Eveniment
Cum functioneaza mintea unui parior
În acest prim episod documentez circuitul legalizării de acte false, prin procurori, a rețelei de ofițeri legendați ai fostei Securități, preluați la SRI (aspect dovedit de faptul că perioada de la momentul condamnării/legendării lui Ghoerghe Mușat și până la desfințarea securității prin decret nu a fost transmisă de SRI către CNSAS), cu scopul de a oferi judecătorilor aparența de legalitate a unor hotărâri nelegale, favorabile judiciar REȚELEI, obținută prin certificări și legalizări precum cele documentate în acest aici. În episodul II al acestei investigații, care va trata pe larg și va documenta rețeaua de curieri care fac legătura între ofițeri legendați și magistrații colaboratori, aceia care intră în sediii de parchete și ridică/depun/înlocuiesc acte la dosare penale, în afara cadrului legal, cu scopul de a determina prin fals hotărâri judecătorești definitive prin care REȚEAUA se finanțează/spală fonduri obșinute ilicit. În curând. Primul episod, aici mai jos. Precizeaza analistul Radu Teodor Soviani:
“Episodul 1: Despre biciul Securității de la Sectia Speciala de Investigare a infracțiunilor din Justiție, procurorul Nicolae Marin. Sau Augustin Lazăr de școală nouă”
Dacă săptămâna trecută am vorbit și documentat despre doi magistrați de la Curtea de Apel București care nu dau doi bani pe lege (în cadrul emisiunii de la B1TV), astăzi vorbim despre Procurorul Șef Adjunct al Secției Speciale de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, Nicolae Marin (ex-DNA, refugiat la SIIJ).
Pentru mine, Nicolae Marin este biciul securității de la Secția Specială de Investigare a Infracțiunilor din Justiție. Ca jurnalist, am trei obligații pentru a dezvălui comportamentul infracțional al acestuia: în primul rând pentru mine, în al doilea rând, pentru familia mea și în al treilea rând pentru interesul general al societății. Indiferent că domnul Nicoale Marin, procuror șef adjunct al SIIJ va lucra dupa ce va fi exclus din magistratură la REBU, ROSAL sau la SRI, pentru motivele sus-menționate voi depune toate resursele astfel încât infracțiunile sale în calitate de magistrat șef să fie aduse în fața unei instanțe și sancționate conform legii.
Despre Nicolae Marin, procuror șef adjunct al SIIJ, publicul larg a auzit abia week-endul acesta, când a ținut să informeze presa ,,pe surse” că el ar fi depus plângere penală împotriva Liviei Stanciu și Cristinei Tarcea, foste președinte al ICCJ pentru modul în are au girat formarea completurilor de 5 judecători de la ICCJ. În opinia mea și având în vedere argumentele care urmează, informația scursă pe surse de Nicolae Marin este o mișcare contrainformativă a fostului procuror DNA (instituție aflată la acel moment sub protocol cu SRI), fie pentru a își asuma în mod ticălos alte plângeri care există la SIIJ, anterioare, și pe care le-a ignorat, plângeri împotriva doamnei Tarcea, fie pentru a mușamaliza prin modul în care instrumentează cazul faptul că doamnele Stanciu și Tarcea nu au fost decât niște soldați ascultători ca ,,responsabili de securitate” ai SRI, care au transformat ICCJ în Curtea LOR supremă de Justiție. A unor lichele și oameni fără căpătăi din SRI.
Prin urmare, opinez că Nicolae Marin, procuror șef adjunct al SIIJ a vrut, prin ieșirea de duminica aceasta, să bage spaima în judecători atunci când a scurs informația că urmește penale cele mai recente două șefe al ICCJ. Astfel, Nicoale Marin s-a impersonat într-un ,,bici” și vom vedea mai depare în articol, al cui.
Concomitent cu impersonarea într-un justițiar Nicolae Marin făcea propriile infracțiuni la SIIJ, în calitate de ,,Procuror Șef Adjunct” al SIIJ. Infracțiuni în favoarea infiltratului securității din înschisoarea Aiud, turnătorul Gheorghe Mușat (Miron), cel care recrutat fiind de Securitate pentru a înrăutăți situația juridică a deținuților politici în tandem cu Augustin Lazăr, îi turna exemplar și chiar dinainte de a semna angajament de turnător cu Securitatea pe disidentul anti-comunist, Iulius Filip și pe alții. Despre asta am scris aici.
La concret:
În data de 19 septembrie 2019, la solicitarea din 9 septembrie 2019 a unei instanțe civile a Tribunalului Municipiului București, solicitare indusă de susținerea minicinoasă a unui avocat din subordinea fostului turnător Gheorghe Mușat, procurorul șef adjunct al SIIJ, Nicolae Marin, folosindu-și funcția, legaliza în fals, sub semnătura proprie, ca urmare a unei solicitări a instanței de judecată. Avocatul lui Mușat a ,,transmis” instanței civile că nu poate prezenta un contract de asistență juridică în original pe motiv că se află la dosarul penal 1003/P/2016 (SIIJ), instanța civilă îmbrățișând butagoria acestuia și a solicitat ,,orignalul” de la SIIJ – dosarul 1003/P/2016. Legea prevede fără niciun fel de dubiu că, copiile după copii nu au niciun fel de putere doveditoare (text de lege obligatoriu a fi cunoscut de către un judecător sau un procuror care exercită funcție).
Achiesând la solicitarea avocatului și Inducând la rândul lui ,,în eroare” instanța de judecată, procurorul șef adjunct Nicolae Marin transmite către instanța civilă, prin fals și uz de fals, în data de 19 septembrie 2019, o legalizare a unei copii cu următorul text: ,,originalul se află la dosarul penal 1003/P/2016” și transmite copie după ,,originalul” aflat la acel dosar. Modul în care a fost confecționată ,,copia după original” este deasemenea grăitor. Dar iată adresa prin care procurorul șef Nicolae Marin, minte instanța civilă:

În data de 25 septembrie 2019, când ia la cunoștință de acestă adresă, la termen, petentul învederează instanța civilă că este o susținere mincinoasă asumată sub semnătură de către procurorul șef adjunct Marin, menită să inducă în eroare instanța de judecată și solicită respectuos ca instanța civilă să facă o nouă cerere, întrucât în mod clar originalul nu se află la acel dosar, lucru de care și partea adeversă (mincinoasă din start) are știință.
Instanța civilă dă cuvântul părții adverse, care susține din nou, minicinos, că originalul se află la acel dosar penal. Instanța civilă achiesează la rezoluția infracțională a avocatului minicinos și procurorului șef adjunct al SIIJ, Nicolae Marin, subliniază pe adresa lui Marin că ,,originalul se află la dosarul penal 1003/P/2016” și respinge, având reprezentarea faptelor, o nouă cerere către SIIJ.
Subliniez că documentul avea o forță probantă extraordinară și obligatorie în ceea ce privește o sumă de elemente infracționale de-a lungul acestui proces civil care durează de 3 ani, incluzând o recuzare, o respingere a recuzarii, o admitere a recursului împotriva încheierii de respingere a recuzării și până la acest stadiu de REJUDECARE. Un calvar de 3 ani.
Instanța rămâne îm pronunțare pe baza falsului semnat de către procurorul șef adjunct al SIIJ, Nicolae Marin.
În data de 3 octombrie 2019, petentul face plângere penală la SIIJ, împotriva procurorului șef adjunct al SIIJ, Nicolae Marin, pentru 3 infracțiuni. Vedeți mai jos extras din plângere:

În data de 4 octombrie 2019, după ce află de la subalterni/colegi că urmează să înceapă urmărirea penală împtoriva sa pentru 3 infracțiuni (conform plângerii depuse în ziua precedentă, 3 octombrie 2019), procurorul Marin face acte de mușamalizare a faptelor sale penală și emite o nouă adresă către instanța civilă a Tribunalului București, în care, de facto, admite cele 3 infracțiuni, spunând că ,,din eroarea grefierului” a fost înștiințată instanța că ,,originalul se află la dosarul 1003/P/2016” și că, în realitate, originalul NU SE AFLĂ LA ACEL DOSAR ȘI NICI NU S-A AFLAT VREODATĂ, conform adresei din 4 octombrie 2019:

Folosindu-și funcția, după ce a aflat de plângerea penală, domnul Marin a încercat să mușamalizeze cazul, dând vina pe grefieră (ca Augustin Lazăr în cazul atașării hotărârii de clasare pentru Iohannis). Vinovăția grefierei va fi stabilită de către instanță, dar întrucât în esență, grefiera s-a ocupat cel mult de xeroxarea documentului care avea TOATE ELEMENTELE de identificare – ca este o copie, și nu originalul, relevând și ticăloșia mimării cercetării penale din respectivul dosar penal unde nu a fost NICIODATĂ administrat originalul documentului incriminat. Și dacă grefiera este de vină, domnul Marin, care în calitate de procuror șef adjunct SIIJ a încercat mușamalizarea plângerii penale asupra propriei persoane, ce măsuri a luat împotriva grefierei? Totuși, legalizarea este responsabilitatea procurorului și nu a grefierei care este personal administrativ.
În episodul II al acestei investigații, care va trata pe larg și va documenta rețeaua de curieri care fac legătura între ofițeri legendați și magistrații colaboratori, aceia care intră în sediii de parchete și ridică/depun/înlocuiesc acte la dosare penale, în afara cadrului legal, cu scopul de a determina prin fals hotărâri judecătorești definitive prin care REȚEAUA se finanțează/spală fonduri obșinute ilicit. În curând.
În acest prim episod documentez circuitul legalizării de acte false, prin procurori, a rețelei de ofițeri legendați ai fostei Securități, preluați la SRI (aspect dovedit de faptul că perioada de la momentul condamnării/legendării lui Ghoerghe Mușat și până la desfințarea securității prin decret nu a fost transmisă de SRI către CNSAS), cu scopul de a oferi judecătorilor aparența de legalitate a unor hotărâri nelegale, favorabile judiciar REȚELEI, obținută prin certificări și legalizări precum cele documentate în acest aici.
Ce l-a determinat pe ditamai procurorul șef adjunct al SIIJ, care urmărește penal președinți ICCJ, să comită falsuri în favoarea turnătorului MIron de la Aiud (Gheorghe Mușat) de pe vremea când ,,statul de drept” era reprezentat la Aiud de Augustin Lazăr, ajuns procuror general al unui stat membru NATO?
Să îți fie rușine Nicolae Marin că te-ai pus platoșă de vreme rea unor ofițeri ai securității legendați ca turnători la Aiud în condițiile în care acei magistrați infiltrați de securitate au fost criminalii cu trese pe umeri care astăzi se hrănesc din pensiile de serviciu plătite cu sângele acelor oameni.
Chestionat cu aceste aspecte, petentul declară cpentru soviani.com următoarele: ,,Nicolae Marin, rară specie de ticăloșie ai reușit să faci în numai 15 zile. Repet, fie că vei lucra la REBU, Romsys, sau la ORNISS după ce vei fi exclus din magistratură, eu voi continua să aduc la cunoștința opiniei publice, onest și de îndată, acele fapte și elemente care devoalează anumite elemente vopsite ce țin de vremuri trecute și care se insiunează în societatea noastră și încearcă, prin alde Marin, să scape de răspunderea legală și morală a faptelor lor.”.
Cu privire la petent, identitatea va fi dezvăluită în episoadele următoare, care cel mai probabil a fost deja intuită de către cititori din documentele prezentate. (Cerasela N.).
Eveniment
Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă
Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.
„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.
Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei.

Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.
Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.
Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.
După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.
Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanța, de la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.
Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.
Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.
De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.
Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.
În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.
Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.
Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.
O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.
TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro
Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.
Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.
„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.
Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS
Producător: Claudiu Boboc
Producător executiv: Adela Mara
Manager producție: Iulia Cezara Roșu
Casting: ELEPHANT MEDIA
Realizat cu sprijinul:
Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON
Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.
Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/
Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA
Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.
Cultură
The Grand Ball of Princes and Princesses Monte-Carlo: O noapte cu strălucire la Iași
O experiență unică în viață, adusă de unul dintre cele mai importante evenimente din Monaco, care va avea loc în Palatul Culturii – Iași.

Se desfășoară încet, sub șoaptele aurite ale istoriei și ecourile măreției regale, o noapte de splendoare unică care va avea loc în inima României. Pe 6 septembrie 2025, Balul Grandios al Prinților și Prințeselor de la Monte-Carlo va umple sălile Palatului Culturii din Iași, aducând cu el eleganța atemporală a celor mai ilustre tradiții monegasce.
De secole, Monte-Carlo este sinonim cu grația, noblețea și arta celebrării — o lume în care prinții și prințesele, împodobiți cu mătase și diamante, dansează pe podele de marmură sub lumina a mii de candelabre. Acum, această moștenire a rafinamentului părăsește Coasta de Azur și aduce cu ea spiritul Balului Grandios, un spectacol care depășește granițele și transformă visele în realitate.
–
O noapte de opulență și farmec
Când ușile Palatului Culturii se vor deschide, oaspeții vor păși într-o lume unde fantezia devine realitate. Balul Grandios va aduce în fața invitaților un spectacol de simfonii orchestrale, valsuri care plutesc prin aer ca niște ecouri ale trecutului, și cine cu lumânări demne de regalitate.
Nobili din toată Europa și nu numai se vor reuni, uniți sub semnul grației, moștenirii și eleganței. Fiecare detaliu va purta semnătura stilului Monte Carlo: strălucirea cupelor de șampanie, foșnetul mătăsii pe podelele poleite, și mirosul florilor de sezon, toate într-o atmosferă regală.
Va fi o celebrare nu doar a frumuseții și rafinamentului, ci și a legăturii dintre trecut și prezent, între aristocrația românească și farmecul etern al Monaco-ului.
–
Iași: Oraș al culturii și patrimoniului regal
Nu există loc mai potrivit pentru acest eveniment grandios decât Iașiul, un oraș a cărui esență este pătrunsă de eleganță aristocratică și prestigiu cultural. Cunoscut drept Capitala Culturală a Europei și Oraș Regal, Iașiul a fost de multă vreme un simbol al intelectului, rafinamentului și strălucirii artistice.
Străzile sale spun povești cu poeți și regi, iar palatele și monumentele sale aduc un omagiu trecutului nobil. În centrul acestei sărbători se află Palatul Culturii, o bijuterie arhitecturală neo-gotică, considerată una dintre cele mai impunătoare clădiri din țară.
Construit între 1906 și 1925, palatul a fost ridicat pe ruinele fostei Curți Domnești a Moldovei. Acum, în aceste săli încărcate de istorie, Balul va prinde viață — un spectacol de coroane strălucitoare, rochii ample și amintiri ale unui timp regal care nu va fi uitat.
–
O moștenire a eleganței care continuă
Balul Grandios al Prinților și Prințeselor din Monte-Carlo este o celebrare a tradiției și nobleței, o călătorie prin istorie și o reafirmare a valorilor regale.
Acum, pentru prima dată, Iașiul devine scena acestui spectacol unic, aducând magia Monaco-ului în inima României. În noaptea de 6 septembrie, sub candelabrele de cristal ale Palatului Culturii, trecutul și prezentul vor dansa împreună, iar strălucirea Monte-Carlo-ului va găsi un nou cămin în orașul regal al României.
Pentru cei care visează în aur și dansuri nobile, acesta nu este doar un eveniment. Este istorie în devenire.
Get in touch
NOBLE MONTE-CARLO
8 Rue des Oliviers, Monte-Carlo
98000 – Principality of Monaco
Phone number: +377607934575 (Monaco)
Email: grandbal@noblemontecarlo.mc
Eveniment
Restaurant botez București – Primul eveniment special al copilului tău la Restaurant Casa Brândușa
-
Exclusivacum 3 luniCasa de vacanta vs hotel: ce aleg familiile tot mai des?
-
Viața în Bacăuacum 3 luniCum îți adaptezi marketingul digital pentru Google AI Overviews
-
Culturăacum 3 luniCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Socialacum 3 luniÎnvață ESG aplicat, cu traineri real-life. Înscrie-te acum la CES ESG Institute – primul program privat de corporate learning ESG din România
-
Culturăacum 2 luniCe comportamente „nevinovate” pot ascunde nevoia de consiliere la copii
-
Exclusivacum 3 luniCafeaua Arabica, cea mai consumată cafea din lume
-
Exclusivacum 3 luniStirea zilei din lumea auto – jantele de tabla, o alegere inspirata sau un compromis acceptat?
-
Exclusivacum 2 luniReturnare Mașină Închiriată în Bacău: Ghid Complet pentru Închirieri One-Way de la Otopeni

