Măreţia omului nu constă în faptul că e într-un fel sau altul, măreţia lui constă în a fi el însuşi, lucru pe care fiecare îl poate împlini dacă vrea.

(Søren Kierkegaard, filozof existențialist danez)

Ne-am nimicnicit !
Plecând de la indivizi (a căror cea mai comună formă de disperare este de a nu fi cine sunt fiecare), putem spune că naivitatea unui popor este calea sigură prin care se ajunge la falimentul lui material şi spiritual.
Împărăţia spirituală instituită de Iisus este centrată pe binele spiritual al omului. Conflictul de interese s-a născut pentru că omul pune accentul pe aspectele materiale ale lumii în care trăieşte (Marine, dom’ doctor Coldea, care este utima carte citita?!!!. Levantul, cumva??!!). Mai degraba cred ca, pentru a nu se plictisi si a nu-si iesi din mana, Marin isi trimite singur scrisori se le deschide in sectet ca la Serviciul special „S” al Securitatii, iar Coldea isi da singur ordine tembele si le executa!
Poporul este păcălit prin două modalități: una este aceea de a crede ceea ce nu este adevărat (e. g. – că toate guvenarile au luptat pentru democrație); a două, de a refuza să crezi ceea ce este adevărat (e. g. – „statul paralel” sau „frăția cătușelor” între DNA-SRI-ICCJ).
Dirijismul democraţiei: un popor nu trebuie împins de la spate cu baioneta dictaturii, ci dus de nas, cu vorbe mieroase, de reprezentanţii săi liber aleşi de … popor!!! Ironia sortii! Cea mai grăitoare radiografie a moralităţii unui popor este parlamentul său liber ales.
Măreţia unui popor constă în gradul de solidaritate dintre oameni, în aplicarea principiului decenţei în lupta pentru supravieţuire şi în disponibilitatea de a investi în tezaurul spiritual, care nu se degradează în timp. Or, cum aceasta lipseste, ies la suprafata si plutesc rahatii. În clasa politică se concentrează corespunzător toate moravurile şi năravurile unui popor. In Parlament si in Guvern, nu mai vorbesc de Presedinte, regăseşti, personalizate, toate tarele morale ale unui popor.
Eu nu am văzut această solidaritate, doar una foarte palidă, în cazul Rarinca. Nici când Boc ne-a luat și ligura, nu numai pâinea de la gură… Există o așa – zisă solidaritate plătită a hastagistilor #rezist, gen no mans land, care, însă, când Cioloș a modificat peste noapte codurile penale, fără avizul CSM, fără consultarea poporului, n-a mai râgâit nimeni, nimic.,,
Măreția unui popor nu se măsoară cu numărul cetățenilor, după cum măreția unui om nu se măsoară cu statura lui.
Se accentuează primatul celor nevăzute față de cele văzute. Putem exemplifica utilizând, dar nelimitându-ne, la citatul: nu judeca o carte după copertă. Măreția unei cetăți stă în oameni și în capacitățile lor de a face față dificultăților ce vin de-a lungul timpului. Măreția unei persoane stă în săpânirea de sine și în capacitățile acesteia de a transforma abilitățile sale în pasiuni, manufacturi utile și în vise împlinite pe parcursul vieții sale. Completăm spunând că farmecul unui om este bunătatea.
În concluzie, omul desăvârșit este cel care, desi deține puterea, este bun, inteligent și i înțelept.
Personal, am acționat în viață, în cvasi – totalitatea împrejurărilor, după adevărul că a risca cauzează anxietate, însă a nu riscă înseamnă a mă pierde pe mine însumi. Și nu mi-am dorit! Mai bine vultur o zi, decât cioara toată viață. Am ferma convingere că cei mai puternici oameni sunt cei care continuă lupta în viaţă după ce au pierdut totul, sau aproape totul (un copil, o altă rudă, un prieten, carieră profesională, agoniseală, mică, mare, nu contează etc.).
Sunt oameni care îşi încleştează cu patimă mâinile în viaţă, deşi destinul îi loveşte cu vergi de metal peste degete! Deşi sunt zdrobiţi, terciuiţi, diformi, sunt atât de demni, încât se încăpăţânează să trăiască şi găsesc în ei resurse inepuizabile de supravieţuire, putand chiar sa se apere si sa contraatace, spre nemultumirea si disperarea calailor si a dusmanilor.
Şi cum stăm, aşa, în arşiţa timpului neiertător şi în bătaia furtunilor vieţii, cea mai mare satisfacţie este atunci când rămânem în picioare, luptând cu demnitate pentru supravieţuire.
Eu am reușit, după moartea Cristinei, în 1985, prima mea fiica, să rezist, este adevărat cu multă străduință și încrâncenare. De asemenea si dupa prima, dar ţ a doua trecere in rezerva din SRI. Prietenii știu de ce! Mai ales securistul Marin Constantin, un nefericit, o ființă de „mare caracter”. Dar, ce dacă a știut! Marine, vrei Înţelepciune? La ce ţi-ar mai trebui ţie, un om atât de bogat, inca o comoara?!!!? Nici macar dupa ce ai fost dovedit ca facand poliţie politica ca lucrator de Securitate nu ai demnitatea de „a curăţa grajdurile lui Augias” (mira-m-as, dar poate il cunosti!). Hai, nu te ma chinui, iţi dam noi un reper: în mitologia greacă, Augias este rege peste un ţinut numit Elida. Ca mai toţi regii, ţ Augias e foarte bogat. El are, pe lângă averile obişnuite, o mulţime de grajduri uriaşe, în care sunt ţinute peste trei mii de vite. Tu caţi boi ai, in afara de tine?
Soții Dobre, marcați de o nedescrisă durere după nemiloasa și nedreapta moarte a jurnalistului Gabi Dobre, fiul lor, suferă decent, cu stoicism. I-am văzut copleșiți de durere, dar cu puterea de a veni anual la edițiile „Festivalului Castanilor – în memoriam Gabi Dobre”.
La şapte ani de la decesul Mădălinei Manole (14 iulie 2000), după ce a luptat cu o boală incurabilă, cancer pulmonar, mama ei, Eugenia, într-o zi de martie, a părăsit şi ea această lume.
Sunt convins (viața mi-a probat aceasta, după diferite și multiple întâmplări) că sentimentele mele, trăiri având că precursor un mod autoimpus de a raționa analitic și sistemic, eliminând subiectivismele, reprezintă adevărul meu, un adevăr argumentat și dovedit cu probe clare și solide. Când am susținut 8 ani că un personaj sinistru din SRI e hoț, după 8 ani a fost inculpat și arestat pentru fapte de corupţie. Si alţii ca el …
Deci, cel mai bun pentru tine este ceea ce este adevărat pentru tine, cu condițiile de mai sus, și nu pentru că așa vrei tu! Or, Petre Țuțea a spus (și-l venerez pentru cugatările sale profunde și exacte): „Mai multe adevăruri, zic eu, raportate la Dumnezeu, este egal cu nici un adevăr.” Raportate și la lege, aș adaugă eu.
Si, pentru a lamuri definitiv povestea cu propriul adevar, să-l cităm pe Neale Donald Walsch: „Când le daţi copiilor voştri înţelepciune, nu le spuneţi ce să ştie sau ce e adevărat ci, mai degrabă, cum să ajungă la propriul lor adevăr” (în Conversaţii cu Dumnezeu, volumul II, 1997).
Sunt mulți ipocriți și mitomani care mimează când susțin că sunt credincioși și își mai fac evlavios și cucernic Sfânta Cruce (că așa dă bine la pulime). Pe fond, ei sunt niște golani ordinari cu gulere albe și cravate Giorgio Armani, cu comportament de zone periferice, suburbane, în sinea lor refuză existența lui Dumnezeu și chiar a vieții de după moarte. Poate nu vor plăti pentru că au înjosit, nenorocit și omorât oameni nevinovați în viața pamânteană, dar, în cea de Apoi, e vai și amar de acești vagabonți cu licențe, masterate și doctorate doar pe hârtie.
Eu sunt creștin ordodox, dar am deschidere ecumenică suficient de largă pentru a admite și preceptele altei religii: de exemplu, hinduismul consideră că, la moarte, sufletul părăsește corpul fizic. Dar sufletul nu moare. El locuiește într-un corp subtil numit corp astral. Corpul astral există într-o dimensiune non-fizică numită plan astral. Aici sufletul continuă să aibă experiențe – până când este născut din nou într-un alt corp fizic, drept copil.
Revenind la popor. Eminescu ne-a fixat un ideal de națiune generatoare de cultură și civilizație proprie, dar în același timp a expus și mijlocul prin care se poate ajunge la nivelul acestei trepte: munca, reorganizarea societății, conservarea și perpetuarea tradițiilor, precum și lupta vehementă pentru valorificarea națiunii române. Multitudinea simbolurilor și a particularităților neamului nostru sunt esențializate în opera-i sublimă: limba, literatura populară, literatura veche, credința strămoșească, țărănimea, oștirea, trecutul istoric – toate s-au reunit pentru a reda germenii existenței neamului românesc. Eminescu statornicește pentru generația lui și pentru cele viitoare datoria pe care trebuie s-o îndeplinim ca neam.
Tare mă tem că românii mileniului 3 sunt lași în fața abuzurilor, naivi prin a crede nouă propagandă #proeuropa, indiferenți la necazurile altora, adică din ce în ce mai solitari, nu solidari.
Și, dezamăgiți, deși și-o fac din 4 în 5 ani cu mâna lor, românii nu mai cred în nimeni și nimic. Nici măcar în Dumnezeu!
Deși noi ştim că ne învecinăm cu noi înşine și, în sus, cu Dumnezeu!
Pentru a înțelege și mai clar ce am dorit să spunem „printre rânduri”, va rugăm a citi, în numerele viitoare, un serial – fluviu din opera lui Petre Anghel (nu confundati cu poetul florilor!), despre români și nația noastră. (Col (r) SRI – Florin Gulianu).