Uncategorized
3 moduri in care clinica de ortopedie te ajuta sa te recuperezi dupa o interventie chirurgicala
Este ceva obisnuit ca dupa o interventie chirurgicala sa resimti slabiciune, sensibilitate si rigiditate. Acest lucru se datoreaza nu numai stresului pe care operatia o are asupra corpului, dar si incapacitatii de a depune efort pentru o perioada lunga de timp.
Dupa perioada de stagnare, corpul trebuie sa treaca printr-o etapa de recuperare. Iar acest lucru il poti face apeland la o clinica ortopedie. Asa ca ne-am gandit sa impartasim cu tine cateva dintre beneficiile pe care ti le pot oferi expertii in recuperare fizica!
Mobilitate sporita
Dupa o operatie, mobilitatea este adesea foarte limitata. Fara un management corect si un tratament adecvat, problema poate persista si chiar se poate agrava. Cu toate acestea, mergand la o clinica de ortopedie, prin tratamente adecvate de intindere si exercitii fizice, iti vei recupera si chiar imbunatati mobilitatea.
In cele mai multe cazuri, acestea implica si dispozitive, cum sunt bastoanele, carjele sau bretelele, care au rolul de a te sprijini pe masura ce te recuperezi.
Acest tip de antrenament este singura modalitate a a-ti asigura capacitatea de a te misca liber, cat si pentru a preveni complicatii ulterioare, care pot aparea in urma accidentarilor sau fortarii.
Combati atrofierea musculara
Dupa mobilitate, recuperarea stabilitatii, echilibrului si puterii fizice sunt cele mai importante aspecte ale recuperarii in urma unei interventii chirurgicale.
Adesea iti vei pierde o parte semnificativa din forta musculara din cauza perioadei in care este impus repausul, dar si a durerii resimtite.
In multe cazuri, in special datorita varstei, aceasta forta nu poate fi recuperata decat prin suportul oferit de o clinica de ortopedie.
Prin exercitii specifice, realizate alaturi de personalul specializat in recuperare fizica, reusesti sa iti reconstruiesti forta fizica la nivelul de dinainte de operatie, iar pe masura ce muschiul se reconstruieste, iti recapeti si functiile motorii obisnuite si chiar poti combate si alte simptome negative asociate cu atrofierea musculara.
Reducerea durerii
O buna terapie realizata la o clinica de ortopedie te poate ajuta sa elimini durerea, diminuand nevoia de a lua medicamente pentru durere, care pot avea efecte negative semnificative asupra corpului, in special asupra sistemului digestiv.
Terapeutii pot masa zonele in care, in urma interventiei chirurgicale, tesutul este sensibil, rigid si dureros, ceea ce va duce la reducerea sau chiar disparitia acestor simptome.
Terapia cu temperatura poate fi, de asemenea, utilizata. In zonele afectate sunt aplicate pachete cu gheata pentru a reduce inflamatia, iar aplicarea unor pernite incalzite va slabi presiunea din zonele respective.
Recapatarea capacitatii de a-ti mentine echilibrul fara ajutor suplimentar poate fi destul de dificil de facut pe cont propriu, in special in cazul pacientilor care au suferit o interventie la sold sau in partea inferioara a corpului.
Din fericire, cu ajutorul terapeutilor unei clinici de ortopedie, prin aplicarea unui plan de recuperare implementat gradual, te vei repune pe picioare in cel mai scurt timp.
In general, kinetoterapia ortopedica iti va oferi ajutorul de care ai nevoie pentru a-ti recapata echilibrul, controlul si pentru a te intoarce la rutina pe care o aveai inainte de operatie.
Atletico Kinetic gazduieste o echipa de medici experti, care sunt specializati intr-o gama larga de specialitati. Nu suferi in tacere, repune-te pe picioare alaturi de Atletico Kinetic!
Uncategorized
Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g
Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel Core seria 3 și oferă opțional ecrane OLED 3K
Pe scurt
- Creat pentru productivitate în deplasare, Acer Swift Blade 14 este un laptop de 14 inchi și 799 g care extinde posibilitățile categoriei de modele subțiri și ușoare. Configurațiile ajung până la procesoare Intel Core 7 350.
- Elegantul Acer Swift Air 16, cu ecran de 16 inchi, este conceput atât pentru productivitate, cât și pentru divertisment. Poate fi echipat cu un procesor de până la Intel Core 7 350 și include o carcasă integrală din aluminiu, ecran OLED 3K opțional, o versiune cu ecran tactil IPS și un sistem audio cu patru difuzoare.
Acer a anunțat astăzi două laptopuri noi, subțiri și ușoare, care aduc mai multă performanță într-un format portabil: modelul ultraușor Acer Swift Blade 14 și Acer Swift Air 16. Ambele rulează Windows 11.
Acer Swift Blade 14: laptop de 799 g pentru productivitate în deplasare

Cu o greutate de numai 799 g și o grosime de la 12,9 mm, Acer Swift Blade 14 (SFB14-53CF) este un laptop foarte compact, de 14 inchi, creat pentru lucru în deplasare și activități în care imaginea joacă un rol important. Modelul ultraușor poate fi echipat cu un procesor de până la Intel Core 7 350, alături de 12 GB de memorie LPDDR5 și un spațiu de stocare de până la 1 TB, oferind performanță portabilă pentru muncă, divertisment și proiecte creative.
Pentru o experiență vizuală premium, laptopul oferă opțional un ecran OLED 3K cu acoperire de până la 100% a gamei DCI-P3, pentru culori vii și detalii clare. Raportul ecran-carcasă de 90%, ramele foarte înguste de 4,3 mm și formatul 16:10 valorifică spațiul disponibil și oferă o vizionare captivantă în deplasare.
Pentru conectivitate pe tot parcursul zilei, Swift Blade 14 include o baterie de 50 Wh, trei porturi USB 3.2 Gen 1 Type-C și o cameră frontală FHD cu obturator fizic. Carcasa distinctivă combină aliajul de magneziu și aluminiu cu fibra de carbon, iar dispozitivul este disponibil în două culori, marshmallow blue și marshmallow white.
Acer Swift Air 16: stil, productivitate și divertisment
Acer Swift Air 16 (SFA16-I31T / SFA16-I31), cu ecran de 16 inchi, îmbină stilul și funcționalitatea și este pregătit pentru lucru, divertisment și tot ce se află între acestea. Laptopul poate fi configurat cu un procesor până la Intel Core 7 350, cu NPU dedicat și o performanță de până la 40 TOPS la nivelul platformei, până la 16 GB de memorie LPDDR5x și un spațiu de stocare upgradabil de până la 512 GB. Cu o grosime de la 13,3 mm și o greutate de 1,5 kg, modelul este creat pentru mobilitate și are o carcasă integrală din aluminiu, disponibilă în culorile elemental blue, sage green sau sandstone gold. Tastatura iluminată permite lucrul și în spații slab luminate, iar bateria de 70 Wh se poate încărca rapid până la 50% în numai 30 de minute, cu ajutorul adaptorului de 100 W.
Pentru divertisment și activități vizuale în deplasare, Swift Air 16 oferă ecrane OLED cu acoperire 100% DCI-P3 sau IPS cu acoperire 100% sRGB, format 16:10, rezoluție de până la WQXGA+ (2880 x 1800), luminozitate de până la 500 niți și rată de refresh de până la 120 Hz. Este disponibilă și o variantă IPS cu funcție tactilă. Sistemul cu patru difuzoare și DTS® Virtual:X redă un sunet spațial 3D captivant, iar cele două porturi Thunderbolt 4 asigură transferuri rapide.
Swift Air 14, cu ecran de 14 inchi, a fost lansat la Computex 2026 și este disponibil acum în mai multe țări.
Disponibilitate
Swift Blade 14 va fi disponibil în regiunea EMEA din decembrie 2026.
Swift Air 16 va fi disponibil în regiunea EMEA din decembrie 2026.
Specificațiile exacte, prețurile și disponibilitatea diferă în funcție de regiune. Pentru informații despre disponibilitate, configurații și prețuri pe anumite piețe, contactați cel mai apropiat birou Acer prin www.acer.ro
Specificații
| Denumire | Acer Swift Blade 14 |
| Model | SFB14-53CF |
| Sistem de operare | Windows 11 Home |
| Procesor | Procesor Intel Core 7 350Procesor Intel Core 5 320Procesor Intel Core 5 315Procesor Intel Core 3 304 |
| Grafică | Grafică Intel |
| Ecran | 14 inchi: OLED WQXGA+ (2880 x 1800), acoperire 100% DCI-P3, raport ecran-carcasă de 90%, format 16:10, luminozitate de 400 niți, rată de reîmprospătare de 90 Hz OLED WUXGA (1920 x 1200), acoperire 100% DCI-P3, raport ecran-carcasă de 90%, format 16:10, luminozitate de 300 niți, rată de reîmprospătare de 60 Hz LCD IPS, rezoluție WUXGA (1920 x 1200), acoperire 45% NTSC, raport ecran-carcasă de 90%, format 16:10, luminozitate de până la 300 niți, rată de reîmprospătare de 60 Hz |
| Memorie | 12 GB memorie de sistem LPDDR5-6400 integrată |
| Stocare | SSD PCIe Gen 4 NVMe de până la 1 TB |
| Cameră | Cameră FHD de 2 MP |
| Audio | Două difuzoare de 2 W, două microfoane digitale |
| Porturi | Două porturi USB 3.2 Gen 1 Type-C cu funcții complete, un port USB 3.2 Gen 1 Type-C pentru transfer de date, mufă audio combo de 3,5 mm |
| Baterie | 50 Wh, suport pentru tehnologia de încărcare rapidă |
| Wi-Fi și conectivitate | Wi-Fi 6, Bluetooth 5.3 |
| Dimensiuni și greutate | 312,5 (l) x 216,8 (a) x 12,9 (h) mm (12,3 x 8,54 x 0,51 inchi)312,5 (l) x 216,8 (a) x 12,9/13,5 (h) mm (12,3 x 8,54 x 0,51/0,53inchi), pentru varianta OLED Greutate:799 g |
| Materialele și culoarea carcasei | Capac C din aliaj de magneziu și aluminiu, capace A și D din fibră de carbon, disponibil în culorile marshmallow white sau marshmallow blue |
| Funcții | Tastatură iluminată, touchpad de precizie, întrerupător pentru cameră pe latura carcasei |
| Denumire | Acer Swift Air 16 |
| Model | SFA16-I31T / SFA16-I31 |
| Sistem de operare | Windows 11 Home |
| Procesor | Procesor Intel Core 7 350Procesor Intel Core 5 320Procesor Intel Core 5 315Procesor Intel Core 3 304 |
| Grafică | Grafică Intel |
| Ecran | 16 inchi: OLED WQXGA+ (2880 x 1800), luminozitate de 500 niți, Acer CineCrystal™, format 16:10, acoperire 100% DCI-P3, fără funcție tactilă, rată de reîmprospătare de 120 Hz OLED WUXGA (1920 x 1200), luminozitate de 300 niți, Acer CineCrystal™, format 16:10, acoperire 100% DCI-P3, fără funcție tactilă, rată de reîmprospătare de 60 Hz LCD IPS, rezoluție WUXGA (1920 x 1200), luminozitate de 400 niți, iluminare LED, funcție tactilă integrată, format 16:10, acoperire 100% sRGB, rată de reîmprospătare de 60 Hz, Acer CineCrystal™ |
| Memorie | Până la 16 GB de memorie LPDDR5x integrată |
| Stocare | SSD PCIe Gen 4 NVMe integrat, de până la 512 GB, cu posibilitatea extinderii externe a stocării cu până la 1 TB |
| Cameră | Cameră frontală IR FHD 1080p cu obturator de confidențialitate și recunoaștere facială în infraroșu prin Windows Hello |
| Audio | Patru difuzoare, sunet DTS® Virtual:X, două microfoane integrate |
| Porturi | Două porturi Thunderbolt 4, un port USB 3.2 Gen 1 Type-A, mufă audio combo de 3,5 mm |
| Baterie | 70 Wh, suport pentru tehnologia de încărcare rapidă |
| Wi-Fi și conectivitate | Intel Wi-Fi 6E AX211 Gig+, Bluetooth 5.3 |
| Dimensiuni și greutate | 357,8 (l) x 252,7 (a) x 13,3/13,5 (h) mm (14 x 9,94 x 0,52/0,53 inchi)1,5 kg |
| Materialele și culoarea carcasei | Carcasă din aluminiu în culorile elemental blue, sage green sau sandstone gold[1] |
| Funcții | AcerSense, Acer PurifiedView, Acer PurifiedVoice, balama la 180 de grade, Windows Phone Link, înregistrare EPEAT Silver, materiale pentru ambalaj reciclabile în proporție de 100% |
Uncategorized
Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid, dozează apa de gură, te ajută să îți îmbunătățești tehnica de periaj, permite transmisia live, îndepărtează placa bacteriană și oferă o curățare precisă.
Astăzi, la Paris, James Dyson a dezvăluit o modalitate complet nouă de a curăța dinții. Dyson CameraJet™ este singura periuță de dinți cu o cameră alimentată de Gap Optical Targeting™ care identifică spațiile dintre dinți și realizează o curățare de precizie cu jet în timp ce periați4. O cameră macro integrată cu obiectiv de 100.000 de pixeli, alimentată de machine learning, detectează, urmărește și anticipează în timp real spațiile dintre dinți, declanșând o pulverizare cu precizie a jetului de apă de gură exact acolo unde este nevoie.
Este rezultatul a șase ani de cercetare, dezvoltare și inginerie, care pune sub semnul întrebării fiecare aspect al îngrijirii orale convenționale. În timp ce alte periuțe nu pot identifica spațiile dintre dinți, Dyson CameraJet™ poate. În timp ce perii convenționali ai periuțelor sonice pot rămâne blocați pe suprafața dintelui, oscilația sonică variabilă de la Dyson este concepută pentru a menține perii în mișcare. În timp ce jeturile tradiționale de tip ac pot perfora placa bacteriană, jetul conic Dyson este conceput pentru a îndepărta mai multă placă bacteriană, fiind în același timp mai delicat cu gingiile și smalțul.
„Folosirea aței dentare este o sarcină incomodă care consumă timp. Puțini dintre noi o fac, chiar dacă știm că ar trebui. Inginerii și oamenii de știință de la Dyson au petrecut peste un deceniu studiind rutinele de îngrijire orală și modul în care se acumulează impuritățile în cavitatea bucală. Cercetările noastre au arătat că oamenii omit în mod constant zonele în care se formează placa bacteriană: spațiile dintre dinți.
Am vrut să rezolvăm trei probleme fundamentale: cum să vedem aceste spații, cum să îndepărtăm placa bacteriană și cum să îmbunătățim performanța curățării în timpul periajului.
Prin combinarea unei camere, a tehnologiei de machine learning, a dinamicii de precizie a fluidelor, a tehnologiilor avansate de periaj, a conectivității și a Wi-Fi-ului, Dyson CameraJet™ introduce o modalitate complet nouă de a menține sănătatea orală.”, spuneJames Dyson, Fondator și Inginer-șef.

De zeci de ani, rutinele de îngrijire orală s-au bazat pe mai mulți pași: periaj, folosirea aței dentare și clătirea gurii. Cu toate acestea, foarte puțini oameni fac ceea ce recomandă medicii stomatologi, de două ori pe zi, în fiecare zi. 9 din 10 persoane nu folosesc ața dentară atât de regulat pe cât ar trebui1, iar, în medie, oamenii petrec doar 45 de secunde periindu-și dinții, cu mult sub recomandarea de două minute3.
Cele mai multe persoane omit în mod constant spațiile interdentare, spațiile dintre dinți, acolo unde încep problemele și unde se formează pentru prima dată placa bacteriană, care apoi se întărește. Lăsată în urmă în timp, placa bacteriană poate contribui la probleme cotidiene de sănătate orală, de la respirație urât mirositoare și tartru până la iritarea gingiilor și carii dentare, ceea ce face ca spațiile dintre dinți care sunt omise să fie una dintre cele mai importante zone asupra cărora trebuie acționat.3
Potrivit Raportului global privind situația sănătății orale din 2025 al Organizației Mondiale a Sănătății, se estimează că aproape 3,7 miliarde de persoane sunt afectate de boli orale la nivel global.2 Sănătatea orală precară este, de asemenea, recunoscută din ce în ce mai mult ca fiind asociată cu afecțiuni care afectează sănătatea generală, inclusiv bolile cardiovasculare și boala Alzheimer.2

Gap Optical Targeting™ – tehnologie de identificare optică precisă a spațiilor dintre dinți
Camera macro cu obiectiv de 100.000 de pixeli este alimentată de Gap Optical Targeting™, algoritmul de machine learning AI al Dyson. Aceasta scanează 28 de imagini live pe secundă pentru a identifica, urmări și anticipa în timp real spațiile dintre dinți. În decurs de 100 ms de la momentul în care camera vede un spațiu, dispozitivul detectează și direcționează un jet către acesta, declanșând o pulverizare conică de apă de gură pentru a curăța spațiul dintre dinți în timp ce periați. Dyson CameraJet™ funcționează cu 16 milioane de linii de cod și un sistem de machine learning antrenat pe 470.000 de imagini dentare colectate în timpul dezvoltării.
Jet conic
Pentru a testa cu acuratețe îndepărtarea plăcii bacteriene, Dyson și-a dezvoltat propria placă bacteriană de referință printr-o colaborare de cinci ani cu Facultatea de Stomatologie a Universității Naționale din Singapore. Acest lucru le-a permis inginerilor să repete rapid testele și să optimizeze îndepărtarea plăcii bacteriene.
Aparatele tradiționale de curățare cu jet de apă folosesc adesea un jet de tip „ac”, un profil ascuțit, penetrant, al unui flux laminar de fluid. Atunci când a fost testat pe placa bacteriană de referință Dyson, acest tip de jet a perforat placa bacteriană, dar nu a reușit să îi depășească aderența și să o îndepărteze în totalitate. În schimb, jetul conic Dyson folosește o pulverizare unică, cu formă conică și acoperire largă. Acoperirea mai extinsă îndepărtează placa bacteriană dintr-o singură mișcare, fiind optimizată la o presiune mai redusă pentru a fi mai delicată cu gingiile și smalțul.6

Rezervor Anti-Gravity
Rezervorul compact de 12,5 ml pentru apă de gură eliberează cantitatea recomandată de apă de gură, optimizată pentru a curăța spațiile dintre dinți într-o singură sesiune. Astfel, clătirea gurii este integrată în rutina de periaj, eliminând necesitatea unui pas separat în timpul utilizării. Dyson CameraJet™ utilizează un rezervor Anti-Gravity cu o pompă cu diafragmă și o cameră de presiune care se adaptează în timpul utilizării pentru a furniza jeturi controlate și neîntrerupte.
Rezervorul Anti-Gravity contribuie la asigurarea unei eliberări constante a apei de gură de fiecare dată când este declanșat jetul de precizie, indiferent dacă dispozitivul este ținut vertical, înclinat sau orizontal.
Stație de încărcare
Dyson a conceput o stație care reumple periuța de dinți prin apăsarea unui buton, în doar trei secunde. Stația încarcă dispozitivul între utilizări și oferă un loc dedicat pentru depozitarea acestuia în poziție verticală, igienic și pregătit pentru utilizarea zilnică. Este inclusă o husă de călătorie, astfel încât întregul system dentar Dyson să poată fi utilizat acasă sau în deplasare.
Cap de periaj cu peri dubli
Dinții nu sunt plați, așa că nici capul de periaj nu este. Topografia capului de periaj Dyson este unică și concepută pentru a ajunge la o proporție mai mare din suprafața dintelui. Designul cu peri dubli este conturat cu precizie pentru a curăța de-a lungul liniei gingivale și a îndepărta petele de suprafață pentru dinți mai albi, contribuind în același timp la îndepărtarea plăcii bacteriene pe care alte periuțe o lasă în urmă.7 Capul de periaj utilizează două tipuri de peri: perii interiori, puțin mai fermi, contribuie la îndepărtarea petelor de suprafață și la obținerea unor dinți mai strălucitori și mai albi, în timp ce perii exteriori, mai moi, curăță delicat de-a lungul liniei gingivale.
Capul de periaj este prevăzut cu un amortizor sonic pentru acustică și confort. O lentilă de țintire crește eficiența Gap Optical Targeting™ prin extinderea câmpului vizual al camerei macro permițând detectarea predictivă a spațiilor dintre dinți. Fiecare cap de periaj este echipat cu propriul tag RFID, care identifică momentul conectării, numărul de sesiuni de curățare efectuate și îi avertizează pe utilizatori când este timpul pentru înlocuire. Atunci când este atașat un cap de periaj nou, ciclul începe din nou. Gama include și o variantă sensibilă a capului de periaj, concepută pentru a fi și mai delicată pentru persoanele cu dinți și gingii sensibile.

Oscilație sonică variabilă
În timpul dezvoltării, inginerii Dyson au analizat imagini în slow-motion ale capetelor de periaj sonice existente, lider pe piață, și au constatat că perii acestora se pot bloca. Aceasta înseamnă că periuța de dinți este pornită, însă unii peri se pot bloca pe dinte, în special în zonele greu accesibile. Dyson a dezvoltat o mișcare de periaj anti-blocare pentru a depăși această problemă.Oscilația sonică variabilă unică Dyson modifică unghiul de oscilație în timpul periajului, menținând perii în mișcare constantă și contribuind la prevenirea blocării acestora. Testele externe au demonstrat că oscilația sonică variabilă Dyson îndepărtează cu până la 69% mai multă placă bacteriană decât periuțele electrice premium lider pe piață în zonele greu accesibile.8
Pastă de dinți și apă de gură Dyson
Dyson a conceput un sistem dentar complet pentru a optimiza performanța Dyson CameraJet™. Acesta include o pastă de dinți fără spumă, formulată fără SLS (un agent spumant utilizat frecvent), pentru a menține spuma departe de câmpul vizual, astfel încât camera să poată vedea clar și să susțină Gap Optical Targeting™, alături de o apă de gură cu spumare redusă, formulată pentru utilizarea cu jetul de precizie. Formula sa antibacteriană este concepută pentru a contribui la reducerea bacteriilor care provoacă halitoza și la împrospătarea respirației, în timp ce glicerina se leagă de apă pentru a contribui la prevenirea uscăciunii gurii și a lăsa o senzație fină și hidratată în cavitatea bucală. Apa de gură și pasta de dinți vor fi disponibile în două arome: Ginger Mint și Spearmint. Fiecare a fost dezvoltată pentru a se combina armonios în cavitatea bucală, creând o senzație echilibrată și revigorantă de curățare, fără a fi copleșitoare. O variantă Peppermint Sensitive a pastei de dinți a fost formulată pentru dinții sensibili.
Conectivitate
Dyson CameraJet™ este conectată la Wi-Fi la 2,4 GHz și prin Bluetooth. Camera integrată este un endoscop de înaltă calitate, care le permite utilizatorilor să vadă ceea ce vede medicul lor stomatolog prin funcția de vizualizare live din aplicația MyDyson™.
Camera este activă doar în timpul vizualizării live sau al jetului automat. Nicio imagine nu este înregistrată sau stocată pe produs sau în cloud, iar imaginile rămân private pentru utilizator. Prin intermediul aplicației MyDyson™, utilizatorii pot accesa ghiduri pentru curățare, materiale video explicative, informații despre periaj și folosirea aței dentare, hărți ale acoperirii și feedback personalizat. Aplicația îi ajută pe utilizatori să înțeleagă unde curăță eficient, unde pot omite anumite zone și cum să își îmbunătățească tehnica în timp.
Sistemul dentar Dyson se lansează la 1 septembrie 2026 în Dyson Demo Stores și la retaileri selectați, la prețul de 2409,99 RON. Sistemul include periuța de dinți Dyson CameraJet™, stația de încărcare, husa de călătorie, pasta de dinți și apa de gură Dyson, concepute pentru a funcționa împreună pentru o rutină completă de periaj, curățare de precizie cu jet și clătire a gurii. Dyson CameraJet™ va fi disponibilă în două variante de culoare: Ceramic Ultra Blue și Ceramic Pink.
1.Studiul Dyson privind utilizarea și atitudinile față de îngrijirea orală, 2017.
2.Fișa informativă a Organizației Mondiale a Sănătății privind sănătatea orală: https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/oral-health.A. Boala gingiilor și legătura cu bolile cardiovasculare: https://www.health.harvard.edu/diseases-and-conditions/gum-disease-and-the-connection-to-heart-diseaseAsociația Americană a Inimii: Sănătatea orală: https://professional.heart.org/en/guidelines-statements/periodontal-disease-and-atherosclerovascular-disease-a-scientificcir0000000000001390 Institutul Național pentru Îmbătrânire: Studiu amplu indică o legătură între boala gingiilor și demență: https://www.nia.nih.gov/news/large-study-links-gum-disease-dementia Columbia University College of Dental Medicine https://www.dental.columbia.edu/news/cdm-researcher-finds-link-between-oral-health-and-dementia
3.Journal of Dental Hygiene, Vol. 83, Ediția 3, p.111: https://jdh.adha.org/content/jdenthyg/83/3/111.full.pdf
4.Pe baza evaluării datelor de piață disponibile public efectuate până în iunie 2026. Periuța de dinți în modurile Brush și Auto-jet.
6.Testată științific în laborator folosind placa bacteriană de referință proprietară Dyson, dezvoltată în cadrul unei colaborări de cercetare finanțate cu National University of Singapore, Faculty of Dentistry. Compararea jeturilor în formă de ac cu jetul conic Dyson.
7.În modul Deep clean, în comparație cu utilizarea unei periuțe de dinți manuale, în cadrul testelor de laborator.
8.În comparație cu periuțe electrice premium lider pe piață, într-un test de laborator, în modul variabil doar cu periaj, în zonele greu accesibile.
Uncategorized
Revii la sport? HONOR Watch 6 te ajută să intri din nou în ritm
Cu 122 de moduri sportive, de la alergare și ciclism până la fotbal și badminton, HONOR Watch 6 susține revenirea la o rutină activă odată cu începutul toamnei
București, 1 septembrie 2026 – Prima zi de septembrie marchează, pentru mulți români, revenirea la ritmul obișnuit după vacanța de vară și la un program mai structurat. Este și un moment potrivit pentru a face mai mult loc mișcării în rutina de zi cu zi, iar HONOR Watch 6 susține un stil de viață activ, ajutând utilizatorii să își urmărească antrenamentele și progresul în timp.
Înapoi la rutina de mișcare
Odată cu începutul toamnei, revenirea la un program regulat poate aduce mai multă consecvență și în ceea ce privește mișcarea. HONOR Watch 6 oferă date relevante despre activitatea fizică, astfel încât utilizatorii să poată vedea mai ușor rezultatele efortului depus și să își mențină motivația.
Mișcare adaptată fiecărui stil de viață
HONOR Watch 6 oferă 122 de moduri sportive, de la alergare, ciclism și antrenamente de forță până la sporturi de echipă. Printre acestea se numără și modurile Pro, dedicate unor activități precum fotbalul, badmintonul și alergarea montană, care oferă metrici detaliate, specifice fiecărui sport. Certificarea IP69 pentru rezistență la apă și praf completează funcțiile dedicate antrenamentelor și activităților în aer liber.
„Un stil de viață activ se construiește prin constanță, nu prin eforturi ocazionale. Începutul toamnei este o ocazie bună pentru a face mai mult loc mișcării în programul de zi cu zi și, mai ales, pentru a transforma această intenție într-un obicei. HONOR Watch 6 este gândit să susțină această consecvență, ajutând utilizatorii să își urmărească activitatea și progresul în timp”, a declarat Sabina Știrb, Marketing Director HONOR România.
Autonomie extinsă și monitorizare pentru un ritm constant

Bateria de 980 mAh oferă până la 35 de zile de autonomie în utilizare extinsă, respectiv 17 zile în utilizare obișnuită, iar modul GPS independent asigură până la 42 de ore de funcționare continuă, suficient pentru antrenamente lungi și ieșiri în aer liber, fără grija încărcării frecvente. Sistemul Intelligent Sense monitorizează ritmul cardiac, nivelul de oxigen din sânge, stresul și calitatea somnului, oferind utilizatorilor informații utile despre activitate și starea de bine de-a lungul zilei.
Pregătit pentru mișcare, inclusiv în aer liber
Ecranul Hybrid LTPS de 1,46 inci, cu o luminozitate maximă de 3.000 de niți, asigură o vizibilitate bună chiar și în lumina puternică a soarelui, iar controlul tactil optimizat pentru utilizarea cu mâinile ude permite folosirea ceasului și în timpul antrenamentelor în ploaie. Cu o greutate de doar 41 de grame în versiunea Shadow Black, HONOR Watch 6 rămâne confortabil de purtat pe parcursul activităților de zi cu zi.
Plățile contactless prin NFC, direct de la încheietură, oferă mai multă libertate în timpul antrenamentelor și al activităților de zi cu zi.
Două șanse de a câștiga HONOR Watch 6
Pentru a încuraja un început de toamnă mai activ, HONOR România organizează două concursuri dedicate HONOR Watch 6 pe paginile oficiale de Instagram și Facebook. Până pe 9 septembrie 2026, participanții au șansa de a câștiga câte un HONOR Watch 6 pe fiecare dintre cele două platforme.
Pentru a intra în concurs, utilizatorii trebuie să urmărească pagina HONOR România de pe Instagram sau Facebook, în funcție de platforma pe care participă, să răspundă în comentarii la întrebarea propusă și să dea tag unei persoane în același comentariu. Regulamentul complet al concursurilor este disponibil aici.
Disponibilitate și preț
HONOR Watch 6 este disponibil în România în variantele Twilight Brown și Shadow Black, la prețuri recomandate de 1.199 lei, respectiv 1.099 lei, prin canalele oficiale HONOR și partenerii autorizați.
Mai multe informații despre HONOR Watch 6 sunt disponibile pe pagina oficială a produsului:
-
Uncategorizedacum 5 zileEleganță și Confort Absolut: Gama de Paturi și Dormitoare de Lux de la HOMEMOBILI Timișoara
-
Evenimentacum 3 luni„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată
-
Uncategorizedacum 2 luniOrase inteligente mai usor de administrat
-
Uncategorizedacum 2 luniCommerce Innovation Summit 2026: Ce funcționează cu adevărat în retail, eCommerce și payments în era AI
-
Afaceriacum 3 luniSAINT-GOBAIN ROMÂNIA LANSEAZĂ EDIȚIA 2026 A „SAINT-GOBAIN NATIONAL TROPHY”, COMPETIȚIE DEDICATĂ PROIECTELOR CARE DEFINESC VIITORUL CONSTRUCȚIILOR SUSTENABILE
-
Uncategorizedacum 2 luniMAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară
-
Uncategorizedacum 2 luniHONOR aduce în România noul HONOR Watch 6
-
Socialacum 2 luniȚuca Zbârcea & Asociații câștigă cinci premii la Gala Avocați de Top

