COMENTARIU DE BOGDAN TIBERIU IACOB (PRELUARE INPOLITICS.RO):

Manevre electorale? Președintele Klaus Iohannis dă semne de integrare într-o campanie anticomunistă, cu sprijinul americanilor, dar o face lansînd mesaje de-a dreptul scandaloase, care ar reclama dezbateri ample, în opinia noastră. Din păcate, ele au trecut mai degrabă neobservate.

Ambasada SUA la București s-a implicat și susține călduros, în numele anticomunismului, o idee cam sărăcuță, în opinia noastră, aceea a amenajării unui apartament, prin intermediul unui ONG tefelist, care să reproducă pe cît se poate mai fidel condițiile în care trăiau românii în comunism. Un proiect infinit mai modest decît un necesar muzeu al comunismului, despre care se tot vorbește de ani, dar nu mai apucă să se nască.

În apartament, ieri, e adus foarte discret însuși președintele României să țină în fața cîtorva tineri din rîndurile mișcării #Rezist un speech, după cel al adjunctei ambasadorului Klemm, am numit-o pe Abigail Rupp(foto), despre ceea ce a însemnat comunismul în România.

Măcar un lucru l-a punctat corect Iohannis: ”Să nu credeți că atmosfera comunistă poate fi recreată prin obiecte. Ar fi aceasta o mare eroare”. În fapt, a spus el, locuința românului din comunism era, mai degrabă, un spațiu de rezistență față de sistem, care le făcea viața mai ușoară.

Numai că ceea ce spune Iohannis după acest moment ridică serioase semne de întrebare:

”Comunismul a fost o greșeală enormă, catastrofală, pe care a făcut-o România”.

Parcă dîndu-și seama de enormitatea zicerii, el s-a grăbit să adauge: ”Că nu a făcut-o benevol, este iarăși adevărat, dar, pentru aceea, felul în care a fost inoculat comunismul în România a fost un fel românesc și a fost o mare, mare greșeală și nu numai o eroare a istoriei, o oroare a istoriei moderne.”
Dar nu se lasă, insistă: ”Nu doresc nimănui să retrăiască ceea ce am trăit noi în comunism. Dar, ca dascăl, îmi doresc să îmi găsesc cuvintele potrivite să-i fac pe cei cărora le vorbesc să înțeleagă că a fost o mare greșeală, o greșeală fundamentală a societății, a statului, a oamenilor și să construim un viitor unde astfel de scăpări nu mai sunt posibile fiindcă, în definitiv, educația este baza societății”.

România a făcut o greșeală îmbrățișînd comunismul?
Comunismul a fost o greșeală a României în aceeași măsură în care sclavagismul a fost o greșeală a
Africii. ”Greșeala” africanilor că au fost capturați și vînduți cu zecile de milioane.
Instaurat cu tancurile rusești în urma unei înțelegeri între marile puteri, susținut de nici o mie de cozi de topor peceriste la acea vreme, comunismul nu a fost și nu avea cum să fie o greșeală, ci pur și simplu instalarea unei forțe de ocupație. Cu alegeri deturnate în proporție de 70%, cu suveranul exilat și monarhia abolită, cu executarea clasei politice la Canal, a intelectualității la Aiud și Râmnicu Sărat ori a studențimii la Pitești, despre ce greșeală se poate vorbi?

De altfel, președintele se și contrazice în discurs, spunînd că

”Pe vremea comunismului, dacă îndrăzneai să lupți pentru ceva, altceva decât politica oficială, riscai, în cazul cel mai grav, să ajungi în închisoare sau chiar să fii ucis, cum din păcate s-a întâmplat cu mulți martiri, mai ales în anii ’50- ’60 sau ajungi să îți pierzi locul de muncă, cum au pățit foarte mulţi în timpul comunismului sau ajungi să fii respins de sistem cum iarăși au pățit mulți în timpul comunismului”.

Se mai poate vorbi de o greșeală în acceptarea unui sistem atunci cînd plătești cu viața lupta împotriva lui?
Un alt mesaj straniu dat de Iohannis este cel privind așa numita duplicitate a societății românești, una pe care el nu ar prea înțelege-o. Astfel, pornind de la cazul religiei, prigonite în comunism, președintele spune:

”Majoritatea comunităților religioase nu au fost interzise direct și a fost posibil, ca om simplu, să mergi la biserică. Învățământul religios bineînțeles că nu a fost posibil în școală, dar multe biserici au organizat în parohii sau în biserici învățământul religios. Așa am participat si eu la ore de religie organizate în casa parohială. Societatea românească a fost foarte duplicitară și în acest sens – public, foarte puțini au recunoscut că sunt creștini practicanți sau nu neapărat creștini, dar majoritatea au fost și sunt creștini în România.
A fost la fel de dificil, de exemplu, pentru evrei să practice credința lor sau pentru musulmani. Lumea, în general, nu vorbea despre asta, dar aproape toți cumva… își doreau să-și păstreze credința și religia. Lumea ținea foarte mult să aibă o nuntă la biserică sau să-și boteze copilul la biserică, chiar dacă, între evenimente, majoritatea nu prea frecventau serviciul religios. Și așa, în familie, lumea se dădea credincioasă, dar în public, lumea se dădea dezinteresată. Mi s-a părut întotdeauna ciudată această atitudine. Până în ziua de azi mi se pare ciudată. Sunt mulți care acasă vorbesc într-un fel, și în oraș vorbesc în alt fel despre credință și religie. Cumva, această atitudine duplicitară am moștenit-o din comunism, când aproape totul funcționa duplicitar și cred că este cazul să scăpăm de ea”.

Klaus Iohannis uită, sau se face că uită, faptul că în comunism, neafișarea ostentativă în public a credinței era doar o modalitate de protejare în fața prigoanei inerente în multe situații; pentru mulți români, persoane cu funcții de conducere, membri de partid, militari șamd religia le putea reteza, efectiv, cariera, pentru ceilalți era, oricum, mai prudent să nu riște. De aici pînă la ideea de duplicitate e cale lungă.

Și tot el conchide:

”După părerea mea, în România, nu am avut capacitatea să prelucrăm trecutul comunist. Societatea nu a digerat comunismul, românii nu au prelucrat, nu au digerat ce s-a întâmplat în comunism, este o discuție care se poartă într-un cadru tot mai mic, sunt oameni care luptă pentru memoria poporului român și cred că este un lucru excelent că voi, prin acest laborator, participați la această luptă prin care vrem să ne recâștigăm propria istorie înțelegând-o”.

Poate e doar o impresie subiectivă, dar, analizînd declarațiile președintelui, ai neplăcutul sentiment că vorbește un străin de țară, care analizează din exterior o situație în care, altminteri, el însuși și înaintașii săi s-au aflat. O distanțare și o poziționare ciudate, care nu e clar ce ascund.

Mai ales că nu uită să specifice:

”Ar fi existat, chiar la început, după revoluție, varianta să îi eliminăm pe foștii comuniști din politică, doar că nu am făcut-o și nu mai sunt chiar așa mulți, dar obiceiurile proaste se pare că multe s-au păstrat. Nu ca să mă disculp, dar ca să înțelegeți că eu, chiar dacă am trăit jumătatea mea de viață în comunism, atunci nu am activat politic. Mult mai târziu am intrat în politică. Deci, sunt oameni care și-au dorit și atunci să facă România mai bună și nu și-au pierdut optimismul nici până în ziua de astăzi”.

O afirmație care întărește impresia că Iohannis încearcă să se plaseze, subtil, totodată, în tabăra celor care nu au avut absolut nimic de a face cu sistemul comunist.

Mai spune președintele:

”Dacă ne uităm în urmă, cam toate regimurile dictatoriale s-au putut construi fiindcă oamenii s-au uitat în altă parte sau au dat din umeri sau nu au participat și, când ar fi vrut să participe, când lucrurile au fost evident greșite, deja a fost târziu și sistemul pusese stăpânire pe întreg statul, pe întreaga societate. De aceea mi se pare atât de importantă educația mai degrabă civică, nu vorbesc aici despre educația de specialitate, ca să ridicăm vocea și să spunem ce credem înainte să fie prea târziu. Nimeni nu și-a imaginat că se poate ajunge într-o dictatură oribilă nici în Germania când s-a întâmplat, nici la noi când s-a întâmplat, și la noi s-a întâmplat de două ori consecutiv, nici în altă parte”.

De ce pune președintele român semnul egal între dictatură nazistă, creată din interiorul Germaniei, și cea comunistă din România, adusă din afară de Armata Roșie sovietică în pofida opoziției manifestate de români – atît cît au putut -, rămîne un mister pe care numai el l-ar putea explica.

O variantă ar putea fi că, în anul electoral, Klaus Iohannis încearcă să se poziționeze ca mare jucător anticomunist, speculînd și gafa de proporții a potențialului rival Dacian Cioloș, adeptul ideii că toți am avut de a face cu regimul securisto-comunist. De aici și exprimările neobișnuit de violente la adresa comunismului.
Faptul că o face sub tutela ambasadei SUA, într-un moment cînd Rusia își dă mîna cu UE contra americanilor, pare să întărească acest raționament.
Un eveniment, una peste alta, cu nuanțe stranii, cum am relatat mai sus, dar care poate ascunde strategii cu bătaie politică lungă. (Bogdan Tiberiu Iacob)