Connect with us

Eveniment

Pandemia de coronavirus i-a afectat grav pe copii. Cum i-a schimbat pe cei mici – Capital |

Publicat

pe

Pandemia de coronavirus i-a afectat grav pe copii. Cum i-a schimbat pe cei mici

Psihoterapeutul analist și psiholog clinician la Clinica The Mind din București, Ilinca Balaș, este de părere că anul 2020, cel al pandemiei, poate fi caracterizat ca o gaură neagră.

”Prima întrebare care îmi vine în minte este ce s-a întâmplat în această perioadă, cu noi toţi (ce am trăit împreună, la nivel colectiv), dar şi cu fiecare în parte (care a fost experienţa distinctă, unică a fiecăruia dintre noi)? Un an şcolar, la prima vedere, dar, de fapt – un an de viaţă, care pare să semene mai degrabă cu o gaură neagră care a înghiţit timpul şi spaţiul şi din care ne străduim, cât, cum putem, să ieşim”, spune aceasta.

Specialista amintește că, înainte cu câteva zile de redeschiderea școlilor, umbla pe rețelele de socializare o imagine cu un adult așezat într-o bancă de școală, alături de textul: ”Dacă rata de infectare scade sub 0,5 la mie, ne întoarcem cu toţii la şcoală”. Aceasta subliniază că, deși la prima vedere este vorba de o glumă, poza conține și un sâmbure de adevăr.

„O glumă, desigur, dar care conţine un miez de adevăr, fiindcă, uneori, adevărul este mai uşor de spus în glumă. Cred că ne-am întors cu toţii la şcoală, odată cu copiii noştri, sau cu nepoţii, sau cu rudele care sunt cadre didactice, sau cu copilul nostru interior, sau, altfel spus, ne-am întors cu toţii la şcoala vieţii care, iată, şi-a redeschis larg porţile”, mai spune ea.

Psihologul a mai spus că redeschiderea școlilor este un eveniment important pentru toată lumea, chiar dacă suntem personal implicați sau nu. Ilianca Balaș a mai spus că este importat să înțelegem care sunt problemele nerezolvate și suplimentare care au apărut în urma redeschiderii fizice a școlilor.

Nimeni nu mai este la fel

Psihologul subliniază că trebuie să înțelegem că nimeni nu mai este la fel după această pandemie și că ne-am transformat mai mult decât ne dăm seama.

„Cei care se întorc nu sunt aceiaşi cu cei care au plecat fizic de la şcoală, în urmă cu un an. Ne-am transformat în acest an, poate mai mult decât ne putem da seama acum şi este important să lăsăm spaţiu şi înţelegere acestei realităţi pe care încă nu o putem percepe cu totul – vedem doar nişte părţi din ea, pe ici, pe colo”, adaugă psihologul.

Aceasta explică faptul că este important să acceptăm că nu știm anumite lucruri și că profesorii ar trebui să le arate elevilor că nu este nicio problemă dacă nu știu.

„Din nou, deviza pandemiei pare a fi incertitudinea, iar marea ei miză este să putem sta cu o grămadă de întrebări fără răspuns, aşa cum spunea Rainer Maria Rilke: «Ideea este să trăieşti totul. Trăieşte întrebările acum. Poate, treptat, fără să îţi dai seama, vei trăi într-o zi depărtată răspunsul»”. Cred că este momentul să trăim întrebările, deocamdată.

Si asta aş face, în clasă, cu elevii: le-aş pune întrebări şi i-aş face să vorbească, i-aş învăţa să trăiască întrebările şi să accepte lipsa răspunsurilor. Aş spune «nu ştiu» mai des, mai apăsat, mai senin şi i-aş încuraja s-o facă.

De data asta, şcoala poate să ne înveţe că este în regulă şi să nu ştim, ar fi poate o pregătire mai realistă pentru viaţă, decât să trebuiască mereu să ştim, să avem răspunsul, să răspundem corect…”, recomandă Ilinca Balaş.

Izolarea, o mare provocare

Psihologul a povestit o întâmplare din viața uneia dintre fiicele sale. Cea mică i-a povestit că în prima zi de școală după pandemie era atât de liniște în clasă încât profesoara i-a întrebat dacă sunt bine. După această întrebare, cei mici au revenit la cum erau înainte de pandemie. Ilinca Balaș subliniază că această tăcere trebuie tratată ca pe un semnal de alarmă.

„Era atât de linişte în clasă, încât profesoara i-a întrebat pe copii dacă sunt bine. Întrebarea i-a dezmorţit şi, în scurtă vreme, au revenit la forfota dinainte. Momentul rămâne emblematic, însă. Tăcerea copiilor era şi este îngrijorătoare. Aş privi-o pe un semnal de alarmă, aproape ca pe un simptom”, apreciază psihologul.

Ea mai spune că adevărata provocare a pandemiei a fost izolarea și că, odată cu revenirea la normalitate, provocarea va fi să nu rămânem izolați în prezența celorlalți.

„Aceasta pentru că una dintre marile provocări ale pandemiei a fost izolarea. Însă, odată cu revenirea, o provocare ar fi să nu rămânem izolaţi în prezenţa celorlalţi sau să izolăm experienţa în sufletul nostru. De-asta, este esenţial, este vital să vorbim. Să împărtăşim cât mai mult: cum a fost pentru noi, ce am simţit, care au fost greutăţile, ce s-a schimbat în noi. Să vorbim. Să nu ne izolăm în tăcere.

Şcoala ar putea, acum mai mult ca oricând, să îi facă pe copii să vorbească. Prima întrebare pe care le-aş pune-o elevilor în clasă ar fi: cum a fost experienţa, pentru voi? Aş întreba pe fiecare în parte şi aş asculta fiecare poveste, cu interes, cu răbdare.

Aş ţine un moment de reculegere pentru fiecare elev care a trăit pierderea cuiva în acest an. S-ar putea să dureze, să se piardă timp, din punctul de vedere al materiei, al sarcinilor, însă câştigul este unul mult mai mare, câştigul este reconectarea, este a fi împreună”, mai spune aceasta.

”Ne avem de recuperat pe noi înșine”

Psihologul a mai spus că următorul pas ar fi să reînvățăm să fim împreună. Aceasta mai spune că este important să ne dăm timp să ne privim, să ne auzim și să ne ascultăm.

”Fizic şi să fim în/cu fizicul nostru, după un an în care am trăit atâtea experienţe prin intermediul ecranului, care a devenit aproape o prelungire a corpului nostru. Să învăţăm să readucem corpul nostru aici şi acum, căci el este marele nostru organ de simţ şi puntea dintre lumi, dintre interior şi exterior.

Şcoala înseamnă o comunitate, care are nevoie să se reconstruiască, să se reconsolideze, ca după un cutremur – cât va dura, mai mult, mai puţin, depinde de efortul investit, un efort emoţional, un efort de conştientizare, de punere în cuvinte a experienţei, de timpul care va trece şi pe care îl putem valorifica, încercând să înţelegem ce am trăit, sau îl putem doar lăsa să măture şi să împrăştie experienţele în cele patru zări”, subliniază Ilinca Balaş.

Psihologul Ilinca Balaș a mai spus că, în prezent, marea oportunitate este munca de reconstrucție. Aceasta subliniază că oamenii nu mai sunt locurile de muncă pe care le au, ci sunt, cu toții, ”niște simpli zidari c uneltele în mână”.

”Poate fi, uneori, un catalizator al transformării. De-asta, marea oportunitate este tocmai această muncă de reconstrucţie. Nu (mai) suntem acum profesori, elevi, medici, psihologi, politicieni, ş.a.m.d., suntem, cu toţii, nişte simpli zidari cu uneltele în mână lucrând la temelia noastră.

În ceea ce priveşte şcoala, cred că avem ocazia, pentru ultima parte a acestui an şcolar, să experimentăm într-adevăr şcoala altfel. Sau o altfel de şcoală: mai flexibilă, mai preocupată de problemele şi de nevoile reale ale elevilor şi de a recupera conectarea care «s-a pierdut» în perioada online-ului, mai degrabă decât materia.

Avem multe de recuperat, mult mai importante, în plan existenţial, decât nişte informaţii, decât cunoaşterea în sine: ne avem de recuperat pe noi înşine şi unii pe alţii, ne avem de recuperat vieţile, timpul, corpurile… şi o putem face oriunde, oricând. Mai ales la şcoală”, spune psihologul.

Sursă foto: Dreamstime

Eveniment

Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă

Publicat

pe

De

Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.

„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.

Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei. 


Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.

Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială  „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.


Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.

După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.

Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanțade la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.

Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.

Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.

De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall  Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.

Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.

În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.

Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.

Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.

O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.

TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro

Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de FacebookInstagramTikTok.

Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.

 „În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES. 

Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS 

Producător: Claudiu Boboc

Producător  executiv: Adela Mara

Manager producție: Iulia Cezara Roșu

Casting: ELEPHANT MEDIA  

Realizat cu sprijinul: 

Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON

Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI

Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.

Partener social: Asociația „România Zâmbește”.

Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/

Partener media principalVIRGIN RADIO ROMANIA

Parteneri mediaCineFanNews.roZile și NopțiCinemapRevista FILMPlaytechHapp.roCinefiliaDaily MagazineFilme-cartiMovieNewsThe MovienatorMunteanu.

Citeste in continuare

Cultură

The Grand Ball of Princes and Princesses Monte-Carlo: O noapte cu strălucire la Iași

Publicat

pe

De

O experiență unică în viață, adusă de unul dintre cele mai importante evenimente din Monaco, care va avea loc în Palatul Culturii – Iași.

Se desfășoară încet, sub șoaptele aurite ale istoriei și ecourile măreției regale, o noapte de splendoare unică care va avea loc în inima României. Pe 6 septembrie 2025, Balul Grandios al Prinților și Prințeselor de la Monte-Carlo va umple sălile Palatului Culturii din Iași, aducând cu el eleganța atemporală a celor mai ilustre tradiții monegasce.

De secole, Monte-Carlo este sinonim cu grația, noblețea și arta celebrării — o lume în care prinții și prințesele, împodobiți cu mătase și diamante, dansează pe podele de marmură sub lumina a mii de candelabre. Acum, această moștenire a rafinamentului părăsește Coasta de Azur și aduce cu ea spiritul Balului Grandios, un spectacol care depășește granițele și transformă visele în realitate.

O noapte de opulență și farmec

Când ușile Palatului Culturii se vor deschide, oaspeții vor păși într-o lume unde fantezia devine realitate. Balul Grandios va aduce în fața invitaților un spectacol de simfonii orchestrale, valsuri care plutesc prin aer ca niște ecouri ale trecutului, și cine cu lumânări demne de regalitate.

Nobili din toată Europa și nu numai se vor reuni, uniți sub semnul grației, moștenirii și eleganței. Fiecare detaliu va purta semnătura stilului Monte Carlo: strălucirea cupelor de șampanie, foșnetul mătăsii pe podelele poleite, și mirosul florilor de sezon, toate într-o atmosferă regală.

Va fi o celebrare nu doar a frumuseții și rafinamentului, ci și a legăturii dintre trecut și prezent, între aristocrația românească și farmecul etern al Monaco-ului.

Iași: Oraș al culturii și patrimoniului regal

Nu există loc mai potrivit pentru acest eveniment grandios decât Iașiul, un oraș a cărui esență este pătrunsă de eleganță aristocratică și prestigiu cultural. Cunoscut drept Capitala Culturală a Europei și Oraș Regal, Iașiul a fost de multă vreme un simbol al intelectului, rafinamentului și strălucirii artistice.

Străzile sale spun povești cu poeți și regi, iar palatele și monumentele sale aduc un omagiu trecutului nobil. În centrul acestei sărbători se află Palatul Culturii, o bijuterie arhitecturală neo-gotică, considerată una dintre cele mai impunătoare clădiri din țară.

Construit între 1906 și 1925, palatul a fost ridicat pe ruinele fostei Curți Domnești a Moldovei. Acum, în aceste săli încărcate de istorie, Balul va prinde viață — un spectacol de coroane strălucitoare, rochii ample și amintiri ale unui timp regal care nu va fi uitat.

O moștenire a eleganței care continuă

Balul Grandios al Prinților și Prințeselor din Monte-Carlo este o celebrare a tradiției și nobleței, o călătorie prin istorie și o reafirmare a valorilor regale.

Acum, pentru prima dată, Iașiul devine scena acestui spectacol unic, aducând magia Monaco-ului în inima României. În noaptea de 6 septembrie, sub candelabrele de cristal ale Palatului Culturii, trecutul și prezentul vor dansa împreună, iar strălucirea Monte-Carlo-ului va găsi un nou cămin în orașul regal al României.

Pentru cei care visează în aur și dansuri nobile, acesta nu este doar un eveniment. Este istorie în devenire.

Get in touch
NOBLE MONTE-CARLO
8 Rue des Oliviers, Monte-Carlo
98000 – Principality of Monaco
Phone number: +377607934575 (Monaco)
Email: grandbal@noblemontecarlo.mc

Citeste in continuare

Eveniment

Restaurant botez București – Primul eveniment special al copilului tău la Restaurant Casa Brândușa

Publicat

pe

Salon decorat cu delicatețe pentru un botez intim sau grandios

Primul eveniment important din viața unui copil merită să fie celebrat într-un cadru cald, rafinat și adaptat momentului festiv. Restaurant Casa Brândușa pune la dispoziție un salon elegant, care se remarcă printr-un decor versatil, capabil să susțină atât botezuri restrânse, cu o notă intimă, cât și evenimente ample, cu un număr mare de invitați. Întreaga amenajare interioară este gândită pentru a inspira delicatețe, liniște și eleganță, elemente esențiale pentru o atmosferă plăcută și armonioasă, potrivită unei astfel de sărbători în familie.

Spațiul este luminat natural, completat de accente decorative moderne, care pot fi personalizate în funcție de preferințele părinților. Mobilierul este confortabil, iar aranjamentele florale, elementele de decor și fundalurile tematice pot fi adaptate ușor pentru a reflecta stilul evenimentului, indiferent că este vorba despre un botez clasic sau despre unul cu o tematică specială. Restaurantul oferă un cadru ideal pentru realizarea unor fotografii memorabile și pentru desfășurarea unui eveniment lipsit de griji, într-un spațiu generos și primitor.

Meniuri diversificate pentru toate preferințele invitaților

O petrecere de botez reușită presupune și un meniu atent conceput, capabil să satisfacă gusturi variate și să ofere o experiență culinară autentică. Restaurant Casa Brândușa pune accent pe calitatea preparatelor, oferind meniuri variate care îmbină preparate tradiționale reinterpretate cu opțiuni moderne, toate pregătite cu ingrediente proaspete și prezentate cu eleganță. Bucătarii restaurantului propun combinații rafinate de arome și texturi, astfel încât fiecare invitat să se poată bucura de un festin pe măsura momentului.

Fiecare meniu poate fi personalizat în funcție de cerințele familiei, incluzând opțiuni pentru copii, meniuri vegetariene, preparate fără alergeni sau sugestii internaționale, astfel încât preferințele fiecărui participant să fie respectate cu seriozitate. Servirea este impecabilă, iar personalul este atent instruit pentru a oferi o experiență completă, de la primul fel până la desert. Prin această atenție la detalii, restaurant botez devine alegerea ideală pentru familiile care își doresc un eveniment elegant și gustos în același timp.

Experiență în organizarea evenimentelor de familie

Organizarea unui botez presupune mai mult decât alegerea unui loc – implică un partener de încredere care cunoaște specificul evenimentelor de familie și poate gestiona toate aspectele organizatorice. Restaurant Casa Brândușa beneficiază de o experiență solidă în desfășurarea acestui tip de evenimente, oferind părinților consultanță și sprijin în toate etapele planificării. De la alegerea meniului și stabilirea programului, până la recomandări privind decorul, muzica și coordonarea momentelor-cheie, echipa restaurantului acționează cu profesionalism și eficiență.

Fiecare botez organizat aici se bucură de o atenție personalizată, astfel încât să reflecte stilul și dorințele părinților. Echipa dedicată evenimentelor oferă soluții rapide și adaptate, propunând variante eficiente și rafinate pentru ca totul să decurgă fără stres. Având la bază o reputație construită prin evenimente de succes, Restaurant Casa Brândușa devine un reper în peisajul organizării de evenimente de familie din București, fiind apreciat pentru profesionalismul său, seriozitatea cu care abordează fiecare detaliu și atmosfera caldă pe care o oferă.

Acces ușor și parcare dedicată pentru invitați

Un aspect esențial în alegerea locației pentru un botez îl constituie accesibilitatea pentru invitați. Restaurant Casa Brândușa este amplasat într-o zonă centrală a Bucureștiului, cu acces facil atât din zonele principale ale orașului, cât și din exterior. Locația este bine conectată la rețeaua de transport, ceea ce permite o deplasare comodă pentru toți participanții. Amplasarea strategică oferă un plus de confort părinților și invitaților, care se pot concentra exclusiv pe bucuria evenimentului, fără grija logisticii.

În plus, restaurantul dispune de o parcare dedicată, un element deosebit de important pentru evenimentele de familie, unde prezența invitaților din mai multe generații impune confort și siguranță. Posibilitatea de a parca ușor, aproape de intrare, contribuie semnificativ la starea de bine a tuturor celor prezenți. Acest detaliu, adesea trecut cu vederea, reflectă grija restaurantului față de oaspeții săi și dorința de a crea o experiență completă. Pentru orice familie în căutarea unui restaurant botez bucuresti care să îmbine eleganța, funcționalitatea și ospitalitatea autentică, Casa Brândușa se dovedește a fi alegerea ideală.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Uncategorized11 ore inainte

STUDIU: Trei din zece români nu au fost în 2025 la niciun control de rutină. Alți doi din zece au fost doar la controlul obligatoriu, de medicina muncii

Cum schimbă abonamentele medicale modul în care românii se raportează la sănătate? București, 29 aprilie 2026. Vizita la medic în...

Exclusiv13 ore inainte

Dincolo de simpla ambalare: Descoperă avantajele unor pungi BOPP de la Snick Ambalaje în toată România

Snick Ambalaje este o companie cu capital 100% românesc, specializată în ambalaje pentru HoReCa și industrii conexe, cu o gamă...

o zi inainte

TransilvaniaON.ro –  ziarul online al Transilvaniei care te informează zilnic despre cele mai importante evenimente din regiune

TransilvaniaON.ro este ziarul online al Transilvaniei care informează zilnic publicul despre cele mai relevante știri și evenimente din această regiune a...

Uncategorized2 zile inainte

Xiaomi prezintă cele mai bine vândute produse de Paște și Xiaomi Fan Festival: POCO domină smartphone-urile, iar românii au investit în produse de îngrijire și wearables

București, 29 aprilie 2026–Xiaomi România prezintă clasamentul celor mai căutate și vândute produse pe www.mi.com/ro și în magazinul Xiaomi Store...

Uncategorized2 zile inainte

GPeC SUMMIT 26 Mai 2026 – Conferință, Expo și Networking cu 800+ actori relevanți din E-Commerce și Digital Marketing

Aflat la a 21-a ediție anuală, GPeC SUMMIT este considerat cel mai important eveniment de E-Commerce și Digital Marketing din...

Uncategorized2 zile inainte

Smartphone-urile din seria HONOR 600 redefinesc conceptul de flagship accesibil în 2026

București, 28 aprilie 2026 –Într-un context în care prețurile smartphone-urilor continuă să crească, iar utilizatorii devin tot mai atenți ladeciziade...

Uncategorized3 zile inainte

Ocean Mode al Samsung Galaxy și programul pentru recifele de corali primesc recunoaștere și premii internaționale

Ocean Mode permite cercetătorilor și comunităților să colecteze date subacvatice de înaltă calitate pentru monitorizarea și refacerea recifelor de corali....

3 zile inainte

stiricj.ro – platformă de știri dedicată comunității din Cluj-Napoca și județul Cluj

stiricj.ro este o platformă online de știri dedicată municipiului Cluj-Napoca și județului Cluj, orientată spre prezentarea informațiilor de actualitate și...

Uncategorized3 zile inainte

Samsung lansează gama completă de televizoare cu AI pentru 2026

Gama 2026 extinde funcțiile AI îmbunătățite la modelele Micro RGB, OLED, Neo QLED, Mini LED și UHD, ajutând mai mulți...

5 zile inainte

CITY PROTECT SECURITY accelerează expansiunea națională: noi parteneriate în retail, intrare în mall-uri și extindere în bricolaj

Bogdan Dumitrache, fondator și CEO al CITY PROTECT GROUP, anunță o nouă etapă de dezvoltare accelerată a companiei, marcată de parteneriate...

Uncategorized6 zile inainte

Un nou orizont terapeutic în diabetul de tip 2 la adolescenți: Semaglutida orală își confirmă eficacitatea superioară în studiile clinice

Rezultatele recente ale studiului clinic de fază 3a PIONEER TEENS indică faptul că semaglutida orală are potențialul de a deveni...

Uncategorized6 zile inainte

Dispozitive care fac mai mult: HONOR 600 Lite și MagicPad 4 duc creativitatea și productivitatea la un alt nivel

București, 24 aprilie 2026 –HONOR aduce în prim-plan o nouă generație de dispozitive concepute pentru a susține creativitatea și productivitatea...

strategie business, comunicare proiect IT, colaborare agentie web, management proiect digital, strategie dezvoltare website, comunicare eficienta business strategie business, comunicare proiect IT, colaborare agentie web, management proiect digital, strategie dezvoltare website, comunicare eficienta business
Afaceri7 zile inainte

Strategia Magic 5: Comunicare asumată pentru rezultate serioase

În majoritatea proiectelor digitale, problemele nu apar din tehnologie, ci din lipsa unei comunicări clare. Așteptări diferite, decizii neexplicate și...

Uncategorized7 zile inainte

Continental Hotels marchează 35 de ani de activitate pe piața din România

Peste 14 milioane de oaspeți, 9,5 milioane de camere vândute și o campanie aniversară care pune în prim-plan oamenii, comunitățile...

Uncategorizedo săptămână inainte

Scrisoare deschisă privind accesul pacienților oncologici la servicii de radioterapie și utilizarea capacităților disponibile

Către: Ministerul Sanatatii Casa Națională de Asigurări de Sănătate Stimate Domnule Ministru / Secretar De Stat, Dr. Stela Firu Stimate...

Afacerio săptămână inainte

CONSTRUCȚIILE SUSTENABILE ȘI REZILIENȚA: BĂNCILE ȘI ASIGURATORII – PARTENERI CHEIE LA NIVEL GLOBAL

În contextul unor fenomene meteorologice extreme din ce în ce mai frecvente, construcțiile sustenabile devin treptat o temă centrală pentru...

Știrile Săptămânii