Connect with us

Eveniment

Inspectia Judiciara l-a incaltat cu al treilea dosar disciplinar pe procurorul Bogdan Pirlog/Primul dosar la sesizarea ziarului Incisiv de Prahova!

Publicat

pe

 #Rezistentul este acuzat de manifestari care aduc atingere onoarei sau probitatii profesionale ori prestigiului justitiei, savarsite in exercitarea sau in afara exercitarii atributiilor de serviciu. Dosarul vizeaza comunicatul in care ONG-ul lui Pirlog reclama ca SIIJ a fost creata „pentru impunitatea magistratilor corupti” si „ca organ represiv, impotriva magistratilor incomozi”, precizeaza colegii de la Lumea Justitiei.

dav

Semestrul si dosarul disciplinar. Acesta este ritmul in care le incaseaza faimosul procuror militar Bogdan Ciprian Pirlog (foto), de la Parchetul Militar de pe langa Tribunalul Militar Bucuresti, unul dintre magistratii-activisti de frunte, autorul dosarului impotriva jandarmilor care au oprit lovitura de stat planuita de #rezistenti pentru 10 august 2018, precum  si participant la protestele de pe treptele Curtii de Apel Bucuresti.

Vineri, 6 septembrie 2019, Inspectia Judiciara a anuntat ca a exercitat actiunea disciplinara fata de Pirlog pentru savarsirea abaterii disciplinare prevazute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor: „manifestarile care aduc atingere onoarei sau probitatii profesionale ori prestigiului justitiei, savarsite in exercitarea sau in afara exercitarii atributiilor de serviciu”. Dosarul are in vedere alegatiile emise de catre ONG-ul lui Bogdan Pirlog – Asociatia Initiativa pentru Justitie – la adresa Sectiei pentru investigarea infractiunilor din justitie. Totul s-a petrecut la sfarsitul lunii martie, intr-un comunicat emis dupa consultarile convocate la Cotroceni de catre presedintele Klaus Iohannis.

In comunicatul respectiv, AIJ a sustinut ca Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie „apare ca fiind infiintata din doua motive principale: pe de o parte, pentru a asigura impunitatea magistratilor corupti, agreati de putere, cu riscul refacerii retelelor de coruptie din anii ’90 si din prima partea a anilor 2000, pe de alta parte, pentru a actiona ca un organ represiv, care sa poata fi folosit impotriva magistratilor incomozi – aspecte cu privire la care magistratii au atras atentia inca de la momentul punerii in discutie a infiintarii acestei sectii speciale”.

Inainte sa va prezentam comunicatul Inspectiei Judiciare si pe cel al asociatiei fondate de locotenent-colonelul Bogdan Pirlog, amintim ca procurorul militar s-a mai ales cu doua dosare disciplinare:

– primul in august 2018, in legatura cu acuzatiile la adresa Sectiei pentru judecatori a CSM (click aici pentru a citi);

– al doilea in ianuarie 2019, cu privire la felul in care Pirlog s-a autosesizat impotriva jandarmilor care i-au oprit pe huligani in 10 august 2018 (detalii aici).

Redam mai intai comunicatul Inspectiei Judiciare:

Inspectia Judiciara a exercitat actiunea disciplinara fata de Pirlog Bogdan Ciprian, prim-procuror adjunct la Parchetul Militar de pe langa Tribunalul Militar Bucuresti, pentru manifestari care aduc atingere onoarei sau probitatii profesionale ori prestigiului justitiei, savarsite in afara exercitarii atributiilor de serviciu, abatere disciplinara prevazuta de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata, cu modificarile ulterioare.

Din verificarile efectuate, inspectorii judiciari au retinut ca sustinerile procurorului Pirlog, cuprinse in comunicatul Asociatiei „Initiativa pentru Justitie” din 30 (n.r. 31) martie 2019, sunt false, au un efect defaimator cu privire la activitatea procurorilor Sectiei de Investigare a Infractiunilor din Justitie si, ca atare, aduc atingere onoarei, probitatii profesionale, precum si prestigiului justitiei.

Actiunea a fost inaintata Sectiei pentru procurori in materie disciplinara a Consiliului Superior al Magistraturii care va decide cu privire la angajarea raspunderii procurorului in cauza”.

Iata si comunicatul postat pe Facebook, prin care ONG-ul lui Bogdan Pirlog s-a dezlantuit impotriva SIIJ:

Reprezentantii Asociatiei „Initiativa pentru Justitie”, asociatie profesionala a procurorilor, au participat, in data de 27.03.2019, la consultarile cu magistratii organizate de catre presedintele Romaniei, domnul Klaus Werner Iohannis, pe tema starii justitiei.

In cadrul intrunirii, au luat cuvantul urmatorii magistrati: dna judecator Cristina Tarcea (presedinte al Inaltei Curti de Casatie si Justitie), dna judecator Lia Savonea (presedinte al Consiliului Superior al Magistraturii), dl judecator Dragos Calin (Curtea de Apel Bucuresti, co-presedinte al asociatiei „Forumul Judecatorilor din Romania”), dl procuror Nicolae Solomon (vicepresedinte al Consiliului Superior al Magistraturii), dl judecator Ciprian Coada (Curtea de Apel Constanta, membru al asociatiei „Forumul Judecatorilor din Romania”), dl procuror Bogdan Pirlog (prim-procuror adjunct al Parchetului Militar de pe langa Tribunalul Militar Bucuresti, co-presedinte al asociatiei „Initiativa pentru Justitie”), dna judecator Dana Girbovan (Curtea de Apel Cluj, presedinte al asociatiei „Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania”), dl procuror Sorin Lia (prim-procuror al Parchetului de pe langa Judecatoria Corabia, co-presedinte al asociatiei „Initiativa pentru Justitie”), dl procuror Radu George Bucurica (Parchetul de pe langa Tribunalul Caras-Severin), dna judecator Madalina Afrasinie (Tribunalul Bucuresti), dna procuror Elena Iordache Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, presedinte al „Asociatiei Procurorilor din Romania”), dna judecator Mariana Varga (vicepresedinte al Tribunalului Pitesti), dl judecator Cristi Vasilica Danilet (Tribunalul Cluj, membru VeDem Just).

Luand cuvantul, reprezentantii Asociatiei „Initiativa pentru Justitie” si-au expus punctul de vedere in sensul ca, in prezent, situatia in care se gaseste justitia din Romania este una deosebit de grava.

Domnul procuror Bogdan Pirlog a atras atentia asupra urmatoarelor aspecte:

Distrugerea sistemului judiciar a inceput cu distrugerea politiei judiciare, in 2017; urmare a unei politici iresponsabile de pensionare, prin anuntarea unor modificari ale conditiilor de pensionare, 17.000 de ofiteri si subofiteri de politie judiciara au iesit la pensie, in decurs de trei luni, in conditiile in care deja existau 10.000 de locuri vacante in sistem. A rezultat, astfel, un deficit de personal de peste 50%, care a afectat grav capacitatea de efectuare a urmaririi penale, in special in cauzele de competenta parchetelor de pe langa judecatorii, care se confruntau si se confrunta cu cel mai mare volum de activitate.

A urmat emiterea OUG nr. 13/2017, ordonanta prin care clasa politica a initiat demersurile de anulare a eforturilor depuse in lupta impotriva coruptiei si a continuat distrugerea justitiei.

In continuare, au fost aduse o serie de modificari legilor justitiei, avand ca efect distrugerea bazei de resurse umane a parchetelor si a instantelor (prin cresterea perioadei de studiu la INM de la 2 la 4 ani, cresterea perioadei de stagiu de la 1 la 2 ani, modificarea conditiilor de promovare efectiva prin cresterea vechimii necesare si modificarea modalitatii de evaluare, scaderea perioadei de vechime in magistratura necesara pentru pensionare de la 25 la 20 de ani), majorarea artificiala si nejustificata a volumului de munca a instantelor si parchetelor (inclusiv prin introducerea de termene imperative nerealiste a caror nerespectare constituie abatere disciplinara si prin cresterea numarului de judecatori in anumite completuri), afectarea statutului procurorilor si instituirea unor mecanisme de control si presiune asupra magistratilor (prin infiintarea Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie, reorganizarea Inspectiei Judiciare, cresterea puterilor Ministrului Justitiei, atat in ceea ce priveste numirile si revocarile in si din cele mai importante functii de conducere din ministerul public, cat si in ceea ce priveste controlul asupra procurorilor, modificarea regimului raspunderii patrimoniale a magistratilor pentru erori judiciare).

In ceea ce priveste Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie, aceasta apare ca fiind infiintata din doua motive principale: pe de o parte, pentru a asigura impunitatea magistratilor corupti, agreati de putere, cu riscul refacerii retelelor de coruptie din anii ’90 si din prima partea a anilor 2000, pe de alta parte, pentru a actiona ca un organ represiv, care sa poata fi folosit impotriva magistratilor incomozi – aspecte cu privire la care magistratii au atras atentia inca de la momentul punerii in discutie a infiintarii acestei sectii speciale. Acesti magistrati au fost considerati alarmisti. Din pacate insa, dupa inceperea activitatii sectiei speciale, temerile magistratilor au fost confirmate, in special, de comunicarile publice ale sectiei. Din aceste comunicari oficiale rezulta o discrepanta intre situatia de fapt descrisa si incadrarea juridica data faptelor cercetate, discrepanta pe care o poate remarca orice persoana care poseda cunostinte elementare de drept penal.

De la bun inceput, Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie nu a fost conceputa ca unitate operationala: schema sectiei prevede un numar de maxim 15 procurori (in prezent functioneaza 6). Acestia nu au posibilitatea efectiva de a investiga ceea ce, anterior, investigau 150-200 de procurori de la mai multe parchete; in mod obiectiv, considerand ca actioneaza cu buna-credinta si depun toate eforturile, 15 oameni nu pot face fata unui asemenea volum de munca.

S-a clamat ca sectia speciala pentru magistrati va fi o unitate de elita. Constatam insa ca persoanele care au fost numite in cadrul acesteia nu fac parte din elita corpului procurorilor: actualul procuror-sef a avut o activitate de investigare nesemnificativa la un parchet de pe langa o judecatorie mica, apoi a functionat ca procuror „de instanta”, dupa care a ocupat o functie de conducere si ulterior a functionat ca inspector judiciar.

Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie investigheaza doar magistratii, spre deosebire de fostul serviciu omonim din DNA, care investiga infractiunile de coruptie si asimilate de competenta DNA, din zona justitiei, indiferent de autor (avocat, politist, grefier, magistrat).

Un alt aspect grav il constituie legiferarea pentru satisfacerea unor interese personale, punctuale, cum s-a procedat cu prelungirea mandatelor inspectorului-sef si inspectorului-sef adjunct din cadrul Inspectiei Judiciare.

Ca urmare a modificarilor legislative recente, justitia, ca fundament al statului de drept si ca serviciu public, va inceta sa existe.

Domnul procuror Sorin Lia a contrazis sustinerile doamnelor Lia Savonea si Dana Girbovan referitoare la numirea procurorilor cu functii de conducere si de executie in cadrul Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie, aratand ca acestea nu sunt facute de Consiliul Superior al Magistraturii, ci de catre o minoritate din cadrul Sectiei pentru judecatori din cadrul CSM, diferenta de nuanta fiind semnificativa.

In continuare, domnul procuror Sorin Lia a sustinut ca, pentru limitarea riscului interferentei factorului politic in justitie, este necesara clarificarea expresiei „sub autoritatea ministrului justitiei”, cel putin pana la inlaturarea acestei dispozitii din Constitutie, pe calea revizuirii constitutionale.

In final, domnul procuror a contrazis afirmatiile Presedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, in sensul ca ar exista, in interiorul corpului magistratilor, o paritate intre opiniile favorabile si nefavorabile modificarii legilor justitiei. In sprijinul acestor afirmatii, domnul procuror a amintit ca 4000 de magistrati din totalul de 6800 au semnat un memoriu privind respingerea modificarilor aduse legilor justitiei si ca toate Adunarile generale ale instantelor si parchetelor au respins propunerile de modificare a codurilor.

Domnul procuror a mai precizat ca la consultari participa asociatii care reprezinta opinia exprimata de majoritatea covarsitoare a corpului magistratilor si asociatii care reprezinta o minoritate nesemnificativa sau nu au niciun fel de reprezentare. Concluzionand, domnul procuror a apreciat ca, in favoarea modificarilor nocive aduse legilor justitiei, se pozitioneaza doar un numar 100-150 de magistrati.

Cu privire la comunicatul emis in nume propriu de de doamna Lia Savonea, Presedintele Consiliului Superior al Magistraturii si intitulat pretentios „Apel public al Presedintelui Consiliului Superior al Magistraturii pentru respectarea independentei justitiei”, precizam urmatoarele:

Doamna Lia Savonea nu s-a pozitionat niciun moment, dupa primirea invitatiei si dupa comunicarea formatului sau in timpul consultarilor, in sensul care se desprinde din continutul comunicatului. Cu ocazia luarilor de cuvant, doamna judecator a avut o atitudine pe care o apreciem ca „smerita” fata de gazda intalnirii. Discursul dumneaei s-a concentrat strict pe patru directii, respectiv:

Modificarile pozitive din legi se datoreaza efortului Consiliului Superior al Magistraturii, actual si precedent. Modificarile din legi care ridica probleme nu se datoreaza Consiliului Superior al Magistraturii. Separarea carierelor reprezinta o mare realizare. De asemenea, a incercat sa prezinte aspectul nereal al paritatii opiniilor in cadrul corpului magistratilor cu privire la infiintarea Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie si a modificarilor legilor justitiei.

Respingem atitudinea duplicitara constanta de care da dovada Domnia Sa, precum si actiunile in care s-a concretizat aceasta atitudine, respectv faptul ca, in mai multe situatii, a actionat fara mandat din partea Consiliului Superior al Magistraturii. De exemplu, fara cunostinta Consiliului, dna judecator a depus, la Comisia speciala comuna a Camerei Deputatilor si Senatului pentru sistematizarea, unificarea si asigurarea stabilitatii legislative in domeniul justitiei, un proiect de modificare a Legii 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale. Cea mai recenta „realizare originala” a dumneaei este stabilirea discretionara, fara nicio baza legala, a unui punctaj minim ce trebuie acordat candidatului pentru functia de inspector-sef pentru a-i asigura, astfel, reusita candidatului agreat. A mers pana la a anula procesele verbale de notare a doi dintre colegii de comisie care nu se conformasera indicatiilor pretioase ale

De asemenea, apreciem ca doamna Lia Savonea si sustinatorii sai fideli din cadrul Sectiei pentru judecatori sunt responsabili de selectarea persoanelor care compun actuala sectie speciala de „represiune impotriva magistratilor”.

Tot dumneaei, impreuna cu grupul de sustinatori, a impus numarul extrem de redus de locuri alocat pentru promovarea judecatorilor cu ocazia organizarii examenului de promovare a judecatorilor si procurorilor din anul 2018.

Daca doamna Savonea aprecia ca aceasta dezbatere „nu rezolva problemele justitiei”, „iar cadrul in care intalnirea a avut loc nu era cel menit sa realizeze acest deziderat, ci dimpotriva, fata de momentul ales, respectiv in campanie electorala, exista riscul ca justitia sa fie folosita in scop politic”, si ca „procedand in aceasta modalitate sunt subminate autoritatea si rolul constitutional al Consiliului Superior al Magistraturii”, ne intrebam de ce s-a prezentat la aceasta consultare.

Iar in ceea ce priveste subminarea autoritatii si a rolului constitutional al Consiliului Superior al Magistraturii, credem ca doamna presedinte Lia Savonea ar trebui sa-si analizeze propria conduita si efectele acestei conduite asupra asupra imaginii, eficientei, coeziunii, autoritatii acestei institutii si capacitatii sale de a-si indeplini rolului constitutional.

Consideram ca doamna Lia Savonea este principala responsabila pentru situatia vulnerabila in care se gaseste corpul magistratilor si pentru dezastrul prefigurat al sistemului judiciar. Nu vreun dusman din exteriorul sistemului judiciar ne-a adus in acest punct, ci actiunile din interior.

Suntem alaturi de colegii judecatori si impartasim drama acestora de a fi „reprezentati” in Consiliului Superior al Magistraturii de persoane asemenea doamnei presedinte.

Felicitam colegii judecatori pentru verticalitatea si bunul-simt de care au dat dovada prin initierea procedurii de revocare a doamnei judecator anterior amintite si a unei parti din grupul de sustinatori din cadrul Sectiei pentru judecatori.

In final, solicitam doamnei Lia Savonea sa-si dea demisia din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii si sa-si ceara scuze public colegilor pentru conduita sa in calitatea de membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii”.

Reamintim ca, in urma sesizarii oficiale intocmite de Incisiv de Prahova, Inspecția Judiciară a solicitat sancționarea procurorilor militari care anchetează dosarul violențelor din 10 august, acesta fiind unul dintre dosarele mentionate de cei de la Lumea Justitiei.

La 18 august 2018, Incisiv de Prahova publica urmatorul articol: “EXCLUSIV/BATAIA DE JOC/PARCHETUL MILITAR MUSAMALIZEAZA DOSARUL” prin care atrageam atentia asupra

https://www.incisivdeprahova.ro/2018/08/18/exclusivbataia-de-jocparchetul-militar-musamalizeaza-dosarul/

Precizam faptul ca, nu incercam sa luam apararea cuiva, nu dorim sa vorbim despre legalitatea sau ilegalitatea protestului, nu vorbim despre cine este mai vinovat sau nu in acest protest.

Incisiv de Prahova a devoalat doar bataia de joc a Parchetului Militar care incearca MUSAMALIZAREA acestor ilegalitati.

Dosarul a fost preluat, chipurile, de SPM. Dar imediat au emis o ordonanta de delegare prin care au împuternicit Parchetul Militar Bucuresti sa efectueze toate activitățile de urmărire penala (primiri/plingeri, audieri de persoane vătămate si martori, ridicări de documente,etc).

Conform art. 201 C.p.p. delegarea se poate face, punctual, pentru efectuare unui SINGUR act de urmărire penală.

Consecinta este aceea ca Ordonanta de delegare si toate probele făcute de Parchetul Militar Bucuresti SUNT NULE.

Toată lumea din parchetelor militare, tace!

Un mare sef de acolo joacă la dublu. E omul PSD –ului. Daca acest dosar va fi trimis în instanta, la camera preliminara se va constata că urmărirea penală este NULA!

Prin ordonanta atacata s-a dispus delegarea pentru efectuare tuturor actelor de urmărire penală. In aceste conditii ordonanta este lovita de nulitate absoluta si , ca atare,toate activitățile de urmărire penală desfășurate în baza ei vor fi nule absolut, conform art.282 C.P.P. Pentru aceste motive va rog sa dispuneti infirmarea ordonanței si intrarea în legalitate”.

Iata ca, in urma sesizarii oficiale ale ziarului nostru, prin adresa nr. 1247 din 20 august 2018, inspecţia Judiciară anunță că a exercitat acţiunea disciplinară faţă de procurorii Cosneanu Gheorghe, şeful Secţiei Parchetelor Militare din cadrul PÎCCJ („SPM”), Mihalache Codruţ şi Pîrlog Bogdan Ciprian, de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti (PMTMB), pentru modul în care anchetează violențele din 10 august. Inspecția cere CSM sancționarea acestora pentru încălcarea legii 303/2004, articolul 99 litera m, referitoare la rerespectarea  dispozițiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor.

Secția de procurori a CSM ar urma să decidă dacă admite acțiunea exercitată de Inspecția Judiciară, caz în care ar dispune sancționarea celor trei procurori sau dispune respingerea ori constatarea nulității absolute a cercetării.

Redăm mai jos integral comunicatul Inspecției Judiciare si adresa oficiala prin care Incisiv de Prahova a sesizat Inspectia Judiciara:

”Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de procurorii Cosneanu Gheorghe, şeful Secţiei Parchetelor Militare din cadrul PÎCCJ („SPM”), Mihalache Codruţ şi Pîrlog Bogdan Ciprian, de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti (PMTMB), pentru nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ, dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau al parchetului, ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege şi regulamente, abatere disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004.

Cu privire la procurorul Mihalache Codruţ, inspectorii au reţinut că acesta a dispus delegarea procurorilor Corbu Ionel, Cazacu Radu şi Vornigescu Adrian Mihai de la PMTMB, cu încălcarea dispoziţiilor Ordinului nr. 387/2015 al procurorului general prin care se interzice efectuarea actelor de urmărire penală prin delegarea procurorilor din cadrul parchetului de la care s-a dispus preluarea unui dosar, în cauză fiind vorba despre dosarul cunoscut opiniei publice ca „dosarul 10 august”, preluat de SPM de la PMTMB.

În ceea ce îl priveşte pe procurorul Gheorghe Cosneanu, s-a reţinut că acesta i-a desemnat pe procurorii Corbu Ionel şi Văetişi Marian, delegaţi de la PMTMB la SPM, să instrumenteze dosarul anterior menţionat, cu încălcarea Ordinul nr. 387/2015 al procurorului general.

Inspectorii au constatat că, prin raportare la situaţia personalului şi a volumului de activitate constatate la SPM şi PMTMB, delegarea procurorilor nu numai că nu se impunea, dar a fost chiar lipsită de oportunitate.

Prin eludarea dispoziţiilor ordinului încălcat, inclusiv de către un procuror cu o funcţie de conducere, inspectorii au apreciat că se creează un precedent privind lipsa de subordonare a procurorilor şi suspiciunea lipsei de imparţialitate în soluţionarea cauzelor.

În privinţa procurorului Bogdan Pîrlog, inspectorii au reţinut că a încalcat dispoziţiile art. 2 şi 5 din Ordinul nr. 192/2010 al procurorului general al PÎCCJ, raportate la art. 89 din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor prin aceea că în ziua de 10 august 2018, fiind planificat de serviciu pe unitate, în afara orelor de program, ca procuror cu funcţie de execuţie, s-a deplasat în Piaţa Victoriei din mun. Bucureşti unde a staţionat în spatele dispozitivului de jandarmi, cu scopul declarat de a percepe „cu propriile simţuri ce se întâmplă” deşi nu existau indicii privind săvârşirea vreunei infracţiuni; cu această ocazie a făcut inclusiv scurte recomandări comandanţilor trupelor de jandarmi, în sensul respectării legii. Cu privire la toate aceste activităţi, procurorul nu l-a informat pe superiorul său ierarhic afirmând, cu ocazia întocmirii procesului verbal de sesizare din oficiu cu privire la evenimentele din 10 august 2018 că luase act de amploarea acestora din mass-media.

Potrivit art. 5 din ordinul menţionat, procurorul care efectuează serviciul în afara programului de lucru trebuie să ia măsuri pentru informarea de îndată a conducătorului unităţii din care face parte cu privire la evenimentele deosebite; totodată, el trebuie să informeze superiorul ierarhic în cazul în care există date sau indicii privind săvârşirea unei infracţiuni pentru care urmărirea penală se efectuează de către procuror, pentru a fi dispuse măsurile necesare. La terminarea serviciului, acesta trebuia să întocmească, conform ordinului, un proces-verbal în care să se consemneze datele prevăzute în art. 2 alin. 4 din acelaşi ordin.

Totodată, în conformitate, cu prevederile art. 89 din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, atribuţiile procurorilor militari, aceleaşi cu ale celorlalţi procurori, nu prevăd participarea acestora la evenimente publice ori sesizarea din oficiu cu privire la posibile infracţiuni aflate în desfăşurare.

În mod concret, procurorul care constată că, în prezenţa sa, se comite o infracţiune, este martor la aceasta şi nu poate deveni, concomitent, organ constatator al unor fapte penale.

Acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii care va decide cu privire la răspunderea procurorilor în cauză”. (Cerasela N.).

 

Eveniment

Caravana medicală „Obezitatea este o boală” aduce evaluări gratuite în Palas Iași

Publicat

pe

De

În perioada 14-23 iunie, compania Lilly România aduce în Palas Iași Caravana medicală „Obezitatea este o boală”, un program de evaluare gratuită dedicat publicului larg. Inițiativa își propune să crească nivelul de informare privind obezitatea și impactul acesteia asupra sănătății, prin acces facil la evaluare și consiliere de specialitate.

Ce este obezitatea?

Obezitatea este, conform ghidurilor medicale internaționale, o boală cronică, progresivă și complexă, tot mai frecventă în România, asociată cu peste 200 de complicații cronice: de la diabet zaharat și hipertensiune arterială până la tulburări metabolice și impact emoțional semnificativ.

Un studiu recent realizat de Ipsos, una dintre cele mai importante companii de cercetare de piață din lume, dezvăluie că 79% dintre românii care trăiesc cu obezitate consideră că afecțiunea lor „se poate preveni prin alegeri personale” – cea mai mare cifră din toate țările studiate și cu mult peste media globală de 66%. Această cifră subliniază nevoia de a înțelege că, dincolo de stilul de viață, există o rezistență biologică ce face procesul de slăbire dificil fără ajutor specializat.

Cum știu dacă am obezitate? Rolul IMC și al evaluării medicale

Deși Indicele de Masă Corporală (IMC) este utilizat frecvent pentru clasificarea

obezității, acest indicator nu spune întreaga poveste. Medicul poate lua în considerare raportul talie–înălțime, impactul asupra sănătății, calitatea vieții, prezența complicațiilor și altele. Interesant este faptul că doar 20% dintre românii care trăiesc cu obezitate se declară îngrijorați de starea lor de sănătate din prezent (sub media globală), însă procentul celor care se tem pentru sănătatea lor pe termen lung este aproape dublu. Această preocupare pentru viitor vine din faptul că românii sunt mult mai conștienți de afecțiunile asociate: cele mai cunoscute fiind diabetul de tip 2 (66%) și problemele cardiovasculare (64%). Evaluarea medicală la momentul potrivit poate preveni aceste complicații.

De ce este esențial consultul medical?

Pentru că scăderea în greutate nu este un efort individual, ci unul ce necesită expertiză medicală. Fiindcă tratamentele, fie că vorbim de modificări ale stilului de viață, medicație sau intervenții chirurgicale, trebuie personalizate. Doar un medic poate recomanda soluția potrivită. Aici poți găsi un medic specialist din zona ta.

Discuția cu un medic este cu atât mai importantă cu cât, potrivit studiului Ipsos, doar 20% dintre respondenții care trăiesc cu obezitate în România se declară îngrijorați de starea lor de sănătate din prezent, cu mai mult de 20 de puncte procentuale sub media globală.

Vrei să faci primul pas? Îl poți face gratuit, în mall

Pentru a susține publicul în adoptarea unor decizii informate privind sănătatea, Caravana medicală „Obezitatea este o boală” va fi prezentă în Palas Iași – unde va amenaja un spațiu dedicat evaluării statusului ponderal.

Ce te așteaptă în spațiul dedicat pentru evaluare?

  • spațiu propriu și prietenos, creat pentru confortul tău
  • analiza a compoziției corporale cu ajutorul cântarului profesional
  • discuție individuală cu un nutriționist
  • recomandări personalizate pentru un stil de viață sănătos
  • broșuri și materiale informative utile

De ce să participi?

Pentru mulți oameni, un astfel de eveniment reprezintă primul pas spre înțelegerea reală a propriei stări de sănătate. Dialogul cu un specialist te poate ajuta să clarifici ceea ce simți, să îți validezi eforturile depuse și să primești îndrumări sigure, bazate pe dovezi științifice, adaptate nevoilor tale.

Caravana medicală „Obezitatea este o boală” este mai mult decât un eveniment de informare — este o invitație la conștientizare, prevenție și grijă față de propria sănătate. Prin accesul la evaluări gratuite și la specialiști, fiecare pas făcut contează. Implică-te, informează-te și oferă-ți șansa unui început mai sănătos.

Citeste in continuare

Eveniment

„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată

Publicat

pe

De

Peste 1.000 de brașoveni au participat sâmbătă, 23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele mai ample inițiative de educație și conștientizare rutieră organizate la nivel local de Rotaract Kronstadt, alături de autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei auto și motorsportului. Timp de mai multe ore, participanții au avut ocazia să experimenteze, într-un mod controlat și interactiv, efectele reale ale accidentelor rutiere și importanța adoptării unui comportament responsabil în trafic.

Evenimentul, organizat împreună cu autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei automotive și motorsportului, a avut ca obiectiv principal transformarea prevenției într-o experiență practică și accesibilă publicului larg.

Siguranța rutieră, adusă mai aproape de comunitate

Datele privind accidentele rutiere din România continuă să evidențieze necesitatea unor inițiative de educație și prevenție. În 2025, peste 3.000 de persoane au fost rănite grav în accidente rutiere, iar mai mult de 1.300 și-au pierdut viața pe șoselele din țară.

În acest context, campania „Condu Prudent! Alege Viața!” își propune să transforme informația teoretică într-o experiență directă, prin simulări și demonstrații care îi ajută pe participanți să înțeleagă concret impactul deciziilor luate în trafic.

Comunitatea și colaborarea dintre instituții fac diferența

Unul dintre cele mai importante elemente ale evenimentului a fost colaborarea dintre voluntari, autorități și partenerii implicați în proiect. Participanții au avut acces la demonstrații realizate de reprezentanții ISU Brașov, experiențe VR care simulează efectele consumului de alcool și ale distragerii atenției la volan, sesiuni dedicate siguranței copiilor în mașină și expoziții de automobile de competiție.

„Succesul acestui eveniment a fost posibil datorită unei colaborări solide între voluntari, autorități și parteneri privați. Suntem recunoscători instituțiilor locale – IPJ, ISU și Inspectoratului de Jandarmerie Brașov – precum și tuturor companiilor și organizațiilor care au susținut proiectul. Împreună am reușit să transmitem un mesaj clar: siguranța rutieră trebuie să devină o prioritate pentru întreaga comunitate”, a precizat Teodor Filip, Project Manager.

Conducerea defensivă și motorsportul, explicate direct de profesioniști

Pe parcursul evenimentului, participanții au avut ocazia să interacționeze cu instructori auto, specialiști în conducere defensivă și piloți de motorsport, care au explicat diferența dintre condusul sportiv și comportamentul responsabil în trafic.

„Poligonul este esențial în formarea unui șofer, pentru că acolo înveți gabaritul mașinii, poziționarea, frânarea, utilizarea oglinzilor și reacțiile de bază, fără presiunea traficului real. Abia după aceea ar trebui făcut pasul către circulația urbană. La fel de importantă este și înțelegerea sistemelor de siguranță ale mașinii: airbag-ul este proiectat să funcționeze împreună cu centura de siguranță, iar fără centură corpul ajunge prea repede în contact cu airbag-ul, care poate deveni periculos în loc să protejeze. Cele două sisteme trebuie privite ca un ansamblu de siguranță”, explică Alexandru Păun, trainer Academia Titi Aur.

Zona dedicată motorsportului a atras, de asemenea, un număr mare de participanți, care au putut vedea îndeaproape mașini de competiție și au discutat cu piloți profesioniști despre importanța disciplinei și a reflexelor corecte în trafic.

„Cele mai multe accidente se produc pentru că oamenii sunt grăbiți și conduc sub presiunea timpului. Noi încercăm să le transmitem că viața de zi cu zi nu este o probă specială de raliu și că prioritatea trebuie să fie întotdeauna siguranța. Am venit la acest eveniment pentru a fi mai aproape de comunitatea din Brașov și pentru a le arăta oamenilor că motorsportul înseamnă, înainte de toate, disciplină, responsabilitate și siguranță. Pe lângă prezentarea mașinilor de competiție, încercăm să le explicăm participanților cât de importante sunt reflexele corecte și deciziile responsabile în trafic”, a declarat Andrei Gîrtofan, pilot la ProRally.

Campania „Condu Prudent! Alege Viața!” face parte dintr-un proiect național desfășurat în mai multe orașe din România, printre care București, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Sibiu și Târgu Mureș, având ca obiectiv principal reducerea numărului de accidente prin educație, prevenție și implicarea activă a comunității.

Proiectul a fost organizat cu sprijinul partenerilor și sponsorilor: Allianz Țiriac, Accenture, Coresi, Autoliv, Academia Titi Aur, ISU, IPJ, IJJ, Pro Rally Racing Team (ERA), OC Racing Team, LS Driving Academy, Siguranța Auto Copii, Lifetime Events, Ugly Bikers, Oaki, Crust Focacceria și Panoramic.

Despre Rotaract

Rotaract este o organizație internațională dedicată tinerilor cu vârste de peste 18 ani, care dezvoltă proiecte de voluntariat, educație, leadership și implicare comunitară. Parte a familiei Rotary International, Rotaract reunește tineri profesioniști și studenți care își propun să genereze schimbări pozitive în comunitățile din care fac parte, prin inițiative sociale, educaționale, culturale și civice.

Sursa articol: BVON.ro

Citeste in continuare

Eveniment

Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă

Publicat

pe

De

Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.

„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.

Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei. 


Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.

Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială  „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.


Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.

După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.

Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanțade la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.

Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.

Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.

De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall  Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.

Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.

În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.

Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.

Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.

O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.

TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro

Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de FacebookInstagramTikTok.

Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.

 „În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES. 

Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS 

Producător: Claudiu Boboc

Producător  executiv: Adela Mara

Manager producție: Iulia Cezara Roșu

Casting: ELEPHANT MEDIA  

Realizat cu sprijinul: 

Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON

Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI

Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.

Partener social: Asociația „România Zâmbește”.

Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/

Partener media principalVIRGIN RADIO ROMANIA

Parteneri mediaCineFanNews.roZile și NopțiCinemapRevista FILMPlaytechHapp.roCinefiliaDaily MagazineFilme-cartiMovieNewsThe MovienatorMunteanu.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Tuca Zbarcea Tuca Zbarcea
Social2 zile inainte

Țuca Zbârcea & Asociații câștigă cinci premii la Gala Avocați de Top

Țuca Zbârcea & Asociații a fost desemnată „Firma de Avocatură a Anului 2025” în cadrul Galei Avocați de Top ediția 2026....

Uncategorized2 zile inainte

Samsung Climate Solutions deschide la Schiphol, Amsterdam, cel mai mare centru de training din Europa

Bucharest, România – 10 iulie 2026 – Samsung Climate Solutions anunță inaugurarea unui nou centru de training de ultimă generație în Amsterdam....

Uncategorized2 zile inainte

HONOR Magic V6 și HONOR Watch 6 au transformat o lansare de tehnologie într-o experiență inspirată de artă, la Art Safari București

București, 10 iulie 2026 – La Art Safari, tehnologia a intrat pe teritoriul artei. HONOR a lansat în România noile...

Uncategorized3 zile inainte

ELKO Romania aduce in atentia pietei locale noul display LG MAGNIT Micro LED pentru spatii comerciale premium

Noua solutie LG MAGNIT Micro LED ofera imagini de inalta definitie, instalare simplificata si fiabilitate operationala sporita pentru proiecte B2B...

Uncategorized3 zile inainte

Roborock lansează noua gamă de roboți de tuns gazonul

Noile modele RockNeo Q1, RockMow S1, RockMow Z1 și RockMow Z1 LiDAR aduc navigație inteligentă, cartografiere asistată de AI și...

Uncategorized3 zile inainte

O iubire construită pe crestele munților. Filmul „Hoinari prin Munți” ajunge la Craiova, pe 11 iulie

Publicul din Craiova are ocazia să descopere una dintre cele mai inspiraționale povești despre munte, iubire și libertate. Documentarul „Hoinari...

Afaceri3 zile inainte

North Bucharest Investments își extinde portofoliul prin parteneriatul cu VIVO Residence

North Bucharest Investments (NBI) continuă să dezvolte unul dintre cele mai complexe ecosisteme rezidențiale din România prin integrarea proiectului VIVO Residence în portofoliul...

Uncategorized4 zile inainte

HONOR aduce în România noul HONOR Watch 6

Design premium inspirat din lumea motorsportului, autonomie de până la 35 de zile și inteligență dedicată sănătății și performanței sportive...

Uncategorized4 zile inainte

HONOR lansează în România noul smartphone pliabil HONOR Magic V6

Design ultra-subțire, autonomie de top, inteligență artificială avansată și conectare fluidă între ecosisteme, pentru o productivitate dusă la un nivel...

Uncategorized4 zile inainte

AI nu trebuie să fie mai inteligent decât tine. Trebuie să te înțeleagă

Istoria se repetă după un tipar. Descoperirile care schimbă totul sunt rareori cele mai puternice invenții. Ele sunt momentele în...

Afaceri4 zile inainte

Cum să alegi echipamentele esențiale pentru o pizzerie de succes: malaxorul de aluat și cuptorul pentru pizza

Într-o pizzerie de succes, echipamentele de calitate joacă un rol fundamental dacă vrei să obții preparate excelente și să-ți asiguri...

Afaceri4 zile inainte

Echipamente esențiale pentru cofetarii profesioniști: ustensilele și tigăile care fac diferența

Cofetăria este o artizană a detaliilor, iar pentru a obține rezultate perfecte, fiecare cofetar profesionist trebuie să dispună de echipamente...

Uncategorized4 zile inainte

Orase inteligente mai usor de administrat

Bucuresti, 7 iulie 2026 — Orasele genereaza tot mai multe date in sisteme multiple si implica mai multi actori decat...

Social5 zile inainte

Am încercat constelațiile familiale individuale. Nu m-au convins explicațiile de pe internet, ci experiența

Există terapii despre care înțelegi destul de repede ce presupun și există unele care par imposibil de explicat până nu...

Uncategorized5 zile inainte

Schimbare de strategie la Continental Hotels: Cine preia conducerea celor mai mari hoteluri ale grupului din Sibiu

Schimbări majore la vârful unuia dintre cele mai mari grupuri hoteliere din România. Continental Hotels a anunțat oficial numirea lui...

Uncategorized5 zile inainte

Cluj Business Campus crește cu 20% prezența angajaților la birou pentru companiile chiriașe prin ecosistemul de beneficii integrate

CLUJ-NAPOCA, 2 iulie 2026 – Cluj Business Campus (CBC), proiect de real estate urban și workplace experience dezvoltat la Cluj-Napoca,...

Știrile Săptămânii