Eveniment
Presedintele PMP, Cristian Diaconescu, demonteaza inca o minciuna si manipulare a ucraineanului „tomac” si a gastii sale de pucisti/Pagina personala si pagina oficiala a PMP de pe Facebook
Este frustrant să urmărești in ce hal a ajuns justitia românească si, in special – prahoveana, actuală. Pur și simplu celebra expresie (spusă la mișto) “Noaptea minții”, devine cât se poate de concretă.
„Cand un judecator confunda reprezentantul reclamantei cu reprezentanta paratei cum se numeste: abuz in serviciu sau incompetenta?”
Am promis ca o sa scriu despite toate mizeriile cu care m-am confruntat de cand sunt presedinte al Uniunii Asociatiilor de Proprietari Prahova atat din partea unora care la un moment dat erau in interior, cat si din cauza magistratilor si organelor de politie care si-au demonstrat limitele, ca sa fiu elegant in exprimare. O sa incep cu cea mai recenta isprava care vizeaza un proces facut firmei HR Star 2005 din Bucuresti, cu care UAP Prahova a colaborat in anul 2019, in perioada in care economist era un individ pentru care fisa postului si Regulamentul de Ordine Interioara erau niste chestii abstracte, poate cubice, precum picturile lui Picasso. Deh, probleme cu autoritatea, nevindecate, care vin, probabil, din coplarie.
Ca sa rezumam, omul a facut in 16 ianuarie 2019 o sesizare la ANAF in care le spunea celor de acolo ca UAP ar trebui sa plateasca TVA, desi nu incasa si era scutita de art. 292 lit.k din Codul Fiscal, de care nu auzise. Daca l-ati fi vazut cum m-a mintit in fata ca nu el a facut sesizarea, vreo zece luni, ati fi zis ce om minunat. Cu siguranta este, dar pentru oameni de aceeasi factura ca el, carora le face anumite servicii care ii tin aproape. Incheiem referirile la el in acest articol, spunand ca atunci cand am avut confirmarea de la ANAF ca el a fost cel care a stat la baza controalelor ANAF( pentru ca au fost doua, in primul nu s-a dispus nimic, iar la al doilea inspectorii au dat o decizie de impunere de 4,2 miliarde lei vechi cu tot cu penalitati, motiv pentru care ne judecam si acum cu aceasta insitutie), am cerut firmei de HR sa gaseasca solutii sa fie dat afara cu respectarea normelor in vigoare.
Acum ajungem la procesul a carui desfasurare ci solutie finala de fond o sa bulverseze, cu siguranta, pentru ca nu are nicio legatura cu realitatea. Adica e o bataie de joc din parte unei judecatoare de la Judecatoria sectorului 4 din Bucuresti, respectiv Alexandra-Ioana Antonache ( Zamfir)- cea din poza. Modul in care firma HR Star 2005 SRL, condusa de Adriana Antonevici, director general a inteles sa isi indeplineasca sarcinile contractuale au condus la un litigiu de munca in care fostul angajat a primit peste 90.000 de lei. Adica Omul Paguba, cum il mai alintam noi, a produs prejudicii mari la UAP, pentru care vreau sa le recuperez de la firma d-nei Antonevici, care a intocmit documentele pentru desfacerea contractului de munca, a dat numar de inregistrare de la firma sa la acestea si a facut strategia prin care individului i-a incetat contractual de munca.
Dupa ce doua judecatoare de la Curtea de Apel Ploiesti nu ne-au admis cererea de chemare in garantie prin care firma de HR era chemata sa raspunda pentru greseala facuta si constatat de ele, ne-au trimis sa ne judecam in pretentii pentru recuperarea sumei. Mentionez ca cele doua judecatoare, respectiv Veronica Izabela Stanescu si Violeta Dumitru au fost sesizate la Inspectia Judiciara pentru faptul ca au judecat chemarea in garantie asimiland-o unui caz anterior intre doua societati comerciale in care Curtea de Apel Ploiesti daduse o sentinta de respingere a cererii de chemare in garantie. Speta pe care au asimiliat-o nu avea nicio legatura cu un litigiu de munca precum cel in care eram noi, dar pe ele, saracele, le-a durut in motul de la basca de posibilele consecinte asupra UAP Prahova. A primat, cum de multe ori primeaza nejustifciat in litigiile de munca, interesul angajatului, chiar daca acesta produce prejudicii angajatorului.
Veti vedea pe marginea articolelor ce vor urma cum inteleg judecatorii sa se puna in slujba adevarului si veti putea trage concluziile daca au fost corecti sau partinitori cu cei cu care ne-am aflat in litigii.
Sincer, dupa atatea incercari, a devenit amuzant sa-i vezi cum isi dau arama pe fata, cum trateaza probele si dovezile pe care le depui pentru a demonstra ceea ce ei, bieti orbi platiti regeste, nu vor sa vada.
Dar sa revenim…Cele doua judecatoare ne-au respins cererea de garantie si am fost nevoti sa mergem la Bucuresti sa recuperam banii pe care i-am dat fostului angajat desi demonstrasem ca nu eram vinovati de procedura desfacerii contractului de munca al acestuia.
Acum incepe spectacolul. Asezati-va bine in scaune, pregatiti-va de comedia care o are in rolul principal pe d-na judecatoare Alexandra-Ioana Antonache ( Zamfir ). Marturisesc ca am vazut multe la viata mea, dar o tampenie mai mare ca ce a facut aceasta judecatoare nu am vazut. De fapt un abuz, o ilegalitate, nu o tampenie.
Prin urmare, in dosarul cu pricina, d-na judecator a parut la inceput ca intelege cauza si a retinut obligatiile pe care le avea firma de HR, ce anume a facut si cum anume a desfacut contractul de munca d-na Antonevici prin firma sa, in baza contractului depus la dosar. Cand a venit timpul sa dea decizia s-a poticnit. Dupa cum pe vedeti pe doamna judecatore imbracata in roz si cu paharul de vin alb in mana, pare o femeie inteligenta, poate nu si prin prisma faptul ca judecator fiind a pus aceasta poza publica pe Linkedin cu un pahar de vin in mana. Nu da bine pentru o persoana care este judecator, adica are o functie publica si de asemenea anvergura.
Poticnirea d-nei judecator a insemnat patru termene amanate, din 28.09.2021 pana in 12.12.2021 cand a pronuntat sentinta. Speram nu s-a poticnit atat de rau din cauza spritului din poza. Cert este ca modul in care a argumentat decizia este rupt dintr-un film de prost gust, ca sa nu spunem un abuz pentru care va trebui sa plateasca. Noi vom sesiza toate organelle abilitate pentru prejudiciile pe care ni le-a creat prin aceasta decizie abuziva, dar mai ales absurda cupa cum veti vedea.
Practic,d-na Alexandra- Ioana Antonache a invocat exceptia lipsei calitatii de reprezentant al reclamantei, adica UAP al Prahova, tema pe care nu a supus-o dezbaterii dintre parti ci a introdus-o in interval in care pronuntarea a fost amanita si a dezbatut-o ea cu ea insesi. Pentru ca din acest conflict interior al domniei sale, care a durat din 28.09 pana in 12.12.2021, sa reiasa ca reprezentantul reclamantei este, de fapt, d-na Adriana Mihaela Antonevici, nimeni alta decat directorul general al paratei SC HR Star 2005 SRL, firma care a oferit serviciile de resurse umane intr-un mod atat de incompetent. Adica si-a pus in joc cariera, crezand ca sunt un idiot care nu comenteaza tunci cand este abuzat, protejand interesele firmei de resurse umane a d-nei Antonevici Mihaela Adriana printr-o imensa aberatie( a se citi abuz in serviciu) in care reprezentantul paratului este, de fapt, in opinia domniei sale, reprezentantul reclamantului, iar imputernicirea avocatiala a avocatului UAP Prahova nu i-a fost sufciienta pentru a demonstra calitatea de reprezentant al reclamantei.
In incheiere dau cuvantul d-lui avocat al UAP Prahova, Valentin Ciobanu: ” La termenul din 28 septembrie 2021 instanta a constatat încheiată cercetarea judecătorească reținând cauza pentru solutionare. La acest termen, ca de altfel pe durata întregului proces civil, nu a fost pusa în discuție și invocata excepția lipsei dovezii calității de reprezentant legal al reclamantei UAP Prahova. De altfel cererea de chemare in judecata a fost formulata, depusa si susținută prin avocat , instanta solicitând acestuia dovada calității de reprezentant convențional in procedura regularizări cererii de chemare in judecata. Excepția invocata de instanta. care ne-a bulversat, pur si simplu, este de fapt exceptia invocate de parata care a vizat calitatea numitei Antonevici Adriana Mihaela de reprezentant a paratei, reclamnata UAP PRAHOVA depunând înscrisuri si precizări la data de 29 aprilie 2021 la solicitarea instantei de judecata în procedura prevazuta de art 200 alin 2 cpciv. Dacă instanta ar fi constat nerespectarea dispozițiilor acesteia in procedura de regularizare ar fi dispus in temeiul art 200 alin 3 cpciv anularea cererii de chemare in judecata, ori prin rezolutia din 11 mai 2021 instanta a dispus comunicarea cererii de chemare in judecata și a înscrisurilor depuse către parat in vederea depunerii întâmpinarii , finalizând astfel procedura regularizii cererii de chemare in judecata”.
Daca n-ar fi de plans, ar fi de ras ce a facut d-na judecator Alexandra-Ioana Antonache in acest dosar, prin confuzia totala pe care a creat-o, daca e sa fim eleganti si sa nu ne exprimam indoiala cu privire la onestitatea judecatii!.
Vom reveni cu dezvaluiri din investigatia noastra ( despre cele doua „comediante” din articolul sus mentionat). Cristina T..
Eveniment
Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă
Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.
„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.
Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei.

Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.
Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.
Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.
După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.
Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanța, de la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.
Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.
Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.
De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.
Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.
În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.
Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.
Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.
O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.
TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro
Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.
Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.
„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.
Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS
Producător: Claudiu Boboc
Producător executiv: Adela Mara
Manager producție: Iulia Cezara Roșu
Casting: ELEPHANT MEDIA
Realizat cu sprijinul:
Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON
Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.
Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/
Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA
Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.
Cultură
The Grand Ball of Princes and Princesses Monte-Carlo: O noapte cu strălucire la Iași
O experiență unică în viață, adusă de unul dintre cele mai importante evenimente din Monaco, care va avea loc în Palatul Culturii – Iași.

Se desfășoară încet, sub șoaptele aurite ale istoriei și ecourile măreției regale, o noapte de splendoare unică care va avea loc în inima României. Pe 6 septembrie 2025, Balul Grandios al Prinților și Prințeselor de la Monte-Carlo va umple sălile Palatului Culturii din Iași, aducând cu el eleganța atemporală a celor mai ilustre tradiții monegasce.
De secole, Monte-Carlo este sinonim cu grația, noblețea și arta celebrării — o lume în care prinții și prințesele, împodobiți cu mătase și diamante, dansează pe podele de marmură sub lumina a mii de candelabre. Acum, această moștenire a rafinamentului părăsește Coasta de Azur și aduce cu ea spiritul Balului Grandios, un spectacol care depășește granițele și transformă visele în realitate.
–
O noapte de opulență și farmec
Când ușile Palatului Culturii se vor deschide, oaspeții vor păși într-o lume unde fantezia devine realitate. Balul Grandios va aduce în fața invitaților un spectacol de simfonii orchestrale, valsuri care plutesc prin aer ca niște ecouri ale trecutului, și cine cu lumânări demne de regalitate.
Nobili din toată Europa și nu numai se vor reuni, uniți sub semnul grației, moștenirii și eleganței. Fiecare detaliu va purta semnătura stilului Monte Carlo: strălucirea cupelor de șampanie, foșnetul mătăsii pe podelele poleite, și mirosul florilor de sezon, toate într-o atmosferă regală.
Va fi o celebrare nu doar a frumuseții și rafinamentului, ci și a legăturii dintre trecut și prezent, între aristocrația românească și farmecul etern al Monaco-ului.
–
Iași: Oraș al culturii și patrimoniului regal
Nu există loc mai potrivit pentru acest eveniment grandios decât Iașiul, un oraș a cărui esență este pătrunsă de eleganță aristocratică și prestigiu cultural. Cunoscut drept Capitala Culturală a Europei și Oraș Regal, Iașiul a fost de multă vreme un simbol al intelectului, rafinamentului și strălucirii artistice.
Străzile sale spun povești cu poeți și regi, iar palatele și monumentele sale aduc un omagiu trecutului nobil. În centrul acestei sărbători se află Palatul Culturii, o bijuterie arhitecturală neo-gotică, considerată una dintre cele mai impunătoare clădiri din țară.
Construit între 1906 și 1925, palatul a fost ridicat pe ruinele fostei Curți Domnești a Moldovei. Acum, în aceste săli încărcate de istorie, Balul va prinde viață — un spectacol de coroane strălucitoare, rochii ample și amintiri ale unui timp regal care nu va fi uitat.
–
O moștenire a eleganței care continuă
Balul Grandios al Prinților și Prințeselor din Monte-Carlo este o celebrare a tradiției și nobleței, o călătorie prin istorie și o reafirmare a valorilor regale.
Acum, pentru prima dată, Iașiul devine scena acestui spectacol unic, aducând magia Monaco-ului în inima României. În noaptea de 6 septembrie, sub candelabrele de cristal ale Palatului Culturii, trecutul și prezentul vor dansa împreună, iar strălucirea Monte-Carlo-ului va găsi un nou cămin în orașul regal al României.
Pentru cei care visează în aur și dansuri nobile, acesta nu este doar un eveniment. Este istorie în devenire.
Get in touch
NOBLE MONTE-CARLO
8 Rue des Oliviers, Monte-Carlo
98000 – Principality of Monaco
Phone number: +377607934575 (Monaco)
Email: grandbal@noblemontecarlo.mc
Eveniment
Restaurant botez București – Primul eveniment special al copilului tău la Restaurant Casa Brândușa
-
Culturăacum 3 luniCe comportamente „nevinovate” pot ascunde nevoia de consiliere la copii
-
Exclusivacum 3 luniReturnare Mașină Închiriată în Bacău: Ghid Complet pentru Închirieri One-Way de la Otopeni
-
Afaceriacum 3 luniParfumuri pentru Ziua Femeii: idei elegante de cadou în luna martie
-
Exclusivacum 2 luniCum să protejezi suspensia mașinii când este încărcată? Află toate informațiile aici
-
Știri din județacum 3 luniMetabolismul după 30 de ani: Ce contează cu adevărat (și ce e mit)
-
Turismacum 3 luniCum să folosești promoțiile Viva Holidays pentru a upgrada camera sau masa?
-
Socialacum 2 luniCe materiale sunt cele mai potrivite pentru pijamalele de damă în sezonul cald?
-
Afaceriacum 2 luni546 de creatori inscrisi intr-o competitie de beauty: cum pot castiga bani din recomandari online

