Social
România reunită de pretutindeni – un deceniu de RePatriot

Bucureștiul găzduiește între 2–5 octombrie 2025 cea de-a 10-a ediție a Summitului RePatriot, cel mai important forum dedicat românilor de pretutindeni, desfășurat anul acesta sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.
Deschiderea va avea loc joi, pe 2 octombrie, la ora 14.00 în Sala Galeriile Madrigal de la Palatul Parlamentului unde sunt așteptate discursurile oficialităților și va fi și Gala Top 100 Români de Pretutindeni Repatriot, cu prezența extraordinară a unor români remarcabili din afara granițelor.
Deja, oaspeți din toată lumea au sosit în Capitală și se află în plină desfășurare în activitățile premergătoare Summitului. RePatriot este o expresie unificatoare a mai multor ani de muncă, a proiectelor derulate împreună cu diaspora și, mai ales, o proiecție strategică a următorilor 10 ani, contribuție la un plan de țară.
Un an aniversar, o comunitate în creștere
În 10 ani de existență, RePatriot a reușit să aducă aproape românii din diaspora, să construiască punți între antreprenori, profesioniști și lideri comunitari, și să transforme dorul de acasă într-o forță pentru dezvoltarea României.
“Peste 14.000 de antreprenori și profesioniști au fost implicați direct în activitatea RePatriot, în toată lumea, și au contribuit la refacerea țesăturii de încredere dintre români. Am mers milioane de mile în toate colțurile lumii, am câștigat prieteni, am generat afaceri și noi investiții și am pledat cu tărie pentru România.”, a declarat antreprenorul Marius Bostan, inițiatorul Repatriot.
Dacă conceptul Summitului a fost încă de la început „100+100” – adunând împreună o sută de lideri din țară și o sută din diaspora – anul acesta aniversar depășim cu mult această formulă: peste 300 de antreprenori, investitori și profesioniști s-au alăturat Summitului pentru a modela viitorul împreună.
“RePatriot a crescut an de an și a ajuns să inspire multe alte inițiative generoase. Forța de inspirație pe care a generat-o comunitatea noastră este mult mai mare decât ne-am fi așteptat la început. Am demonstrat că atunci când românii se unesc în jurul unor valori solide, pot mobiliza resurse, pot schimba mentalități și pot aprinde speranțe. RePatriot este astăzi un simbol al acestei energii pozitive, care merge mult dincolo de granițele inițiativei inițiale.”, a declarat antreprenorul Felix Pătrășcanu, Vicepreședinte al Romanian Business Leaders și unul dintre liderii Repatriot.
Top 100 Români de Pretutindeni – celebrarea performanței
Unul dintre momentele speciale va fi decernarea titlurilor Top 100 Români de Pretutindeni – o inițiativă prin care RePatriot recunoaște și onorează performanța românilor care, oriunde în lume, sunt ambasadori ai excelenței, ai muncii și ai demnității.
Top 100 nu este doar un clasament, ci o hartă a inspirației: povești de succes care arată că românii pot excela în știință, afaceri, cultură sau sport și pot deveni modele pentru întreaga societate.
Performanța organizațiilor face o Românie mai bună
Summitul va fi și locul unde se lansează inițiative cu impact pe termen lung și în acest an aniversar, se vor premia companiile performanțe, după un model inspirat de Baldrige Excellence Framework din SUA, un model recunoscut la nivel mondial pentru creșterea competitivității și eficienței în afaceri, administrație și educație.
Alături de acest program strategic, Summitul abordează și marile teme ale prezentului și viitorului: România ca hub digital și energetic – atragerea de investiții în centre de date și AI, valorificarea energiei; StartUp România – inovație, accelerare, capital, diaspora ca investitor și mentor; Turism experiențial și redescoperirea satului românesc – România ca destinație de suflet; Diaspora, percepții și manipulare – cercetări sociologice privind legătura cu țara, propaganda și încrederea în instituții.
Agenda completă este disponibilă aici: www.repatriot.ro/repatriot-summit-2025/agenda
Românii: o singură diasporă, inteligentă, harnică și conectată cu plaiurile natale
Summitul RePatriot 2025 este mai mult decât o conferință. Este o simfonie de idei, fapte și emoții, în care românii din țară și cei din afara granițelor își regăsesc identitatea comună și își afirmă credința într-o Românie și Republică Moldova ancorate și reunite ferm în vestul civilizat. Este o pledoarie cu linii de acțiune pentru o Românie dezvoltată și puternică mai bună pentru copiii noștri și o Românie mare și frumoasă în care cei plecați să se întoarcă oricând cu drag.
“Trăim vremuri pline de încercări, dar și de speranță. Ne-am bucurat în aceste zile pentru pentru rezultatul din Republicii Moldova și știm că viitorul nostru depinde de unitate și de cooperare. De aceea, acum, mai mult decât oricând, accelerăm colaborarea dintre noi, românii de pretutindeni, și să ne construim împreună viitorul. Acesta este sensul RePatriot.” a mai declarat Marius Bostan.
Mesajul la 10 ani de RePatriot, este spus cu tărie: Credem în România.
Despre RePatriot și RBL
RePatriot este inițiativa RBL care conectează românii de pretutindeni cu patria — un pod viu între diaspora și oportunitățile României. Lansat în 2015, în cadrul summitului RBL, RePatriot a crescut din dorința simplă, dar profundă, de a transforma distanța în dialog, iar dorul în acțiune. Pentru detalii, parteneriate, acreditări sau alte acțiuni puteți scrie la office@repatriot.ro.
Romanian Business Leaders (RBL) este vocea și vehiculul de acțiune al liderilor din mediul privat de business pentru construcția unei Românii în care generațiile viitoare să își dorească să trăiască. Misiunea fundației este ca România să devină o țară mai bună pentru afacerile responsabile și, în felul acesta, pentru toți românii. Proiectele acesteia se subscriu celor trei domenii considerate esențiale pentru schimbare: antreprenoriat, educație și bună guvernare. Mai multe pe www.rbls.ro
Social
Alexandru Ferariu – antreprenorul român care își construiește discret imperiul în România și Republica Moldova

Cine este Alexandru Ferariu, omul de afaceri român din umbră?
Peisajul economic românesc este adesea dominat de figuri sonore, antreprenori care preferă să-și promoveze imaginea prin interviuri, conferințe sau campanii de PR. Însă există și o altă categorie, mai puțin vizibilă: oamenii de afaceri care construiesc în liniște, departe de camerele de filmat. În această zonă discretă se află Alexandru Ferariu, antreprenor român a cărui influență a crescut constant în ultimii ani.
Jurist de meserie și fiul lui Mihai Ferariu, consulul onorific al Regatului Luxemburg la București, Alexandru nu are prezență constantă în presă și evită cu grijă expunerea publică. Alegerea lui pare atipică într-o epocă în care succesul se măsoară în apariții mediatice, dar rezultatele sale arată că discreția poate fi o strategie de business la fel de puternică precum notorietatea.
Investigația de față a pornit de la informațiile publicate de evz.ro, unde numele lui Alexandru Ferariu a apărut în legătură cu posibile conexiuni din Republica Moldova. Verificările ulterioare conturează portretul unui om de afaceri discret, dar implicat în tranzacții importante.
Ce rol a avut Alexandru Ferariu în tranzacțiile cu credite neperformante?
După criza financiară, multe bănci din România au început să vândă portofolii masive de credite neperformante, evaluate la miliarde de euro. O parte din aceste pachete au fost cumpărate de companii din Luxemburg și Olanda. Surse din piață indică faptul că în spatele unor astfel de structuri internaţionale se află şi Alexandru Ferariu, om de afaceri român, aproape complet necunoscut publicului larg. Creditele erau preluate cu reduceri de până la 70-80%, iar ulterior, prin restructurare sau executare, generau profituri semnificative. Dimensiunea tranzacțiilor era atât de mare încât inclusiv clienți fără restanțe au descoperit că împrumuturile lor fuseseră cesionate.
Aceasta a fost, potrivit mai multor specialiști, intrarea lui Ferariu în marile jocuri financiare – un pas calculat, dar nu lipsit de controverse, care i-a consolidat poziția în piața bancară și investițională.
Cum a ajuns Alexandru Ferariu să fie implicat în achiziţia unei clădiri importante din Piața Universității?
Un alt episod important din traseul său de afaceri a fost reprezentat de tranzacţia unei clădiri impunătoare din Bucureşti care se ridică la o valoare de peste 30 de milioane de euro. Anumite surse susţin că este vorba despre clădirea BCR din Piața Universității, cunoscută drept Palatul Oscar Maugsch. Oficial, imobilul a fost cumpărat de un fond de investiții, însă neoficial, mai multe surse susțin că adevăratul arhitect al tranzacției a fost acelaşi Alexandru Ferariu.
Pentru antreprenorul român Alexandru Ferariu, această mutare a însemnat mai mult decât o investiție profitabilă ci şi o confirmare a conexiunilor sale în mediul de afaceri internaţional. Chiar dacă nimeni nu recunoaște deschis rolul său, aceste informații întăresc imaginea unui antreprenor capabil să opereze nu doar la nivel local, ci și în rețele financiare globale.
Ce legătură are Alexandru Ferariu cu Amundi, cel mai mare administrator de fonduri din Europa?
Intrarea în România a gigantului Amundi, care administrează peste 2.000 de miliarde de euro la nivel global, a părut inițial un proces natural de expansiune al grupului francez. Însă, potrivit unor surse din piață, Alexandru Ferariu, un om de afaceri român cu conexiuni puternice în Luxemburg, ar fi jucat un rol major în facilitarea accesului Amundi pe piața locală.
Astăzi, Amundi România gestionează zeci de fonduri, conectând capitalul românesc la marile fluxuri financiare internaționale. Dacă aceste informații sunt confirmate, ele arată dimensiunea rețelei pe care Ferariu o construiește, trecând dincolo de granițele țării și conectând România la piețe financiare globale.
Ce afaceri are Alexandru Ferariu în Republica Moldova?
Dacă în România Alexandru Ferariu a mizat pe credite și imobiliare, în Republica Moldova și-a îndreptat atenția către agricultură, un domeniu strategic și sensibil. Estimările din piață vorbesc despre investiții de peste 100 de milioane de euro, direcționate în special către activele companiei Caravita, controlată anterior de fostul premier al Republicii Moldova, Vlad Filat.
Caravita deținea mii de hectare de terenuri, livezi și podgorii. După prăbușirea afacerii și problemele judiciare ale lui Filat, Ferariu a cumpărat creanțele și, prin transformarea datoriilor în control direct, a reușit să integreze activele agricole în rețeaua sa.
Această mutare a demonstrat două calități definitorii: capacitatea de a profita de oportunități într-un mediu volatil și curajul de a investi într-o zonă unde alți antreprenori ezită.
De ce rămâne Alexandru Ferariu un antreprenor invizibil?
Privind în ansamblu, se conturează portretul unui antreprenor român atipic. Ferariu preferă să opereze prin structuri offshore, vehicule luxemburgheze sau fundații olandeze, evitând expunerea directă. Țintește active strategice – credite bancare, clădiri istorice, terenuri agricole – și construiește pe termen lung, mizând pe valoare reală și pe stabilitate.
Departe de interviuri și campanii de imagine, el pare să urmeze principiul „tace și face”. În cercurile de business este văzut ca un „constructor” mai degrabă decât un speculator, un om de afaceri care preferă să lase rezultatele să vorbească.
Însă tocmai această discreție ridică și semne de întrebare. Care este dimensiunea reală a imperiului său? Câte companii și câte active sunt implicate în structurile financiare pe care le controlează? Și cât timp va reuși să rămână invizibil, acum că numele său apare tot mai des în marile tranzacții din România și Republica Moldova?
Cert este că Alexandru Ferariu este un antreprenor român discret, dar influent, care a reușit să-și construiască o rețea de afaceri ce nu mai poate fi ignorată. Într-o lume unde imaginea pare să cântărească mai mult decât substanța, el demonstrează că succesul poate fi construit și în tăcere.
Am încercat să îl contactăm pe Alexandru Ferariu pentru a ne oferi un punct de vedere oficial şi a răspunde unor întrebări, dar nu am reuşit să luăm legătura cu el în mod direct. Ni s-a transmis ulterior că ne va oferi un interviu pentru a clarifica toate aceste detalii când îi va permite timpul.
Sursa foto: x.com
Social
Conflict ascuns: „Șmecherii” cu datorii uriașe și un ministru sub atac

Într-un episod recent al podcastului său, Vlad Mercori a lansat o serie de acuzații privind modul în care companii și trusturi media cu datorii uriașe la stat ar încerca să blocheze măsurile ministrului de Finanțe Alexandru Nazare. Mercori, citat de stiripesurse.ro susține că miza ar fi atât menținerea unor datorii neplătite, cât și o modificare legislativă care ar putea șterge sume de ordinul sutelor de milioane de euro.
„Tu îți plătești taxele la zi, iar niște șmecheri nu plătesc sute de milioane la stat. Un război nevăzut e în plină desfășurare”, și-a început acesta intervenția, acuzând o complicitate între grupuri de interese și instituții media.
Mercori a amintit un episod recent în care, potrivit lui, platforma realitatea.net ar fi folosit un site-clonă – fantome.info – pentru a publica informații neverificate, ulterior preluate și citate în propriul spațiu editorial. „Pe fantome.info s-a scris că ministrul de Finanțe Alexandru Nazare ar fi participat la finanțarea unui dictator african. O prosteală generalizată pentru care nu se aduce absolut nicio dovadă”, a afirmat acesta.
În spatele acestor campanii, spune Mercori, s-ar afla oameni de afaceri și lideri media cu un istoric de datorii la stat. „Nu mică mi-a fost mirarea să dau peste un nume familiar: Cătălin Bucura, cel de la Murfatlar, cu zeci și sute de companii ce totalizau datorii de peste un miliard de euro”, a afirmat el.
Mercori susține că Bucura și „maestrul său spiritual” Vasile Ceaușu ar acționa în tandem cu Marcel Păcuraru, asociat cu trustul Realitatea, pentru a decredibiliza mandatul lui Nazare. „Miza este să-l oprească pe ministru din operațiunea prin care vrea să-i facă să plătească datoriile și să stopeze invaziunea fiscală tolerată de ani de zile”, a adăugat acesta.
Datorii de zeci și sute de milioane
Concret, Vlad Mercori a amintit că Realitatea ESA figurează în topul datornicilor la bugetul asigurărilor sociale, cu aproape 24 de milioane de lei, și la asigurările de sănătate, cu peste 36 de milioane de lei.
În paralel, companii din grupul Bucura–Ceaușu, precum Murfatlar, Retail Plus, Select Trading și Fabrica de Țigarete, ar avea datorii actuale de aproximativ 500 de milioane de euro.
Presiune pentru schimbarea ministrului și modificarea legii insolvenței Mercori susține că atacurile mediatice repetate la adresa lui Nazare urmăresc dublu scop: schimbarea ministrului și modificarea legislației insolvenței. „Prin acea modificare, băieții deștepți ar urma să aibă șterse 100 de milioane de euro datorii la stat, de pe firma Retail Plus”, a afirmat el.
„România, între șmecheri și fraieri”
Jurnalistul a concluzionat că România funcționează pe o falie între contribuabilii corecți și „șmecherii” care profită de breșe legislative și complicități administrative. „Noi suntem fraierii, că ne plătim datoriile la zi, iar șmecherii sunt cei care pun în mișcare scheme precum cea pe care tocmai v-am descris-o”, a spus Mercori, adăugând că urmează să vorbească și despre alte cazuri, inclusiv legate de contracte cu autobuze electrice și proiecte de digitalizare în mediul rural.
El a invocat și numele lui Marcel Mutezcu, șeful vămilor, despre care a afirmat că ar fi unul dintre funcționarii care închid ochii la astfel de scheme.
Social
Jimmy Choo: Artă Feminină în Oftalmologia de Lux

Pasiunea pentru frumusețea autentică își găsește expresia supremă în colecția de ochelari Jimmy Choo, disponibilă pe optilen.ro. Această marcă britanică nu creează simpli accesorii optici – sculptează bijuterii funcționale care transformă actul de a vedea într-o experiență estetică memorabilă.
Filosofia Jimmy Choo în designul oftalmologic pleacă de la o premisă neconvențională: feminitatea nu înseamnă delicatețe, ci putere exprimată elegant. Fiecare ramă din colecție povestește o narațiune vizuală distinctă, unde detaliile arhitecturale se îmbină cu elementele decorative pentru a crea personalități optice unice. Cristalele Swarovski nu sunt simple ornamente – funcționează ca puncte focale care captează și reflectă lumina, creând efecte dinamice pe parcursul zilei.
Procesul artizanal din spatele fiecărui model Jimmy Choo reflectă standardele excepționale ale atelierelor italiene specializate. Acetatul utilizat provine din furnizori selectați care garantează densitatea moleculară optimă pentru flexibilitate și rezistență. Metalele noble sunt tratate prin procedee electrochimice avansate care conferă finisaje durabile, rezistente la oxidare și uzură.
Ergonomia acestor ochelari demonstrează înțelegerea profundă a anatomiei faciale feminine. Curburile ramelor sunt calculate pentru a respecta conturul natural al obrazului, iar distribuția punctelor de contact elimină presiunea pe punctele sensibile. Brațele sunt profilate pentru a se adapta formei urechii fără a crea disconfort la purtarea îndelungată.
Paleta cromatică Jimmy Choo pentru această generație introduce combinații chromatice neconvenționale. Rosegold-ul se îmbină cu accente tort, iar negrul mat primește nuanțe subtle de violet. Aceste alegeri reflectă evoluția gusturilor contemporane către complexitatea vizuală și profundimea tonală.
Tehnologiile lentilelor incorporate în designurile Jimmy Choo merg dincolo de protecția UV standard. Filtrarea luminii albastre și tratamentele anti-reflective sunt calibrate specific pentru utilizarea în medii urbane, unde sursele artificiale de lumină creează provocări optice particulare.
Optilen.ro facilitează accesul la această colecție exclusivă prin servicii personalizate care respectă specificul produselor de lux. Consultanța specializată ajută la identificarea modelului ideal pentru fiecare fizionomie și stil personal.
Experiența Jimmy Choo include beneficii dstinctive:
• Personalizare profesională a lentilelor conform prescripției medicale exacte
• Servicii de întreținere specializate pentru conservarea ornamentelor cristal
• Înlocuire gratuită a elementelor decorative în primul an de utilizare
• Consultanță stilistică pentru integrarea optimă în garderoba personală
• Certificat de autenticitate cu numerotare individuală pentru fiecare produs
Alegerea unor ochelari Jimmy Choo devine o modalitate de autoexprimare sofisticată pentru femeia care înțelege valoarea autenticității în lux!
-
Viața în Bacăuacum 3 luni
Lemnul care izolează – noul trend în renovări sustenabile pentru casele vechi din Bacău
-
Uncategorizedacum 3 luni
Samsung Galaxy Z Flip7: Puterea AI într-un format de buzunar, cu noul ecran frontal edge-to-edge
-
Uncategorizedacum 3 luni
Adams Vision lanseaza gama de produse de longevitate si bunastare
-
Exclusivacum 2 luni
Cassonetti in renovari – Afla cum le integrezi fara lucrari majore!
-
Uncategorizedacum 3 luni
Noi becuri LED certificate și omologate pe piața auto românească, anunțate de OSRAM România
-
Viața în Bacăuacum 2 luni
BizPress.ro – lansarea unui nou ziar online de știri
-
Turismacum 3 luni
De ce este Delta Dunării o minune naturală de explorat?
-
Uncategorizedacum 2 luni
Ce cursuri trebuie să urmezi dacă vrei să activezi în domeniul contabilității?