Connect with us

Eveniment

Gabriela Firea face marele anunț! Cine va circula gratuit în Capitală începând de luni | BacauAZI

Publicat

pe

Abonamentele utilizate în prezent sunt valabile până când expiră, apoi pot fi reîncărcate gratuit la oricare dintre Centrele de Emitere şi Reîncărcare Carduri STB SA.

„Gratuitatea se aplică doar pentru abonamentul urban general şi pentru cel valabil pe linia regională de domiciliu şi se acordă numai pentru elevii din învăţământul acreditat/ autorizat (curs de zi, frecvenţă redusă), primar, gimnazial, liceal şi profesional, care au vârsta până la 18 ani sau până la finalizarea studiilor liceale/ profesionale. Pentru elevii claselor pregătitoare şi cu vârsta de până la 14 ani, abonamentele se eliberează în baza adeverinţei doveditoare/ carnetului de elev, cu ştampila unităţii de învăţământ acreditate/ autorizate pentru anul în curs şi copie după certificatul de naştere”, scrie Gabriela Firea, pe Facebook.

Primarul spune că elevii care frecventează o unitate de învăţământ din Bucureşti, care au domiciliul în Capitală, beneficiază de gratuitate la abonamentul lunar urban general, dar şi elevii care locuiesc în judeţul Ilfov vor beneficia de acest drept. În plus, vor putea beneficia şi de un abonament lunar valabil pe linia regională de domiciliu.

Pentru elevii cu vârsta de peste 14 ani, abonamentele se eliberează în baza adeverinţei doveditoare/ carnetului de elev, cu ştampila unităţii de învăţământ acreditate/ autorizate pentru anul în curs şi copie după actul de identitate.

Abonamentele gratuite vor fi reîncărcate lunar, pe cardurile deja existente, nefiind necesară emiterea de carduri noi decât elevilor care nu deţin un card electronic de călătorie, nominal. La prima emitere, cardul de călătorie nominal, este gratuit.

Elevii care au deţinut carduri nominale de călătorie şi nu se mai află în posesia acestora, au posibilitatea achiziţionării unui nou card la tariful de 4,7 lei.

 

Eveniment

Anunț de ultima oră! Cum va fi vremea în următoarele zile: Temperaturi surprinzătoare | BacauAZI

Publicat

pe

De


Potrivit informațiilor publicate de către Administrația Națională de Meteorologie, experții ne aduc vești extrem de bune. Duminică, 17 februarie 2019, vremea va fi frumoasă. Vom avea maxime de primăvară și soare. Izolat, minimile vor fi ceva mai scăzute, însă, pe parcursul zilei, se încălzește în toată țara.

Citeste in continuare

Eveniment

Simona Halep a fost înfrântă! Românca a pierdut finala de la Doha | BacauAZI

Publicat

pe

De

Deşi Simona Halep a luptat din greu, ea a fost învinsă de belgianca Elise Mertens, cu 3-6, 6-4, 6-3, în finala turneului WTA de la Doha (QATAR), dotat cu premii totale de 916.131 dolari.

Simona Halep şi Elise Mertens se întâlnesc pentru a treia oară în carieră în circuitul profesionist, Simona impunându-se în ambele confruntări directe. Cele două meciuri s-au jucat în 2018, pe zgură, la Roland Garros (optimi), scor 6-2, 6-1, şi la Madrid (şaisprezecimi), scor 6-0, 6-3.

Citeste in continuare

Eveniment

ANAF a făcut anunțul mult așteptat! Toți românii sunt vizați: Ce surprize pregătește instituția | BacauAZI

Publicat

pe

De

Vicepreşedintele ANAF a declarat că instituţia ar putea acorda bonificaţii contribuabililor corecţi pentru a creşte încasările. Acesta a menţionat la o conferinţă că se va atinge gradul de colectare a impozitelor şi taxelor de 30 %.

De asemenea, Doru Durdaş, director general în cadrul Ministerului Finanţelor, a vorbit despre problema caselor de marcat cu jurnal electronic. Acestea vor fi conectate în a doua jumătate a lui 2019 la sistemul digital.

”Estimăm că procesul de dotare, în primul rând, se va finaliza pe la mijlocul acestui an. Urmează să discutăm etapa conectării şi, în a doua parte a acestui an, apreciez că vom fi pregătiţi să facem şi această conectare, a declarat Doru Durdaş.”, spune Doru Durdaş.

De asemenea, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală vrea să încheie războiul cu românii şi cu firmele care au impozitele neplătite. Inspectorii vor încerca să găsească o altă soluţie pentru vinovaţi, în loc să îi execute silit.

Inspectorii îi va pune pe cei cu impozite neplătite să semneze un plan de plată eşalonată a datoriilor. Pentru acest lucru, ANAF a creat un Institut special de Mediere.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

EvenimentO oră inainte

Anunț de ultima oră! Cum va fi vremea în următoarele zile: Temperaturi surprinzătoare | BacauAZI

Potrivit informațiilor publicate de către Administrația Națională de Meteorologie, experții ne aduc vești extrem de bune. Duminică, 17 februarie 2019,...

Eveniment5 ore inainte

Simona Halep a fost înfrântă! Românca a pierdut finala de la Doha | BacauAZI

Deşi Simona Halep a luptat din greu, ea a fost învinsă de belgianca Elise Mertens, cu 3-6, 6-4, 6-3, în...

Eveniment8 ore inainte

ANAF a făcut anunțul mult așteptat! Toți românii sunt vizați: Ce surprize pregătește instituția | BacauAZI

Vicepreşedintele ANAF a declarat că instituţia ar putea acorda bonificaţii contribuabililor corecţi pentru a creşte încasările. Acesta a menţionat la...

Eveniment11 ore inainte

Avertisment fără precedent al lui Iohannis privind o problemă uriașă! „Ceasul ticăie | BacauAZI

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, că 29 martie este data limită în ceea ce priveşte Brexit, subliniind că România...

Eveniment15 ore inainte

Marea finală de la Doha! Ce șanse are Simona Halep să câștige primul turneu al anului! | BacauAZI

Simona Halep luptă pentru trofeul de la Doha (Qatar), iar adversară îi va fi belgianca Elise Mertens, locul 21 în...

Eveniment15 ore inainte

EXCLUSIV/JOCUL LUI KOVESI/CINEVA NU JOACA CINSTIT!

Fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat, la ieșirea de la audierile din Secția pentru Investigarea Magistraților, că...

Eveniment18 ore inainte

Cei care speră să nu mai spere, pentru că speră degeaba | BacauAZI

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat vineri seara la Digi 24, că Guvernul este deschis la orice propunere legată...

Eveniment21 de ore inainte

Iohannis a dat ordinul! Ce au decis cei de la PNL în legătură cu Crin Antonescu! Decizia a luat prin surprindere tot Cotroceniul | BacauAZI

Mircea Hava, Siegfried Mureşan, Vasile Blaga, Cristian Buşoi, Daniel Buda, Adina Vălean, Gheorghe Falcă, Marian Jean Marinescu şi Dan Motreanu sunt...

EvenimentO zi inainte

Băi, îmi vine să vomit! Închideți televizoarele acum | BacauAZI

Totuşi unul din numere l-a scârbit la propriu pe cântăreţ. Un american din Chicago a venit la Românii au Talent...

EvenimentO zi inainte

Laura Codruța Kovesi a fost pusă sub învinuire oficial! Sumă uriașă primită de la Ghiţă! Totul a fost făcut public! | BacauAZI

Procurorii Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie o acuză oficial pe Laura Codruţa Kovesi că ar fi primit peste 280.000...

EvenimentO zi inainte

Ultima oră! Venituri majorate de la 1 martie 2019 prin OUG pentru milioane de români! Au votat acum, mai sunt câteva zile până intră banii | BacauAZI

Alocaţii de stat pentru copii vor fi majorate de la 1 martie 2019. Astfel, ca urmare a deciziei Parlamentului, de...

EvenimentO zi inainte

Breaking news! Bugetul pe 2019 a fost votat! | BacauAZI

Proiectul de buget a fost adoptat cu 275 voturi „pentru”, 122 „contra” şi 2 abţineri. Prim-ministrul Viorica Dăncilă a declarat...

Eveniment2 zile inainte

Boala gravă de care suferă Donald Trump. Ce diagnostic i-au dat de medicii | BacauAZI

Donald Trump este, oficial, obez, o arată rezultatele ultimului său control medical. Indicele de masă corporală al preşedintelui american a...

Eveniment2 zile inainte

HOROSCOP 15 februarie. Zodia care trece printr-o perioadă dificilă. Nu semna contracte, nu încheia înţelegeri. Nu te duce la bancă sau la bursă, nici măcar în piaţă la cumpărături | BacauAZI

BERBEC Dimineaţă densă, atenţie să nu-ţi depăşeşti domeniul de competenţe. Atenţie la viroze, la alergii şi la rudele care îţi...

Eveniment2 zile inainte

Lansarea volumului “Cruciada diviziei de cremene-cu tricolorul in Caucaz” de catre autorul lucrarii Dr.Florian Bichir

Lansarea volumului “Cruciada diviziei de cremene-cu tricolorul in Caucaz” de catre autorul lucrarii Dr.Florian Bichir in sala “Marea Unire” de...

Eveniment2 zile inainte

Afaceristul celebru care îi dădea mită lui Kovesi genți, ceasuri și alte bijuterii scumpe | BacauAZI

Elena Udrea a declarat la Antena 3, în direct prin telefon, că îi trimitea lui Kovesi genţi, ceasuri şi alte...

Știrile Săptămânii