Connect with us

Eveniment

Gabriel Oprea intervine dur si profesional/Incisiv de Prahova a dezvaluit inca din 23 mai 2019 cazul din Mehedinti

Publicat

pe

„Cazul fetiței de la Baia de Aramă relevă un adevăr trist: că unii dintre noi au uitat să fie oameni.

Modul în care un copil de 8 ani a fost tratat de către o doamnă procuror este de neconceput. Nici pentru un reprezentat al statului, al justiției, nici pentru o femeie. Comportamentul acestui procuror, lipsit de tact, lipsit de omenie, de suflet, față de un alt om și cu atât mai mult față de un copil este abuziv, înfiorător și absolut condamnabil. Iar situația în sine nu poate fi încadrată în anul 2019, într-o țară a Uniunii Europene în care drepturile omului sunt respectate.

Legislația în domeniul adopției trebuie neaparat modificată, trebuie adaptată la vremurile în care trăim, trebuie simplificată și trebuie să urmărească, cu prioritate, respectarea drepturilor omului și drepturilor copilului, fără excepție. Reglementările trebuie să aibă în vedere și să respecte cu adevărat principiile referitoare la interesul superior al copilului, iar aceste principii trebuie să fie aplicate cu sfințenie de către autorități, în toate etapele procesului de adopție.

Este obligatoriu care orice etapă și orice măsură din cadrul procesului de adopție să țină seama cu sfințenie de nevoile copilului, diferite de cele ale adultului, de starea lui psihologică, de istoricul său începând de la naștere, de nevoia lui de stabilitate, de nevoia și de dreptul copilului a fi iubit și protejat, de fragilitatea sa.
Toți reprezentanții autorităților implicați în proces trebuie să aibă o pregătire solidă și experiență în ceea ce presupune acest proces, nu doar din punct de vedere juridic, ci și în privința relaționării cu copiii.

Copiii nu trebuie să fie tratați alfel decât cu căldură, cu prietenie, cu înțelegere și cu iubire. În România, din păcate, foarte mulți copii sunt abuzați, traumatizați, sunt tratați total inadecvat de către adulți, fie ei autorități, pedagogi sau parinți. Cred că avem nevoie de o legislația mai strictă în privința drepturilor pe care le are copilul, iar măsurile aplicabile celor care produc abuzuri împotriva copilului trebuie să fie extrem de dure!
De aceea, am decis introducerea de urgență pe lista priorităților UNPR, a unui proiect legislativ care să reglementeze foarte clar toate aceste aspecte.”, scrie Oprea pe Facebook.

Reamintim ca, pe data 23 mai 2019, Incisiv de Prahova a publicat articolul “Cine știe dedesubturile acestei adopții refuzată chiar și de copil?” prin care atrageam atentia asupra cazului fetitei care a inflamat acum Romania.

https://www.incisivdeprahova.ro/2019/05/23/cine-stie-dedesubturile-acestei-adoptii-refuzata-chiar-si-de-copil/

Iata ce dezvaluiam in acest articol:

“Un caz greu de imaginat se întâmplă în judeţul Mehedinți.  O fetiță este la un pas de a fi dusă cu forța, din Mehedinți în America, să fie înfiată!

Imaginile,  fotografiile și declarațiile trimise de familia ce este forțată să accepte adopți sunt cutremurătoare!

,, Acum 7 ani, mami cu tati, au luat 2 fetițe in plasament, Andreea și Sorina, după 2 luni de zile, Andreea a fost scoasă la adopție, noi atașându-ne  de ele, am pornit demersurile  pentru a o adopta, ce a ce am și reușit, cu greu , dar am reușit, doream să o înfiem și pe Sorina, dar ea, încă mai era căutată de părinți și rude, după un timp, nu am mai auzit nimic despre mamă și rude. (Nu le-a mai fost permis sa își vadă fata), așa susțin ei acum. Într-o zi, în  2013, a venit managerul de caz, Morjan Violeta, să dea mami o declarație, chipurile, că nu dorește sa înfieze fata. Mami atunci ia zis  contrariului, a zis ca sa facă cum zice ea că știe mai bine, ca și așa ea nu se încadreaza cu veniturile ce le cer ei ca și așa Sorina fiind de etnie rromă nu este căutată, dar noi acum am înțeles de ce a făcut asta, pentru că,  toți asistenți maternali din zona cotizau dreptul în fiecare lună, (avem martori), totul a fost cum a vrut doamna până  când într-o  zi, în 2016,  a venit la fel cu o altă cerere scrisă ca tot nu o înfiază . Însă, după un timp, pe 19 februarie 2018,  a venit într-o  dimineață, să ne zică, că trbuie să pregătim fata, fiindcă  vine o familie de români, stabiliți în  America de 15 ani și ca o vor ei pe Sorina, fata și noi când am auzit am refuzat și am luat-o la întrebări, pe doamna Morjan, de ce nu nea spus că fata era scoasă la adopții?

Cum am aflat, imediat am început demersurile pentru a o înfia noi, dar n-i  sa răspuns cacă, momentan fata este blocată la familia aceea și ca noi nu mai avem nici un drept. Cum când noi am crescut-o?  Am mers chiar și la director să  îi zicem, cum nea mințit, dar ne zis că  sunt presiuni de la București, chiar și de la Ambasada Americană.

După 3 luni, a venit familia, Americană, să se atașeze cu fata, noi atunci le-am explicat situația cu gândul ca renunță, dar ei ne-au răspuns că, avem relații de am putut alege-o pe Sorina și că  au dat 30 mii de dolari pentru ea, cei doi mai au 2 copii, unul de 4 ani și o fată  de 9,  iar  la întâlnire cu Sorina, nu prezentau nici un interes.

Doamnele de la DGASPC Mehedinți, au început, să mintă cu rapoarte referitoare la întâlniri, că fata se joaca și se atașează de ei! Minciuni, nimic adevărat, fata era traumatizată de gândul că o sa plece, avem și rapoarte de la psiholog, noi atunci ne-am dat seama că este ceva dubios.

Am sesizat penal bănuiala și acum există un dosar la DIICOT de abuz și formarea unui grup infracțional.

Am ajuns și în instanța la Drobeta Turnu Severin, unde am câștigat noi, dar au făcut  recurs la Craiova, unde au câștigat ei!

Pe 23 Aprilie 2019 noi avem bănuieli că s-a aranjat ceva și  la Craiova findcă, ieri și azi, au venit cu poliția cei de la DGASPC, dar fetița refuză să plece.

Azi au sunat chiar și la ambulanță ,  că i-a venit rău, a făcut pe ea, a vomitat e traumatizată, de frică. Avocatul nostru, încearcă să facă o revizuire, și mai   avocatul spune că trebuie să vina un executor, însă  ei vin tot fără, executor.

Am încercat să dam pe la televiziune dar toți refuză când aud de adopție internațională și de implicarea politică. Suntem disperați, doar dumneavoastră domnule Alin mai puteți să ne ajutați,  să vadă o lume  întreagă ce se întâmplă la noi în țară, vă rog frumos…Ajutați-ne domnule Ghiciulescu ne precizeaza  jurnalistul Alin Ghiciulescu care publică in Incisiv de Prahova declarația plină de durerea fără a  schimba un cuvânt, o literă, nimic, din mesajul unuia dintre frații fetei, ce vor unii să o ia de lângă familia ei și să o ducă în America.

Redactia Incisiv de Prahova sesizeaza public organele competente in vederea luarii masurilor legale care se impun!, precizam la sfarsitul articolului.

Ce este curios, scuzati, DUBIOS este faptul ca s-a incercat stergerea urmelor, stergere pe care nu o putea efectua “americanul-romanas”, tatal adoptiv din SUA ci anumite “organe” si/sau servicii.

  1. Canalul de YouTube pe care erau salvate inregistrarile cu fetita din Mehedinti si declaratiile  celor implicati in acest caz- a fost sters in mod dubios ne precizeaza corespondentul nostru din Mehedinti, jurnalistul Alin Ghiciulescu caruia i s-a blocat si accesul la contul de mail, doar “intamplator” …
  2. Celebrul jurnalist Sorina Ruxandra Matei a dezvaluit pe contul sau de Facebook cine este tatal adoptiv din SUA…

“Să nu vă vină rău. Tatăl lucrează chiar la Roche, e chiar Field Engineering Specialist at Roche Diagnostics, şi a lucrat înainte la Beckman Coulter Inc., a Danaher Corporation company that develops, manufactures and markets products that simplify, automate and innovate complex biomedical testing. It is operating in two industries: Diagnostics and Life Sciences.

Linkuri aici verificate
https://www.linkedin.com/in/gabriel-sacarin-44385176

https://en.wikipedia.org/wiki/Beckman_Coulter

  1. Tot “intamplator” contul de Facebook al jurnalistului Sorina Ruxandra Matei a fost blocat acum 10 ore…Total “intamplator” …Credeti in coincidente? Noi, NU!Vom reveni. (Cristina T.).

 

 

 

 

 

Eveniment

Cinci publicații online de business intră pe piața media din România

Publicat

pe

De

SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro.

Timișoara, 10 august 2026 – SEO Digital S.R.L. anunță lansarea a cinci publicații online independente dedicate mediului de afaceri din România. Cele cinci site-uri, capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro, acoperă știri și analize din economie, finanțe, companii, antreprenoriat, piețe și industrii, tehnologie, marketing și carieră.

Lansarea vine într-un moment în care mediul de afaceri românesc trece printr-un val de schimbări legislative și economice: peste 3.100 de firme și PFA au intrat în insolvență doar în primele cinci luni din 2026, salariul minim a fost majorat de la 1 iulie, iar noile reguli fiscale au modificat impozitarea dividendelor, regimul microîntreprinderilor și obligațiile de raportare electronică. În paralel, piața de fuziuni și achiziții a atins un nivel record, cu tranzacții de aproximativ 6 miliarde de dolari în prima jumătate a anului.

„Antreprenorii și managerii au nevoie de informație verificată, explicată pe înțelesul lor și livrată rapid. Am construit aceste publicații pornind de la o observație simplă: multe schimbări care afectează direct o firmă mică sau mijlocie ajung la ea prea târziu sau într-un limbaj greu de aplicat în practică. Ne propunem să acoperim exact acest gol”, declară Eduard, fondator SEO Digital.

Cele cinci publicații și adresele lor

Capital Business – capitalbusiness.ro
Business Mag – businessmag.ro
Bilanț Business – bilantbusiness.ro
Gazeta Economică – gazetaeconomica.ro
Ziarul Companiilor – ziarulcompaniilor.ro

Fiecare dintre cele cinci publicații are propria structură editorială și propriul unghi de abordare, dar toate pornesc de la aceleași principii: informație documentată pe surse oficiale, actualizată constant și orientată către decizia de business. Conținutul este organizat pe categorii precum Afaceri și companii, Antreprenoriat, Economie și finanțe, Piețe și industrii, Marketing și vânzări, Tehnologie și inovație, Carieră și dezvoltare.

Publicațiile sunt disponibile gratuit, fără paywall, și pot fi accesate de pe orice dispozitiv. Cititorii pot urmări noutățile direct pe site sau prin canalele de social media asociate fiecărei publicații.

Rețeaua este operată de SEO Digital S.R.L., companie fondată în decembrie 2024 și dezvoltatoare a platformei seodigital.ro, care conectează advertiserii cu peste 3.000 de publicații verificate din România pentru advertoriale, comunicate de presă și campanii de vizibilitate online.

Despre SEO Digital S.R.L.

SEO Digital S.R.L. este o companie românească specializată în marketing de conținut și SEO, cu sediul în Timișoara, județul Timiș. Operează platforma seodigital.ro, agenția targetseo.ro și o rețea de publicații online din domenii diverse, de la business și economie la lifestyle și tehnologie.

Citeste in continuare

Eveniment

Caravana medicală „Obezitatea este o boală” aduce evaluări gratuite în Palas Iași

Publicat

pe

De

În perioada 14-23 iunie, compania Lilly România aduce în Palas Iași Caravana medicală „Obezitatea este o boală”, un program de evaluare gratuită dedicat publicului larg. Inițiativa își propune să crească nivelul de informare privind obezitatea și impactul acesteia asupra sănătății, prin acces facil la evaluare și consiliere de specialitate.

Ce este obezitatea?

Obezitatea este, conform ghidurilor medicale internaționale, o boală cronică, progresivă și complexă, tot mai frecventă în România, asociată cu peste 200 de complicații cronice: de la diabet zaharat și hipertensiune arterială până la tulburări metabolice și impact emoțional semnificativ.

Un studiu recent realizat de Ipsos, una dintre cele mai importante companii de cercetare de piață din lume, dezvăluie că 79% dintre românii care trăiesc cu obezitate consideră că afecțiunea lor „se poate preveni prin alegeri personale” – cea mai mare cifră din toate țările studiate și cu mult peste media globală de 66%. Această cifră subliniază nevoia de a înțelege că, dincolo de stilul de viață, există o rezistență biologică ce face procesul de slăbire dificil fără ajutor specializat.

Cum știu dacă am obezitate? Rolul IMC și al evaluării medicale

Deși Indicele de Masă Corporală (IMC) este utilizat frecvent pentru clasificarea

obezității, acest indicator nu spune întreaga poveste. Medicul poate lua în considerare raportul talie–înălțime, impactul asupra sănătății, calitatea vieții, prezența complicațiilor și altele. Interesant este faptul că doar 20% dintre românii care trăiesc cu obezitate se declară îngrijorați de starea lor de sănătate din prezent (sub media globală), însă procentul celor care se tem pentru sănătatea lor pe termen lung este aproape dublu. Această preocupare pentru viitor vine din faptul că românii sunt mult mai conștienți de afecțiunile asociate: cele mai cunoscute fiind diabetul de tip 2 (66%) și problemele cardiovasculare (64%). Evaluarea medicală la momentul potrivit poate preveni aceste complicații.

De ce este esențial consultul medical?

Pentru că scăderea în greutate nu este un efort individual, ci unul ce necesită expertiză medicală. Fiindcă tratamentele, fie că vorbim de modificări ale stilului de viață, medicație sau intervenții chirurgicale, trebuie personalizate. Doar un medic poate recomanda soluția potrivită. Aici poți găsi un medic specialist din zona ta.

Discuția cu un medic este cu atât mai importantă cu cât, potrivit studiului Ipsos, doar 20% dintre respondenții care trăiesc cu obezitate în România se declară îngrijorați de starea lor de sănătate din prezent, cu mai mult de 20 de puncte procentuale sub media globală.

Vrei să faci primul pas? Îl poți face gratuit, în mall

Pentru a susține publicul în adoptarea unor decizii informate privind sănătatea, Caravana medicală „Obezitatea este o boală” va fi prezentă în Palas Iași – unde va amenaja un spațiu dedicat evaluării statusului ponderal.

Ce te așteaptă în spațiul dedicat pentru evaluare?

  • spațiu propriu și prietenos, creat pentru confortul tău
  • analiza a compoziției corporale cu ajutorul cântarului profesional
  • discuție individuală cu un nutriționist
  • recomandări personalizate pentru un stil de viață sănătos
  • broșuri și materiale informative utile

De ce să participi?

Pentru mulți oameni, un astfel de eveniment reprezintă primul pas spre înțelegerea reală a propriei stări de sănătate. Dialogul cu un specialist te poate ajuta să clarifici ceea ce simți, să îți validezi eforturile depuse și să primești îndrumări sigure, bazate pe dovezi științifice, adaptate nevoilor tale.

Caravana medicală „Obezitatea este o boală” este mai mult decât un eveniment de informare — este o invitație la conștientizare, prevenție și grijă față de propria sănătate. Prin accesul la evaluări gratuite și la specialiști, fiecare pas făcut contează. Implică-te, informează-te și oferă-ți șansa unui început mai sănătos.

Citeste in continuare

Eveniment

„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată

Publicat

pe

De

Peste 1.000 de brașoveni au participat sâmbătă, 23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele mai ample inițiative de educație și conștientizare rutieră organizate la nivel local de Rotaract Kronstadt, alături de autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei auto și motorsportului. Timp de mai multe ore, participanții au avut ocazia să experimenteze, într-un mod controlat și interactiv, efectele reale ale accidentelor rutiere și importanța adoptării unui comportament responsabil în trafic.

Evenimentul, organizat împreună cu autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei automotive și motorsportului, a avut ca obiectiv principal transformarea prevenției într-o experiență practică și accesibilă publicului larg.

Siguranța rutieră, adusă mai aproape de comunitate

Datele privind accidentele rutiere din România continuă să evidențieze necesitatea unor inițiative de educație și prevenție. În 2025, peste 3.000 de persoane au fost rănite grav în accidente rutiere, iar mai mult de 1.300 și-au pierdut viața pe șoselele din țară.

În acest context, campania „Condu Prudent! Alege Viața!” își propune să transforme informația teoretică într-o experiență directă, prin simulări și demonstrații care îi ajută pe participanți să înțeleagă concret impactul deciziilor luate în trafic.

Comunitatea și colaborarea dintre instituții fac diferența

Unul dintre cele mai importante elemente ale evenimentului a fost colaborarea dintre voluntari, autorități și partenerii implicați în proiect. Participanții au avut acces la demonstrații realizate de reprezentanții ISU Brașov, experiențe VR care simulează efectele consumului de alcool și ale distragerii atenției la volan, sesiuni dedicate siguranței copiilor în mașină și expoziții de automobile de competiție.

„Succesul acestui eveniment a fost posibil datorită unei colaborări solide între voluntari, autorități și parteneri privați. Suntem recunoscători instituțiilor locale – IPJ, ISU și Inspectoratului de Jandarmerie Brașov – precum și tuturor companiilor și organizațiilor care au susținut proiectul. Împreună am reușit să transmitem un mesaj clar: siguranța rutieră trebuie să devină o prioritate pentru întreaga comunitate”, a precizat Teodor Filip, Project Manager.

Conducerea defensivă și motorsportul, explicate direct de profesioniști

Pe parcursul evenimentului, participanții au avut ocazia să interacționeze cu instructori auto, specialiști în conducere defensivă și piloți de motorsport, care au explicat diferența dintre condusul sportiv și comportamentul responsabil în trafic.

„Poligonul este esențial în formarea unui șofer, pentru că acolo înveți gabaritul mașinii, poziționarea, frânarea, utilizarea oglinzilor și reacțiile de bază, fără presiunea traficului real. Abia după aceea ar trebui făcut pasul către circulația urbană. La fel de importantă este și înțelegerea sistemelor de siguranță ale mașinii: airbag-ul este proiectat să funcționeze împreună cu centura de siguranță, iar fără centură corpul ajunge prea repede în contact cu airbag-ul, care poate deveni periculos în loc să protejeze. Cele două sisteme trebuie privite ca un ansamblu de siguranță”, explică Alexandru Păun, trainer Academia Titi Aur.

Zona dedicată motorsportului a atras, de asemenea, un număr mare de participanți, care au putut vedea îndeaproape mașini de competiție și au discutat cu piloți profesioniști despre importanța disciplinei și a reflexelor corecte în trafic.

„Cele mai multe accidente se produc pentru că oamenii sunt grăbiți și conduc sub presiunea timpului. Noi încercăm să le transmitem că viața de zi cu zi nu este o probă specială de raliu și că prioritatea trebuie să fie întotdeauna siguranța. Am venit la acest eveniment pentru a fi mai aproape de comunitatea din Brașov și pentru a le arăta oamenilor că motorsportul înseamnă, înainte de toate, disciplină, responsabilitate și siguranță. Pe lângă prezentarea mașinilor de competiție, încercăm să le explicăm participanților cât de importante sunt reflexele corecte și deciziile responsabile în trafic”, a declarat Andrei Gîrtofan, pilot la ProRally.

Campania „Condu Prudent! Alege Viața!” face parte dintr-un proiect național desfășurat în mai multe orașe din România, printre care București, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Sibiu și Târgu Mureș, având ca obiectiv principal reducerea numărului de accidente prin educație, prevenție și implicarea activă a comunității.

Proiectul a fost organizat cu sprijinul partenerilor și sponsorilor: Allianz Țiriac, Accenture, Coresi, Autoliv, Academia Titi Aur, ISU, IPJ, IJJ, Pro Rally Racing Team (ERA), OC Racing Team, LS Driving Academy, Siguranța Auto Copii, Lifetime Events, Ugly Bikers, Oaki, Crust Focacceria și Panoramic.

Despre Rotaract

Rotaract este o organizație internațională dedicată tinerilor cu vârste de peste 18 ani, care dezvoltă proiecte de voluntariat, educație, leadership și implicare comunitară. Parte a familiei Rotary International, Rotaract reunește tineri profesioniști și studenți care își propun să genereze schimbări pozitive în comunitățile din care fac parte, prin inițiative sociale, educaționale, culturale și civice.

Sursa articol: BVON.ro

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Uncategorized20 de ore inainte

Acer prezintă primul său monitor de gaming FHD cu rată de refresh de 1.000 Hz, Predator XB253Q U1

Modelul este lansat alături de o nouă gamă de ecrane pentru gameri și creatori, cu tehnologie QD-OLED Penta Tandem™, rezoluție...

Uncategorized21 de ore inainte

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Gingii care sângerează: de la o urmă de roz în chiuvetă la pierderea osului Gingii care sângerează: de la o urmă de roz în chiuvetă la pierderea osului
Uncategorized21 de ore inainte

Gingii care sângerează: de la o urmă de roz în chiuvetă la pierderea osului

Puțini oameni ajung la stomatolog pentru că le sângerează gingiile. Ajung pentru o durere de măsea, pentru o plombă căzută...

o zi inainte

Sound of Fantasy, în Parcul Rozelor din Timișoara. Intrare liberă la concertele cu 300 de artiști

„Sound of Fantasy” are loc în 4 și 5 septembrie, de la ora 21:00, în Parcul Rozelor din Timișoara. Intrarea...

Uncategorizedo zi inainte

Elite Bride Fest – Ediția a II-a, între 20 și 22 noiembrie 2026, la Sala Romsilva din București

Trei zile dedicate viitorilor miri, bilete de la numai 5 lei, oferte speciale de târg și un cadou garantat în...

Uncategorized2 zile inainte

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

Cluj-Napoca, 3 septembrie 2026 – Cluj Business Campus (CBC), proiect de real estate urban și workplace experience din Cluj-Napoca, dezvoltă o...

Cadouri pentru evenimente de familie: cum alegi între plic, obiect și experiență Cadouri pentru evenimente de familie: cum alegi între plic, obiect și experiență
Uncategorized2 zile inainte

Cadouri pentru evenimente de familie: cum alegi între plic, obiect și experiență

Un cadou pentru un eveniment se alege după alte reguli decât unul personal La o aniversare între prieteni contează, în...

Uncategorized2 zile inainte

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

2 zile inainte

Canale online și Decizia CNA nr. 116/2026: criteriile pentru obligația de notificare

Un canal poate avea obligația de notificare numai dacă îndeplinește cumulativ criteriile și condițiile stabilite prin Decizia CNA nr. 116/2026....

Uncategorized2 zile inainte

Cât costă fațetele dentare în Bacău și ce factori influențează prețul unui zâmbet nou?

Prețul fațetelor dentare în Bacău nu este o cifră fixă, ci un interval care depinde de mai mulți factori: materialul...

Uncategorized2 zile inainte

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

3 zile inainte

Uniunea Societăților de Expediții din România solicită intervenția urgentă a autorităților române și europene pentru evitarea blocării frontierelor UE – Balcanii de Vest din 14 septembrie 2026

Uniunea Societăților de Expediții din România (USER) solicită autorităților române și instituțiilor europene să se implice de urgență în identificarea...

Turism3 zile inainte

FPIOR: HoReCa a pierdut 25.000 de angajați în doi ani. Federația propune Guvernului 10 măsuri pentru perioada 2026-2029

Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR) susține că industria HoReCa are cu aproximativ 25.000 de angajați mai puțin...

Afaceri3 zile inainte

Cat de mult conteaza alegerea celui mai bun expert Contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, contabilitatea reprezinta una dintre componentele esentiale ale unei afaceri bine organizate. Dincolo de cifre, documente si declaratii...

4 zile inainte

O nouă serie de cursuri pentru obținerea Diplomei FIATA în Expediții de Mărfuri începe pe 21 septembrie 2026

Într-un domeniu în care activitatea unui expeditor presupune astăzi mult mai mult decât organizarea unui transport din punctul A în...

Cât costă o ședință de psihoterapie în Cluj-Napoca: grila de tarife publicată de cabinetul Anca Oltean Cât costă o ședință de psihoterapie în Cluj-Napoca: grila de tarife publicată de cabinetul Anca Oltean
Social4 zile inainte

Cât costă o ședință de psihoterapie în Cluj-Napoca: grila de tarife publicată de cabinetul Anca Oltean

Întrebarea despre preț vine, de regulă, înaintea celei despre metodă. Persoana care se gândește să ceară ajutorul unui psiholog vrea...

Știrile Săptămânii