Connect with us

Eveniment

Avem peste 3128 de mandate de securitate națională emise în 2021 fără niciun filtru al magistraților (PG și ÎCCJ) prin care s-au redus drepturi și libertăți fundamentale

Publicat

pe

De ce să ai o carieră pe bune când te poți ,,strecura” ca Nicu Marcu și să ai venituri mai mari decât 99% din populație, să faci fraudă academică, să furi TVA de la Poșta Română (prin achiziție trucată)? Și bașca, să mai ai și două case de la RAPPS, pe care nu le declari ca să nu plătești impozit, asumându-ți falsul în declarații (pe baza ghemului relațional de ,,strecurare” în poziții publice, extrem de bine plătite? Veți vedea că, după ce ,,s-a ajuns” cu beneficiile de la stat, Nicu Marcu s-a pus pe treabă: a urcat la cer asigurările RCA. Am detaliat acest pilon III al fraudei (cea imobiliară), dezvaluie analistul economic Radu Teodor Soviani.

Sunt două case de la RAPPS pentru acelaşi Nicu Marcu şi voi detalia imediat. Dar până atunci, este important să relev contextul. Statul român l-a luat de pe stradă pe Nicu Marcu (53 de ani), cel care până la 28 de ani nu a avut niciun loc de muncă şi nu terminase nici facultatea (după mai multe eşecuri la admitere, Nicu Marcu este exmatriculat de la Universitatea din Sibiu si reuşeşte abia la 29 de ani să termine o facultate la Craiova). Statul român i-a dat şcoală lui Nicu Marcu (Colegiul Naţional de Apărare şi ,,Institutul Naţional de Diplomaţie” – pe care acum le ascunde din CV), i-a dat cel puţin 20 de locuri de muncă bine plătite lui Nicu Marcu, dintre care opt pe la ocoale silvice (până să ajungă în siajul Colegiului Naţional de Apărare) şi alte 12 în perioada 2006 – iunie 2020, când Nicu Marcu, în urma unui troc politic, a fost numit în poziţia de Preşedinte ASF, cea în care câştigă până la 200.000 de euro/an. Statul român i-a dat şi tichete de vacanţă lui Nicu Marcu, şi, în acest episod, veţi vedea că statul român i-a dat şi casă lui Nicu Marcu, Preşedinte ASF, deşi nu are dreptul, conform legii. Evident, prin fals în declaraţiile de avere, Nicu Marcu ascunde faptul că stă într-o casă de la RAPPS. Dupe ce anterior mai stătuse într-una. Am numit dimensiunea imobiliară a fraudei care îl arată fără poleială pe Nicu Marcu exact aşa: Pilonul III.

Articolul publicat vineri, 3 februarie 2022, în ziarul Bursa oferă o primă dimensiune a matrapazlâcurilor imobliare: declararea vânzării de către Marcu a unei case subevaluate (50.000 de euro casă plus teren faţă de valoarea de piaţă de minimum 150.000 de Euro), către propria fiică, în locul unei donaţii care nu ar fi stârnit atâtea suspiciuni. Scopul cel mai probabil este punerea la adăpost a averii în cazul unei cercetări penale. Deja Agenţia Naţională de Integritate ar fi trebuit să se sesizeze şi să investigheze modul în care s-au topit 200.000 de euro din declaraţia de avere a lui Nicu Marcu în anul în care şi-a negociat postul de Preşedinte ASF, dacă tranzacţia e reală sau simulată, destinaţia reală a sumelor plecate din conturile lui Marcu, inclusiv fişele de cont cu transferuri pentru a evalua şi dacă Nicu Marcu respectă sau nu regimul incompatibilităţilor, respectiv dacă face sau nu afaceri prin interpuşi.

Potrivit legii, Preşedintele ASF nu are dreptul la casă de la RAPPS. Şi totuşi cere şi obţine o casă în sectorul 1 (Primăverii/Dorobanţi).

Nicăieri în OUG 93/2012 (de înfiinţare şi funcţionare a ASF) nu se regăseşte echivalarea poziţiei de Preşedinte ASF cu cea de secretar de stat, care eventual i-ar putea da dreptul lui Nicu Marcu să ceară şi să primească o casă de la RAPPS, în timp ce toacă pe destinaţii ascunse 200.000 de euro pe an (de la stat) şi pretinde că nu are casă.

Nici nu ar avea cum să fie asimilat poziţiei de secretar de stat Preşedintele ASF, întrucât Autoritatea de Supraveghere Financiară este presupus independentă, iar numirea se face de către Parlament. Preşedintele ASF nu este un înalt funcţionar public (nu este numit de premier, de Guvern, ci de Parlament), ci doar îndeplineşte o funcţie publică, fără ca ASF să fie în sensul legii altceva decât o ,,autoritate administrativă, autonomă, de specialitate, cu personalitate juridică independentă, autofinanţată” – nu grile de salarizare conform grilelor instituţiilor publice, îşi stabilesc singuri salariile etc.

De altfel, OUG 101/2011 este clară în privinţa celor care pot beneficia de casă de la RAPPS. Iată ce stipulează la Art. 14 indice 8, alin. (1), LIMITATIV şi EXPRES:

,,Prin derogare de la prevederile legii locuinţei nr. 144/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, imobilele cu destinaţia de locuinţe, aflată în proprietatea privată a statului şi în administrarea RA-APPS şi propuse în vederea vânzării, în condiţiile prevăzute la Cap.I, pot fi atribuite temporar, cu destinaţia de locuinţe, persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică numite, respectiv viceprim-ministru, ministru de stat, ministru, ministru delegat, precum şi funcţii asimiliate celei de ministru, consilier de conturi, secretar de stat, subsecretar de stat, precum şi funcţii asimilate acestora”.

Aşadar, Preşedintele ASF nu are nimic de-a face nici cu funcţia de ministru şi nici cu cea de secretar de stat. O asemenea asimilare de funcţii nu există în Ordonanţa de înfiinţare a Autorităţii de Supraveghere Financiară şi nici nu poate exista. Şi, prin urmare, Preşedintele ASF, plătit cu până la 200.000 de euro anual, nu are dreptul nici la locuinţă de la RA-APPS, conform legii. Iar dacă ar avea, ar trebui să o declare şi să plătească impozite pentru veniturile în natură.

• A obţinut Nicu Marcu casă de la Ra-APPS, ca Preşedinte ASF? Da. Şi nu o declară în declaraţia de avere.

Verificarea informaţiei dacă Nicu Marcu a obţinut casă de la RA-APPS a durat ceva timp. Întrebarea am adresat-o în 17 Septembrie 2021, a fost înregistrată în 21 Septembrie 2021. Constatând că a expirat termenul de 30 de zile de răspuns (perioadă în care am suficiente motive să cred că oameni din RA-APPS şi SGG au transmis în stânga şi în dreapta că un jurnalist întreabă de casele lui Marcu), în data de 27 Octombrie 2021, ora 12.42 (după numeroase apeluri în perioada de 30 de zile rămase fără răspuns), am formulat plângere administrativă către Regie.

Imobiliarele - Pilonul III al fraudei lui Nicu Marcu

Imediat după plângerea administrativă, la mai puţin de o oră, RA-APPS îmi transmite confirmarea că Nicu Marcu, în calitate de Preşedinte ASF, a obţinut o locuinţă de la RA-APPS:

Imobiliarele - Pilonul III al fraudei lui Nicu Marcu

Aşa cum am arătat mai sus, OUG 101/2011 şi OUG 93/2012 nu îi dau dreptul Preşedintelui ASF să ceară şi să obţină o casă de la RA-APPS. Prin urmare, l-am întrebat pe Nicu Marcu dacă obţine şi alte avantaje materiale (spre exemplu locuinţă de serviciu) în calitate de Preşedinte ASF, avantaje pe care nu le declară în declaraţia de avere. Văzând că nu le declară, l-am întrebat textual (în contextul în care l-am întrebat şi de declarata vânzare sub-evaluată a casei de la Craiova): ,,2. Având în vedere că în declaraţia de avere nu apare nicio clădire cu destinaţie de locuinţă în urma înstrăinării imobilului respectiv, vă rugăm să ne precizaţi dacă domnul Nicu Marcu beneficiază de decontarea chiriei pentru hotel sau pentru o locuinţă şi care este valoarea acestor beneficiii de la momentul numirii în poziţia de Preşedinte ASF (24 iunie 2020) şi până la data de 31 Octombrie 2021”.

Nicu Marcu a refuzat să răspundă în ceea ce priveşte valoarea beneficiilor materiale în natură (pentru care ar fi trebui impozitat) şi dacă are şi conform cărei legi locuinţă de serviciu, transmiţându-mi doar următoarele propoziţii:

,,În ceea ce priveşte aspectele menţionate la punctul 2 din solicitarea dumneavoastră precizăm că domnul Nicu Marcu, în calitatea domniei sale de Preşedinte al ASF, beneficiază de drepturile conferite prin lege, astfel cum acestea rezultă din prevederile OUG 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionare ASF, aprobată din modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare şi legislaţia în vigoare”.

Un astfel de non-răspuns arată dispreţul faţă de opinia publică şi faţă de lege a unui individ precum Nicu Marcu, plătit cu până la 200.000 de euro anual manifestat prin a nu răspunde întrebărilor concrete şi anume:

– dacă beneficiază de locuinţă de serviciu;

– care este valoarea acestor beneficii în natură, în perioada 24 iunie 2020 – 31 Octombrie 2021, eu estimându-le la circa 10.000 de lei/ lună, sumă pentru care Nicu Marcu ar fi trebuit să plătească impozit 16%. Anual, asta înseamnă încă până la 24.000 de Euro avantaje în natură pentru Nicu Marcu pentru imobilul din zona Primăverii, care se adaugă încasărilor nete de până la 200.000 de Euro pe an ca Preşedinte ASF, avantaje pe care Nicu Marcu nu le declară, deşi este obligat.

Dar acest non răspuns mai arată ceva şi mai grav: tentativa de a muşamaliza falsurile în declaraţia de avere făcute personal, de Nicu Marcu, aspect pentru care Agenţia Naţională de Integritate şi Direcţia Naţională Anticorupţie sunt obligate să se autosesizeze, la fel ca şi ANAF.

Concret, legea îl obligă chiar şi pe Nicu Marcu să declaresub sancţiunea falsului în declaraţii, dacă a obţinut cadouri, servicii sau avantaje cu titlu gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă din partea unor regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice sau decontări de cheltuieli (altele decât cele ale angajatorului), a căror valoare depăşeşte 500 de euro. Dacă dumneavoastră consideraţi că o casă în Primăverii, acordată prin fraudă la lege (Preşedintele ASF nu este înditruit potrivit OUG 93/2012 să primeacă casă de la RAPPS) nu se încadrează în valoarea de 500 de euro anual, atunci Nicu Marcu are dreptate. Altfel, comite fals în declaraţii, aspect pentru care ANI şi DNA trebuie să se sesizeze. În declaraţia de avere completată în iunie 2021 nu se regăseşte casa de la RAPPS, menţiunile nefiind secretizate, ci pur şi simplu Nicu Marcu scriind ,,linie” – adică nu există, aşa cum rezultă din declaraţie.

Imobiliarele - Pilonul III al fraudei lui Nicu Marcu

Imobiliarele - Pilonul III al fraudei lui Nicu Marcu

De altfel, şi în declaraţiile de avere completate în 2020 (care ar fi trebuit să reflecte şi o a doua casă de la RAPPS atribuită lui Nicu Marcu), dar şi în declaraţia de avere completată în 2019, în care ar fi trebuit să nominalizeze casa de la RAPPS pe care o primise ca Vicepreşedinte al Curţii de Conturi, Nicu Marcu face acelaşi fals, nedeclarând-o.

Imobiliarele - Pilonul III al fraudei lui Nicu Marcu

Imobiliarele - Pilonul III al fraudei lui Nicu Marcu

Falsul în declaraţii al lui Nicu Marcu în ceea ce priveşte omisiunea de a trece casa de la RAPPS în care stătea ca Vicepreşedinte al Curţii de Conturi este demonstrat fără dubiu de răspunsul RAPPS.

Legat de casa de la RAPPS primită în calitate de Vicepreşedinte al Curţii de Conturi, Nicu Marcu îndeplinea una (dintre multele condiţii) prevăzute de lege, şi anume era consilier de conturi. Parchetul trebuie să verifice însă, pe lângă falsul în evident în declaraţia de avere (ca să ascundă faptul că obţinea venituri în natură pentru care Marcu trebuia să plătească impozit), dacă îndeplinea şi celelalte condiţii, respectiv dacă Nicu Marcu, cel care în ultimii 16 ani a avut mai mult de 12 servicii numai în Bucureşti, are sau nu în co-proprietate imobile cu destinaţia de locuinţă în Bucureşti sau dacă a stat în ultimii 16 ani, în timp ce încasa sute de mii de Euro din banii noştri, împreună cu familia, doar pe la prietene.

Şi Parchetul trebuie să mai verifice ceva: ce s-a întâmplat cu prima casă de la RAPPS atribuită lui Nicu Marcu: care a fost valoarea beneficiilor în natură, inclusiv cine stă acum în ea.

Precizez de la bun început că RAPPS-ul este doar un executant al deciziilor Secretariatului General al Guvernului. SGG este cel care primeşte cerere de la Nicu Marcu pentru atribuirea unei locuinţe din patrimoniul de stat, în condiţiile în care demonstreză că încasările de până la 200.000 de euro pe an de la stat, nu i-au permis să îşi cumpere o locuinţă.

Ce spune Secretariatul General al Guvernului, cel care trebuie verificat de DNA dacă a respectat condiţiile legale în atribuirea unei case lui Nicu Marcu după ce acesta a devenit Preşedinte ASF.

Prin tăcerea lui, spune multe. Pe perioada investigaţiei mele, Secretariatul General al Guvernului a fost condus de Tiberiu Horaţiu Gorun (fiul lui Adrian Gorun), până la 7 Decembrie 2021, şi apoi (inclusiv acum) de Marian Neacşu, pesedistul condmanat penal pentru conflict de interes după ce şi-a angajat fiica la propriul cabinet parlamentar.

Ştiind că RAPPS nu dă case la sinecurişti fără aprobarea SGG, în data de 22 noiembrie 2021 am întrebat oficial secretarul general al guvernului despre situaţia caselor date lui Nicu Marcu, pe care, prin fals în declaraţii, nu le menţionează în declaraţiile de avere.

Imobiliarele - Pilonul III al fraudei lui Nicu Marcu

Mă aşteptam la o muşamalizare din partea Secretariatului General al Guvernului (DNA să se sesizeze) a propriilor acţiuni şi inacţiuni. Mai ales că în data de 22 noiembrie, SGG era condus, aşa cum am arătat, de Tiberiu Horaţiu Gorun, care este legat de Nicu Marcu nu numai prin faptul că şi lui statul i-a dat şcoală (Colegiul Naţional de Apărare), ci mai ales prin faptul că este fiul lui Adrian Gorun, un alt coleg de Colegiu Naţional de Apărare cu Marcu, dar şi co-autor de furt intelectual.

Concret, în data de 19 aprilie 2021, am documentat aici despre furtul intelectual comun al lui Nicu Marcu şi Adrian Gorun (taică-său lui Gorun mic de la SGG), în scopul de a mima activitatea de cercetare academică. Absolventul de litere Adrian Gorun şi contabilul de ocol silvic, Nicu Marcu, semnau în 2013 ca autorii 2 şi 3 un articol ştiinţific ce presupunea cunoştinţe de matematici superioare, evident în limba engleză, pe care cei doi nu o cunosc.

Articolul intitulat ,,DCC-Garch Model to estimate the Risk to the Capital Market in Romania” îl avea ca prim-autor pe Marius Acatrinei, la momentul documentării angajat al lui Nicu Marcu la ASF, motiv pentru care nu mi-a răspuns atunci când l-am întrebat care este contribuţia necunoscătorilor de engleză Marcu şi Gorun la articol, admiţând astfel implicit că respectivii au avut contribuţie zero. Îl înţeleg pe Marius. Dacă mi-ar fi răspuns adevărul, Marcu l-ar fi dat afară. Dar pot afirma cu mâna pe inimă că legăturile dintre Marcu, Gorun şi modelul Garch sunt fix legăturile pe care le are baba cu mitraliera.

Prin urmare, prin neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu (între care intră şi sesizarea Parchetului în cazul în care ar fi constatat că poziţia de Preşedinte ASF nu îi permite, conform legii, lui Nicu Marcu, să obţină casă de la RAPPS prin SGG), Tiberiu Horaţiu Gorun nu înregistrează solicitarea mea de informaţii publice din 22 noiembrie 2021.

A apărut însă o fereastră de oportunitate. În 7 decembrie 2021, Tiberiu Horaţiu Gorun este dat afară din poziţia de SGG, locul lui fiind luat de Marian Neacşu, cel care fusese condamnat pentru că îşi angajase fiica la cabinetul de parlamentar, ANI constatând şi ajungând în instanţă conflictul de interese. La momentul numirii lui Neacşu ca SGG, cel care l-a propus (acelaşi care l-a propus şi pe Nicu Marcu ca Preşedinte ASF), respectiv Marcel Ciolacu, se întreba, despre infracţiunea lui Neacşu: ,,Asta e corupţie?”. Am fost tentat să îi răspund public: ”Nu Marcele, asta e găinărie, ca şi la Nicu Marcu”. Prin urmare nu am niciun motiv să nu cred că dacă ar fi să fac un top al caracteristicilor personajelor pe care Marcel Ciolacu şi Paul Stănescu le preferă în sinecuri publice (Marian Neacşu vine de la o altă sinecură, de Vicepreşedinte ANRE, el lăsându-i un loc la ANRE fratelului lui Paul Stănescu), decisiv este răspunsul la întrebarea: ,,Este găinar?”.

Fereastra de oportunitate dintre eliberarea din funcţie a lui Tiberiu Horaţiu Gorun şi numirea lui Marian Neacşu s-a consumat chiar în ziua de 7 decembrie 2021, când, contrar dispoziţiilor lui Gorun (şi până ca Neacşu să muşamalizeze), SGG a înregistrat solicitarea mea de informaţii publice, la neobişnuita oră din afara programului, respectiv 17.49.

Imobiliarele - Pilonul III al fraudei lui Nicu Marcu

În mod real, termenul solicitării mele a expirat în 22 decembrie 2021. Graţie neînregistrăii solicitării mele de către Tiberiu Horaţiu Gorun, să spunem că termenul ar fi expirat în 7 ianuarie 2022. Şi totuşi, până astăzi, 7 februarie 2022, Marian Neacşu nu a dat OK-ul să îmi fie transmis răspunsul la solicitarea mea de informaţii publice. Desigur, pot specula dacă nu cumva Marian Neacşu este şantajabil de către Nicu Marcu, cel în pixul căruia stă rămânerea sau nu a soţiei lui Marian Neacşu la conducerea PAID, cea despre care presa (jurnalistul Adrian Dumitrache) a documentat şi argumentat că a fost numită de predecesorul ASF, respectiv Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), la conducerea PAID, cu salariu de peste 5000 de euro pe lună, fără să respecte condiţiile de experienţă pentru a ocupa această poziţie, la acel moment.

Eu voi solicita astăzi din nou Secretariatului General la Guvernului să îmi răspundă în ceea ce priveşte respectarea legalităţii în privinţa acordării unei case RAPPS lui Nicu Marcu, ca Preşedinte ASF şi de asemenea voi insista să primesc răspunsul la întrebarea dacă prima casă obţinută de Marcu de la RAPPS a fost efectiv eliberată sau dacă ea a continuat să fie ocupată de (fosta) soţie a lui Nicu Marcu, contrar legii, aşa cum am întrebat şi SGG şi RA-APPS, cei care sunt obligaţi să îmi dea răspunsul.

Până la primirea răspunsului de la SGG, îmi voi permite să trag următoarele concluzii:

1.Nicu Marcu, în calitate de Preşedinte ASF, a obţinut fără drept de la SGG o casă din patrimoniului RAPPS, prin fraudarea legii. DNA trebuie să se sesizeze atât în privinţa atribuirii fără drept a casei de către SGG, cât şi în privinţa falsulului în declaraţii al lui Nicu Marcu (cel care nu a declarat casele RAPPS nici când era vicepreşedinte al Curţii de Conturi şi nici ca Preşedinte ASF)

2.Nicu Marcu a făcut fals în declaraţii, omiţând să declare cele două case. Agenţia Naţională de Integritate trebuie să se sesizeze, şi să sesizeze Parchetul;

3.Nicu Marcu nu a declarat veniturile în natură obţinute prin casele de la RAPPS atât ca Preşedinte ASF cât şi ca Vicepreşedinte al Curţii de Conturi. ANAF trebuie să se sesizeze şi să calculeze impozitele eludate de Nicu Marcu.

4.Secretariatul General al Guvernului trebuie să verifice respectarea legii în privinţa atribuirii fără drept a unei case lui Nicu Marcu (cel care are venituri anuale de la stat de peste 200.000 de Euro) şi în cazul în care legea nu a fost respectată, NIcu Marcu să fie evacuat din casa pe care o ocupă fără drept, potrivit informaţiilor mele ne-negate de RAPPS şi SGG, în cartierul Primăverii-Herăstrău.

5.Agenţia Naţională de Integritate şi DNA trebuie să se sesizeze şi să verifice inclusiv elementele din investigaţia publicată de mine în data de 3 februarie 2022 în Ziarul BURSA, care demonstrează toate indiciile unui act simulat în privinţa pretinsei vânzări, sub-evaluate, a unei case în valoare de peste 150.000 de euro către fiica Preşedintelului ASF, pentru numai 50.000 de euro. ANI şi DNA trebuie să documenteze toate transferurile bancare în legătură cu Nicu Marcu pentru a documenta dacă Preşedintele ASF efectuează sau nu operaţiuni incompatibile cu poziţia sa, pe numele unor interpuşi.

6.Parlamentul să se sesizeze în privinţa falsului în declaraţii comis de Nicu Marcu şi să ia de urgenţă măsurile legale în ceea ce priveşte Preşedintele ASF, comisiile de specialitate fiind obligate să verifice dacă aspectele semnalate de mine (plagiatul, furtul de TVA de la Poşta Română prin trucarea unei licitaţii, bursa de la Academia Română, acordarea de titlu de Doctor Honoris Causa pe articole furate, actul simulat şi obţinerea de beneficii nelagale) sunt compatibile cu poziţia de Preşedinte ASF.

Iar la final, în contextul acestui al treilea pilon al fraudei lui Nicu Marcu (frauda imobiliară), vă întreb: de ce să ai o carieră pe bune, cand te poti ,,strecura” ca Nicu Marcu şi să ai venituri mai mari decât 99% din populaţie? Şi două case de la RAPPS. Astfel, după ce s-a ajuns cu beneficiile de la stat, s-a pus pe treabă la ASF: a urcat la cer asigurările RCA. (Sava N.).

Eveniment

Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă

Publicat

pe

De

Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.

„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.

Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei. 


Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.

Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială  „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.


Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.

După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.

Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanțade la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.

Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.

Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.

De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall  Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.

Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.

În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.

Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.

Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.

O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.

TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro

Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de FacebookInstagramTikTok.

Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.

 „În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES. 

Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS 

Producător: Claudiu Boboc

Producător  executiv: Adela Mara

Manager producție: Iulia Cezara Roșu

Casting: ELEPHANT MEDIA  

Realizat cu sprijinul: 

Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON

Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI

Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.

Partener social: Asociația „România Zâmbește”.

Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/

Partener media principalVIRGIN RADIO ROMANIA

Parteneri mediaCineFanNews.roZile și NopțiCinemapRevista FILMPlaytechHapp.roCinefiliaDaily MagazineFilme-cartiMovieNewsThe MovienatorMunteanu.

Citeste in continuare

Cultură

The Grand Ball of Princes and Princesses Monte-Carlo: O noapte cu strălucire la Iași

Publicat

pe

De

O experiență unică în viață, adusă de unul dintre cele mai importante evenimente din Monaco, care va avea loc în Palatul Culturii – Iași.

Se desfășoară încet, sub șoaptele aurite ale istoriei și ecourile măreției regale, o noapte de splendoare unică care va avea loc în inima României. Pe 6 septembrie 2025, Balul Grandios al Prinților și Prințeselor de la Monte-Carlo va umple sălile Palatului Culturii din Iași, aducând cu el eleganța atemporală a celor mai ilustre tradiții monegasce.

De secole, Monte-Carlo este sinonim cu grația, noblețea și arta celebrării — o lume în care prinții și prințesele, împodobiți cu mătase și diamante, dansează pe podele de marmură sub lumina a mii de candelabre. Acum, această moștenire a rafinamentului părăsește Coasta de Azur și aduce cu ea spiritul Balului Grandios, un spectacol care depășește granițele și transformă visele în realitate.

O noapte de opulență și farmec

Când ușile Palatului Culturii se vor deschide, oaspeții vor păși într-o lume unde fantezia devine realitate. Balul Grandios va aduce în fața invitaților un spectacol de simfonii orchestrale, valsuri care plutesc prin aer ca niște ecouri ale trecutului, și cine cu lumânări demne de regalitate.

Nobili din toată Europa și nu numai se vor reuni, uniți sub semnul grației, moștenirii și eleganței. Fiecare detaliu va purta semnătura stilului Monte Carlo: strălucirea cupelor de șampanie, foșnetul mătăsii pe podelele poleite, și mirosul florilor de sezon, toate într-o atmosferă regală.

Va fi o celebrare nu doar a frumuseții și rafinamentului, ci și a legăturii dintre trecut și prezent, între aristocrația românească și farmecul etern al Monaco-ului.

Iași: Oraș al culturii și patrimoniului regal

Nu există loc mai potrivit pentru acest eveniment grandios decât Iașiul, un oraș a cărui esență este pătrunsă de eleganță aristocratică și prestigiu cultural. Cunoscut drept Capitala Culturală a Europei și Oraș Regal, Iașiul a fost de multă vreme un simbol al intelectului, rafinamentului și strălucirii artistice.

Străzile sale spun povești cu poeți și regi, iar palatele și monumentele sale aduc un omagiu trecutului nobil. În centrul acestei sărbători se află Palatul Culturii, o bijuterie arhitecturală neo-gotică, considerată una dintre cele mai impunătoare clădiri din țară.

Construit între 1906 și 1925, palatul a fost ridicat pe ruinele fostei Curți Domnești a Moldovei. Acum, în aceste săli încărcate de istorie, Balul va prinde viață — un spectacol de coroane strălucitoare, rochii ample și amintiri ale unui timp regal care nu va fi uitat.

O moștenire a eleganței care continuă

Balul Grandios al Prinților și Prințeselor din Monte-Carlo este o celebrare a tradiției și nobleței, o călătorie prin istorie și o reafirmare a valorilor regale.

Acum, pentru prima dată, Iașiul devine scena acestui spectacol unic, aducând magia Monaco-ului în inima României. În noaptea de 6 septembrie, sub candelabrele de cristal ale Palatului Culturii, trecutul și prezentul vor dansa împreună, iar strălucirea Monte-Carlo-ului va găsi un nou cămin în orașul regal al României.

Pentru cei care visează în aur și dansuri nobile, acesta nu este doar un eveniment. Este istorie în devenire.

Get in touch
NOBLE MONTE-CARLO
8 Rue des Oliviers, Monte-Carlo
98000 – Principality of Monaco
Phone number: +377607934575 (Monaco)
Email: grandbal@noblemontecarlo.mc

Citeste in continuare

Eveniment

Restaurant botez București – Primul eveniment special al copilului tău la Restaurant Casa Brândușa

Publicat

pe

Salon decorat cu delicatețe pentru un botez intim sau grandios

Primul eveniment important din viața unui copil merită să fie celebrat într-un cadru cald, rafinat și adaptat momentului festiv. Restaurant Casa Brândușa pune la dispoziție un salon elegant, care se remarcă printr-un decor versatil, capabil să susțină atât botezuri restrânse, cu o notă intimă, cât și evenimente ample, cu un număr mare de invitați. Întreaga amenajare interioară este gândită pentru a inspira delicatețe, liniște și eleganță, elemente esențiale pentru o atmosferă plăcută și armonioasă, potrivită unei astfel de sărbători în familie.

Spațiul este luminat natural, completat de accente decorative moderne, care pot fi personalizate în funcție de preferințele părinților. Mobilierul este confortabil, iar aranjamentele florale, elementele de decor și fundalurile tematice pot fi adaptate ușor pentru a reflecta stilul evenimentului, indiferent că este vorba despre un botez clasic sau despre unul cu o tematică specială. Restaurantul oferă un cadru ideal pentru realizarea unor fotografii memorabile și pentru desfășurarea unui eveniment lipsit de griji, într-un spațiu generos și primitor.

Meniuri diversificate pentru toate preferințele invitaților

O petrecere de botez reușită presupune și un meniu atent conceput, capabil să satisfacă gusturi variate și să ofere o experiență culinară autentică. Restaurant Casa Brândușa pune accent pe calitatea preparatelor, oferind meniuri variate care îmbină preparate tradiționale reinterpretate cu opțiuni moderne, toate pregătite cu ingrediente proaspete și prezentate cu eleganță. Bucătarii restaurantului propun combinații rafinate de arome și texturi, astfel încât fiecare invitat să se poată bucura de un festin pe măsura momentului.

Fiecare meniu poate fi personalizat în funcție de cerințele familiei, incluzând opțiuni pentru copii, meniuri vegetariene, preparate fără alergeni sau sugestii internaționale, astfel încât preferințele fiecărui participant să fie respectate cu seriozitate. Servirea este impecabilă, iar personalul este atent instruit pentru a oferi o experiență completă, de la primul fel până la desert. Prin această atenție la detalii, restaurant botez devine alegerea ideală pentru familiile care își doresc un eveniment elegant și gustos în același timp.

Experiență în organizarea evenimentelor de familie

Organizarea unui botez presupune mai mult decât alegerea unui loc – implică un partener de încredere care cunoaște specificul evenimentelor de familie și poate gestiona toate aspectele organizatorice. Restaurant Casa Brândușa beneficiază de o experiență solidă în desfășurarea acestui tip de evenimente, oferind părinților consultanță și sprijin în toate etapele planificării. De la alegerea meniului și stabilirea programului, până la recomandări privind decorul, muzica și coordonarea momentelor-cheie, echipa restaurantului acționează cu profesionalism și eficiență.

Fiecare botez organizat aici se bucură de o atenție personalizată, astfel încât să reflecte stilul și dorințele părinților. Echipa dedicată evenimentelor oferă soluții rapide și adaptate, propunând variante eficiente și rafinate pentru ca totul să decurgă fără stres. Având la bază o reputație construită prin evenimente de succes, Restaurant Casa Brândușa devine un reper în peisajul organizării de evenimente de familie din București, fiind apreciat pentru profesionalismul său, seriozitatea cu care abordează fiecare detaliu și atmosfera caldă pe care o oferă.

Acces ușor și parcare dedicată pentru invitați

Un aspect esențial în alegerea locației pentru un botez îl constituie accesibilitatea pentru invitați. Restaurant Casa Brândușa este amplasat într-o zonă centrală a Bucureștiului, cu acces facil atât din zonele principale ale orașului, cât și din exterior. Locația este bine conectată la rețeaua de transport, ceea ce permite o deplasare comodă pentru toți participanții. Amplasarea strategică oferă un plus de confort părinților și invitaților, care se pot concentra exclusiv pe bucuria evenimentului, fără grija logisticii.

În plus, restaurantul dispune de o parcare dedicată, un element deosebit de important pentru evenimentele de familie, unde prezența invitaților din mai multe generații impune confort și siguranță. Posibilitatea de a parca ușor, aproape de intrare, contribuie semnificativ la starea de bine a tuturor celor prezenți. Acest detaliu, adesea trecut cu vederea, reflectă grija restaurantului față de oaspeții săi și dorința de a crea o experiență completă. Pentru orice familie în căutarea unui restaurant botez bucuresti care să îmbine eleganța, funcționalitatea și ospitalitatea autentică, Casa Brândușa se dovedește a fi alegerea ideală.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Exclusiv6 ore inainte

RMN Bacău: de ce contează aparatura și echipa medicală, nu doar prețul

Rezultatul unui examen RMN nu e doar o „poză” sau câteva imagini captate, detaliate, el implică și un diagnostic ce...

Uncategorized10 ore inainte

Philips lansează primul monitor standalone cu ecran pe ambele laturi

Monitorul are un design inovator care permite noi moduri de lucru și deschide noi oportunități de business Philips 24B2D5300 Video...

Uncategorized11 ore inainte

Samsung dă startul campaniei cu oferte și beneficii pentru electrocasnicele inteligente BESPOKE AI

București, 25 mai 2026 – Samsung Electronics lansează o nouă campanie, desfășurată în perioada 25 mai – 7 iunie 2026, care...

Afaceri13 ore inainte

UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă

📰 Comunicat de presă Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene Iași, România...

Uncategorized4 zile inainte

Samsung lansează versiunea beta One UI 9 pentru utilizatorii seriei Galaxy S26

One UI 9 beta oferă o experiență mobilă mai intuitivă și personalizată, cu îmbunătățiri în ceea ce privește creativitatea, accesibilitatea...

Uncategorized4 zile inainte

Agenda GPeC SUMMIT 26 Mai 2026 este publicată: 16 speakeri, Conferință, Expo, Networking și content practic despre ce funcționează acum și ce urmează în E-Commerce & Digital Marketing

Cu o tradiție de 21 de ani, evenimentele GPeC sunt considerate cele mai importante evenimente de E-Commerce și Digital Marketing...

Turism5 zile inainte

Banat, regiune gastronomică europeană, acum și la Berlin

Noua conexiune aeriană directă dintre Berlin și Timișoara, operată de Wizz Air, marchează un pas important în consolidarea legăturilor dintre...

Uncategorized6 zile inainte

Samsung Electronics lansează serviciul prioritar Premium Plus în România, oferind reparații în următoarea zi lucrătoare pentru anumite modele de televizoare

Noul serviciu este conceput pentru a minimiza neplăcerile cauzate de defectarea unui televizor din casă Clienții care dețin televizoare din...

Uncategorized7 zile inainte

Samsung aduce experiența de vizionare la un nou nivel în România, alături de Antena 1

București – 19 mai 2026 – Samsung, lider global în tehnologie și brandul numărul 1 mondial pe piața televizoarelor timp de...

Afaceri7 zile inainte

Sub conducerea Costinei Petrescu, ESTÉ Agency marchează un an de activitate în marketing, publicitate și PR. Valoarea businessurilor din portofoliu depășește 200 de milioane de euro

ESTÉ Agency aniversează primul an de activitate, consolidându-și poziția ca agenție de marketing, publicitate și PR pe piața autohtonă. În acest...

7 zile inainte

Festivalul Internațional Shakespeare Craiova – program 2026

Festivalul Internațional Shakespeare Craiova va avea loc în perioada 21 – 31 mai 2026 și va include peste 450 de...

Uncategorizedo săptămână inainte

Jacob Travel: alternative pentru turiștii care caută vacanțe organizate clar

Când cauți o agenție de turism sau compari oferte de vacanță, este normal să analizezi mai multe variante. Nume precum...

Uncategorizedo săptămână inainte

Cat de diferite pot fi societatile in comandita simpla

In peisajul juridic si economic din Romania, societatea in comandita simpla (SCS) reprezinta una dintre cele mai putin utilizate forme...

Turismo săptămână inainte

Restaurantele devin noile muzee ale Europei: cum poate transforma titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028 viitorul Banatului si ce efect a avut titlul pentru alte regiuni

Banatul a câstigat titlul Regiune Gastronomica Europeana la finalul lunii aprilie. Îi vor urma Harghita si Dobrogea, care au depus...

o săptămână inainte

Timișoara va reprezenta România la competiția internațională Saint-Gobain de la Belgrad

Creativitate, viziune urbană și soluții sustenabile pentru orașele viitorului – acestea sunt elementele care au definit proiectele premiate în cadrul...

Uncategorizedo săptămână inainte

Ecusoane personalizate: identificare clară pentru echipe, evenimente și spații profesionale

Un ecuson pare un detaliu simplu, dar poate schimba mult modul în care oamenii interacționează într-un spațiu. Într-o companie, într-un...

Știrile Săptămânii