Connect with us

Eveniment

Implicarea lui Victor Ponta, sprijinit tacit de catre Gabriel Oprea si George Cristian Maior, in cresterea rolului coercitiv si implicarea abuziva in justitie a sistemului binomial SRI – DNA/MP

Publicat

pe

”Maior, in grafic cu PSD-ul” titram inca din data 16 octombrie 2017, atunci cand dezvaluiam ca ”planul sistemului merge brici privind spargerea monolitului PSD prin formarea mai multor poli de Putere, lucru confirmat pe deplin de spirala in care a fost bagat cel mai mare partid al tarii. Inca! Pentru ca daca loviturile cu manta ii vor iesi la fel de bine ca acum, mai ales dupa reactivarea Grupului de la Cluj, chiar ca George Maior se afla in grafic cu aducerea Partidului Social Democrat sub pragul psihologic de 30 la suta, asa cum de altfel pare sa se fi si angajat in urma cu mai multa vreme. Adica momentul zero in care se poate trece la tragerea presului de sub picioarele tot mai ezitantului Liviu Dragnea si prezentarea diplomatului George Maior drept ultima solutie de compromis pentru oprirea disolutiei partidului. Care va ramane unul important, dar nu va mai fi lasat in veci sa se apropie de Soarele Puterii atat de periculos de mult ca acum, caci altfel se va praji din nou. Si, desigur, la fel se va intampla cu orice alt partid care se va intari nepermis de mult pe viitor, scopul sistemului fiind doar ca nicio formatiune sa nu mai treaca de 30%, pentru a fi astfel nevoite sa apeleze musai, pentru formarea unei coalitii guvernamentale, la formatiunile balama controlate discret din umbra. Si uite ca, intr-o vreme atat de scurta de cand sistemul si-a bagat coada,PSD-ul este deja spart. Nu in doua, ci in mai multe tandari”!

Iata ca a trecut putin peste un an de la publicarea acestui avertsiment si ”momentul zero” pentru planul lui George Maior de a-l debarca pe Liviu Dragnea din fruntea unui PSD deja ”faramitat” se apropie vertiginos. Culmea este insa ca, daca dupa ce a dejucat, momentan cel putin,  tentativa de rechemare a sa din postul de ambasador la Washington si a trecut apoi la un contraatac fulminant prin campania fara precedent de racolari ordonate ale parlamentarilor pesedisti la PRO Romania, George Maior este pe cale sa se impotmoleasca tocmai la ”malul” planului de preluare a controlului partidului. Iar asta pentru ca desi la inceput s-a dovedit o initiativa mai mult decat benefica pentru proiectul atat de alambicat al lui George Maior, reactivarea Grupului de la Cluj s-ar putea dovedi acum fatala pentru ambitiile prezidentiale ale actualului ambasador roman in SUA. Mai ales ca cearta ivita intre Ioan Rus si Vasile Dincu s-a dovedit a fi nu doar un foc de paie, astfel ca intre cei doi batrani ”combinagii” ai politicii romanesti s-a ajuns intre timp la un adevarat razboi pe viata si pe moarte. Unul in care ”domn profesor” Vasile Dincu a inceput sa piarda pe toate fronturile, spre disperarea lui George Maior. Cel care astfel nu a avut incotro si a trebuit sa-l convoace de urgenta si in mare secret pe finul Victor Ponta peste Ocean pentru a-i incredinta o noua ”misiune imposibila”. Pentru ca Ponta trebuie ori sa atraga de partea sa si tabara rivala a Grupului de la Cluj, ori sa o infranga si astfel sa-i aplice lovitura decisiva si Dacian Ciolos si noii sale aliante. Iar pentru aceasta trebuie sa taie ”nodul gordian” reprezentat de Gelu Oltean, cel pe care insusi Ponta l-a ”decapat” pe cand era premier din fruntea ”Doi s un sfert”. Numai ca initiatii sistemului stiu foarte bine ca de ceva vreme este mult mai greu de negociat cu Gelu Oltean, mai ales dupa ce omul de incredere al ”Vulpii” Virgil Ardelean s-a ”convertit” in Brazilia, devenind adeptul inflacarat al unui saman care nu doar ca l-a slabit cu peste 20 de kilograme, dar i-a insuflat si alte principii de viata. Astfel ca, pentru a ajunge la ”inima” lui Gelu Oltean, Ponta ar fi nevoit sa faca o escala in Brazilia, pentru a-i duce traditionalele ”ofrande” samanului fostului sef al serviciului secret al Ministerului de Interne!

Chemat de urgenta in America!

Victor Ponta nu a fost lasat nici macar sa se bucure de ”raidurile” reusite date de PRO Romania printre deputatii Partidului Social Democrat, ca a si fost convocat de nasul sau George Maior la o sedinta de taina in America. Iar agitatia lui Maior este oarecum de inteles, tinand cont atat de faptul ca USR a capitulat neconditionat in fata lui Dacian Ciolos, dar mai ales ca, gata, ”pepiniera” de parlamentari de la PSD s-a cam terminat. Caci cam acestia au fost toti deputatii care aveau consemn sa schimbe barca politica. Insa cum nu sunt suficienti, gruparea coordonata de George Maior mai are nevoie de un ultim efort. Astfel ca, dupa cum sustin sursele noastre, pe langa alte subiecte ce tin de bucataria interna a PRO Romania, convocarea lui Ponta s-ar datora necesitatii intempestive de a pune la cale un plan prin care sa se asigure sprijinul Grupului de la Cluj pentru proiectul lui Maior.

”Domn profesor” a pierdut controlul

Mai ales ca, dupa cum dezvaluiam chiar zilele trecute, ”domn profesor” Vasile Dincu se arata incapabil de a-si mai onora promisiunile asumate, dupa ce ”falia” care il desparte de Ioan Rus si Virgil Ardelean se adanceste pe zi ce trece. Si cum nici macar pe sprijinul financiar al ”miliardarului fara chip” Nelutu Varga nu se mai poate baza in totalitate, dupa ce Liviu Dragnea i-a dat in cele din urma papucii, Dincu este deja ”mana moarta” pentru planurile lui Maior. Cel care pare acum dispus sa riste totul pe o singura carte, avand nevoie ca de aer ca ”falanga” din ”Doi s un sfert” desprinsa din Grupul de la Cluj barem sa nu-i strice socotelile, daca nu cumva ar putea fi convinsa chiar sa treaca si ea cu totul in tabara sa. Si asta indiferent de pretul pe care va trebui sa-l plateasca pentru realizarea acestei mutari cu adevarat spectaculoase.

S-a convertit la samanism!

Disparitia lui Gelu Oltean din peisaj nu se datoreaza musai unei strategii defensive aplicate pana la linistirea apelor pe care le tulburase atat de mult chiar el pe cand a condus fosta Directie Generala de Informatii si Protectie Interna din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, cat retragerii in indepartata Brazilie, unde acesta si-ar fi ”lins ranile”, cu ajutorul unui saman! Iar pe langa faptul ca astfel ar fi reusit sa slabeasca spectaculos fara a apela la deja ”traditionalele” interventii chirurgicale, la varful sistemului se susoteste chiar ca acesta s-ar fi convertit pur si simplu la principiile samanismului! Miscare cu atat mai surprinzatoare cu cat se stie ca Gelu Oltean a fost cam ultimul ”smardoi” care condus a ”Doi s un sfert”-ul, fiind recunoscut pentru duritatea cu care si-a purtat razboaiele. Chiar daca pe unele le-a pierdut, cum a fost cel in urma caruia Victor Ponta l-a ”ejectat” din fruntea serviciului secret al Internelor, practic singura data cand a dovedit si fostul premier ca a avut ”cojones” de procuror. Iar acum Victor Ponta va fi pus din nou fata in fata cu un Gelu Oltean care este vazut de George Maior drept singurul canal pragmatic de comunicare cu Ioan Rus, Virgil Ardelean, Ion Tiriac si chiar Dacian Ciolos. Ramane insa de vazut daca, mai ales tinand cont de animozitatea istorica dintre ei, Victor Ponta va adopta calea impacarii si va merge pe noua ”coarda samanista” a lui Gelu Oltean sau va incerca o miscare in forta. Cam la fel cum si rivalii din Grupul de la Cluj i-au aratat lui Dincu ”pisica” Dosarului ”Volga” de la DNA Oradea, dezvaluit in exclusivitate de ”National”. Oricum, stranie ironie a sortii, uite cum soarta Guvernului Dancila si poate chiar a viitorului presedinte ar putea depinde intr-o oarecare masura si de un saman din Brazilia. Pentru ca unii dintre cei mai apropiati colaboratori ai lui Gelu Oltean baga mana in foc ca acesta nu va lua nicio decizie in ceea ce priveste iminenta ”oferta de nerefuzat” care va veni din partea lui George Maior si Victor Ponta fara a se sfatui si cu samanul sau brazilian…(Catalin Tache).

 

 

 

Eveniment

Cinci publicații online de business intră pe piața media din România

Publicat

pe

De

SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro.

Timișoara, 10 august 2026 – SEO Digital S.R.L. anunță lansarea a cinci publicații online independente dedicate mediului de afaceri din România. Cele cinci site-uri, capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro, acoperă știri și analize din economie, finanțe, companii, antreprenoriat, piețe și industrii, tehnologie, marketing și carieră.

Lansarea vine într-un moment în care mediul de afaceri românesc trece printr-un val de schimbări legislative și economice: peste 3.100 de firme și PFA au intrat în insolvență doar în primele cinci luni din 2026, salariul minim a fost majorat de la 1 iulie, iar noile reguli fiscale au modificat impozitarea dividendelor, regimul microîntreprinderilor și obligațiile de raportare electronică. În paralel, piața de fuziuni și achiziții a atins un nivel record, cu tranzacții de aproximativ 6 miliarde de dolari în prima jumătate a anului.

„Antreprenorii și managerii au nevoie de informație verificată, explicată pe înțelesul lor și livrată rapid. Am construit aceste publicații pornind de la o observație simplă: multe schimbări care afectează direct o firmă mică sau mijlocie ajung la ea prea târziu sau într-un limbaj greu de aplicat în practică. Ne propunem să acoperim exact acest gol”, declară Eduard, fondator SEO Digital.

Cele cinci publicații și adresele lor

Capital Business – capitalbusiness.ro
Business Mag – businessmag.ro
Bilanț Business – bilantbusiness.ro
Gazeta Economică – gazetaeconomica.ro
Ziarul Companiilor – ziarulcompaniilor.ro

Fiecare dintre cele cinci publicații are propria structură editorială și propriul unghi de abordare, dar toate pornesc de la aceleași principii: informație documentată pe surse oficiale, actualizată constant și orientată către decizia de business. Conținutul este organizat pe categorii precum Afaceri și companii, Antreprenoriat, Economie și finanțe, Piețe și industrii, Marketing și vânzări, Tehnologie și inovație, Carieră și dezvoltare.

Publicațiile sunt disponibile gratuit, fără paywall, și pot fi accesate de pe orice dispozitiv. Cititorii pot urmări noutățile direct pe site sau prin canalele de social media asociate fiecărei publicații.

Rețeaua este operată de SEO Digital S.R.L., companie fondată în decembrie 2024 și dezvoltatoare a platformei seodigital.ro, care conectează advertiserii cu peste 3.000 de publicații verificate din România pentru advertoriale, comunicate de presă și campanii de vizibilitate online.

Despre SEO Digital S.R.L.

SEO Digital S.R.L. este o companie românească specializată în marketing de conținut și SEO, cu sediul în Timișoara, județul Timiș. Operează platforma seodigital.ro, agenția targetseo.ro și o rețea de publicații online din domenii diverse, de la business și economie la lifestyle și tehnologie.

Citeste in continuare

Eveniment

Caravana medicală „Obezitatea este o boală” aduce evaluări gratuite în Palas Iași

Publicat

pe

De

În perioada 14-23 iunie, compania Lilly România aduce în Palas Iași Caravana medicală „Obezitatea este o boală”, un program de evaluare gratuită dedicat publicului larg. Inițiativa își propune să crească nivelul de informare privind obezitatea și impactul acesteia asupra sănătății, prin acces facil la evaluare și consiliere de specialitate.

Ce este obezitatea?

Obezitatea este, conform ghidurilor medicale internaționale, o boală cronică, progresivă și complexă, tot mai frecventă în România, asociată cu peste 200 de complicații cronice: de la diabet zaharat și hipertensiune arterială până la tulburări metabolice și impact emoțional semnificativ.

Un studiu recent realizat de Ipsos, una dintre cele mai importante companii de cercetare de piață din lume, dezvăluie că 79% dintre românii care trăiesc cu obezitate consideră că afecțiunea lor „se poate preveni prin alegeri personale” – cea mai mare cifră din toate țările studiate și cu mult peste media globală de 66%. Această cifră subliniază nevoia de a înțelege că, dincolo de stilul de viață, există o rezistență biologică ce face procesul de slăbire dificil fără ajutor specializat.

Cum știu dacă am obezitate? Rolul IMC și al evaluării medicale

Deși Indicele de Masă Corporală (IMC) este utilizat frecvent pentru clasificarea

obezității, acest indicator nu spune întreaga poveste. Medicul poate lua în considerare raportul talie–înălțime, impactul asupra sănătății, calitatea vieții, prezența complicațiilor și altele. Interesant este faptul că doar 20% dintre românii care trăiesc cu obezitate se declară îngrijorați de starea lor de sănătate din prezent (sub media globală), însă procentul celor care se tem pentru sănătatea lor pe termen lung este aproape dublu. Această preocupare pentru viitor vine din faptul că românii sunt mult mai conștienți de afecțiunile asociate: cele mai cunoscute fiind diabetul de tip 2 (66%) și problemele cardiovasculare (64%). Evaluarea medicală la momentul potrivit poate preveni aceste complicații.

De ce este esențial consultul medical?

Pentru că scăderea în greutate nu este un efort individual, ci unul ce necesită expertiză medicală. Fiindcă tratamentele, fie că vorbim de modificări ale stilului de viață, medicație sau intervenții chirurgicale, trebuie personalizate. Doar un medic poate recomanda soluția potrivită. Aici poți găsi un medic specialist din zona ta.

Discuția cu un medic este cu atât mai importantă cu cât, potrivit studiului Ipsos, doar 20% dintre respondenții care trăiesc cu obezitate în România se declară îngrijorați de starea lor de sănătate din prezent, cu mai mult de 20 de puncte procentuale sub media globală.

Vrei să faci primul pas? Îl poți face gratuit, în mall

Pentru a susține publicul în adoptarea unor decizii informate privind sănătatea, Caravana medicală „Obezitatea este o boală” va fi prezentă în Palas Iași – unde va amenaja un spațiu dedicat evaluării statusului ponderal.

Ce te așteaptă în spațiul dedicat pentru evaluare?

  • spațiu propriu și prietenos, creat pentru confortul tău
  • analiza a compoziției corporale cu ajutorul cântarului profesional
  • discuție individuală cu un nutriționist
  • recomandări personalizate pentru un stil de viață sănătos
  • broșuri și materiale informative utile

De ce să participi?

Pentru mulți oameni, un astfel de eveniment reprezintă primul pas spre înțelegerea reală a propriei stări de sănătate. Dialogul cu un specialist te poate ajuta să clarifici ceea ce simți, să îți validezi eforturile depuse și să primești îndrumări sigure, bazate pe dovezi științifice, adaptate nevoilor tale.

Caravana medicală „Obezitatea este o boală” este mai mult decât un eveniment de informare — este o invitație la conștientizare, prevenție și grijă față de propria sănătate. Prin accesul la evaluări gratuite și la specialiști, fiecare pas făcut contează. Implică-te, informează-te și oferă-ți șansa unui început mai sănătos.

Citeste in continuare

Eveniment

„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată

Publicat

pe

De

Peste 1.000 de brașoveni au participat sâmbătă, 23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele mai ample inițiative de educație și conștientizare rutieră organizate la nivel local de Rotaract Kronstadt, alături de autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei auto și motorsportului. Timp de mai multe ore, participanții au avut ocazia să experimenteze, într-un mod controlat și interactiv, efectele reale ale accidentelor rutiere și importanța adoptării unui comportament responsabil în trafic.

Evenimentul, organizat împreună cu autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei automotive și motorsportului, a avut ca obiectiv principal transformarea prevenției într-o experiență practică și accesibilă publicului larg.

Siguranța rutieră, adusă mai aproape de comunitate

Datele privind accidentele rutiere din România continuă să evidențieze necesitatea unor inițiative de educație și prevenție. În 2025, peste 3.000 de persoane au fost rănite grav în accidente rutiere, iar mai mult de 1.300 și-au pierdut viața pe șoselele din țară.

În acest context, campania „Condu Prudent! Alege Viața!” își propune să transforme informația teoretică într-o experiență directă, prin simulări și demonstrații care îi ajută pe participanți să înțeleagă concret impactul deciziilor luate în trafic.

Comunitatea și colaborarea dintre instituții fac diferența

Unul dintre cele mai importante elemente ale evenimentului a fost colaborarea dintre voluntari, autorități și partenerii implicați în proiect. Participanții au avut acces la demonstrații realizate de reprezentanții ISU Brașov, experiențe VR care simulează efectele consumului de alcool și ale distragerii atenției la volan, sesiuni dedicate siguranței copiilor în mașină și expoziții de automobile de competiție.

„Succesul acestui eveniment a fost posibil datorită unei colaborări solide între voluntari, autorități și parteneri privați. Suntem recunoscători instituțiilor locale – IPJ, ISU și Inspectoratului de Jandarmerie Brașov – precum și tuturor companiilor și organizațiilor care au susținut proiectul. Împreună am reușit să transmitem un mesaj clar: siguranța rutieră trebuie să devină o prioritate pentru întreaga comunitate”, a precizat Teodor Filip, Project Manager.

Conducerea defensivă și motorsportul, explicate direct de profesioniști

Pe parcursul evenimentului, participanții au avut ocazia să interacționeze cu instructori auto, specialiști în conducere defensivă și piloți de motorsport, care au explicat diferența dintre condusul sportiv și comportamentul responsabil în trafic.

„Poligonul este esențial în formarea unui șofer, pentru că acolo înveți gabaritul mașinii, poziționarea, frânarea, utilizarea oglinzilor și reacțiile de bază, fără presiunea traficului real. Abia după aceea ar trebui făcut pasul către circulația urbană. La fel de importantă este și înțelegerea sistemelor de siguranță ale mașinii: airbag-ul este proiectat să funcționeze împreună cu centura de siguranță, iar fără centură corpul ajunge prea repede în contact cu airbag-ul, care poate deveni periculos în loc să protejeze. Cele două sisteme trebuie privite ca un ansamblu de siguranță”, explică Alexandru Păun, trainer Academia Titi Aur.

Zona dedicată motorsportului a atras, de asemenea, un număr mare de participanți, care au putut vedea îndeaproape mașini de competiție și au discutat cu piloți profesioniști despre importanța disciplinei și a reflexelor corecte în trafic.

„Cele mai multe accidente se produc pentru că oamenii sunt grăbiți și conduc sub presiunea timpului. Noi încercăm să le transmitem că viața de zi cu zi nu este o probă specială de raliu și că prioritatea trebuie să fie întotdeauna siguranța. Am venit la acest eveniment pentru a fi mai aproape de comunitatea din Brașov și pentru a le arăta oamenilor că motorsportul înseamnă, înainte de toate, disciplină, responsabilitate și siguranță. Pe lângă prezentarea mașinilor de competiție, încercăm să le explicăm participanților cât de importante sunt reflexele corecte și deciziile responsabile în trafic”, a declarat Andrei Gîrtofan, pilot la ProRally.

Campania „Condu Prudent! Alege Viața!” face parte dintr-un proiect național desfășurat în mai multe orașe din România, printre care București, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Sibiu și Târgu Mureș, având ca obiectiv principal reducerea numărului de accidente prin educație, prevenție și implicarea activă a comunității.

Proiectul a fost organizat cu sprijinul partenerilor și sponsorilor: Allianz Țiriac, Accenture, Coresi, Autoliv, Academia Titi Aur, ISU, IPJ, IJJ, Pro Rally Racing Team (ERA), OC Racing Team, LS Driving Academy, Siguranța Auto Copii, Lifetime Events, Ugly Bikers, Oaki, Crust Focacceria și Panoramic.

Despre Rotaract

Rotaract este o organizație internațională dedicată tinerilor cu vârste de peste 18 ani, care dezvoltă proiecte de voluntariat, educație, leadership și implicare comunitară. Parte a familiei Rotary International, Rotaract reunește tineri profesioniști și studenți care își propun să genereze schimbări pozitive în comunitățile din care fac parte, prin inițiative sociale, educaționale, culturale și civice.

Sursa articol: BVON.ro

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

11 ore inainte

Revolut confirmă o breșă de securitate. Ce date personale ale unor clienți au fost expuse

Revolut a confirmat că o terță parte neautorizată a primit date personale și informații sensibile despre un număr limitat de...

Afaceri14 ore inainte

Cumpărarea unei afaceri existente: ce verifici dincolo de cifra de afaceri

O afacere care vinde mult poate părea, la prima vedere, o achiziție bună. Cifra de afaceri atrage atenția, dar nu...

Afaceri3 zile inainte

Franciză sau afacere proprie: ce costuri și obligații compari înainte de decizie

Când vrei să pornești un business, alegerea dintre franciză și afacere proprie poate schimba tot planul financiar. Într-o variantă intri...

Uncategorized4 zile inainte

Regulamentul UE privind rezilienta cibernetica impune standarde mai ridicate furnizorilor de tehnologii de securitate fizica

Genetec prezinta cinci intrebari pe care liderii din domeniul securitatii ar trebui sa le adreseze furnizorului in procesul de evaluare...

Uncategorized4 zile inainte

Wawsome la B-Inclusive: accesibilitatea digitala, o conditie pentru o societate cu adevarat incluziva

Circa 974.000 de persoane cu dizabilitati traiesc in Romania – echivalentul a aproape 5,1% din populatia rezidenta sau 1 din...

Construcții Erbașu Construcții Erbașu
Social5 zile inainte

Construcții Erbașu duce spre finalizare una dintre cele mai complicate moșteniri ale Autostrăzii A3 Transilvania

După mai bine de două decenii de întârzieri, contracte reziliate și încercări eșuate de reluare a lucrărilor, sectorul Suplacu de...

Uncategorized5 zile inainte

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac București, România, 9...

Uncategorized5 zile inainte

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized5 zile inainte

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

Afaceri6 zile inainte

Afacere sezonieră: cum îți organizezi bugetul pentru lunile cu vânzări mici

Vânzările bune din sezon pot da impresia că afacerea merge fără griji. Apoi vin lunile mai slabe, când comenzile scad,...

Uncategorized6 zile inainte

TCL prezintă portofoliul premium de televizoare Mini LED

De la cea mai nouă gamă premium de televizoare Mini LED până la noul soundbar Q95K cu Audio by Bang...

Uncategorized6 zile inainte

ADATA își extinde prezența la IFA 2026 cu soluții enterprise prezentate alături de Duttenhofer

O selecție de soluții enterprise, industriale și embedded evidențiază portofoliul extins ADATA, rețeaua globală de aprovizionare și capacitățile de integrare...

Uncategorized6 zile inainte

ELKO anunta extinderea suportului pentru codecul AV1 si adauga formatul modern AVIF pentru imaginile statice prin Axis Communications

O calitate superioara a imaginii nu mai presupune automat un consum mai mare de latime de banda si spatiu de...

Uncategorizedo săptămână inainte

Aproximativ 800 de tineri judoka, din patru țări, la Turneul Internațional de Judo „Motiuashi” de la București

Sala Agronomie din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din București găzduiește sâmbătă (12 septembrie 2026) Turneul Internațional...

o săptămână inainte

Evenimente gratuite București azi: ELECTROCLASSIC, cu Clara Cernat și Phil St. George, la MARe

Cei care caută evenimente gratuite în București azi, 6 septembrie 2026, pot găsi pe EvenimenteGratuite.ro informații despre „ELECTROCLASSIC. Poezia unei...

Uncategorizedo săptămână inainte

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

Știrile Săptămânii