Connect with us

Eveniment

Opinez că premierul desemnat și ministru demis de finanțe, Florin, pare să manifeste simptome de amețeală, gândire haotică și hiperstezie

Publicat

pe

(Preluare National – Catalin Tache):

”STS a spart Signal-ul” titram pe 7 noiembrie anul trecut, atunci când dezvăluiam că ”Scandalul Signal poate începe și va fi unul devastator la nivelul sistemului, acolo unde un raport contrainformativ absolut incendiar ar putea duce la îngenuncherea definitivă a Serviciului de Telecomunicații Speciale. (Reamintim ca Incisiv de Prahova a dezvaluit si printr-o ancheta propie aceleasi aspecte).
Serviciu care nici nu a fost bine lăsat să își revină din pumni după Caracal, că tocmai ce este din nou înghesuit în corzile sistemului în urma unui scandal de spionaj fără precedent în România postdecembristă. Pentru că pur și simplu în altă parte s-a ajuns la concluzia că STS-ul ar avea codurile Signal! Și drept urmare, convorbirile unor nume grele din sistem ar fi putut fi astfel monitorizate, ceea ce a produs o iritare extremă. Asta chiar dacă datele astfel obținute bineînțeles că nu vor putea fi niciodată folosite legal, în vreo instanță, ca și în cazul celor de pe WhatsApp, în lipsa unei eventuale percheziții informatice a telefoanelor propriu-zise”.
Mai mult decât atât, spiritele s-au inflamat la acea vreme și după ”paranoia” unora dintre cei care s-au simțit vizați de informația șoc a ”spargerii Signal”-ului de către STS, cum că la mijloc nu ar putea fi vorba doar de o eventuală ”mână criminală”, fie ea și a unui puternic grup de interese. Ci că ar putea fi de fapt o întreagă strategie pusă în aplicare încă din momentul promovării ”Dragon”, propria aplicație de mesagerie instant a Serviciului de Telecomunicații Speciale. Și care, deși a fost anunțată ca fiind strict un fel de ”internet intern” doar al angajaților STS a tulburat deja apele în restul sistemului încă dinainte de instalarea acestei controversate aplicații. Instalare care în ultimele zile aproape că a ajuns obligatorie la nivelul anumitor servicii secrete în frunte cu Serviciul de Protecție și Pază, acolo unde în mod absolut surprinzător, se forțează în chiar aceste zile instalarea obligatorie a ”Dragon”-ului și ”Signal”-ului pe toate telefoanele ”inteligente” ale angajaților!
Comunicăm doar pe ”Dragon” și ”Signal”!
După ”lovitura” din 7 noiembrie s-a încercat punerea cu orice preț a ”batistei” pe ”țambalul” STS, astfel că promotorii acestei strategii au abandonat instant planul de extindere a ”Dragon”-ului și la nivelul altor servicii secrete. Numai că tocmai când acest subiect părea deja uitat, scandalul ”Dragon- Signal” nu doar că a revenit în mod absolut surprinzător, dar el se extinde și la nivelul altor servicii secrete mai ceva decât coronavirusul care tinde să paralizeze o țară întreagă. Iar o mișcare cel puțin stranie, dacă nu chiar halucinantă de-a dreptul, mai ales ținând cont de faptul că în restul sistemului se știa foarte bine că relațiile dintre generalul Lucian Pahonțu și Ionel Bălan nu sunt chiar cele mai cordiale din lume a avut loc zilele trecute la nivelul Serviciului de Protecție și Pază.
Acolo unde ”garda pretoriană” a generalului care conduce SPP-ul încă din anul 2005 forțează mii de angajați să treacă imediat pe ”aplicațiile STS-ului”! Și cu toate că agitația este tot mai mare și oamenii refuză să își ”predea” telefoanele pentru aplicarea celor două aplicații, aceștia sunt deja presați în ședințe informative ad-hoc să își instaleze ”de îndată” nu doar ”Dragon”-ul, dar și ”Signal”-ul! Fără nicio explicație tehnică! Mai mult chiar se vorbește deja de luarea acestei măsuri ”de urgență” și pentru telefoanele personale ale sepepiștilor, nu doar pentru cele de serviciu! Iar ”bomboana” de pe colivă este documentarea intesivă a anunțului de ultimă oră că ”de acum înainte vom comunica orice, dar absolut orice numai pe Dragon și Signal”!!! Și asta în condițiile în care încă din noiembrie la nivelul sistemului dădea deja frisoane informația că ”STS-ul a spart Signal”-ul! Iar acum conducerea SPP-ul a decis brusc ca ”secretizarea informativă” să fie predată tocmai celor două aplicații de care până acum fugeau ca de tămâie…
”Iconița” verde, dată pe cea albastră…
Culmea este însă că presiunea ”prea ca la țară” exercitată neoficial de către conducerea SPP-ului pentru instalarea ”Dragon” și ”Signal” are tocmai un efect advers, oamenii refuzând pe capete să se conformeze ”ordinului pe unitate”, mai ales că responsabili de impunerea noilor reguli sunt tocmai „ceiștii” colonelului” Dumitru Voroneanu, ceea ce ridică și mai multe semne de întrebare. Principala misiune a acestora fiind tocmai asigurarea ”protecției interne” a propriei structuri, mai ales la nivelul comunicării între Secțiunile serviciului! De asemenea ridică mari semne de întrebare și care ar putea fi motivele acestei ”urgențe” ca peste noapte orice cadru SPP să folosească atât în timpul serviciului, cât și ”pe persoană fizică” doar ”Dragon” și ”Signal”. Adică tocmai cele două aplicații despre care în tot sistemul se știe că ar fi ”în custodia STS”, mai ales după ce cam toată ”lumea bună” a sistemului renunțase deja de multă vreme la ”iconița” verde a WhatsApp-ului. Iar acum li se bagă pe gât cea albastră, a ”Signal”-ului…
Prea mic pentru războiul IT?
Culmea este că ”Signal”-ul este preluat și la nivelul altor servicii secrete, deși această măsură nu face decât să irite spiritele. Mai ales ofițerii care desfășoară misiuni contrainformative sau sub acoperire fiind pur și simplu șocați de deciziile anumitor șefi, fiind convinși că practic își predau astfel ”securizarea” convorbirilor secrete către STS!
Un serviciu care, totuși, pare prea mic pentru un război atât de mare precum este cel … IT! Unde, în perioada imediat următoare sunt în joc miliarde bune de euro pentru implementarea obligatorie a celor două dispoziții ale Comisiei Europene cu privire la ”interoperabilitatea structurilor”. Astfel că în acest moment inițiații sistemului- până și mulți dintre aceștia fiind bulversați de deciziile din ultimele zile privind obligativitatea adoptării aplicațiiilor ”Dragon” și ”Signal”!- consideră că doar două variante de lucru sunt posibile. Iar prima ar fi ca STS-ul să vrea astfel să-și impună hegemonia pe mulți ani de acum înainte asupra ”controlului IT” în tot sistemul și joacă prin urmare ”la rupere”, după ce în ultima clipă ar fi racolat aliați neașteptați precum generalul Pahonțu. Iar lucrurile s-ar complica și mai serios dacă apoi s-ar trece la un eventual ”next level” al planului, și anume extinderea celor două aplicații și către restul ”beneficiarilor legali” ai STS-ului. Mai ales că, să nu uităm, aceșta sunt Președinția, Parlamentul, Guvernul, instituțiile care desfășoară activități în domeniul apărării, siguranței naționale și ordinii publice, autoritatea publică locală și centrală, autoritatea judecătorească, Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea de Conturi sau Curtea Constituțională! În schimb, în cea de a doua variantă de lucru STS-ul nu ar reprezenta decât ”suspectul de serviciu” ideal, ca și în cazul Caracal, atunci când va ”bubui” orice scandal public cu privire la ”vulnerabilitatea telecomunicațiilor” într-un scandal cu puternic impact mediatic. Și când în sfârșit se va putea trece la ”faza finală” a ”absorbirii” STS-ului în cadrul Ministerului Comunicațiilor ca și o simplă Direcție, actuala ”fișă a postului” urmând să fie preluată de o cu totul altă structură… Astfel că ”revolta anti-STS” din sistem ori este una cu adevărat spontană, ori una minuțios organizată în vederea instaurării ”bipolarismului”…

Eveniment

Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă

Publicat

pe

De

Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.

„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.

Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei. 


Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.

Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială  „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.


Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.

După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.

Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanțade la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.

Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.

Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.

De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall  Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.

Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.

În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.

Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.

Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.

O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.

TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro

Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de FacebookInstagramTikTok.

Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.

 „În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES. 

Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS 

Producător: Claudiu Boboc

Producător  executiv: Adela Mara

Manager producție: Iulia Cezara Roșu

Casting: ELEPHANT MEDIA  

Realizat cu sprijinul: 

Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON

Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI

Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.

Partener social: Asociația „România Zâmbește”.

Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/

Partener media principalVIRGIN RADIO ROMANIA

Parteneri mediaCineFanNews.roZile și NopțiCinemapRevista FILMPlaytechHapp.roCinefiliaDaily MagazineFilme-cartiMovieNewsThe MovienatorMunteanu.

Citeste in continuare

Cultură

The Grand Ball of Princes and Princesses Monte-Carlo: O noapte cu strălucire la Iași

Publicat

pe

De

O experiență unică în viață, adusă de unul dintre cele mai importante evenimente din Monaco, care va avea loc în Palatul Culturii – Iași.

Se desfășoară încet, sub șoaptele aurite ale istoriei și ecourile măreției regale, o noapte de splendoare unică care va avea loc în inima României. Pe 6 septembrie 2025, Balul Grandios al Prinților și Prințeselor de la Monte-Carlo va umple sălile Palatului Culturii din Iași, aducând cu el eleganța atemporală a celor mai ilustre tradiții monegasce.

De secole, Monte-Carlo este sinonim cu grația, noblețea și arta celebrării — o lume în care prinții și prințesele, împodobiți cu mătase și diamante, dansează pe podele de marmură sub lumina a mii de candelabre. Acum, această moștenire a rafinamentului părăsește Coasta de Azur și aduce cu ea spiritul Balului Grandios, un spectacol care depășește granițele și transformă visele în realitate.

O noapte de opulență și farmec

Când ușile Palatului Culturii se vor deschide, oaspeții vor păși într-o lume unde fantezia devine realitate. Balul Grandios va aduce în fața invitaților un spectacol de simfonii orchestrale, valsuri care plutesc prin aer ca niște ecouri ale trecutului, și cine cu lumânări demne de regalitate.

Nobili din toată Europa și nu numai se vor reuni, uniți sub semnul grației, moștenirii și eleganței. Fiecare detaliu va purta semnătura stilului Monte Carlo: strălucirea cupelor de șampanie, foșnetul mătăsii pe podelele poleite, și mirosul florilor de sezon, toate într-o atmosferă regală.

Va fi o celebrare nu doar a frumuseții și rafinamentului, ci și a legăturii dintre trecut și prezent, între aristocrația românească și farmecul etern al Monaco-ului.

Iași: Oraș al culturii și patrimoniului regal

Nu există loc mai potrivit pentru acest eveniment grandios decât Iașiul, un oraș a cărui esență este pătrunsă de eleganță aristocratică și prestigiu cultural. Cunoscut drept Capitala Culturală a Europei și Oraș Regal, Iașiul a fost de multă vreme un simbol al intelectului, rafinamentului și strălucirii artistice.

Străzile sale spun povești cu poeți și regi, iar palatele și monumentele sale aduc un omagiu trecutului nobil. În centrul acestei sărbători se află Palatul Culturii, o bijuterie arhitecturală neo-gotică, considerată una dintre cele mai impunătoare clădiri din țară.

Construit între 1906 și 1925, palatul a fost ridicat pe ruinele fostei Curți Domnești a Moldovei. Acum, în aceste săli încărcate de istorie, Balul va prinde viață — un spectacol de coroane strălucitoare, rochii ample și amintiri ale unui timp regal care nu va fi uitat.

O moștenire a eleganței care continuă

Balul Grandios al Prinților și Prințeselor din Monte-Carlo este o celebrare a tradiției și nobleței, o călătorie prin istorie și o reafirmare a valorilor regale.

Acum, pentru prima dată, Iașiul devine scena acestui spectacol unic, aducând magia Monaco-ului în inima României. În noaptea de 6 septembrie, sub candelabrele de cristal ale Palatului Culturii, trecutul și prezentul vor dansa împreună, iar strălucirea Monte-Carlo-ului va găsi un nou cămin în orașul regal al României.

Pentru cei care visează în aur și dansuri nobile, acesta nu este doar un eveniment. Este istorie în devenire.

Get in touch
NOBLE MONTE-CARLO
8 Rue des Oliviers, Monte-Carlo
98000 – Principality of Monaco
Phone number: +377607934575 (Monaco)
Email: grandbal@noblemontecarlo.mc

Citeste in continuare

Eveniment

Restaurant botez București – Primul eveniment special al copilului tău la Restaurant Casa Brândușa

Publicat

pe

Salon decorat cu delicatețe pentru un botez intim sau grandios

Primul eveniment important din viața unui copil merită să fie celebrat într-un cadru cald, rafinat și adaptat momentului festiv. Restaurant Casa Brândușa pune la dispoziție un salon elegant, care se remarcă printr-un decor versatil, capabil să susțină atât botezuri restrânse, cu o notă intimă, cât și evenimente ample, cu un număr mare de invitați. Întreaga amenajare interioară este gândită pentru a inspira delicatețe, liniște și eleganță, elemente esențiale pentru o atmosferă plăcută și armonioasă, potrivită unei astfel de sărbători în familie.

Spațiul este luminat natural, completat de accente decorative moderne, care pot fi personalizate în funcție de preferințele părinților. Mobilierul este confortabil, iar aranjamentele florale, elementele de decor și fundalurile tematice pot fi adaptate ușor pentru a reflecta stilul evenimentului, indiferent că este vorba despre un botez clasic sau despre unul cu o tematică specială. Restaurantul oferă un cadru ideal pentru realizarea unor fotografii memorabile și pentru desfășurarea unui eveniment lipsit de griji, într-un spațiu generos și primitor.

Meniuri diversificate pentru toate preferințele invitaților

O petrecere de botez reușită presupune și un meniu atent conceput, capabil să satisfacă gusturi variate și să ofere o experiență culinară autentică. Restaurant Casa Brândușa pune accent pe calitatea preparatelor, oferind meniuri variate care îmbină preparate tradiționale reinterpretate cu opțiuni moderne, toate pregătite cu ingrediente proaspete și prezentate cu eleganță. Bucătarii restaurantului propun combinații rafinate de arome și texturi, astfel încât fiecare invitat să se poată bucura de un festin pe măsura momentului.

Fiecare meniu poate fi personalizat în funcție de cerințele familiei, incluzând opțiuni pentru copii, meniuri vegetariene, preparate fără alergeni sau sugestii internaționale, astfel încât preferințele fiecărui participant să fie respectate cu seriozitate. Servirea este impecabilă, iar personalul este atent instruit pentru a oferi o experiență completă, de la primul fel până la desert. Prin această atenție la detalii, restaurant botez devine alegerea ideală pentru familiile care își doresc un eveniment elegant și gustos în același timp.

Experiență în organizarea evenimentelor de familie

Organizarea unui botez presupune mai mult decât alegerea unui loc – implică un partener de încredere care cunoaște specificul evenimentelor de familie și poate gestiona toate aspectele organizatorice. Restaurant Casa Brândușa beneficiază de o experiență solidă în desfășurarea acestui tip de evenimente, oferind părinților consultanță și sprijin în toate etapele planificării. De la alegerea meniului și stabilirea programului, până la recomandări privind decorul, muzica și coordonarea momentelor-cheie, echipa restaurantului acționează cu profesionalism și eficiență.

Fiecare botez organizat aici se bucură de o atenție personalizată, astfel încât să reflecte stilul și dorințele părinților. Echipa dedicată evenimentelor oferă soluții rapide și adaptate, propunând variante eficiente și rafinate pentru ca totul să decurgă fără stres. Având la bază o reputație construită prin evenimente de succes, Restaurant Casa Brândușa devine un reper în peisajul organizării de evenimente de familie din București, fiind apreciat pentru profesionalismul său, seriozitatea cu care abordează fiecare detaliu și atmosfera caldă pe care o oferă.

Acces ușor și parcare dedicată pentru invitați

Un aspect esențial în alegerea locației pentru un botez îl constituie accesibilitatea pentru invitați. Restaurant Casa Brândușa este amplasat într-o zonă centrală a Bucureștiului, cu acces facil atât din zonele principale ale orașului, cât și din exterior. Locația este bine conectată la rețeaua de transport, ceea ce permite o deplasare comodă pentru toți participanții. Amplasarea strategică oferă un plus de confort părinților și invitaților, care se pot concentra exclusiv pe bucuria evenimentului, fără grija logisticii.

În plus, restaurantul dispune de o parcare dedicată, un element deosebit de important pentru evenimentele de familie, unde prezența invitaților din mai multe generații impune confort și siguranță. Posibilitatea de a parca ușor, aproape de intrare, contribuie semnificativ la starea de bine a tuturor celor prezenți. Acest detaliu, adesea trecut cu vederea, reflectă grija restaurantului față de oaspeții săi și dorința de a crea o experiență completă. Pentru orice familie în căutarea unui restaurant botez bucuresti care să îmbine eleganța, funcționalitatea și ospitalitatea autentică, Casa Brândușa se dovedește a fi alegerea ideală.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

56 de minute inainte

A fost lansată platforma media online HelloConstanta.ro

Miercuri, 13 mai 2026, a fost lansată platforma media online HelloConstanta.ro, având ca obiectiv prezentarea informațiilor de interes pentru Constanța....

Uncategorized17 ore inainte

Cum poți transforma hainele pe care nu le mai porți: idei și inspirație din atelierul „Re:Stilizează denimul”, a cincea întâlnire Humana Hub

De la alegerea culorilor și a materialelor până la zona de ”intervenție” de pe haină, profesorii de la UNArte ne...

Uncategorized19 ore inainte

Un nou record în slăbire: Noua doză Wegovy te ajută să pierzi aproape 28% din greutate, topind grăsimea și protejând mușchii

Obezitatea este una dintre cele mai mari provocări de sănătate ale secolului, dar știința face pași uriași. Noi rezultate prezentate...

2 zile inainte

Lansarea NorthBucharest.ro: AI, proprietăți finalizate și mii de locuințe într-un singur ecosistem digital

North Bucharest Investments anunță lansarea platformei northbucharest.ro și a aplicației mobile „North Bucharest – Real Estate”, disponibilă în App Store...

Exclusiv2 zile inainte

Festivalul Suflet de România: Peste 100 de producători și artizani locali, apreciați de 25.000 de participanți sosiți pe Domeniul Regal Săvârșin

Pentru al patrulea an consecutiv, în ultimul weekend al lunii aprilie, festivalul Suflet de România a readus la viață lumea...

Uncategorized2 zile inainte

Studiu: Wegovy protejează masa musculară mai eficient decât Mounjaro

O nouă cercetare clinică pune sub semnul întrebării raportul dintre eficiența în scăderea în greutate și calitatea metabolică a celor...

Uncategorized2 zile inainte

Met Gala 2026: Hairstyle-urile spectaculoase ale vedetelor, semnate Dyson Beauty

Dyson Beauty a fost partenerul de încredere din culisele Met Gala 2026, contribuind la realizarea unor dintre cele mai spectaculoase...

Afaceri4 zile inainte

Platformă advertoriale: soluție eficientă pentru articole sponsorizate

Publicarea articolelor sponsorizate poate deveni rapid un proces consumator de timp. De la căutarea publicațiilor potrivite până la negocierea prețurilor...

Uncategorized5 zile inainte

Fanii europeni de fotbal acordă mai multă importanță calității imaginii decât atmosferei, arată un sondaj

Un nou studiu realizat de Samsung arată că, deși fanii europeni consideră că fotbalul se trăiește cel mai bine împreună,...

Uncategorized6 zile inainte

Samsung anunță o premieră mondială: o inovație care permite anticiparea episoadelor de leșin cu ajutorul Galaxy Watch

Un studiu realizat în colaborare cu Chung-Ang University Hospital validează utilizarea Galaxy Watch pentru detectarea timpurie a episoadelor de leșin,...

Afaceri6 zile inainte

Profituri pe hârtie, pierderi în realitate: HoReCa crește doar in statistici, statisticile nu iau in calcul scumpirile, iar  în acest timp  piața intră într-o zonă de risc major

Creșterea de 5 procente înseamnă de fapt TVA, inflație, creșteri de prețuri, in timp ce horeca înregistrează pierderi de peste...

6 zile inainte

Locuințele riscă să devină un lux în România: piața imobiliară intră într-o zonă de accesibilitate critică

Piața rezidențială din România traversează o etapă de recalibrare, în care echilibrul dintre prețuri, acces la finanțare și puterea de...

Uncategorized7 zile inainte

Agenda GPeC SUMMIT 26 Mai 2026 este publicată: 16 speakeri, Conferință, Expo, Networking și content practic despre ce funcționează acum și ce urmează în E-Commerce & Digital Marketing

Cu o tradiție de 21 de ani, evenimentele GPeC sunt considerate cele mai importante evenimente de E-Commerce și Digital Marketing...

Uncategorizedo săptămână inainte

Lansarea oficială a One UI 8.5 de la Samsung începe pe 6 mai

Samsung extinde lansarea One UI 8.5 la mai multe dispozitive, aducând cele mai noi funcții Galaxy AI în întregul ecosistem...

World Liberty Financial dă în judecată pe Justin Sun pentru defăimare la o instanță din Florida World Liberty Financial dă în judecată pe Justin Sun pentru defăimare la o instanță din Florida
Afacerio săptămână inainte

World Liberty Financial dă în judecată pe Justin Sun pentru defăimare la o instanță din Florida

Războiul rece dintre proiectul cripto al familiei Trump și unul dintre consilierii săi cei mai cunoscuți a trecut, în sfârșit,...

Afacerio săptămână inainte

Ploaia revine în ecuația economiei agricole

După sezoane marcate de secetă, deficit hidric și presiuni asupra agriculturii europene, precipitațiile redevin un indicator economic major, cu impact...

Știrile Săptămânii