Eveniment
„Nu uitați că insusi Maus a fost premierul PSD, Geoană, în 2009/Istoria și realitatea se scriu cu facts nu cu minciuni și diversiuni de 2 lei pentru oligofreni”
Oamenii generalului Pahonțu, lăsați cu buzele umflate

Situație fără precedent la nivelul Serviciului de Proteție și Pază, acolo unde artizanii din umbră ai parafării unui nou contract ”strategic” riscă acum să rămână cu buzele umflate. De fapt fără cele câteva zeci de mii de euro, cât reprezenta ”comisionul” solicitat de unul dintre numele grele ale serviciului. Serviciu care, ținând cont de ”infuzia de capital” primită cu ocazia pandemiei și-a putut astfel onora cu celeritate obligațiile financiare față de contractant.
Constructorii se revoltă!

Numai că, ghinion, ”deal”-ul inițial pare să nu mai fie respectat apoi de către cealaltă parte. Cea care, ce-i drept, și-a făcut treaba și acum pur și simplu nu mai răspunde apelurilor de a da la rândul său ”paraîndărătul” solicitat, oricât de disperate ar fi acestea. Și cum ”frăția contractelor” din SPP se află în imposibilitatea clară de a sesiza organele abilitate cu privire la această ”înșelăciune pe persoană fizică”, oamenii generalului Lucian Pahonțu tocmai ce sunt pe cale să își ia o ”țeapă” importantă pentru propriile conturi. Și care poate deschide totodată o adevărată ”Cutie a Pandorei”, până acum nimeni din mediul de afaceri ”agreat” la nivelul sistemului neîndrăznind să nu își onoreze ”anexele” contractuale secrete și să nu facă plata ”paraîndărătului”! Dar, uite că se poate! Dovadă că nici măcar cei mai vechi combinatori ai sistemului nu mai sunt ce au fost odată. Și mai ales că influența lor subterană scade încet, dar constant…
400.000 lei de la Guvern
În timp ce nenumărate alte structuri ale statului, inclusiv importante servicii secrete s-au dat peste cap pentru a ”întoarce” populației parte din propriile facilități medicale în perioada pandemiei, și la nivelul Serviciului de Protecție și Pază s-a format o adevărată ”celulă de criză”. Și care s-a mobilizat de îndată pentru atragerea de la buget sau din fonduri europene, spre vădita nemulțumire a tuturor celorlalte structuri din sistem. Care nu doar că au încercat să facă față pe cont propriu, dar au și ”externalizat” bună parte din servicii. În schimb, Serviciul de Protecție și Pază a solicitat și a primit de la Guvern materiale în valoare de 400.000 de lei pentru a își construi, de urgență, un spital modular pentru tratarea cazurilor de Covid -19. Și asta în condițiile în care la acea dată existau deja două spitale militare modulare Covid.

Sepepiștii au și spital modular, și centru medical anti-COVID

Astfel că solicitarea SPP a devenit una cu atât mai surprinzătoare, cu cât ea a fost rezolvată cu celeritate, spre deosebire de cererile similare ale altor unități medicale ”civile” și care cu adevărat se confruntau cu o adevărată criză logistică. Numai că Guvernul a aprobat de urgență transferul de la Adminsitrația Națională a Rezervelor de Stat a unor materiale necesare construcției unui spital. Totul după ce ” Serviciul de Protecție și Pază solicitase, în repetate rânduri, aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor cantități de produse, necesare în vederea asigurării nevoilor și misiunilor operative de urgență maximă specifică, precum și pentru implementarea unor măsuri de prevenire și limitarea contaminării, respectiv a răspândirii coronavirusului SARS – CoV -2”.
Rezervele statului, puse la dispoziția SPP

Astfel că Guvernul s-a conformat pe loc, cu următoarea motivare oficială : ” Prezentul proiect de Hotărâre a Guvernului are în vedere aprobarea scoaterii din rezervele de stat a următoarelor produse : paturi, pături, saltele pat, cearșafuri pat, fețe pernă, construcții ușoare din elemente modulate. Preluarea construcțiilor ușoare din elemente modulate se face pe bază de proces verbal de predare – primire, cu constatarea stării constructiv – funcționale; acestea vor rămâne în administrarea Serviciului de Protceție și Pază, care va asigura gestionarea și conservarea acestora. Precizăm faptul că transportul produselor se va realiza cu mijloace de transport ale Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale.
Cheltuielile pentru realizarea operațiunilor de transport ale acestora se vor asigura din veniturile proprii ale Activității pentru intervenții operative și reîntregirea stocurilor diminuate, înființată pe lângă Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale. Fondurile necesare reîntregirii stocurilor rezervă de stat diminuate cu cantitățile scoase din rezervele de stat vor fi finanțate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne- Administrația Națională a Rezervelor de Stat și probleme Speciale”. Și uite cum SPP a început să își facă spital modular pe banii MAI, cu toate că bugetul ministerului era deja ”vlăguit” de câte ”finanțări” ale altor structuri i s-au pus în cârcă în ultimele luni de zile…
2,33 milioane euro pentru Centrul Medical
Culmea este însă că Serviciul de Protecție și Pază nu s-a oprit aici, SPP fiind din nou singura structură din cadrul sistemului care s-a alăturat altor 15 spitale și unități administrative pentru a solicita alte finanțări în vederea luptei împotriva COVID -19. Astfel, Ministerul Fondurilor Europene a primit 16 cereri de finanțare, în valoare de 71,6 milioane euro, care au fost depuse în cadrul apelului de proiecte din cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM)- consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID – 19. Principalii solicitanți fiind Spitalul Clinic de Urgență ”Bagdasar – Arseni”, Institutul Național de Boli Infecțioase ”Prof. dr. Matei Balș”, Spitalul Clinic de boli infecțioase și pneumoftiziologie ”Victor Babeș” din Craiova, Spitalul Clinic Municipal din Craiova și… Serviciul de Protecție și Pază! Acesta depunând cerere de finanțare pentru consolidarea capacității centrului medical din cadrul Serviciului de Protecție și Pază pentru gestionarea crizei sanitare COVID – 19, în valoare de 2,33 milioane euro.
Au dat contractul, au plătit banii, dar nu mai primesc ”comisionul”!
Pe scurt, acesta este momentan traseul financiar al contractului pentru ”consolidarea centrului medical”. Cel relocat în corpul de clădire care a aparținut Regimentului de Gardă al Ministerului Național al Apărării, intrat însă în posesia SPP. Circuit care însă pare să fi fost ”scurtcircuitat” în cel mai sensibil moment al său, cel al remiterii ”paraîndărătului”. Iar acest scenariu de lucru care face deja deliciul celorlalte structuri din sistem, dar și a mediului de afaceri deopotrivă… Acolo unde mai ales constructorii se simt într-un fel pe deplin răzbunați după ce ”cota paraîndărătului” începuse să crească din nou în ultima vreme la praguri deja amețitoare…
Eveniment
Caravana medicală „Obezitatea este o boală” aduce evaluări gratuite în Palas Iași
În perioada 14-23 iunie, compania Lilly România aduce în Palas Iași Caravana medicală „Obezitatea este o boală”, un program de evaluare gratuită dedicat publicului larg. Inițiativa își propune să crească nivelul de informare privind obezitatea și impactul acesteia asupra sănătății, prin acces facil la evaluare și consiliere de specialitate.
Ce este obezitatea?
Obezitatea este, conform ghidurilor medicale internaționale, o boală cronică, progresivă și complexă, tot mai frecventă în România, asociată cu peste 200 de complicații cronice: de la diabet zaharat și hipertensiune arterială până la tulburări metabolice și impact emoțional semnificativ.
Un studiu recent realizat de Ipsos, una dintre cele mai importante companii de cercetare de piață din lume, dezvăluie că 79% dintre românii care trăiesc cu obezitate consideră că afecțiunea lor „se poate preveni prin alegeri personale” – cea mai mare cifră din toate țările studiate și cu mult peste media globală de 66%. Această cifră subliniază nevoia de a înțelege că, dincolo de stilul de viață, există o rezistență biologică ce face procesul de slăbire dificil fără ajutor specializat.

Cum știu dacă am obezitate? Rolul IMC și al evaluării medicale
Deși Indicele de Masă Corporală (IMC) este utilizat frecvent pentru clasificarea
obezității, acest indicator nu spune întreaga poveste. Medicul poate lua în considerare raportul talie–înălțime, impactul asupra sănătății, calitatea vieții, prezența complicațiilor și altele. Interesant este faptul că doar 20% dintre românii care trăiesc cu obezitate se declară îngrijorați de starea lor de sănătate din prezent (sub media globală), însă procentul celor care se tem pentru sănătatea lor pe termen lung este aproape dublu. Această preocupare pentru viitor vine din faptul că românii sunt mult mai conștienți de afecțiunile asociate: cele mai cunoscute fiind diabetul de tip 2 (66%) și problemele cardiovasculare (64%). Evaluarea medicală la momentul potrivit poate preveni aceste complicații.
De ce este esențial consultul medical?
Pentru că scăderea în greutate nu este un efort individual, ci unul ce necesită expertiză medicală. Fiindcă tratamentele, fie că vorbim de modificări ale stilului de viață, medicație sau intervenții chirurgicale, trebuie personalizate. Doar un medic poate recomanda soluția potrivită. Aici poți găsi un medic specialist din zona ta.
Discuția cu un medic este cu atât mai importantă cu cât, potrivit studiului Ipsos, doar 20% dintre respondenții care trăiesc cu obezitate în România se declară îngrijorați de starea lor de sănătate din prezent, cu mai mult de 20 de puncte procentuale sub media globală.

Vrei să faci primul pas? Îl poți face gratuit, în mall
Pentru a susține publicul în adoptarea unor decizii informate privind sănătatea, Caravana medicală „Obezitatea este o boală” va fi prezentă în Palas Iași – unde va amenaja un spațiu dedicat evaluării statusului ponderal.
Ce te așteaptă în spațiul dedicat pentru evaluare?
- spațiu propriu și prietenos, creat pentru confortul tău
- analiza a compoziției corporale cu ajutorul cântarului profesional
- discuție individuală cu un nutriționist
- recomandări personalizate pentru un stil de viață sănătos
- broșuri și materiale informative utile
De ce să participi?
Pentru mulți oameni, un astfel de eveniment reprezintă primul pas spre înțelegerea reală a propriei stări de sănătate. Dialogul cu un specialist te poate ajuta să clarifici ceea ce simți, să îți validezi eforturile depuse și să primești îndrumări sigure, bazate pe dovezi științifice, adaptate nevoilor tale.
Caravana medicală „Obezitatea este o boală” este mai mult decât un eveniment de informare — este o invitație la conștientizare, prevenție și grijă față de propria sănătate. Prin accesul la evaluări gratuite și la specialiști, fiecare pas făcut contează. Implică-te, informează-te și oferă-ți șansa unui început mai sănătos.
Eveniment
„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată
Peste 1.000 de brașoveni au participat sâmbătă, 23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele mai ample inițiative de educație și conștientizare rutieră organizate la nivel local de Rotaract Kronstadt, alături de autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei auto și motorsportului. Timp de mai multe ore, participanții au avut ocazia să experimenteze, într-un mod controlat și interactiv, efectele reale ale accidentelor rutiere și importanța adoptării unui comportament responsabil în trafic.
Evenimentul, organizat împreună cu autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei automotive și motorsportului, a avut ca obiectiv principal transformarea prevenției într-o experiență practică și accesibilă publicului larg.

Siguranța rutieră, adusă mai aproape de comunitate
Datele privind accidentele rutiere din România continuă să evidențieze necesitatea unor inițiative de educație și prevenție. În 2025, peste 3.000 de persoane au fost rănite grav în accidente rutiere, iar mai mult de 1.300 și-au pierdut viața pe șoselele din țară.
În acest context, campania „Condu Prudent! Alege Viața!” își propune să transforme informația teoretică într-o experiență directă, prin simulări și demonstrații care îi ajută pe participanți să înțeleagă concret impactul deciziilor luate în trafic.
Comunitatea și colaborarea dintre instituții fac diferența
Unul dintre cele mai importante elemente ale evenimentului a fost colaborarea dintre voluntari, autorități și partenerii implicați în proiect. Participanții au avut acces la demonstrații realizate de reprezentanții ISU Brașov, experiențe VR care simulează efectele consumului de alcool și ale distragerii atenției la volan, sesiuni dedicate siguranței copiilor în mașină și expoziții de automobile de competiție.
„Succesul acestui eveniment a fost posibil datorită unei colaborări solide între voluntari, autorități și parteneri privați. Suntem recunoscători instituțiilor locale – IPJ, ISU și Inspectoratului de Jandarmerie Brașov – precum și tuturor companiilor și organizațiilor care au susținut proiectul. Împreună am reușit să transmitem un mesaj clar: siguranța rutieră trebuie să devină o prioritate pentru întreaga comunitate”, a precizat Teodor Filip, Project Manager.
Conducerea defensivă și motorsportul, explicate direct de profesioniști
Pe parcursul evenimentului, participanții au avut ocazia să interacționeze cu instructori auto, specialiști în conducere defensivă și piloți de motorsport, care au explicat diferența dintre condusul sportiv și comportamentul responsabil în trafic.
„Poligonul este esențial în formarea unui șofer, pentru că acolo înveți gabaritul mașinii, poziționarea, frânarea, utilizarea oglinzilor și reacțiile de bază, fără presiunea traficului real. Abia după aceea ar trebui făcut pasul către circulația urbană. La fel de importantă este și înțelegerea sistemelor de siguranță ale mașinii: airbag-ul este proiectat să funcționeze împreună cu centura de siguranță, iar fără centură corpul ajunge prea repede în contact cu airbag-ul, care poate deveni periculos în loc să protejeze. Cele două sisteme trebuie privite ca un ansamblu de siguranță”, explică Alexandru Păun, trainer Academia Titi Aur.
Zona dedicată motorsportului a atras, de asemenea, un număr mare de participanți, care au putut vedea îndeaproape mașini de competiție și au discutat cu piloți profesioniști despre importanța disciplinei și a reflexelor corecte în trafic.

„Cele mai multe accidente se produc pentru că oamenii sunt grăbiți și conduc sub presiunea timpului. Noi încercăm să le transmitem că viața de zi cu zi nu este o probă specială de raliu și că prioritatea trebuie să fie întotdeauna siguranța. Am venit la acest eveniment pentru a fi mai aproape de comunitatea din Brașov și pentru a le arăta oamenilor că motorsportul înseamnă, înainte de toate, disciplină, responsabilitate și siguranță. Pe lângă prezentarea mașinilor de competiție, încercăm să le explicăm participanților cât de importante sunt reflexele corecte și deciziile responsabile în trafic”, a declarat Andrei Gîrtofan, pilot la ProRally.

Campania „Condu Prudent! Alege Viața!” face parte dintr-un proiect național desfășurat în mai multe orașe din România, printre care București, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Sibiu și Târgu Mureș, având ca obiectiv principal reducerea numărului de accidente prin educație, prevenție și implicarea activă a comunității.
Proiectul a fost organizat cu sprijinul partenerilor și sponsorilor: Allianz Țiriac, Accenture, Coresi, Autoliv, Academia Titi Aur, ISU, IPJ, IJJ, Pro Rally Racing Team (ERA), OC Racing Team, LS Driving Academy, Siguranța Auto Copii, Lifetime Events, Ugly Bikers, Oaki, Crust Focacceria și Panoramic.
Despre Rotaract
Rotaract este o organizație internațională dedicată tinerilor cu vârste de peste 18 ani, care dezvoltă proiecte de voluntariat, educație, leadership și implicare comunitară. Parte a familiei Rotary International, Rotaract reunește tineri profesioniști și studenți care își propun să genereze schimbări pozitive în comunitățile din care fac parte, prin inițiative sociale, educaționale, culturale și civice.
Sursa articol: BVON.ro
Eveniment
Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă
Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.
„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.
Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei.

Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.
Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.
Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.
După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.
Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanța, de la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.
Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.
Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.
De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.
Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.
În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.
Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.
Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.
O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.
TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro
Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.
Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.
„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.
Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS
Producător: Claudiu Boboc
Producător executiv: Adela Mara
Manager producție: Iulia Cezara Roșu
Casting: ELEPHANT MEDIA
Realizat cu sprijinul:
Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON
Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.
Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/
Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA
Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.
-
Exclusivacum 3 luniCum să protejezi suspensia mașinii când este încărcată? Află toate informațiile aici
-
Afaceriacum 3 luni546 de creatori inscrisi intr-o competitie de beauty: cum pot castiga bani din recomandari online
-
Socialacum 3 luniCe materiale sunt cele mai potrivite pentru pijamalele de damă în sezonul cald?
-
Uncategorizedacum 3 luniParcarea la Otopeni în 2026: cum rezervi, cât costă și ce să verifici?
-
Uncategorizedacum 2 luni
Samsung lansează gama completă de televizoare cu AI pentru 2026
-
Afaceriacum 2 luniStrategia Magic 5: Comunicare asumată pentru rezultate serioase
-
acum 2 luniCITY PROTECT SECURITY accelerează expansiunea națională: noi parteneriate în retail, intrare în mall-uri și extindere în bricolaj
-
Afaceriacum 3 luniCirco Bellucci a sosit la Shopping City Timișoara cu spectacolul „Viaggio nel Tempo”

