Eveniment
EXCLUSIV/Când și cine va ancheta această ,,simplă statistică” de 2.500.000 de victime?/CRIMELE COMUNISMULUI (I)
“Moartea unui om este o tragedie dar moartea unui milion de oameni este o simplă statistică” I.V.STALIN
CRIMELE COMUNISMULUI, intr-o dezvaluire halucinanta a Asociației 21 Decembrie 1989, Președinte Teodor MĂRIEȘ.
La data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Noul Cod Penal care, la Titlul XII, incriminează “Infracțiunile de genocid, contra umanității și de război”, cu precizarea că la Capitolul I din acest Titlu, la art. 438-439, sunt prevăzute infracțiunile de genocid și contra umanității, ambele având un caracter imprescriptibil; cele două infracțiuni au fost pentru prima dată prevăzute în Statutul Tribunalului Penal Internațional de la Nurenberg și ulterior legiferate ca atare prin Convențiile de la Geneva din 12.08.1948, convenții la care România a aderat (1950), introducându-ți astfel cele două infracțiuni în legislația penală națională.
Infracțiunea de genocid (art. 438 C.pen.) a fost incriminată în legislația penală românească, de la început și până în prezent, sub aceeași titulatură, pe când infracțiunile contra umanității (art. 439 C.pen) au fost consacrate sub această titulatură numai de la data de 01.02.2014, cu precizarea că acestea au existat și anterior în legislația penală românească dar sub o altă titulatură, cum ar fi aceea de “tratamente neomenoase”, conform art. 358 din Vechiul Codul Penal, 1968, conținutul constitutiv al celor două fapte fiind însă același.
Eforturile făcute din anul 1990 până în prezent de către organele judiciare românesti în vederea instrumentării de cauze penale privind cercetarea săvârsirii unor astfel de infracțiuni imprescriptibile, au avut un caracter sporadic, fiind localizate în timp, cu excepția dosarelor cuplului Ceaușescu, al lui Nicu Ceaușescu și al dosarului în care au fost condamnați foștii membrii ai C.P.Ex. ai Partidului Comunist Român (toate instrumentate la începutul anilor 1990).
Acest caracter sporadic este dat de faptul că au fost instrumentate și trimise în judecată, dupa 01.02.2014, doar câteva cauze penale având drept obiect infracțiuni contra umanității (cauzele privind pe foștii comandanți de penitenciare, respectiv Vișinescu Alexandru, Ficior Ion, Petrescu Marian; dosarele denumite generic ,,Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990,, și ,,Dosarul Revoluției,, ultimul dintre acestea fiind dosarul întocmit ofițerilor de securitate care l-au anchetat pe dizidentul Gheorghe Ursu), când în realitate organele judiciare aveau obligația ca pe lângă aceste câteva cauze să efectueze cercetări privind toate faptele penale denumite generic ,,Crimele Comunismului”.
Până în prezent, organele judiciare au reușit să instrumenteze doar două cauze penale ce au fost finalizate prin condamnarea a numai doi inculpați, respectiv Vișinescu Alexandru și Ficior Ioan, ambii foști comandanți de penitenciare în perioada 1958 – 1963.
Singura țară membră care s-a conformat unei astfel de cerințe este Polonia, care în anul 2000 a inființat Institutul Memoriei Naționale din Polonia, organ judiciar de anchetă, care are în componența sa ofițeri de poliție, procurori dar și istorici. Acest organ specializat de anchetă are în competența strict infracțiunile imprescriptibile (infracțiuni contra umanității, genocid, s.a.m.d.) săvârșite în perioada comunistă de autoritățile statutului polonez, și nu numai, împotriva populației inocente a statului polonez. În medie, până în prezent, acest institut a instrumentat un număr de 22.000 de cauze penale.
La data de 05.05.2015, cu ocazia unui vernisaj al unei expoziții de fotografie ce a avut drept obiect ,,Exterminarea elitelor poloneze,, organizat de Ambasada Republicii Polone la București și Biblioteca Națională a României, președintele acestui institutut Lukasz Kaminski a acordat un interviu presei românești în care a precizat următoarele: ,,Sarcina noastră este să lucrăm cu un trecut dureros din istoria poloneză…Realizăm în jur de 1.100 de astfel de anchete în fiecare an…,,
Din multitudinea de documente adoptate de organismele Uniunii Europene pe această temă, doar cu titlu de exemplu, le invocăm pe următoarele:
– Rezoluția 1481/2006 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei denumită “Necesitatea condamnării internaționale a crimelor regimurilor comuniste totalitare”;
– Rezoluția Parlamentului European din 2 aprilie 2009 referitoare la “Conștiința europeană și totalitarismul”;
– Raportul Comisiei Europene din 22.12.2010 către Parlamentul și către Consiliul European intitulat “Memoria crimelor comise de regimurile totalitare in Europa”;
– Concluziile Consiliului Uniunii Europene nr. 3096/2011 denumite “Concluziile Consiliului în memoria victimelor crimelor comise de regimurile totalitare în Europa”.
Astfel, în Rezoluția 1481/2006 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, la pct. 2, se
enumeră cu titlu exemplificativ tipurile de încălcări ale drepturilor omului săvârșite de regimurile comuniste totalitare, care trebuie cercetate ca infracțiuni contra umanității, după cum urmează: “asasinate și execuții individuale sau colective, decese în lagărele de concentrare, moarte prin infometare, deportări, tortură, munca forțată și alte forme de teroare fizică colective, persecuția pe grupuri etnice sau religioase…”
În Raportul Comisiei Europene din 22.12.2010 se face următoarea apreciere cu privire la obligațiile viitoare a statelor membre (în care au existat regimuri totalitare comuniste): “Justiția pentru victime este importantă în ceea ce privește trecerea cu succes de la totalitarism la democrație. Judecarea autorilor, mecanismele de căutare a adevărului, deschiderea arhivelor, procedurile de lustrație, reabilitarea și despăgubirea victimelor și restituirea proprietăților confiscate reprezintă doar câteva din principalele instrumente de atingere a acestui obiectiv.”
În anul 2006 Comisia prezidențială pentru analiza dictaturii din Romania, a elaborat un Raport Final care a fost prezentat în plenul reunit al Parlamentului României de Președintele României.
La finalul Raportului, Președintele României a cerut organelor judiciare efectuarea de cercetări privind săvârșirea de infracțiuni contra umanității cu privire la toate aceste victime ucise, vătămate fizic și psihic, deportate, strămutate forțat, internate forțat în instituții psihiatrice fără să sufere de vreo boală psihica, arestate și condamnate fără să încalce legile penale ale statului, arestate și supuse pe timp de 5 ani la muncă fizică forțată fără să existe mandat legal emis de un procuror sau judecător, așa cum era prevăzut în Constituție.
Numărul total al victimelor este apreciat în Raport ca fiind de 2.500.000.
Categoria cea mai numeroasă de victime aparține deținutilor politici precum și deportaților. Pentru edificare prezentăm textual mențiunile din Raport:
,,Aşadar, pe baza estimărilor prudente de mai sus, rezultă totalul deţinuţilor politici şi deportaţii forțați și obligați la muncă silnică, pentru perioada 1945-1989, au trecut 2 000 000 de oameni.”
DECRETUL 6/1950 al Prezidiului Marii Adunări Naționale al R.P.R.

ORDINUL 100/1950 al Direcției Generale a Securității Poporului

HCM nr. 1554/1954 a Consiliului de Miniștrii al RPR

HCM nr. 1554/1954 a Consiliului de Miniștrii al RPR

Instrucțiunile respective stabileau și o serie de categorii de persoane care, chiar dacă își executaseră integral pedeapsa penală sau munca forțată, și chiar dacă se aflau deținute în închisori fără să fie condamnate printr-o hotărâre judecătorescă sau administrativă, să nu fie puse în libertate, fiind considerați așa ziși ”DUȘMANI AI POPORULUI”, enumerându-se următoarele categorii de persoane:
-“deținuții care au ispașit pedepsele însă au deținut funcția de prefect, primar în municipii sau comune urbane, foști funcționari superiori…”;
-“…deasemeni acei care au deținut funcții în conducerea partidelor istorice, până la comitetul județean inclusiv”;
-“deținuții care au făcut parte din aparatul siguranței burgheze, S.S.I. și alte organe de informații și contra informații”;
-acei deținuții care au fost demnitari ai regimului burghez (miniștri, subsecretari de stat, secretari generali sau cu funcții similare) precum și senatorii și deputații,,.
În Actul Consiliului Securității Statului, denumit “DOCUMENTAR”, întocmit în anul 1968, s-a făcut o analiză ”privind internarea unor persoane prin măsuri administrative în unități de muncă, colonii de muncă, locuri de muncă obligatorii și stabilirea domiciliului obligatoriu”.
Din conținutul acestuia redăm următoarele aspecte:
– “…în perioada 1950 – 1966 organele M.A.I. au dispus și luat măsura administrativă a internării în unități, colonii și locuri de muncă obligatorie față de un număr de c-ca 29.000 persoane, iar măsura dislocării (strămutării forțate) și stabilirii domiciliului obligatoriu pentru c-ca 60.000 persoane, considerate periculoase pentru securitatea statului…” (pag.1);
– “…Modul în care au fost concepute decretele și hotărârile în cauză…fiind în același timp în cotradicție flagrantă cu prevederile constituționale,,;
-“Caracterul nelegal al unora din actele normative enunțate, rezultă și din faptul că multe nu au număr și data de emitere, de unde se vede că nu urmau calea legală de elaborare …” (pag.7);
Din același conținut mai redăm următoarele aspecte:
-“…Împotriva măsurilor administrative de internare nu s-a prevazut nici o cale de atac la un alt organ care să cenzureze legalitatea și temeinicia luării acestor măsuri, ceea ce era în flagrantă contradicție cu prevederile Constituției referitoare la dreptul la apărare…” (pag.8);
-“…Astfel, și organele de miliție au dispus, în mod ilegal, reținerea a numeroase persoane în vederea internării lor în colonii de muncă, au ținut în locurile de detenție multe persoane peste termenul de executare și au luat în mod neîntemeiat măsura dislocarii unor familii…” (pag.16).

Prin Ordine, Decrete și Instrucțiuni (acte normative de rang inferior Legii) care aveau un caracter secret, neconstituțional și contravenind Convențiilor Internaționale, statul totalitar comunist a desfășurat un adevărat atac generalizat și sistematic, pe criterii politice, asupra unor întregi segmente ale populației civile; acest atac s-a concretizat în acțiuni specifice tuturor variantelor normative conținute de prevederile art. 439 C.pen., care incriminează infracțiunile contra umanității, cum ar fi: uciderea, vătămarea fizică și psihică, strămutarea forțată, tortura, întemnițarea cu încălcarea principiilor dreptului internațional, s.a.m.d.
O altă categorie de victime ale crimelor comunismului este constituită de persoanele aflate în diferite forme de detenție și supuse torturii (metodă de săvârșire a infracțiunilor contra umanității)
Redăm din declarația lui Aurel Florian care povestește ”tratamentele” la care a fost supus Ion Țintaru aplicate la sediul Securității din Mureș: ”…când l-au adus prima oară la arest, eu tocmai suportasem o anchetă în care mi-au fost smulse unghiile de la mâna stângă și am fost bătut la testicole….i-au smuls unghiile, l-au bătut la testicole, l-au ars cu țigarea, i-au găurit pulpele cu cuțitul și i-au băgat sare în rănile deschise. Îi prindeau mâinile cu cătușe, îl legau de picioare, apoi îi treceau printre mâini și picioare o rangă, pe care o așezau între 2 birouri. Așa spânzurat, îl băteau până leșina. Într-o noapte l-au luat din nou și a fost pentru ultima oară. Am aflat că securiștii i-au deschis un testicol cu cuțitul și i-au băgat sare înăuntru și apoi l-au bătut până l-au ucis…,,
Din declarațiile unor deținuți politici de la Capul Midia, Salcia:”…bolnavii cu răni grave, slăbiți în ultimul hal, astfel că nu mai rămăsese decât scheletul de ei, erau trimiși în cârje la lucru. Au fost cazuri când au venit de pe șantier, deținuți morți de frig sau în agonie… Bătăile organizate prezentau un mare dezavantaj:durau mult. Caracterul lor birocratic ne obliga să stăm ceasuri în șir la coadă, în picioare, flămânzi, în ploaie, în frig. Suplimentul acesta de tortură, repetat seară de seară mi-a stimulat spiritul de inițiativă. Dacă la început dădeam din colț în colț și încercam să rămân cât mai la urmă, odată ajuns pe poarta lagărului, alergam ca să ajung printre primii la bătaie…”
Ștefan Weiss, deținut la Salcia, declara: ”Eu am fost și la Auschwitz, consider că Salcia nu era departe.”
Ion Cârjă, fost deținut politic la Canalul Dunăre Marea Neagră, povestește: ”mâncam orice ni se părea comestibil, mușchii de pe pietre, alge marine, iarbă și buruieni, dacă ajungeam la ele. Pe unde treceam noi nu mai rămânea nici o plantă, mai rău decât după pârjol. Au fost câteva cazuri când am văzut că unii au mâncat pământ bănuind că în el s-ar afla ceva grăsimi”.
”Experimentul Pitești” a însemnat o încercare de reeducare a deținuților anticomuniști din penitenciar și a început încă din anul 1946. Acest fenomen însemna de fapt torturarea continuă și fără limite a deținuților politici pentru un dublu scop: obținerea de informații și anihilarea fizică și morală a deținutului.
Dintre cei peste 1.500 de studenți trecuți prin acest ”experiment” unii s-au sinucis, alții au fost bătuți până la moarte, iar alte câteva sute au rămas cu sechele fizice sau psihice.
Din Decizia Tribunalului Suprem volumul 11 fila 229, rezultă că ”au fost uciși în penitenciarul Pitești peste 30 de deținuți și au fost maltratați, torturați și schingiuiți peste 780 de deținuți, dintre care peste 100 au rămas cu infirmități foarte grave.”
După anii ’70, în România apare o nouă metodă de represiune a dizidenților politici, respectiv cea a internărilor abuzive psihiatrice, în condițiile în care condamnarea penală sau strămutarea forțată a acestor dizidenți (pe motiv de simplă credință politică) nu mai era posibilă datorită reacțiilor puternice în plan internațional.
Această nouă metodă de represiune pe criterii politice a statului împotriva propriilor cetățeni nu este altceva decât o modalitate de săvârșire a infracțiunilor contra umanității, în variantele normative conținute de art. 439 C. Pen.
Considerând aceste acțiuni ca tortură, “Amnesty International” argumentează într-un Raport Oficial, care se referea și la România, că cei internați psihiatric în mod abuziv sunt victime ale torturii, deoarece:
1. Victimele erau internate sub dubla responsabilitate a organelor medicale și de securitate.
2. Torționarii au avut tot timpul controlul fizic asupra victimelor.
3. Victima era supusă suferințelor fizice și psihice.
4. Procesul victimizării era deliberat, sistematic și era în fapt, scopul activității.
5. Scopul victimizării „terapeutice” nu era de a scadea o suferință, ci de a obține o informație, o confesiune, umilirea și distrugerea vieții, personalității, determinând dizidentul să renunțe la luptă.
6. Procesele psihiatrice nu sunt numai pentru pedepsirea victimei, ci și pentru a înspăimânta pe alți dizidenți siliți astfel să renunțe la convingerile lor politice.
7. Statul participă direct sau indirect la organizarea torturii care va avea loc într-o instituție de stat, pusă în scenă de către medici salariați ai Statului și de către agenții de Securitate ai Statului comunist.
După 1990, La Ministerul Sănătății, s-a constituit Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor în Psihiatrie din Mun. București. Președintele acestei comisii a fost Dr. psihiatru S. Diacicov. Cât a apucat să funcționeze, această Comisie a analizat 200 de cazuri, din care 60 le-a stabilit că au fost abuzuri psihiatrice, care au fost săvârșite pentru înlăturarea contestatarilor regimului comunist și a conducătorilor săi.
Cu privire la lucrările acestei Comisii, Dr. psihiatru I. Cucu, profesor universitar, a publicat în anul 2005, la Piatra Neamt, studiul denumit ”Psihiatria sub dictatură. Cartea albă a psihiatriei românești”. În studiul respectiv sunt prezentate și cele 60 de cazuri de abuzuri psihiatrice stabilite de Comisia Diacicov.
Revenim cu o alta categorie de victime a infracțiunilor contra umanității săvârșite în perioada regimului comunist în România, in episodul II din acest serial in exclusivitate. (Ec Adrian Radu).
Eveniment
Caravana medicală „Obezitatea este o boală” aduce evaluări gratuite în Palas Iași
În perioada 14-23 iunie, compania Lilly România aduce în Palas Iași Caravana medicală „Obezitatea este o boală”, un program de evaluare gratuită dedicat publicului larg. Inițiativa își propune să crească nivelul de informare privind obezitatea și impactul acesteia asupra sănătății, prin acces facil la evaluare și consiliere de specialitate.
Ce este obezitatea?
Obezitatea este, conform ghidurilor medicale internaționale, o boală cronică, progresivă și complexă, tot mai frecventă în România, asociată cu peste 200 de complicații cronice: de la diabet zaharat și hipertensiune arterială până la tulburări metabolice și impact emoțional semnificativ.
Un studiu recent realizat de Ipsos, una dintre cele mai importante companii de cercetare de piață din lume, dezvăluie că 79% dintre românii care trăiesc cu obezitate consideră că afecțiunea lor „se poate preveni prin alegeri personale” – cea mai mare cifră din toate țările studiate și cu mult peste media globală de 66%. Această cifră subliniază nevoia de a înțelege că, dincolo de stilul de viață, există o rezistență biologică ce face procesul de slăbire dificil fără ajutor specializat.

Cum știu dacă am obezitate? Rolul IMC și al evaluării medicale
Deși Indicele de Masă Corporală (IMC) este utilizat frecvent pentru clasificarea
obezității, acest indicator nu spune întreaga poveste. Medicul poate lua în considerare raportul talie–înălțime, impactul asupra sănătății, calitatea vieții, prezența complicațiilor și altele. Interesant este faptul că doar 20% dintre românii care trăiesc cu obezitate se declară îngrijorați de starea lor de sănătate din prezent (sub media globală), însă procentul celor care se tem pentru sănătatea lor pe termen lung este aproape dublu. Această preocupare pentru viitor vine din faptul că românii sunt mult mai conștienți de afecțiunile asociate: cele mai cunoscute fiind diabetul de tip 2 (66%) și problemele cardiovasculare (64%). Evaluarea medicală la momentul potrivit poate preveni aceste complicații.
De ce este esențial consultul medical?
Pentru că scăderea în greutate nu este un efort individual, ci unul ce necesită expertiză medicală. Fiindcă tratamentele, fie că vorbim de modificări ale stilului de viață, medicație sau intervenții chirurgicale, trebuie personalizate. Doar un medic poate recomanda soluția potrivită. Aici poți găsi un medic specialist din zona ta.
Discuția cu un medic este cu atât mai importantă cu cât, potrivit studiului Ipsos, doar 20% dintre respondenții care trăiesc cu obezitate în România se declară îngrijorați de starea lor de sănătate din prezent, cu mai mult de 20 de puncte procentuale sub media globală.

Vrei să faci primul pas? Îl poți face gratuit, în mall
Pentru a susține publicul în adoptarea unor decizii informate privind sănătatea, Caravana medicală „Obezitatea este o boală” va fi prezentă în Palas Iași – unde va amenaja un spațiu dedicat evaluării statusului ponderal.
Ce te așteaptă în spațiul dedicat pentru evaluare?
- spațiu propriu și prietenos, creat pentru confortul tău
- analiza a compoziției corporale cu ajutorul cântarului profesional
- discuție individuală cu un nutriționist
- recomandări personalizate pentru un stil de viață sănătos
- broșuri și materiale informative utile
De ce să participi?
Pentru mulți oameni, un astfel de eveniment reprezintă primul pas spre înțelegerea reală a propriei stări de sănătate. Dialogul cu un specialist te poate ajuta să clarifici ceea ce simți, să îți validezi eforturile depuse și să primești îndrumări sigure, bazate pe dovezi științifice, adaptate nevoilor tale.
Caravana medicală „Obezitatea este o boală” este mai mult decât un eveniment de informare — este o invitație la conștientizare, prevenție și grijă față de propria sănătate. Prin accesul la evaluări gratuite și la specialiști, fiecare pas făcut contează. Implică-te, informează-te și oferă-ți șansa unui început mai sănătos.
Eveniment
„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată
Peste 1.000 de brașoveni au participat sâmbătă, 23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele mai ample inițiative de educație și conștientizare rutieră organizate la nivel local de Rotaract Kronstadt, alături de autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei auto și motorsportului. Timp de mai multe ore, participanții au avut ocazia să experimenteze, într-un mod controlat și interactiv, efectele reale ale accidentelor rutiere și importanța adoptării unui comportament responsabil în trafic.
Evenimentul, organizat împreună cu autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei automotive și motorsportului, a avut ca obiectiv principal transformarea prevenției într-o experiență practică și accesibilă publicului larg.

Siguranța rutieră, adusă mai aproape de comunitate
Datele privind accidentele rutiere din România continuă să evidențieze necesitatea unor inițiative de educație și prevenție. În 2025, peste 3.000 de persoane au fost rănite grav în accidente rutiere, iar mai mult de 1.300 și-au pierdut viața pe șoselele din țară.
În acest context, campania „Condu Prudent! Alege Viața!” își propune să transforme informația teoretică într-o experiență directă, prin simulări și demonstrații care îi ajută pe participanți să înțeleagă concret impactul deciziilor luate în trafic.
Comunitatea și colaborarea dintre instituții fac diferența
Unul dintre cele mai importante elemente ale evenimentului a fost colaborarea dintre voluntari, autorități și partenerii implicați în proiect. Participanții au avut acces la demonstrații realizate de reprezentanții ISU Brașov, experiențe VR care simulează efectele consumului de alcool și ale distragerii atenției la volan, sesiuni dedicate siguranței copiilor în mașină și expoziții de automobile de competiție.
„Succesul acestui eveniment a fost posibil datorită unei colaborări solide între voluntari, autorități și parteneri privați. Suntem recunoscători instituțiilor locale – IPJ, ISU și Inspectoratului de Jandarmerie Brașov – precum și tuturor companiilor și organizațiilor care au susținut proiectul. Împreună am reușit să transmitem un mesaj clar: siguranța rutieră trebuie să devină o prioritate pentru întreaga comunitate”, a precizat Teodor Filip, Project Manager.
Conducerea defensivă și motorsportul, explicate direct de profesioniști
Pe parcursul evenimentului, participanții au avut ocazia să interacționeze cu instructori auto, specialiști în conducere defensivă și piloți de motorsport, care au explicat diferența dintre condusul sportiv și comportamentul responsabil în trafic.
„Poligonul este esențial în formarea unui șofer, pentru că acolo înveți gabaritul mașinii, poziționarea, frânarea, utilizarea oglinzilor și reacțiile de bază, fără presiunea traficului real. Abia după aceea ar trebui făcut pasul către circulația urbană. La fel de importantă este și înțelegerea sistemelor de siguranță ale mașinii: airbag-ul este proiectat să funcționeze împreună cu centura de siguranță, iar fără centură corpul ajunge prea repede în contact cu airbag-ul, care poate deveni periculos în loc să protejeze. Cele două sisteme trebuie privite ca un ansamblu de siguranță”, explică Alexandru Păun, trainer Academia Titi Aur.
Zona dedicată motorsportului a atras, de asemenea, un număr mare de participanți, care au putut vedea îndeaproape mașini de competiție și au discutat cu piloți profesioniști despre importanța disciplinei și a reflexelor corecte în trafic.

„Cele mai multe accidente se produc pentru că oamenii sunt grăbiți și conduc sub presiunea timpului. Noi încercăm să le transmitem că viața de zi cu zi nu este o probă specială de raliu și că prioritatea trebuie să fie întotdeauna siguranța. Am venit la acest eveniment pentru a fi mai aproape de comunitatea din Brașov și pentru a le arăta oamenilor că motorsportul înseamnă, înainte de toate, disciplină, responsabilitate și siguranță. Pe lângă prezentarea mașinilor de competiție, încercăm să le explicăm participanților cât de importante sunt reflexele corecte și deciziile responsabile în trafic”, a declarat Andrei Gîrtofan, pilot la ProRally.

Campania „Condu Prudent! Alege Viața!” face parte dintr-un proiect național desfășurat în mai multe orașe din România, printre care București, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Sibiu și Târgu Mureș, având ca obiectiv principal reducerea numărului de accidente prin educație, prevenție și implicarea activă a comunității.
Proiectul a fost organizat cu sprijinul partenerilor și sponsorilor: Allianz Țiriac, Accenture, Coresi, Autoliv, Academia Titi Aur, ISU, IPJ, IJJ, Pro Rally Racing Team (ERA), OC Racing Team, LS Driving Academy, Siguranța Auto Copii, Lifetime Events, Ugly Bikers, Oaki, Crust Focacceria și Panoramic.
Despre Rotaract
Rotaract este o organizație internațională dedicată tinerilor cu vârste de peste 18 ani, care dezvoltă proiecte de voluntariat, educație, leadership și implicare comunitară. Parte a familiei Rotary International, Rotaract reunește tineri profesioniști și studenți care își propun să genereze schimbări pozitive în comunitățile din care fac parte, prin inițiative sociale, educaționale, culturale și civice.
Sursa articol: BVON.ro
Eveniment
Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă
Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.
„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.
Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei.

Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.
Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.
Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.
După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.
Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanța, de la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.
Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.
Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.
De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.
Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.
În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.
Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.
Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.
O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.
TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro
Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.
Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.
„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.
Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS
Producător: Claudiu Boboc
Producător executiv: Adela Mara
Manager producție: Iulia Cezara Roșu
Casting: ELEPHANT MEDIA
Realizat cu sprijinul:
Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON
Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.
Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/
Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA
Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.
-
Exclusivacum 3 luniCum să protejezi suspensia mașinii când este încărcată? Află toate informațiile aici
-
Afaceriacum 3 luni546 de creatori inscrisi intr-o competitie de beauty: cum pot castiga bani din recomandari online
-
Uncategorizedacum 3 luniParcarea la Otopeni în 2026: cum rezervi, cât costă și ce să verifici?
-
Uncategorizedacum 2 luni
Samsung lansează gama completă de televizoare cu AI pentru 2026
-
Afaceriacum 2 luniStrategia Magic 5: Comunicare asumată pentru rezultate serioase
-
acum 2 luniCITY PROTECT SECURITY accelerează expansiunea națională: noi parteneriate în retail, intrare în mall-uri și extindere în bricolaj
-
Afaceriacum 3 luniCirco Bellucci a sosit la Shopping City Timișoara cu spectacolul „Viaggio nel Tempo”
-
Afaceriacum 2 luniSabrini Exclusive Diamonds deschide un concept nou de magazin în aripa extinsă a Arena Mall Bacău

