politice anticomuniste, fiind si membru al ”Grupului pentru Dialog Social”. La dosarul cauzei se mai aflau declarațiile a doi colegi de serviciu (pe nume GHEORGHE SOMAN DECEBAL și CRISTEA MIREA) care declarau despre APOSTOL ANDREI că ar fi participat la manifestația din Piata Universității unde ar fi strigat lozinci contra regimului ILIESCU, fapte pe care cei doi martori muncitori la fosta interprindere 23 August (si probabil adepți ai sloganului ” noi muncim , nu gândim”), le considerau grave, fiind chiar indignați de crezul politic ai cologului lor, exprimându-si hotărârea să nu il mai primească la serviciu deoarece toti ceilalți colegi sunt de partea regimului ILIESCU.

Rezultă totuși din declarațiilor celor doi martori ca l-au văzut la manifestații pe APOSTOL ANDREI când manifesta pașnic și striga lozinci contra regimului proaspăt instalat.

Este evident că, APOSTOL ANDREI a fost arestat de procurori pentru simpla participare pașnică la o manifestație publică și pentru ca avea alte convingeri politice de alta natura decat a regimului aflat la putere.

  1. Dosar nr. 2050/P/1991 privind pe PAVEL TEODOR (procuror DINU EMIL DUMITRU). La data de 21.06.1990 s-a dispus arestarea preventivă, măsura ce a fost prelungită pâna la data de 21 august 1990, iar la data de 20.09.1991 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a acestuia .

În cuprinsul  mandatului de arestare preventivă, procurorul a menționat pe scurt fapta pentru care dispune arestarea, mai precis:”În ziua de 13 iunie 1990, împreună cu alți cetăteni, a avut manifestări grave care au adus atingere linistii si ordinii publice”, fără a se preciza în concret în ce au constat acele manifestări.

La data luarii măsurii arestării la dosar, se aflau numai două declarații ale lui PAVEL TEODOR în care acesta nu recunoaște acuzatiile ce i-au fost aduse, menționând ca in ziua si seara de 13 iunie s-a aflat in alt loc decât Piața Universitătii indicând martori care au fost cu el in această perioadă.

Din declarațiile lui Pavel Teodor rezulta ca in dimineata zilei de 14 iunie 1990 se afla pe strada LIPSCANI din BUCURESTI, impreună cu doi prieteni când a fost oprit de mineri și pentru motivul că nu avea la el actul de identitate, a fost agresat, reținut si dus la Politia Capitalei și apoi la unitatea militară de la Măgurele unde a fost reținut până la data arestării preventive.

  1. Dosar nr. 2158/P/1991 privind pe BRĂILEANU VASILE (procuror DINU EMIL DUMITRU). La data de 18 iunie 1990 s – dispus arestarea preventivă a lui BRAILEANU VASILE reținându-se în mandatul de arestare că, ”în perioada mai- iunie 1990 a avut manifestări care au tulburat grav linistea publică”,

Măsura arestării preventive a fost prelungită până la data de 16 august 1990, iar prin ordonanta din 31 iulie 1991 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.

Din dosarul cauzei, rezultă că la data arestării existau 3 declarații ale lui BRĂILEANU VASILE in care acesta nu recunoste faptele  reținute în sarcina sa, fără ca la dosar sa mai existe alte probe.

  1. Dosar nr. 1941/P/1991 privind pe CORNESCU DUMITRU (procuror DINU EMIL DUMITRU). La data de 21 iunie 1990, s-a dispus arestarea preventiva a lui CORNESCU DUMITRU, masura ce a fost prelungită pâna la data de 19.09.1990, iar prin ordonanta din 29 august 1991 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.

Măsura arestării a fost dispusă pentru săvârsirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea linistii publice.

În afară de o singură declarație dată de CORNESCU DUMITRU în care acesta a precizat că nu a participat la evenimentele din 13 iunie 1990 indicând si probe in sensul susținerii sale, la dosarul cauzei nu s-a mai aflat nici o altă probă.

De remarcat este faptul că desi CORNESCU DUMITRU  a indicat o serie de martori in sustinerea afirmațiilor sale, acestia nu au fost audiați niciodată.

  1. Dosar nr. 2186/P/1991 privind pe minorul COSTACHE GHEORGHE (procuror POPESCU CORNEL) la data de 21 iunie 1990 s-a dispus arestarea preventivă a lui COSTACHE GHEORGHE, măsură ce a fost prelungită pâna la data de 19 septembrie 1990, ulterior prin odonanta 2186/p/1991 dispunandu-se scoaterea de sub urmărire penală.

Din dosarul cauzei rezultă că la momentul arestării nu exista nici o probă, existând numai declarația inculpatului care nu a recunoscut săvârsirea vreunei fapte penale. De remarcat ca nici ulterior nu s-au mai administrat alte probe în cauză.

  1. Dosar nr. 1184/P/1991 privind pe NECULA ELANA (procuror BUNECI PETRE). La data de 19 iunie 1990 s – a dispus arestarea preventivă a lui NECULA ELENA, măsură ce a fost prelungită până la data de 19 august 1990, iar prin ordonanța din 21 iunie 1991 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.

Infracțiunea pentru care NECULA ELENA a fost arestată preventiv, este acea de  ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice.

Din dosarul cauzei rezultă ca la momentul arestării păreventive, nu existau decît 3 declarații ale inculpatei NECULA ELENA, în care aceasta relata in amănunt cum si-a petrecut ziua și noaptea de 13.06.1990, menționând că nu a avut nici o legatura cu evenimentele din centrul capitalei din 13 iunie.

Analizând cele 3 declarații rezultă ca, aceasta locuieste la circa 500 m de Piața Universității și ca, in dimineata de 13 iunie se afla pe stradă in jurul locuinței, a văzut cum o persoană era înconjurată și agresată grav de mai mulți polițisti si jandarmi ; MAI REZULTĂ ca monemtul in care politistii au inceput sa il tragă de par pe cel agresat NECULA ELENA ca simplu trecător, le-a reproșat polițistilor agresiunea exercitată asupra persoanei respective care avea un comportament non-violent. Din probe rezultă ca nu a jignit si nu a injuriat in nici un fel pe lucrătorii de poliție. Cu toate acestea unul dintre ei care părea a fi șef, i-a instigat pe ceilalți să o rețină pe NECULA ELENA reținere ce a fost exercitată prin violență, si, fără motiv sau explicații aceasta a fost transportată la unitatea militară de la Măgurele în stare de reținere.

În după amiaza acelei zile lui NECULA ELENA i s-a permis să părasească unitatea militară, permisiune ce i-a fost acordată si celorlalte 250 de persoane reținute in aceeași maniera abuzivă de fortele de ordine.

La plecarea din această unitate, NECULA ELENA  a fost asteptată si preluată de familie, rămânând acasă in seara si noaptea respectivă împreună cu ceilalți membri de familie.

A doua zi, mai precis pe data de 14.06.1990 in jurul orelor 12 la domiciliul lui NECULA ELENA s-a prezentat un grup de mineri, care au pătruns cu forța in locuința acesteia, cei in cauză motivând ca au informații că in pivnita locuinței ar sta ascunși opt manifestanți din piață. NECULA ELENA le-a spus că nu este adevărat, precizand că locuința ei nu are pivniță. În ciuda acestui fapt minerii au inceput sa scotocească in locuință, prilej cu care, au găsit pe un carton inscripti ”GOLANCĂ ” (apelativul folosit de manifestanții din Piata Universității) si au mai găsit o hartie pe care era xero – copiat ” Imnul golanilor” cel care se incheia cu versurile …” MAI BINE MORT DECÂT COMUNIST”, cu precizarea că acest imn atribuia un caracter politic manifestării din piață.

În locuința lui NECULA ELENA minerii, au mai găsit o fotografie a lui ALEXANDRU PALEOLOGU, pe care scria cuvântul golan, cel in cauză fiind o personalitate a culturii românesti si lider al manifestațiilor politice din piata Universității, manifestație care a durat 52 de zile. În ACEL  moment minerii au ridicat-o pe NICULA ELENA din locuință si au transportat-o la sediul poliției unde au predat-o pe baza de proces-verbal poliției în care s-a menționat in fals ca aceasta ar fi fost ridicată din Piața Universității de mineri.

In declarațiile date, NECULA ELENA a recunoscut ca a participat pasnic la manifestația din piată, deoarece si ea are convingeri împotriva comunismului si împotriva regimului ILIESCU.

Întrebarea ce derivă firesc în urma intocmirii unui astfel de material oficial ar fi, ce au făcut Direcția Procuraturilor Militare și Directia I din cadrul Procuraturii Generale a României, ca urmare a sesizării cu acest material ?

Răspunsul este : NIMIC.

Nu trebuie să fie surprinzătoare o astfel de atitudine deoarece autorii arestărilor nelegale primiseră între timp sinecuri  de la puterea politică de partea careia se aflau, astfel că, procurorul ȚUCULEANU ALEXANDRU care a emis nu mai putin de 29 de mandate de arestare preventivă, toate nelegale, a ajuns Procuror General Adjunct al României.

Actuala echipă de procurori militari,” a uitat complet ”de situația de fapt expusă mai sus, procedându-se pe furiș si in mod nelegal, la dijungerea cauzei cu privire la procurorii respectivi si la clasarea acesteia, pe motiv de prescripție a faptelor, în condițiile in care, ei au fost cercetați pentru infracțiune de drept comun, mai precis aceea de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. si ped. art. 189  din Vechiul Cod Penal si arestare nelegala si cercetare abuziva prev. si ped. de art. 266 din acelasi act normativ.

Această soluție, a fost dată in condițiile in care DUMITRESCU EMIL, zis ”CICO”, ca sef al unei direcții din cadrul MAI, se află pus sub inculpare pentru crime impotriva umanității, pentrul faptul că in ziua de 14 iunie, ar fi coordonat de facto, pentru citeva ore, activitatea de primire in curtea ministerului a unor persoane reținute de mineri, persoane ce au fost îmbarcate in camioane și transportate la cele două unități militare.

A nu se întelege că noi susținem că DUMITRESCU EMIL ar fi nevinovat, însă întelegem să susținem ca din probele cauzei  rezultă că o implicare  chiar mai mare în savârșirea infractiunii contra umanității au avut-o procurorii care au coordonat din 15.06.1990 reținerea nelegală a celor 1200 de persoane, arestând nelegal circa 200 dintre acestea.

In raport cu decizia CEDO se constată că procurorii au făcut parte din aparatul de represiune al statului, aparat ce a exercitat atacul generalizat si sistematic asupra populației civile si inocente, cu precizarea că una din manifestările cele mai crude ale atacului respectiv a fost afectarea dreptului fundamental la libertate al cetăteanului prin reținerea ilegală a celor 1200 de persoane și prin măsurile nelegale și netemeinice de arestare preventivă a unui număr de 200 dintre acestea.

         De altfel, art. 439 alin.1 lit. i C.pen. incrimineaza ca varianta normativa de savirsire a infractiunii contra umanitatii tocmai întemnițarea sau alta forma de privare grava de libertate, cu incalcarea regulilor generale de drept international, adica exact ce au facut procurorii anchetatorii în iunie 1990.

         Este o banala poveste sustinerea facută în rechizitoriul din dos.pen.nr.47/P/2014 al S.P.M., unde la pag.11, se susține falsa ipoteză conform careia în cauza privind arestarile nelegale din iunie 1990 nu se mai pot face cercetari deoarece s-ar fi dispus anterior clasarea in cadrul dos. pen. 514/p/2015 si solutia ar fi fost mentinuta de ICCJ, si aceasta deoarece in acel dosar s-a dispus clasarea fata de procurorii implicati pe motivul ca ar fi intervenit prescriptia raspunderii penale, ori s-a argumentat mai sus de ce o astfel de solutie nu este legala si trebuia infirmata conform procedurii, urmind ca dupa redeschiderea urmaririi penale cauza sa fie reunita/conexata la dos.pen.nr.47/P/2014, dupa care s-ar fi impus ca procurorii militari sa schimbe încadrarea juridica în infractiuni contra umanitatii și să dea o soluție pe fondul cauzei fata de procurorii implicati. Neprocedind asa, procurorii militari au ajuns ei insisi sa favorizeze faptuitorii respectivi, riscand astfel sa se situeze in zona ilicitului penal.

Conform prevederilor art. 335 C.p.p. alin.1, teza I-a, care reglementează reluarea în caz de redeschidere a urmăririi penale“ Dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluția constată, ulterior, că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, infirmă ordonanța și dispunere redeschiderea urmăririi penale.”

Față de cele expuse, având în vedere și practica C.E.D.O. invocată, se poate ușor constata că procurorii respectivi trebuiau cercetați pentru infracțiuni contra umanității în cazul cărora nu operează prescripția răspunderii penale, motiv pentru care nu există în cauză posibilitatea clasării acestei cauze pe motivul prescripției. (Ec Adrian Radu).

 

 

 

 

 

 

 

Citeste in continuare

Eveniment

Infracțiuni contra umanității săvârșite de funcționarii statului român în era comunistă și ignorate de justiție

Publicat

pe

De

In perioada 15-16 mai 2020 a avut loca la Bucuresti Conferinta Internationala de Drept, Studii Europene si Relatii Internationale cu tema “ Dreptul romanesc la 30 de ani de la prabusirea comunismului”.

In afara unui embargou total al presei “libere” din Romania asupra acestui eveniment de marca care condamna comunismul, securitatea si Justitia din Romania pana in acest moment – nu am descoperit decat o carte in limba engleza ce trateaza pe larg acest subiect:

“Romanian law, 30 years after the collapse of communism”.

In aceasta carte ne-a atras atentia lucrarea “Infractiuni contra umanitatii savarsite de functionarii statului roman in era comunista si ignorate de justitie”, lucrare complexa conceputa de unul dintre cei mai profesionisti procurori din Romania, magistrat Vasile Doana.

Lucrarea confirma dezvaluirile ziarului Incisiv de Prahova cu privire la dosarele “Revolutiei”, “Mineriadei”, dosarul “Sibiu”, etc, tratate pe larg si profesional de catre redactia noastra.

Va redam aceasta lucrare de exceptie, TRADUSA pentru cititorii nostri. (Ec Adrian Radu).

Abstract

Până în prezent, justiția română nu a declanșat cercetări pentru tragerea la răspundere a persoanelor vinovate pentru comiterea, în perioada comunistă, a crimelor contra umanității, putându-se astfel afirma că ea încă aplică în acest domeniu un principiu al lui I.V.Stalin, respectiv: ”Moartea unui om este o tragedie dar moartea unui milion de oameni este o simplă statistică”.

Cuvinte cheie: infracțiuni contra umanității, strămutați, deportați, frontieriștii, represiunea țărănimii.

La data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Noul Cod Penal care, în Titlul XII, incriminează “Infracțiunile de genocid, contra umanității și de război”, cu precizarea că în capitolul I din acest titlu, la art. 438-439, sunt prevăzute infracțiunile de genocid și contra umanității, ambele fapte având un caracter imprescriptibil; cele două infracțiuni au fost pentru prima dată prevăzute în Statutul Tribunalului Penal Internațional de la Nurnberg și ulterior legiferate ca atare prin convenții internaționale la care România a aderat [1], introducându-și astfel cele două infracțiuni în legislația penală națională.

Infracțiunea de genocid a fost incriminată în legislația penală românească, din anul 1960 și până în prezent [2] sub aceeași titulatură, pe când infracțiunile contra umanității [2] au fost consacrate sub această titulatură numai de la data de 01.02.2014, cu precizarea că acestea au existat și anterior în legislația penală românească dar sub altă titulatură, respectiv aceea de “tratamente neomenoase”, prevăzută de art.358 din Vechiul Codul Penal, 1968, conținutul constitutiv al celor două fapte fiind însă același.

Pentru acest motiv, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronuntat, de dată recentă, în sensul condamnării definitive în dosarele foștilor comandanți de penitenciare, denumite generic “dosarele torționarilor”,  inc. Vișinescu Alexandru [3] și Ficior Ion [4], ambii fiind trimiși în judecată pentru infracțiuni contra umanității, în condițiile în care faptele reținute în sarcina acestora au fost săvârșite în perioada 1959-1963. Instanța Supremă a constatat existența continuității incriminării pentru acest tip de fapte, de la data săvârșirii acestora și până în prezent, însă a făcut aplicațiunea art.5 C.pr.pen, care consacra principiul “mitior lex”, aplicându-le astfel inculpaților legea mai favorabilă, identificată de instanța supremă ca fiind Codul Penal din 1968.

Din textul infracțiunii de genocid rezultă intenția legiuitorului de a proteja, atât pe timp de pace dar și pe timp de război, întregi segmente de populație împotriva uciderii, vătămării fizice și psihice, împiedicarea nașterilor, supunerea la condiții de existență care sunt de natură să ducă la distrugerea fizică a unor grupuri entice, religioase, rasiale sau naționale.

În cazul infracțiunii contra umanității legiuitorul protejează populația civilă în situația exercitării unui atac generalizat și sistematic îndreptat asupra ei, în cadrul căruia se săvârșesc o serie de fapte, cum ar fi: uciderea;  deportarea sau transferarea forțată a unor persoane aflate în mod legal pe un anumit teritoriu, prin expulzarea acestora spre un alt stat sau spre un alt teritoriu ori prin folosirea altor măsuri de constrângere;  întemnițarea sau altă formă de privare de libertate cu încălcarea regulilor generale ale dreptului internațional.

În actuala reglementare, textele celor doua crime internaționale au fost preluate în legislația penală românească din prevederile Statutului Curții Penale Internaționale.

Eforturile făcute din anul 1990 până în prezent de către organele judiciare românesti în vederea instrumentării de cauze penale privind săvârsirea unor astfel de infracțiuni imprescriptibile, au un caracter sporadic, fiind localizate în timp (cu excepția dosarelor cuplului Ceaușescu, al lui Nicu Ceaușescu și al dosarului în care au fost condamnați foștii membrii ai Comitetul Politic Executiv al Partidului Comunist Român, toate aceste dosare fiind instrumentate la începutul anilor 1990), numai după apariția Noului Cod Penal.

Acest caracter sporadic este dat de faptul că, până în prezent, au fost astfel instrumentate și trimise în judecată, dupa 01.02.2014, doar șase cauze penale având drept obiect infracțiuni contra umanității , respectiv: cauzele privind pe foștii comandanți de penitenciare Vișinescu Alexandru, Ficior Ion, Petrescu Marian; dosarele denumite generic ”Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990” și ”Dosarul Revoluției” precum și dosarul penal întocmit ofițerilor de securitate care l-au anchetat pe dizidentul Gheorghe Ursu, ucis în arest.

În realitate organele judiciare aveau obligația legală ca, pe lângă aceste șase cauze, să efectueze cercetări privind toate faptele penale denumite generic ”Crimele Comunismului” , în condițiile în care acestea au un caracter imprescriptibil iar numărul estimat al victimelor se situează la două milioane de persoane [5].

În antiteză cu această stare aproape generală de ”non combat” a justiției române, justitia poloneză a instrumentat c-ca 22.000 de cauze penale ce au avut drept obiect crima de genocid dar și împotriva umanității, generic denumite și în Polonia tot ”crimele comunismului” [6] .

Revenid la eforturile depuse în plan politic în România cu privire la recunoașterea oficială a existenței crimelor din perioada comunistă, în anul 2006 Comisia prezidențială pentru analiza dictaturii din Romania , a elaborat un Raport Final care a fost prezentat, în același an, în plenul reunit al Parlamentului, de Președintele României.

Conform documentelor ce stau la baza întocmirii acestui raport rezultă fără nici un dubiu că în perioada dictaturii comuniste din România întregi segmente ale populației  au fost supuse unui regim de teroare și chiar exterminare de către forțele de represiune ale statului totalitar, represiunea în cauză având la bază în principal criterii politice de tip stalinist, victimele fiind considerate ”dușmani ai poporului”.

La finalul raportului, Președintele României a cerut formal organelor judiciare efectuarea de cercetări privind săvârșirea de infracțiuni contra umanității cu privire la toate aceste victime ucise, vătămate fizic și psihic, deportate, strămutate forțat, internate forțat în instituții psihiatrice fără să sufere de vreo boală psihică, arestate și condamnate fără să încalce legile penale ale statului, arestate și supuse pe timp de cinci ani la muncă fizică forțată, detenția lor fiind în lipsa unui mandat legal emis de un procuror sau judecător, așa cum era prevăzut în Constituție.

În partea introductivă a acestui raport se face o scurtă descriere enumerativă a faptelor ce pot intra în categoria”crimelor regimului comunist“, ca infracțiuni imprescriptibile ce se impun a fi cercetate de organele judiciare românești, după cum urmează: ” Culpabilitatea istorică şi morală a Partidului Comunist Român şi a Securităţii ni se par astăzi pe deplin dovedite. Când vorbim de sute de mii de victime (arestaţi, închişi,deportaţi, ucişi), nu încape îndoială că regimul a comis crime împotriva umanităţii…A transformat România într-o imensă colonie penitenciară, populată de delatori, colaboratori şi ofiţeri securişti…A prigonit minorităţile naţionale, pretinzând că le apară drepturile. A declarat demenţi pe cei care îndrăzneau să se îndoiască de binefacerile socialismului. A folosit psihiatria ca pe o armă politică. A persecutat fără cruţare pe cei care au îndrăznit să ceară sindicate libere. A utilizat cele mai perverse diversiuni posibile pentru a-şi compromite adversarii. A atacat exilul anticomunist şi a încercat să contracareze pe toate căile posturile de radio libere din Occident şi în primul rând secţia română a postului de radio „Europa Liberă”. Şi toate aceste au fost înfăptuite în numele „zorilor care cântă” [7].

În urma cercetării efectuate cu privire la această temă am constatat că în categoria generică a victimelor comunismului intră de fapt mai multe categorii de asemenea victime, cum ar fi: deținuții politici, strămutații forțat; dizidenții internați ilegal la psihiatrie; țărănimea, ca urmare a colectivizării forțate; clerul; cei torturați in aresturi sau în locuri de detenție; persoane ucise în încercarea de a trece granițele; copii instituționalizați; participanții la revoltele studentești și muncitorești; femeile bănuite ca și-au provocat avort ilegal, ș.a.

Categoria cea mai numeroasă de victime este cea a deportaților.

Din documentele aflate în arhiva Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității (C.N.S.A.S.) , cu privire la procedurile urmate de organele de represiune în vederea selectării opozanților sistemului în vederea strămutării și supunerii regimului de exterminare prin muncă forțată, rezultă, de exemplu, că persoanele din conducerea Canalului Dunăre Marea-Neagră cereau un număr oarecare de muncitori care să lucreze la construirea acestuia; Ministerul de Interne încredinţa această sarcină Direcţiei de Anchete care, la rândul ei, transmitea ordinul Regiunilor de Securitate, acestea din urmă făceau liste cu ”reacţionarii”, ”paraziţii”,”duşmanii poporului” care urmau să fie arestaţi, deportați și obligați astfel, pe timp de cinci ani, la muncă forțată

Analizând informațiile și documentele devenite publice din arhivele respective se constată că pentru punerea în practică a unei astfel de politici de exterminare prin strămutare și supunere la muncă forțată, pe criterii  politice și nu numai, a unor întregi segmente de populație civilă, organele statului totalitar comunist au emis o serie de acte normative de rang inferior legii (decrete, ordine,s.a.m.d.), toate cu caracter secret, toate neconstituționale și contravenind tuturor convențiilor internaționale din domeniu, la care Romania era sau urma să devină parte, prin care cetățenii români puteau fi reținuți, arestați, deportați și supuși la muncă forțată prin simpla decizie a organelor de securitate, fără ca cetățenii respectivi să fi încălcat legile țării, fără ca aceștia să fi săvârșit fapte penale și fără ca împotriva lor să fie instrumentat vreun dosar penal de un procuror sau judecător.

Astfel, la începutul anului 1950, Prezidiul Marii Adunări Naționale a Republicii Socialiste România a adoptat un decret secret [8] pentru înființarea unităților de muncă, deschizând astfel drumul unor abuzuri greu de imaginat în zilele noastre. În decretul respectiv se preciza că vor fi trimiși în unitățile de muncă:

 -”acei care prin faptele sau manifestarile lor, direct sau indirect, primejduiesc sau încearcă să primejduiască regimul de democrație populară, îngreunează sau încearcă să îngreuneze construirea socialismului în R.P.Română, precum și acei care, în același mod, defaimează puterea de stat sau organele sale, dacă aceste fapte nu constituiesc sau nu pot constitui, prin analogie, infracțiuni. 

În aplicarea decretului respectiv s-a emis de către Direcțiunea Generală a Securității Poporului din cadrul Ministerului Afacerilor Interne un ordin secret care stabilea în concret categoriile de cetățeni ce vor intra în obiectivele securității cu propuneri  de trimitere în unitățile de muncă, după cum urmează [9]:

-” toți cei care lansează sau răspândesc svonuri alarmiste, tendențioase, dușmănoase; ascultă și difuzează propagandă deșănțată a posturilor de radio imperialiste”;

 -” toți cei care aduc injurii Partidului Muncitoresc Român, conducătorilor săi și țărilor de democrație populară”;

– ”toți acei cetățeni români care întrețin legături de prietenie cu legațiile străine, care frecventează sau au frecventat bibliotecile, concertele și în general manifestările propagandistice ale legațiilor imperialiste precum și toți cei care sunt în relații cu familiile funcționarilor ambasadelor imperialiste”;

-” instigatorii la nesupunere sau neexecutare … în special cu privire la: colectivizări, colectări, planuri de cultură…”;

 -”acei ce prin corespondența internă sau internațională iau atitudine dușmănoasă, transmit știri tendențiose, alarmiste, dușmănoase, reacționare, instigă.,” .

În același ordin se făcea precizarea că :”În unitățile de muncă se trimit acele elemente  care comit anumite acte dușmănoase, iar activitatea lor nu se încadrează în textele de lege”.

Caracterul aberant al acestor prevederi a condus, de exemplu, la arestarea unui număr de trei sute de studenți mediciniști din București care, în sesiunea de examene, neavând la dispoziție manuale , au frecventat Biblioteca Franceză care deținea aceste manuale, pregătindu-se astfel pentru examen. Doar pentru acest motiv studenții au fost arestați de securitate și încarcerați la Penitenciarul Jilava [10].

În anul 1952, Consiliul de Miniștri al Republicii Populare Române a adoptat o hotărîre cu caracter secret pentru înființarea coloniilor de muncă, a domiciliului obligatoriu și a batalioanelor de muncă [11], desăvârșind astfel infernalul mecanism de tip stalinist de exterminare a tuturor celor care se opuneau, sau s-ar fi putut opune, regimului comunist.

Prin acest act normativ se mențineau toate categoriile de persoane stabilite prin Ordinul 100/1950, care erau strămutate forțat și supuse la muncă obligatorie în “unitățile de muncă”, transformate acum în “colonii de munca” , la acestea adaugându-se și alte noi categorii, cum ar fi:

 -cadrele active ale partidelor burghezo-moșieresti;

– rudele trădătorilor de patrie și spioni, care au fugit peste granițe din 1945 (tată și copii majori, bărbați);

-rudele elementelor dușmănoase regimului, care au fugit peste granițe înainte de 1944 (ale membrilor de bază ai fostelor partide burghezo-moșierești…tată și copii majori, bărbați);

 În acest nou act normativ se mai stabilea că internarea în coloniile de muncă se va face de o Comisie Specială din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care va lua hotărâri pe baza propunerilor Direcției Generale a Securității Statului.

În continuare acest act normativ reglementeză instituția “domiciliului obligatoriu și locului de muncă obligatoriu”, stabilind și categoriile de persoane care urmau să fie supuse unor astfel de măsuri, din care exemplificăm:

  – ”foști moșieri, foști bancheri, foști mari negustori care au făcut comerț cu ridicata sau cu amănuntul, care au fost expropriați sau ale căror bunuri au fost naționalizate pe baza legilor în vigoare, foști fabricanți ale căror intreprinderi au fost naționalizate”.

 În același act normativ se stabileau și organele competente a dispune stabilirea domiciliului și a locului de muncă obligatoriu, acestea fiind: ”o comisie regională formată din secretarul de partid, șeful regiunii securității statului și șeful regiunii de miliție; propunerile acestei comisii regionale urmau a fi trimise spre validare Comisiei Centrale din cadrul M.A.I.”.

Hotărârea respectivă reglementa și măsura instituirii batalioanelor de muncă unde urmau să fie trimise  următoarele categorii de persoane:

 -“misiții, micii speculanți, meseriașii fără autorizație și neîncadrați în câmpul muncii, cei care trăiesc din vânzarea obiectelor personale acumulate și care nu se încadrează în câmpul muncii,etc”.

 Cu privire la modul de selectare a persoanelor ce urmau să fie supuse unor astfel de măsuri, documentul în cauză stabilește că sunt competente aceleași comisii regionale  care, la rândul lor, vor trimite propunerile lor unei a doua comisii compuse din: reprezentantul Sfatului popular regional, reprezentantului regiunii de securitate și reprezentantului regiunii de miliție.

Prin alte acte normative, tot de rang inferior (instrucțiuni), s-a constatat deținerea în închisori sau în coloniile de muncă forțată a unui mare număr de persoane cărora le expirase condamnarea penală sau măsura așa zisei detenții administrative și care nu fuseseră puse în libertate conform legii.

Astfel,  prin instrucțiuni cu caracter strict secret, Consiliul de Ministri al Repubilcii Populare Române a dispus formarea unei Comisii Centrale formată din Ministrul Securității Statului, Ministrul Afacerilor Interne, Ministrul Justiției dar și din Procurorul General al R.P.R., care să coordoneze activitatea celorlalte comisii regionale înființate în baza acelorași instrucțiuni, toate aceste comisii având sarcina să dispună punerea în libertate, de îndată, a deținutilor din închisori și din coloniile de muncă care își ispășiseră pedeapsa, urmând însă să nu fie eliberate o serie de categorii de persoane care, deși aveau perioada de detenție penală sau administrativă expirată, făceau parte din categoria dușmanilor poporului, respectiv [12] :

-“deținuții care au ispașit pedepsele însă au deținut funcția de prefect, primar în municipii sau comune urbane, foști funcționari superiori…”;

-“…deasemeni acei care au deținut funcții în conducerea partidelor istorice, până la comitetul județean inclusiv”;

 -“deținuții care au făcut parte din aparatul siguranței burgheze și alte organe de informații și contra informații”;  

 -”acei deținuții care au fost demnitari ai regimului burghez (miniștri, subsecretari de stat, secretari generali sau cu funcții similare) precum și senatorii și deputații,,” .

În cadrul acelorași instrucțiuni se mai face referire și la o categorie de deținuți din  închisori pentru care nu a existat niciodată vreo hotărâre de condamnare, fiind astfel încarcerate total nelegal, cerându-se ca și aceștia să fie puși în libertate.

 

Cazurile Vișinescu Alexandru și Ficior Ion, singurele soluționate definitiv de justiția română. Legalitatea incriminării.

 

Conform precizărilor anterioare, după apariția Noului Cod Penal (februarie,2014) care incrimina pentru prima dată ca atare infracțiunile contra umanității, organele judiciare românești au instrumentat și trimis în judecată doar șase cauze ce au avut ca obiect această crimă internațională. Din acestea, până la momentul de față, instantele naționale au pronunțat hotărâri definitive doar în două cauze, respectiv în cauzele foștilor comandanți de penitenciare Vișinescu Alexandru [13] și Ficior Ion [14], condamnându-i pe cei doi la pedepse cu închisoarea.

Având în vedere că cei doi inculpați săvârșiseră faptele în perioada 1956 -1963, când în vigoare se afla Codul penal din 1936, care nu incrimina ca atare infracțiunile contra umanității, este interesant de analizat modul în care instanțele au rezolvat problema legalității incriminării de așa manieră încât să nu încalce cele două principii de bază ale dreptului penal, respectiv „nullum crimen sine lege” și „nullum poena sine lege”.

Este lesne de înțeles că raționamentul identificat de cele două instanțe pentru a putea respecta aceste principii în cele două cazuri este aplicabil tuturor cauzelor ce ar avea drept obiect fapte penale din cele denumite generic „crimele comunismului”.

Din analiza comparativă asupra sentințelor și deciziilor pronunțate în cele două cauze am mai constatat  faptul că raționamentul și argumentația adoptate de instanțe cu privire la legalitatea incriminării în cele două cazuri sunt identice.

Din studierea actelor întocmite la urmărirea penală s-a mai constatat că în ambele cauze parchetul, la trimiterea celor două cauze în judecată, a încadrat juridic faptele celor doi ca infracțiuni contra umanității, conform art. 439 din Noul Cod Penal.

În ambele cazuri însă instanțele au schimbat mai întâi încadrarea juridică a faptelor în infracțiunea de tratamente neomenoase, incriminată în art. 358 din Vechiul Cod Penal, constatând astfel că de la săvârșirea faptelor și până la condamnarea inculpaților a intervenit o succesiune de legi în timp iar legea cea mai favorabilă inculpaților a fost identificată ca fiind tocmai legea penală din 1968, dându-se satisfacție principiului „mitior lex”.

Astfel, în cadrul raționamentului lor, instanțele apreciază că inculpații au săvârșit fapta în formă continuată, deci prin mai multe acte materiale repetate și că pentru actele materiale care au debutat în anul 1956, în cazul inculpatului Vișinescu (odată cu preluarea funcţiei de comandant al Penitenciarului Râmnicu-Sărat  către inculpat), consumate până la data de 17 iunie 1960 (când au intrat în vigoare dispoziţiile Decretului nr.212/1960, ce vor fi menţionate ulterior), incriminarea lor era prevăzută în art.245, art.248, art.471 şi art.4641 alin.1 şi alin.2 rap. la art.463 din Codul penal 1936 (republicat în anul 1948), acestea realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor de abuz în serviciu, purtare abuzivă, vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii şi, respectiv, omor.

Astfel, potrivit art.245 din Titlul III „Crime şi delicte contra administraţiei publice” al Cărţii a II-a din Codul penal 1936 (republicat în anul 1948), constituie infracţiunea (delict) de abuz în serviciu, pedepsită cu închisoare corecţională de la 2 ani la 10 ani sau amendă, fapta funcţionarului care, prin depăşirea sau folosirea abuzivă a atribuţiilor sale ori prin violarea sau nerespectarea obligaţiilor impuse prin dispoziţii legale, între altele, produce o pagubă intereselor legale ale cetăţenilor.

Conform art.248 din acelaşi titlu al Codului penal 1936 (republicat în anul 1948), constituie infracţiunea (delict) de purtare abuzivă, pedepsită cu închisoare corecţională de la o lună la 3 luni, fapta funcţionarului public care, în exerciţiul funcţiunii sale, întrebuinţează violenţă faţă de o persoană, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.

Potrivit art.471 din Codul penal 1936 (republicat în anul 1948), constituie infracţiunea (delict) de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, pedepsită cu închisoare corecţională de la 2 luni la 1 an, fapta aceluia care vatămă, în orice mod, integritatea corporală ori sănătatea unei persoane.

Prin art.4641 alin.1 şi alin.2 rap. la art.463 din Codul penal 1936 (republicat în anul 1948 şi modificat prin Decretul nr.469/1957), este incriminată, drept infracţiune (crimă) de omor, fapta de a ucide, săvârşită asupra unei persoane prin cruzimi sau torturi ori asupra a două sau mai multe persoane, fie deodată, fie prin acţiuni diferite, pedeapsa prevăzută de această normă de incriminare fiind moartea.

Epuizarea faptelor inc.Vișinecu, încorporând acte materiale similare, s-a produs în acest caz la data de 13 aprilie 1963 (odată cu transferarea din Penitenciarul Râmnicu-Sărat a ultimului lot de deţinuţi politici).

Acest moment a survenit după modificările şi completările aduse Codului penal 1936 prin Decretul nr.212/1960.

Astfel, în Codul penal 1936, Cartea a II-a, a fost introdus un nou titlu, Titlul nr.I bis, referitor la infracţiunile contra păcii şi omenirii (art.2311 – art.2315), între care şi aceea de tratamente neomenoase (art.2314).

Potrivit art.2314 alin.1 din Codul penal 1936 (modificat şi completat prin Decretul nr.212/1960), supunerea la tratamente neomenoase a oricărei persoane căzute sub puterea adversarului se pedepseşte cu muncă silnică de 5 la 20 de ani, iar, în alin.3, este prevăzută o variantă agravată a infracţiunii, constând în uciderea, mutilarea sau exterminarea celor prevăzuţi în alin.1, pentru care pedeapsa este moartea.

Actele materiale anterioare datei de 17 iunie 1960 şi cele similare săvârşite începând cu acea dată, întemeiate pe o rezoluţie infracţională unică şi îndreptate împotriva aceleiaşi colectivităţi a deţinuţilor politici, aflaţi sub puterea inculpaților în postura de „duşmani” (adversari), constituie o unitate legală de infracţiune, în formă continuată, conform art.107 din Codul penal 1936 (republicat în anul 1948), realizând astfel conţinutul constitutiv al unei singure infracţiuni, prevăzută, la momentul epuizării, de art.2314 alin.1 şi alin.3 din acelaşi cod, care stabileşte, pentru aceasta, pedeapsa cu moartea, aceeaşi cu cea prevăzută, în reglementarea sub imperiul căreia au fost comise primele acte materiale, pentru infracţiunea de omor (în variantele agravate căreia i se circumscriu acele acte care au avut drept urmare moartea a trei deţinuţi politici).

Constatarea instanțelor cu privire la existenţa acestui raport de adversitate, ca situaţie premisă a infracţiunii de tratamente neomenoase, este în acord cu jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, în considerentele Deciziei nr.2579/2009 (pronunţată de Secţia Penală în Dosarul nr.61/81/2008), referindu-se la aceeaşi infracţiune, a reţinut, cu privire la perioada istorico-politică în care au fost săvârşite şi faptele ce fac obiectul judecăţii în cele două cauze, existenţa unei situaţii de conflict între agenţii statului ce funcţionau în locuri de deţinere, cărora autorităţile statale comuniste le-au permis sau le-au tolerat să acţioneze ca adevăraţi torţionari, pe de o parte şi victimele, private de libertate, ale acţiunilor acestora de suprimare fizică şi psihică, pe de altă parte.

Faptele care au avut drept rezultat moartea mai multor deţinuţi politici (în ambele cazuri) au fost considerate de instanțe mai mult decât simple acte de ucidere, constituind acte de exterminare a acestora, întrucât, astfel cum s-a evidențiat în considerentele celor două hotărâri judecătorești, ele fiind în realitate consecinţa unor acţiuni sau inacţiuni făţişe ale inculpaților care îndeplineau la acea vreme funcțiile de comandanți, ei urmărind, cu asiduitate, producerea acelui rezultat, pentru obţinerea căruia au fost utilizate mijloace variate, cauzatoare de suferinţe de durată, intense şi chinuitoare, de cele mai multe ori conjugate (de la înfometare cruntă şi lipsire deliberată de asistenţă medicală până la bătăi aplicate cu participarea sa nemijlocită sau tolerate de el cu totală indiferenţă).

De asemenea, crimele împotriva umanităţii, independent de săvârşirea lor pe timp de război sau de pace, erau deja definite şi incriminate, la data săvârşirii tuturor actelor materiale reţinute în sarcina celor doi inculpați (care puteau astfel să prevadă angajarea răspunderii lor pentru infracţiuni de această natură), prin Statutul Tribunalului Militar Internaţional de la Nurnberg, adoptat la data de 08 august 1945 (art.6 lit.c)

În considerarea tuturor argumentelor anterior expuse, cele două instanțe au conchis, că faptele (acţiuni şi inacţiuni) reţinute în sarcina inculpaților erau prevăzute de legea penală în vigoare la momentul săvârşirii lor, realizând, în raport cu data epuizării, conţinutul constitutiv al infracţiunii de tratamente neomenoase, în formă continuată, prevăzută de art.2314 alin.1 şi alin.3 corob. cu art.107 din Codul penal 1936 (modificat şi completat prin Decretul nr.212/1960), ce atrage răspunderea penală a acestora, pe care ei înșişi o puteau anticipa, cu un minim de reflecţie, întrucât dispoziţiile legii respective erau previzibile şi accesibile.

Infracţiunea de tratamente neomenoase a fost preluată „ ad literam”, tot ca infracţiune contra păcii şi omenirii, în Titlul XI al Părţii Speciale din Codul penal 1968, intrat în vigoare la data de 01 ianuarie 1969.

Conform art.358 alin.1 din Codul penal 1968, supunerea la tratamente neomenoase a oricărei persoane căzute sub puterea adversarului se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani, iar, în alin.3, este prevăzută o variantă agravată a infracţiunii, constând în torturarea, mutilarea sau exterminarea celor prevăzuţi în alin.1, pedepsită cu moartea ori cu închisoarea de la 15 ani la 20 de ani.

În continuarea acestui raționament cele două instanțe au analizat comparativ conținutul constitutiv al tuturor infracțiunilor din legile anterioare ce pedepseau faptele inculpaților cu elementele constitutive ale infracțiunilor contra umanității, incriminată prin intrarea în vigoare a Noului Cod Penal la data de 1 februarie 2014, constatând că acestea sunt suficient de asemănătoare pentru a se putea considera că aceste fapte au fost absorbite unele în altele, în ordinea succesiunii lor, cu precizarea că ultima operațiune de acest gen s-a petrecut prin intrarea în vigoare la data de 1 februarie 2014 a noii legi penale, moment în care infracțiunile contra umanității, incriminate de noua lege la art. 439, au absorbit infracțiunea de tratamente neomenoase ce era prevăzută la art.358 din Vechiul Cod Penal.

Nu este pentru prima oară în istoria modernă a justiției române când ea se confruntă cu o astfel de situație legată de legalitatea incriminării în materia infracțiunilor contra umanității.

Să ne reamintim că în plan extern infracțiunile contra umanității au fost pentru prima dată definite și consacrate în legislația internațională în data de 8 august 1945 prin Statutul Tribunalului Militar Internațional de la Nurnberg.

Spre sfarșitul celui de-al doilea război mondial, în calitate de putere învinsă România a acceptat să semneze la data de 12.septembrie 1944, la Moscova, Convenția de armistițiu..       

În textul acestei convenții apare pentru prima dată consacrată într-un act normativ românesc noțiunea de crime de război, după cum urmează: .”..Guvernul și Înaltul Comandament Român se obligă să colaboreze cu Înaltul Comandament Aliat (Sovietic), la arestarea și judecarea persoanelor acuzate de crime de război[1]”.

Conform prevederilor armistițiului, revenea autorităților judiciare românești obligația de a urmări și judeca toate persoanele ce au săvârșit pe teriroriul României crime de război și crime împotriva umanității.

Din conținutul expunerii făcută în prezenta lucrare rezultă că la momentul încheierii acestui armistițiu, nici în plan inernațional dar nici intern nu erau definite în legislație și nici incriminate ca atare aceste fapte, motiv pentru care autoritățile judiciare românești s-au aflat în situația de aparentă de aplicare retroactivă a conținutului normelor de drept penal ce aveau să fie instituite prin viitoarele acte normative, necesar a fi adoptate pentru îndeplinirea obligațiilor asumate de România prin art. 14 din Convenția de armistițiu de la Moscova.

În aceași situație s-au aflat însă și procurorii dar și judecătorii Tribunalului Militar Internațional de la Nurnberg, respectiv ei trebuind să demonstreze că, chiar și într-un astfel de caz, nu se încalcă principiul nullum crimen sine lege.

Evident că această situație a fost cel mai puternic argument pe care avocații inculpaților din acest proces l-au invocat, cerând achitarea clienților lor.

Procurorii desemnați să reprezinte acuzarea, au combatut aceste susțineri ale apărarii cu argumentul că, deși aceste crime fuseseră introduse în Statutul tribunalului în 1945, deci ulterior săvârșirii faptelor ce urmau a fi judecate, trebuia să se aibă în vedere că incriminarea acestor crime internaționale era localizată în timp, în diferite convenții dar și cutume internaționale, cu mult anterioare declanșării razboiului și săvârșirii faptelor deduse judecății, asfel că nu se putea invoca, în favoarea acuzaților, că ar fi judecați pentru fapte care nu ar fi fost incriminate la data săvârșirii lor.

Judecătorii instanței militare internaționale au dat dreptate acuzării și i-au condamnat sau achitat pe inculpați, în funcție de consistența probelor administrate în raport cu fiecare dintre aceștia, înlăturând astfel apărarea acuzaților cum că ar fi judecați pentru fapte penale care n-ar fi fost incriminate la momentul săvârșirii acestora.

Soluția prezentată mai sus a fost și cea aleasă de autoritățile judiciare românești când au procedat la judecarea criminalilor de război , conform obligațiilor ce-i reveneau în urma armistițiului de pace.

În acelați sens cu cele deja invocate se află și jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, fiind sesizată să se pronunţe asupra pretinsei încălcări a dispoziţiilor art.7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, din perspectiva principiului legalităţii incriminării, în două cauze în care instanţele naţionale au pronunţat, după anul 1990, hotărâri de condamnare pentru fapte săvârşite de agenţi ai statului în perioada regimurilor comuniste din ţările respective (cauzele Streletz, Kessler, Krenz c. Germania şi Polednova c. Republica Cehă), a arătat, constatând că nu au fost încălcate dispoziţiile invocate, că împrejurarea neefectuării de cercetări în acea perioadă şi cea a urmăririi penale şi condamnării după reinstaurarea regimurilor democratice nu înseamnă deloc că faptele stabilite nu constituiau infracţiuni potrivit dreptului intern al fiecăruia dintre acele state la momentul comiterii lor.

REFERINȚE

 

[1] Convenția de la Londra de adoptare a Statutul Tibunalului International Militar de la Nurnberg, 08.08.1945. Conventia asupra Prevenirii și Pedepsirii Crimei de Genocid, Organizației Națiunilor Unite,1948. Convenția asupra imprescriptibilității crimelor de război și a crimelor contra umanității, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, 26.11.1969. Convenția europeană privind imprescriptibilitatea crimelor împotriva umanității și a crimelor de război, 1974, Strasbourg, ș.a.

[2] Decretul nr. 212,1960, Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a R.P.R.,.nr.8/17.06.1960.

[3] Curtea de Apel București, 24 iulie 2015, 20 de ani de închisoare, definitivă după judecarea apelului de Înalta Curte de Casație și Justiție, 10 februarie 2016.

[4] Curtea de Apel București, mai 2016,  în primă instanță 20 de ani de închisoare, sentință rămasă definitivă prin respingerea apelului de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

[5] Raportul Final al Comisiei prezidențiale pentru analiza dictaturii din Romania, 2006, pag.634.

[6] Ziarul „Revista 22„ ,05.05.2015, interviu acordat la data de 05.05.2015 de domnul Lukasz Kaminski, Președintele Institutului Memoriei Naționale din Polonia.

[7] Raportul Final al Comisiei prezidențiale pentru analiza dictaturii din Romania, 2006, pag.19.

[8] Decretul nr.6/1950 pentru înființarea unităților de muncă, adoptat la 14.01.1950, de Prezidiul Marii Adunări Naționale a Republicii Socialiste România.

[9] Ordinul 100/1950 (secret) 03.04.1950, emis de către Direcțiunea Generală a Securității Poporului din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

[10]      Informații preluate dintr-un act al Consiliului Securității Statului, denumit “DOCUMENTAR”, întocmit în anul 1968.

[11]      Hotărârea nr. 1554 (secretă) pentru înființarea coloniilor de muncă, a domiciliului obligatoriu și a batalioanelor de muncă, 22.08.1952, Consiliul de Miniștri al Republicii Populare Române.

[12]      Instrucțiuni strict secrete, Consiliul de Ministri al Repubilcii Populare Române,1968.

[13]      Curtea de Apel București, Secția I penală, Sentinţa penală nr.122/F din 24 iulie 2015 pronunţată în dosarul nr.3986/2/2014 (2103/2014).

[14]      Curtea de Apel București, Secția II-a penală, Sentinţa penală nr. 58/F/30.03.2016, pronunţată  în dosarul nr. 5202/2/2014.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Exclusiv2 ore inainte

Huawei Next Image 2020 așteaptă în continuare înscrieri: Peste 20 de mii de pasionați de fotografie din Europa și-au înregistrat deja lucrările în competiție

Huawei Consumer Business Group invită pasionații de fotografie din România să se înscrie în competiția globală Huawei Next Image 2020...

Exclusiv5 ore inainte

Experiența TV de acasă, la superlativ: TCL aduce în România seria X91 de televizoare QLED 8K

TCL, unul dintre cei mai mari producători de dispozitive electronice de consum la nivel modial, recunoscut pentru vasta activitate de...

Eveniment15 ore inainte

Cititi si veti intelege ce nemernicie au indus guvernantii liberari in societate, cu atat mai mult acestia insista si acum in stare de alerta prin masuri coercitive si limitative/restrictive de drepturi!

”Fomiștii” statului român, din nou la coadă la Ambasadele SUA și Franței În plin război mai mult cu românii, decât...

Eveniment2 zile inainte

Procurorii respectivi trebuiau cercetați pentru infracțiuni contra umanității în cazul cărora nu operează prescripția răspunderii penale, motiv pentru care nu există în cauză posibilitatea clasării acestei cauze pe motivul prescripției

În lunile mai- iunie 1990, pe raza Municipiului București , în Piața Universității, a avut loc cea mai mare și...

Eveniment3 zile inainte

Doar in mintea lui exista aceste restrangeri de drepturi constitutionale prin norme infralegale!

Dupa ce seful Politiei Locale Ploiesti l-a confundat pe seful Poliţiei Municipiului Ploieşti, comisar şef de poliţie Cristian Gelu MANEA,...

Eveniment4 zile inainte

Infracțiuni contra umanității săvârșite de funcționarii statului român în era comunistă și ignorate de justiție

In perioada 15-16 mai 2020 a avut loca la Bucuresti Conferinta Internationala de Drept, Studii Europene si Relatii Internationale cu...

Exclusiv4 zile inainte

Millionmess.com, platforma online cu ajutorul căreia mesajele voastre rămân în istorie, vine din partea unui elev român!

În fiecare zi apar tot mai multe noutăți din punct de vedere tehnologic, în toate domeniile. Un lucru este cert....

Eveniment5 zile inainte

Când eu vă spuneam că Ionel SRI e un hoț, ei vă spuneau textual că Ionel este un erou și un înger

Odată ce s-a dat semnalul deratizării Băncii Naționale a României de foștii turnători ai securității, începând cu întâiul ei sicofant,...

Eveniment6 zile inainte

Gestionarea ,,responsabilă” a finanțelor țării de către guvernanți în perioada și ,,pentru prevenirea” pandemiei COVID-19 !!??

Gestionarea ,,responsabilă” a finanțelor țării de către guvernanți în perioada și ,,pentru prevenirea” pandemiei COVID-19 – dezvaluie Constantin Campeanu pe...

EvenimentO săptămână inainte

Valentin ,,Loază”, economist șef la Benereu, nu înțelege că deconspirarea turnătorului Manole nu e pentru el. Prin urmare, pozează în pedagog de școală nouă.

Odată ce s-a dat semnalul deratizării Băncii Naționale a României de foștii turnători ai securității, începând cu întâiul ei sicofant,...

DCA DCA
AfaceriO săptămână inainte

Cum alegi agentia de web design potrivita pentru afacere ta?

Daca nu te-ai hotarat pana acum care agentie web design se potriveste cel mai bine cu planurile tale de afaceri,...

EvenimentO săptămână inainte

Nu mai mimati lupta anti-coruptie si mergeti dupa beneficiarii reali ai sifonarilor de bani publici, de la buget, la scutul pandemiei

Se strânge lațul anchetei în jurul lui Eugen Adrian Ionel Astfel după cum anunțam, revenim cu noi amănunte privind ”scandalul...

EvenimentO săptămână inainte

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a întrunit pentru sesizarea Curţii Constituţionale în vederea exercitării controlului de constituţionalitate, înainte de promulgare, asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal

GenocidulPentru că nu mai fac politică de trei ani, de când mi-am dat demisia din toate funcțiile pentru că într-o...

Eveniment2 săptămâni inainte

Focar de infectie si o nepasare vadita fata de lege la o asociatie de proprietari din Ploiesti/Primaria, ISU si DSP PRAHOVA sunt in letargie

* 100 de sesizări de plagiat în teze de doctorat au fost înregistrate și în doar 71 au fost verdicte...

Social2 săptămâni inainte

Asociaţia „Vindecă-ţi Viaţa” vă oferă cursuri de calificare

Terapiile alternative au cunoscut o ascensiune deosebită în ultimii ani şi tot mai mulţi oameni ajung să se trateze de...

Eveniment2 săptămâni inainte

Mafia contraataca/Solicitare oficiala catre Comisarul şef de poliţie Marian IORGA – seful IPJ Prahova/Negulescu Mircea, atacul la judecatori si „homosexualii” sai din presa online

In acest articol nu vom face referire la modul abscons in care traseista Gratiela Gavrilescu a actionat in colegiul ei...

Știrile Săptămânii