Connect with us

Eveniment

Surpriză la Exatlon. Meci plin de tensiune. Nimeni nu se aștepta la așa ceva | BacauAZI

Publicat

pe



Exatlon Romania 16 martie: Meci plin de tensiune in meciul pentru hotel. Ambele echipe și-au dorit cu orice preț să iasă din câmp și să stea o noapte la hotel.

După plecarea Mihaelei Popescu, Războinicii și-au făcut o nouă strategie de joc. Deși au rămas doar 6, aceștia au reușit să conducă scorul, încă din prima rundă.

Cei care au câștigat jocul de hotel cu scorul de 10 la 7, sunt Războinicii. Faimoșii vor sta o noapte la baracă.



Eveniment

Dezvaluiri incendiare despre relația lui Ghiță cu Kovesi. Ion Cristoiu a spus totul | BacauAZI

Publicat

pe

De

Cristoiu a fost audiat joi, la Secția Specială de Anchetă a magistraților, în dosarul în care este cercetată fosta șefă a Direcției Naționale Anticorupție (DNA), după ce acesta a văzut, în timpul unui interviu cu Sebastian Ghiță, o fotografie care ar demonstra relația apropiată dintre Kovesi și Ghiță.

Potrivit acestuia, în fotografia aflată pe telefonul lui Ghiță apărea Laura Codruța Kovesi, alături de mama lui Sebastian Ghiță și fosta soție a acestuia.

Cristoiu a dezvăluit, la o emisiune TV, că procurorii nu au o copie clară a pozei.

„Poza nu e clara, din ce am vazut eu. Am fost chemat sa confirm daca aia e poza. Calitatea pozei a pus-o pe ganduri pe Adina Florea (procuror – n.red.), mi-a zis. Nu am inteles de ce nu s-a depus un stick”, a precizat acesta.

Conform lui Cristoiu, procurorii au o poză alb-negru, în timp ce originalul este color.

 

Citeste in continuare

Eveniment

Scena politică se zguduie! Cine ar fi spionul rus din Guvernul Dăncilă | BacauAZI

Publicat

pe

De

”Il acuz pe Eugen Teodorovici de tradarea intereselor Romaniei si ale aliatilor strategici.

Acest om, care atentie este minstrul de finante al Romaniei si in acest moment conduce sedintele ECOFIN, a gandit si planuit un vehicul financiar prin care Rusia se substituie sanctiunilor UE si SUA dar isi continua expansiune mascata economica in vederea sustinerii financiare a un posibil conflict cu lumea libera.

Impreuna cu seful lui de partid, Liviu Dragnea, a organizat cu Putin si V. Orban o retea care tradeaza in mod evident interesele Romaniei si parteneriatele din care Romania face parte.

Este Eugen Teodorovici spion rus?

Pe 14 noiembrie 2018, Eugen Teodorovici se intalnea cu Presedintele Bancii Internationale de Investitii (BII). Banca cu sediul la Moscova, controlata de Putin.

Romania a ramas actionar al acestei banci infiintate de comunisti iar in 2018 a majorat participatia cu 4 milioane de euro.

La o zi, guvernul a executat IMEDIAT ordinul rusilor, dupa intalnirea lui Teodorovici cu Presedintele BII, guvernul Romaniei aproba Hotărârea nr. 921/2018 pentru stabilirea nivelului de reprezentare a României în Consiliul Guvernatorilor și Consiliul Directorilor Băncii Internaționale de Investiții și în Consiliul Băncii Internaționale de Cooperare Economică.

Prin aceasta hotarare, Teodorovici devenea Guvernatorul pentru România în Consiliul Guvernatorilor Băncii Internaționale de Investiți

“Art. 1. Guvernatorul pentru România în Consiliul Guvernatorilor Băncii Internaționale de Investiții este ministrul finanțelor publice, …”

Interesant nu? Exact la o zi dupa intalnirea cu Presedintele BII, Teodorovici intra in conducerea acestei banci prin decizia Guvernului de la Bucuresti si a lui Dragnea.

Nu este tot. Acum o sa va prezint dovada ca Eugen Teodorovici i-a mintit pe romani si din punctul meu de vedere a tradat interesele Romaniei, ale UE si ale SUA in relatia cu Rusia.

In timpul intalnirii din 14 Noiembrie s-a discutat si despre mutarea sediului BII la Budapesta. Decizie sustinuta de Dragnea.

Dar s-a mai discutat ceva. Agenda intalnirii Conducerii BII din decembrie 2018.

Acum ATENTIE mare!

Intalnirea a avut loc intre 3 si 4 decembrie in statiunea de lux Varadero din…. CUBA! Sunt sigur ca acum ati inteles.”, a scris Florin Cîțu pe Facebook.

Eugen Teodorovici a mers in Cuba pentru a fi prezent la aceasta intalnire. Escala la Moscova a fost doar pentru a lua mandatul de la rusi? I s-a spus ce sa voteze si cum?

Eugen Teodorovici i-a mintit pe romani.

De ce a ascuns Eugen Teodorovici faptul ca a participat la aceasta intalnire? Cum de la cateva zile dupa ce a venit in tara a dat OUG 114 care a distrus intreaga economie si de care au profitat doar rusii?

Acum aveti scenariul complet, diabolic si daunator pentru Romania si UE, prin care un grup organizat condus de Dragnea a vanduta tara rusilor.

Si mare atentie. Aceasta banca va fi principalul partener si finantator al FSDI, asa cum a promis Teodorovici la intalnirea de la Varadero.

Astazi, voi trimite toata documentarea mea in legatura cu acest subiect membrilor ECOFIN, comisarului Federica Mogherini, reprezentantei CE si ambasada SUA.

#RomaniaFaraPSDsiALDE #RomaniiTrebuieSaStie

P.S. Maine dimineata, din nou, despre cea mai comunista ordonanta de le revolutie incoace.”, a scris acesta pe Facebook.

Citeste in continuare

Eveniment

Scandal mare între România şi UE. Viorica Dăncilă dă explicaţii oficiale după întâmplarea controversată de la Bruxelles | BacauAZI

Publicat

pe

De

Zilele trecute, Frank Engel, un europarlamentar luxemburghez, şeful Partidul Creştin-Social, membru în PPE, a povestit cum premierul Viorica Dăncilă le-a spus eurodeputaţilor socialişti că „nu există corupţie în România, este doar o manieră diferită, cultural vorbind, de a mulţumi cuiva”. Ulterior, Dăncilă a declarat că nu a spus niciodată așa ceva și este un fake news. Scandalul a căpătat amploare în spaţiul public, aşa că Guvernul a fost obligat să vină cu o reacţie oficială.

”Urmare a unor afirmații atribuite în mod fals prim-ministrului Viorica Dăncilă, care ar fi fost susținute în cadrul unei întâlniri politice avute la Bruxelles, Biroul de presă al Guvernului este abilitat să transmită următoarele precizări:

Afirmaţiile potrivit cărora la întâlnirea grupului S&D din 15 ianuarie a.c. prim-ministrul Viorica Dăncilă ar fi făcut declarații referitoare la corupția din România, legând acest fenomen de o anumită particularitate culturală a României, sunt mincinoase și aduc grave prejudicii de imagine țării noastre.

Înregistrările audio ale întâlnirii la care s-a făcut referire dovedesc că nu a existat nicio astfel de intervenție a premierului Viorica Dăncilă, iar atribuirea unor astfel de afirmații fără verificarea lor prealabilă este lipsită de deontologie profesională.

Atribuirea acestor declarații premierului României fără o minimă verificare a veridicității acestora reprezintă un exemplu regretabil de știre falsă, care aduce atingere nu doar imaginii României, ci și credibilității Parlamentului European.

Din păcate, fenomenul fake news reprezintă una dintre marile provocări cu care ne confruntăm și avem cu toții, instituții media, instituții publice și oameni politici responsabilitatea de a face toate demersurile să ajungă la cetățeni informații corecte.”, arată un comunicat al Guvernului remis pe adresa redacţiei.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Eveniment3 ore inainte

Dezvaluiri incendiare despre relația lui Ghiță cu Kovesi. Ion Cristoiu a spus totul | BacauAZI

Cristoiu a fost audiat joi, la Secția Specială de Anchetă a magistraților, în dosarul în care este cercetată fosta șefă...

Eveniment7 ore inainte

Scena politică se zguduie! Cine ar fi spionul rus din Guvernul Dăncilă | BacauAZI

”Il acuz pe Eugen Teodorovici de tradarea intereselor Romaniei si ale aliatilor strategici. Acest om, care atentie este minstrul de...

Eveniment10 ore inainte

Scandal mare între România şi UE. Viorica Dăncilă dă explicaţii oficiale după întâmplarea controversată de la Bruxelles | BacauAZI

Zilele trecute, Frank Engel, un europarlamentar luxemburghez, şeful Partidul Creştin-Social, membru în PPE, a povestit cum premierul Viorica Dăncilă le-a...

Eveniment13 ore inainte

Cum arată clinica lui Becali unde oamenii se pot trata gratis. Ce am eu acolo nu mai există în România | BacauAZI

Clinica este situată în apropierea Casei Radio și foarte aproape de splaiul Dâmboviței. „Aici nu este spital, aici nu se...

Eveniment17 ore inainte

Comisia Europeană a făcut ravagii. Amendă colosală primită de Google | BacauAZI

Comisia Europeană a luat decizia de a sancționa Google cu o amendă de 1,49 miliarde de euro, pentru abuz de...

Eveniment20 de ore inainte

Horoscop 21 martie 2019. Această zodie va avea parte de o zi extraordinară. Ce condiții trebuie să respecte pentru a avea succes pe toate planurile | BacauAZI

BERBEC  Astăzi simţi că situaţia scapă de sub control şi încerci să găseşti cauzele prin analiză. Eşti surprins de o...

Eveniment22 de ore inainte

Shalom! Dancila e aleasa! – Ziarul Incisiv de Prahova

(Preluare National  – Catalin Tache): Atat de ”legendat” a fost ”Daddy”  Liviu Dragnea ca ”El lider maximo” al partidului si...

Eveniment23 de ore inainte

Șoc pentru Dragnea! Tăriceanu atac surprinzator. Începe campania | BacauAZI

Femeia l-a întrebat dacă este prieten cu Liviu Dragnea: „Să vă spun o obiecțiune din partea mea. Mai sunteți prieten...

EvenimentO zi inainte

Detalii neștiute! Ce studii are la bază Rareș Bogdan și cum a ajuns la Realitatea Tv | BacauAZI

Rareș Bogdan s-a născut pe 17 septembrie 1974. Acesta a urmat cursurile Liceului Teoretic „Lucian Blaga” și a finalizat Facultățea...

EvenimentO zi inainte

”Este singurul responsabil. Este doar vina PSD!” | BacauAZI

„În urma declarațiilor ministrului Sănătății, Sorina Pintea, referitoare la faptul că întârzierile programelor naționale de sănătate ar fi cauzate de...

EvenimentO zi inainte

Rușii au adus bombardierele nucleare în Crimeea. Ce trebuie să facă România | BacauAZI

După consultarea cu aliații, România trebuie să fie în prima linie pentru asigurarea unui răspuns atât diplomatic, cât și militar....

Eveniment2 zile inainte

Echinocțiul de primăvară. Ce spune tradiția și când se schimbă ora | BacauAZI

La noi în ţară, echinocţiul de primăvară are loc la ora 23:58, iar de mâine nopţile vor fi din ce...

Eveniment2 zile inainte

„Dacă intrăm nepregătiţi, problemele se agravează” | BacauAZI

„O să vedeţi că nu toate ţările sunt fericite în zona euro, ceea ce înseamnă că intrarea în zona euro...

Eveniment2 zile inainte

Horoscop 20 martie. Acești nativi vor primi o veste bună. Mare atenție la bani | BacauAZI

BERBEC Componenta ludică, joaca, are o mare importanţă pentru tine, atât in afaceri cât şi în dragoste. Dar azi nu...

Eveniment2 zile inainte

Mircea Badea i-a luat fața lui Mihai Gâdea. Ce se întâmplă cu Antena 3 | BacauAZI

Mircea Badea este cel mai cunoscut jurnalist din România. Mihai Gâdea ocupă locul trei, după Cristian Tudor Popescu. Aceasta este...

Eveniment2 zile inainte

EXCLUSIV/SRI si BCCO ce parere au?

Un nou scandal al dezifectanţilor folosiţi în spitale a izbucnit, marți, în România. Mai multe percheziții au avut loc în...

Știrile Săptămânii