Eveniment
Aspectele ascunse din spatele sistării unui sistem menit să protejeze printr-un ordin de ministru ce ridică serioase semne de întrebare sub aspectul legalității și temeiniciei – Ziarul Incisiv de Prahova
Suspensia rachetelor antigrindină nu doar că subminează baza agricolă a țării, dar demonstrează și o neînțelegere profundă a viitorului agricultural în fața provocărilor climatice actuale!
Suspensia rachetelor antigrindină ascunde motive obscure care ar putea provoca chiar acțiuni ce afectează siguranța națională!
Recent, autoritățile au decis suspendarea activităților de lansare a rachetelor antigrindină în județul Prahova, o măsură considerată ilegală de către Federația Națională PRO AGRO, care reprezintă interesele producătorilor agricoli din România. Această suspendare are loc chiar în plin sezon de combatere a grindinei și expune culturile agricole din zona de protecție, bunurile publice și private, precum și comunitățile locale, la riscuri majore.
Producătorii agricoli din Prahova, care au cerut această suspendare, ridică suspiciuni cu privire la motivațiile din spatele acestei solicitări. Deși s-a justificat printr-o viziune personală asupra managementului sistemului antigrindină, se pare că există interese obscure la baza acestei decizii.
Decizia de suspendare a fost prompt criticată, având în vedere că tehnica de combatere a grindinei prin rachete a demonstrat o eficiență ridicată, reducând daunele provocate de grindină cu peste 90%. În contrast, metodele aplicate în alte țări, precum Elveția și Statele Unite, nu au fost la fel de eficiente.
Federația Națională PRO AGRO cere acum ministrului Agriculturii anularea ordinului de suspendare, subliniind că această măsură va avea efecte devastatoare asupra agriculturii românești. Clubul Viticultorilor Români se alătură acestui apel, subliniind importanța rachetelor antigrindină în protejarea culturilor, în fața unor fenomene meteorologice extreme tot mai frecvente.
În plus, analizele meteo din data de 4 august 2024 arată că nu existau condiții meteorologice favorabile producerii de grindină, ceea ce amplifică întrebările legate de oportunitatea suspendării sistemului. Conform prognozei, precipitațiile au fost minime, iar nu s-au observat celule convective semnificative în aria protejată.
Așadar, este esențial ca autoritățile să revizuiască această decizie și să asigure continuarea operațiunilor sistemului antigrindină în interesul agricultorilor și al comunităților românești.
Sistemul Antigridină
Unele manifestări ale vremii pot reprezenta un factor de risc major pentru om și pentru activitățile sale, din cauza antrenării și concentrării unor cantități semnificative de energie, provocând consecințe catastrofale în multe sectoare, cum ar fi: agricultura, infrastructura, asigurările, industria de construcții, comerțul, transportul și turismul. Astfel, Sistemul Antigrindină a fost proiectat și implementat în România cu scopul de a micșora nivelul daunelor produse de unele dintre cele mai agere afirmări ale vremii și anume căderile de grindină.
Combaterea căderilor de grindină se încadrează în domeniul Intervențiilor Active în Atmosfera (IAA) alături de alte acțiuni precum: stimularea precipitațiilor, combaterea ceții în zona aeroporturilor și autostrăzilor, combaterea / atenuarea efectelor înghețurilor târzii / timpurii. Aceste acțiuni sunt recunoscute și monitorizate de către Organizația Mondială de Meteorologie, acțiunile fiind desfășurate în peste 70 de țări, fapt ce întărește utilitatea și eficacitatea acestei metode în fața celorlalte.
În România, Sistemul Antigrindină a fost conceput în anul 2004 cu 5 Puncte de Lansare în cadrul Unității Pilot de Combatere a Căderilor de Grindină Prahova (UPCCG Prahova), după aprobarea Legii 173/2009 prin care s-a reglementat domeniul IAA în România, programul s-a extins în toată țara. Această acțiune a fost urmată de efectuarea mai multor studii din partea IAA, publicate pe site-ul lor oficial, menite să îmbogățească sfera informațiilor existente în rândul publicului având scopul de-al face să înțeleagă efectele, deloc nocive, asupra mediului și performanța metodei abordate, deoarece s-a dorit, încă de la început, o transparență față de oamenii protejați.
Fenomenul de grindină
Grindina reprezintă o categorie a hidrometeorilor solizi care generează evenimente cu caracter distructiv local, în timp scurt, producând pagube materiale considerabile în special față de culturile valoroase cum ar fi vița de vie, pomii fructiferi, legumele și unele plante tehnice, pagubele putând atinge valori de până la 50.000 Euro/ha. Grindina se formează în anumite condiții meteorologice, dintre acestea existența unei umidități ridicate în atmosferă și mărimea diferenței de temperatura dintre cea înregistrată la sol si cea de la altitudinea formării norului sunt cele mai importante.
Grindina se formează în norii cu dezvoltare verticală de tip Cumulus și Cumulonimbus (formați la o înălțime mare, până la 15-17 km altitudine). Formațiunea noroasă se numește, în meteorologie, celulă convectivă, deoarece se ridică ca o ciuperca peste plafonul de nori din frontul atmosferic.
Aerul cald de la sol are tendința de a se ridica formând curenți ascendenți, bogați în vapori de apă. În atmosferă plutesc mici particule solide (praf, fum, polen) al căror număr în mod natural este de cca. 1000 buc. într-un metru cub de aer. La temperaturi negative, în apropierea izotermei de 0°C, vaporii de apă au tendința de a adiționa la acestea și având greutate mică, sunt antrenate de curenții calzi ascendenți. Pe măsură ce urcă în zonele reci ale atmosferei, apa cristalizează în jurul particulelor formând mici picături de apă care îngheață și care sunt angrenate către partea superioară a norului, unde își pot mări semnificativ dimensiunile, procesul fiind din ce în ce mai angrenat odată cu creșterea diferențelor de temperatură, cu preponderență în lunile de vară și primăvară. Fenomenul are loc până când greutatea grelonului este mai mare decât forța curentului ascendent și începe să cadă, ajungând la sol sub formă de grindină de diferite dimensiuni.
Principiile metodei rachetelor
Principiul metodei de combatere a grindinei este denumit Principiul Concurenței: dacă în zona de formare a particulelor de apă înghețată se introduce un aerosol (ex: iodura de argint) atunci apa din nor se va depune nu numai pe particulele existente natural (1000 buc / m3) ci se va răspândi pe cca. 70 ¸ 100.000 de particule, formând picături de apă care nu vor mai urca sub formă de greloane de gheață, ci vor cădea sub formă de ploaie abundentă, fapt ce atestă afirmațiile despre creșterea precipitațiilor cu până la 20%. Astfel norul nu se va mai ridica la înălțimea la care se formează grindina de dimensiuni mari, periculoasă, ci va cădea sub formă de apă sau greloane mici (care se vor topii până ajung la sol).
Așadar, local, în celula convectivă, se impiedică formarea greloanelor de gheață, la sol ajungând picături de apă (mari, grele) sau cristale de apă înghețată de dimensiuni nesemnificativ de mici în comparație cu cele inițiale.
Dintre metodele utilizate operațional, eficacitatea cea mai mare (min 75%) o are metoda rachetelor. Metoda constă în introducerea cu ajutorul rachetelor, în zona de formare și crestere a grindinei, a unui aerosol pe bază de iodura de argint menit sa creeze Nuclee Artificiale de Condensare, ce concurează cu nucleele formate natural, reușind să genereze o măzăriche (grindină de mici dimensiuni – sub 5 mm), capitalizând balanța de apa din nor pe care o precipită sub formă lichidă.
Funcționarea Unității de Combatere și Creștere a Precipitațiilor
În Punctul de Comandă sunt instalate terminale care afișează, sub formă de imagini și etichete, evoluția fronturilor atmosferice și parametrii acestora: direcția de deplasare, mărimea celulelor convective, estimarea pericolului de grindină, înălțime celulor convective, cantitatea de apă, etc.
Dacă parametrii norului / celulei convective indică formarea grindinei, se activeaza Punctele de Lansare și se monitorizează fiecare celulă cu potențial de grindină. Lansarea de rachete se produce numai pe celulele convective cu dezvoltare mare pe verticală și cu probabilitate de grindină ridicată. Acest fapt implică deja existența unor cantități semnificative de apă în nor, deci odată cu reducerea dimensiunilor grindinei formate apa nu se evaporă, printr-un ciclu de evenimente de natură „magică”, ci din contră, aceasta ajunge pe sol în toată splendoarea sa și cu toate caracteristicile sale. Viteza de reacție a sistemului trebuie să permită intervenția rapidă, deoarece celula convectivă se poate dezvolta rapid (cca. 20 minute poate atinge 9 ¸ 12 km înălțime) și se poate extinde și pe suprafață până la zeci sau sute de km2 (ex: 15 x 20 km2), scenarii cu consecințe grave asupra culturilor valoroase și nu numai. Mai mult, trebuie menționat faptul că acțiunile desfășurate de către Punctul de Comandă sunt bine structurate pe baza unor protocoale, care susțin activitatea, iar decizia de lansare stă în mâinile șefilor de tură, oameni stăpâni pe propriile cunoștinte, care analizează în permanență imaginile radar și evoluția parametrilor (înălțime, grad de pericol, dimensiune grelon de grindină) și care sunt foarte bine pregătiți, instruiți și sfătuiți constant de către persoane avizate în acest domeniu, cu studii până la nivelul doctoratului.
Lansarea este condiționată prin protocol de către autoritățiile de aviație (civilă și militară) care, la solicitarea PC, cu cel puțin o oră înainte, pot devia traficul aerian sau, dacă situația o impune, chiar interzice lansarea.
Avantajele metodei rachetelor
Eficiența utilizării rachetei antigrindină este superioară altor tipuri de mijloace tehnice utilizate încadrându-se între 70% și 90%, față de aviație (50%), generatoare de sol (25 ¸ 30%). În plus, în contextul schimbărilor climatice și a circulației fronturilor atmosferice în Europa și România, racheta antigrindină este preferabilă deoarece:
- nu acționează asupra frontului de precipitații, ci asupra celulelor convective din front
- cantitatea de aerosol este minimă în raport cu celelalte sisteme
- 12 gr. iodura de argint / racheta, față de minim 3 ore de funcționare pentru generatoarele terestre folosite înainte de venirea frontului
- viteza de reacție este net superioara (de ordinul a 4 ¸ 6 minute de la pornirea acțiunii); în contextul actual viteza de evoluție a celulelor convective a crescut foarte mult din cauza temperaturilor mari de la sol.
- sunt acoperite suprafețe mari ( 150.000 până la 250.000 ha pentru un Grup de Combatere)
- costurile sunt moderate ( 17 Euro/ha protejat)
Diverse și umile remarci
Ținând cont de toate aceste informații, considerăm că Sistemul Antigrindină a fost sistat în județul Prahova prin emiterea unui ordin de ministru care ridică serioase semne de întrebare sub aspectul legalității și temeiniciei, pe baza unor reacții fundamentate pe frica în fața impredictibilității vremii secetoase și pe diferite presiuni din exterior, dar nu pe adevăruri dovedite științific, întrucât acest sistem este vital atât pentru bunăstarea cetățenilor, cât și pentru cea a culturilor valoroase, iar motivele folosirii acestuia au fost dovedite științific. Așadar, nu înțelegem ce a stat, de fapt, în spatele acestei decizii, sau mai bine spus, ce fel de interese ascunse au determinat sute de fermieri să renunțe la singura metodă care a dat rezultate ce pot fi scrise cu corectitudine și asumare pe hârtie și să se lase influențați de vorbele din popor, cuvinte nefondate și transmise prin viu grai de la persoană la persoană, fără atestări, vorbe concentrate pe „fuga norilor”, „fuga ploii” sau fuga adevărului, mai bine spus. Mai mult, nu putem să nu ne întrebăm de ce această iarnă a fost lipsită de ninsorile de odinioară, cele „ca în poveștile parintilor noștri”, ținând cont de faptul că pe timpul iernii nu se lansează rachete. Zăpada tot din apă se formeaza și totuși aceasta a “fugit”, în ciuda lipsei “dușmanului”, intitulat de câțiva racheta antigtrindină.
Pentru a exemplifica aceste ultime fraze am vrea să subliniem cu tărie faptul că ploile, de pe raza județului Prahova, din data de 4 august nu au fost datorate lipsei rachetelor din atmosferă, ci au fost o acțiune pur meteorologică care s-ar fi întamplat și în cazul în care sistemul nu ar fi fost sistat, deorece condițiile nu implicau necesitatea lansărilor de rachete, deci oricum nu s-ar fi efectuat comanda FOC. Așadar, suntem la curent cu „glasul străbun”, care susține că deciziile „dictatorului” sunt cele mai bune, în ciuda fundamentelor neconforme realității, obiceiuri practicate cu seriozitate în vremea comunismului, însă suntem, în același timp, de părere că oamenii ar trebui să se informeze din cât mai multe surse sigure, fără să sară la concluzii pripite și fără să fie influențați de interesele materiale care pot pune în pericol chiar traiul lor. În continuare, vă prezentăm câteva informații fundamentate:
ANALIZA SITUATIEI METEO DIN 04.08.2024
Prognoza meteo ANM pentru 4 august 2024
Valorile de temperatură vor continua să scadă; maximele se vor încadra între 24 și 34 de grade, iar minimele între 9 şi 20 de grade. Cerul va fi variabil, dar mai ales pe parcursul zilei vor mai fi înnorări, averse şi descărcări electrice local la munte, în centru, în sud-est şi izolat în rest.
Valori pluviometrice înregistrate în zona Prahova în data de 04.08.2024
| Stația | Valoare
(lit/mp x 24 h) |
| Cheia | 0,3 |
| Valenii de Munte | 3,5 |
| Ploiesti | 6,4 |
| Ceptura | 0 |
Imagine radar meteo
Se observă că în teritoriul protejat nu există centri convectivi care să necesite declanșarea acțiunii antigrindină. Numai în zona Târgoviște (mult în afara GC Prahova) este semnalată celula A2 cu parametrii la limita inferioară de declanșare a acțiunii.
Concluzii
În data de 04.08.2024 nu au existat condiții de grindină în teritoriul protejat de GC Prahova. De asemenea, regimul pluviometric înregistrat de stațiile ANM a fost unul ușor cu o medie de până la 5 l/mp x 24h, local până la 10 l/mp x 24h.
Vom reveni. (Ec Adrian Radu).
Eveniment
Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă
Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.
„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.
Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei.

Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.
Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.
Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.
După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.
Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanța, de la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.
Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.
Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.
De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.
Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.
În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.
Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.
Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.
O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.
TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro
Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.
Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.
„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.
Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS
Producător: Claudiu Boboc
Producător executiv: Adela Mara
Manager producție: Iulia Cezara Roșu
Casting: ELEPHANT MEDIA
Realizat cu sprijinul:
Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON
Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.
Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/
Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA
Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.
Cultură
The Grand Ball of Princes and Princesses Monte-Carlo: O noapte cu strălucire la Iași
O experiență unică în viață, adusă de unul dintre cele mai importante evenimente din Monaco, care va avea loc în Palatul Culturii – Iași.

Se desfășoară încet, sub șoaptele aurite ale istoriei și ecourile măreției regale, o noapte de splendoare unică care va avea loc în inima României. Pe 6 septembrie 2025, Balul Grandios al Prinților și Prințeselor de la Monte-Carlo va umple sălile Palatului Culturii din Iași, aducând cu el eleganța atemporală a celor mai ilustre tradiții monegasce.
De secole, Monte-Carlo este sinonim cu grația, noblețea și arta celebrării — o lume în care prinții și prințesele, împodobiți cu mătase și diamante, dansează pe podele de marmură sub lumina a mii de candelabre. Acum, această moștenire a rafinamentului părăsește Coasta de Azur și aduce cu ea spiritul Balului Grandios, un spectacol care depășește granițele și transformă visele în realitate.
–
O noapte de opulență și farmec
Când ușile Palatului Culturii se vor deschide, oaspeții vor păși într-o lume unde fantezia devine realitate. Balul Grandios va aduce în fața invitaților un spectacol de simfonii orchestrale, valsuri care plutesc prin aer ca niște ecouri ale trecutului, și cine cu lumânări demne de regalitate.
Nobili din toată Europa și nu numai se vor reuni, uniți sub semnul grației, moștenirii și eleganței. Fiecare detaliu va purta semnătura stilului Monte Carlo: strălucirea cupelor de șampanie, foșnetul mătăsii pe podelele poleite, și mirosul florilor de sezon, toate într-o atmosferă regală.
Va fi o celebrare nu doar a frumuseții și rafinamentului, ci și a legăturii dintre trecut și prezent, între aristocrația românească și farmecul etern al Monaco-ului.
–
Iași: Oraș al culturii și patrimoniului regal
Nu există loc mai potrivit pentru acest eveniment grandios decât Iașiul, un oraș a cărui esență este pătrunsă de eleganță aristocratică și prestigiu cultural. Cunoscut drept Capitala Culturală a Europei și Oraș Regal, Iașiul a fost de multă vreme un simbol al intelectului, rafinamentului și strălucirii artistice.
Străzile sale spun povești cu poeți și regi, iar palatele și monumentele sale aduc un omagiu trecutului nobil. În centrul acestei sărbători se află Palatul Culturii, o bijuterie arhitecturală neo-gotică, considerată una dintre cele mai impunătoare clădiri din țară.
Construit între 1906 și 1925, palatul a fost ridicat pe ruinele fostei Curți Domnești a Moldovei. Acum, în aceste săli încărcate de istorie, Balul va prinde viață — un spectacol de coroane strălucitoare, rochii ample și amintiri ale unui timp regal care nu va fi uitat.
–
O moștenire a eleganței care continuă
Balul Grandios al Prinților și Prințeselor din Monte-Carlo este o celebrare a tradiției și nobleței, o călătorie prin istorie și o reafirmare a valorilor regale.
Acum, pentru prima dată, Iașiul devine scena acestui spectacol unic, aducând magia Monaco-ului în inima României. În noaptea de 6 septembrie, sub candelabrele de cristal ale Palatului Culturii, trecutul și prezentul vor dansa împreună, iar strălucirea Monte-Carlo-ului va găsi un nou cămin în orașul regal al României.
Pentru cei care visează în aur și dansuri nobile, acesta nu este doar un eveniment. Este istorie în devenire.
Get in touch
NOBLE MONTE-CARLO
8 Rue des Oliviers, Monte-Carlo
98000 – Principality of Monaco
Phone number: +377607934575 (Monaco)
Email: grandbal@noblemontecarlo.mc
Eveniment
Restaurant botez București – Primul eveniment special al copilului tău la Restaurant Casa Brândușa
-
Exclusivacum 3 luniDe ce lenjeriile romanesti castiga tot mai mult teren in fata celor din import?
-
Afaceriacum 3 luniCel Mai Puternic Avantaj Competitiv pentru Dezvoltatorii Imobiliari din România
-
Exclusivacum 3 luniCasa de vacanta vs hotel: ce aleg familiile tot mai des?
-
Afaceriacum 3 luniGhidul Dezvoltatorului Imobiliar 2026: Cum Reduci Costurile de Construcție cu 30% – 60% prin Importuri Directe din China, Fără Rabat la Calitate
-
Viața în Bacăuacum 3 luniGhid rapid: advertoriale care par editoriale, dar vând
-
Viața în Bacăuacum 3 luniCum îți adaptezi marketingul digital pentru Google AI Overviews
-
Afaceriacum 3 luniÎncepând de Joi, România participă la Târgul Internațional de Turism de la Viena Ferien-Messe Wien
-
Culturăacum 3 luniCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie

