Uncategorized
Utilajele Caterpillar rescriu regulile de pe șantier „Rewrite the Rules”
Tema abordată de Caterpillar pentru noua serie de lansări ale anului este „Rewrite the Rules”, zilele acestea expunând la Bauma 64 de utilaje, dintre care 20 sunt cele mai noi produse pe care Caterpillar le-a prezentat vreodată la Bauma München. În cadrul evenimentului, standul de prezentare Caterpillar are peste 9.000 m2 în salonul principal, pavilionul B6. Exponatele evidențiază eficiența și profitabilitatea de care utilizatorii de echipamente beneficiază atunci când colaborează cu Caterpillar, un partener ce oferă clienților cea mai mare varietate de utilaje, cea mai bună conectivitate pentru gestionarea utilajelor și a șantierului, precum și cea mai avansată tehnologie pentru creșterea eficienței consumului de combustibil. Resursele Caterpillar dau posibilitatea și încurajează clienții să „rescrie regulile” pentru evoluția afacerii lor.
Construcții globale și infrastructură
Importanța utilajelor folosite de clienții care colaborează cu Caterpillar este accentuată de noile modele D6, disponibile într-o gamă largă de configurații și tehnologii actualizate pentru versatilitate și performanță superioare. D6 XE este primul buldozer de mare putere cu acționare electrică din lume, cu un consum de combustibil cu până la 35 la sută mai eficient decât modelul precedent D6T și cu o capacitate rapidă de mișcare pe teren instabil.

O altă alegere de succes sunt încărcătoarele frontale marca Caterpillar – oferind clienților o varietate largă de mărimi, dar și mai multe modele pentru trenurile de rulare. Sunt expuse modelele 950 GC, 950M, 962M pentru manipularea deșeurilor, 986K și 992K, și mai multe modele XE – 966M XE, 972M XE și 988K XE.

Modelele 966M XE și 972M XE sunt echipate cu transmisie continuu-variabilă Caterpillar care combină propulsia hidrostatică cu o transmisie mecanică, asigurând o transmisie variabilă continuă care furnizează rapoarte flexibile, pentru funcționarea optimă a motorului, cu eficiență sporită și economie de combustibil în toate condițiile de operare. Tehnologia XE de pe modelele 966M XE și 972M XE crește eficiența consumului de combustibil cu până la 35 la sută, comparativ cu încărcătoarele frontale cu transmisie de tip Powershift convențională.
Modelul 988K XE este primul încărcător cu acționare diesel/ electrică al companiei, și folosește un motor electric cu inducție, cu comutare constantă, un generator și un invertor, cuplate cu o cutie de viteze mecanică și punți. 988K XE duce eficiența consumului de combustibil și productivitatea la un nivel nou. Selecția continuă cu excavatoarele Cat® Next Generation. Au fost expuse noile modele 330 GC, 330 și 336. Utilajele 330 și 336 sunt echipate cu tehnologia Cat Connect integrată, care poate crește eficiența de operare cu până la 45 la sută, comparativ cu operațiunile de nivelare convenționale, și poate spori eficiența consumului de combustibil cu până la 20 la sută față de modelele precedente.

Printre alte modele expuse se numără și încărcătorul pe șenile 973K; și excavatoarele 325F, 340F UHD (configurație pentru demolare la înălțime) și 390F. Excavatoarele pe roți au fost reprezentate de modelele M314F, M315F, M317F și M318F. Pentru manipularea materialelor sunt prezentate utilajele MH3024 și MH3026.
*Building Construction Products – Utilaje de construcții (BCP)
Miniexcavatoarele hidraulice Cat Next Generation oferă mai mult confort operatorilor pentru eficiență sporită în operare
Sunt expuse cinci noi miniexcavatoare hidraulice Cat Next Generation din gama BCP – 301.5, 301.6, 301.7 CR, 301.8, 302 CR – concepute pentru a oferi clienților cea mai bună performanță, versatilitate, siguranță, confort pentru operator și accesibilitate în cele mai mici pachete posibile pentru utilajele din clasa de mărime 1 – 2 tone. Echiparea standard include: direcție pe joystick (manetă de direcție) și pavilion sau cabină înclinabile, precum și opțiuni cum ar fi aer condiționat și tren de rulare extensibil.

Gama de miniexcavatoare Cat Next Generation prezentată este completată de trei modele noi din categoria 7 – 10 tone. Noile modele – 308 CR VAB, 309 CR și 310 – oferă o serie de configurații de bază, permițând clienților să aleagă utilajul cel mai eficient pentru aplicațiile lor, indiferent dacă optează pentru o configurație standard, rază compactă sau braț cu unghi variabil.
Încărcătorul frontal compact 906 vine cu un concept nou: emisii zero, și este alimentat de o baterie litiu-ion, cu un tren de rulare electric, conceput să ofere clienților o varietate de opțiuni.
Alte utilaje pentru construcții (BCP) care au fost expuse sunt: încărcătoarele frontale pe roți – 907M, 908M, 918M, configurate pentru deșeuri, 926M configurat pentru agricultură și 938M; un buldoexcavator (444); miniîncărcătorul 226D; încărcătorul compact pe șenile 259D și încărcătorul cu braț telescopic TH408.
Resurse
De un interes aparte beneficiază serviciile Caterpillar, cum ar fi planurile de finanțare flexibile; opțiunile de garanție extinsă de la Cat Financial; Cat Certified Used*); echipamente prin programul Cat Certified Rebuild *), precum și închirieri Cat disponibile prin rețeaua de dealeri.
În România oferta Caterpillar este prezentată și va fi disponibilă în exclusivitate prin dealerul Bergerat Monnoyeur. Anul acesta cele mai noi mașini și utilaje Caterpillar din noua gamă sunt prezentate sub deviza ”Rewrite the Rules”, prin care clienții din România pot beneficia de cele mai noi inovații, facilități și servicii oferite local.
Despre Bergerat Monnoyeur România și Grupul Monnoyeur
Bergerat Monnoyeur, dealer Cat® de peste 80 de ani și parte a Grupului Monnoyeur, este reprezentantul exclusiv al producătorului american Caterpillar în România și Republica Moldova. Leader de piață și promotor de soluții tehnice și financiare avansate, Bergerat Monnoyeur este partenerul și prietenul dumneavoastră. Mai multe detalii despre Bergerat Monnoyeur găsiți la: www.bm-cat.ro
Grupul Monnoyeur oferă echipamente, servicii și consultanță pentru profesioniștii din diverse domenii de activitate. Este prezent în România și prin companiile:
Eneria este specializată în soluţii de producere a energiei şi motorizare. Concesionar exclusiv al Caterpillar în România, Eneria a dezvoltat un portofoliu consistent de proiecte în diferite domenii de activitate.
SITECH România Construction Technology vine în întâmpinarea nevoilor antreprenorilor din domeniul construcţiilor civile şi industriale oferind întreaga gamă de produse și soluții Trimble.
Mai multe detalii despre prezența globală găsiți la: http://www.bm-cat.ro/
Uncategorized
Samsung va prezenta cele mai noi inovații în domeniul jocurilor la Gamescom 2026
- Prezintă o experiență de joc integrată și completă, care acoperă PC-urile, consolele și dispozitivele mobile
- Prezintă produse precum Odyssey G8, Galaxy Z Fold8 Ultra, SSD-ul 9100 Pro și multe altele
- Organizează finala mondială a #PlayGalaxy Cup, cu un meci special între jucătorii globali din domeniul jocurilor video
- Anunță calificarea României la finala mondială #PlayGalaxy Cup
București – 12 august 2026 – Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat participarea sa la Gamescom 2026, care va avea loc la Koelnmesse în Köln, Germania, în perioada 26-30 august. Cu această ocazie, compania își va prezenta viziunea completă asupra gaming-ului, care conectează fluent diverse platforme de joc.
Fiind cel mai mare eveniment de gaming din lume, Gamescom reunește aproximativ 1.500 de companii de software, hardware și conținut de jocuri. Anul trecut, evenimentul a atras 360.000 de vizitatori, iar anul acesta se desfășoară sub tema „Jocurile stârnesc entuziasmul pentru viitor”.
Sub sloganul „#PlaySamsung”, Samsung va prezenta o gamă de produse dotate cu funcții inovatoare și va oferi vizitatorilor șansa de a experimenta jocuri inovatoare pe platforme mobile, PC și console. La standul de expoziție al companiei, vizitatorii pot experimenta jocuri pe o varietate de platforme prin intermediul noilor sale produse cheie: Odyssey G8, primul monitor de jocuri 6K din lume; 9100 PRO, un SSD de înaltă performanță conceput pentru jocurile de nouă generație; și Galaxy Z Fold8 Ultra, dispozitivul mobil de vârf care duce jocurile mobile la un nou nivel.
Odyssey G8, lansat în mai 2026, oferă o experiență de joc optimă cu modul său Dual Mode, care permite comutarea fără efort între un mod 6K de rezoluție ultra-înaltă la 165 Hz și un mod 3K ultra-rapid la 330 Hz, în funcție de genul jocului. Monitorul este compatibil cu G-SYNC™ și suportă AMD FreeSync™ Premium, eliminând distorsiunile ecranului și întreruperile chiar și în jocurile cu cerințe grafice ridicate, permițând utilizatorilor să se bucure de o calitate îmbunătățită a imaginii și de o experiență de joc captivantă.
Pe toată durata evenimentului, standul companiei va oferi o gamă variată de activități, inclusiv meciuri cu titluri de joc populare precum seria Sonic, dar și un podium de cosplay tematic axat pe experiențele produselor Samsung. Vizitatorii vor putea, de asemenea, să testeze jocul open-world de acțiune și aventură Crimson Desert, dezvoltat de Pearl Abyss, pe display-ul 6K al monitorului Odyssey G8, cu funcții HDR10+ GAMING.
În perioada 27-28 august, Samsung va găzdui finala mondială a #PlayGalaxy Cup, o ligă de turnee la nivel global în cadrul căreia jucătorii pot experimenta performanțele inovatoare în materie de jocuri ale smartphone-urilor Galaxy. Acest eveniment va debuta cu un meci special de PUBG Mobile, între creatori de conținut populari din lumea jocurilor video la nivel global. Zece echipe care s-au calificat prin cinci etape regionale de calificare din America de Nord, America Latină, Europa, Asia de Sud-Est și Asia de Sud-Vest vor concura pentru titlul de campioană.
România se numără printre echipele calificate, care a încheiat etapa europeană de calificare cu un parcurs perfect, 6 victorii din 6 meciuri jucate, depășind echipele din Germania, Polonia și Italia.
Echipa României este formată din Gabriel Adrian Brăușor, Cristian Alexandru Bujai și Nicolae Cosmin Gălbinoiu, sub coordonarea lui Alex Teodorescu, Team Lead și unul dintre cei mai cunoscuți creatori de conținut PUBG Mobile din România.
Uncategorized
Funcția de aparat auditiv Samsung pentru Galaxy Buds a primit aprobarea FDA
Compania introduce un aparat auditiv accesibil, disponibil fără rețetă, direct pe Galaxy Buds
București – 11 august 2026 – Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat astăzi că funcția de aparat auditiv a căștilor Galaxy Buds a primit aprobarea Administrației pentru Alimente și Medicamente din SUA (FDA). Această funcție permite ca modelele Galaxy Buds compatibile să funcționeze ca aparate auditive disponibile fără prescripție medicală (OTC), oferind utilizatorilor cu vârsta de peste 18 ani o soluție convenabilă pentru a remedia pierderea auditivă ușoară până la moderată, care se poate manifesta prin dificultăți în urmărirea conversațiilor în medii zgomotoase, fără a fi necesară o prescripție medicală sau o vizită la clinică. Utilizatorii își pot evalua, de asemenea, auzul cu ajutorul funcției „Galaxy Buds Hearing Test”, care este înregistrată ca „Software as a Medical Device” (SaMD) și oferă rezultate de calitate medicală.
„Sănătatea auzului este o componentă vitală a bunăstării noastre generale, având un impact profund asupra modului în care comunicăm, interacționăm cu cei dragi și ne implicăm în lume”, a declarat Hon Pak, vicepreședinte senior și director al echipei de sănătate digitală din cadrul diviziei Mobile eXperience (MX) a Samsung Electronics. „Odată cu cea mai recentă aprobare din partea FDA, extindem accesul la sprijinul auditiv și facilităm îngrijirea proactivă prin integrarea funcționalităților „Hearing Test” și „Hearing Aid” direct în Galaxy Buds.”
Pierderea auzului este extrem de frecventă, dar rămâne una dintre cele mai neglijate afecțiuni de sănătate la nivel mondial. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) estimează că, la nivel global, peste 1,5 miliarde de persoane suferă de un anumit grad de pierdere a auzului, o cifră care se preconizează că va ajunge la 2,5 miliarde de persoane până în 2050. În ciuda acestui fapt, multe persoane care ar putea beneficia de aparate auditive nu le utilizează din cauza costurilor ridicate, a stigmatizării sociale sau a accesului limitat la îngrijire profesională.
Samsung s-a angajat să promoveze tehnologiile de asistență auditivă pentru consumatori încă din 2020. În acel an, compania a introdus o funcție de amplificare personală a sunetului (PSAP) pe Galaxy Buds+.
Funcția PSAP a fost validată clinic în 2021 ca un sprijin eficient pentru comunicarea zilnică a persoanelor cu pierdere a auzului, punând bazele funcției „Hearing Aid”. Pentru a dezvolta această nouă soluție OTC, Samsung a colaborat îndeaproape cu National Acoustic Laboratories (NAL) și cu Samsung Medical Center (SMC). Tehnologia rezultată este susținută de studii solide de validare clinică efectuate la Centrul Medical al Universității Vanderbilt, la Universitatea de Stat din San Jose și la Universitatea din Memphis.

Exemplu de rezultat al unui test auditiv

Ecranul de setări al funcției „Hearing Aid”
Experiența oferită de Samsung în domeniul sănătății auditive se concentrează pe două funcții principale integrate direct în Galaxy Buds, fără a fi necesară o aplicație separată. .Accesând meniul Galaxy Buds din Setări, utilizatorii pot efectua un test de auz pe cont propriu în doar cinci minute. Folosind audiometria cu ton pur de nivel clinic, software-ul testează fiecare ureche în parte pentru a identifica deficiențele specifice de auz ale utilizatorului. Apoi generează o audiogramă cu o precizie comparabilă cu evaluarea efectuată de un audiolog profesionist. Rezultatele clasifică auzul utilizatorului ca fiind normal sau într-unul dintre cele patru stadii de pierdere a auzului: ușoară, moderată, severă sau profundă.
Pe baza acestor rezultate, funcția „Hearing Aid” amplifică sunetele pe care utilizatorii le aud cu dificultate, cum ar fi frecvențele înalte, șoaptele din jur și vocile îndepărtate, personalizate în funcție de profilul auditiv al fiecărui utilizator. De asemenea, funcția „Hearing Aid” suportă funcții avansate suplimentare, întâlnite de obicei la aparatele auditive premium, precum eliminarea zgomotului și formarea fasciculului, care ajută la concentrarea sunetelor în fața utilizatorului și la suprimarea zgomotului de fond.
Căștile Galaxy Buds utilizează formula NAL-NL2, recunoscută la nivel global ca standard clinic pentru adaptarea aparatelor auditive prescrise. Această abordare avansată asigură rezultate extrem de personalizate și precise, adaptate profilului auditiv al fiecărei persoane.
Pentru a oferi utilizatorilor o imagine cuprinzătoare asupra stării lor generale de sănătate, informațiile legate de auz, inclusiv nivelurile de expunere la zgomot și rezultatele testului auditive, sunt accesibile direct din aplicația Samsung Health.
Disponibilitate
Funcțiile de aparat auditiv și test de auz vor fi disponibile pe Galaxy Buds3 Pro și Galaxy Buds4 Pro în SUA și pe anumite piețe aprobate în trimestrul al patrulea al anului 2026.
Uncategorized
HONOR invită familiile la Big Little Festival 2026 și lansează un concurs cu premii pe Facebook și Instagram
București, 10 august 2026 – HONOR anunță prezența la Big Little Festival 2026, unul dintre cele mai așteptate evenimente dedicate copiilor și părinților, care va avea loc între 21 și 23 august 2026 în Mogoșoaia. Cu această ocazie, brandul lansează un concurs pe paginile oficiale de Facebook și Instagram, unde participanții pot câștiga invitații pentru a petrece un weekend plin de distracție alături de cei dragi.
Desfășurat pe parcursul a trei zile, Big Little Festival reunește spectacole, activități creative, zone de joacă și experiențe interactive pentru întreaga familie. Prezența HONOR la eveniment le oferă vizitatorilor ocazia de a descoperi cum tehnologia poate ajuta la transformarea momentelor speciale în amintiri care rămân, prin fotografii și videoclipuri surprinse alături de cei dragi.
În zona dedicată HONOR, cei prezenți vor putea testa cele mai noi dispozitive ale brandului, inclusiv smartphone-ul pliabil HONOR Magic V6 și smartwatch-ul HONOR Watch 6, lansate recent pe piața locală, precum și modelele din seriile HONOR 600 și Magic8, alături de tablete și alte dispozitive din portofoliu. Totodată, copiii și părinții vor putea participa împreună la provocări interactive, jocuri și activități surpriză, gândite pentru toate vârstele.
Prin aceste experiențe, HONOR își propune să arate că tehnologia poate aduce familiile mai aproape, devenind parte din momentele de joacă și distracție petrecute împreună.
Concurs pe contul de Instagram @HONOR_Romania
Pe Instagram, utilizatorii sunt invitați să răspundă în comentarii la întrebarea: „Cu cine ai veni la Big Little Festival?” și să dea tag persoanei alături de care și-ar dori să participe la festival.
HONOR pune în joc cinci premii, fiecare constând în câte trei invitații la Big Little Festival.
Postarea concursului este disponibilă aici.
Concurs pe pagina oficială de Facebook HONOR România
Pe Facebook, participanții trebuie să răspundă la întrebarea: „Dacă ai avea un telefon HONOR la Big Little Festival, ce moment ai surprinde primul?” și să dea tag unei persoane alături de care ar merge la festival.
Și pe această platformă, HONOR oferă cinci premii, fiecare constând în câte trei invitații la Big Little Festival.
Postarea concursului este disponibilă aici.
Concursul este deschis până la 19 august 2026, ora 23:59, iar câștigătorii vor fi desemnați conform regulamentului oficial.
Regulamentul oficial al concursului este disponibil la: https://bit.ly/45aejJq.
Mai multe informații despre Big Little Festival 2026 sunt disponibile pe site-ul oficial al evenimentului: https://biglittlefestival.com/.
-
Exclusivacum 3 luniRMN Bacău: de ce contează aparatura și echipa medicală, nu doar prețul
-
Evenimentacum 2 luni„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată
-
acum 3 luniOriflame revine la Cannes cu Glam Studio, celebrând expresia de sine, storytelling-ul și antreprenoriatul
-
Uncategorizedacum o lunăOrase inteligente mai usor de administrat
-
Uncategorizedacum 2 luniCommerce Innovation Summit 2026: Ce funcționează cu adevărat în retail, eCommerce și payments în era AI
-
Uncategorizedacum o lunăHONOR aduce în România noul HONOR Watch 6
-
Afaceriacum 2 luniSAINT-GOBAIN ROMÂNIA LANSEAZĂ EDIȚIA 2026 A „SAINT-GOBAIN NATIONAL TROPHY”, COMPETIȚIE DEDICATĂ PROIECTELOR CARE DEFINESC VIITORUL CONSTRUCȚIILOR SUSTENABILE
-
Uncategorizedacum 4 săptămâniMAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

