Connect with us

Eveniment

Cifră record pentru locurile în școlile MAI/5760 de locuri vor fi disponibile în anul 2023 – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

Înainte de a vă arată cum o înfloritoare nouă asociație de proprietari se poate duce de râpă în doar 3 ani din cauza unor persoane cu interese personale de natură materială, cum fără jenă mint și fură banii proprietarilor prin contracte ilegal alese, permiteți-ne să repetăm câteva aspecte de la care am plecat:

Pentru cei care nu au început să citească dezvăluirile noastre de la Ep.1, vă reamintim că discutăm de derapajele de la Legea 196/2018, privind asociațiile de proprietari într-un condominiu apărut de 3 ani din Ploiești, format din 7 blocuri care sunt lăsate să se degradeze.

Vă prezentăm aceste derapaje deoarece se poate instala și la dvs. în Asociație, dacă nu sunteți vigilenți și nu urmăriți semnalele pe care noi încercăm să le subliniem ca fiind vitale pentru a nu fi păcăliți.

Ne asumăm enorma presiune a forțelor de coerciție asupra acestei situații din partea caracatiței, precum și dezgustul dvs. că așa ceva există la un asemenea nivel, fix în Patria Hoților – Prahova.

Dar cum dezgustul ar trebui să fie al celor care plătesc de 3 ani, vă lăsăm să judecați nivelul de dezinteres coroborat cu naivitatea proprietarilor din această asociație de proprietari condusă fără respect față de lege și dreptate, de președintele spadasinul D’Artagnan: Vlad „Minciunică” Socoleanu, bani pe care îl cheltuiește alături de concubinul  administrator Aramis Ionuț „Atestat” Corcodel.

Astăzi vom arăta că cei doi analfabeți funcționali au reale valențe de genii în prostirea masei de proprietari adunați sub formă de cârd de gâște – majoritatea de aur și a câtorva leșești, la ceea ce legea numește ADUNAREA GENERALA A PROPRITERILOR.

În urma feedback-urilor de care vă spuneam săptămâna trecută de la persoane ce nu sunt în această asociație, aceștia s-au arătat reticenți de faptul că lucrurile, dacă s-au dorit a se schimba, s-ar fi putut prin Adunarea Generală a Proprietarilor.

Vă vom explica de ce aceste lucruri nu s-au putut realiza așa cum era normal după cum urmează:

    

     Exemplul 17: Adunarea generala a proprietarilor MRS SMART 25.08.2021.

Așa cum vă explicam în Ep. 2 și 3 despre ce obligații și drepturi sunt prevăzute în Legea 196/2018, privind asociațiile de proprietari(vă rugăm să le recitiți din acele Ep.) cu privire la președinte, membrii Adunării generale a proprietarilor, cenzor, membrii Comitet executiv iată ce s-a întâmplat în 2021 la gâștele noastre de aur:

Așa cum reiese din procesul-verbal al A.G.P. am avut acolo adunate nici mai mult, nici mai puțin de 85 de gâște de aur și leșești, dintr-un total de 262.

      Desigur, că oricine a citit dezvăluirile noastre, legea sau măcar că a stat la bloc o perioadă a vieții și nu a trecut ca gâsca prin apă, știe că Adunarea generală nu este statutară și trebuie reconvocată, fiind necesari 50%+1 dintre proprietari.

Dacă o convoca D‘Artagnan „Minciunică” Vlad  trebuia să muncească să notifice toți proprietarii prin scrisori recomandate iar munca nu a fost punctul lui forte vreodată (nu discutăm despre cât stă să își aranjeze barba  în oglindă).

      Plus de asta, avea câștig de cauză Don Quijote de la Mancha Alfa care l-a reconvocare putea să îl schimbe pe Minciunică, dacă gâștele leșești ale lui nu se prezentau în număr mare, neavând majoritatea. Ținând cont și de faptul că deja D‘Artagnan și a lui conducere abuzivă era în instanță sesizată și lumea avea întrebări căci nu le spusese nimic despre măgăriile făcute până atunci.

       Mai mult decât atât, la A.G. reconvocată lui Don Quijote Alfa îi ieșea pasența ca Asociația să aleagă prin buletine de vot – cum și propusese de la început, unde Mincinosul președinte Vlad Socoleanu nu mai putea schimba voturile după cum dorea(vă spunem imediat de ce).

       Un alt lucru incomod acestui analfabet funcțional era dat de faptul că prin buletine de vot era obligat să pună toate doleanțele proprietarilor pe hârtie și să fie votate, neputând controla ce se întâmpla. Amintiți-vă de aceste doleanțe din Ep.5  HALTE! (vă oferim un extras din ele):

DECI CE ERA PERFECT PENTRU D‘ARTAGNAN „MINCIUNICĂ” VLAD?

      Vă răspundem noi: ca lucrurile să rămână la fel, să nu se aplice legea, ca banii să le vină în continuare: 6500 lei pe spada lui , 20.000 lei pe cea a concubinului Aramis Ionuț „Atestat” Corcodel și aproape 1000 lei dați de pomană de gâște lui Athos, aka Viorel Olteanu  adică cenzorul care face scrimă prin firma de pseudo-cenzurat: SportsTransfer Interactiv S.R.L., ce se dădea ca fiind AAPP.

     ESTE CLAR ACUM?

     Dacă prostea lumea să meargă mai departe cu jignirea numita versiunea 1.0 Adunare generala a proprietarilor  condusă de un analfabet funcțional cu sclipiri geniale de hoție, totul era perfect!

      Și ce să vedeți? Gâștele prezente înghit gălușca și acceptă propunerea lui D‘Artagnan „Mincinosul” de a continua întrunirea ca fiind legală!

      Treaba era clară, încă un an avea ce să jumulească de pene și ouă. Ba chiar ia și decizii pentru înlăturarea a doi membrii din Comitetul executiv care erai contra lui: Don Quijote de la Mancha Alfa și a tizului acestuia, care erau porniți să demaște jocurile făcute de Minciunică.

Ca totul să fie „perfect legal” cei doi au interpretat ei legea cum facem noi cu regulile din baseball și adaugă că dacă oamenii CARE NU SUNT PREZENȚI, ULTERIOR VOR SEMNA CĂ SUNT de acord cu ilegalitățile lor, totul este în regulă.

       Puțini știu legea și mai puțin o pot interpreta, dar vă rugăm să ne spuneți ca feedback, dacă ați mai auzit de asemenea nărozii de pe vremea lui Păcală.

       Din surse sigure (preferăm să nu expunem și documentul cu numele persoanelor) Mincinosul D’Artagnan substituie și semnătura unora dintre proprietarii care au semnat după, că sunt de acord având în total sub 10 semnături în hârții oficiale.

      Noi înțelegem că acest spadasin este corupt, dar proprietarii din această asociație cu pretenții, chiar sunt luați de gâște și mai și cotcodăcesc când fac ouă?

      Cam jignitor ca un asemenea simulacru de președinte să prostească oameni ce se consideră citiți…

Este de la sine înțeles că în pasul 2.0 Asociația a fost dată IAR în judecată de Don Quijote de la Mancha Alfa pentru a anula procesul-verbal al adunării din 2021 cât și toate actele subsecvente.

     

      Ceea ce nu au înțeles unii proprietari este de ce tot dă acest om Asociația în judecată.   Explicația lui D’Artagnan Mincinosul  este o regăsim trimisă și la fratele Porthos de la Primărie, în noiembrie 2021 cu privire la ilegalitățile comise:

      Părerea noastră este că poate… nu știm cu siguranță dar ziceam și noi… că poate… nu mai dorește niște analfabeți funcționali care să facă de râs niște oameni drepți pe care să îi mintă constant?! Și să fie și plătiți și să le încalce drepturile?

      Asta ar fi varianta noastră…

       Exemplul 18:

      În continuare vă rugăm să citiți NOUL și LEGALUL Comitet executiv  întrunit pentru a-l acoperi pe D‘artagnan „Minciunică” Vlad, dovedind încă de la început vasalitatea TOTUROR din acel nou comitet pentru stăpânul Socoleanu.

      Pasajele pe care dorim să le analizăm sunt subliniate: 

     De la bun început se observă că data redactării este 10.02.2022 dar ei stabilesc reguli începând cu mai 2021 –  contract GreenStar, cu scuză „ca au omis să redacteze”… 2 file?!?!?

         SERIOS?

      Ați avut cataracta  toți 5 oameni integri, Cavaleri ai mesei rotunde in 19.07.2021?

      Sau poate mințiți cu nerușinare ca să vă acoperiți stăpânul, pe spadasinul legendar zis și ”Minciunică”?

      Ah, da… asta trebuie să fie când… chiar doi dintre voi, vasali ai stăpânului ați fost puși „legal” prin simulacrul de A.G.P. din 25.08.2021!!!

      Cum știți voi ce gândeau alții din fostul Comitet in mai 2021 când voi apăreți in august 2021?

     Citiți minți dragi Cavaleri?

     Sau doar mințiți?

         Hârtia de mai sus este pentru Compartimentul Monitorizare, de fapt… făcută ca fratele Porthos, interpretat de nimeni altul decât IORDACHESCU STEFAN să poate aburi pe Don Quijote de la Mancha Alfa care mirosise ilegalitățile și dădea târcoale.

      Așa cum am spus în exemplul 17, tot în instanța se va tranșa problema… iar spadasinii noștri știu că acolo poate dura chiar ani până la o hotărâre… ani în care ei au timp să jumulească de ouă gâștele noastre de aur. Ba chiar și de pierd tot ele, sub forma de cârd cu titulatură de Asociație de proprietari, vor plăti!

        Acum înțelegeți de ce le-am dat titulatură de „analfabeți funcționali au reale valențe de genii”??

       Despre celelalte pasaje subliniate in print-urile de mai sus, le vom discuta în alt Ep. și într-un alt exemplu. Mai mult decât atât, vom mai realiza si Ep. TOUCHE ! P.3 cu Adunările generale rămase pentru a vedea alte noi metode de prostire și manipulare a gâștelor.

Aici vă vom adăuga doar atât: Această adunare ilegal considerată statutară a ținut peste 3 ore, singurul care a putut cu adevărat vorbi este Don Quijote de la Mancha Alfa de la care oamenii cereau explicații cu ceea ce se petrece la ei. Și au aflat… și gâștele leșești râdeau. Acum mai e de râs?

      Oamenii au fost ținuți cu subiecte infime, nedorind a lăsa subiectele arzătoare ale Asociației să fie discutate.

           Exemplul 19, continua din 18:

       „Întrebarea retorică” adresată între cei 5 magi înțelepți ce formează Cavalerii mesei rotunde: ”dacă nu era de acord(este vorba de Don Quijote de la Mancha Alfa) cu legalitatea adunării, de ce a dorit  să ia cuvântul și de ce a mai asistat până la sfârșit?”

       ne face să exclamăm: ”mare îți e grădina Doamne!” să ne întrebăm și noi retoric:

       ”Dacă am pune creierul unora dintre gâștele astea de aur la unele leșești, ar începe să ciugulească pe asfalt?”

      Aparent sunt unii care pot scrie orice prin hârtiile oficiale ale unor asociații… cu pretenții…

IAR nu e grabă, căci așa cum vă spuneam acum 2 dăți, președintele Mincinosul D’Artagnan. nu caută să își piardă banii dați de proprietarii naivi… și se face că se caută de ouă… de aur… în această perioadă și nu știe ce trebuie să facă – convocarea A.G.P.

Exemplul 20:

V-am adus la cunoștință mai sus despre drepturile pe care le aveți prin aplicația ebloc.ro ce vi le poate încălca administratorul dvs., așa cum se întâmplă la Asociația de proprietari MRS SMART de către concubinii Aramis Ionuț „Atestat” Corcodel cu acordul lui D’Artagnan Mincinosul.

Avem informații sigure că situația iar va fi semnalată instanțelor de judecată, căci facturile… „cucu”!

Nu de alta dar e primăvară și gâștele încep să ouă.

TOUCHE ! P.2

N.R. Nu uitați Ingredientele succesului: Iți trebuie niște proprietari creduli și intre ei unii loiali ție ca președinte de asociație, un Comitet favorabil, un administrator care unge rotile la primărie, un cenzor care e „prieten” cu administratorul, un Compartiment Specializat al Primăriei care accepta atențiile de la administrator si un monarh adevărat ca primar care lasă treaba să „meargă ca unsă”.

Așa cum spadasinii noștri încearcă să blocheze aflarea adevărului și expunerea lui aici, este de datoria noastră să contraatacăm. (Cristina T.).

https://www.libris.ro/cei-trei-muschetari-a106663–p27506143.html

 

Eveniment

Cinci publicații online de business intră pe piața media din România

Publicat

pe

De

SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro.

Timișoara, 10 august 2026 – SEO Digital S.R.L. anunță lansarea a cinci publicații online independente dedicate mediului de afaceri din România. Cele cinci site-uri, capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro, acoperă știri și analize din economie, finanțe, companii, antreprenoriat, piețe și industrii, tehnologie, marketing și carieră.

Lansarea vine într-un moment în care mediul de afaceri românesc trece printr-un val de schimbări legislative și economice: peste 3.100 de firme și PFA au intrat în insolvență doar în primele cinci luni din 2026, salariul minim a fost majorat de la 1 iulie, iar noile reguli fiscale au modificat impozitarea dividendelor, regimul microîntreprinderilor și obligațiile de raportare electronică. În paralel, piața de fuziuni și achiziții a atins un nivel record, cu tranzacții de aproximativ 6 miliarde de dolari în prima jumătate a anului.

„Antreprenorii și managerii au nevoie de informație verificată, explicată pe înțelesul lor și livrată rapid. Am construit aceste publicații pornind de la o observație simplă: multe schimbări care afectează direct o firmă mică sau mijlocie ajung la ea prea târziu sau într-un limbaj greu de aplicat în practică. Ne propunem să acoperim exact acest gol”, declară Eduard, fondator SEO Digital.

Cele cinci publicații și adresele lor

Capital Business – capitalbusiness.ro
Business Mag – businessmag.ro
Bilanț Business – bilantbusiness.ro
Gazeta Economică – gazetaeconomica.ro
Ziarul Companiilor – ziarulcompaniilor.ro

Fiecare dintre cele cinci publicații are propria structură editorială și propriul unghi de abordare, dar toate pornesc de la aceleași principii: informație documentată pe surse oficiale, actualizată constant și orientată către decizia de business. Conținutul este organizat pe categorii precum Afaceri și companii, Antreprenoriat, Economie și finanțe, Piețe și industrii, Marketing și vânzări, Tehnologie și inovație, Carieră și dezvoltare.

Publicațiile sunt disponibile gratuit, fără paywall, și pot fi accesate de pe orice dispozitiv. Cititorii pot urmări noutățile direct pe site sau prin canalele de social media asociate fiecărei publicații.

Rețeaua este operată de SEO Digital S.R.L., companie fondată în decembrie 2024 și dezvoltatoare a platformei seodigital.ro, care conectează advertiserii cu peste 3.000 de publicații verificate din România pentru advertoriale, comunicate de presă și campanii de vizibilitate online.

Despre SEO Digital S.R.L.

SEO Digital S.R.L. este o companie românească specializată în marketing de conținut și SEO, cu sediul în Timișoara, județul Timiș. Operează platforma seodigital.ro, agenția targetseo.ro și o rețea de publicații online din domenii diverse, de la business și economie la lifestyle și tehnologie.

Citeste in continuare

Eveniment

Solisti.ro, platformă online pentru soliști, formații și artiști la nunți și alte evenimente

Publicat

pe

De

Solisti.ro, platformă online pentru soliști, formații și artiști la nunți și alte evenimente

Solisti.ro este o platformă online dedicată promovării soliștilor, formațiilor și artiștilor care oferă servicii muzicale pentru nunți și alte evenimente, precum botezuri, majorate, petreceri private și alte tipuri de evenimente.

Prin Solisti.ro, artiștii care doresc să își facă serviciile mai cunoscute și să primească solicitări pentru evenimente au la dispoziție un spațiu online de promovare.

Platforma se adresează atât soliștilor, cât și trupelor și formațiilor care activează în zona evenimentelor private și care vor să ajungă mai ușor la publicul interesat de servicii artistice.

Promovare pentru soliști, trupe și formații

Solisti.ro este dedicată artiștilor care cântă la nunți și alte evenimente și care doresc să își crească vizibilitatea.

Platforma poate include soliști vocali, trupe și formații care oferă muzică pentru nunți, botezuri, majorate, petreceri private și alte evenimente.

Prin prezența pe Solisti.ro, artiștii își pot prezenta serviciile și pot fi descoperiți de persoane interesate să contracteze momente muzicale pentru diverse tipuri de evenimente.

Promovare gratuită în această lună

În această lună, Solisti.ro oferă promovare gratuită pentru soliștii, trupele și formațiile care oferă muzică pentru nunți și alte evenimente.

Oferta se adresează artiștilor care vor să fie incluși pe platformă și să își promoveze serviciile către publicul interesat.

Cei care doresc să beneficieze de această promovare pot transmite informațiile necesare pentru includerea în platformă.

Muzică pentru nunți, botezuri și petreceri private

Solisti.ro se adresează în special artiștilor care activează în zona evenimentelor private.

Printre tipurile de evenimente pentru care platforma menționează servicii muzicale se numără nunțile, botezurile, majoratele și petrecerile private.

Pot fi promovate și alte tipuri de evenimente, în funcție de serviciile oferite de fiecare artist, trupă sau formație.

Cum poate fi contactată Solisti.ro

Pentru includerea pe platformă și promovarea serviciilor artistice, Solisti.ro poate fi contactată prin e-mail sau WhatsApp.

Email: info@solisti.roWhatsApp: 0773 826 750

Citeste in continuare

Eveniment

Caravana medicală „Obezitatea este o boală” aduce evaluări gratuite în Palas Iași

Publicat

pe

De

În perioada 14-23 iunie, compania Lilly România aduce în Palas Iași Caravana medicală „Obezitatea este o boală”, un program de evaluare gratuită dedicat publicului larg. Inițiativa își propune să crească nivelul de informare privind obezitatea și impactul acesteia asupra sănătății, prin acces facil la evaluare și consiliere de specialitate.

Ce este obezitatea?

Obezitatea este, conform ghidurilor medicale internaționale, o boală cronică, progresivă și complexă, tot mai frecventă în România, asociată cu peste 200 de complicații cronice: de la diabet zaharat și hipertensiune arterială până la tulburări metabolice și impact emoțional semnificativ.

Un studiu recent realizat de Ipsos, una dintre cele mai importante companii de cercetare de piață din lume, dezvăluie că 79% dintre românii care trăiesc cu obezitate consideră că afecțiunea lor „se poate preveni prin alegeri personale” – cea mai mare cifră din toate țările studiate și cu mult peste media globală de 66%. Această cifră subliniază nevoia de a înțelege că, dincolo de stilul de viață, există o rezistență biologică ce face procesul de slăbire dificil fără ajutor specializat.

Cum știu dacă am obezitate? Rolul IMC și al evaluării medicale

Deși Indicele de Masă Corporală (IMC) este utilizat frecvent pentru clasificarea

obezității, acest indicator nu spune întreaga poveste. Medicul poate lua în considerare raportul talie–înălțime, impactul asupra sănătății, calitatea vieții, prezența complicațiilor și altele. Interesant este faptul că doar 20% dintre românii care trăiesc cu obezitate se declară îngrijorați de starea lor de sănătate din prezent (sub media globală), însă procentul celor care se tem pentru sănătatea lor pe termen lung este aproape dublu. Această preocupare pentru viitor vine din faptul că românii sunt mult mai conștienți de afecțiunile asociate: cele mai cunoscute fiind diabetul de tip 2 (66%) și problemele cardiovasculare (64%). Evaluarea medicală la momentul potrivit poate preveni aceste complicații.

De ce este esențial consultul medical?

Pentru că scăderea în greutate nu este un efort individual, ci unul ce necesită expertiză medicală. Fiindcă tratamentele, fie că vorbim de modificări ale stilului de viață, medicație sau intervenții chirurgicale, trebuie personalizate. Doar un medic poate recomanda soluția potrivită. Aici poți găsi un medic specialist din zona ta.

Discuția cu un medic este cu atât mai importantă cu cât, potrivit studiului Ipsos, doar 20% dintre respondenții care trăiesc cu obezitate în România se declară îngrijorați de starea lor de sănătate din prezent, cu mai mult de 20 de puncte procentuale sub media globală.

Vrei să faci primul pas? Îl poți face gratuit, în mall

Pentru a susține publicul în adoptarea unor decizii informate privind sănătatea, Caravana medicală „Obezitatea este o boală” va fi prezentă în Palas Iași – unde va amenaja un spațiu dedicat evaluării statusului ponderal.

Ce te așteaptă în spațiul dedicat pentru evaluare?

  • spațiu propriu și prietenos, creat pentru confortul tău
  • analiza a compoziției corporale cu ajutorul cântarului profesional
  • discuție individuală cu un nutriționist
  • recomandări personalizate pentru un stil de viață sănătos
  • broșuri și materiale informative utile

De ce să participi?

Pentru mulți oameni, un astfel de eveniment reprezintă primul pas spre înțelegerea reală a propriei stări de sănătate. Dialogul cu un specialist te poate ajuta să clarifici ceea ce simți, să îți validezi eforturile depuse și să primești îndrumări sigure, bazate pe dovezi științifice, adaptate nevoilor tale.

Caravana medicală „Obezitatea este o boală” este mai mult decât un eveniment de informare — este o invitație la conștientizare, prevenție și grijă față de propria sănătate. Prin accesul la evaluări gratuite și la specialiști, fiecare pas făcut contează. Implică-te, informează-te și oferă-ți șansa unui început mai sănătos.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Sport6 ore inainte

Padbol România, pe primul loc la Stockholm: două echipe pe podium și 13 victorii în 14 meciuri

Padbolul românesc revine din Suedia cu trofeul Cupei Internaționale de la Stockholm și două clasări pe podium. Adrian Cătrună și...

Afaceri10 ore inainte

Harta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România

Cine deține, de fapt, o firmă? Ce alte companii mai controlează aceiași oameni? A intrat vreodată în insolvență sau are...

Uncategorizedo zi inainte

ELKO anunță 5 beneficii ale supravegherii mobile cu Axis | Exemple din diferite industrii

Cerințele de securitate devin tot mai complexe, pe măsură ce amenințările și mediile evoluează. De la șantiere și spații comerciale...

Uncategorizedo zi inainte

HONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI

Poziționat drept un sistem cinematografic portabil, noul flagship integrează două camere de 200 MP optimizate prin ARRI Image Science, Cinematic...

Uncategorizedo zi inainte

Zyxel Networks le oferă furnizorilor de servicii gestionate (MSP) și companiilor în creștere posibilitatea de a face mai mult cu mai puține resurse, prin intermediulcelei mai recente actualizări Nebula

Identity Federation, Passkey și capacitățile mai inteligente de depanare ajută MSP-urile și echipele IT să-și eficientizeze fluxurile de lucru și...

Placa clădirii Artifex și bustul prof. univ. dr. Dan Laurențiu Cruceru, în holul Universității ARTIFEX din București Placa clădirii Artifex și bustul prof. univ. dr. Dan Laurențiu Cruceru, în holul Universității ARTIFEX din București
Știri din județ2 zile inainte

Universitatea ARTIFEX din București a deschis oficial anul universitar 2026–2027

București, 1 octombrie 2026 – Universitatea ARTIFEX din București a organizat, în data de 1 octombrie 2026, în Aula Universității,...

2 zile inainte

Madridul viitorului, proiectat de studenți: Saint-Gobain România lansează etapa națională a celei de-a XXII-a ediții a Concursului Internațional de Arhitectură

Saint-Gobain România lansează etapa națională a celei de-a XXII-a ediții a Concursului Internațional de Arhitectură pentru Studenți. Până la 15...

Uncategorized2 zile inainte

De la streaming la gaming: divertisment pentru serile de toamnă

HONOR aduce împreună smartphone-ul, tableta și smartwatch-ul într-un ecosistem conectat București, 05 octombrie 2026 –Odată cu serile mai lungi și cu...

Alexandru Nazare Alexandru Nazare
Social5 zile inainte

Ministrul Alexandru Nazare anunţă că România a trecut și actualul test de rating al agenției S&P, evitând retrogradarea în Junk!

Ministrul Alexandru Nazare anunţă că România a trecut cu bine de una dintre cele mai importante evaluări economice ale acestui...

ASE ASE
Social5 zile inainte

ASE: Verificările nu au confirmat prezența ploșnițelor în clădirile universității

În contextul imaginilor și materialelor video distribuite în spațiul public privind posibila prezență a ploșnițelor în imobilul „Virgil Madgearu” al...

Uncategorized5 zile inainte

Pastila Wegovy®: scădere medie de 4,1% în greutate după trei luni la persoanele care au trecut de la tratamente injectabile

Persoanele care au trecut de la tratamente injectabile pentru managementul greutății la pastila Wegovy® au înregistrat o scădere medie de...

Primăria Grădinari câștigă prima ediție a Instituțional Cup Primăria Grădinari câștigă prima ediție a Instituțional Cup
Sport6 zile inainte

Primăria Grădinari câștigă prima ediție a Instituțional Cup

Primăria Grădinari a încheiat pe primul loc prima ediție a Instituțional Cup, competiție de fotbal care a adus împreună echipe...

Uncategorized6 zile inainte

Ce contează cel mai mult atunci când alegi un smartwatch? Autonomia, în topul preferințelor comunității HONOR România

Într-un concurs desfășurat pe Instagram, peste jumătate dintre răspunsurile valide au indicat autonomia de până la 35 de zile drept...

7 zile inainte

Ce minunății se pot vedea în acest weekend la Chocolate Saga 2026, la Palas Mall Iași?

Chocolate Saga 2026 aduce la Palas Mall Iași, în acest weekend, creații spectaculoase din ciocolată, combinații neobișnuite de gusturi și...

7 zile inainte

Lansarea volumului „REGINA. Volum in honorem arhitectei României Mari” a marcat centenarul vizitei istorice a Reginei Maria în America de Nord

București, 29 septembrie 2026 – La Muzeul Național Cotroceni a avut loc lansarea volumului aniversar „REGINA. Volum in honorem arhitectei...

Administrație localăo săptămână inainte

Musafiri fără veste: cinci obiceiuri mici care te salvează

Soneria sună într-o sâmbătă după-amiază, când ai pe tine trening, pe masă un teanc de facturi, iar în chiuvetă farfuriile...

Știrile Săptămânii