Eveniment
Legaturi periculoase: Primarul Andrei Volosevici, bugetul local, BLUE PLANET SERVICES S.R.L., Solid Waste Operation SRL, Bogdan Niculescu, IPJ Prahova si crima organizata (I)
Incisiv de Prahova publica, azi, primul episod din serialul „Legaturi periculoase: Primarul Andrei Volosevici, bugetul local, BLUE PLANET SERVICES S.R.L., Solid Waste Operation SRL, Bogdan Niculescu, IPJ Prahova si crima organizata”, o investigatie formata din 10 episoade.
Incercam sa deslusim itele ascunse din spatele unor afaceri oneroase, pe bani publici. Prima intrebare la care incercam sa raspundem este ce l-a determinat pe edilul Andrei Volosevici sa schimbe delegarea de gestiune a serviciului public de salubritate pentru activitatile de curatenie cai publice si dezapezire, de la firma Rosal coordonata de Bogdan Niculescu in favoarea firmei BLUE PLANET SERVICES S.R.L coordonata de acelasi Bogdan Niculescu. Ce i-au determinat pe cei doi sa denigreze firma Rosal, inclusiv prin falsuri, vezi aici:
Edilul Andrei Volosevici ne propune o administratie plina de falsuri si uz de fals/Documente
La toate aceste raspunsuri vom gasi rezolvarea la finele acestui prin episod.
La data de 20.09.2021 se semneaza primul contract intre edil si firma BLUE PLANET SERVICES S.R.L, ocazie cu care se „racordeaza” acesta societate la bugetul local.
Dupa racordarea la bugetul local, BLUE PLANET SERVICES S.R.L achizitioneaza firma Solid Waste Operation care era deja „racordata” la buget, prin administrarea obiectivului Satia de tratare mecano biologica Poiesti, centura de est.
La ultimele aceste doua firme au fost angajati diversi interlopi, unii pentru recompense din timpul campaniei electorale, altii doar fictiv.

Cand unul din acesti interlopi de etnie roma (F.R. – stanga fotografiei, asa il denumim deocamdata) a amenintat si santajat cu inregistrarile efectuate personal privind unele afaceri ilicite si „parandaraturi”, pe diversi din anturajul edilului, am considerat ca nu este problema noastra, ci a organelor de cercetare penala.
Cand acelasi interlop (F.R.) ne-a transmis printr-un interpus, amenintari cu scop de santaj, confundand sula cu Prefectura nu a avut ca finalitate decat iritarea noastra, sa ne exprimam elegant. Probabil interpusul a uitat ce i-a transmis acum cativa ani, un jurnalist: „Nu poti santaja si ameninta pe cineva care nu are ce pierde” (sau ceva de genul asta).
Cand „SEFUL T”, pe numele de scena V.S (dreapa in poza, asa il denumim deocamdata) are o casa de schimb valutar si este sursa („turnător” sau „ciripitor”) unui sef din IPJ Prahova lucrurile se complica. Cand acest sef din IPJ Prahova „monitorizeaza” aceste fapte cu caracter penal pentru a le musamaliza, aspectele capata alte valente din Codul Penal.
Cand firmele coordonate de Bogdan Niculescu au patentat o metoda ingenioasa de a scote bani lichizi din buget, pentru „parandarat” sau pentru recompensarea unor consilieri locali si/sau sefi de institutii cu atributii de control pe domeniul lor de activitate am considerat ca nu este problema noastra, ci a organelor de cercetare penala. Patentul este simplu. Institutiile statului combat fenomenul muncii la negru si nu s-au asteptat ca unele firme sa angajeze, fictiv, intre 60 -100 de persoane. Profitul firmei se diminueaza si/sau dupa caz se maresc datoriile firmei respective la stat dar, raman bani lichizi scosi cu sacosele.
Raspuns solicitare Ziarul Incisiv
Probabil de aceea RASP Ploiesti, in perioda ianuarie 2021-prezent, nu a intocmit nici macar un proces-verbal de contraventie, doar „a monitorizat”. Probabil de unde bate vantul cu banii in buzunar. Cadrul legal pentru amenzi: OUG 57/2019, OG 2/2001, legea 101/2006, HCL 34/2019, HCL 218/2015, dispozitia nr 10089/2020.
Dar, despre Zoia Staicu, noul director al RASP Ploiești, și familia abonată la banii publici ai prahovenilor si la firmele in cauza vom reveni, pe larg, nu face obiectul acestui episod.
Cand la cealalta firma coordonata tot de Bogdan Niculescu, Solid Waste Operation SRL, au fost angajate doua peroane, foste din „Mediu”, aprobabrile si controalele parca sunt deja aranjate.
Raport anual de mediu SWO
Cand una din aceste persoane este „Cainele Rosu” aspectele capata deja valente de criminalitate economico-financiara organizata transfrontaliera.
„Cainele Rosu”
Politia Vest
A performat la DINU…. cu interlopii de la tevi.
Sectorul economic al IPJ:
implicat in actiunile care ii vizau pe vectorii care derulau operatiuni in sectorul comertului ilegal cu carburanti provenit de la rafinariile din Prahova.
A performat, prin turnarea colegilor ( Av Andrei, fost politist, astazi in baroul PH si Ion Banu )
A lucrat, indeaproape, pe linia TURNARII CADRELOR, cu Malaescu, fost ofiter de economic si sef, in conducerea Pol. Mun. Ploiesti, l-a ajutat pe Iulian Bach, fost sef al IPJ si pe Costica Vieru, fost politist al politiei municipale.
A fost recompensat de ultimul si de Vasile Dumitrascu, si a fost introdus in sistemul firmei de paza care asigura, printre altele, si perimterele UPETROM 1 MAI PLOIESTI, alaturi de ruda sefului pol municipale, Cezar Vieru.
Il cunoaste pe col [rez] Vasile Dumitrascu, inca de pe vremea cand acesta era ofiter de politie economica, coleg cu Malaescu, cu care colabora pe linie de informatii.
Cariera sa s-a dezvoltat, fulminant, dupa ce Vasile Dumitrascu a preluat sefia 0215 in PH si nu numai si care l-a acoperit pe „Cainele Rosu” cand controla informativ zona VEST si, in special, ariile Lacul Balea, Podu’ Inalt, zona Dinu, zona Eremia Grigorescu, zona Lamaita VEST, oferind, la randul sau, protectie, clanurilor si membrilor lumii interlope, contra unor sume de bani, pretinse, solicitate, achitate, platite si incasate constant, sub forma de taxa de protectie.
Interesant ca numele „Cainelui Rosu” apare si in anturajul italianul Sergio Pileri in 2002, la Ploiesti, unde avea cartierul general italianul Sergio Pileri si cei doi frati ai sai, trimisi in Romania de mafie. Pileri isi desfasura linistit mai multe tipuri de afaceri, de la restaurante, pana la firme de salubritate. El a devenit in scurt timp unul dintre reprezentantii de vaza ai comunitatii italienilor din Romania. Initial, Sergio Pileri a intrat in atentia Serviciului Roman de Informatii – SRI pentru ca se afla in anturajul fostul sef al SRI Prahova Corneliu Paltanea. Acest Pileri beneficia de protectia colonelului Paltanea, care era supravegheat pentru afaceri dubioase cu petrol. Pileri incepuse sa dezvolte in Romania un grup de companii in domeniul salubritatii, a ecologizarii si a rampelor de gunoi.
Numele sau a aparut public la conducerea companiei SALUB din Ploiesti. La randul ei, SALUB era detinuta de un SRL numit Agenda 21. In fine, in spatele acestei firmei se afla familia mafiota Ciancimino, condusa de Masimo Ciancimino, arestat si el in 2011, fiul lui Don Vito. Interesant este ca familia Ciancimino este originara din localitatea siciliana Corleone, exact ca si in celebrul film de Oscar, Nasul. Initial, mafiotii au finantat cu 9 milioane de euro activitatea firmei Agenda 21 din Romania. Agenda 21, condusa de unul dintre membrii familiei si era detinuta de SIRCO, pe care anchetatorii italieni pusesera sechestru. Printre cei anchetati era si avocatul Giorgio Ghiron, aparatorul nasului Vito Ciancimino. Un alt anchetat a fost si Gianni Lapis, care a incercat sa incheie un contract cu Gazprom pentru piata europeana, prin intermediul unui fost colonel KGB, Alexander Medvedev. Printre persoanele de incredere ale mezinului Ciancimino se numarau si fratii Sergio si Giorgio Pileri, care au in Romania multe afaceri in Bucuresti, Tulcea, Ploiesti, Targu-Mures. Firmele italienilor, pe langa Agenda 21, care se ocupa de reciclarea gunoaielor, sunt Ecorec, Salub si Ecologica SA. Fratii Pileri au mai investit si in Hipodromul de la Ploiesti, in „”Il Toscanino””, un bistro din Bucuresti. Ei au mai infiintat in Romania si societati financiare: General Consulting si Agentia Obiettivo Lavoro. Pe langa acestea se pot mandri si cu Agentia de Investigatii A&D. Repetam: legaturile dintre Sergio Pileri si fostul sef al SRI Prahova, Corneliu Paltanea, sunt de notorietate. Provenzano, prin intermediul romano-italianului Paul Brener, a deschis mai multe firme in tara noastra. Cu Brener au intrat in contact Gheorghe Fulga, seful Serviciului de Informatii Externe, dar si cativa pesedisti: Ion Moucha si Constantin Nita.
Cine este Bogdan Niculescu?
Numele lui Bogdan Niculescu apare și in afacerea autorizarii ilegale a gropii de gunoi de la Glina, deținută de Mafia italiană. De altfel, compania Solid Waste Operation, deținută de partenerul de afaceri al lui Bogdan Niculescu, apare și în dosarul DNA de la Ploiești privind legăturile dintre familia mafiotă Ciancinimo, deșeurile din Sectorul 1 și groapa Glina. Aceeasi familie mafioata unde apare si numele Cainelui Rosu” de mai sus!!!
Atat despre Agenda 21 unde apare numele „Cainelui Rosu” cat si despre groapa Glina, Incisiv de Prahova a dezvaluit prin zeci de articole, pe parcursul a mai multor ani de zile. Reamintim ca, in martie 2022, Direcția Națională Anticorupție (DNA) l-a pus sub acuzare – alături de primarul Sectorului 3, Robert Negoiță și alți funcționari din această instituție – și pe managerul ROSAL, Bogdan Niculescu. Numele acestuia nu a apărut, însă, în comunicatul DNA, datele fiind doar despre o persoană fizică acuzată de săvârșirea a două complicități la infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite cu consecințe deosebit de grave.
De altfel, și firma ROSAL a fost pusă sub acuzare, ca persoană juridică, tot pentru două complicități la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave.
Silviu Prigoana, actionarul majoritar la aceea data al companiei de salubritate Rosal, a incheiat in anul 2010 , un contract de licenta pe 10 ani cu propria firma prin care primea 71.500 de euro/luna, fara TVA, pentru folosirea marcii „Rosal” de catre compania cu acelasi nume.
Rosal era detinuta de Silviu Prigoana (60%), Dumitru Mihalache(20%), Eugen Progloff (10%) si Gheorghe Minea (10%) si se ocupa desalubrizarea sectorului 3 din Capitala.
La data de 23.06.2022, potrivit informațiilor economice de pe termene.ro, compania are ca acționari pe Silviu Prigoană, cu 40%, Dan Gabriel Gaman, proprietar fiduciar, cu 30% din acțiuni, Imperial Master Invest SRL cu 20% și Gheorghe Minea cu 10%. Administrator și președintele consiliului de administrație al firmei este acelasi Bogdan Niculescu.
Si acum sa deslusim raspunsurile la intrebarile:
– ce l-a determinat pe edilul Andrei Volosevici sa schimbe delegarea de gestiune a serviciului public de salubritate pentru activitatile de curatenie cai publice si dezapezire, de la firma Rosal coordonata de Bogdan Niculescu in favoarea firmei BLUE PLANET SERVICES S.R.L coordonatade acelasi Bogdan Niculescu?
-ce i-au determinat pe cei doi sa denigreze firma Rosal, inclusiv prin falsuri?
Si-a pregatit minutios terenul
Satui de scandalurile in care au fost antrenati si de prejudicierea cu buna stiinta a firmei Rosal pentru a introduce alte sociatati controlate de Bogdan Niculescu, omul de afaceri Silviu Prigoană și unul din copii săi, Silvius Prigoană au introdus pe 15 iulie 2022 la Tribunalul Bucuresti o cerere de deschidere a procedurii insolvenței societății Rosal Grup, unul dintre marii ”jucători” de pe piața contractelor de curățenie. Tribunaul a fixat primul termen în luna octombrie. În afară de București, unde are contract cu Primăria Sectorului 3, Rosal mai are contracte în Giurgiu, Cluj și Prahova.
Demersul familiei Prigoană vine în contextul în care din februarie anul acesta Rosal Grup este în mijlocul unei anchete a Direcției Naționale Anticorupție, procurorii anticorupție anchetând relația comercială dintre Rosal Grup și Primăria Sectorului 3. Astfel, pe 21 februarie DNA anunța că procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale față de S.C. ROSAL GRUP S.A., pentru două infracțiuni de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave.
Faptele reținute ar fi constatate în contextul în care, în perioada anilor 2000-2018, în Sectorul 3 din municipiul București, s-au încheiat 54 acte adiționale la un contract de salubrizare cu S.C. ROSAL GRUP S.A., prin care, fie s-a prelungit contractul, fie s-a mărit valoarea acestuia.
Conform DNA, la nivelul Sectorului 3 nu s-ar fi respectat prevederile noii legislații aplicabile actelor adiționale începând cu anul 2001 și până la finalizarea derulării contractului (Legea 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice; O.G. 71 din 29 august 2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local; Legea 101 din 25 aprilie 2006 a serviciului de salubrizare a localităților; O.U.G. 34 din 19 aprilie 2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii).
În același dosar este urmărit penal și primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, acuzat de două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite cu consecințe deosebit de grave și a unei infracțiuni de instigare la infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite cu consecințe deosebit de grave.
Conform DNA, s-ar fi creat un prejudiciu total de 578.446.818 lei în dauna Sectorului 3 și un folos necuvenit pentru SC Rosal Grup SA.
PAM-PAM
În paralel cu cererea de deschidere a procedurii insolvenței introdusă pe 15 iulie, unul din copii lui Silviu Prigoană, Adrian Honorius Prigoană a deschis tot la Tribunalul București, pe 15 iunie, un proces având ca obiect ”rezoluțiune contract” în contradictoriu cu Bogdan Niculescu, cel care controlează în prezent Rosal.
Viața de huzur a lui Niculescu
Conform informațiilor din CANCAN, Bogdan Niculescu trăiește în lux și nu se sfiește să și-o etaleze în ochii lumii, deși societățile sale ori au fost radiate, ori sunt în pierdere.
În septembrie 2020, s-a prezentat la LOFT cu un Ferrari țiplă, de unde a coborât alături de soția lui, la rândul ei învățată cu luxul și opulența. De altfel, managerul Rosal s-ar fi lăudat, cu puțin timp înainte, la o masă în jurul căreia se adunaseră mai mulți milionari în euro din România, că, împreună cu partenera de viață, are posibilitatea de a zbura în Toscana (Italia) cu avion privat, pe care îl închiriază direct de la El Feki Tarek, nimeni altul decât boss-ul de la Toyo Motor Center, cu care obișnuiește, de regulă, să ia masa la restaurantele de lux din Capitală.
(..) În urmă cu șase ani, Bogdan Niculescu circula cu un Bentley Bentayaga, varianta SUV, la momentul respectiv poate singurul din Capitală, ce valora undeva la 250-300 de mii de euro. Cel cunoscut drept “Regele gunoaielor” nu este pasionat doar de mașinile cu mulți cai putere, ci și de jocurile de noroc. Într-una dintre descinderile pe care le-a avut la cazino, angajatul lui Silviu Prigoană – care nu apare în dosarul amintit mai sus – a câștigat, în doar 10 minute, suma de 15.000 de lei la aparate. A fost, așa, o scurtă demonstrație cu bani puțini.
De altfel, Bogdan Niculescu este o prezență constantă la LOFT, localul lui preferat. Acolo, de regulă, sărbătorește cele mai importante evenimente din viața lui. Șampania fină și celelalte băuturi alese nu lipsesc niciodată de la masa lui.
Bogdan Niculescu, bossul de la Rosal, are averea pusă sub sechestru asigurator în dosarul deschis la DNA cu privire la contractele cu Primăria Sector 3.
Indiferent de amenintari, santaje si/sau daca se gasesc interlopi care sa ne „intepe” si sa isi asume fapta pentru cativa galbeni cum ni s-a sugerat, Incisiv de Prahova va publica si restul celor noua episoade din aceasta investigatie pentru a deslusi toate increangaturile din aceste afaceri ilicite, pe bani publici. Vom reveni. (Ec Adrian Radu).
Eveniment
Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă
Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.
„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.
Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei.

Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.
Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.
Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.
După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.
Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanța, de la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.
Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.
Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.
De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.
Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.
În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.
Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.
Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.
O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.
TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro
Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.
Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.
„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.
Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS
Producător: Claudiu Boboc
Producător executiv: Adela Mara
Manager producție: Iulia Cezara Roșu
Casting: ELEPHANT MEDIA
Realizat cu sprijinul:
Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON
Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.
Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/
Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA
Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.
Cultură
The Grand Ball of Princes and Princesses Monte-Carlo: O noapte cu strălucire la Iași
O experiență unică în viață, adusă de unul dintre cele mai importante evenimente din Monaco, care va avea loc în Palatul Culturii – Iași.

Se desfășoară încet, sub șoaptele aurite ale istoriei și ecourile măreției regale, o noapte de splendoare unică care va avea loc în inima României. Pe 6 septembrie 2025, Balul Grandios al Prinților și Prințeselor de la Monte-Carlo va umple sălile Palatului Culturii din Iași, aducând cu el eleganța atemporală a celor mai ilustre tradiții monegasce.
De secole, Monte-Carlo este sinonim cu grația, noblețea și arta celebrării — o lume în care prinții și prințesele, împodobiți cu mătase și diamante, dansează pe podele de marmură sub lumina a mii de candelabre. Acum, această moștenire a rafinamentului părăsește Coasta de Azur și aduce cu ea spiritul Balului Grandios, un spectacol care depășește granițele și transformă visele în realitate.
–
O noapte de opulență și farmec
Când ușile Palatului Culturii se vor deschide, oaspeții vor păși într-o lume unde fantezia devine realitate. Balul Grandios va aduce în fața invitaților un spectacol de simfonii orchestrale, valsuri care plutesc prin aer ca niște ecouri ale trecutului, și cine cu lumânări demne de regalitate.
Nobili din toată Europa și nu numai se vor reuni, uniți sub semnul grației, moștenirii și eleganței. Fiecare detaliu va purta semnătura stilului Monte Carlo: strălucirea cupelor de șampanie, foșnetul mătăsii pe podelele poleite, și mirosul florilor de sezon, toate într-o atmosferă regală.
Va fi o celebrare nu doar a frumuseții și rafinamentului, ci și a legăturii dintre trecut și prezent, între aristocrația românească și farmecul etern al Monaco-ului.
–
Iași: Oraș al culturii și patrimoniului regal
Nu există loc mai potrivit pentru acest eveniment grandios decât Iașiul, un oraș a cărui esență este pătrunsă de eleganță aristocratică și prestigiu cultural. Cunoscut drept Capitala Culturală a Europei și Oraș Regal, Iașiul a fost de multă vreme un simbol al intelectului, rafinamentului și strălucirii artistice.
Străzile sale spun povești cu poeți și regi, iar palatele și monumentele sale aduc un omagiu trecutului nobil. În centrul acestei sărbători se află Palatul Culturii, o bijuterie arhitecturală neo-gotică, considerată una dintre cele mai impunătoare clădiri din țară.
Construit între 1906 și 1925, palatul a fost ridicat pe ruinele fostei Curți Domnești a Moldovei. Acum, în aceste săli încărcate de istorie, Balul va prinde viață — un spectacol de coroane strălucitoare, rochii ample și amintiri ale unui timp regal care nu va fi uitat.
–
O moștenire a eleganței care continuă
Balul Grandios al Prinților și Prințeselor din Monte-Carlo este o celebrare a tradiției și nobleței, o călătorie prin istorie și o reafirmare a valorilor regale.
Acum, pentru prima dată, Iașiul devine scena acestui spectacol unic, aducând magia Monaco-ului în inima României. În noaptea de 6 septembrie, sub candelabrele de cristal ale Palatului Culturii, trecutul și prezentul vor dansa împreună, iar strălucirea Monte-Carlo-ului va găsi un nou cămin în orașul regal al României.
Pentru cei care visează în aur și dansuri nobile, acesta nu este doar un eveniment. Este istorie în devenire.
Get in touch
NOBLE MONTE-CARLO
8 Rue des Oliviers, Monte-Carlo
98000 – Principality of Monaco
Phone number: +377607934575 (Monaco)
Email: grandbal@noblemontecarlo.mc
Eveniment
Restaurant botez București – Primul eveniment special al copilului tău la Restaurant Casa Brândușa
-
Exclusivacum 2 luniCum să protejezi suspensia mașinii când este încărcată? Află toate informațiile aici
-
Știri din județacum 3 luniMetabolismul după 30 de ani: Ce contează cu adevărat (și ce e mit)
-
Turismacum 3 luniCum să folosești promoțiile Viva Holidays pentru a upgrada camera sau masa?
-
Socialacum 2 luniCe materiale sunt cele mai potrivite pentru pijamalele de damă în sezonul cald?
-
Afaceriacum 2 luni546 de creatori inscrisi intr-o competitie de beauty: cum pot castiga bani din recomandari online
-
Afaceriacum 3 luniPot trimite imbracaminte second-hand din Anglia in Romania fara probleme vamale?
-
Uncategorizedacum o lună
Samsung lansează gama completă de televizoare cu AI pentru 2026
-
Afaceriacum 3 luniTot mai mulți români transformă grădina într-o sursă reală de venit în 2026. Solariile devin investiții de familie, nu doar hobby

