Eveniment
EXPLOZIV/Fostii spioni string rindurile contra PSD-ALDE
COMENTARIU DE BOGDAN TIBERIU IACOB (PRELUARE INPOLITICS.RO):
O informare transmisă azi membrilor asociației care grupează rezerviștii DIE/SIE cu privire la o reuniune a conducerii, acum cîteva zile, pare să indice o strîngere a rîndurilor acestora împotriva alianței de la putere PSD-ALDE, ale cărei demersuri deranjează pe alocuri agenții rezerviști.
Concret, un comunicat al Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din SIE informează că pe data de 13 decembrie, la sediul Asociaţiei, a avut loc consfătuirea preşedinţilor structurilor asociative din Sistemul Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională, reunind rezerviști ai mai multor servicii secrete.
Nu știm exact care au fost temele de discuție, dar concluzia a fost, în urma unei analize a situației din ultima perioadă, că “rezultatele nu sunt pe măsura acestor eforturi, ceea ce ne conduce la concluzia că trebuie regândită strategia de abordare a decidentului politic pe problemele ce ne privesc”.
Mai pe românește, foștii spioni grupați în asociație nu sunt mulțumiți de felul cum se derulează evenimentele în guvernarea actuală și chiar se tem că ar putea pierde anumite privilegii, după ce ar fi pierdut deja altele.
Iar ”decidentul politic” la această oră este guvernul Dăncilă și parlamentul dominat de coaliția PSD-ALDE.
Surse apropiate asociației afirmă că între nemulțumirile majore ale foștilor spioni se numără cele ținînd de pensii, despre care afirmă că, deși cunoscute de marele public drept ”speciale”, sunt, de fapt, doar pensii militare de stat și sunt discriminate în raport cu alte pensii, cu adevărat speciale, precum cele ale magistraților, diplomaților, aviatorilor șamd. O modificare a legislației a făcut, la un moment dat, ca respectivele pensii să nu mai fie majorate automat odată cu creșterea soldelor de grad și de funcție ale agenților activi, ceea ce a deranjat profund foștii agenți, care susțin că unele pensii de general au ajuns mai mici decît cele de subofițeri. Alte nemulțumiri țin de bugetele alocate instituțiilor medicale speciale în care se tratează rezerviștii serviciilor șamd.
Se lasa cu manifeste
Liderii asociației foștilor agenți ar fi solicitat deja, pe această temă, întîlniri cu ambii lideri ai partidelor de guvernămînt, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu.
”Ca urmare, consfătuirea susţine o abordare a problematicii rezerviștilor militari de pe un plan de complexitate superior, având unele coordonate ce vor fi dezvoltate într-un Manifest Program, care să fie difuzat fiecărui factor de decizie, colectiv și individual, cu responsabilităţi pe linia Rezervei” se mai arată în mesajul de pe siteul asociației.
Care mesaj, aflăm chiar din conținutul său, ”cheamă la unitatea de acţiune a tuturor rezerviştilor, în scopul promovării intereselor şi pentru prezervarea drepturilor legal dobândite (s.n.)”.
Ce mai aflăm din textul său:
”Stimați camarazi rezerviști militari,
Anul 2018 a fost un an plin de așteptări și provocări pentru segmentul socio-profesional pe care îl reprezentăm, întrucât demersul legislativ actual aduce atingeri unor drepturi și interese comune (s.n.).
Acestea au fost unele din motivele care au făcut posibilă şi necesară întărirea rândurilor membrilor și găsirea mecanismului prin care structurile noastre asociative să-și sporească coeziunea și puterea unității de acțiune(…)
Există, deci, o bază solidă de aprofundare şi dezvoltare a colaborării viitoare între asociaţiile cadrelor militare în rezervă şi în retragere şi ale veteranilor, benefică atât pentru societatea noastră cât şi pentru rezerviştii care şi-au pus viaţa în slujba apărării şi dezvoltării României. Să facem în aşa fel încât decidenţii politici să înteleagă mai bine (s.n.) că între componenta activă şi Rezerva sa trebuie să fie o sinergie funcţională, care să reprezinte, conform învăţămintelor istoriei naţionale, forţa capacităţii de apărare a ţării în noul context geopolitic şi geostrategic.
Suntem conștienți că eforturile noastre pot fi amplificate, motiv pentru care facem un apel la unitate către toți rezerviștii militari, subliniind necesitatea de a strânge rândurile și de a vă înrola la dezideratele, obiectivele și căile de acțiune prevăzute de Statutele structurilor asociative, părți la Acord.
Veniți alături de noi! Să creștem numărul membrilor și reprezentativitatea structurilor noastre asociative, în așa fel încât puterea de a ne apăra interesele comune să fie mai mare și mai convigătoare.
Consfătuirea de lucru a președinților structurilor asociative reprezentative din Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională, părţi la Acordul-Cadru, îi încredințează pe toți rezerviștii militari că dispunem de o multitudine de părghii și putem mobiliza eforturile noastre în așa fel încât anul 2019 să aducă împlinirea intereselor și doleanțelor tuturor rezerviștilor militari, indiferent de proveniența noastră instituțională” se mai arată în finalul comunicatului.
Confirmare-bombă: Regele Mihai a primit rentă de la regimul comunist
Rămîne de văzut cît de eficiente vor fi ”pîrghiile” respective în raport cu guvernul PSD-ALDE.
Deocamdată, se pare că foștii spioni au repurtat o mică victorie politică, la începutul acestui an, cînd Biroul Executiv al A.C.M.R.R. – S.I.E a transmis parlamentului un punct de vedere oficial privind propunerea legislativă de acordare a unui statut special Casei Regale, inițiată de Tăriceanu și Dragnea.
Unul destul de nervos, în care se afirmă, între altele, ceva exploziv. Mai exact, confirmarea informației vehiculate pînă acum doar pe surse, potrivit căreia fostul suveran ar fi primit bani de la regimul comunist în toată perioada de după abdicare.
”Cadrele militare în rezervă şi în retragere din Asociaţia noastră apreciază ca inoportună insistenţa cu care unele persoane cu funcţii importante în Parlamentul României încearcă să impună aprobarea iniţiativei legislative privind Casa Regală a României ca „persoană juridică de utilitate publică,
autonomă, apolitică şi fără scop patrimonialˮ pentru acordarea unor fonduri financiare permanente de la bugetul de stat şi alte avantaje materiale urmaşilor fostului suveran Mihai I.
Reglementările actuale privind drepturile ce se acordă foştilor şefi de stat sunt clare şi aplicate, inclusiv fostului suveran Mihai I, care a beneficiat de acestea de la abdicare şi până la deces(s.n.). Acordarea unor drepturi pentru urmaşii fostului suveran Mihai I poate fi un pretext ca şi ceilalţi urmaşi ai foştilor şefi de stat să solicite diverse avantaje şi privilegii, prin înfiinţarea unor
asociaţii/fundaţii cu acelaşi scop prevăzut în proiectul de lege iniţiat în Parlament.
Simpatiile, convingerile monarhiste, interesele de moment sau conjuncturale ale unor factori de decizie din Parlament nu trebuie să creeze o tensiune suplimentară sau dezbateri care să inflameze societatea românească şi nici să fie transpuse în iniţiative legislative nedorite de majoritatea populaţiei, cu cheltuieli suportate de la bugetul de stat.
Cadrele militare în rezervă şi în retragere din ACMRR-SIE, care şi-au desfăşurat activitatea pentru apărarea României şi promovarea intereselor acesteia rămân devotate poporului şi ţării şi lasă pe istorici şi cetăţenii României să judece modul cum foştii şefi de stat au condus destinul ţării,
deciziile luate în momentele cruciale din istorie şi consecinţele unor asemenea decizii, cum ar fi de exemplu cea din 1944 a regelui Mihai când aproximativ 200.000 de militari români au fost predați armatei „eliberatoare” a României şi făcuți prizonieri de război în teritoriul aliatului.
Recunoştinţa faţă de instituţia monarhică a României a fost exprimată, recunoscută până şi de regimul comunist, fapt ce a determinat-o pe regina-mamă Elena să aprecieze că „divorţul” din 1947 a fost unul decent.
Recunoştinţă s-a manifestat când s-a construit la Curtea de Argeş capela-criptă pentru regii României. Recunoştinţă s-a manifestat când s-au asigurat funeralii ca pentru un rege „pe tron”, inclusiv soţiei sale, care n-a fost niciodată regină a României. Recunoştinţă vom manifesta faţă de istoria monarhiei(…)
Încât, apreciem ca suficientă, supraîndestulătoare „recunoştinţa” României faţă de Regele Mihai şi faţă de monarhie în general, dar „Casă Regală” în Republică, unde s-a mai pomenit?
Regele Mihai, da, a fost un fel de rege moral pentru popor, din păcate, nu şi pentru însăşi familia sa, din care a exclus cel puţin doi membri (pe drept sau pe nedrept, asta-i altă discuţie). Aşa încât, având în vedere averile de care dispune familia regală, considerăm că se poate autoadministra, fără participarea bugetară a statului român, fără asigurarea unor servicii din bugetul plătit de contribuabili care poate contribui la altceva în folos public”.
Potrivit revistei asociației, ”Periscop”, la scurtă vreme după remiterea acestui punct de vedere, cei doi inițiatori Dragnea și Tăriceanu, au retras proiectul – care trecuse deja de Senat – din parlament.
Simplă coincidență, ori victorie a foștilor spioni? (Bogdan Tiberiu Iacob)
Eveniment
Cinci publicații online de business intră pe piața media din România
SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro.
Timișoara, 10 august 2026 – SEO Digital S.R.L. anunță lansarea a cinci publicații online independente dedicate mediului de afaceri din România. Cele cinci site-uri, capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro, acoperă știri și analize din economie, finanțe, companii, antreprenoriat, piețe și industrii, tehnologie, marketing și carieră.
Lansarea vine într-un moment în care mediul de afaceri românesc trece printr-un val de schimbări legislative și economice: peste 3.100 de firme și PFA au intrat în insolvență doar în primele cinci luni din 2026, salariul minim a fost majorat de la 1 iulie, iar noile reguli fiscale au modificat impozitarea dividendelor, regimul microîntreprinderilor și obligațiile de raportare electronică. În paralel, piața de fuziuni și achiziții a atins un nivel record, cu tranzacții de aproximativ 6 miliarde de dolari în prima jumătate a anului.
„Antreprenorii și managerii au nevoie de informație verificată, explicată pe înțelesul lor și livrată rapid. Am construit aceste publicații pornind de la o observație simplă: multe schimbări care afectează direct o firmă mică sau mijlocie ajung la ea prea târziu sau într-un limbaj greu de aplicat în practică. Ne propunem să acoperim exact acest gol”, declară Eduard, fondator SEO Digital.
Cele cinci publicații și adresele lor
Capital Business – capitalbusiness.ro
Business Mag – businessmag.ro
Bilanț Business – bilantbusiness.ro
Gazeta Economică – gazetaeconomica.ro
Ziarul Companiilor – ziarulcompaniilor.ro
Fiecare dintre cele cinci publicații are propria structură editorială și propriul unghi de abordare, dar toate pornesc de la aceleași principii: informație documentată pe surse oficiale, actualizată constant și orientată către decizia de business. Conținutul este organizat pe categorii precum Afaceri și companii, Antreprenoriat, Economie și finanțe, Piețe și industrii, Marketing și vânzări, Tehnologie și inovație, Carieră și dezvoltare.
Publicațiile sunt disponibile gratuit, fără paywall, și pot fi accesate de pe orice dispozitiv. Cititorii pot urmări noutățile direct pe site sau prin canalele de social media asociate fiecărei publicații.
Rețeaua este operată de SEO Digital S.R.L., companie fondată în decembrie 2024 și dezvoltatoare a platformei seodigital.ro, care conectează advertiserii cu peste 3.000 de publicații verificate din România pentru advertoriale, comunicate de presă și campanii de vizibilitate online.
Despre SEO Digital S.R.L.
SEO Digital S.R.L. este o companie românească specializată în marketing de conținut și SEO, cu sediul în Timișoara, județul Timiș. Operează platforma seodigital.ro, agenția targetseo.ro și o rețea de publicații online din domenii diverse, de la business și economie la lifestyle și tehnologie.
Eveniment
Solisti.ro, platformă online pentru soliști, formații și artiști la nunți și alte evenimente
Solisti.ro este o platformă online dedicată promovării soliștilor, formațiilor și artiștilor care oferă servicii muzicale pentru nunți și alte evenimente, precum botezuri, majorate, petreceri private și alte tipuri de evenimente.
Prin Solisti.ro, artiștii care doresc să își facă serviciile mai cunoscute și să primească solicitări pentru evenimente au la dispoziție un spațiu online de promovare.
Platforma se adresează atât soliștilor, cât și trupelor și formațiilor care activează în zona evenimentelor private și care vor să ajungă mai ușor la publicul interesat de servicii artistice.
Promovare pentru soliști, trupe și formații
Solisti.ro este dedicată artiștilor care cântă la nunți și alte evenimente și care doresc să își crească vizibilitatea.
Platforma poate include soliști vocali, trupe și formații care oferă muzică pentru nunți, botezuri, majorate, petreceri private și alte evenimente.
Prin prezența pe Solisti.ro, artiștii își pot prezenta serviciile și pot fi descoperiți de persoane interesate să contracteze momente muzicale pentru diverse tipuri de evenimente.
Promovare gratuită în această lună
În această lună, Solisti.ro oferă promovare gratuită pentru soliștii, trupele și formațiile care oferă muzică pentru nunți și alte evenimente.
Oferta se adresează artiștilor care vor să fie incluși pe platformă și să își promoveze serviciile către publicul interesat.
Cei care doresc să beneficieze de această promovare pot transmite informațiile necesare pentru includerea în platformă.
Muzică pentru nunți, botezuri și petreceri private
Solisti.ro se adresează în special artiștilor care activează în zona evenimentelor private.
Printre tipurile de evenimente pentru care platforma menționează servicii muzicale se numără nunțile, botezurile, majoratele și petrecerile private.
Pot fi promovate și alte tipuri de evenimente, în funcție de serviciile oferite de fiecare artist, trupă sau formație.
Cum poate fi contactată Solisti.ro
Pentru includerea pe platformă și promovarea serviciilor artistice, Solisti.ro poate fi contactată prin e-mail sau WhatsApp.
Email: info@solisti.roWhatsApp: 0773 826 750
Eveniment
Caravana medicală „Obezitatea este o boală” aduce evaluări gratuite în Palas Iași
În perioada 14-23 iunie, compania Lilly România aduce în Palas Iași Caravana medicală „Obezitatea este o boală”, un program de evaluare gratuită dedicat publicului larg. Inițiativa își propune să crească nivelul de informare privind obezitatea și impactul acesteia asupra sănătății, prin acces facil la evaluare și consiliere de specialitate.
Ce este obezitatea?
Obezitatea este, conform ghidurilor medicale internaționale, o boală cronică, progresivă și complexă, tot mai frecventă în România, asociată cu peste 200 de complicații cronice: de la diabet zaharat și hipertensiune arterială până la tulburări metabolice și impact emoțional semnificativ.
Un studiu recent realizat de Ipsos, una dintre cele mai importante companii de cercetare de piață din lume, dezvăluie că 79% dintre românii care trăiesc cu obezitate consideră că afecțiunea lor „se poate preveni prin alegeri personale” – cea mai mare cifră din toate țările studiate și cu mult peste media globală de 66%. Această cifră subliniază nevoia de a înțelege că, dincolo de stilul de viață, există o rezistență biologică ce face procesul de slăbire dificil fără ajutor specializat.

Cum știu dacă am obezitate? Rolul IMC și al evaluării medicale
Deși Indicele de Masă Corporală (IMC) este utilizat frecvent pentru clasificarea
obezității, acest indicator nu spune întreaga poveste. Medicul poate lua în considerare raportul talie–înălțime, impactul asupra sănătății, calitatea vieții, prezența complicațiilor și altele. Interesant este faptul că doar 20% dintre românii care trăiesc cu obezitate se declară îngrijorați de starea lor de sănătate din prezent (sub media globală), însă procentul celor care se tem pentru sănătatea lor pe termen lung este aproape dublu. Această preocupare pentru viitor vine din faptul că românii sunt mult mai conștienți de afecțiunile asociate: cele mai cunoscute fiind diabetul de tip 2 (66%) și problemele cardiovasculare (64%). Evaluarea medicală la momentul potrivit poate preveni aceste complicații.
De ce este esențial consultul medical?
Pentru că scăderea în greutate nu este un efort individual, ci unul ce necesită expertiză medicală. Fiindcă tratamentele, fie că vorbim de modificări ale stilului de viață, medicație sau intervenții chirurgicale, trebuie personalizate. Doar un medic poate recomanda soluția potrivită. Aici poți găsi un medic specialist din zona ta.
Discuția cu un medic este cu atât mai importantă cu cât, potrivit studiului Ipsos, doar 20% dintre respondenții care trăiesc cu obezitate în România se declară îngrijorați de starea lor de sănătate din prezent, cu mai mult de 20 de puncte procentuale sub media globală.

Vrei să faci primul pas? Îl poți face gratuit, în mall
Pentru a susține publicul în adoptarea unor decizii informate privind sănătatea, Caravana medicală „Obezitatea este o boală” va fi prezentă în Palas Iași – unde va amenaja un spațiu dedicat evaluării statusului ponderal.
Ce te așteaptă în spațiul dedicat pentru evaluare?
- spațiu propriu și prietenos, creat pentru confortul tău
- analiza a compoziției corporale cu ajutorul cântarului profesional
- discuție individuală cu un nutriționist
- recomandări personalizate pentru un stil de viață sănătos
- broșuri și materiale informative utile
De ce să participi?
Pentru mulți oameni, un astfel de eveniment reprezintă primul pas spre înțelegerea reală a propriei stări de sănătate. Dialogul cu un specialist te poate ajuta să clarifici ceea ce simți, să îți validezi eforturile depuse și să primești îndrumări sigure, bazate pe dovezi științifice, adaptate nevoilor tale.
Caravana medicală „Obezitatea este o boală” este mai mult decât un eveniment de informare — este o invitație la conștientizare, prevenție și grijă față de propria sănătate. Prin accesul la evaluări gratuite și la specialiști, fiecare pas făcut contează. Implică-te, informează-te și oferă-ți șansa unui început mai sănătos.
-
Uncategorizedacum o lunăEleganță și Confort Absolut: Gama de Paturi și Dormitoare de Lux de la HOMEMOBILI Timișoara
-
Uncategorizedacum 3 luniOrase inteligente mai usor de administrat
-
Uncategorizedacum 3 luniHONOR aduce în România noul HONOR Watch 6
-
Uncategorizedacum 3 luniMAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară
-
Socialacum 3 luniȚuca Zbârcea & Asociații câștigă cinci premii la Gala Avocați de Top
-
acum 2 luniZiua Timișoarei 2026, sărbătorită prin patru zile de evenimente
-
Afaceriacum 3 luniNorth Bucharest Investments își extinde portofoliul prin parteneriatul cu VIVO Residence
-
Afaceriacum 3 luniAplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună

