Exclusiv
Kaufland România celebrează incluziunea persoanelor cu dizabilități printr-o experiență imersivă în lumea diversității, alături de MINA, Museum of Immersive New Art

Retailerul încheie Caravana A.C.C.E.S. alături de George Baltă și Tedy Necula
cu o ultimă oprire în București
București, 16 mai – Timp de 4 luni, Kaufland România a străbătut mai multe orașe din țară cu proiectul „Caravana A.C.C.E.S.”, alături de George Baltă, fost jucător de rugby și actual maratonist în scaun rulant, și regizorul Tedy Necula, pentru a promova integrarea persoanelor cu dizabilități pe piața muncii. Pe 16 mai, de Ziua Globală a Conștientizării Accesibilității, Caravana a avut ultima oprire la București. În cadrul unui eveniment special la MINA, Museum of Immersive New Art, compania a marcat atât 5 ani de la demararea programului A.C.C.E.S. (Angajare de Candidați cu Cerințe și Evoluții Speciale), cât și lansarea a patru experiențe senzoriale dedicate mai multor dizabilități, care vor putea fi explorate de publicul larg în cadrul muzeului până pe 17 iunie.

În cei 5 ani de la lansarea programului A.C.C.E.S., Kaufland și-a extins echipa cu peste 500 de colegi cu dizabilități și a derulat o serie de activități pe plan național pentru promovarea diversității și incluziunii, prin acțiuni de recrutare, educare și parteneriate cu diferite organizații.
În cadrul evenimentului aniversar de la muzeul MINA, invitații s-au bucurat de discuții pe teme despre egalitate de șanse, integrarea pe piața muncii și accesibilitate ca parte a panelurilor cu reprezentații Kaufland, precum și cu partenerii companiei. Totodată, publicul a avut ocazia de a explora galeria „ALT Portraits / Portrete Alternative”, o expoziție de portrete ale angajaților din echipa Kaufland, accesibilizate pentru persoanele cu dizabilități. Aceasta le-a permis vizitatorilor să descopere atât detalii din viața fiecăruia, ce îi definesc ca oameni dincolo de dizabilitate, cât și mai multe informații despre importanța accesibilității digitale în mediul online.

„Anul acesta, programul Kaufland A.C.C.E.S împlinește 5 ani de la lansare, moment în care ne-am asumat primele angajamente oficiale de a sprijini integrarea persoanelor cu dizabilități în câmpul muncii. Pentru a marca această etapă importantă, am organizat un eveniment aniversar, împreună cu MINA și câteva asociații partenere. Astfel, am lansat o serie de experiențe senzoriale imersive prin care vizitatorii pot înțelege mai bine cum este să te confrunți cu diferite tipuri de dizabilități. Scopul acestor experiențe este să aducă oamenii împreună într-un demers de empatie și conștientizare, să discutăm despre problemele pe care le avem de rezolvat în continuare, soluțiile pe care le putem dezvolta împreună și, mai presus de toate, umanitatea care ne unește. La Kaufland, credem în importanța diversității și a oportunităților egale, de aceea, investim permanent în dezvoltarea unui mediu de lucru bazat pe incluziune și colaborare.”, a declarat Estera Anghelescu, Director de Recrutare & Employer Branding, Kaufland România.
Fiecare dintre cele patru experiențe imersive le oferă participanților ocazia să experimenteze și să înțeleagă mai multe despre:
- dislexie, o tulburare specifică de învățare, detaliată prin intermediul unei experiențe realizate împreună cu Asociația București pentru Copii Dislexici;
- surditate și limbajul semnelor, printr-o experiență realizată în parteneriat cu Asociația Națională a Surzilor din România;
- lipsa vederii, cu ajutorul unei experiențe sonore interactive dezvoltată împreună cu Asociația Națională a Nevăzătorilor din România;
- dificultățile întâmpinate de persoanele în scaun rulant în orașe, prezentate atât printr-un traseu fizic, cât și prin intermediul tehnologiei VR, într-o experiență realizată în parteneriat cu Fundația Motivation România și Asociația Ajută Viața – Help to Heart.

De-a lungul celor patru luni ale Caravanei A.C.C.E.S., peste 500 de persoane au luat parte la întâlnirile din Timișoara, Oradea, Cluj, Sibiu, Brașov, Constanța, Iași și Craiova. Cu toții au avut oportunitatea de a participa la workshopuri interactive, dar și de a descoperi experiența lui George Baltă, care a împărtășit din trecutul său profesional și obstacolele depășite. Regizorul Tedy Necula a oferit și el sfaturi celor prezenți, povestind despre curajul și motivația de a te reinventa atunci când viața te pune la încercare.
„Sunt foarte mândru să fiu parte din această călătorie alături de Kaufland și să pot transmite mai departe atât povestea mea, cât și mesajul diversității. Iar ceea ce a reușit Kaufland prin programul A.C.C.E.S. nu poate decât să mă bucure. Astfel de inițiative arată cât de mult contează susținerea companiei, a comunității, dar și puterea exemplului. Și ceea ce este cel mai important, din punctul meu de vedere, este că prin intermediul acestui eveniment, am putut oferi o nouă perspectivă asupra dizabilităților, datorită activărilor senzoriale de la MINA, prin care vizitatorii pot experimenta ce înseamnă să trăiești cu o dizabilitate.”, a declarat George Baltă, ambasador al programului A.C.C.E.S..
La finalul evenimentului aniversar, cei prezenți s-au bucurat de proiecția filmului „Mai departe” în regia lui Tedy Necula, ce îl are în rolul principal chiar pe George Baltă. Filmul redă povestea de viață a lui George și conturează un portret de curaj și perseverență în fața provocărilor.
Echipa Kaufland continuă să crească, iar toți cei care își doresc un loc de muncă au mai multe modalități prin care pot aplica: online, pe cariere.kaufland.ro, printr-un email la adresa cariere@kaufland.ro, telefonic la 021 91 32 sau se pot adresa colegilor de la biroul de informații din oricare magazin Kaufland din România.

Despre Kaufland România
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.500 de magazine în 8 țări, 148.000 de angajați și o rețea de 178 de magazine în România. În 2021, Kaufland România a primit pentru a patra oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preț de pe piața locală. Kaufland deține și distincția Customers’ Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienți, acordată de Institutul internațional ICERTIAS, în urma unei analize de piață. Obiectivul nostru este să aplicăm cele mai inovatoare tehnologii în domeniul retail, astfel încât clienții să se bucure de produse proaspete, la cel mai bun raport calitate-preț, prin promovarea sustenabilității și a produselor locale. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.kaufland.ro.
Pentru mai multe informații, vă rugăm contactați: presa@kaufland.ro.
Exclusiv
RMN Bacău: de ce contează aparatura și echipa medicală, nu doar prețul
Rezultatul unui examen RMN nu e doar o „poză” sau câteva imagini captate, detaliate, el implică și un diagnostic ce poate schimba cursul unui tratament. Succesul RMN-ului depinde în mare parte de tehnologia de ultimă generație folosită în centrul de imagistică RMN și de expertiza umană, de echipa de medici care vor interpreta rezultatele. Întotdeauna va conta mai mult echipa de medici și aparatele medicale din centru și mai puțin prețul investigațiilor, dacă nu există decontare CNAS.
Poate cea mai frecventă greșeală pe care o poate face pacientul care se prezintă pentru un RMN într-un centru de imagistică RMN este legată de alegerea centrului doar în funcție de preț. Tentația de a face economie e mare, mai ales când ai un buget mic și venituri lunare limitate, însă un RMN nu e doar produsul standard, el reprezintă un proces complex în care calitatea tehnologiilor folosite și expertiza medicală determină în mod clar diagnosticul corect.
Cu un diagnostic vag vor urma și alte investigații, deci și alte costuri, timp pierdut și simptomatologie care poate fi tratată și ameliorată mult mai greu. Aparatura și echipa medicală rămân cele mai importante criterii de folosit când se alege centrul de imagistică RMN.
Aparatura medicală și echipa de medici din centrul de imagistică RMN, piloni de bază pentru o experiență perfectă
Primul lucru pe care îl descoperă orice pacient care ajunge într-un centru de imagistică RMN e aparatura medicală. Ea e cartea de vizită pentru centrul respectiv și garantul unui RMN cu rezultate clare și relevante, simplu de interpretat de către medicul radiolog.
Sunt trei categorii de aparate în astfel de centre medicale pentru RMN: RMN 1.5 Tesla, RMN 3 Tesla și RMN Deschis 0.2T-0.4T. Cu cât valoarea Tesla e mai mare, cu atât semnalul va fi mai puternic și imaginile captate vor fi mai detaliate.
RMN 1.5T se folosește pentru investigații de rutină la coloană, articulații mari și abdomen. RMN 3T are câmp magnetic de două ori mai puternic decât în cazul primului aparat RMN, detectând leziuni foarte mici, fiind ideal pentru neurologie, patologii vasculare și afecțiuni cu o complexitate mai mare din sfera articulațiilor.
Deși scanările cu un aparat RMN 3T sunt mai rapide, sensibilitatea ridicată a magnetului impune ca pacientul să rămână perfect nemișcat pentru a evita artefactele ce pot „strica” imaginile captate. Dacă pacienții suferă de claustrofobie severă, se poate opta pentru un RMN Deschis, însă trebuie avut în vedere că acesta are o rezoluție mai mică, fiind mai puțin indicat pentru investigații care necesită o claritate de mare finețe.
De ce contează aparatura medicală din centrul de imagistică RMN mai mult decât prețurile practicate? Pentru că rezultatele unui RMN vor fi influențate direct de aparatura folosită. Când viteza de scanare este optimizată și rezoluția este mare, apar mai multe detalii; astfel, RMN-ul este un succes și ajută medicul specialist să ia cea mai bună decizie legată de tratamente și de diagnostic.
Aparatele noi pentru RMN folosesc și AI pentru eliminarea zgomotului din imagini și pentru reconstruirea unor detalii pe care scanările mai vechi le ratează de fiecare dată. În loc să alegi un centru de imagistică RMN care are aparatură mai veche doar pentru prețuri mai mici, poți opta din start pentru aparatură de ultimă generație și integrare AI în proces, pentru a fi sigur pe orice fel de rezultate primite.
Echipa de medici din centrul de imagistică RMN este la fel de importantă. Aparatele, oricât de noi și de moderne ar fi, nu oferă decât niște imagini clare. Interpretarea e cea care face diferența între un RMN concludent și rezultate care nu te ajută la nimic.
Tehnicianul de radiologie este poate cel mai important specialist, de care depinde calitatea imaginilor captate. El va poziționa pacientul în aparat și va alege protocolul de scanare personalizat în funcție de nevoile pacienților. Experiența în cazul său este obligatorie, iar experiența înseamnă și costuri mai mari implicate de RMN.
Medicul radiolog va interpreta rezultatele de la RMN și va analiza secțiunile transversale, de aceea trebuie să aibă subspecializare. Uneori e nevoie de o oră, poate chiar două, pentru interpretarea rezultatelor RMN și oferirea unor răspunsuri clare la întrebările și nelămuririle medicului specialist.
În centrele medicale mai mici, cu prețuri mai mici, sunt mulți pacienți, iar timpul alocat interpretării este unul redus, de unde și erorile apărute frecvent la partea de interpretare RMN. Specialistul care interpretează rezultatele RMN ar trebui să ceară dosarul medical și să înțeleagă de ce s-a ajuns la o astfel de investigație înainte să o facă.
Raportul său nu trebuie să fie doar o listă cu multe observații, ci mai degrabă o concluzie care să îi fie utilă medicului curant și să faciliteze o decizie imediată.
De ce contează echipa medicală și nu doar prețul investigațiilor RMN în Bacău? Răspunsul e simplu aici: pentru că medicii cu experiență sunt cei care pot face diferența între o diagnosticare corectă, urmată de tratamente corecte, și un diagnostic incorect, urmat de agravarea simptomatologiei sau a patologiei prezentate.
Un aparat bun pentru RMN nu va valora nimic dacă medicul este slab și dacă oferă concluzii vagi, care nu ajută deloc medicul curant. Un aparat vechi, chiar și cu un medic foarte bun, este o altă variantă de evitat, deoarece medicul nu va vedea detaliile de care are nevoie.
Un medic bun și un aparat bun pentru RMN vor însemna economie de timp și de bani, se vor evita investigațiile repetate, tratamentul va fi început imediat, iar diagnosticul va fi precis.
Prețul face diferența între rezultate relevante și rezultate vagi
Prețul practicat în centrele de imagistică RMN reflectă costurile de operare și calitatea actului medical. Dacă alegi un centru cu prețuri foarte mici, riști să întâlnești aparatură de generație veche, mentenanță minimă și un zgomot pe imagine crescut.
De asemenea, în astfel de cazuri, interpretările RMN pot fi externalizate către medici care nu cunosc contextul clinic al pacientului.
În centrele specializate de imagistică RMN moderne plătești mai mult, e adevărat, dar beneficiezi de aparate noi 3T, software AI pentru claritate și calibrare riguroasă a magnetului RMN. Medicii care interpretează rezultatele pot purta discuții interdisciplinare cu alți medici din rețea. Substanțele de contrast folosite sunt de ultimă generație (agenți macrociclici), fiind mult mai sigure pentru organism, riscul de retenție sau de reacții adverse fiind minim.
Merită să plătești mai mult pe investigațiile RMN dacă diagnosticul nu e clar, deși s-au făcut și alte teste și analize, dacă medicul chirurg are nevoie de precizie când operează, dar și atunci când apar afecțiuni neurologice sau oncologice, unde studierea țesuturilor suspecte va conta enorm pentru stabilirea protocolului de tratament.
Centrul de imagistică RMN Bacău: aparatură medicală și echipă de medici de top pentru rezultate precise și relevante
În Bacău, pacienții care au nevoie de un RMN pentru o diagnosticare corectă găsesc servicii de calitate, aparatură medicală modernă și medici cu experiență pregățiți să interpreteze rezultatele RMN la centrul de imagistică RMN din cadrul Hyperclinicii MedLife Micromedica Bacău. Fiecare pacient este tratat cu maximă seriozitate încă din momentul programării, în așa fel încât experiența sa în centru să fie una cât mai plăcută și lipsită de disconfort.
Hyperclinica MedLife Micromedica Bacău oferă pacienților asigurați investigații RMN cu costurile acoperite prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), în baza biletului de trimitere de la medicul specialist, a actului de identitate, a certificatului de naștere (pentru minori) și a dovezii calității de asigurat (cardul național de asigurări de sănătate).
Este important să fie prezentat și dosarul medical cu toate investigațiile și analizele anterioare sau diagnosticele primite, în așa fel încât evaluarea imaginilor captate să fie cât mai precisă. Dacă se solicită RMN cu substanță de contrast, se vor aduce rezultatele analizelor la zi pentru uree și creatinină serică, necesare pentru calcularea ratei de filtrare glomerulară (eGFR) în scopul evaluării sigure a funcției renale.
Un bilet de trimitere de tip „Monitor” va beneficia de programare cu prioritate. Programările prin CAS se vor realiza doar în limita plafonului disponibil lunar, deci locurile sunt limitate. În varianta în care pacientul dorește să plătească integral pentru RMN, prețurile vor varia în funcție de medic. Cei șase medici specialiști RMN oferă interpretări și evaluări bazate pe o experiență medicală vastă și asigură o verificare riguroasă a fiecărui aspect al RMN-ului efectuat.
Costurile RMN variază și pot pleca de la 500-600 RON sau 700 RON, ajungându-se la 1200 sau 1500 RON, în funcție de complexitatea scanărilor, de zona scanată și de necesitatea administrării substanței de contrast. Lista completă de preturi poate fi găsită pe site-ul oficial al Hyperclinicii MedLife Micromedica Bacău.
De notat că există și o opțiune pentru prioritizarea programării (taxă de urgență comercială), care pornește de la 100 RON.
Tipurile de RMN disponibile în locația din Bacău sunt: RMN nativ, RMN cu substanță de contrast, RMN abdominal, RMN articulații și părți moi, Angio-RMN, RMN bazin, RMN sân, Colangio-RMN, RMN coloană, craniu, regiune cervicală, Entero-RMN, RMN extremități, RMN gât, RMN Total și Uro-RMN.
Rezultatele vor fi la dispoziția medicului specialist și a pacientului, cu interpretările de rigoare, la 2-3 zile după investigație. Pacientul va primi acces la imaginile captate și raportul medical imediat ce acestea sunt finalizate.
Programările se pot face simplu și ușor direct online, prin intermediul formularului de programări de pe site-ul locației din Bacău, sau telefonic la numărul 0234 286 699. Informații suplimentare despre serviciile MedLife decontate prin CNAS se obțin apelând Call Center MedLife la (021) 9646.
Afaceri
UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă
Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene
Iași, România — 25 mai 2026 — UZINEX, integrator industrial cu sediul în județul Iași, anunță livrarea primei centrale fotovoltaice mobile din România către beneficiar, companie cu sediul în Ploiești, județul Prahova. Soluția — un container expandabil care se desfășoară pe aproximativ 60 de metri liniari de panouri fotovoltaice — alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale, eligibil pentru finanțări din fonduri europene.
O soluție pentru un decalaj structural al finanțărilor europene
Legislația actuală a Uniunii Europene impune ca echipamentele achiziționate din fonduri europene și prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie 100% electrice, fără emisii directe. Această cerință a creat un decalaj operațional: echipamentele eligibile sunt frecvent destinate utilizării pe șantiere izolate, acolo unde rețeaua publică de energie electrică lipsește sau este insuficientă, iar soluțiile clasice de alimentare — generatoarele diesel — contravin chiar principiului pentru care s-au cheltuit banii europeni.
Centrala fotovoltaică fixă, ca alternativă, presupune un parcurs birocratic de minimum șase luni — autorizație de construcție, racord la rețea, aviz ANRE — și o instalare permanentă într-o singură locație, în contradicție cu specificul șantierelor mobile care se relochează de la un proiect la altul.
Centrala fotovoltaică mobilă livrată de UZINEX rezolvă simultan ambele probleme: este integrată într-un container transportabil, nu necesită autorizație de construcție și se redislocă împreună cu echipa client la fiecare nou șantier.
Configurația livrată către beneficiar
Modelul livrat reprezintă varianta compactă din gama UZINEX de centrale fotovoltaice mobile, dimensionată pentru alimentarea unui echipament electric de subtraversări orizontale și a sculelor auxiliare de șantier.
Specificații tehnice principale:
- Panouri fotovoltaice instalate: 24 kW
- Sistem de stocare: 52 kWh baterii LiFePO4
- Invertor hibrid: 24 kW
- Dimensiune container transport: 3 × 2,5 metri
- Lungime panouri desfășurate: ~60 metri liniari
- Conectică: priză 220 V monofazic, priză 380 V trifazic, priză încărcare auto electric
- Climatizare: aer condiționat integrat pentru menținerea bateriilor la temperatură optimă
- Mobilitate: roți tip off-road pentru deplasare pe teren accidentat
Configurația conectică a fost dimensionată conform cerințelor beneficiarului. La cerere, modelul poate fi extins cu prize suplimentare, sisteme de iluminat exterior, monitorizare la distanță și conectivitate GSM.
Gama completă: de la 3 metri la 12 metri lungime container
Modelul livrat către beneficiar reprezintă varianta de intrare a gamei UZINEX. Producătorul oferă centrale fotovoltaice mobile în configurații adaptate volumului de consum al fiecărui client, de la modelul compact până la containerul industrial 40 ft.
La capătul superior al gamei, containerul de 12 metri lungime poate găzdui până la 160 kW panouri fotovoltaice instalate și 620 kWh capacitate de stocare — o autonomie comparabilă cu o microcentrală fixă, fără constrângerile birocratice ale acesteia. Toate variantele sunt customizabile pe specificul fiecărui proiect.
Aplicații dincolo de șantierele civile
O centrală fotovoltaică mobilă este o soluție multi-funcțională. Aplicațiile identificate de UZINEX includ:
- Șantiere de construcții civile și lucrări edilitare
- Echipamente electrice alimentate pe fonduri europene și PNRR
- Operațiuni militare și tabere temporare
- Stații mobile de încărcare auto electric
- Evenimente outdoor și festivaluri
- Operațiuni de ajutor umanitar în zone fără infrastructură energetică
„Există un decalaj structural între cerințele actuale ale fondurilor europene — care impun echipamente 100% electrice — și capacitatea reală a infrastructurii de a livra energie acolo unde se desfășoară lucrările. Centrala fotovoltaică mobilă este răspunsul nostru concret la acest decalaj. Este o soluție românească, gândită pentru o problemă reală a pieței locale, livrată unui client român care a luat decizia corectă de a investi în echipamente eligibile pentru finanțările UE.”
Andrei-Sorin Baciu, co-fondator UZINEX
Pentru un studiu de caz tehnic complet, cu fotografii și detalii suplimentare despre implementarea la beneficiar, vezi:
Despre UZINEX
UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) este un integrator industrial român cu sediul în județul Iași, specializat în furnizarea de soluții turnkey pentru echipamente CNC, laser, energie regenerabilă, ambalare, reciclare, prelucrarea metalelor și utilaje grele. Compania oferă garanție de 60 de luni pe echipamente, suport tehnic sub 36 de ore și eligibilitate pentru finanțări din fonduri europene și PNRR. Mai multe informații la www.uzinex.ro.
Andrei-Sorin Baciu — Co-fondator UZINEX
📧 Email: contact@uzinex.ro
📞 Telefon: +40 785 377 577
🌐 Web: www.uzinex.ro
Exclusiv
Festivalul Suflet de România: Peste 100 de producători și artizani locali, apreciați de 25.000 de participanți sosiți pe Domeniul Regal Săvârșin
Pentru al patrulea an consecutiv, în ultimul weekend al lunii aprilie, festivalul Suflet de România a readus la viață lumea satului de altădată, cu artizani ai gustului autentic, meșteșugari gata să arate tainele unor meserii transmise din moși-strămoși și cu artiști din și pentru toate generațiile. A fost cea mai amplă ediție organizată până acum de Profi, cu peste 25.000 de participanți din toate colțurile țării și chiar din afara granițelor, care pe parcursul a două zile au descoperit cum sunt continuate tradițiile, unind comunitățile.
Pe lângă întâlnirea cu mici producători locali, meșteșugari și artizani din toată România, vizitatorii s-au bucurat de ateliere cu meșteșugari iscusiți, piese de teatru în aer liber, dansuri populare, concerte live și de o intervenție surpriză a Grupului Vocal SONG. Pe scena celei de-a patra ediții a festivalului Suflet de România au urcat, între alții, Theo Rose, Damian Drăghici & Brothers, Nicolae Furdui Iancu, Nicoleta Voica, David Ciente, Maria Chivu și Grupul Jianca.
Evenimentul s-a desfășurat cu participarea Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei României, a Alteței Sale Regale Radu, Principele Consort al României, alături de Xavier Piesvaux, Country Manager Ahold Delhaize România, Mihai Spulber, Business Unit Lead Profi, Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Ahold Delhaize România, numeroase oficialități, autorități centrale și locale și alți reprezentanți Profi și Mega Image. Startul oficial a fost dat sâmbătă, după ce distinsul grup a încheiat un tur al micilor producători și artizani.
Evenimentul a continuat și tradiția caravanei medicale, oferind din nou consultații gratuite pentru comunitatea din Săvârșin și împrejurimi, cu ajutorul unor medici specialiști în oftalmologie, cardiologie, neurologie, pneumologie și ORL. Pentru a veni în sprijinul oamenilor, mai ales al celor cu posibilitate redusă de deplasare, Profi a adus aproape de ei servicii medicale de calitate, prin implicarea experților de la Asociația ATI „Aurel Mogoșeanu” din Timișoara.
„Suflet de România este o oglindă pentru tot ceea ce este frumos, bun și pentru ceea ce ne face bine și merită păstrat și transmis mai departe. Festivalul care la actuala ediție a adunat peste 25.000 de participanți veniți din toate colțurile țării, dar și din afara granițelor, arată cum se pot consolida comunitățile și susține micii producători locali, artizanii și meșteșugarii români pentru a face în continuare ceea ce știu ei cel mai bine. Festivalul nu are o miză economică pentru Profi, dar aduce un câștig clar pentru români și pentru România. Împreună învățăm cum să promovăm tradițiile și să susținem comunități, să fim uniți în jurul valorilor autentice și să redescoperim bucuria de a petrece timp împreună în mijlocul naturii, mai conectați unii cu ceilalți”, declară Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Ahold Delhaize România.
Festivalul Suflet de România încurajează comunitatea să se conecteze la valorile autentice, la gusturile bune și la tradițiile satului românesc prin intermediul unor experiențe trăite într-un cadru natural în care este recreată lumea rurală.
Tradiție pentru susținerea producătorilor locali
La Profi implicarea în comunitate este o tradiție căreia îi sunt dedicate timp și resurse, inclusiv Raftul cu Bunătăți Locale, cel mai amplu program de susținere a micilor producători locali artizanali. Dincolo de prezența la Raftul cu Bunătăți Locale din magazinele Profi, micii producători locali își spun poveștile și își prezintă oferta și pe cea mai amplă și premiată platformă națională de promovare a lor, Via-Profi.ro, prin intermediul căreia oricine poate porni într-o călătorie plină de savoare a gusturilor din România.
Prin numărul angajaților săi, Profi, parte din grupul Ahold Delhaize, este în topul angajatorilor privați din România. PROFI SUPER, PROFI GO și PROFI LOCO, formatele de magazin ale rețelei, au o gamă de 5.000 de produse apreciate de cei peste 1,6 milioane de clienți care zilnic își fac aici cumpărăturile. Mai bine de 94% dintre aceste produse provin de la parteneri din România.
-
Exclusivacum 3 luniCum să protejezi suspensia mașinii când este încărcată? Află toate informațiile aici
-
Afaceriacum 3 luni546 de creatori inscrisi intr-o competitie de beauty: cum pot castiga bani din recomandari online
-
Socialacum 3 luniCe materiale sunt cele mai potrivite pentru pijamalele de damă în sezonul cald?
-
Uncategorizedacum 3 luniParcarea la Otopeni în 2026: cum rezervi, cât costă și ce să verifici?
-
Uncategorizedacum 2 luni
Samsung lansează gama completă de televizoare cu AI pentru 2026
-
Afaceriacum 2 luniStrategia Magic 5: Comunicare asumată pentru rezultate serioase
-
acum 2 luniCITY PROTECT SECURITY accelerează expansiunea națională: noi parteneriate în retail, intrare în mall-uri și extindere în bricolaj
-
Afaceriacum 3 luniCirco Bellucci a sosit la Shopping City Timișoara cu spectacolul „Viaggio nel Tempo”

